Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 174/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 174
Ședința publică din 9 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 371//18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată 2000, reprezentată prin lichidatorul judiciar Grup Reșița și administratorul social intimat.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată că:
Prin sentința comercială nr. 371//18 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul C-S s-a constatat acordul, prin decizia civilă nr.217/10.02.2009 Curții de Apel Timișoara, pentru autorizarea Comitetului creditorilor debitoarei SC 2000 de a introduce acțiunea prevăzută la art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006 împotriva administratorului societății debitoare. prin creditoarea C-S, în calitate de unic creditor.
S-a respins cererea formulată de reclamanta-creditoare C- S, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la dosar la data de 07.05.2009, reclamanta-creditoare C- Sas olicitat antrenarea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, fostul administrator al societății debitoare 2000, și obligarea acestuia la plata pasivului debitoarei, cu motivarea că pârâta nu a luat legătura cu lichidatorul și nu a predat acestuia documentele contabile ale societății, prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/ 2006.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, prima instanța a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr.217/10.02.2009 Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de creditoarea C-S împotriva sentinței comerciale nr.733/25.09.2008 modificând hotărârea recurată în sensul că a admis cererea formulată de creditoare, în calitate de unic creditor, pentru autorizarea Comitetului creditorilor debitoarei SC 2000 să introducă acțiunea prevăzută la art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006 împotriva administratorului societății debitoare.
Prin aceeași decizie, Curtea de Apel Timișoaraa respins cererea formulată de lichidatorul judiciar IP GRUP privind închiderea procedurii insolvenței prev. de art.131 din Legea nr.85/2006, menținând dispozițiile hotărârii recurate privind respingerea obiecțiunilor formulate de creditoarea C-S la raportul final de închidere întocmit de lichidator în ceea ce o privește pe debitoarea 2000
Ca urmare a acestor dispoziții, instanța a constatat acordul, prin decizia civilă nr.217/10.02.2009 Curții de Apel Timișoara, pentru autorizarea Comitetului creditorilor debitoarei SC 2000 să introducă acțiunea prevăzută la art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006 împotriva administratorului societății debitoare. prin creditoarea C-S, în calitate de unic creditor.
Creditorul C-S a formulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale față de fostul administrator, pârâtul.
Prima instanță a reținut că reclamanta - creditoare nu a prezentat nici o dovadă din care să rezulte că administratorul societății debitoare a săvârșit vre-o faptă din cele prevăzute de art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006, de natură aia trage răspunderea patrimonială. De asemenea, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de răspundere civilă delictuală.
Aceasta nu a arătat și nu a dovedit ce fapte de natura celor prevăzute de art.138 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2006 au fost săvârșite de pârâtul și nici că acesta le-ar fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele arătate de legiuitor în textul de lege incident. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr.82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, aceste fapte trebuind să fie dovedite.
Chiar dacă s-ar accepta susținerea că nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, simplele afirmații, fără suport probator, ale reclamantei - creditoare nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Răspunderea reglementată de dispozițiile Legii insolvenței este o specie a răspunderii civile delictuale, dominată de principiile reglementate de dispozițiile art. 998 Cod Civil, iar pentru a se putea reține existența acesteia este necesar să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi și anume: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția fostului administrator, în speță nefiind dovedită îndeplinirea acestor condiții.
S-a motivat că dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Pentru aceste motive, în baza art.11 alin. 1 lit. g, a art. 138 alin. 1 din legea nr.85/2006, instanța a respins cererea formulată de reclamanta-creditoare C- pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
Prin recursul formulat creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale nr. 371//18.06.2009 ca fiind netemeinică și nelegală, iar pe fond obligarea administratorului social în persoana numitului la plata sumei de 15.604 lei cu titlu de obligații fiscale către Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
Creditoarea recurentă a considerat hotărârea atacată ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S are o creanță certă în sumă de 15.604 lei.
Din Raportul final intocmit de către administratorul judiciar desemnat in cauza rezulta ca, desi adminstratorul judiciar a făcut toate demersurile necesare pentru a contacta membrii de conducere a societății in insolvență, in persoana numitului, cu domiciliul in de M,-, județul M, acesta nu a luat legătura cu administratorul judiciar si nu a predat acestuia actele si documentele prevăzute de a{28 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei.
S-a susținut că existenta raportului de cauzalitate intre faptele administratorului debitoarei si prejudiciu este de netăgăduit, fiind intenția administratorului prin faptele sale, de a conduce societatea la insolventa comerciala si la imposibilitatea achitării creditorilor debitoarei.
In acest sens, s-a reiterat faptul ca potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 republicata, obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat" iar potrivit dispozițiilor art.1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar inca si de culpa comisa in executarea mandatului".De asemenea potrivit art.2 al aceluiași articol, în cazul in care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului( administratorului) se apreciază cu mai multa rigurozitate.
In conformitate cu dispozițiile art.374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, in speța de fata administratorul nefăcând dovada contrarie.
S-a motivat că în speța, inca nu s-a constatat ca fostul administrator nu a ținut o contabilitate insa refuzul indeplinirii obligației de depunere a documentelor contabile poate concura la ideea ca in cazul debitoarei actele contabile nu au fost încheiate in conformitate cu dispozițiile legale.
Potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și in cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrala, in sensul că cuantumul despăgubirilor depinde de întinderea prejudiciului și nu gravitatea vinovăției.
S-a considerat că este intrunita condiția prevăzuta de art.138 alin. 1 litera d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei.
Examinând recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S prin prisma motivelor de recurs invocate a dispozițiilor art. 304, 304 indice 1 Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul creditoarei este neîntemeiat urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță, judecător sindic a reținut că în speță nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei 2000, a numitului.
Sunt nefondate, susținerile creditoarei recurente în sensul existenței în cauză a raportului de cauzalitate între faptele administratorului debitoarei și prejudiciu, fiind clară intenția administratorului de a conduce societatea la insolvență și la imposibilitatea achitării creditorilor debitoarei.
Instanța reține că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute, de textul invocat și a măsurii în care acestea au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolvență care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și-a întemeiat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată în cauză pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 cu motivarea că din Raportul final întocmit de către administratorul judiciar a rezultat că deși acesta a făcut demersurile necesare pentru a contacta administratorul social al debitoarei în persoana numitului, acesta nu a predat actele și documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Se constată că așa cum a arătat și prima instanță, creditoarea recurentă nu a prezentat în cauză dovezi din care să rezulte că nedepunerea actelor contabile de către administratorul social a condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pentru a se antrena răspunderea patrimonială a administratorului societății debitoare este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu precum și vinovăția administratorului, în speță nefiind dovedită însă îndeplinirea acestor condiții.
Față de cele reținute, hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, iar recursul creditoarei este neîntemeiat.
În baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 371//18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare 2000, reprezentată prin lichidatorul judiciar Grup Reșița și intimatul administrator social intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 371//18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare 2000, reprezentată prin lichidatorul judiciar Grup Reșița și intimatul administrator social intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 08.03.2010
Tehnored. -09.03.2010/5 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz
