Spete procedura insolventei. Decizia 175/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 175
Ședința publică din 9 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva încheierii comerciale nr. 418/ din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată de Credit Capital Reșița, reprezentată prin lichidatorul judiciar Reșița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea comercială nr. 418/ din 2 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a respins obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar Reșița privind pe debitoarea de Credit Capital Reșița, punându-i, totodată, în vedere practicianului să prezinte dovezile de comunicare a raportului cu toți creditorii societății debitoare, precum și soluția definitivă din dosarul penal nr-, acordând în acest sens un nou termen de judecată pentru data de 10 septembrie 2009.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 6 martie 2009 instituția creditoare a formulat obiecțiuni la raportul final, solicitând tribunalului ca prin hotărârea ce o va pronunța să respingă propunerea lichidatorului de închidere a procedurii insolvenței față de societatea falită și să dispună continuarea procedurii colective cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare, în motivare arătând că practicianul nu a indicat în raportul său care sunt persoanele care au săvârșit fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 85/2006, întrucât, prin neplata la termen a contribuției la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate și folosirea sumelor respective pentru susținerea activității curente a societății, acestea se fac vinovate de deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice, respectiv de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat, care deși au fost reținute nu au mai fost virate către Casa de Asigurări de Sănătate.
Analizând actele de la dosar tribunalul a apreciat că obiecțiunile sunt nefondate întrucât pentru a se antrena răspunderea patrimonială a administratorilor este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: apta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale susarătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumeră. Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 138 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, simplele afirmații, fără suport probator, fiind insuficiente pentru atragerea răspunderii personale. Nefiind întrunite aceste condiții lichidatorul a considerat că nu se impune promovarea acțiunii în răspundere patrimonială a administratorilor societății debitoare. Dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu pun la îndemâna judecătorului-sindic sancțiuni coercitive împotriva lichidatorului care își formulează părerea că nu se impune promovarea unei asemenea acțiuni, dar dau posibilitatea și comitetului creditorilor să formuleze acțiunea în răspundere patrimonială împotriva persoanelor care au cauzat starea de insolvență a societății debitoare, după solicitarea prealabilă de a fi autorizat de judecătorul-sindic - art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006. Deși Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B este unul dintre creditorii înscriși pe tabelul de creanțe, aceasta nu a folosit prerogativa recunoscută de alin. 3 al art. 138, ci a preferat formularea unor obiecțiuni la raportul final, prin care, însă, nu solicită judecătorului-sindic să o autorizeze să introducă acțiune în răspundere împotriva foștilor administratori ai societății debitoare.
Împotriva încheierii de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii obiecțiunilor sale și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei intimate până la recuperarea tuturor datoriilor pe care de Credit Capital Reșița le are de achitat creditorilor, fără cheltuieli de judecată.
Instanța de fond în mod greșit a admis solicitarea practicianului, dispunând închiderea procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva acestei persoane juridice, pronunțând o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legii, omițând să aibă în vedere dispozițiile alin. 3 al art. 138 din Legea insolvenței, care prevăd că atributul declanșării procedurii reglementate la alin. 1 poate aparține și comitetului creditorilor, nu numai lichidatorului judiciar, aplicarea respectivei norme juridice implicând necesitatea punerii în discuția creditorilor, de către practician, a faptului că el nu consideră că starea de insolvență s-ar datora foștilor administratori și că nu are intenția de a formula o acțiune în răspundere împotriva acestora.
Pornind de la însăși izvorul creanței solicitate, respectiv datoria intimatei față de Casa de Asigurări de Sănătate C-S, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005, reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei vinovată de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către casa de asigurări, o încălcare flagrantă și constantă a art. 94 din nr.OUG 150/2002, modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454 Cod penal) și art. 280 din Codul muncii. Statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei.
Având în vedere contextul prezentat, recurenta consideră că practicianul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 și următ. din Legea nr. 85/2006. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. S-a apreciat că prin respectivele fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din legea menționată, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, această analiză realizată de către un specialist constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni întemeiate pe art. 138.
În drept a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și art. 2, 5 alin. 1, 136, 138, 140 și 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar Reșița, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să fie respins ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea prin care judecătorul-sindic a respins obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva raportului final al lichidatorului judiciar al debitoarei intimate de Credit Capital Reșița nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum nefondat susține instituția recurentă.
Astfel, corect a reținut prima instanță că obiecțiunile recurentei nu sunt întemeiate câtă vreme art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată, statuează că angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei se poate face, ca regulă, numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, și numai ca excepție în condițiile alin. 3 al acestui articol (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Criticile recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu pot fi primite în condițiile în care, potrivit articolului menționat, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
În prezenta cauză lichidatorul judiciar Reșița a arătat în mod expres că nu a identificat elemente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei intimate, considerând că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 138 din lege (fila 93 dosar de fond).
Cum în primă instanță lichidatorul judiciar nu a solicitat tribunalului să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, iar prin sentința comercială nr. 109/ din 12 martie 2009 judecătorul-sindic a constatat că nu se poate constitui comitetul creditorilor, la masa credală fiind înscriși doar doi creditori, iar dintre aceștia niciunul nu a cerut autorizarea instanței pentru introducerea acțiunii în răspundere, ci doar creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect, solicitând modificarea încheierii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor sale și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care intimata de Credit Capital Reșița le are de achitat creditorilor, Curtea constată că cererea sa nu poate fi primită, fiind exclusiv culpa creditorilor că nu au dat dovadă de rol activ în derularea procedurii colective și nu au solicitat autorizarea judecătorului-sindic în temeiul alin. 3 al art. 138. De aceea, faptul că practicianul nu a menționat persoanele din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate C-S, a cărei creanță a fost preluată de către instituția recurentă, deși real, este lipsit de relevanță juridică și nu poate determina admiterea căii de atac.
Chiar dacă scopul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, afirmațiile acestei recurente privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nicio bază legală. Acțiunea în răspundere civilă delictuală fundamentată pe acest text de lege are un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale, asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor. Răspunderea civilă întemeiată pe art. 138, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică) trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de această normă să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus-o, și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului.
Cu toate că statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura insolvenței, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate C-S nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, cum în mod eronat susține creditoarea, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138, condiții care în cazul de față, așa cum s-a arătat mai sus, nu se regăsesc. Mai mult decât atât, prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 conțin în mod implicit cerința culpei membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, aspect ce rezultă și din natura juridică a acestei forme de răspundere - o răspundere civilă delictuală, legiuitorul folosind în textul legii expresia "au cauzat" starea de insolvență, și nu pe aceea de "a contribui", ca în vechea reglementare.
Pe de altă parte, este de menționat că prin hotărârea recurată judecătorul-sindic nu a dispus închiderea procedurii insolvenței, ci a amânat judecarea pricinii pentru ca practicianul să depună dovezile de comunicare a raportului cu toți creditorii societății debitoare, precum și soluția definitivă din dosarul penal nr-, acordând un nou termen pentru data de 10 septembrie 2009, sub acest aspect creditoarea fiind într-o evidentă eroare.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, încheierea atacată fiind temeinică și legală, iar recursul creditoarei nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva încheierii comerciale nr. 418/ din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată de Credit Capital Reșița, reprezentată prin lichidatorul judiciar Reșița.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 19.02.2010
Tehnored. - 22.02.2010/ 4 ex./ 2 com.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător-sindic:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz
