Pretenţii. Hotărâre din 23-05-2013, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 1461/298/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 619/R/2013
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. L.
Judecător C. M. C.
Judecător M. P.
Grefier D. M.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent F. I., recurent F. A. împotriva sentinței civile nr. 73/2013 pronunțată de Judecătoria S. și intimat ..A, intimat ..A - SUCURSALA S., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță dl. avocat M. R. pentru recurenți și dl. avocat O. C. B. în substituirea d-lui avocat O. C. F. pentru intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocatul recurenților depune la dosar chitanța nr. 115/2013 în sumă de 400 lei reprezentând onorariu avocațial.
Avocatul intimatei depune la dosar împuternicire avocațială pe numele mandatarului titular, delegație de substituire și întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocatul recurenților solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive, pentru argumentele invocate în motivele de recurs pe care le susține și le dezvoltă. Cu cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate pentru motivele invocate în întâmpinare pe care le susține și le dezvoltă. Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 19.09.2012 sub nr._, reclamanții F. I., și F. A. au solicitat în contradictoriu u pârâtele ..A BUCUREȘTI și ..A - SUCURSALA S.:
- constatarea nulității absolute parțiale a convenției de credit nr_/19.06.2008 icheiată între părți în ceea ce privește următoarele clauze:
- pct.3 lit d)-„DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „ condițiile speciale ale convenției",
- pct.3.11 D. ( dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale
convenției
- punctul 5 lit.a)"COMIS!O. DE RISC" din condițiile speciale ale convenției Ct.3.5 COMISIONUL DE RISC din condițiile generale ale convenției, cauza Convenției de Credit fiind ilicită.
- desființarea clauzelor contractuale menționate la pct. 1.
- desființarea scadențarului in ce privește clauzele menționate la pct.l)
- obligarea pârâtelor la plata sumei reprezentând comisionul de risc achitat de reclamanți pe timii 3 ani calculați de la data introducerii prezentei și până la data plății.
În motivare se arată că în calitate de împrumutați reclamanții au încheiat Convenția de Credit nr._/19.06.2008, valoarea creditului obținut de către reclamanți fiind de 55 000 CHF iar durata creditului fiind de 264 luni de la data încheierii convenției.
Reclamanții consideră clauzele contractuale menționate în petitul acțiunii ca fiind abuzive ceea ce face cauza convenției să fie ilicită.
Astfel, cu toate că dobânda curentă stipulată în contract a fost prevăzută ca fiind fixă, la pct 3 lit.d) din convenție se prevede că" banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii in cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii.
La pct.3.e D. ( dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale urma convenției se stipulează că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii precum în condițiile prevăzute de secțiunea. 10 „Costuri suplimentare" cu toate că dobânda prevăzuta Convenție a fost stabilită ca fiind fixă.
La punctul 5 lit.a din condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, a fost stabilit comision de risc în cuantum de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a Convenției de Credit.
Dispozițiile art.969 cod civil care conferă putere de lege contractului se referă la cele „legal făcute". Chiar clin textul art.969 Cod civil rezultă că legea recunoaște forță deplină doar contractelor legal făcute, așadar acelea care nu derogă de la ordinea publică și bunele moravuri (art.5 Cod Civil).Potrivit art.948 Cod civil, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Clauzele din convenția de credit încheiată de reclamanți sunt ilicite și abuzive și pe calc de consecință au o cauză ilicită pentru faptul că banca a pus la dispoziția reclamanților un formular tipizat de contract ale cărui clauze nu au putut fi negociate de către aceștia, întregul act juridic fiindu-le impus în forma respectivă de bancă. Prin urmare, banca a transformat tacit contractul de credit într-unui de adeziune, context în care aceste clauze sunt abuzive deoarece acestea nu au putut fi negociate și au creat în detrimentul reclamanților și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru între drepturile și obligațiile contractuale ale reclamanților, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Același text legal prevede că dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulata a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în același sens.
Clauzele prevăzute la pct.3 lit.d)-„DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „ condițiile speciale ale convenției" și la pct.3.e D. ( dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției sunt abuzive și pentru ca îi dau dreptul băncii să modifice unilateral contractul fărâ a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract, încălcându-se astfel dispozițiile legii 193/2000.
Comisionul de risc a fost prevăzut în Convenția de credit fără să se specifice ce inclus acest comision de risc și chiar dacă reclamanții au adus garanții pentru executarea contractului. In acest sens s-au adus în garanție imobilul proprietatea reclamanților din Calnic, cf 3871, imobil care a fost asigurat cf. art.7 pct b din Condițiile speciale ale Convenției.
Ca urmare a apariției OG 50/2010 ,pârâta a contactat reclamanții si din nou fără cea mica explicație a dat reclamanților să semneze un act adițional nr. 2/24.06.2011 prin care pentru a da o aparență de legalitate contractului vechi, a transformat comisionul de risc,în comision de administrare.
Cererea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar în temeiul art.15 lit.j din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, rap. la art.l alin.2 din Q6 nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
În drept reclamanții au invocat dispozițiile art.969 Cod civil, art.948 Cod Civil, art.969 Cod civil și art.4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Pârâtele, legal citate au formulat întâmpinare (f.44-46), prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondata. In motivare se arată că, aceste contracte de credit sunt contracte preformulate (la toate instituțiile bancare), în care. de principiu, este conținută oferta băncii cu care clientul, dup acesteia, iar decizia să încheie contractul, data fund tocmai natura relațiilor contractuale specifice" implica analize bancare, financiare și economice, însă convențiile și clauzele menționate nu au fost impuse reclamantei, așa cum susține aceasta, în condițiile in care banca nu deține un monopol pe iata la acordarea creditelor, oferta din acest punct de vedere fiind una variata, clientul putându-se dresa băncii a cărei oterta o consideră mai avantajoasă.
Consideră că, în lipsa dovedirii unei eventuale vicieri a consimțământului reclamanților la ata încheierii convenției, trebuie făcuta aplicare principiului conținut de art. 969 Cod civil potrivit ăruia convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante și trebuie executate cu buna redința de către acestea.
Potrivit art. 1 lit.a paragraful 2 din Anexa la Legea 193/2000, nu sunt considerate clauze buzive, acele clauze în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabila, daca exista o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cat mai curând posibil despre aceasta celeilalte părți contractante și acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prin urmare din moment ce la pct. 3 lit. d din Condițiile speciale se prevede ca rata dobânzii curente poate fi ajustata de banca în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetara, cu obligația băncii de a comunica împrumutatului noua rata a dobânzii, care se aplica de la data comunicarii, motiv care poate fi unul întemeiat in modificarea dobânzii, deoarece acesta verificare poate fi unul verificabil, rezulta ca aceasta clauza este conforma cu dispozițiile legale.
La art. 3.11 din Condițiile generale se prevede faptul ca, D. (dobânda anuala efectiva) care prezintă costul total al creditului si este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul, poate fi modificata in condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea "Costuri aplimentare" sau prin acordul părților.
Atâta timp cât în contract este prevăzută posibilitatea modificării anumitor costuri în funcție e modificarea anumitor indici independenți de voința băncii, consideră pârâta că este normal să se modifice și D.. La semnarea contractului D. a fost prevăzută la clauza 3 lit. e din Condițiile speciale, deci reclamanții au avut cunoștința despre costul total al creditului contractat. Având în vedere aceste aspecte consideră pârâta că aceasta clauza nu se poate considera ca fund una abuziva și i consecința nula absolut. De asemenea reclamanții nu au putut face dovada modificării D. pe arcursul derulării contractului.
In ceea ce privește clauzele prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale si clauzele revăzute la pct. 3.5 din Condițiile generale, apreciază că nu sunt clauze abuzive iar reclamanții le-au moscut și acceptat la încheierea contractului.
In primul rând se arată faptul că, acest comision de risc a fost inclus în D. care la incheierea contractului era de 7.25%. D. (dobânda anuala efectiva) reprezintă costul total al creditului si este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de osturi pe care trebuie să le suporte consumatorul. Rata anuala a dobânzii, comisionul de risc si toate ilelalte taxe si comisioane au fost prevăzute distinct in cuprinsul convenției de credit pentru ca rimații în calitate de consumatori sa cunoască din ce este cuprinsa D.. (dobânda anuala efectiva): 6,3% Atâta timp cât aceștia au fost de acord cu dobânda anuală efectivă, lucru care rezulta clusiv din faptul că nici nu au solicitat sa se constate nulitatea clauzei prevăzute in contract la pct. 3 lit e, este evident că au fost de acord și cu acest comision de risc, care este un cost al creditului.
Clauzele referitoare la comisionul de risc sunt clar precizate și sunt dimensionate în funcție de valori concrete, verificabile și anume la soldul creditului. Se mai arată că nu se poate susține ca societatea pârâtă și-a asigurat excesiv riscul la care se supune prin perceperea unei sume de bani lunar, deși împrumutul este acordat în CHF și este ipotecar, deoarece orice moneda si orice activ sunt supuse riscului devalorizării într-o perioada de 280 de luni. Nu este necesar ca suma astfel cerută să compenseze o pierdere concreta, fiind legitim pretinsă și păstrată cu simplul titlu de preț al posibilității de pierdere.
Buna credința a pârâtei rezultă și din faptul că intimații nu au putut tace dovada că acest comision de risc ar fi suferit modificări pe perioada de derulare a contractului, așa încât acesta are valoarea avută în vedere de către reclamanții la semnarea contractului, atunci când au fost de acord i o dobânda anuala efectiva de 7,25%.
Art. 4 al directivei europene nr. 93/13/CEE exclude prețul contractului de la caracterul moroiului abuziv. Comisionul de risc este parte integrantă a D. care reprezintă costul total al creditului si este o noțiune acceptată de toate băncile si tarile europene. In aceasta situație consideri ca instanța de judecata nu poate constata caracterul abuziv al unei clauze care privește o compui: a prețului.
Contractele de credit sunt contracte preformulate (la toate instituțiile bancare), insă convențiile si clauzele menționate in contract nu le-au fost impuse reclamanților, banca nedeținând un monopol pe piața la acordarea creditelor, clienții putându-se adresa oricărei bănci a cărei ofertă o consideră mai avantajoasă.
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se aso. nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile, oferite in schimb pe de alta parte, în măsura ia care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil.
Consideră că în lipsa dovedirii unei eventuale vicieri a consimțământului intimaților la data încheierii convenției, trebuie făcută aplicare principiului conținut de art. 969 Cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante si trebuie executate cu buna credința de către acestea.
Mai mult reclamanții nu au făcut dovada dezechilibrului semnificativ dintre drepturile ți obligațiile părților, pe care îl produc clauzele referitoare la comisionul de risc, mai ales dacă acest comision face parte din prețul contractului și a fost acceptat la încheierea acestuia.
Pârâta solicită respingerea ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulate dc reclamanți.
In drept, pârâta a invocat principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, precum și celelalte prevederi legale la care a făcut referire.
In probațiune s-au încuviințat înscrisurile depuse de reclamanți odata cu acțiunea și interogatoriul reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 73/2013 pronunțată de Judecătoria S. s-a respins cererea formulată de reclamanții F. I. și F. A..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții beneficiari ai creditului acordat de pârâtă, prin Sucursala S. reclamă în concret nulitatea clauzelor:
- de la art.3 lit. d din Convenția de credit astfel cum este în prezent modificat pnn Actul adițional nr.2/24.06.2011 (f.61) care stipulează că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua strucUiră a ratei dobânzii.
- de la pct.3 .11 dobânda anuală efectivă — din condițiile generale (f. 13)
Pct.5 lit.a și pet .3,5 referitoare la Comisionul de risc redenumit de administrare credit în actul adițional, de 0,22% din soldul creditului soldul creditului datorat și plătibil lunar în ziua de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Analizând convenția de credit nr._/19.06.2008 încheiată de pârâtă cu reclamanții F. I. și F. A., se constată că aceștia din urmă au împrumutat 50.000 CHF pe 264 luni, rata dobânzii curente de 3,99% p.a., D. 7% și comision de risc de 0,22% aplicat la -oldul creditului, plătibil lunar, iar odată cu modificarea contractului prin acordul ambelor părți (crcditol M debitori) astfel cum în vigoare în prezent, pnn Actul adițional nr.2/24.06.2011, rata dobânzii curente fiind de libor CHF la 3 luni4- marja de 6,015 puncte procentuale pe an, dacă moneda creditorului este CHF, iar D. s-a modificat corespunzător.
Din cuprinsul contractului a fost eliminat comisionul de administrare credit (f.62), stabilindu-se o perioadă de grație de 6 luni, potrivit capitolului rambursări și plăți.
Această convenție de credit reprezintă un contract de credit bancar, este un contract oneros, cu executare succesivă, prin care pârâta s-a obligat la data încheierii convenției a pune la dispoziția reclamanților suma împrumutată, urmând ca aceștia să-și execute obligațiile contractate succesiv, pe perioada stabilită, respectiv de 264 luni. Prin contractul de împrumut s-a stabilit o dobândă, prin care banca urmărește obținerea avantajului patrimonial, a profitului, ca scop al desfășurării activității sale-Comisioanele, potrivit Condițiilor generale ale contractului sunt componente ale costului împrumutului, iar orice schimbare a acestor costuri este normal să aibă efect asupra cuantumului comisioanelor.
Clauzele acesteia intră sub incidența Legii nr . 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât pârâta . calitatea de comerciant, iar împrumutații, persoane fizice sunt consumatori.
Dispozițiile Legii nr. 193/2000 transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/ 13/CEE din 5.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Prin art.l alin.3 din Legea nr.l93/2000 se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art.4 din același act normativ, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar ti contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
In interpretarea textelor de lege citate mai sus trebuie avut în vedere că Legea nr.193/2000 a fost adoptată în aplicarea Directivei 93/13/CEE.
Curtea Europeană de justiție a Comunităților Europene a arătat într-o decizie cu valoare de principiu, că obiectivul urmărit prin art.6 al Directivei, impune judecătorului național să verifice și din oficiu dacă o clauză este abuzivă.
In prealabil, instanța reține că sancțiunea nulității unui act juridic presupune existența unor vicii de fond sau deforma care determină producerea unor efecte juridice contrare norme/or juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, vicii existente la data încheierii contractului.
In privința dispozițiilor contractuale conținute în punctul 5, relative la comisionul de risc, instanța constată că clauzele respective sunt clare și fără echivoc, au fost convenite și însușite de părți, inclusiv de împrumutați în luna iunie 2008, ca urmare a semnării convenției, devenind astfel lege între părțile contractante potrivit art. 969 Cod civil și au fost avute în vedere de pârâtă la data acordării creditelor, constituind elemente determinante la formarea voinței de a contracta, iar în prezent sunt eliminate din contract.
Susținerile reclamanților potrivit cărora clauzele privind comisionul de risc sunt abuzive și nelegale, în condițiile în care creditele sunt garantate prin instituirea unui drept de ipotecă asupra imobilului garanților ipotecari, iar în situația neplății ratelor scadente în contract suni prevăzute penalități de întârziere, iar banca poate urma executarea silită, sunt neîntemeiate, întrucât comisionul in litigiu are rolul de a acoperi riscul băncii dat de neplata creditului, de neexecutarea garanției și de urmărire a acesteia, constituind componentă din prețul contractului.
Referitor la dobânda anuală efectivă și la celelalte clauze susținute ca nelegale, reclamanții nu aduc nici un argument în susținerea poziției lor, iar din probele administrate nu rezultă că împrumutații, familia F. llie și soția A. ar li fost constrânși a semna convenția de credit sau ictul adițional, pentru a se avea în vedere vreun viciu de consimțământ, producător de efecte uridtce. Nemulțumirea acestora, potrivit interogatoriului luat este perceput de instanță motivat de ;ursul excesiv de mare de schimb al monedei în care s-a acordat creditul respectiv franc elvețian, împrejurare iată de care banca pârâtă este străină.
Împotriva sentinței civile nr. 73/2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul mai sus menționat, au declarat recurs reclamanții F. I. și F. A., solicitând, în temeiul art.304 pct.9 si art.3041 C.proc.civ., modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, pentru următoarele motiove:
Prin acțiunea înregistrată, reclamanții au solicitat ca în urma probelor administrate în cauză, prin hotărârea ce se va pronunța:
I.Să se constate abuzive și nule clauzele de la pct.5 lit.a din convențiiile de credit nr._/19.06.2008 încheiate cu pârâtele și pct. 3.5 din condițiile generale ale convențiilor, referitoare la comisionul de risc transformat ulterior * ^comision de administrare, precum și de la pct.3 lit.d) din „condițiile speciale ale convenției" referitoare la data ajustării dobânzii și pct.3.11 din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției referitoare la dobânda anuală efectivă(D.);
III.Să se desfinteze clauzele abuzive menționate
IV.Să se dispună desfintarea scadentarului in ce privește aceste clauze
V.Să fie obligate pârâtele în solidar să ne restituie sumele achitate de subsemnații cu titlu de comision de risc și comision de administrare pentru ultimii 3 ani anteriorii introducerii acțiunii și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legala.
Vll.Să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art.274 C.proc.civ.
Instanța în mod netemeinic și nelegal a respins acțiunea introductivă, aducând ca argument faptul că la încheierea convențiilor părțile au convenit întinderea drepturilor și obligațiilor pe care și le-au asumat, faptul că valoarea comisionului de risc a fost negociată(în ce modalitate!?!), faptul că valoarea comisionului de risc nu este echivalentul garanției imobiliare (nici nu s-a susținut a a ceva!?!), faptul că acest comision a fost inclus în prețul contractului, una din activită ile principale ale băncii fiind administrarea creditului.
Criticile pe care ie aducem sentinței pronunțate, vizează în primul rând faptul că instanța de fond nu a reținut în primul rând faptul că în momentul în care reclamanții au încheiat aceste convenții, au acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, fapt dedus și din interogatoriu
A.Referitor la pct.3 lit.d) din „condițiile speciale ale convenției", se face referire la data ajustării dobânzii la pct.3.11 din secțiunea 3) a condițiilor generale ale convenției, în care se face referire la dobânda anuală efectivă(D.) instanța respinge acest capăt de cerere fără a-l analiza.
După cum am menționat în fața instanței de fond, cu toate că dobânda curentă s-a stabilit ca fiind fixă, în cuantum de 4,25 % p.a.(pe an), din interpretarea clauzei de la pct.3 lit.d), banca și-a rezervat dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii.
De asemenea, la pct. 3.11 din secțiunea 3) a condițiilor generale ale convenției, s-a stipulat că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10 „Costuri suplimentare.,c cu toate că dobânda prevăzută în Convenție a fost stabilită ca fiind fixă.
Din modalitatea de exprimare din conținutul contractului rezultă fără echivoc că aceste contracte nu au fost negociate, reclamanții semnând contracte standard.
CLAUZELE PREVĂZUTE LA PCT.3 LIT.D) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" DIN „CONDIȚIILE SPECIALE ALE CONVENȚIEI" Șl LA PCT. 3.10 D. (DOBÂNDA ANUALĂ EFECTIVĂ) DIN SECȚIUNEA 3) A CONDIȚIILOR GENERALE ALE CONVENȚIEI SUNT ABUZIVE PENTRU CĂ îl DAU DREPTUL BĂNCII SĂ MODIFICE UNILATERAL CONTRACTUL FĂRĂ A AVEA UN MOTIV CLAR Șl ÎNTEMEIAT CARE SĂ FIE PRECIZAT ÎN CONTRACT, ÎNCĂLCÂNDU-SE ASTFEL DISPOZIȚIILE LEGII 193/2000.
Sub un alt aspect consider că, consideră că această clauză contractuală este și contrară prevederilor art.1 alin.1 din Lg 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, conținutul ei fiind confuz și echivoc prin aceea că nu se definește sintagma „schimbare semnificativă pe piața monetară".
Clauza privind data ajustării dobânzii din condițiile speciale ale convenției de credit este o clauză abuzivă deoarece art. 4 din Legea nr. 193/2000 prevede în mod expres că o clauză contractuală, care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
B.în ceea ce privesc clauzele de la punctul 5 lit. a din condițiile speciale ale Convenției și de la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, a fost stabilit comisionul de risc aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a Convenției de Credit
Comisionul de risc a fost prevăzut în Convenția de credit fără să se specifice ce reprezintă și ce riscuri acoperă acest comision. La data apari iei OUG 50/2010, pârâtele au comunicat un înscris clienților băncii explicând ce reprezintă comisionul de risc, arătând că este destinat să acopere costul perceput de bancă în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziția clientului a creditului, respectiv:
- riscul de credit generat de comportamentul contractual al clientului, modul de Îndeplinire de către client, întocmai și la timp, a obligațiilor contractuale, riscul de urmărire și depreciere a garanției, de neîncasare a valorii asigurării în caz de pieire a bunurilor asigurate, etc;
- riscul de piață generat de fluctuațiile de piață ale prețurilor, ale cursului valutar, ale condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenției, etc.
Consideră că față de dispozițiile Legii nr. 193/2000, clauzele referitoare la comisionul de risc sunt abuzive. Astfel, potrivit ari. 1 alin. 1 din această lege, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Din cuprinsul convenției se constată că terminologia folosită de pârâtă nu este decriptată, nefiind explicitată în cuprinsul Condițiilor generale ale convenției, astfel ca subsemnații să fim în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care este perceput comisionul de risc. Ca urmare, sub acest aspect, clauzele care stabilesc acest comision sunt abuzive, fiind neclare și echivoce.
Și prim prisma destinației, clauzele referitoare la comisionul de risc sunt abuzive, pentru următoarele motive:
1.Riscul de credit nu poate fi luat în considerare ca destinație a comisionului de risc pentru că imobilul adus în garanție este asigurat, banca impunând prin convenție ca asigurarea să se încheie cu o societate de asigurări agreată de bancă, iar polița de asigurare să fie cesionată în favoarea băncii,
O altă obligație impusă de pârâtă prin convenție a fost ca imobilul adus în gamatie să reprezinte 130% din valoarea creditului
Un alt dezechilibru semnificativ constă în cuantumul comisionului de risc.
Ca atare, și în acest caz riscul unei conduite culpabile a subsemnaților este acoperit prin stabilirea penalităților de întârziere și a garanției imobiliare, iar banca ar beneficia din nou de o dublă garanție, astfel că, așa cum am arătat, clauza privind comisionul de risc este abuzivă, fiind contrară art.4, Lg. 193/2000.
2. Riscul de piață de care face vorbire banca este suportat exclusiv de consumator, respectiv de subsemnații, întrucât creditul a fost acordat într-o monedă străină, astfel că banca nu resimte aceste fluctuații. Dimpotrivă-, de la data contractării creditului, moneda națională s-a devalorizat în raport cu. francul1 elvețian, astfel că subsemnații suntem cei care suportăm evoluția fluctuațiilor! monetare.
Din cele ce preced consideră că în fapt comisionul de risc reprezintă o dobândă ascunsă, iar față de dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000, clauzele referitoare la comisionul de risc sunt abuzive, întrucât, pe de-o parte sunt neclare și echivoce, iar pe de altă parte, nu au fost negociate și creează, în detrimentul subsemnaților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ce privește comisionul de administrare, introdus de către pârâta de ordinul 2 prin act adițional, consideră că acesta este abuziv, pentru că banca a stabilit clauze și obligații noi în sarcina noastră, în mod unilateral și în pofida refuzului nostru. Caracterul abuziv al acestor clauze rezultă din prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât nu au fost negociate și creează, în detrimentul subsemnaților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De altfel, potrivit pct. 1 lit. a.din Anexa la lege, sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv.
Nulitatea lipsește de cauză juridică în mod retroactiv, obligația de achitare a sumei reprezentând comisionul de risc. De fapt, sumele achitate cu titlu de comision de risc reprezintă o plată nedatorată, care stă ca temei al) restituirii prestațiilor bănești. Contractul încheiat între părți nu intră în domeniul incidenței excepției de la principiul restitutio in integrum, întrucât contractul de credit nu este un contract cu executare succesivă, ci un contract încheiat uno ictu. Astfel, pârâta și-a executat obligația de a pune la dispoziția reclamanților suma solicitată, reclamanților revenindu-le obligația corelativă de a achita suma de bani la termenele scadente. Modalitatea convențională de restituire a sumei împrurr^— nu schimbă natura juridică a contractului și nici a obligației de restituire-înțelegând prin aceasta o plată în accepțiunea art.1092 cod Civil, ca executare voluntară a unei obligații.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv și nelegal al clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare, apreciem că se impune înlăturarea lor din convenția de credit. în aceste condiții, sumele pe care subsemnații le-am achitat cu titlu de comision de risc și comision de administrare reprezintă o plată nedatorată, care, potrivit art.1092 C.civ. trebuie restituită. Ca urmare solicităm obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate de subsemnații cu titlu de comision de risc și comision de administrare pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală.
Solicită totodată obligarea pârâtei de ordinul 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce o veți pronunța să pună la dispoziție actul adițional la convenției, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului.
La judecarea cauzei să se aibă în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr. 193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii 7e interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații ru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei lăuze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare n acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.
În drept: art.304 pct.9, art.3041, art.274, art.242 alin.2 C.proc.civ., Lg. 193/2000, Legea 363/2007, Lg. 190/1999.
Analizând recursul de față, instanța reține următoarele:
În privința argumentelor prezentate de recurenți, instanța apreciază următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Art.4 alin.1 din același act normativ prevede că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
La data de 19.06.2008 între părți s-a încheiat convenția de credit nr._/19.06.2008, conform căreia recurenții au obținut un credit de 50.000 CHF, rambursabil în 264 de luni de la data încheierii convenției.
La pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit și la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc de 0,22%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a Convenției de credit. De asemenea, s-a stabilit o rată a dobânzii curente de 3,99% pe an dobândă fixă.
La data de 24.06.2011, părțile au încheiat Actul adițional nr. 2, prin care comisionul de administrare a fost eliminat (fila 62), stabilindu-se o perioadă de grație de 6 luni.. Actul adițional a fost asumat de toate părțile la care se referă prin semnare.
Cu privire la convenția inițială de împrumut:
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pentru a determina dacă o anumită prevedere contractuală reprezintă o clauză abuzivă, trebuie verificată îndeplinirea condițiilor instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
O primă condiție ce trebuie îndeplinită este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul al doilea al art. 4 din legea nr. 193/200 definește noțiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Cea de a doua condiție esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul dintre contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.
De esența raporturilor juridice izvorând din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor și obligațiilor, respectiv faptul că o parte este obligată să dea, să facă sau să se abțină să facă de la ceva știind că și cealaltă parte va efectua o contraprestație. Dacă uneia dintre părți îi incumbă numai obligații, fără a beneficia în schimb și de drepturi, există un dezechilibru contractual, părțile nemaifiind în situație de egalitate, ceea ce este injust.
Dată fiind impunerea acestei condiții, a dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților pentru a declara o clauză ca fiind abuzivă, clauza abuzivă reglementată de Legea nr. 193/200 trebuie asimilată unei clauze lezionare, astfel cum este leziunea reglementată în Codul civil la art. 1157, dar și dezvoltată în doctrină
Leziunea este un viciu de consimțământ care constă în disproporția vădită de valoare între două prestații. Structura leziunii, în concepția obiectivă care stă la baza reglementării ei, este disproporția de valoare între contraprestații.
Singura diferențiere constă, în cazul clauzei abuzive, care este o aplicație particulară a leziunii, cu impunerea condițiilor speciale descrise de art. 4 Legea nr. 193/2000, sancțiunea clauzei abuzive, potrivit doctrinei, sancțiunea nulității absolute, iar nu cea a nulității relative, ca în cazul leziunii în dreptul comun.
În ipoteza în care o clauză apare inechitabilă, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile contractuale pentru a justifica respectiva clauză.
În fine, cea de a treia cerință pentru a declara o clauză abuzivă se referă la caracterul contrar bunei credințe, aspect ce vizează comportamentul loial al comerciantului și al consumatorului.
De asemenea, trebuie să se aibă în vedere că potrivit art. 4 alin. 5 și 6 din Legea nr. 193/2000: "(5) (…) natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr. 193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului civil și Codului de procedură civilă.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.
Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Contractul de credit în cauză a fost transformat în mod tacit de bancă într-unul de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de recurenți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.
În cauză nu s-a făcut dovada că respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul. Faptul că ambele parți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.
În privința obligațiilor recurenților raportat art. 1312 Codul civil, nu se poate pune problema diligenței, pe care teoretic, ar fi trebuit să o manifeste la încheierea contractului, întrucât aceștia în mod obiectiv nu au avut posibilitatea de a modifica în vreun fel conținutul clauzelor contractuale, tribunalul reținând că raportat la nevoile acestora din urmă la momentul încheierii contractului nu aveau altă alternativă, deoarece condițiile de credit pe piață erau în linii generale aceleași, iar la momentul respectiv orice consumator nu putea să modifice clauzele contractuale indiferent de denumirea băncii.
Astfel, se poate concluziona că respectiva clauză nu a fost negociată individual cu consumatorul în cauză, consumatorul neputând să influențeze conținutul acesteia.
Așa cum s-a arătat mai sus, în ipoteza în care o clauză apare inechitabilă, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile contractuale, pentru a justifica respectiva clauză.
În ceea ce privește comisionul de risc prevăzut la pct. 5 din condițiile speciale ale convenției și de pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, s-a stabilit un comision de risc procentual aplicabil soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Aceste clauze privind comisionul de risc apar în lumina legii ca fiind abuzive întrucât, în contract nu este identificat suficient de clar și pe interesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție.
Recurenții au adus garanții pentru executarea contractului. În acest sens au constituit în favoarea pârâtei o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang I, imobil care a fost asigurat conform pct. 7 lit. b din condițiile speciale ale Convenției, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.
Banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art. 11 din Regulamentul BNR nr. 5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit. Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat. Din punct de vedere fiscal, provizioanele de risc sunt deductibile la calculul profitului impozabil, în sensul că se diminuează impozitul pe profit cu sumele aferente provizioanelor de risc constituite pe seama cheltuielilor în conformitate cu regulamentul BNR 5/2002, astfel încât, în limitele menționate, aceste instituții financiare au posibilitatea să suporte astfel de provizioane (implicit și pierderile în final, dacă aceste provizioane rămân definitive) pe seama cheltuielilor, nefiind justificată încasarea unui comision cu aceeași destinație (acoperirea pierderilor, respectiv a riscurilor) de la clienții instituțiilor financiare respective (conform art. 22 pct.1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal: contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel: d) provizioanele specifice, constituite potrivit legilor de organizare și funcționare, de către instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare înscrise în registrul General ținut de banca națională a României, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice similare).
Mai mult, intimata, pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului.
Banca avea obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și posibilitatea constituirii unor provizioane de risc suplimentare, iar în plus putea să-și asigure creditul.
Banca a preferat să transfere tot acest risc asupra recurenților, cu toate că aceștia din urmă au suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.
Sub acest aspect, nu există o explicație rezonabilă a comerciantului, în concordanță cu prevederile contractuale, pentru a justifica respectiva clauză.
Și, de asemenea, pentru că a transferat întregul risc contractual pe seama clientului, se poate deduce și reaua credință a băncii la momentul încheierii contractului.
Așadar, se concluzionează că sunt îndeplinite condițiile instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a considera clauza contractuală în discuție, cuprinsă în contractul inițial de împrumut, ca fiind abuzivă.
Scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit, chiar cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, tribunalul apreciază ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.
Susținerea că art. 4 al Directivei nr. 93/13/CEE (transpusă de legea 193/2000) a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin.2, nu este fondată, întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului.
Art. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. Acest art. 6 nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr. 193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Deoarece art. 14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă.
Cererea recurenților este apreciată întemeiată cu privire la contractul de împrumut inițial încheiat între părți, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.
La judecarea cauzei trebuie să se aibă în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunității Europene articolului 6 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art. 6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C-240/98, Curtea a stabilit că art. 6 alin.1 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.
Și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art. 4 al Directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului. Dealtfel, practica Curții Europene de Justiție (C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C-240/98), este în sensul că instanța este obligată de a examina chiar din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Considerații similare sunt aplicabile și în privința clauzei de la pct. 3 lit. d - „data ajustării dobânzii” din condițiile speciale ale convenției, prin care banca și-a rezervat dreptul de a revizui în mod unilateral rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară. Nicăieri în cuprinsul contractului nu sunt definite schimbările semnificative pe piața monetară, astfel că interpretarea acesteia se face în mod exclusiv de către bancă, aspect de natură a proba ca îndeplinită condiția dezechilibrului contractual dintre părți.
D. urmare, pct. 3.11 D. (dobânda anuală efectivă ) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției urmează a fi considerată la rândul său o clauză abuzivă, urmând a fi reapreciată prin prisma celor reținute cu privire la clauzele anterior menționate.
În consecință, se va dispune intimatelor să restituie reclamanților contravaloarea comisionului de risc, achitat de reclamanți de la data semnării convenției și până la data semnării actului adițional 3/04.11.2010, nereținând cele invocate de intimata . în privința prescripției, întrucât posibilitatea recurenților de a obține restituirea prestațiilor cu titlu de comision de risc era condiționată de obținerea unui titlu favorabil, iar până la data pronunțării prezentei decizii condiția nu a fost îndeplinită, astfel că nu a curs termenul de prescripție.
Instanța a avut în vedere ca dată limită data semnării actului adițional 2/24.06.2011, întrucât lipsesc de la dosarul cauzei actele adiționale anterioare, însă sumele restituibile vor fi doar cele achitate cu titlu de comision de risc, atâta timp cât acest comision a fost aplicabil.
Cu privire la Actul adițional nr. 3, instanța apreciază că acțiunea recurenților este nefondată, în esență spus pentru că actul adițional este negociat, nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar banca a fost de bună credință la momentul încheierii acestui contract.
Astfel, părțile au încheiat Actul adițional nr. 2, prin care s-a eliminat comisionul.
Așa cum s-a arătat mai sus, pentru a determina dacă o anumită prevedere contractuală reprezintă o clauză abuzivă, trebuie verificată îndeplinirea cumulativă a condițiilor instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000: 1. aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă; 2. crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 3. caracterul contrar bunei credințe, aspect ce vizează comportamentul loial al comerciantului și al consumatorului.
Nici una dintre aceste condiții nu este îndeplinită în ce privește actul adițional nr. 3. Negocierea rezultă atât din faptul semnării actului adițional, cât și din împrejurarea că recurenții au obținut un avantaj, anume o reducere a unui comision contractual. Sunt excluse prin urmare dezechilibrul dintre contraprestații și lipsa bunei credințe a băncii.
Actul adițional în discuție fiind încheiat în timpul derulării contractului de împrumut, recurenții erau consumatori avizați, la momentul modificării de comun acord cu banca a contractului inițial de împrumut având deja în derulare un credit, și apoi, în mod evident au încheiat actul adițional în cunoștință de cauză apreciind că oferta băncii era mai avantajoasă din punct de vedere financiar față de contractul inițial.
În acest sens, nu se poate cere constatarea clauzelor din actul adițional ca fiind abuzive în condițiile Legii nr. 193/2000, fiind negociat de bancă și client.
D. o clauză care nu a fost negociată direct și individual cu consumatorul cu consumatorul în cauză va fi considerată abuzivă, iar actul adițional a fost negociat, de această dată, comparativ cu momentul semnării contractului de împrumut inițial, consumatorul a avut posibilitatea să influențeze conținutul clauzei.
Părțile au fost de acord cu relativa echilibrare a drepturilor și obligațiile, în favoarea clientului, comisionul în discuție reducându-se.
Se poate concluziona că a avut loc regularizarea convențională a contractului de împrumut, constând în validarea actului juridic inițial lovit de nulitate, căruia i s-a adăugat sau complinit un element care îi lipsește, anume restabilirea echilibrului între drepturile și obligațiile părților.
Trebuia arătat sub acest aspect și că, în chiar cuprinsul actului adițional, se arată că: "Împrumutatul/Codebitorul/Garantul declară că a studiat cu atenție, că a primit toate explicațiile necesare și că a înțeles pe deplin și în mod corect toți termenii și toate condițiile prezentului act adițional la convenție, motiv pentru care de bună voie și fără existența vreunei constrângeri înțelege să procedeze la semnarea acestuia."
În privința actului adițional 2, apărările intimatei S.C. V. ROMANIA SA sunt întemeiate.
În considerarea celor mai sus prezentate, în baza art. 312 C.p.c., instanța va admite recursul declarat de recurenții F. I. și F. A. împotriva sentinței civile nr. 73/2013 a Judecătoriei S. pronunțată în dosar_ .
Va modifica în tot sentința recurată și în consecință:
Va admite în poarte acțiunea formulată de reclamanții F. I. și F. A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA și S.C. V. R. SA – SUCURSALA S. și în consecință:
- Constată nulitatea absolută parțială a contractului de credit nr._/19.06.2008 încheiat între părți în privința următoarelor clauze:
–pct.3 lit. d - data ajustării dobânzii din condițiile speciale ale convenției
- pct. 3.11 D. don secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției
- pct.5.lit. a „Comision de risc” din Condițiile speciale ale convenției „
- pct. 3.5 „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 a „ Condițiilor generale ale convenției”
- Anulează clauzele contractuale de la punctul 1 constatate prin prezenta ca fiind nule.
- Desființează scadențarul intitulat „Plan de rambursare credit” în ceea ce privește clauzele contractuale constatate prin prezenta ca fiind nule.
Va respinge cererea de anulare a clauzelor atacate pentru perioada ulterioară semnării Actului adițional nr. 2/24.06.2011.
Va obligă pârâtele la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu titlu de comision de risc pentru perioada 19.09.2009 – 24.09.2011.
Va respinge în rest celelalte pretenții ale reclamanților.
Va obliga intimata la plata către recurenții – reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat pentru fond și recurs).
Irevocabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții F. I. și F. A. împotriva sentinței civile nr. 73/2013 a Judecătoriei S. pronunțată în dosar_ .
Modifică în tot sentința recurată și în consecință:
Admite în poarte acțiunea formulată de reclamanții F. I. și F. A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA și S.C. V. R. SA – SUCURSALA S. și în consecință:
- Constată nulitatea absolută parțială a contractului de credit nr._/19.06.2008 încheiat între părți în privința următoarelor clauze:
–pct.3 lit. d - data ajustării dobânzii din condițiile speciale ale convenției
- pct. 3.11 D. don secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției
- pct.5.lit. a „Comision de risc” din Condițiile speciale ale convenției „
- pct. 3.5 „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 a „ Condițiilor generale ale convenției”
- Anulează clauzele contractuale de la punctul 1 constatate prin prezenta ca fiind nule.
- Desființează scadențarul intitulat „Plan de rambursare credit” în ceea ce privește clauzele contractuale constatate prin prezenta ca fiind nule.
Respinge cererea de anulare a clauzelor atacate pentru perioada ulterioară semnării Actului adițional nr. 2/24.06.2011.
Obligă pârâtele la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu titlu de comision de risc pentru perioada 19.09.2009 – 24.09.2011.
Respinge în rest celelalte pretenții ale reclamanților.
Obligă intimata la plata către recurenții – reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat pentru fond și recurs).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2013.
Președinte, C. L. | Judecător, C. M. C. | Judecător, M. P. |
Grefier, D. M. |
concediu de odihnă
Semnează
P. Grefier
B. A.
Red/Tehnored. L.C.
2ex/06.08.2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
COPIA MINUTEI DECIZIEI Nr. 619/R/2013
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții F. I. și F. A. împotriva sentinței civile nr. 73/2013 a Judecătoriei S. pronunțată în dosar_ .
Modifică în tot sentința recurată și în consecință:
Admite în poarte acțiunea formulată de reclamanții F. I. și F. A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA și S.C. V. R. SA – SUCURSALA S. și în consecință:
- Constată nulitatea absolută parțială a contractului de credit nr._/19.06.2008 încheiat între părți în privința următoarelor clauze:
–pct.3 lit. d - data ajustării dobânzii din condițiile speciale ale convenției
- pct. 3.11 D. don secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției
- pct.5.lit. a „Comision de risc” din Condițiile speciale ale convenției „
- pct. 3.5 „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 a „ Condițiilor generale ale convenției”
- Anulează clauzele contractuale de la punctul 1 constatate prin prezenta ca fiind nule.
- Desființează scadențarul intitulat „Plan de rambursare credit” în ceea ce privește clauzele contractuale constatate prin prezenta ca fiind nule.
Respinge cererea de anulare a clauzelor atacate pentru perioada ulterioară semnării Actului adițional nr. 2/24.06.2011.
Obligă pârâtele la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu titlu de comision de risc pentru perioada 19.09.2009 – 24.09.2011.
Respinge în rest celelalte pretenții ale reclamanților.
Obligă intimata la plata către recurenții – reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat pentru fond și recurs).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI
SS INDESCIFRABIL SS INDESCIFRABIL
| ← Pretenţii. Decizia nr. 500/2013. Tribunalul ALBA | Pretenţii. Sentința nr. 86/2013. Tribunalul ALBA → |
|---|
