Pretenţii. Sentința nr. 86/2013. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 86/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 485/298/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 86/.> Ședința publică de la 14 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: F. Ș.

Grefier: B. A.

Pe rol se află judecarea cauzei de litigii cu profesioniștii privind pe reclamanta . și pe pârâtul M. G. L., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl avocat P. I. M. pentru reclamantă, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, în baza disp. art. 131 NCPC procedând la verificarea competenței, pune în discuție excepția necompetenței materiale a Secției a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.

Avocatul reclamantei solicită admiterea excepției.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Secției a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la Judecătoria S. sub dosar nr_, la data de 01.03.2013, reclamanta . a solicitat obligarea pârâtului M. G. L. la plata sumei de_,14 lei, reprezentând contravaloare bunuri.

În fapt, reclamanta arată că pârâtul a fost angajat al societății reclamante în funcția de director adjunct, potrivit contractului individual de muncă nr._ /01.10.2008.

În martie-aprilie 2010, pentru a elibera hala în care reclamanta și-a desfășurat activitatea, situată în S., ., pârâtul a transportat bunurile la adresa sa, ulterior refuzând predarea lor administratorului social.

În acest mod, pârâtul și-a însușit fraudulos o . bunuri ale reclamantei fără a achita contravaloarea acestora.

Pentru recuperarea bunurilor susmenționate, în data de 20.07.2012, lichidatorul judiciar a expediat pârâtului o notificare prin care solicita predarea acestora în termen de 7 zile.

În speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, pârâtul a săvârșit din culpa sa o faptă ilicită prin sustragerea frauduloasă a bunurilor tară plata contravalorii acestora (acțiunea/inacțiunea ce are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective ale reclamantei), creându-ne nouă un prejudiciu estimat potrivit înscrisurilor la sumele din petit (rezultatul dăunător, de natură patrimonială, efect al încălcării drepturilor noastre). Prejudiciul creat este cauzat direct de fapta ilicită a pârâtului (existând legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu).

Pentru că refuză predarea bunurilor de bunăvoie, solicităm obligarea pârâtului la plata contravalorii acestora, așa cum au fost ele înregistrate în contabilitatea societății.

În probațiune, s-au depus înscrisuri.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare (f. 19-21) și a depus în probațiune înscrisuri.

Prin sentinta civila nr. 111/2013 a Judecătoriei S. a dispus admiterea excepției de necompetență materială a Judecătoriei S., invocată din oficiu, și în consecință:

A declinat în favoarea Tribunalului A., spre competentă soluționare, cererea formulată de reclamanta ., C. RO24277778, J_, cu sediul procesual ales în A. I., .. 30, jud. A., în contradictoriu cu pârâtul M. G. L., CNP_7, cu domiciliul în S., ., nr. 26, jud. A..

Pentru a pronunta aceasta solutie Judecătoria S. a retinut urmatoarele:

În conformitate cu prevederile art. 131 alin.1, raportat la art.129-130 C., instanța va analiza cu prioritate excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu.

Potrivit art. 95 alin. 1 din C.: „ Tribunalele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”.

Potrivit Codului muncii: “CAP. III Răspunderea patrimonială

ART. 256 (2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau și care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptățit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabilește potrivit valorii acestora de la data plății.”

Având în vedere obiectul prezentului litigiu, faptul că pârâtul invocă în apărare că bunurile s-au primit în contul drepturilor salariale neachitate, datorită raporturilor de muncă, sunt aplicabile regulile din dreptul muncii și fiind vorba de norme de ordine publică, a căror respectare se impune cu necesitate sub sancțiunea nulității absolute, instanța, față de considerentele de mai sus, în temeiul art. 131, 132 (3)C., raportat la art. 94, 95, 129-130 C. și art. 256 (2) Codul muncii, va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului A..

La termenul de judecata din data de 14.10.2013 instanta din oficiu procedand la verificarea competentei a invocat excepția necompetenței materiale a Secției comerciale și de contencios administrativ din cadrul Tribunalului A.

Analizând excepția necompetenței materiale a Secției comerciale și de contencios administrativ din cadrul Tribunalului A., in baza art 131 alin 1 NCPC instanța reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art 131 alin 1 NCPC, La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate

Asa fiind s-a procedat la verificarea competentei instantei sub aspect general, material si teritorial.

Daca sub aspect general exista indeplinita conditia competentei, se dovedeste insa ca aub aspect material Secția a II-a civila și de contencios administrativ din cadrul Tribunalului A. nu este comptenta a solutiona prezenta actiune, justificat de urmatoarele argumente:

Raspunderea patrimoniala reclamata prin prezenta actiune isi are izvorul in raporturile de munca intervenite intre parti, urmare a calitatii de angajat a paratului la societatea reclamanta .

Potrivit art 208 din legea 62/2011, conflictele de munca se solutioneaza in prima instanta de catre Tribunal - sectia civila .

Ori, in speta este fara putinta de tagada existenta raporturilor de munca intre parti in forma contractului indvidual de munca nr_/01.10.2008 iar pretentiile solicitate de catre reclamanta in calitate de angajatoare prin prezenta actiune sunt in mod cert pretentii intemeiate pe dreptul muncii, asa cum de altfel sustin ambele parti litigante.

Asa fiind, se constata ca fiind intemeiata exceptia necompetenței materiale a Secției Comerciale și de C. Administrativ a Tribunalului A., competenta in solutionarea cererii revenind Secției I Civile –completele specializate în litigii de muncă și asigurări sociale, a Tribunalului A.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Secției a II-a Civila și de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului A...

In baza art 131 alin 1 ai art 132 alin. 1 si 3, art 136 alin 1 NCPC declină în favoarea Secției a I-a civila a Tribunalului A.., competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul M. G. L., având ca obiect litigiu de munca.

Hotărârea nu este supusa nici unei cai de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2013

Președinte,

F. Ș.

Grefier,

B. A.

Red F.Ș.

Tehnored B.A.

Ex. 2 / 01.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 86/2013. Tribunalul ALBA