Contestaţie la executare. Decizia nr. 1447/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1447/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 1929/176/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 1447/R/2013
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. A. A.
Judecător M. P.
Judecător C. M. C.
Grefier G. M. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de contestatorii P. I. și P. A. împotriva sentinței civile nr. 2127/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata S.C. S. C. S.R.L., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. D. S. pentru contestatori și av. R. G. pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
La data de 28.11.2013, contestatorii prin avocat au depus la dosar cerere de strigare a cauzei după ora 10.00.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocata contestatorilor solicită admiterea recursului, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar modificarea sentinței recurate. Arată că a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare raportat la interpretarea greșită de către instanța de fond a art. 399 C.. Cu privire la soluția fondului, susține că soluția este nelegală, impunându-se modificarea acesteia raportat la art. 304 pct. 8 și 9. Mai arată că nici lichiditatea creanței nu este certă pentru că intimata susține doar existența unei creanțe care e mai mare decât suma din acel contract de credit însă aceasta nu a indicat modul de calcul de către creditoare pentru a se vedea dacă s-au respectat procentele de dobândă din contractul de credit. Cu cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatei solicită respingerea recursului pentru motivele dezvoltate pe larg în întâmpinare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 12.03.2013, sub dosar nr._, contestatorii P. I., P. A. în contradictoriu cu intimata S. COELCT SRL au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța:
- să se dispună anularea tuturor formelor de executare silită îndeplinite în dosarul execuțional indicat mai sus, respectiv somația de executare, procesul – verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită;
- să se constate lipsa titlului executor în cauză, cu consecința desființării întregii executări silite;
- să se dispună obligarea intimatei creditoare la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, a solicitat să se constate ca fiind abuzivă clauza în contractul de credit cu privire la modul de calcul al dobânzilor penalizatoare și al comisioanelor bancare.
În drept, au invocat prevederile art. 399 și urm. din C.p.c.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, cu obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată. A invocat excepțiile inadmisibilității contestației cu privire la solicitările raportate la titlul executoriu întemeiate în baze Legii nr. 193/2000, netimbrării cererii de chemare în judecată în ce privește capătul de cerere privind contestația la executare cât și cererea de suspendare a executării silite, tardivității contestației la executare făcând referire la capătul de cerere prin care se solicită anularea tuturor actelor de executare.
În drept, a invocat prevederile art. 112 alin. (I) pct. 3, art. 115, art. 274 din C.p.c., art. 1391 din C. civil.
În probațiune, s-au depus înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2127/2013 a Judecătoriei Alba Iulia, a fost respinsă contestația la executare formulată în cauză și nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea ce a fost înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc Cherșa S. la data de 09.12.2012 intimata S.C. S. C. SRL a cerut începerea executării silite imobiliare și prin poprire împotriva contestatorilor P. I. și P. A., în calitate de debitori, precum și împotriva debitoarei P. P. Pelinita, pentru recuperarea integrală a sumelor datorate în baza contractului de credit nr.1271/PF/19.10.2007, care la data formulării cererii de executare – 28.11.2012 – se ridicau la suma de 38.734,80 euro, precum și pentru recuperarea cheltuielilor de executare.
La filele 72-73 și 65-68 se află titlul executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr.1271/PF/19.10.2007 pe care contestatorii P. I. și P. A. în calitate de împrumutat și coplătitor, alături de P. P. Pelinita în calitate de coplătitor și P. I. în calitate de garant l-au încheiat cu Banca Comercială Română, prin Agenția Cetate A. I., pentru obținerea unui împrumut în sumă de 30.000 euro pentru 300 de luni.
Contestatorul P. I. a garantat restituirea împrumutului cu imobilul arător în suprafață de 600mp, casă și loc de casă în suprafață de 842mp și arător în suprafață de 386mp, situate în localitatea Oarda de Sus, înscrise în Cf nr.3207 Oarda, încheind cu creditorul Banca Comercială Română un contract de ipotecă care se găsește la filele 69-70.
La filele 80-81 se află o precizare a contestației la executare prin care contestatorii au făcut cunoscut că începând cu 27.03.2008 și până în prezent, precizarea fiind înregistrată la data de 10.04.2013, au plătit mai multe sume care se ridică la un total de 4.281 euro, anexând ordinele de încasare – filele 82-109.
Potrivit somației din data de 07.01.2013 de la fila 40 și procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din aceeași dată de la fila 41 contestatorii sunt urmăriți silit pentru plata unei creanțe în sumă de 38.734,80 euro și pentru plata sumei de 9.312,52 lei reprezentând cheltuieli de executare.
La data de 23.04.2013 la dosarul cauzei a fost înregistrată o adresă din partea intimatei la care s-a alăturat o listă a plăților pe care contestatorii le-au făcut în intervalul de timp 25.07.2009 – 10.04.2013, din care rezultă că la data de 10.04.2013 exista un sold al creanței în sumă totală de 40.069 euro – filele 126-145.
Contestația la executare a fost apreciată neîntemeiată pentru următoarele considerente.
1. Văzând contractul de credit de la fila 72 s-a constatat că creditul pe care l-au primit contestatorii la data de 19.10.2007 s-a ridicat la suma de 30.000 euro, cu rambursare în 300 de luni, iar potrivit propriilor susțineri din precizarea contestației de la fila 80 până în prezent au efectuat doar plăți sporadice care se ridică la un total de 4.281 euro, fiind evident că nu au înțeles să își onoreze prin plată obligațiile asumate potrivit pct.4 lit.a din condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit, astfel că nu se poate reține că suma urmărită nu ar constitui o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Pentru verificarea susținerilor că timp de 4 ani au rambursat creditul astfel că suma care este indicată în cererea de executare silită nu ar fi justificată, debitul urmărit fiind mai mare decât suma împrumutată, în exercitarea rolului activ, în ședința de judecată din data de 28.05.2013, instanța a pus în discuție cererile de probațiune, iar contestatorii, prin avocat, au făcut cunoscut că nu solicită proba cu efectuarea unei expertize contabile ci doar cu înscrisuri, considerent pentru care, respectând principiul disponibilității, instanța nu poate să verifice dacă debitul urmărit este corect stabilit la suma de 38.734,80 euro.
3. Este adevărat că titlul executoriu contract de credit a fost încheiat cu Banca Comercială Română, dar potrivit înscrisurilor de la filele 146 și urm. intimata S.C. S. C. SRL a început urmărirea silită în calitate de cesionar, creanța fiindu-i transmisă cu acest titlu de la S.C. Bucharest Financial Plazza SRL, care la rândul ei a cesionat de la Banca Comercială Română.
4. Cererea subsidiară nu a fost analizată, deoarece văzând dispozițiile art.399 al.3 din codul de procedură civilă și Legea nr.193/2000 în ședința de judecată din data de 28.05.2013 instanța a admis excepția inadmisibilității contestației la executare.
Deși intimata a solicitat obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată instanța nu a dispus în acest sens, deoarece nu a făcut dovada unor astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii, care au solicitat casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre o noua rejudecare in fata instanței de fond, iar in subsidiar modificarea sentinței si in urma rejudecarii admiterea contestației e la executare asa cum a fost formulata cu consecința anularii formelor de executare silita mobiliare si imobiliare, asupra imobilului proprietatea acestora, înscris in CF 3207 Oarda cu nr. top. 623/3/1/12, 621/1/2/2/2/2/1/3/3/12, 625/2/3/12.
Cu cheltuieli de judecata in ambele faze procesuale.
În motivare se arată că sentința recurata este nelegala, atat sub aspectul soluției data asupra excepției admisa de instanța de fond, cat si sub aspectul soluționării capătului de cerere privind anularea formelor de executare silita, fiind indeplinite in cauza condițiile art. 312 al.3 si art. 304 indice 1 si 304 pct. 8 si 9 pentru admiterea prezentului recurs.
In principal au solicitat soluția casării cu trimitere spre o noua rejudecare a cauzei, deoarece instanța de fond a interpretat si aplicat greșit dispozițiile art. 399 cod pr.civ., atunci cand a admis excepția inadmisibilitatii capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale din contractul de credit, formulat prin precizarea de acțiune.
Potrivit prevederilor art. 399 alin. 3 cod pr.civ., atunci cand executarea silita se îndeplinește in baza unui titlu executor care nu este o hotărârea judecătoreasca, se pot formula apărări de fond in cadrul contestației la executare, daca pentru acestea, legea nu prevede o alta procedura.
Or, in prezenta speța nu ne aflam in prezenta unei proceduri derogatorii de la dreptul comun, instanța de fond apreciind doar ca puteau fi formulate apărări si pe calea unei acțiuni directe.
Textul de lege invocat nu indica insa ca doar in situația in care o astfel de apărare de fond nu poate fi formulata pe calea dreptului comun, ea poate fi invocata in cadrul contestației la executare, ci oricând atunci cand pentru o astfel de apărare de fond nu este prevăzuta o procedura speciala.
Acest lucru, cu atat mai mult cu cat recurenta P. A. nu are calitatea de împrumutat in contractul de credit, astfel incat doar in cadrul acestei proceduri a contestației la executare are posibilitatea de a contesta clauzele abuzive din contractul de credit.
Prin urmare, rațiunile instanței de fond cu privire la acest capăt de cerere sunt nefondate, motiv pentru care se impune soluția casării cu trimitere spre o noua rejudcare in fata instanței de fond.
In varianta subsidiara au solicitat modificarea sentinței instanței de fond si in urma rejudecarii, admiterea contestației la executare cu consecința anularii tuturor formelor de executare silita îndeplinite in cauza, fata de lipsa titlului executor in favoarea creditoarei din prezenta cauza si fata de lipsa caracterului cert, lichid si exigibil a creanței.
Instanța de fond s-a limitat sa susțină ca este justificata calitatea de creditor, datorita existentei unei cesiuni de creanța, fara a analiza care sunt părțile acestei cesiuni, daca titlul executor care s-a prezentat in cauza are sau nu acest caracter si daca creanța este certa, lichida si exigibila.
Caracterul cert, lichid si exigibil al creanței trebuie sa fie demonstrat de creditor, acesta neputand fi prezumat, mai ales atat timp cat titlul executor cuprinde o suma mai mica decât cea pusa in executare.
Instanța de fond a apreciat asupra acestei apărări prin incalcarea dispozițiilor art. 1169 cod civil, apreciind ca debitorilor le revenea sarcina probei unui fapt negativ, respectiv a lipsei caracterului cert, lichid si exigibil al creanței.
Or, faptul ce trebuia a fi probat era cel pozitiv, al existentei acestor caractere ale creanței, si sarcina probei aparținea creditorului si nicidecum debitorului.
Simpla afirmare a existentei unei creanțe, mai mari decât cea care rezulta din titlul executor, in condițiile in care, la dosarul cauzei s-a făcut dovada ca din suma împrumutata s-a restituit o mare parte, nu insemana ca ne aflam in prezenta unei creanțe certe, lichide si exigibile, ci dimpotrivă, lichiditatea acesteia este sub semnatul întrebării.
Susținerea instanței de fond potrivit căreia debitorii nu au probat cat a mai rămas de restituit din credit, desi la dosarul cauzei au depus chitanțe din care reieșea plata unei sume de 4281 euro, este o afirmație in contradicție cu probele dosarului.
In fine, sub aspectul existentei sau nu a unui titlu executor, instanța de fond a tratat superficial acest aspect, desi retine ca in realitate, cesiunea de creanța s-a făcut de la banca creditoare către un tert care la rândul sau a transmis acest drept către creditoare.
Contractele de cesiune de creanța nu au fost analizate de instanța de fond pentru a se analiza daca ele constituie titlu de creanța sau nu, daca acestea au fost încheiate in mod legal, in funcție de modul de cesionare, cu titlul oneros sau gratuit.
Condițiile de fond si de forma pentru cele doua cesiuni sunt diferite, iar transmiterea creanței se impunea a fi verificata in funcție de îndeplinirea acestor condiții.
Simpla depunere la dosarul executional a contractului de credit, fara a se identifica daca acest contract a fost sau nu cesionat in mod legal fata de actuala creditoare, nu este de natura sa duca la concluzia ca aceasta creanța a fost cesionata in mod legal si ca ne aflam in prezenta unui titlu de creanța in cauza, apt de a fi pus in executare silita.
In prezent, cu privire la imobilul proprietatea contestatorilor s-a emis publicație de licitație, pentru vânzarea la licitație a acestui imobil, desi titlul executor pus in executare atesta creanța in favoarea unei alte entități juridice si nicidecum a creditoarei in cauza.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului și, pe cale de consecință, menținerea Sentinței civile, în sensul respingerii contestației la executare, continuarea executării silita față de contestatori precum și acordarea de cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că sentința recurată este temeinică și a fost data aplicându-se în mod corect prevederile legale.
În fapt, între Banca Comercială Romană S.A., P. I., în calitate de împrumutat și Garant, și P. A., în calitate de Coplătitor, au fost încheiate:
• Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1271F/19.10.2007 prin care Banca a acordat împrumutatului un credit în sumă de 30.000 Eur;
În garantarea obligațiilor rezultate din Contractul de credit imobiliar, între Banca Comercială Română, în calitate de Creditor Ipotecar și P. I., în calitate de Garant ipotecar împrumutat s-a încheiat:
• Contractul de ipotecă nr. 1271F/24.10.2007 autentificat prin încheierea de autentificare nr. 3300 din data de 24.10.2007 emisa de BNP „T. E." prin care Garantul ipotecar împrumutat a constituit în favoarea Băncii o ipotecă de R. I asupra imobilului constituit din. arator, cu suprafața de 600 mp, casă și loc de casă cu suprafața de 842 mp, arator cu suprafața de 386 mp, înscrise in CF nr. 3207 a localității Oarda, nr. Top. 623/3/1/12, 621/1/2/2/2/2/1/3/3/12, 625/2/3/12.
Ca urmare a neîndepliuirii obligațiilor contractuale asumate de împrumutat prin Contractul de credit, Banca a emis Notificarea nr._ /12.06.2009 prin care debitorului - contestator i-a fost comunicată iminența declarării scadenței anticipate a creditului.
Prin Contractul de cesiune nr. J673/08-07-2009 Banca a cesionat creanța certă, lichidă și exigibilă aferentă Contractului de credit împreună cu orice alte drepturi, fructe și beneficii Prezente și viitoare către S.C. Bucharcst Financial Plazza S.R.L.
Prin Contractul de cesiune nr. J49/05.08.2009 S.C. Bucharest Financial Plazza S.R.L. a cesionat creanța certă, lichida și exigibilă aferentă Contractului de credit împreună cu orice alte drepturi, fructe și beneficii prezente și viitoare către .
Atât împrumutatul cât și coplătitorul au fost înștiințați cu privire la încheierea contractelor de cesiune prin următoarele notificări: Nr._/ 22.07.2009, Nr._/22.07.2009, Nr._/ 22.07.2009, Nr._/ 26.08.2009, Nr._/09.09.2009, Nr._/09.09.2009, HC9556/22-07-2010, HC9557/22-07-2010, HC9558/22-07-2010, transmise prin poștă cu confirmare de prirnire.
Pe fondul cauzei, după cum fac trimitere și contestatorii în acțiune, art. 399 alin. 3 C. proc. civ. prevede că: In cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotrivă titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o alta cale de atac.
Așadar, art. 399 alin. (3) teza finală din C. proc. civ. stabilește condițiile cumulative pe care actele juridice împotriva cărora pot fi invocate apărări de fond pe calea contestației la executare trebuie să le îndeplinească, respectiv, actul atacat să fie titlu executoriu, acesta să nu fie emis de o instanță de judecată și legea să nu prevadă o altă cale de atac.
Referitor ia ultima dintre aceste condiții învederează instanței că legea în acest caz prevede o altă cale de atac. Când spune lege face referire la Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori iar când spune cale de atac are în vedere procedura stabilită de Lege la Capitolul privind Organele abilitate pentru constatarea contravențiilor și soluționarea litigiilor.
Astfel, prevederile art. 14 din Legea specială sunt în sensul că: Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil Și ale Codului de procedură civilă.
Potrivit art. 8 din actul normativ mai sus menționat controlul respectării dispozițiilor Legii se face de reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și de specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice. Acest control se efectuează, potrivit art. 9 din Lege, fie ia sesizarea prealabilă a consumatorului, așa cum este definit ia art. 2 din Lege, fie din oficiu. Contestatorii nu fac dovada că au sesizat în prealabil ANPC, sau că până la acest moment au apreciat clauzele asumate prin Contractul de credit ca fiind abuzive.
Mai mult decât atât, potrivit art. 14 din Lege consumatorii prejudiciați se pot adresa instanței de judecată solicitând anularea clauzelor considerate abuzive. Prin urmare, câtă vreme recurenții au la dispoziție o cale separată în vederea atacării așa-ziselor clauze abuzive, rezultă cu necesitate că prevederile art. 399 alin. 3 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speță și, pe cale de consecință, se impune respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil.
Apreciază că în mod corect instanța de fond a apreciat că anterior promovării contestației la executare contestatorii ar fi trebuit să solicite constatarea nulității absolute parțiale a Contractului de credit și abia ulterior să pună în discuție pe calea contestației la executare cuantumul creanței datorate în raport cu valoarea dobânzii.
De asemenea, consideră că recurenta P. A. oferă prin argumentarea din recurs o interpretare greșită a prevederilor legale, aceasta susținând că având în vedere că faptul că acesta nu avea calitatea de împrumutat în cadrul contractului de credit nu avea o altă posibilitate de a contesta prevederile pe care le percepea ca fiind abuzive. Trebuie reținut că numita P. A. avea calitatea de coplătitor în cadrul contractului de credit, semnând acordul menționat în nume propriu. Așadar, acesta avea deschisă calea dreptului comun spre dovedirea susținerilor sale cu privire la legalitatea clauzelor contractuale întrucât în calitate de coplătitor răspunde în mod solidar cu debitorul principal cu întreg patrimoniul său.
Așa cum rezultă din prezentarea situației de fapt, contestatorilor le-a fost adus la cunoștință faptul că acesta nu și-au respectat obligațiile prevăzute în Contractele de credit și pe cale de consecință declararea scadenței anticipate a creditului urma să fie iminentă. Ulterior declarării scadenței anticipate a creditului, creanța certă, lichidă și exigibilă aferentă Contractului de credit imobiliar a făcut obiectul contractelor de cesiune de creanță, contracte față de care, debitorii cedați, în speță contestatorii, sunt terți, iar SCO este cesionar. Cu alte cuvinte calitatea de creditor a SCO a fost dobândită ca urmare a încheierii, în condițiile impuse de legea în vigoare, a Contractului de cesiune.
Executarea silită a fost demarată în baza Contractelor de credit, Contractul de cesiune de creanță justifică numai calitatea de creditor a SCO. Mai mult, cesiunea de creanță este un contract consensual, deci este valabil încheiată la momentul realizării acordului de voință. Părțile cesiunii de creanță sunt cedentul și cesionarul, respectiv Banca, și SCO. Pe cale de consecință, întrucât debitorul cedat nu este parte în contractul de cesiune, nu este necesar consimțământul său în vederea încheierii valabile a acestuia.
Din caracterul consensual al cesiunii de creanță reglementai de art. 1391 din Vechiul C, civ. rezultă că simpla remitere a titlului din care izvorăște creanța reprezintă executarea contractului de cesiune de creanță. Pentru ca cesiunea de creanță să fie opozabilă terților, inclusiv debitorului cedat, aceasta trebuie să îi fie notificată sau acceptată în scris de către debitor. Cele două condiții de opozabilitate nu trebuie îndeplinite cumulativ satisfacerea oricăreia dintre ele fiind suficientă. În cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanței ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de opozabilitatea acestei operațiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanșată de cesionarul devenit creditor, pentru că nu ar justifica existența unui interes legitim în derularea unui astfel de demers și ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligația pe care și-a asumat-o față de creditorul inițial.
Atât împrumutatul cât și coplătitorul au fost înștiințați cu privire ia încheierea contractelor de cesiune notificările mai sus identificate transmise prin poștă cu confirmare de primire.
Cu privire la susținerea contestatorilor conform căreia instanța de fond nu a analizat măsura în care cesiunea reprezintă un titlu executoriu valid, aceștia interpretează în mod greșit prevederile legale. În acest sens, reiterază faptul că executarea silita se desfășoară în temeiul contractului de credit ce constituie titlu executoriu în temeiul legii cât și în baza contractului de ipotecă, executoriu în baza autentificării notariale; contractul de cesiune oferă numai calitatea de creditor și nu reprezintă titlu executoriu.
Mai susține că în fapt, creanța SCO este certă, lichidă și exigibilă. Contestatorii nu și-au îndeplinit obligația principală de plată a ratelor de credit la termenul și în condițiile stabilite prin Contractele de credit rațiune pentru care Banca a declarat scadența anticipată a creditului.
Creanța SCO este certă - de vreme ce rezultă din Contractul de credit. Așa cum a menționat anterior împrumutatul a încheiat cu Banca un Contractele de credit ale căror rate au încetat să le mai achite, fapt care a condus la declararea scadenței anticipate a creanței aferente Contractelor de credit de către Bancă. De altfel, nici contestatorii nu invoca raptul că nu ar exista o creanță, ci contestă cuantumul acesteia precum și exigibilitatea sa, aspecte care vizează caracterul lichid și exigibil, și nu caracterul cert al creanței.
Creanța SCO este exigibilă - dispozițiile contractuale fiind foarte clare în acest sens. Punctul 4.11 din Condițiile generale de creditare, parte integrantă a Contractului de credit stipulează următoarele: „Dacă, în termen de 30 de zile de la data scadenței împrumutații și/sau coplătitorii/garanții nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptățită să procedeze ia recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite"
De la momentul declarării scadenței anticipate din culpa împrumutatului aceasta din urmă pierde beneficiul de a achita, eșalonat ratele de credit, întreaga sumă devenind exigibilă potrivit prevederilor contractuale mai sus citate. Împrumutatului i-a fost adusă la cunoștință declararea scadenței anticipate prin Notificarea nr. 3861.317/12.06.2009, prin care se indica faptul că dacă în termen de 10 zile calendaristice de la trimiterea notificării nu se va achita integral datoria totală de 1.140,6 EUR reprezentând sold restant, dobânzi, creanțe atașate și comisioane, întreaga creanță datorată se va considera de drept exigibilă, se va declara întreg soldul datorat scadent anticipat astfel se va pierde dreptul de a se rambursa soldul conform graficului agreat la semnarea contractului de credit. Dacă după expirarea termenului menționat în notificare Banca va demara procedura, executării silite și va uza de toate drepturile prevăzute de lege în vederea recuperării creanței sale (conform art. 4.9, 4.10 din Condițiile generale ale Contractului de credit).
Creanța SCO este lichidă - cuantumul acesteia fiind determinabil, conform prevederilor contractuale.
O eventuală lipsă a acestor caractere ale creanței nu poate fi interpretată ca fiind un fapt negativ întrucât, acestea nu reprezintă acțiuni omenești sau faptele voluntare ale omului, de săvârșirea cărora legea leagă anumite efecte juridice, constând în nașterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice civile. Așadar apreciază că în mod corect instanța a respins solicitarea contestatorilor de a solicita intimatei să dovedească caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. In mod evident, sarcina probei incumbă celui, ce face o afirmație în fata instanței.
Cu privire la cele amintite în cererea de chemare în judecată referitor la faptul că în mod nejustificat se solicită punerea în executare a unei sume mai mari decât cea care rezultă din contractul de credit în condițiile în care s-a achitat mare parte din suma împrumutată, trebuie făcută o mențiune cu privire ia imputația plății. Conform art. 4.12 din Condițiile generale de creditare, ordinea de recuperare a creanțelor cuvenite băncii este următoarea: comisioane bancare, dobânzi în ordinea vechimii, credite în ordinea vechimii.
Așadar cu toate că recurenții susțin că au depus dovezile din care reiese că au achitat suma de 4281 EUR din debitul restant, trebuie precizat că imputația plății se face conform ordinii amintite mai sus. executorul judecătoresc a pornit executarea silită împotriva debitorilor pentru suma de 38.734,8 EUR, ce reprezintă cuantumul datoriei reprezentând debitul principal precum și costurile și prețul contractului, care este exprimat în mod neechivoc prin D. - Dobânda anuală efectivă, calcul la care s-a ținut seama de toate plățile efectuate de contestatori.
Prin urmare, faptul că suma solicitată pe calea executării silite este în cuantum de 38.734,8 EUR nu reprezintă decât rezultatul aplicării dispozițiilor contractuale, în mod ferm asumate prin semnarea iui ele către împrumutați, astfel încât nu este nevoie de intervenția instanței pentru a clarifica întinderea, înțelesul și aplicarea titlului executoriu.
În ceea ce privește dobânzile, acestea se calculează până la data achitarii integrale a creanței și sunt și ele determinabile în baza prevederilor contractului de credit - pct. 5,6 și 7 din Contractul de credit. Potrivit pct. 5 din Contractul, de credit „ La data încheierii prezentului contract dobânda este de 7,4 %pe an și este fixă în primele 12 luni și este variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct 7 și 8 (...) ". Modul de calcul al dobânzii este în mod evident influențat de serviciul datoriei așa cum rezultă din prevederile pct. 7 și 8 din Contractul de credit, „Nivelul dobânzii curente la credite se stabilește de bancă în funcție de serviciul datoriei împrumutatului. Prevederile pct. 8 reglementează dobânda majorată în cazul creditelor restante al cărei mod de calcul este stabilit astfel: i) până la 30 de zile dobânda curentă înscrisă la pct. 5, citat mai sus, la care se adaugă 3 pp; ii) peste 31 de zile dobânda curentă înscrisă la pct. 5, citat mai sus, la care se adaugă 3 pp.
Modalitatea de impunere a plăților achitate de contestatori este de asemenea prevăzută în Contractul de credit la pct. 4.12 din Condițiile generale de creditare, parte integrantă a Contractului de credit, care reglementează ordinea de recuperare a creanțelor cuvenite băncii astfel: comisioane bancare, dobânzi în ordinea vechimii, credite în ordinea vechimii.
Prin semnarea Contractului de credit debitorii au agreat toate prevederile referitoare la modificarea dobânzilor mai sus menționate dar și la imputația plății, de asemenea aceștia au declarat că au înțeles aceste prevederi, așadar susținerile acestora sunt lipsite de temei.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată trebuie să aducă în atenția instanței reaua credința cu care a fost formulat atât prezentul recurs, precum și contestația inițială. Consideră că aceste acțiuni au fost promovate într-un context bugetar dificil pentru sistemul judiciar, fără a fi însoțite în schimb de argumentări solide după cum impunea gravitatea susținerilor acestora.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.304 ind.1 din Codul de procedură civilă, Tribunalul a reținut că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor urma:
Potrivit art.399 alin.3 Cod pr.civilă de la 1865, în cazul in care executarea silita se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca, se pot invoca in contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.
Legea 193/2000 nu are caracterul unei căi de atac în sensul art. 399 alin.3 Cod pr.civilă.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Actul normativ permite consumatorilor să urmeze procedura sesizării Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care efectuează verificări și încheie procese verbale prin care consemnează faptele constatate sau să se adreseze organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
În prima variantă, textul de lege stabilește prin art.12 că procesul verbal se transmite la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta sau în a cărei rază teritorială, contravenientul își are sediul.
Potrivit art.13, instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.
În a doua variantă, art.14 prevede că acei consumatori prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor Legii 193/2000 au dreptul de a se adresa organelor judecătorești.
Interpretarea sistematică și logică a textului de lege impune concluzia că rămâne la latitudinea consumatorului dacă optează pentru sesizarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ori se adresează direct instanței de judecată, aceasta cu atât mai mult cu cât practica Curții Europene de Justiție este în sensul că instanța este obligată de a examina chiar din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Se observă astfel că legiuitorul nu a instituit o procedură obligatorie de contestare a clauzelor abuzive, iar art. 14 din lege este clar în acest sens întrucât face trimitere la sesizarea instanțelor „în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”, neobligând la o anumită formă procedurală or, posibilitatea apărărilor de fond în cadrul contestației la executare instituită de art. 399 alin 3 Cod pr.civilă reprezintă tocmai o cale „în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”.
Asa fiind, in mod gresit a admis prima instanta exceptia inadmisibilitatii contestatiei la executare in ceea ce priveste petitul referitor la constatarea ca fiind abuzivă clauza în contractul de credit cu privire la modul de calcul al dobânzilor penalizatoare și al comisioanelor bancare, ajungandu-se astfel la necercetarea fondului contestatiei la executare, imprejurare de natura a atrage potrivit art. 312 alin.5 din Codul de Procedura Civila 1865, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare, in vederea analizarii caracterului abuziv al clauzelor privitoare la dobanda si comisioane si desigur, functie de solutia ce se va pronunta cu privire la aceste aspecte, in vederea analizarii si celorlalte petite ale contestatiei le executare, cu atat mai mult cu cat o casare partiala nu se justifica, data fiind pe de o parte, unicitatea Titlului executoriu, iar pe de alta parte, caracterul unitar al executarii silite.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză nu se vor acorda cheltuielile de judecată solicitate, acestea urmând a fi analizate cu ocazia soluționării pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorii P. I. și P. A., împotriva sentinței civile nr.2127/2013 a Judecătoriei Alba Iulia și în consecință:
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.11.2013.
Președinte, B. A. A. | Judecător, M. P. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, G. M. P. |
Red/Tehnored.P.M.
09.12.2013/2ex.
Jud.fond-F.S.C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 785/2013. Tribunalul ALBA | Cerere în anulare. OUG 119/2007. Hotărâre din 22-10-2013,... → |
|---|
