Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 401/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR. 401/C/2008-
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - judecător
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- -- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de pârâta-"C & S "SRLJ -, CUI - cu sediul în S M, nr.12/A jud. S M în contradictoriu cu OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în B,-, sector 3 împotriva sentinței nr.52/LC din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect -dizolvare societate (registrul comerțului)-.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 29,25 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța SM nr. - din 18.11.2009 și 0,3 lei timbru judiciar, precum și faptul că intimatul reclamant prin cererea depusă la dosar a solicitat comunicarea unei copii a recursului, deși din procesul verbal de citare al termenului din 18 iunie 2009 și conceptul de citare din 25 martie 2009 fila 4 și 6 din dosar rezultă că recursul a fost comunicat și se solicită judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța, având în vedere că recursul i-a fost comunicat intimatului, respinge cererea pentru comunicarea recursului și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 52 din 4.02.1009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare reprezentat prin împotriva pârâtei - -C SRL S M și în temeiul art.237 lit.b din Legea 31/1990 s-a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte pentru nedepunerea în termen a situațiilor financiare prevăzute de lege.
În temeiul art.237 alin.3 și 4 din Legea 31/19990 cu modificările ulterioare s-a dispus înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului ținut de ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare, comunicarea sentinței cu părțile și cu DGFP S M, publicarea în Monitorul OFICIAL AL României Partea a Iv-a pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societății.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că neîndeplinirea obligației legale a societăților comerciale de a depune la registrul comerțului unde acestea sunt înmatriculate situațiile financiare anuale ale acestora se sancționează de legislația română cu dizolvarea pe cale judecătorească, în temeiul art.2 pct.1 lit.a cod procedură civilă, art. 274 cod procedură civilă, art.237 alin.1 lit.b din Legea 31/1990 ținând cont și de prevederile aliniatelor 2 - 5 din același articol al actului normativ.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta pârâtă - -S SRL SMp rin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței instanței de fond și în urma rejudecării cauzei în fond a se dispune respingerea acțiunii promovată de intimată.
În motivarea recursului recurenta arată că în momentul promovării acțiunii de către intimată starea de fapt descrisă corespundea realității însă, datorită faptului că au existat disfuncțiuni în activitatea contabilă a societății s-a omis a se depune la ORC documentația fiscală, documentație care a fost însă completată astfel cum rezultă din adresa nr.7840/3.03.2009 emisă de ORC S M, apreciind că în atare situație motivele care au stat la baza promovării acțiunii nu mai subzistă.
Intimatul reclamanta nu a depus întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta - C & S SRL S, ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.185 alin.1 din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, administratorii societăților comerciale au obligația de a depune și la oficiul registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării generale a acționarilor/asociaților, o copie de pe situațiile financiare anuale, împreună cu raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorului financiar, precum și de pe procesul-verbal al adunării.
Sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații constă în faptul că orice persoană interesată, precum și ONRC,poatesolicita dizolvarea societăților comerciale în cauză, potrivit prevederilor art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată, care dispun: "la cererea oricărei persoane interesate, precum și a ONRC, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: lit.b societatea nu a depus,în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului ".
Cu privire la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare, art.35 din Legea nr.82/1991 menționează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 zile de la încheierea exercițiului financiar, care coincide de regulă, cu anul calendaristic, pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu standardele internaționale de raportare contabilă.
În speță, societatea recurentă a făcut dovada depunerii situațiilor financiare anuale aferente anului 2006, prin confirmarea nr.7848/3.03.2009 depusă la fila 3 în dosarul de recurs.
În consecință, în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, instanța va admite ca fondat recursul declarat de recurenta - C & S SRL S M împotriva sentinței nr.52/LC din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, care va fi modificată în totalitate, în sensul respingerii acțiunii comerciale formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, împotriva pârâtei - C & S SRL S, având ca obiect dizolvarea societății pârâte.
În temeiul prevederilor art.7 din Legea nr.26/1990 modificată, prezenta decizie se va comunica la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta -"C & S "SRL J -, CUI - cu sediul în S M, nr.12/A jud. S M în contradictoriu cuOFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUIcu sediul în B,-, sector 3 împotriva sentinței nr.52/LC din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea comercială înaintată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu pârâta - - S SRL S
Dispune radierea mențiunii făcute în baza sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER
Jud.fond.
Red.dec.-
Tehnored.5 ex.
În 23.11.2009.
3 com.
recurenta -"C & S "SRL S M, nr.12/A
-intimat recl.-OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B,-, sector 3
- intimat de pe lângă Tribunalul Satu Mare
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela