Pretenţii. Decizia nr. 500/2013. Tribunalul ALBA

Comentarii

0

Decizia nr. 500/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 6393/176/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 500/R/2013

Ședința publică de la 09 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. C.

Judecător A. C. P. - președinte Secția a II-a Civilă

Judecător C. C.

Grefier M. P.

Pe rol se află recursul declarat de pârâta recurentă . împotriva sentinței civile nr. 639/2013 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanții L. G. și L. V. .

Obiectul cauzei: pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă în instanță avocat O. C. B. în substituirea avocatului O. C. F. cu delegație de substituire la dosar pentru pârâta recurentă, lipsind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța din oficiu, în baza art.159¹ (4) Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Se constată că la dosar mandatarul reclamanților intimați a înregistrat la data de 9 mai 2013 o cerere prin care solicită strigarea cauzei după ora 10,30 având în vedere că are de susținut o cauză la Curtea de Apel Alba Iulia .

Față de cererea înregistrată la dosar de mandatarul reclamanților intimați, instanța lasă cauza la a doua strigare .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă în instanță avocat O. C. B. în substituirea avocatului O. C. F. cu delegație de substituire la dosar pentru pârâta recurentă și avocat N. G. pentru reclamanții intimați cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind restul părților.

Mandatarul pârâtei recurente . depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 380,16 lei și timbru judiciar de 2,5 lei .

Mandatarul reclamanților intimați depune la dosar concluzii scrise, chitanța nr. 439 în sumă de 1.500 lei reprezentând onorariu avocațial precum și adresa înaintată către pârâtă înregistrată la data de 17.09.2012

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul pârâtei recurente solicită admiterea recursului formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii formulate de reclamanți .

Arată că susține întrutotul considerentele inserate în motivele de recurs precum și prin întâmpinarea formulată și susținută în fața instanței de fond. Cu obligarea reclamanților intimați pe cale separată.

Mandatarul reclamanților intimați solicită respingerea recursului declarat de pârâta recurentă și obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei

Susține că instanța de fond aplecându-se întregului probatoriu a pronunțat o hotărâre legală și temeinică . Comisionul de administrare este nelegal . Instanța de fond în mod corect a apreciat că clauzele contractului sunt abuzive .

Pentru aceste considerente dar și pentru cele inserate pe larg prin concluziile scrise și depuse la dosar solicită respingerea recursului, instanța de fond motivând fiecare capăt de cerere în mod corect .

Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei A. I. sub dosar nr._ reclamanții LAKATOȘ G. și LAKATOȘ V. R., au chemat în judecată pârâtele . și . - SUCURSALA A. I. solicitând ca în urma administrării probelor:

- să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de credit nr._/04.06.2007;

- să se dispună anularea clauzelor contractului de credit nr._/04.06.2007 de la punctul 3 litera d „data ajustării dobânzii” din Condițiile speciale ale convenției și pct.3.10 din Condițiile generale ale Convenției, ca fiind clauze abuzive;

- să se dispună anularea clauzelor contractului de credit nr._/ 04.06.2007 de la punctul 5 lit.a Comision de risc din Condițiile speciale ale convenției, respectiv art.3 pct.5 din Condițiile generale ale Convenției, ca fiind clauze abuzive;

- să se dispună refacerea Planului de rambursare emis la data de 04.06.2007 de . A. I., prin eliminarea comisionului de risc (sau administrare, așa cum a fost încasat acest comision de către bancă, prin redenumirea comisionului de risc) și refacerea coloanei Total în care să se consemneze doar anuitatea de 170.850,71 EUR;

- să fie obligate pârâtele să restituie sumele încasate până în prezent cu titlul comision de risc (sau administrare, așa cum a fost încasat acest comision de către bancă, prin redenumirea comisionului de risc) începând 04.06.2007 – data încheierii convenției, precum și în continuare, până când pârâta va reface Planul de rambursare emis la 04.06.200, potrivit celor de mai sus, pct. 3 din acțiune.

- să se dispună obligarea pârâtelor în solidar la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii au arătat faptul că au încheiat cu . A. I., contractul de credit nr._/04.06.2007, prin care au împrumutat de la bancă suma de 88.500 EUR, pe o durată de 192 luni, cu o rată a dobânzii de 5,95 % pe an, pe care banca a specificat ca fiind fixă, D. 8,01 %. Deși dobânda curentă stipulată în contract în cuantum de 5,95 %, pe an a fost prevăzută ca fiind fixă, în acest sens, art.3 lit.a din Condițiile speciale ale convenției prevede că dobânda este fixă, la pct.3 lit.d din convenție se prevede că „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii”, iar la pct.3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a Condițiilor generale ale convenției se stipulează că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10 „Costuri suplimentare”, sau prin acordul părților cu toate că dobânda prevăzută în Convenție a fost stabilită ca fiind fixă.

Reclamanții, menționează că banca a inserat în contract clauze abuzive sub acest aspect, ce nu sunt concordante cu dobânda fixă a împrumutului.

Potrivit art.6 lit.b din contract Condițiile speciale ale convenției se prevede că rambursarea creditului se face lunar, în anuități de 810,06 EUR, scadente în 28 a fiecărei luni, deci dobândă fixă, element al contractelor avut în vedere de către reclamanți la alegerea băncii tocmai în considerarea riscului valutar la care s-au expus prin împrumutarea în monedă străină.

S-a mai arătat de către reclamanți că în contractul de credit se prevede și un comision de risc de 0,1 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit, acest comision este prevăzut de clauzele abuzive ale contractului de credit nr._/04.06.2007: de la punctul 5 litera a Comision de risc din Condițiile speciale ale convenției, „Comision de risc - de 0,1 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit”; respectiv art.3 pct.5 din Condițiile generale ale Convenției, „Comision de risc - Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se. plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale”. Mai arată că acest comision este preluat prin calculare în Planul de rambursare emis la 04.06.2007, de V. România SA A. I., în coloană distinctă, anterior coloanei Total, astfel încât în coloana Total se consemnează nu doar anuitatea - constantă 891,97 EUR, cum ar fi firesc în condițiile în care au contractat un împrumut cu dobândă fixă, ci anuitatea plus comisionul de risc, rezultând un plus lunar pentru bancă de circa 60 EUR medie lunară pe parcursul perioadei contractului, adică 11.441,50 EUR, circa 7 % în plus din totalul de 170.850,71 EUR cât ar fi corect să se restituie băncii. Așa cum reiese din finele Planului de rambursare, pentru un împrumut de 170.850,71 EUR, reclamanții precizează că suma împrumutată plus dobândă totală de 71.350,71 EUR, total 11.441,50 EUR, dar și în mod nejustificat comisionul de risc de 11.441,50 EUR.

Reclamanții au arătat că își asumă și și-au asumat riscul valutar, la momentul acordării împrumutului cursul EUR fiind de circa 3.2605 RON/1 EUR, iar în prezent fiind de 4.5168 RON/1 EUR fiind înșelați sub acest aspect de către bancă, cu acordul tacit al autorităților române, inclusiv al BNR, care nu au luat măsuri, cum a luat Polonia spre exemplu, pentru ca cetățenii să contracteze doar împrumuturi în moneda națională, pentru a nu fi supuși unei politici bancare rău intenționate, cum a fost cea a V. în România, care a acordat cu mână largă credite în EUR, deși cunoștea evident, ba chiar a avut reprezentarea clară sub acest aspect, bine calculat și malefic gândit, că va crește foarte mult pe viitor cursul RON/EUR, în detrimentul clienților săi.

Trecând peste riscul valutar asumat, reclamanții mai arată că sunt obligați să achite lunar un comision pentru risc în favoarea băncii, care de fapt modifică dobânda fixă a contractului agreat de aceștia și de bancă, ce este cuprins în clauzele contractuale abuzive ale contractului de credit nr._/04.06.2007 de la punctul 5 litera a Comision de risc din Condițiile speciale ale convenției și art.3 pct.5 din Condițiile generale ale Convenției. Au susținut că, clauzele contractuale ale contractului de credit nr._/04.06.2007 de la punctul 5 litera a Comision de risc din Condițiile speciale ale convenției și art.3 pct.5 din Condițiile generale ale Convenției, ce cuprind comisionul de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, sunt abuzive, pentru următoarele argumente:

Conform art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Conform alin.2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În calificarea acestor clauze ca fiind abuzive, au în vedere faptul că acest contract este un contract de adeziune, acesta nerezultând din negocierea directă între bancă și împrumutați. Mai mult, la momentul încheierii contractului în discuție, toate băncile, și evident și V., aveau același comportament comercial neadecvat, în sensul că refuzau să pună la dispoziție clienților interesați formularul de contract, împrumutatul luând prima dată cunoștință de prevederile contractului, așa cum a fost și cazul lor, în ziua semnării acestuia. Astfel, la încheierea contractului, nu au avut posibilitatea de a negocia clauzele acestuia, ci doar de a fi sau nu de acord cu ele, astfel cum acestea au fost în mod discreționar determinate de bancă, semnând un contract cu clauze standard preformulate de bancă.

Potrivit art.4 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Așadar, legea prevede o asemenea sancțiune numai în cazul în care consumatorul este vătămat în derularea raporturilor comerciale.

In calitate de împrumutați prin contractul în discuție, reclamanții au apreciat că au fost vătămați în derularea raporturilor comerciale cu banca. Prin impunerea comisionului de risc, a fost afectat echilibrul contractual dintre cele două părți:

- potrivit contractului de credit au împrumutat de la bancă suma de 99.500 EUR, pe o durată de 16 ani, cu o rată a dobânzii fixă de 5,95% pe an, pe care banca a prezentat-o ca fiind fixă, D. 8,01% și deși potrivit art.6 lit.b din contract Condițiile speciale ale convenției se prevede că rambursarea creditului se face lunar, în anuități de 810,6 EUR, scadente în 28 a fiecărei luni, deci dobândă fixă, element al contractului avut în vedere de reclamanți la alegerea băncii tocmai în considerarea riscului valutar la care s-au expus prin împrumutarea în monedă străină, în contract se prevede și un comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit, care de fapt modifică dobânda fixă a contractului agreată și de bancă;

- banca nu are nici un motiv să perceapă acest comision de risc, așa cum reiese din Condițiile speciale, art.7 Garanții, tragerea creditului este condiționată de constituirea tuturor garanțiilor, garanții pe care reclamanții le-au adus tocmai pentru acoperirea oricărui risc la care s-ar putea expune banca. Au constituit, potrivit pct.a, o garanție reală imobiliară (ipoteca) de rang I, asupra imobilului situat în Aiud, ., nr. 8, jud. A., având nr. topografic 1346/1/2/1 sub nr. ord. A+1, întabulat în CF_ Aiud, precum și a altui imobil, și au cesionat în favoarea băncii polița anuală pentru acoperirea tuturor riscurilor, pct.b art.7, pentru imobilele ipotecate.

- clauzele prin care se instituie comisionul de risc sunt abuzive și pentru că, deși este perceput pentru acoperirea unui eventual risc ce l-ar putea suferi banca pe parcursul derulării contractului, nu se prevede în contract dacă acest comision se restituie la finele contractului, în cazul în care băncii i se achită dobânda și suma împrumutată și nu se produce nici un risc, rezultând astfel că nu se restituie, deci banca obține un avantaj material nejustificat foarte consistent,

- în Condițiile speciale se prevede la art.6 lit.b că împrumutații se obligă să ramburseze creditul lunar, în anuități de 810,6 EUR. Comisionul de risc, în plus față de prevederile art.6 lit.b ce se referă doar la anuități, este preluat prin calculare în Planul de rambursare emis la 04.06.2007 de V. România SA A. I., în coloană distinctă, anterior coloanei Total, astfel încât în coloana Total se consemnează nu doar anuitatea constantă de 810,6 EUR, în condițiile în care au contractat un împrumut cu dobândă fixă. Așa cum reiese din finele Planului de rambursare, pentru un împrumut de 99.500 EUR rambursează suma împrumutată plus dobândă totală de 71.350,71 EUR, total 170.850,71 EUR, dar și în mod nejustificat comisionul de risc de 11.441,50 EUR.

Reclamanții au mai arătat că ulterior, după apariția OUG 50/2010, fără a avea acordul lor banca a redenumit comisionul de risc în comision de administrare, fără să existe clauze contractuale în acest sens, și l-a încasat ca atare.

În consecință, reclamanții au considerat că clauzele în discuție sunt abuzive și că sancțiunea caracterului abuziv al acestor clauze este nulitatea absolută, decurgând din interesul de ordine publică ocrotit de lege, respectiv protecția consumatorilor, apreciază că se impune admiterea acțiunii de față, și sub aspectul înlăturării comisionului de risc (redenumit în comision de administrare).

Ca urmare, banca trebuie să procedeze la refacerea Planului de rambursare emis la 04.06.2007 de V. România SA A. I., prin eliminarea comisionului” de risc, (sau administrare, așa cum a fost încasat acest comision de către bancă, prin redenumirea comisionului de risc, după apariția OUG 50/2010) și refacerea coloanei Total în care să se consemneze doar anuitatea de 170.850,71 EUR.

Consecința firească a desființării parțiale a contractului cu privire la comisionul de risc (pe care ulterior banca pârâtă 1-a redenumit comision de administrare și l-a încasat cu această denumire, dar cu același efect, depășind anuitatea de 170.850,71 eur), este repunerea părții în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei la restituirea comisionului încasat, începând cu data încheierii convenției până în prezent, și în continuare până la refacerea planului de rambursare.

Urmare a faptului că pârâtele nu au fost de acord să modifice contractul de credit pe cale amiabilă se impune obligarea acestora în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea acestui proces.

În drept: art.1, 4 și 6 teza I din Legea 193/2000, art.1092 din vechiul cod civil (art.1.341 din noul cod civil), art.11 din Regulamentul BNR nr.5/2002.

Au fost anexate cererii notificarea la conciliere (fl.9-10), proces – verbal de conciliere (f. 11-13), dovada domiciliului reclamantului și traducerea acestui înscris (f. 14-15), contractul de credit nr._/04.06.2007 (fl.16-26), planul de rambursare (fl.27-33), înștiințarea nr. 1965 (f. 34-35), actul adițional (f. 36-44), noul plan de rambursare (f. 46-56), adresa nr._ (f. 57-58).x.

Potrivit art.15 lit.j din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la art.1 alin.2 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, prezenta acțiune este scutită de taxă judiciară și timbru judiciar.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare (fl.68-70) prin care invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.

Prin încheierea ședinței publice din data de 20.11.2012 instanța a unit excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare cu fondul cauzei.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că reclamanții au avut posibilitatea de a citi și studia contractul de credit pe care și l-au însușit prin semnătură, urmare a acceptării tuturor clauzelor existente în cuprinsul acestuia, apreciază că pct. 3 lit. d din „condiții speciale”, nu poate constitui o clauză abuzivă. Contractele de credit sunt contracte preformulate la toate instituțiile bancare, în care, în principiu este conținută oferta băncii, iar în urma analizării, clientul ia decizia de a încheia contractul, însă convenția și clauzele menționate în cuprinsul acesteia nu au fost impuse reclamanților.

Referitor la art. 3.10 din Condițiile generale, a arătat că atâta timp cât în contract a fost prevăzută posibilitatea modificării anumitor costuri în funcție de modificarea anumitor indici independenți de voința băncii, consideră normal ca D. să se modifice. Iar la semnarea contractului D. a fost prevăzută la clauza 3 lit. e din condițiile speciale, deci reclamanții au avut cunoștință despre costul total al creditului contractat. De asemenea, pârâta arată că reclamanții nu au putut face dovada modificării D. pe parcursul derulării contractului.

Pârâta de ordin 1 a arătat că, clauzele prevăzute la pct.5 lit.a din Condițiile speciale și clauzele prevăzute la pct. 3.5 din Condițiile generale nu sunt abuzive, iar reclamanții le-au cunoscut și acceptat la încheierea contractului.

Pârâta . a arătat că acest comision de risc a fost inclus în D. (dobânda anuală efectivă), reprezintă costul total al creditului și este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul. Rata anuală a dobânzii comisionului de risc și toate celelalte taxe și comisioane au fost prevăzute distinct în cuprinsul convenției de credit pentru ca reclamanții, în calitate de consumatori, să cunoască din ce este cuprinsă D. (dobânda anuală efectivă). A arătat că clauzele referitoare la comisionul de risc sunt clar precizate și sunt dimensionate în funcție de valori concrete, verificabile și anume la soldul creditului. A mai arătat că reclamanții nu au făcut dovada că acest comision de risc ar fi suferit modificări pe perioada de derulare a contractului, acesta având în continuare aceeași valoare ca la data contractării creditului.

Pârâta . a arătat faptul că art.4 al directivei europene nr.93/13/CEE exclude prețul contractului de la caracterul abuziv. Comisionul de risc este parte integrantă a D. care reprezintă costul total al creditului și este o noțiune acceptată de toate băncile și țările europene. În această situație consideră că instanța de judecată nu poate constata caracterul abuziv al unei clauze care privește o componentă a prețului.

A mai arătat că potrivit art.4 alin.6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și cu serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

În lipsa dovedirii unei eventuale vicieri a consimțământului reclamanților la data încheierii convenției, trebuie făcută aplicarea principiului conținut de art.959 Cod civil potrivit căruia convențiile legale au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună credință de către acestea.

A mai arătat pârâta . că reclamanții nu au făcut dovada dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților pe care îl produc clauzele referitoare la comisionul de risc, mai ales că acest comision face parte din prețul contractului și a fost acceptat la încheierea acestuia.

În ceea ce privește constatarea că prin actul adițional banca a modificat în mod abuziv contractul în sensul că a transformat comisionul de risc în comision de administrare, pârâta . a arătat că această susținere este nefondată. Ulterior apariției OUG 50/2010 pentru a pune în acord cu litera legii Contractele, banca a procedat la modificarea contractelor de credit astfel încât ele să fie în concordanță cu dispozițiile acestei noi norme. În acest sens banca a notificat reclamanții cu privire la modificarea Convenției de credit pe care aceștia au semnat-o astfel încât aceasta să aibă conținutul dorit de către legiuitor.

Pârâta . a invocat dispozițiile art.36 alin.1 din OUG 50/2010 potrivit căruia pentru creditul acordat creditorul poate percepe un comision de administrare credit. Iar potrivit alin.3 al aceluiași articol, în cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

. a arătat că în urma acceptării tacite a actului adițional de către client, banca nu a perceput în același timp comisionul de administrare cu comisionul de risc.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.193/2000, OUG nr.50/2010 și Directiva nr.93/13/CEE, art. 969 Cod. civil.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de reclamanți (și proba cu interogatoriul reclamanților (fl.74-83).

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, reclamanții și-au precizat cererea, în sensul că la punctul 4 solicită restituirea sumelor încasate până în prezent cu titlul comision de risc (sau administrare, așa cum a fost încasat acest comision de către bancă, prin redenumirea comisionului de risc) începând 28.09.2009, precum și în continuare, până când pârâta va reface Planul de rambursare emis la 04.06.200, potrivit celor de mai sus, pct. 3 din acțiune.

Prin sentinta civila nr.639/2013 instanta de fond a respins ca rămasă fără obiect excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților invocată de pârâta ., deoarece prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, reclamanții și-au precizat acest capăt de cerere în sensul că solicită restituirea sumelor încasate până în prezent cu titlul comision de risc (sau administrare, așa cum a fost încasat acest comision de către bancă, prin redenumirea comisionului de risc) începând 28.09.2009, precum și în continuare, până când pârâta va reface Planul de rambursare emis la 04.06.200, potrivit celor de mai sus, pct. 3 din acțiune.

Pe fond, s-a retinut ca in data de 04.06.2007 între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._/04.06.2007, conform căreia creditul obținut de reclamanți este de 99.500 EUR, rambursabil în 192 de luni de la data tragerii creditului.

Conform dispozițiilor de la pct.3 lit.d din condițiile speciale ale convenție, banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii, cu toate că la pct.3 lit.a se face mențiunea că rata dobânzii curente este de „45,95% p.a - dobândă fixă”.

Potrivit pct.3.10 din secțiunea Condiții Generale, D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10 „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților.

La pct.5 lit.a din Condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 din Condițiile generale ale convenției s-a stabilit un comision de risc 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toata perioada de derulare a Convenției de credit.

Având în vedere data încheierii convenției de credit (04.06.2007) și dispozițiile art.3 din Legea 71/2011, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864, dispoziții legale la care instanța va face referire în prezenta hotărâre.

Contractele legal făcute au putere de lege între părți ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplină doar contractelor legale făcute (art.969 C.civ.).

Așa cum rezultă din art.948 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Contractul de credit în speță este un contract sinalagmatic. Cauza unui astfel de contract este formată din două componente și este diferită pentru cele două părți care contractează. Astfel, pentru bancă, cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului de împrumut, care îl constituie obținerea de profit, așa cum rezultă din însăși întâmpinarea depusă la dosar la filele 68-70.

Pe de altă parte, cauza trebuie să fie licită și morală.Art.966 din Codul civil prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.

Conform art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.

Astfel, încheierea unui contract cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.193/ 2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicită, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.

Pe de o parte, din punctul de vedere al băncii, scopul mediat al încheierii contractului de credit în speța de față (motivul determinant al încheierii), este obținerea de profit. Însă banca urmărește în prezenta cauză obținerea de profit chiar și cu încălcarea legii.

Astfel, contractul de credit în cauză a fost transformat în mod tacit de bancă într-unul de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de către comerciant.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Însă în cauză nu s-a făcut dovada că respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul. Faptul că ambele părți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.

Referitor la prevederile de la pct.3 lit.d raportat la pct.3 lit.a ambele din Condițiile speciale ale Convenție, s-a apreciat de către instanță că această clauză este una abuzivă și trebuie interpretată în favoarea consumatorului, potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.193/2000, în sensul că în caz de dubii asupra unor clauza contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Prin urmare, din moment ce pct.3 lit.a stabilește rata dobânzii curente ca fiind de „5,95% p.a – dobândă fixă”, iar pct.3 lit.d prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii, aceste clauze, pe lângă faptul că permit băncii să modifice unilateral dobânda fixă, fără a se raporta la niște indici obiectivi de pe piața bancară, trebuie interpretate în favoarea consumatorului, în sensul că dobânda curentă este de „5,95% p.a – dobândă fixă”, ceea ce are ca efect desființarea pct.3 lit.d din Convenție, raportat la pct.3.11 din secțiunea „condiții generale”.

Referitor la comisionul de risc prevăzut la pct.5 din condițiile speciale ale convenției și de pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, acesta s-a stabilit la 0,1% aplicabil soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

În contract nu se identifică suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție. Pârâta înșiră în întâmpinare o . cazuri ce ar putea fi tot atâtea riscuri, însă acest lucru se face doar acum, în fața instanței de judecată și nu cu ocazia încheierii contractului.

Pe de altă parte, întrucât reclamanții au adus garanții pentru executarea contractului, comisioanele de risc nu se mai justifică. Reclamanții au constituit în favoarea pârâtei o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang I, conform pct.7 a-b din condițiile speciale ale Convenției, imobil ce a fost asigurat conform pct.7 lit.b din condițiile speciale ale Convenției, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.

Ca urmare a analizării scadențarului plăților, instanța a constatat că acest comision de risc se ridică la un total de 11.441,50 EUR. Raportat la suma împrumutată comisionul de risc reprezintă aproape 7 %. Astfel că se poate reține că plățile cu acest titlu reprezintă o sumă disproporționat de mare față de suma împrumutată, iar în plus, se poate observa că acest comision de risc alături de debitul principal de 99.500 eur și de dobânda încasată de 71.350,71 EUR îi obligă pe reclamanți să restituie aproape dublul sumei împrumutate. În acest fel, la final, reclamanți urmează să plătească aproape de două ori suma împrumutată.

Legea nr.193/2000 prevede la art.6: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. Așadar acest articol nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr.193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Art.14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă, astfel că instanța apreciază că cererea reclamanților este întemeiată, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.

S-a avut în vedere la judecarea cauzei și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitații Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.

Având în vedere cele arătate anterior, instanța a apreciat că aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută, deoarece scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit, chiar și cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit.

Referitor la susținerea pârâtei cu privire la determinarea economică a ratei dobânzii, instanța apreciază ca nefiind utile aceste susțineri în soluționarea prezentului litigiu, din moment ce clauzele ce stabilesc rata dobânzii trebuie interpretate în favoarea reclamanților, pentru motivele arătate anterior. Altfel s-ar nesocoti principiul fundamental al previzibilității obligațiilor contractuale asumate de reclamanți.

Nu se contestă în prezenta cauză că pârâta a stabilit unilateral dobânda fixă, ci se contestă doar posibilitatea modificării cuantumului acesteia în mod unilateral de către bancă, fără acordul reclamanților și fără a se stabili măcar criteriile în funcție de care ar putea opera această modificare.

Nu s-a făcut în cauză dovada negocierii, în sensul celor anterior expuse. Pe de altă parte pct.1 a) din Anexa la Legea nr.193/2000 care dă dreptul de a modifica unilateral clauzele contractului (dacă există o motivație întemeiată), nu se poate aplica atunci când este stabilită în cuantum fix, ci doar în situația în care dobânda stipulată ar fi variabilă.

Nu a fost retinuta ca fondată susținerea potrivit căreia art.4 al Directivei nr.93/13/ CEE (transpusă de Legea 193/2000) a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin.2, întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului, având în vedere că banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art.11 din Regulamentul BNR nr.5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit. Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat.

Din punct de vedere fiscal, provizioanele de risc sunt deductibile la calculul profitului impozabil, în sensul că se diminuează impozitul pe profit cu sumele aferente provizioanelor de risc constituite pe seama cheltuielilor în conformitate cu regulamentul BNR nr.5/2002, astfel încât, în limitele menționate, aceste instituții financiare au posibilitatea să suporte astfel de provizioane (implicit și pierderile în final, dacă aceste provizioane rămân definitive) pe seama cheltuielilor, nefiind justificată încasarea unui comision cu aceeași destinație (acoperirea pierderilor, respectiv a riscurilor) de la clienții instituțiilor financiare respective (conform art.22, pct.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal: contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel: d) provizioanele specifice, constituite potrivit legilor de organizare și funcționare, de către instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare înscrise în registrul general ținut de Banca Națională a României, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice similare).

Pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, pârâta avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului. Chiar dacă pârâta ar fi avut obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și posibilitatea constituirii unor provizioane de risc suplimentare, iar în plus putea să-și asigure creditul, aceasta a preferat să transfere tot acest risc asupra reclamanților, cu toate că aceștia din urmă au suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost și asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.

Chiar și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, instanța a apreciat că el nu este supus excepției prevăzute de art.4 al Directivei nr.93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.

Sumele achitate cu titlu de comision de risc reprezintă o plată nedatorată, ce stă ca temei al restituirii prestațiilor bănești. Contractul încheiat între părți nu intră în domeniul incidenței excepției de la principiul restitutio in integrum, contractul de credit nefiind un contract cu executare succesivă, ci unul cu executare uno ictu. Astfel, pârâta și-a executat obligația de a pune la dispoziția reclamanților suma solicitată, reclamanților revenindu-le obligația corelativă de a achita suma de bani la termenele scadente. Astfel că modalitatea convențională de restituire a sumei împrumutate nu schimbă natura juridică a contractului și nici a obligației de restituire, înțelegându-se prin aceasta o plată în accepțiunea dispozițiilor art.1092 C.civ., ca executare voluntară a unei obligații.

Instanța a constatat că echivalentul folosinței sumelor acordate prin contract nu este în nici un caz comisionul de risc, ci eventual dobânda care a fost achitată, astfel încât nu se poate vorbi în speța de față de o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților.

Pârâta V. R. SA – Sucursala A. I. (fl.37-44), a comunicat reclamanților un act adițional la contractul de credit, în forma propusă de bancă, în vederea armonizării contractului cu prevederile OUG 50/2010 precum și graficul de rambursare. Reclamanții nu au dat curs invitației la semnarea actului adițional în forma propusă de bancă, ci au formulat obiecțiuni la actul adițional, acestea fiind înregistrate la banca pârâtă de ordin 2 sub nr.1965/17.09.2010 (fl.34-35). În consecință, pe tot parcursul derulării contractului de credit banca a stăruit în clauzele inițiale preformulate în convenția de credit, deși reclamanții au depus la data de 17.09.2010 o cerere prin care solicită eliminarea din convenția de credit a comisionului de risc și au făcut propuneri de modificare a comisionului de rambursare, apreciind că a achitat în avans (fl.34-35).

Instanța a constatat că pârâtele, prin acest act adițional, au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul înlocuiri comisionului de risc, prevăzut de pct.5 lit.b din convenția de credit, cu comisionul de administrare credit în cuantum de 0,1%, fără consimțământul reclamanților și profitând de dispozițiile art.95 alin.5 din OUG conform cărora nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin.2 este considerată acceptare tacită, deși aceștia au formulat obiecțiuni la care au primit o invitație la dialog fără răspunsuri punctuale la fiecare obiecție sesizată de reclamanți.

Conform art.35 alin.1 lit.b) din OUG nr.50/2010 cu modificările ulterioare, este interzisă introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract, ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislație.

Conform dispozițiilor art.95 alin.4 din OUG 50/2010 se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din această ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de această ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept.

Având în vedere cele arătate anterior, instanța a constatat abuzive și nule clauzele de la pct.3 lit.d) din condițiile speciale ale convenției și pct.3.10 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/04.06.2007 încheiat cu pârâtele și pct.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției și pct.3.5 din condițiile generale ale convenției antemenționate.

Față de constatarea unor clauze abuzive, reclamanții au dreptul la restituirea sumelor pe care le-au plătit fără a fi datorate, urmând a fi obligate, în baza art.1092 Cod civil, pârâtele în solidar la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc și comision de administrare în ultimii trei ani anteriori datei introducerii acțiunii (28.09.2012), respectiv începând cu data de 28.09.2009 și până la data pronunțării sentinței.

Cuantumul sumelor achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare se va stabili în faza de punere în executare a sentinței.

Cererea de obligare a pârâtelor la restituirea comisionului de risc sau de administrare ce va fi plătit în continuare și după data pronunțării hotărârii a fost respinsă, deoarece hotărârile pronunțate în primă instanță în materie comercială sunt executorii (art.720⁸ Cod procedură civilă).

Instanța a admis și petitul 3 și a obligat pârâtele să refacă Planul de rambursare emis la data de 04.06.2007 de . A. I., prin eliminarea comisionului de risc (sau administrare, așa cum a fost încasat acest comision de către bancă, prin redenumirea comisionului de risc) și refacerea coloanei Total în care să se consemneze doar anuitatea de 170.850,71 EUR;

În temeiul art.274 coroborat cu art.277 Cod procedură civilă a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamanți a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat conform chitanței depuse la dosarul cauzei.

Pârâta . a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, prin care a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca nefondate acererii de chemare în judecată formulată de reclamanți.

Se consideră că se impune modificarea hotărârii atacate si pentru motivele prevăzute la art. 304 alin. 8 si 9 Cod procedura civila.

In ceea ce privește considerarea contractului de credit ca fiind unul de adeziune si a faptului a clauzele acestuia nu puteau fi negociate, se învederează ca banca a dat dovada de buna credința (contrar celor reținute de instanța de fond) prin transmiterea unor acte adiționale de implementare a dispozițiilor OUG 50/2010 (acte adiționale prin care sunt prevăzuți indici de referința verificabili si cu o variabilitate independenta de voința băncii in funcție de care variază rata dobânzii) si prin introducerea in contractul de credit a art. 13.1 care prevede faptul ca " La cererea împrumutatului, banca poate aproba modificarea clauzelor convenției." Deci, in cazul in care împrumutații ar fi dorit modificarea anumitor clauze contractuale ar fi putut solicita băncii acest lucru, caz in care s-ar fi încheiat un act adițional. Intimații - reclamanți nu au făcut aceasta dovada(a faptului ca a încercat negocierea anumitor clauze), aceștia solicitând băncii si instanței de judecata, nu modificarea clauzelor contractuale, ci eliminarea in totalitate a acestora.

Se considera ca pct.3 lit.d din Conditii speciale nu poate constitui o clauza abuziva deoarce potrivit art.1 lit.a paragraful 2 din Anexa la Legea nr.193/2000 nu sunt considerate clauze abuzive acele clauze in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie intemeiata, in conditiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curand posibil despre aceasta celeilalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prin urmare, din moment ce la pct.3 lit.d din Conditiile speciale se prevede ca rata dobanzii curente poate fi ajustata de banca in cazul intervenirii unor schimbari semnficative pe piata monetara, cu obligatia bancii de a comunica imprumutatului noua rata a dobanzii, care se aplica de la data comunicarii, motiv care poate fi unul intemeiat in modificarea dobanzii, deoarece aceasta verificare poate fi unul verificabil, rezulta ca aceasta clauza este conforma cu dispozitiile legale.

In ceea ce privește clauzele prevăzute la pct. 5.1 lit. a din Condițiile speciale si clauzele prevăzute la pct. 3.5 din Condițiile generale, se învederează că nu sunt clauze abuzive iar intimații le-au cunoscut si acceptat la încheierea contractului.

In primul rând, acest comision de risc a fost inclus in D. . Rata anuala a dobânzii, comisionul de risc si toate celelalte taxe si comisioane au fost prevăzute distinct in cuprinsul convenției de credit pentru ca intimații in calitate de consumatori sa cunoască din ce este cuprinsa D.(dobânda anuala efectiva). Atâta timp cât aceștia au fost de acord cu dobânda anuala efectiva, lucru care rezulta inclusiv din faptul că nici nu au solicitat sa se constate nulitatea clauzei prevăzute in contract la pct. 3 lit. e, este evident că au fost de acord si cu acest comision de risc, care este un cost al creditului.

Clauzele referitoare la comisionul de risc sunt clar precizate si sunt dimensionate in funcție de valori concrete, verificabile si anume la soldul creditului.

Buna credința a băncii rezultă si din faptul ca intimații nu au putut face dovada ca acest comision de risc ar fi suferit modificări pe perioada de derulare a contractului, așa încât acesta are valoarea avuta in vedere de către intimați la semnarea contractului, atunci când au fost de acord cu o dobânda anuala efectiva.

Se menționează și faptul că art. 4 al Directivei Europene nr. 93/13/CEE exclude prețul contractului de la caracterul controlului abuziv. Comisionul de risc este parte integranta a D. care reprezintă costul total al creditului si este o noțiune acceptata de toate băncile si tarile europene. In aceasta situație se consideră că instanța de judecata nu poate constata caracterul abuziv al unei clauze care privește o componentă a prețului.

Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile, oferite in schimb pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil.

Sigur că, contractele de credit sunt contracte preformulate(la toate instituțiile bancare), in care, de principiu, este conținuta oferta băncii cu care clientul, după analiza acesteia, ia decizia sa încheie contractul, data fiind tocmai natura relațiilor contractuale specifice ce implica analize bancare, financiare si economice, insa convențiile si clauzele menționate nu le-au fost impuse intimaților, așa cum susțin aceștia, in condițiile in care banca nu deține un monopol pe piața la acordarea creditelor, oferta din acest net de vedere fiind una variata, clientul putându-se adresa băncii a cărei oferta o considera mai avantajoasa.

Totodată, se arată că intimații nu au putut face dovada faptului că la semnarea contractului au încercat sa negocieze vreo clauza prevăzuta in cuprinsul acestuia, iar banca a refuzat acest lucru. Ceea ce trebuie sa analizeze instanța in aceasta speța este faptul că intimații încearcă sa îsi dovedească acțiunea doar in baza unor simple afirmații, conform cărora nu au putut negocia clauzele convenției de credit(neaducând nici un fel de proba clara in acest sens), iar banca dovedește aceasta negociere cu semnarea de către intimați a acestei convenții.

In ceea ce privește referirile făcute de instanța de fond la obligația băncii de a constitui provizioane, care constituie cheltuieli si sunt deductibile fiscal, se învederează că aceste provizioane se constituie numai in momentul in care împrumutații întârzie in asumarea obligațiilor contractuale de returnare a creditului.

Chiar daca am considera că acestea sunt deductibile fiscal la calculul profitului impozabil, practic asta ar însemna ca suma din credit nerambursata către banca, ar reprezenta cheltuiala, iar societatea nu ar mai plăti impozitul de 16% aferent acestei sume. Constituirea provizioanelor este evident ca nu înseamnă recuperarea creditului acordat in caz de nerambursare.

În ce privește faptul că prin actul adițional s-a modificat în mod abuziv contractul, în sensul transformării comisionului de risc în comision de administrare se menționează că este absolut firesc ca acest comision să rămână valabil atâta timp cât face parte din costul total al creditului, adică din D..

În drept: principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, art. 299 și urm. C.proc.civ.

Recursul pârâtei este legal timbrat .

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele, Tribunalul reține următoarele:

Instanța de fond a motivat de ce a apreciat că acele clauze din contractul de credit sunt abuzive, acest caracter fiind determinat de dezechilibrul semnificativ existent între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care, este vorba despre clauze contractuale standard preformulate care nu au fost negociate cu pârâta.

În speță, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de legislația națională cât și de cea comunitară pentru ca acele clauze să fie considerate abuzive, și anume: să nu fi fost negociate direct cu consumatorul; să fie contrare bunei credințe și prin ele însele, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Faptul că reclamanții au cunoscut că banca și-a rezervat dreptul de modifica în mod unilateral rata dobânzii curente și că va plăti un comision de risc și cuantumul acestuia, nu duce la concluzia că acele clauze care le reglementează sunt legale și că nu îi pot fi aplicabile dispozițiile Legii 193/2000.

Banca nu a făcut dovada că a negociat efectiv cu împrumutații clauzele respective. Faptul că acele clauze au fost inserate în contract nu înseamnă că au fost și negociate. A negocia înseamnă a trata, a discuta pentru a ajunge la o înțelegere, ceea ce presupune și obținerea unui rezultat de către participanții la negociere. Or, raportat la modul cum a fost întocmit contractul, în sensul că toate clauzele au fost prestabilite de bancă, modificarea acelor clauze într-un sens favorabil reclamanților nu ar fi fost posibilă.

Buna credință a băncii este exclusă, în condițiile prin clauza prevăzută la pct. 3.5 din condițiile speciale ale convenției de credit, aceasta a stabilit pur și simplu că împrumutații datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului, însă fără a preciza în concret ce reprezintă acest comision, respectiv care este riscul ce se tinde a fi asigurat prin perceperea lui, și fără menționa criteriile in funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.

Legislația română nu interzice existența contractelor de adeziune, însă acest lucru nu presupune în mod obligatoriu că aceste contracte conțin întotdeauna clauze care nu pot atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 193/2000. Astfel, cei care își desfășoară activitatea în temeiul acestui gen de contracte, trebuie să se asigure că toate clauzele inserate sunt legale si respectă principiile executării obligațiilor cu buna credința, in sensul reglementat de art. 970 alin. 2 din Codul civil, potrivit căruia, convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-unsele, dar si la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea, dă obligației după natura sa.

Cu privire la pct.3.d contract, raportat la pct.3.a, in mod corect a constatat instanța de fond că este vorba despre clauze sunt abuzive câtă vreme disp. art.1 alin.2 din Legea nr.193/2000 prevăd in mod expres faptul că în caz de dubii asupra unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Prin urmare, din moment ce pct.3.a stabilește rata dobânzii curente ca fiind de „5,95 p.a” – dobândă fixă, iar pct.3.d prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii, aceste clauze trebuie interpretate în favoarea consumatorului, în sensul că dobânda curentă este de „5,95% p.a ” dobândă fixă, ceea ce are ca efect desființarea pct.3.d din Convenție, raportat la pct.3.10 din secțiunea condiții generale.

Pe de altă parte, in speță, se contestă faptul că comisionul de risc nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acesta nu este definit și nici nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.

În mod corect, prima instanță a analizat riscul contractului, fiind obligată să facă acest lucru, în condițiile în care, chiar pârâta prin întâmpinare a susținut că banca trebuie să ia în considerare mai multe categorii de risc, în situația neîndeplinirii obligației clientului de rambursare a creditului și a costurilor aferente. Instanța în mod temeinic și legal a concluzionat că raportat la garanțiile aduse de împrumutat, riscul de credit nu poate fi luat în considerare ca destinație a comisionului de risc, că riscul unei posibile conduite culpabile este preluat de penalitățile contractuale și că riscul de piață a fost de fapt, suportat de către reclamant.

De asemenea, instanța a argumentat de ce a apreciat că, în fapt, comisionul de risc perceput de bancă, nu poate face parte din prețul contractului, tocmai pentru că instituția bancară avea obligația să-și constituie provizioane de risc, nu să-l încaseze de la clienți.

Afirmația recurentei în sensul că riscul este generat prin simpla acordare a creditului, este lipsită de temei, în condițiile în care acordarea de credite face parte tocmai din obiectul de activitate al unei instituții bancare, ceea ce înseamnă că banca însăși trebuie să se asigure înainte de acordarea unui credit că poate să suporte un asemenea risc, neavând dreptul că îl transfere în sarcina consumatorului, care a fost obligat oricum să aducă să aducă garanții, respectiv o garanție imobiliară asupra unui imobil a cărui valoare să fie mai mare decât valoarea creditului (valoarea cumulată a creditului nu putea depăși 75% din valoarea de evaluare a imobilului) și asigurare la o societate de asigurări agreată de bancă, polița fiind cesionată în favoarea băncii.

Cu privire la necesitatea aplicării art. 969 Codul civil, în sensul că un contract reprezintă legea părților, se impune a se reține că orice contract, la sesizarea uneia dintre părți trebuie interpretat prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000, altfel nu și-ar găsi rostul reglementarea clauzei abuzive prin acest act normativ. De vreme ce se face vorbire de clauze, este evident vorba de un contract care reprezintă legea părților, însă doar până la punctul în care una din părți îl denunță și solicită aplicarea dispozițiilor Legii 193/2000, independent de faptul că acestea sunt inserate în mod clar (cum susține recurenta) în condițiile generale sau speciale ale convenției de creditare.

Împrejurarea că reclamanții și-au asumat contractul prin semnătură, contract în care era reglementat comisionul, nu înseamnă automat că raportat la acel contract nu poate fi vorba de un dezechilibru semnificativ, iar acest dezechilibru trebuie raportat la valoarea comisionului.

Așa cum s-a arătat anterior, raportat la legislația aplicabilă în cauză cu privire la clauzele abuzive, pârâta nu se poate apăra în sensul că reclamanții au cunoscut de la început întinderea obligațiilor asumate. Astfel, toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg, iar în condițiile în care judecătorul este chemat să aplice dispozițiile Legii 193/2000, este obligat să analizeze fiecare clauză denunțată prin prisma acestui act normativ.

În mod cert, perceperea comisionului de risc, în sumă de 11.441,50 Euro din valoarea totală de rambursat de 185.863,51 Euro, conform planului de rambursare depus la dosar, a constituit un element determinant la formarea voinței pârâtei de a contracta, însă, prin prisma Legii 193/2000, acest aspect este lipsit de relevanță.

Dezechilibrul contractual în detrimentul consumatorului, este fără îndoială semnificativ, în condițiile în care pentru un credit de 99.500 Euro, rambursabil pe durata a 192 luni, pe lângă o dobândă în cuantum de 71.350,71 Euro, reclamanții aveau obligația să achite și comisionul de risc în sumă totală de 11.441,50 Euro.

În ce privește posibilitatea reclamanților de a nu semna convenția și de a se orienta către altă ofertă, nu poate fi constitui un argument pentru respingerea acțiunii, întrucât în relațiile contractuale trebuie avut în vedere nu doar principiul libertății contractuale ci și principiul loialității contractuale, în condițiile în care este vorba de un contract cu clauze standard preformulate.

Justificarea comisionului de risc într-o manieră clară și inteligibilă, inclusiv prin prisma criteriilor in care a fost stabilit procentul comisionului, trebuia să se regăsească in clauze contractuale a căror negociere cu părțile să fie dovedita fără putință de tăgadă, orice justificări ale comisionului de risc ulterioare formării voinței juridice a reclamantului în sensul de a contracta, (deci și cele din întâmpinare), sunt extrinseci clauzelor contractuale și lipsite de relevanță sub aspectul înlăturării caracterului abuziv al unor asemenea clauze.

Prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, câtă vreme, a argumentat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, prin aceea ca art. 5 lit. a din Condițiile speciale, respectiv art. 3.5 din Condițiile generale, nu oferă o definiție si criterii inteligibile, funcție de care se stabilește procentul comisionului .

Or, potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CE, interdicția de a aprecia caracterul abuziv al clauzelor, se refera exclusiv la cele care sunt redactate in mod clar si inteligibil. Ca atare nu se poate susține ca prima instanța a ignorat efectul direct al art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CE.

Faptul că D. se definește ca fiind costul unui contract, cuprinzând dobânda și comisioanele, nu exclude controlul judecătoresc al clauzelor prin care s-au stabilit comisioane, sub aspectul incidenței dispozițiilor Legii 193/2000. În plus, se reține că, în fapt, D., exprima sub forma procentuala costul total al creditului, incluzând atât dobânda cat si comisioanele, însă acest indicator este folosit doar pentru a compara costul creditelor.

Invocarea în apărare a unor hotărâri ale CJUE doar pentru consolidarea câștigurilor obținute în mod nelegal este lipsită de relevanță, tocmai sub aspectul efectelor pe care le atrage constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale din perspectiva legislației aplicabile în această materie. Astfel, este de necontestat că ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract care încalcă prevederile Legii nr. 193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă. Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr.193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicita, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.

În mod corect, instanța a dat eficiență prevederilor Legii 193/2000, neexistând niciun motiv a se considera că directiva nu a fost transpusă în mod corespunzător în legislația națională. De altfel, recurenta nu a precizat în mod expres, în ce mod se schimbă situația în ce o privește, în măsura în care s-ar aplica direct textul directivei, în condițiile în care și art. 4 alin. 5 din Legea 193/2000 reia aspectele referitoare la definirea obiectului contractului și la prețul, respectiv plata unui serviciu.

În aceste condiții, având in vedere că hotărârea instanței de fond este legală si temeinică, in baza disp. art.312 alin.1 Cod pr. civ., Tribunalul va respinge ca nefondat recursul pârâtei .

Fiind in culpă procesuală, in baza disp. art.274 Cod pr. civ. recurenta va fi obligata să plătească intimaților suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, onorariu de avocat in recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr.639/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .

Obligă recurenta pârâtă să plătească intimaților reclamanți L. G. și L. V. suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.05.2013

Președinte, D. C.	Judecător, A. C. P. - președinte Secția a II-a Civilă	Judecător, C. C.
	Grefier, M. P. - în concediu de odihnă Semnează P. Grefier,

Red./Tehn. C.C. /2 ex./08.08.2013

Jud. fond: D. N.

← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.....		Pretenţii. Hotărâre din 23-05-2013, Tribunalul ALBA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Alte cereri. Decizia nr. 1503/2013. Tribunalul ALBA Pretenţii. Decizia nr. 1131/2013. Tribunalul ALBA Pretenţii. Decizia nr. 1193/2013. Tribunalul ALBA Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 66/2013. Tribunalul ALBA Pretenţii. Hotărâre din 23-05-2013, Tribunalul ALBA Pretenţii. Sentința nr. 86/2013. Tribunalul ALBA Pretenţii. Sentința nr. 45/2013. Tribunalul ALBA Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul ALBA