Contestaţie la executare. Decizia nr. 125/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 125/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 117/203/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 125/R/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. Ș.
Judecător C. L.
Judecător C. M. C.
Grefier D. M.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent . PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 473/2012 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata ., intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI CÎMPENI-SERVICIUL TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.01.2013 când din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 24.01.2013 și respectiv 31.01.2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Asupra recursului de față ;
Prins sentința 473/2012 a Judecătoriei Cîmpeni a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea . PRIN PRIMAR împotriva intimatei . și a terțului poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI CÎMPENI-SERVICIUL TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICA.
Pentru a stabili această soluție, prima instanță a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ contestatoarea . PRIN PRIMAR a chemat în judecată pe intimata . și a terțul poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI CÎMPENI-SERVICIUL TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICA, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se anuleze ca nelegale toate formele de executare silita prin poprire, înființate in dosar de executare nr. 165/2011 al BirouluiExecutorului Judecătoresc "S. A." și să se suspende executarea silită pana la soluționarea contestației la executare.
In motivarea cererii a arătat că prin sentința comerciala nr. 168/. Tribunalul A. petenta a fost obligata la plata sumei de 109.289 lei (la care se adaugă dobânda legala aferenta începând cu data de 01.01.2008 pana la data plații efective) si la plata cheltuielilor de judecata. împotriva acestei sentințe a declarat apel aflat în prezent pe rolul Curții de Apel A. lulia, cu termen de judecata la data de 20.01.2012. La data de 16.01.2012 contestatoarea a fost anunțata prin intermediul Trezoreriei Orașului Câmpeni ca a fost dispusa poprirea asupra tuturor disponibilităților de fonduri existente in conturile ei până la concurenta sumei de 154.018,03 lei, suma datorata în temeiul sentinței comerciale nr. 168/. a Tribunalului A. si a procesului verbal de executare întocmit la data de 22.11.2011. De asemenea a arătat că la data de 16.01.2012 le-a fost comunicata adresa nr. 295/09.01.2012 a Trezoreriei Orașului Câmpeni prin care a fost încunoștințați despre situația disponibilităților de fonduri existente in conturile ei la acea data. împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel aflat în prezent pe rolul Curții de Apel A. lulia, cu termen de judecata la data de 20.01.2012. La data de 16.01.2012 contestatoarea a fost anunțata prin intermediul Trezoreriei Orașului Câmpeni ca a fost dispusa poprirea asupra tuturor disponibilităților de fonduri existente in conturile ei până la concurenta sumei de 154.018,03 lei, suma datorata în temeiul sentinței comerciale nr. 168/. a Tribunalului A. si a procesului verbal de executare întocmit la data de 22.11.2011. De asemenea, la data de 16.01.2012 le-a fost comunicata adresa nr. 295/09.01.2012 a Trezoreriei Orașului Câmpeni prin care a fost incunostintată despre situația disponibilităților de fonduri existente in conturile ei la acea data către debitorul urmărit cu privire la măsura luata. Or, deși in adresa de înființare a popririi emisa de către B. S. A. se face mențiune despre încunostiintarea ei, in realitate singura incunostiintare a fost făcuta de către Trezoreria Orașului Câmpeni si doar la data de 16.01.2012. În sensul nelegalității formelor de poprire invocă si prevederile art. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare.
Conform acestor prevederi legale: art. 1 alin. (2) "Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate. "Or, in condițiile in care pana in prezent nu este definitivat bugetul aferent anului 2012, singurele sume de care dispun in conturi sunt cele destinate exclusiv asigurării organizării si funcționarii (a se vedea in acest sens cererea pentru deschidere de credit bugetar înregistrata la D.G.F.P. A. - Trezoreria Orașului Câmpeni sub nr. 307/09.01.2012, anexata la prezenta). Rațiunea textului legal la care face trimitere este evidenta: necesitatea imperativa de a asigura fondurile destinate desfășurării activității instituțiilor publice. Or, in acest context punerea in executare a hotărârii nr. 168/. a Tribunalul A. ar determina imposibilitatea desfășurării activității. Mai mult decât atât, conform prevederilor art. 1 alin. (1) din același act normativ "Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă." Or, in speța dedusa judecații este de observat faptul ca, pe de o parte neexistând buget nu exista nici sume aprobate cu destinația de achitare a creanțelor stabilite prin titluri executorii iar, pe de alta parte, in conturile de credit bugetar (in baza căruia își desfășoară activitatea pana la definitivarea bugetului) nu exista aprobate nici un fel de cheltuieli in afara celor de funcționare.
Din analiza textului ante - menționat este evidenta interdicția de a se proceda la executare silita (in speța poprire) asupra altor sume decât cele destinate anume stingerii debitelor rezultate din titluri executorii. In sprijinul acestei susțineri vine si faptul ca, potrivit prevederilor art. 2 din același act normativ "Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. " Iar potrivit art. 3 " în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie. "Or, in raport de aceste prevederi legale este evidenta intenția legiuitorului de a supune executarea silita a creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice unui regim juridic distinct si derogator de la prevederile codului de procedura civila, urmând ca numai după expirarea termenului de 6 luni sa se revină la regimul de drept comun.
Sub aspectul solicitării de suspendare a executării până la soluționarea cererii, învederează faptul ca, in ipoteza în care s-ar pune în executare sentința comerciala nr. 168/. Tribunalul A. și petenta ar plăti intimatei .. suma de 154.018,03 lei, este de netăgăduit că, în cazul in care ar avea câștig de cauza în dosarul de apel, ar suferi un prejudiciu care cu greu ar putea fi acoperit, dacă nu chiar imposibil de acoperit în totalitate. Aceasta, în considerarea faptului că beneficiarul respectivei sume mari de bani este o societate comercială cu răspundere limitată și este știut faptul că la asemenea persoane juridice capitalul social constituie limita gajului general al creditorilor societății, legea prevăzând un plafon minim al capitalului social de doar 200 lei pentru această formă de societate (art. 11 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare). Or, societatea comercială cu răspundere limitată este! acea societate ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social, asociații răspunzând numai în limita aportului lor. Nu în ultimul rând, suspendarea executării hotărârii tribunalului nu creează pe seama intimatei niciun risc evident in condițiile in care solvabilitatea a contestatoarei nu poate fi pusa la îndoiala.
A mai arătat că sub aspectul taxelor judiciare de timbru, timbru judiciar si a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune înțelege sa învedereze faptul ca, in temeiul prevederilor art. 7 din Ordonanța de Guvern nr. 22/2002, suntem scutiți de la plata acestora.
In drept a invocat prevederile art. 399 si urm. C.proc.civ. precum si normele de drept material expres indicate in cuprinsul cererii.
Prin întâmpinarea formulată Societatea Comerciala T. S.R.L a solicitat respingerea contestației formulata ca nefondata menținerea formelor de executare silita înființate in dosarul de executare silita nr. 165 / 2011 a Biroului Executorului Judecătoresc S. A., ca fiind legale si temeinice, cu obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecata.
Cu privire la capătul de cerere privind "suspendarea executării silite pana la soluționarea contestații la executare", a solicit respingerea acestuia deoarece suma dedusa judecații a fost aprobata cu destinație speciala prin bugetul anului 2007 si nu putea fi utilizata in alt scop decât cel strict destinat.
In motivarea întâmpinării, a arătat că potrivit art. 720/8 C.pr.civ. "Hotărârile date in prima instanța privind procesele si cererile in materie comerciala sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspenda de drept executarea". Pe de alta parte, prin Decizia XXXVIII / 2007, înalta Curte de Casație si Justiție, Secțiile Unite, a stabilit ca: "Dispozițiile art. 7208 din Codul de procedura civila se interpretează in sensul ca: Hotărârile date in prima instanța privind procesele si cererile in materie comerciala, fiind executorii de drept, nu trebuie investite cu formula executorie pentru a putea fi puse in executare".
In aceste condiții, sentința comerciala nr. 168/. Tribunalul A. in dosarul nr._ este executorie de drept, iar pentru a putea fi pusa in executare nici nu era nevoie de investire cu formula executorie. Mai mult, recursul formulat de către debitoare, si nu apel, după cum aceasta face vorbire, a fost soluționat de Curtea de Apel A. - lulia la termenul de judecata din data de 10. II. 2012, în sensul "Respinge recursul paratei . Primar. Obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecata in recurs", asa cum rezulta din site-ul oficial (pagina oficiala de pe internet) "Portalul instanțelor de judecata". Conform prevederilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22 / 2002 privind executarea obligațiilor de plata a instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii "Creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor si autorităților publice se achita din sumele aprobate cu aceasta destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectiva". Contrar susținerilor contestatoarei - debitoare, suma dedusa judecații nu are nici o legătura cu bugetul local pe anul 2012 si nici cu sumele destinate "... pentru acoperirea cheltuielilor de organizare si funcționare, inclusiv a celor de personal". Suma dedusa judecații a fost aprobata cu destinație speciala in bugetul Comunei R. Montana pe anul 2007, pe lucrări de investiții, cu titlul "Lucrare reabilitare drum acces pod Verches - Piața".
In temeiul O.G. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziții publice atribuirea obiectivului "Lucrare reabilitare drum acces pod VERCHES - PIAȚA" s-a făcut prin licitație publica organizata de Primăria comunei R. Montana. In urma licitației organizate, investiția a fost adjudecata de societatea comerciala, fapt pentru care a si fost încheiat "Contractul de lucrări nr. 9970/ 19. X. 2007".
Lucrarea de investiții adjudecata a fost executata integral insa nu a fost achitata datorita unor motive subiective (polemica dintre fostul si actualul primar) insa instanța de judecata, pe baza probațiunii administrate, a obligat organizatorul licitației si beneficiarul investiției, adică pe contestatoarea - debitoare, la plata contravalorii lucrărilor executate si recepționate.
F. de cele arătate mai sus, ținând cont si de prevederile imperative ale art. 1 alin. 1 a O.G. 22 / 2002, consideră ca contestatoarea - debitoare trebuie sa achite suma datorata conform destinației acesteia din bugetul propriu, deoarece refuzându-se lucrarea la plata, pe motive subiective, contravaloarea acestei lucrări reprezentând suma cu destinație speciala in buget, nu putea fi folosita in alt scop decât cel destinat acesteia.
In situația in care aceasta suma nu se mai regăsește in contul contestatoarei - debitoare, aceasta se face vinovata de cheltuirea ei prin schimbarea destinației, fapt ce nu o exonerează de executarea hotărârii judecătorești, suma putând deveni imputabila celor care, cu buna-stiinta, au schimbat destinația acesteia (suma destinata plații lucrării executate trebuia păstrata cu destinația speciala pana la clarificarea situației).
In drept, a invocat prev art. 115 C.pr.civ.; art. 1 - 2 din O.G. 22/2002; O.G. 34/2006.
Prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința comerciala nr. 168/. Tribunalul A. contestatoarea a fost obligata la plata sumei de 109.289 lei și la care se adaugă dobânda legala aferenta începând cu data de 01.01.2008 pana la data plații efective precum si la plata cheltuielilor de judecata. La data de 16.01.2012 contestatoarea a fost anunțata prin intermediul Trezoreriei Orașului Câmpeni ca a fost dispusa poprirea asupra tuturor disponibilităților de fonduri existente in conturile ei până la concurenta sumei de 154.018,03 lei, suma datorata în temeiul sentinței comerciale nr. 168/. a Tribunalului A. si a procesului verbal de executare întocmit la data de 22.11.2011. De asemenea contestatoarea, la data de 16.01.2012, prin adresa nr. 295/09.01.2012 a Trezoreriei Orașului Câmpeni a fost încunoștințată despre situația disponibilităților de fonduri existente in conturile ei la acea data. Or, deși in adresa de înființare a popririi emisa de către B. S. A. se face mențiune despre încunoștințarea ei, in realitate singura încunoștințare a fost făcuta de către Trezoreria Orașului Câmpeni si doar la data de 16.01.2012.
Prin sentința comerciala nr. 168/. Tribunalul A. s-a reținut că la data de 19.10.2007 Primăria comunei R. Montană a încheiat cu . un contract de lucrări având ca obiect reabilitarea drumului de acces P. Vercheș – Piață din localitatea R. Montană . La data de 29.10.2007 in baza convenției depozit . a consemnat suma de 12.600 lei cu titlu de garanție de bună execuție . . a început executarea lucrării la data de 19.10.2007 si a finalizat-o la data de 03.11.2007 emițând factura fiscală nr._/01.11.2007 pentru suma totală de 345.100 lei iar ulterior debitoarea a achitat suma de 181.000 lei . Prin sentința comerciala nr. 168/. Tribunalul A. s-a admis in parte acțiunea formulată de . și a fost obligată debitoarea la plata sumei de 109.289 lei și la care se adaugă dobânda legala aferenta începând cu data de 01.01.2008 pana la data plații efective precum si la plata cheltuielilor de judecata.
Această sentință fiind executorie si nefiind achitată suma benevol de către debitoare creditoarea a formulat cerere de executare silită, cerere care a fost încuviințată și a fost dispusa poprirea asupra tuturor disponibilităților de fonduri existente in conturile ei până la concurenta sumei de 154.018,03 lei, suma datorata în temeiul sentinței comerciale nr. 168/. a Tribunalului A. si a procesului verbal de executare întocmit la data de 22.11.2011.
Prin încheierea nr. 28/2012 ( copie fila 17 ) s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendarea a executării pornită în dosar nr._ .
Contestatoarea a susținut că poprirea conturilor ei este nelegală deoarece potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de Guvern nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii "Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate. "Or, in condițiile in care pana in prezent contestatoarea nu a definitivat bugetul aferent anului 2012, singurele sume de care dispun in conturi sunt cele destinate exclusiv asigurării organizării si funcționarii (a se vedea in acest sens cererea pentru deschidere de credit bugetar înregistrata la D.G.F.P. A. - Trezoreria Orașului Câmpeni sub nr. 307/09.01.2012, anexata la prezenta). Rațiunea textului legal la care face trimitere este evidenta: necesitatea imperativa de a asigura fondurile destinate desfășurării activității instituțiilor publice. Or, in acest context punerea in executare a hotărârii nr. 168/. a Tribunalul A. ar determina imposibilitatea desfășurării activității. Mai mult decât atât, conform prevederilor art. 1 alin. (1) din același act normativ "Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă." Or, in speța dedusa judecații este de observat faptul ca, pe de o parte neexistând buget nu exista nici sume aprobate cu destinația de achitare a creanțelor stabilite prin titluri executorii iar, pe de alta parte, in conturile de credit bugetar (in baza căruia își desfășoară activitatea pana la definitivarea bugetului) nu exista aprobate nici un fel de cheltuieli in afara celor de funcționare. Din analiza textului ante - menționat este evidenta interdicția de a se proceda la executare silita (in speța poprire) asupra altor sume decât cele destinate anume stingerii debitelor rezultate din titluri executorii. Mai susține contestatoarea ca, potrivit prevederilor art. 2 din același act normativ "Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. " Iar potrivit art. 3 " în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie. "Or, in raport de aceste prevederi legale este evidenta intenția legiuitorului de a supune executarea silita a creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice unui regim juridic distinct si derogator de la prevederile codului de procedura civila, urmând ca numai după expirarea termenului de 6 luni sa se revină la regimul de drept comun.
Susținerile contestatoarei urmează au fost respinse de către instanță ca nefondate cu următoarea motivare:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22 / 2002 privind executarea obligațiilor de plata a instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii "Creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor si autorităților publice se achita din sumele aprobate cu aceasta destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectiva".
In speță creanța creditoarei provine dintr-un contract încheiat între părți in anul 2007 si pentru că debitoarea nu si-a achitat obligațiile asumate prin contract a fost obligată prin sentința comerciala nr. 168/. Tribunalul A. la data de 04.11.2011, la această dată creanța fiind certă ,lichidă si exigibilă .
În condițiile in care contestatoarea avea cunoștință de existența acestui contract între părți aflat in derulare pe parcursul mai multor ani, era obligația contestatoarei să depună toate diligențele necesare pentru a-și crea fondurile necesare achitării obligațiilor asumate .
În consecință este culpa contestatoarei că nici după ce creanța a devenit certă, lichidă si exigibilă nu, a depus toate diligențele pentru a adopta bugetul pe anul curent si pentru a prevedea in buget si sume de bani necesare achitării creanțelor stabilite prin titlul executoriu contestat .
Cum în speță contestatoarea prin propria culpă si-a creat o stare de imposibilitate a executării s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs recurenta . PRIMAR, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate și admiterea contestației la executare.
În fapt, a arătat că prin sentința comerciala nr. 168/. Tribunalul A. in ședința publica din data de 04.11.2011 recurenta a fost obligata la plata sumei de 109.289 lei (la care se adauga dobanda legala aferenta începând cu data de 01.01.2008 pana la data plații efective) si la plata cheltuielilor de judecata.
La data de 22.12.2011 intimata .. s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc S. A. solicitând executarea silită a acestui titlu executoriu pentru recuperarea creanței actualizate.
A fost format dosarul de executare nr. 165/2011 în cadrul căruia executorul judecătoresc a emis la data de 29.12.2011 Dispoziție de poprire (cu mențiunea că executarea se solicită în termen de 15 zile conform art. 460 C.pr.civ. iar subscrisa recurenta as fi fost instiintata despre executare).
La data de 16.01.2012 recurenta a fost anuntata prin intermediul Trezoreriei Orașului Cimpeni ca a fost dispusa poprirea asupra tuturor disponibilităților de fonduri existente in conturile subscrisei pâna la concurenta sumei de 154.018,03 lei, suma datorata în temeiul sentintei comerciale nr. 168/. a Tribunalului A. si a procesului verbal de executare întocmit la data de 22.11.2011.
De asemenea, la data de 16.01.2012 a fost comunicata adresa nr. 295/09.01.2012 a Trezoreriei Orașului Cimpeni prin care a fost încunoștințată despre situatia disponibilităților de fonduri existente in conturile sale la acea data.
La data de 18.01.2012 recurenta a înregistrat la Judecatoria Cimpeni contestatie la executare, formandu-se astfel dosarul nr._ .
La data de 16.03.2012 a fost comunicata prin posta incunostiintarea despre infiintarea popririi din partea Biroului Executorului Judecătoresc S. A..
Prin sentinta civila nr. 473/2012 prima instanta a respins ca nefondata contestatia la executare, argumantand in esența ca aceasta soluție se impune intrucat "contestatoarea prin propria culpa si-a creat o stare de imposibilitate a executării".
Consideră ca sentinta civila nr. 473/2012 pronuntata de Judecatoria Cimpeni in dosarul nr._ este data cu incalcarea legii, in condițiile in care în desfășurarea executării silite nu a fost respectata obligația de emitere a unei somații de plata conform prevederilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
Potrivit prevederilor art. 391 C.proc.civ. rap. la prev. art. 387 C.proc.civ., lipsa somației in cazurile in care aceasta este obligatorie potrivit legii determina nulitatea actelor de executare.
In susținerea celor invocate intelege sa puncteze urmatoarele aspecte:
Recurenta are calitatea de „instituție publică locala” potrivit prevederilor art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, potrivit cărora în categoria instituțiilor publice locale sunt incluse comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, institutiile si serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridica, indiferent de modul de finanțare a activitații acestora.
Dată fiind calitatea de instituție publică, a invocat incidența în cauză a dispozițiilor O.G. nr, 22/2002, respectiv faptul că în cadrul procedurii de executare nu a fost respectata obligația de emitere a unei somații de plata (filele 4 si 42 din dosar).
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie ”
In acest context legislativ cronologia procedurii de executare a obligațiilor de plata ale institutiilor publice este următoarea:
- obținerea unui titlu executoriu;
- intenția instituției publice de a executa de bună voie;
- constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației;
- somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului;
- termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor;
- demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Nu poate fi acceptata o eventuala teza in sensul ca incunostiintarea prevăzută de art. 454 C.proc.civ. (aceasta in cazul in care s-ar admite ca in speța incunostiintarea exista) echivaleaza cu o somație in sensul dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002. Daca ar fi avut in vedere un asemenea rationament legiuitorul nu s-ar mai fi referit expres la somația de plata, ci textul legal ar fi primit o formulare corespunzătoare, cu referire la poprire.
Apreciază ca obligativitatea parcurgerii etapei de emitere a unei somații de plata este justificata pe langa regula de interpretare actus interpretandus est potius ut valaet quam ut pereat si de topografia celor doua texte (art. 3 care face referire la procedura de executare de drept comun, este mentionat dupa art. 2 care instituie procedura speciala, derogatorie).
Ca o consecință a constatării lipsei somației de plată emise de executorul judecătoresc, rezultă că toate celelalte acte subsecvente ale executării, acte care prin prisma prevederilor art. 391 C.proc.civ. rap. la prev. art. 387 C.proc.civ. țin exclusiv de acest moment incipient, sunt întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale justificandu-se anularea lor.
In drept, a invocat prevederile art. 304 pet. 9 C.proc.civ., art. 2-3 din O.G. nr. 22/2002 precum si celelalte norme indicate in cuprinsul cererii.
Intimata . a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că
În fapt, a arătat că în cauză nu se regăsește motivul de modificare a sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă pentru admiterea contestatiei la executare.
Se critică sentința recurată susținându-se că greșit prima instanță nu a admis contestația la executare și nu a anulat formele de executare silită întocmite de B. S. A. în dosarul execuțional nr. 165/2011. Critica vizează faptul că executorul judecătoresc a emis la data de 29.12.2011 dispoziția de poprire a sumei de 154.018,03 lei, despre care a fost încunoștințată recurenta în scris la data de 16.01.2012 de către Trezoreria orașului Câmpeni și de B. S. A. la data de 16.03.2012.
Recurenta consideră că această încunoștințare nu reprezintă o somație de plată în sensul dispozițiilor art. 2 din OG nr. 22/2002, iar în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 454 Cod procedură civilă.
Se susține că sentința recurată este nelegală deoarece a fost pronunțată cu încălcarea legii, respectiv fără a se reține că executarea silită s-a desfășurat fără emiterea unei somații de plată, conform prevederilor art. 2 din OG nr. 22/2002.
Din examinarea actelor aflate la dosar rezultă că nu sunt aplicabile prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002 referitoare la executarea silită a creanțelor deținute împotriva instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Potrivit acestui articol, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, termen care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de comunicare.
Ipoteza prevăzută de art. 2 din OG nr. 22/2002 nu se regăsește în cauză având în vedere faptul că recurenta, în calitate de instituție debitoare, deținea în cont fonduri cu care putea plăti suma pe care mi-o datora în baza sentinței comerciale nr. 168/. a Tribunalului A., pronunțată în dosarul nr._ . În cauză, comunicările făcute de Trezoreria orașului Câmpeni și B. S. A. în dosarul execuțional nr. 165/2011 s-au făcut potrivit dispozițiilor art. 454 Cod procedură civilă, aplicabile în speță.
Cu totală rea credință, s-a folosit de dispozițiile legale în vigoare pentru a amâna plata sumei de 154.018,03 lei, motivând că fondurile pe care le deține au altă destinație, iar schimbarea acesteia contravine dispozițiilor legale referitoare la finanțele publice locale. Recurenta nu a făcut dovada, pe durata soluționării contestației la executare, că nu a avut fonduri din care să plătească sumele datorate subscrisei.
Dacă ar fi fost așa cum susține recurenta, atunci terțul poprit Trezoreria orașului Câmpeni, care veghează și la respectarea legii cu privire la destinația fondurilor contestatoarei, nu ar fi procedat la poprirea sumelor deținute în cont de către recurentă.
Cu toate acestea, prin încheierea nr. 28/18.01.2012, pronunțată în dosarul nr._ , Judecătoria Câmpeni a suspendat provizoriu executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. 165/2011 al B. S. A. până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite din dosarul nr._ /2011.
Suspendarea a dăinuit până la data de 26.04.2012 când Judecătoria Câmpeni a pronunțat sentința civilă nr. 473/2012, recurată de contestatoare.
Iar în cursul lunii iulie 2012 terțul poprit, Trezoreria orașului Câmpeni, a virat din contul recurentei în contul subscrisei suma poprită, respectiv suma de 154.018,03 lei.
Astfel, executarea silită din dosarul execuțional nr. 165/2011 a fost finalizată prin încasarea de către intimată a sumei pentru care a formulat cererea de executare silită.
Așa fiind, recursul formulat de contestatoare este nefondat.
Analizând recursul de față prin prisma motivelor invocate de recurentă, instanța reține următoarele:
Motivele de recurs prezentate de recurentă sunt neîntemeiate, astfel încât recursul va fi respins, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Din situația disponibilităților de fonduri/creditelor bugetare deschise și neutilizate la data de 09.01.2012 și a anexei prezentate (filele 7-10 – dosar de fond) rezultă că recurenta avea disponibilități bănești în timpul demarării executării silite efectuate contra sa.
Față de această stare de fapt, instanța de recurs apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din OG 22/2002, care dispune: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.” Textul legal prevede ca și situație premisă lipsa de fonduri, ori această condiție nu este îndeplinită în cauză.
D. urmare, nici obligația de emitere a somației de plată nu este activă, în mod corect intimata – creditoare, prin B. S. A., respectând prevederile legii generale, anume Codul de procedură civilă, care la art. 454 C.p.c., prevede: “Poprirea se infiinteaza fara somatie, prin adresa insotita de o copie certificata de pe titlul executoriu, comunicata celei de-a treia persoane aratate la art. 452, instiintandu-se totodata si debitorul despre masura luata.”
Având în vedere cele prezentate mai sus, rezultă că motivele de recurs prezentate de recurentă, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică și este susținută de probele administrate în cauză, astfel că în baza art. 312 C.p.c., instanța va respinge recursul formulat de recurenta . PRIMAR, împotriva sentinței nr. 473/2012 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . și AFP Cîmpeni – Serviciul Trezorerie și Contabilitate Publică.
În baza art. 274 C.p.c., instanța va obliga recurenta să plătească intimatei . suma de 1240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta . (fosta BCR ASIGURĂRI V. SA), prin . – Regiunea Cluj împotriva sentinței civile nr. 1686/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI CUGIR.
Modifică sentința recurată și în consecință:
Respinge contestația la executare precizată formulată de CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI CUGIR în contradictoriu cu . (fosta BCR ASIGURĂRI V. SA).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.01.2013.
Președinte, F. Ș. | Judecător, C. L. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, D. M. |
Red. CMC
Jud. fond V. E. C.
Tehnored. CMC/2ex/19.03.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 392/2013. Tribunalul ALBA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5109/2013. Tribunalul ALBA → |
|---|








