Contestaţie la executare. Decizia nr. 811/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 811/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 1980/298/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 811/R/2013
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător D. C.
Judecător A. C. P. - președinte Secția a II-a Civilă
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea B. L. IFN SA împotriva sentinței civile nr. 392/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect - contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în fața instanței avocat G. A. pentru debitoare, lipsind creditoarea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța din oficiu, în baza art.1591 (4) Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apărătoarea debitoarei intimate depune la dosar concluzii scrise, chitanța nr. 29 /2013 în sumă de 3000 lei reprezentând onorariu avocațial și Sentința nr. 495/F/2012 .
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătoarea debitoarei solicită respingerea recursului formulat de creditoarea B. L. IFN SA împotriva sentinței recurate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond .
Apărătoarea debitoarei învederează instanței că societatea pe care o reprezintă a încheiat cu B. L. IFN SA 5 contracte având ca obiect 5 autovehicule pe o durată de 48 luni .
Întrucât nu a mai putut plăti ratele de leasing, a solicitat rezilierea contractului și predarea mașinii, ambele părți căzând de acord cu acest aspect .
Arată că s-a procedat la predarea efectivă a celor 5 autovehicule la data de 24.08.2009 conform proceselor verbale de predare – primire .
De asemenea, mai arată că facturile anexate cererii de încuviințare a executării silite nu sunt comunicate debitoarei, nu sunt înregistrate în contabilitatea acesteia și nu prezintă creanța certă, lichidă și exigibilă, acestea fiind emise cu mai mult de 3 ani, astfel că dreptul la acțiune având ca obiect plata acestor facturi este prescris .
Susține că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Nu există nici un motiv de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție iar prin ultima plată efectuată de debitoare în data de 05.05.2009, aceasta și-a achitat integral datoriile sale .
Apărătoarea debitoarei ., învederează instanței că prin sentinței nr. 495/F/2012 anexată la concluziile scrise și depuse astăzi la dosarul cauzei instanța a admis contestația formulată de debitoarea .. și a respins cererea formulată de creditoarea B. L. IFN S.A., obligând creditoarea la plata în favoarea debitoarei a sumei de 5080,3 lei cheltuieli de judecată. Susține că față de cele expuse și față de considerentele inserate în concluziile scrise de la dosarul cauzei apreciază că se impune respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală .
INSTANȚA
Asupra recursului de față:
Prin contestația înregistrată la Judecătoria S. sub dosar nr._, contestatoarea . a solicitat, în contradictoriu cu intimat . SA:
- anularea formelor de executare silită efectuate în dosar de executare nr. 108/2012 al B. Cirja M. I. și M. R. A., ca urmare a cererii formulate de . SA, în baza titlului executoriu reprezentat de:
Contract de L. Financiar nr._/2008 - debit 351.940,46 lei;
Contract de L. Financiar nr._/2008 - debit 259.363,66 lei;
Contract de L. Financiar nr._/2008 - debit 137.009,48 lei;
Contract de L. Financiar nr._/2008 - debit 102.707,38 lei;
Contract de L. Financiar nr._/2008 - debit 137.009,48 lei;
- suspendarea executării silite în baza art. 403 al. 1 C.pr. civ. până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în cadrul prezentei contestații la executare;
- obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată;
În motivare s-a arătat că . a încheiat cu . SA cinci contracte de leasing financiar respectiv: Contract de L. Financiar nr._/3.03.2008; Contract de L. Financiar nr._/3.03.2008; Contract de L. Financiar nr._/3.03.2008; Contract de L. Financiar nr._/3.03.2008 și Contract de L. Financiar nr._/3.03.2008, având ca obiect 5 autovehicule pe o durată de 48 luni. Deoarece nu a mai putut achita ratele de leasing, a purtat corespondență cu societatea de leasing, solicitând rezilierea contractului și predarea mașinilor, aspect asupra căruia părțile au căzut de acord încheindu-se procesul verbal din 18.08.2009. S-a procedat la predarea efectiva a celor 5 autovehicule la data de 24.08.2009 conform proceselor verbale de predare primire anexate.
Contestatoarea a susținut că facturile anexate cererii de încuviințare a executării silite nu sunt comunicate debitoarei; nu sunt înregistrate în contabilitatea acesteia; nu reprezintă creanța certă, lichidă și exigibilă și sunt emise cu mai mult de 3 ani, fiind prescris dreptul la acțiune având ca obiect plata acestor facturi.
Conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958: „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”. Nu exista nici un motiv de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție, iar prin ultima plată efectuată de debitoare în 5.05.2009, aceasta și-a achitat integral datoriile sale .
În situația în care instanța va trece peste excepția prescripției, contestatoare a solicitat admiterea contestației și anularea formelor de executare, deoarece nu este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă, în condițiile în care facturile emise cuprind sume care nu sunt calculate în concordanță cu clauzele contractuale, iar dobânzile și penalitățile sunt greșit calculate .
Astfel, sumele solicitate pentru facturile fiscale emise în perioada 8.04.2009-1.07.2009, cuprind solduri și penalizări trecute în facturi pentru o perioadă anterioara emiterii facturilor, care nu este indicată, motiv pentru care calculul acestora nu poate fi verificat nici de debitoare, nici de instanța. Mai mult, debitul indicat în facturile emise în 8.04.2009 nu poate fi luat în considerare la stabilirea creanței totale, având în vedere că aceste facturi au scadența la 21.04.2009, în condițiile în care la data de 5.05.2009, debitoarea a făcut o plată de_,92 lei, sumă care este mai mare decât datoriile curente scadente în aprilie.
Cuantumul penalităților nu poate fi determinat cu certitudine de instanță și nici de debitoare câtă vreme aceasta a avut în vedere facturi care includeau și penalități anterioare. Se poate observa că în ceea ce privește facturile emise în aprilie, mai și iunie, creditoarea a avut în vedere calculul penalităților prin raportare la 941 de zile, deși este evident că fiind facturi emise în 3 luni consecutive cu scadență diferită, zilele de penalizare trebuie să fie diferite. Facturile emise în iulie, au avut în vedere 924 zile de penalizare, ceea ce este inadmisibil în condițiile în care este vorba de o lună ulterioara lunii iunie, pentru care s-au calculat penalizări aferente a 921 zile. Pentru aceste ultime facturi, este evident că zilele de penalizare trebuiau să fie mai puține decât cele pentru facturile emise în lunile precedente.
Contractul de leasing are caracter executoriu recunoscut de lege, dar ceea ce se execută efectiv în cazul nerespectării contractului, respectiv sumele de bani solicitate de la debitor trebuie să îndeplinească condițiile dis part. 379 Cod proc. civilă. Suma pentru care s-a pornit executarea silită nu este certă, aceasta nerezultând din contract ci dintr-un calcul efectuat de creditoare încălcând prevederile contractuale.
În drept, art. 1 D.167/1958, art. 379 C.prc. civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu 194 lei și 10 lei și s-a aplicat 5,3 lei timbru judiciar.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate de ., cu menținerea măsurii de executare silită, amintind că, în fapt, între B. L. IFN SA, în calitate de locator, și ., în calitate de utilizator s-au încheiat Contractele de L. Financiar nr._/2008, nr._/2008,_/2008,_/2008 și_/2008 având ca obiect finanțarea de către locator a unui număr de 5 autovehicule, precum și transmiterea dreptului de posesie și folosință asupra acestora către utilizator în schimbul plății de către acesta a avansului și a ratelor de leasing, cu posibilitatea pentru utilizator de a deveni proprietar al bunurilor la expirarea duratei contractuale în condiția achitării integrale a ratelor de leasing, a valorii reziduale și a îndeplinirii celorlalte obligații asumate de părți prin contract.
Față de faptul ca debitoarea nu a înțeles să achite facturile emise, în temeiul prevederilor art. 11 pct.5 lit. g din contract și ale art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997, a reziliat contractul nr._/03.03.2008 încheiat cu . prin Hotărârea Directoratului nr. 2138/30.07.2009 și contractul nr._/2008 încheiat cu . prin Hotărârea Directoratului nr. 2139/30.07.2009.
Debitul restant aferent contractului de L. nr._/03.03.2008 este în cuantum de 102.707,38 RON, iar cel aferent contractului de L. nr._/03.03.2008 este în cuantum de 137.009,48 RON.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect plata facturilor emise și neachitate de ., intimata a arătat că,în speță, termenul prescripției nu curge, așa cum greșit menționează aceasta, de la data la care facturile au fost emise, respectiv „cu mai mult de 3 ani în urmă", ci, termenul de prescripție de 3 ani nu începe să curgă nici măcar de la data scadentă a facturilor mai sus menționate, deoarece în speță, a intervenit una din cauzele de întrerupere a cursului prescripției, respectiv recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel in folosul căruia curge prescripția, respectiv ., conform art. 16 lit. a din Decretul 167/1958.
Astfel, s-a arătat că, prin procesele verbale încheiate între B. L. IFN SA și . în data de 24.08.2009 cu privire la cele 5 contracte de leasing încheiate între părți, debitoarea, recunoaște expres și neîndoielnic debitul restant pe care îl are față de creditoare și se obligă să îl achite în cel mult 45 de zile lucrătoare de la semnarea acestora.
În aceste condiții, s-a învederat faptul că termenul de prescripție ce a început să
curgă la data scadentă a fiecărei facturi a fost întrerupt la data de 24.08.2009, noul termen de prescripție începând să curgă odată cu prima zi ulterioară celor 45 de zile lucrătoare în care debitoarea s-a obligat să efectueze plata facturilor restante, respectiv 26.10.2009.
Cu privire la susținerile contestatoarei referitoare la faptul ca titlul executoriu cuprinde sume care nu sunt certe, lichide sau exigibile, s-a învederat faptul că în speță sunt respectate ad literam prevederile art. 379 C.pr.civ., creanța fiind certă lichidă și exigibilă. Față de aceste prevederi, se arată că în speță, creanța reprezentând capital nefacturat, ratele de leasing neachitate, penalitățile de întârziere și dobânda ca urmare a rezilierii contractului din culpa contestatoarei este certă, lichidă și exigibilă, contractele dintre părți reglementând toate cele de mai sus.
În ceea ce privește modul de calcul al penalităților de întârziere, intimata a arătat că acesta este de asemenea expres reglementat la art. 2.12 din contract, care stipulează că: „În caz de întârziere a oricărei plați, LOCATORUL va avea dreptul să aplice utilizatorului penalități de întârziere în cuantum de 0,5% din suma neachitată la scadență pentru fiecare zi de întârziere". Mai mult, prin documentul intitulat „Situație detaliată penalizări" se explicitează clar că penalitățile de întârziere au fost calculate prin însumarea valorii rezultate prin aplicarea procentului de 0,5 % / zi de întârziere prevăzut în contract, fiecărei facturi restante în parte, în funcție de data scadentă a acesteia și implicit a numărului de zile de întârziere.
Părțile au căzut de comun acord și cu privire la modalitatea de stabilire a daunelor-interese, astfel că potrivit clauzei penale prevăzute la art. 11.9 din contract ""în cazul restituirii autovehiculului către Locator, ca urmare a rezilierii prezentului contract din vina Utilizatorului, acesta va plăti următoarele sume cu titlu de daune-interese: c) contravaloarea autovehiculului, înțelegând prin aceasta valoarea de intrare, la care se adaugă cheltuielile de închidere a contractului de leasing, taxele și impozitele legale ( TVA, taxe vamale, cheltuieli de radiere, și cu alte servicii etc. după caz) luându-se în considerare sumele deja achitate în contul autovehiculului cu titlu de capital".
S-a precizat de asemenea faptul că în raport de art. 13.11 din contract: „ Utilizatorul este pus de drept în întârziere pentru toate obligațiile asumate prin prezentul contract și nerespectate ca atare, la termenele scadente".
În probațiune s-au încuviințat înscrisurile, fiind depus dosarul execuțional nr.108/2012 al B. Carja M. I. și M. R. A., în copie certificată.
Prin sentința civilă nr.392/2013 instanța de fond a reținut că prin încheierea nr.700/CC/2012 pronunțată în dosar nr._ la data de 12.11.2012 a fost încuviințată executarea silită a Contractelor de leasing financiar nr._/2008; nr._/2008; nr._/2008; nr._; nr._/2008 la cererea creditoarei . SA împotriva debitoarei ..
La data de 24.08.2009 societatea de leasing a reintrat efectiv în posesia bunurilor finanțate, care se aflau în stare bună de funcționare, conform proceselor verbale de predare primire (f.277-285), în cuprinsul cărora și-a exprimat opțiunea de a achita debitul restant într-o perioadă de 45 zile lucrătoare).
Verificând facturile anterior enumerate emise de creditoare în baza contractelor de leasing rezultă că sunt emise anterior rezilierii contractelor de leasing, și a predării efective a autovehiculelor obiectul contractelor mai sus enumerate, însă instanța a constatat că suma pentru care s-a procedat la executarea silită față de contestatoare cuprinde și penalități de întârziere nefacturate calculate la debitul restant precum și capital nefacturat.
Conform situației facturilor emise de intimată, la data predării autovehiculului, contestatoarea înregistra ca debit restant, pentru fiecare dintre contractele de leasing ( nr._/03.03.2008 )-_ lei, (_/03.03.2008)-_,78 lei, (_/03.03.2008)-_,2 lei, (_/03.03.2008)-_,2 lei, (_/03.03.2008)-_,2 lei.
În ceea ce privește debitul facturat anterior predării bunurilor obiect al contractelor de leasing, instanța a reținut raportat la data încheierii contractelor, respectiv martie 2008, că prescripția dreptului material se verifică prin prisma dispozițiilor D- L nr.167/1958 și nu a noului cod civil, așa cum se apără creditoarea intimată, în temeiul art.5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil.
Potrivit art.7 din D- L nr.167/1958 „Prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită”, iar potrivit art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
În speță, dreptul de a cere executarea silită a sumelor restante s-a născut la data scadenței fiecărei facturi neachitate, însă la data de 24 august 2009 a avut loc întreruperea prescripției pentru debitele restante, în baza art. 16 lit.a din D-L nr.167/, dată de la care a început să curgă un nou termen al prescripției.
Instanța a apreciat ca nejustificate apărările intimatei în legătură cu împrejurarea că prescripția s-ar fi împlinit în 26 octombrie 2012, condițiile în care, un nou termen de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a început să curgă la 24 august 2009, întrucât termenul de trei ani s-au împlinit la 24 august 2012, iar din susținerile intimatei creditoare, cererea de executare silită a fost înaintată executorului judecătoresc la 23 octombrie 2013.
Instanța a constatat că în mod eronat creditoarea adaugă cele 45 zile în care debitorul s-a angajat că va achitat debitul restant, în condițiile în care recunoașterea pretențiilor inserată în cuprinsul proceselor verbale de predare primire, ca manifestare unilaterală de voință are singurul efect de întrerupere a termenului de prescripție și nu constituie vreun termen de grație dat de creditoare, motiv pentru care intimata a și calculat penalități de întârziere și pentru această perioadă.
În această ordine de idei, din probele administrate nu rezultă niciunul din cazurile de suspendare a cursului prescripției, prescrise de art.13 din DL nr.167/1958 pentru a avea în vedere că, de la data de 24 august 2009, când a început un nou termen de prescripție, ar fi avut loc suspendarea cursului acesteia până la 26 octombrie 2009, așa cum susține implicit creditoarea.
Concluzionând, instanța a apreciat că executarea silită începută de intimată în baza facturilor mai sus enumerate și emise în baza contractelor de leasing anterior predării autovehiculelor este prescrisă.
În ceea ce privește executare silită a valorii capitalului nefacturat, reprezentat de valoarea redevențelor rămase neachitate de la data restituirii bunurilor și până la expirarea contractelor de leasing, cu titlu de daune interese convenționale, potrivit art. 11,9 lit c din contract, instanța a apreciat că aceste pretenții nu sunt justificate și se întemeiază pe o interpretare eronată a prevederilor contractuale si a celor legale.
Astfel la art. 15 din OG 51/1997 se prevede că dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Astfel, finanțatorul, odată ce a intrat in posesia bunului, nu mai are nici un temei, prin care să pretindă de la contestatoare contravaloarea redevențelor aferente perioadei următoare datei predării autovehiculului. Aceasta concluzie este logică și corectă, reprezentând o aplicare a echilibrului contractual al reciprocității contraprestațiilor, a principiului echitații care trebuie să guverneze toate raporturile juridice ca cel din speță..
Daunele interese ca urmare a rezilierii contractelor de leasing, sunt determinabile în raport cu art.11 cpt.9 lit. c, constituind în fapt capitalul nefacturat, nu au în vedere valorificarea ulterioară a autovehiculelor, respectiv creditoarea nu a scăzut valoarea contractului încheiat ulterior, pentru fiecare dintre bunurile obiect al contractelor de leasing, în discuție, în condițiile în care a început executarea silită pentru capitalul nefacturat și penalitățile aferente..
In aceste condiții plata de către utilizator a redevențelor rămase nefacturate nu reprezintă expresia acoperirii unui prejudiciu din moment ce, în contractul părților nu s-a prevăzut care este modalitatea de despăgubire a intimatei ca urmare a restituirii bunului înainte de termenul stabilit. Tot în sprijinul acestei idei este și faptul ca bunurile au fost recuperate în stare bună nefiind afectată valoarea de utilizare a acestora, unul din cele 5 autovehicule fiind valorificat chiar după o zi de predare respectiv în 25.08.2009.
Astfel, după restituirea autovehiculelor este evident că debitoarea - contestatoare nu mai putea datora redevențe aferente perioadei următoare, având în vedere că odată cu restituirea bunului contractul de leasing a încetat, fiind de esența contractului folosința autovehiculului, or în condițiile restituirii autovehiculului plata în continuare a redevențelor apărea ca fiind o plată nedatorată.
Astfel, pretinderea de către intimată, în continuare a redevențelor pentru perioada următoare datei restituirii bunurilor și executarea silită a acestora în temeiul contractului de leasing este nelegală din considerentele arătate mai sus.
Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 3711, art. 399 alin 2 și art. 404 cod procedură civilă, instanța a apreciat că executarea silită demarată împotriva contestatoarei nu este justificată în ceea ce privește capitalul nefacturat, întrucât sumele nu reprezintă o creanță certă, lichidă si exigibilă și este prescrisă în ceea ce privește cuantumul debitului facturat, de_ lei, astfel că se impune anularea actelor de executare contestate.
În baza art.274 Cod procedură civilă a obligat intimata parte aflată în culpă procesuală să plătească contestatoarei 3929 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru judiciar și onorariu avocat.
Creditoarea B. L. IFN SA a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 392/2013, solicitând modificarea hotărârii atacate in sensul respingerii integrale a contestației la executare formulate de către debitoarea . si, pe cale de consecință, menținerea măsurii de executare silita in vederea recuperării debitului restant.
Se consideră că instanța de fond a soluționat excepția prescripției oferind o interpretare greșită voinței părților, care era aceea de a stabili un nou termen scadent pentru executarea obligației de plată.
In ceea ce privește anularea formelor de executare sub aspectul executării debitului constând in capital nefacturat, se învederează faptul că instanța de fond oferă o interpretare eronata prevederilor contractuale si legale.
Astfel, instanța a reținut că prin pretinderea capitalului nefacturat creditoarea pretinde, de fapt, „contravaloarea redevențelor aferente perioadei următoare datei predării autovehiculului", ceea ce încalcă prevederile art. 15 din OUG nr. 51/1997. In plus, a apreciat instanța că nu a fost scăzut din valoarea debitului pretins valoarea de revânzare a bunurilor.
Un client al unei societăți de leasing financiar ajunge in procedura de executare silita in situația in care acesta nu îsi îndeplinește obligațiile contractuale, îndeosebi obligația de rambursare a capitalului pe care societatea de leasing l-a eliberat către furnizor la solicitarea expresa n clientului in cauza, precum si obligația de plata a dobânzii.
In caz de reziliere urmata de executare, instituția financiara poate apela la garanțiile aferente contractului: prima garanție este posibilitatea societății de leasing de a intra in posesia bunului al cărui nud proprietar este. In cazul in care bunul nu este de găsit ori valoarea lui nu acoperă sumele pe care finanțatorul le are de recuperat, acesta din urma va încerca sa apeleze la alte eventuale garanții .
Rațiunea clauzei penale în contractele de leasing financiar si modalitatea de calcul a acesteia urmăresc, așadar, in mod exclusiv acoperirea tuturor costurilor (capital nerambursat, costuri administrative, costuri recuperare bun etc) suportate in baza contractului de leasing de către societatea finanțatoare.
Astfel, suma reprezentând capital nefacturat este datorata de către debitoare in temeiul disp. art. 11.9 din contractul încheiat, de către parți si are natura juridica a unei clauze penale, clauza penala prin a cărei instituire părțile au urmărit recuperarea de către B. L. IFN SA a prejudiciului cauzat prin rezilierea înainte de termen a contractului din culpa debitoarei.
După cum reiese in mod clar chiar din formularea an. 11.9 lit. c din contract, aceasta suma reprezintă ..contravaloarea autovehiculului înțelegând prin aceasta valoarea de intrare, la care se adaugă cheltuielile de închidere a contractului de leasing, taxele si impozitele legale (TVA, taxe vamale, cheltuieli de radiere si cu alte -servicii etc dupa caz}, luându-se in considerare sumele deja achitate in contul autovehiculului cu titlu de capilar. Nici pe departe nu se poate considera că valoarea autovehiculul reprezintă contravaloarea redevențelor aferente perioadei următoare datei predării autovehiculului, întrucât rata de leasing nu este compusa doar din capital, in componenta acesteia intrând si alte sume - de ex, dobânda de leasing. De altfel, ar fi absurd să se aprecieze că suma ratelor de leasing este egala cu contravaloarea bunului, deoarece, in aceasta situație nu am mai fi in prezenta unui contract de leasing financiar, ci a unui contract de vânzare-cumpărare in rate iar societatea de leasing nu ar mai avea niciun beneficiu din încheierea contractelor.
Faptul că a intervenit rezilierea contractului nu este de natura a exonera debitoarea de plata daunelor-interese instituita prin aceasta clauza, ci, dimpotrivă, chiar rezilierea conduce la incidența acestei norme. Clauza penala care atrage obligația debitoarei de achita suma solicitata are astfel o cauza-scop concreta (stabilirea anticipata a prejudiciului ce va fi suferit de către creditoarea finanțatoare ca urmare a rezilierii contractului din culpa exclusiva a utilizatorului), fiind evident ca orice încetare intempestiva a unui contract de finanțare (asa cum este si contractul dc leasing financiar), in care finanțarea a fost deja acordata, va duce la prejudicii reale finanțatorului care in cel mai bun caz reușește, după angajarea unor costuri importante si după lungi perioade de timp, sa recupereze un autovehicul utilizat si, de multe ori, degradat si greu vandabil.
Faptul că finanțatorul a recuperat bunul si l-a valorificat nu are relevanță in materia supusa judecații, recuperarea si revanzarea neînsemnând si acoperirea prejudiciului generat creditoarei B. L. IFN SA prin nerespectarea obligațiilor contractuale.
Astfel, recuperarea bunurilor presupune întotdeauna cheltuieli cu depozitarea, paza, evaluarea acestora, publicitatea vânzării, eventuale reparații etc.
Dincolo de aceste aspecte însă, s-a scăzut din valoarea totală a debitului rezultat din neexecutarea fiecărui contract valoarea de revânzare a bunului. Pe fiecare fisa client se poate observa cuantumul fiecărui debit care compune creanța finala, suma cu care a fost revândut bunul si totalul costurilor de recuperat, acest total fiind diferența intre totalul sumelor defalcate si prețul de revânzare
In ce privește incidența disp. art. 15 din OG nr. 51/1997, se menționează că acestea sunt interpretate de către instanța de fond prin omiterea primei teze a normei, care, integral, este următoarea: „daca in contract nu se prevede altfel in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligația de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevăzuta în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing".
Art. 15 nu lasă părților drept de dispoziție doar asupra termenului de 2 luni până la care utilizatorul poate face plata, ci permite acestora, prin coroborare cu disp. art. 11 din ordonanța, potrivit cărora „in cadrul operațiunilor de leasing drepturile si obligațiile părților vor fi stipulate in contract si nu vor limitate la prevederile art. 9 si 70", sa modifice si drepturile/obligațiile ce devin scadente ca urmare a rezilierii. Astfel, contractul de leasing nu constituie titlu executoriu doar in privința restituirii bunurilor si a plații sumelor scadente pana la data rezilierii, ci constituie titlu executoriu in privința tuturor obligațiilor pe care părțile au înțeles, de comun acord, sa le prevadă in conținutul acestuia.
În drept: art. 304 ind. 1 rap. la art. 295 si urm. C., art. 304 pct. 9 C..
Recursul a fost legal timbrat (fila 13).
Debitoarea . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 392/2013 pronunțata de Judecătoria S. in dosar nr._ si implicit menținerea ca temeinica si legala a sentinței atacate.
Se arată că este neîntemeiată susținerea recurentei in sensul ca de la data încheierii proceselor verbale de predare primire ar mai curge încă un termen de 45 de zile in care debitoarea s-ar fi angajat sa plătească debitul calculat pana la acea data. Această recunoaștere trecuta la rubrica observații, așa cum a reținut in mod corect instanța de fond este o manifestare unilaterala de voința de la care curge termenul de prescripție si nu un termen de gratie dat de creditoare, motiv pentru care intimate a calculat penalități de întârziere si pentru aceasta perioada.
In aceste condiții, executarea silita începuta in baza facturilor emise anterior predării autovehiculelor este prescrisă.
In ce privește executarea silita a valorii capitalului nefacturat se arată că contractul de leasing are caracter executoriu recunoscut de lege, dar ceea ce se execută efectiv în cazul nerespectării contractului, respectiv sumele de bani solicitate de la debitor trebuie să îndeplinească condițiile disp. art. 379 cod proc. civilă. Suma pentru care s-a pornit executarea silită nu este certă, aceasta nerezultând din contract ci dintr-un calcul efectuat de creditoare încălcând prevederile contractuale.
Verificând legalitatea si temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor invocate si din oficiu, sub toate aspectele, Tribunalul retine următoarele:
În primul rând, referitor la prescripția dreptului de a solicita executarea silită pentru debitele restante anterioare datei de 24.08.2009, data predării autovehiculelor ce fac obiectul contractelor de leasing financiar nr._/2008, nr._/2008, nr._/2008, nr._ și nr._/2008, se constată că este corectă interpretarea pe care instanța de fond a dat-o mențiunilor făcute de către utilizator în cuprinsul proceselor verbale de predare-primire încheiate cu această ocazie. Astfel, nu poate fi acceptată susținerea că termenul de 45 de zile ar fi reprezentat o perioadă de grație acordată utilizatorului de către finanțator deoarece acest fapt nu rezultă din conținutul înscrisurilor respective, iar pe de altă parte, creditoarea a calculat penalități de întârziere și pentru acest interval de timp. În consecință, nu rezultă că s-a convenit o nouă scadență pentru debitul restant, acordarea acestei facilități de către creditoare trebuind să rezulte fie explicit,ceea ce nu este cazul deoarece utilizatorul nu a semnat niciun act în acest sens, fie implicit, or, nici această situație nu este incidentă deoarece s-a continuat perceperea de penalități de întârziere și pentru acest interval de timp.
Sub aspectul executării debitului constând în capital nefacturat, se constată că creditoarea a pretins și ratele scadente după momentul predării autovehiculelor, respectiv după data de 24.08.2009, cu titlu de daune interese, pe care le declară scadente ca efect al rezilierii contractului, invocând disp. art. 11 pct. 9 din Condițiile generale ale contractelor de leasing.
Față de disp. art. 15 din OG nr. 51/1997, clauza cuprinsă în art. 11 pct. 9 din contractele părților apare ca o veritabilă clauză leonină în care finanțatorul a prevăzut o contraprestație în favoarea sa cu mult mai mare decât beneficiul cocontractantului său, care dezechilibrează serios egalitatea părților contractante, dar și o clauză abuzivă, fiind inclusă într-un contract dinainte redactat de finanțator și pe care debitorul nu a avut posibilitatea să o negocieze, sens în care s-a exprimat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 162/2002, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 549/26.07.2002. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că disp. art. 11,14, 15 din OG nr. 51 1997 rep., sunt contrare prevederilor art. 134, alin. 1 și 2 din Constituția României deoarece „finanțatorul are facultatea și chiar dreptul de a insera în mod practic, nelimitat clauze împovărătoare în contractul de leasing, pentru cealaltă parte” și că utilizatorul „este practic obligat de către finanțator, prin poziția comercială pe care acesta o are, să accepte clauze pe care, în alte condiții nu le-ar fi acceptat”, ceea ce în opinia sa, ar duce la încheierea unor contracte în care predomină „clauze leonine”.
De altfel, dacă s-ar accepta contrariul celor mai sus consemnate, ar însemna să se anuleze, practic, principiul îmbogățirii fără just temei în folosul creditoarei.
Or, acceptând teza invocată de către creditoare, disproporția dintre drepturile si obligațiile părtilor este mai mult decât evidentă, excesiv de împovărătoare pentru debitoarea utilizatoare si astfel, contrară prevederilor art.969 cod civil, care conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute. S-ar ajunge la situația in care creditoarei ii este mai profitabil sa nu se execute contractul decât sa se execute si, ca urmare a rezilierii, sa obțină pe lângă bunul finanatat si plata restului ratelor de leasing, penalitati, daune s.a.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs constată că daunele interese pretinse de creditoare conform disp. art. 11 pct.9 din Condițiile Generale ale contractelor de leasing,nu au un caracter cert, lichid, exigibil. Această clauză din contract este abuziva nu prin prisma disp. Legii nr.193/2000 ,ci ca urmare a încălcării de către creditoare a disp. art.5 Cod civil.
În consecință, se retine ca soluția pronunțata de instanța de fond este legală si temeinică, drept pentru care, in baza disp. art.312 alin.1 Cod pr. civ., Tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoare.
În baza disp. art.274 Cod pr. civ, reținându-se culpa procesuală a acesteia, va fi obligată să achite debitoarei suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata în recurs, onorariu avocat conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea B. L. IFN SA împotriva sentinței civile nr. 392/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
Obligă recurenta să plătească intimatei debitoare . suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă .
Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2013
Președinte, C. C. | Judecător, D. C. | Judecător, A. C. P. Președinte secție |
Grefier, M. P. |
Red. C.C
Tehn. P.M. /2 ex./02.09.2013
Jud. fond: L. R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 621/2013. Tribunalul ALBA | Pretenţii. Decizia nr. 1330/2013. Tribunalul ALBA → |
|---|
