Pretenţii. Decizia nr. 637/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 637/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 6915/176/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 637/R/2013
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător F. M. C. FLORENȚA
Judecător B. A. A.
Grefier M. U.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta S.C. V. R. SA împotriva sentinței civile nr.30/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanții-intimați G. C. și G. V. și pârâta-intimată S.C. V. R. SA - SUCURSALA A. I..
Obiectul cauzei: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 16.05.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea la data de 23.05.2013 și la data de 30.05.2013.
Încheierile din data de 16.05.2013 și 23.05.2013 fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 22.10.2012 sub nr. dosar_, reclamanții G. C. și G. V. au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtele . și . - Sucursala A. I., prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:
I. constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută parțială a Convenției de Credit nr._/13.10.2006 încheiată între părți în ceea ce privește următoarele clauze:
- pct. 3 lit. d) „ data ajustării dobânzii” din „Condițiile speciale ale convenției”,
- pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea a 3 a condițiilor generale ale convenției;
- punctul 5 lit. a) „ Comisionul de risc „ din condițiile speciale ale convenției;
- pct. 3.5. „Comision de risc” din condițiile generale ale convenției, cauza Convenției de Credit fiind ilicită.
II. desființarea clauzelor contractuale menționate la pct. I;
III. desființarea scadențarului intitulat „Plan de rambursare credit ”în ce privește clauzele menționate la pct.I;
IV. Să se constatate că prin act adițional, pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc prevăzut de pct. 5 lit. a, în comision de administrare credit .
V. Să se constatate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit .
VI. Să se dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare credit;
VII. Să fie obligate pârâtele să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit aferent ultimilor 3 ani, începând cu data de 27.10.2009 până la data introducerii acțiunii în cuantum de 989,76 CHF și în continuare până la data pronunțării sentinței și constatarea nulității absolute parțiale a contractului, precum și dobânda legală;
VIII. Să fie obligată pârâta de ordinul 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței să le pună la dispoziție actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului;
IX. Să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă 30/2013 prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G. C. și G. V., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I., și în consecință:
A constatat nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/13.10.2006 încheiată între părți în ceea ce privește următoarele clauze:
- pct. 3 lit. d) „ data ajustării dobânzii” din „Condițiile speciale ale convenției”, pct. 3 „Dobânda” din actul adițional nr. 2 din 27.09.2010;
- pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea a 3 a condițiilor generale ale convenției;
- punctul 5 lit. a) „ Comisionul de risc „ din condițiile speciale ale convenției;
- pct. 3.5. „Comision de risc” din condițiile generale ale convenției, cauza Convenției de Credit fiind ilicită.
- pct. 5.1 lit. b „comision de administrare credit” prevăzut la art. 3 din Actul Adițional nr. 2/27.09.2010, cauza convenției de credit fiind ilicită;
A desiințat clauzele contractuale menționate la pct. 1.
A desiințat scadențarul în ceea ce privește clauzele menționate la punctul I.A constatat că prin act adițional, pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc prevăzut de pct. 5 lit. a, în comision de administrare credit .
A constatat abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit .
A dispus înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare credit;
A obligat pârâtele să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit aferent ultimilor 3 ani, începând cu data de 27.10.2009 până la data introducerii acțiunii în cuantum de 989,76 EUR și în continuare până la data pronunțării sentinței și va constata nulitatea absolută parțială a contractului, precum și dobânda legală;
A obligat pârâta de ordinul 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței să le pună la dispoziție actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditul
A obligat pârâtele în solidar la plata către reclamanți a sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
P. a pronunța această soluție primainstanță a reținut următoarele:
La data de 13.10.2006 între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._ conform căreia creditul obținut de reclamanți este de 30.000 EUR, rambursabil în 300 de luni de la data tragerii creditului.
La pct.3 d din convenție se prevede că banca își rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii, deși la pct.3. a se face mențiunea că rata dobânzii curente este de „5,95% p.a dobândă fixă”.
La pct.3.10 din secțiunea Condiții Generale se stipulează ca D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute în secțiunea 10 „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților.
La pct.5 lit.a din condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc 0,1 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a Convenției de credit.
Dispozițiile art.969 din Codul civil conferă putere de lege contractelor legal făcute, ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplina doar contractelor legale făcute.
Potrivit art.948 din Codul civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Cauza unui contract sinalagmatic, cum este contractul de credit în speță, este formată din două componente și este diferită pentru cele două parți care contractează. Pentru bancă cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului de împrumut, or pentru bancă motivul determinant al încheierii contractului de credit îl constituie obținerea de profit, așa cum rezultă din însăși întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Pentru împrumutat, scopul imediat îl constituie obținerea de bani, iar scopul mediat lor banilor în interes personal.
Apoi, una din condițiile de valabilitate a cauzei este ca aceasta să fie licită și morală.
Art.966 din Codul civil prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.
Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.
În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr.193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă. Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr.193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicita, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.
Analizând clauzele contractuale invocate în acțiunea introductivă, raportat la cele anterior menționate, instanța a reținut următoarele:
Scopul mediat al încheierii contractului de credit în speța de față, adică motivul determinant al încheierii, din punctul de vedere al băncii este obținerea de profit, banca urmărind obținerea de profit chiar și cu încălcarea legii pentru următoarele motive:
Contractele de credit în cauză au fost transformate în mod tacit de bancă în contracte de adeziune, deoarece au constat într-un formular tipizat, ale căror clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.
Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În cauză nu s-a făcut dovada că respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul. Faptul că ambele parți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.
Cu privire la pct.3.d din convențiile de credit nr._/13.10.2006, raportat la pct. 3 lt. a, instanța contată că această clauză este una abuzivă și trebuie interpretată în favoarea consumatorului potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.193/2000, în sensul că în caz de dubii asupra unor clauza contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Prin urmare, din moment ce pct.3. lit a stabilește rata dobânzii curente ca fiind de „5,95% p.a”, iar pct.3. lit d prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii, acestei clauze, pe lângă faptul că permit băncii să modifice unilateral dobânda fixă fără a se raporta la niște indici obiectivi de pe piața bancară, trebuie interpretate în favoarea consumatorului, în sensul că dobânda curentă este de „5,95% p.a ”, ceea ce are ca efect desființarea pct.3.d din Convenție, raportat la pct. 10 din secțiunea condiții generale din convenția de credit nr._/13.10.2006.
În ceea ce privește comisionul de risc prevăzut la pct.5 din condițiile speciale ale convenției si de pct.3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/13.10.2006 s-a stabilit un comision de risc de 0,1% aplicabil soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Aceste clauze privind comisionul de risc apar în lumina legii ca fiind abuzive din următoarele motive:
În contract nu este identificat suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție.
În plus, aceste comisioane de risc nu se justifică, ținând cont că reclamanții au adus garanții pentru executarea contractului. În acest sens reclamanții au constituit în favoarea pârâtei o garanție reală imobiliară(ipotecă) de rang I, conform pct.7 lit. a din condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/13.10.2006, imobil care a fost asigurat conform pct.7 lit. b din condițiile speciale ale Convenției, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.
În privința comisionului de risc, analizându-se scadențarul plaților instanța a constatat că acest comision se ridică la un total de 5.571,37 EUR în convenția de credit nr._/13.10.2006, astfel că se poate retine că plățile cu acest titlu reprezintă o sumă disproporționat de mare față de suma împrumutată
Art.6 din Legea nr.193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Acest art.6 nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr.193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Deoarece art.14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă, instanța apreciază că în cauză cererea reclamanților este întemeiată, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.
La judecarea cauzei se va avea în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.
Față de cele ce preced, deoarece scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit chiar și cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, instanța apreciază ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.
În ceea ce privește susținerea pârâtei, în ceea ce privește determinarea economică a ratei dobânzii, acestea nu au susțineri în soluționarea prezentului litigiu, din moment ce clauzele ce stabilesc rata dobânzii trebuie interpretate în favoarea reclamanților, pentru motivele mai sus menționate. O altfel de interpretare ar însemna că s-ar nesocoti principiul fundamental al previzibilității obligațiilor contractuale asumate de reclamanți.
În speța dedusă judecății nu se contestă că pârâta a stabilit unilateral dobânda fixă, ci se contestă posibilitatea modificării cuantumului acesteia în mod unilateral de către bancă, fără acordul reclamanților și fără a se stabili măcar criteriile în funcție de care ar putea opera această modificare.
În cauză nu s-a făcut dovada negocierii, în sensul celor anterior expuse, iar în plus pct.1 a) din Anexa la Legea 193/2000 care dau dreptul de a modifica unilateral clauzele contractului, dacă există o motivație întemeiată, s-ar putea aplica doar în situația în care, dobânda stipulată ar fi variabilă, nu și atunci când este stabilită în cuantum fix.
Mai mult pârâta pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului.
Instanța apreciază că și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art.4 al directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
În ceea ce privește susținerile pârâtei cu privire la inadmisibilitatea capetelor de cerere referitoare la restituirea prestațiilor, invocată de către pârâtă, nu poate fi interpretat în sensul de neprimire ale acțiunii, ci pun în discuție eventual temeinicia cererii privind restituirea prestațiilor.
Nulitatea lipsește de cauză juridică în mod retroactiv, obligația de achitare a sumei reprezentând comisionul de risc. De fapt, sumele achitate cu titlu de comision de risc reprezintă o plată nedatorată, care stă ca temei al restituirii prestațiilor bănești. Contractul încheiat între părți nu intră în domeniul incidenței excepției de la principiul restitutio in integrum, întrucât contractul de credit nu este un contract cu executare succesivă, ci un contract încheiat uno ictu. Astfel, pârâta și-a executat obligația de a pune la dispoziția reclamanților suma solicitată, reclamanților revenindu-le obligația corelativă de a achita suma de bani la termenele scadente. Modalitatea convențională de restituire a sumei împrumutate nu schimbă natura juridică a contractului și nici a obligației de restituire-înțelegând prin aceasta o plată în accepțiunea art.1092 cod Civil, ca executare voluntară a unei obligații. În privința invocării de către pârâtă a imposibilității uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte, instanța constată că echivalentul folosinței sumelor acordate prin contract nu este în nici un caz comisionul de risc, ci eventual dobânda care a fost achitată., astfel încât nu se poate vorbi în speța de față despre o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților.
Instanța a constatat că pârâtele prin actul adițional nr. 2 din 27.09.2010, au modificat în mod abuziv și unilateral contractele, în sensul înlocuiri comisionului de risc, prevăzut de pct. 5 lit .a, din convenția de credit, cu comision de administrare credit în același cuantum de 0,1%, fără consimțământul reclamanților.
Potrivit art. 35 alin. 1 lit b) din OUG 50/2010 cu modificările ulterioare, se interzic introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislație;
Conform art. 95. alin. 4 din OUG 50/2010 se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept.
Instanța a constatat că pârâta a înlocuit denumirea comisionului de risc cu denumirea “comision de administrare”, având aceeași funcție de comision de risc, astfel cum rezultă din definiția dată de bancă prin aceste acte adiționale și prin comparare cu dispozițiile art. 3 alin. 1 lit g) din Normele BNR nr. 17/18.12.2003. Din definiția dată comisionului de administrare credit formulată în actul adițional despre care s-a făcut vorbire anterior reiese că acest comision vizează administrarea riscului implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului, pe toată durata convenției, modul de îndeplinire de către împrumutat, întocmai și la timp, pe toată durata convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia, riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata convenției, riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață implicat de situații precum variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenției. Din această perspectivă și având în vedere considerentele anterior reținute cu privire la comisionul de risc instanța va constata nulitatea absolută a clauzei prin care pârâtele au transformat comisionul de risc în comision de administrare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta V. România S.A., care a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondata a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți.
În motivare, se arată că se impune modificarea hotararii atacate pentru motivele prevăzute la art. 304 alin. 8 si 9 Cod pr.civilă.
In principal, motivarea instanței pentru declararea abuziva a clauzelor indicate in cererea de chemare in judecata se bazează pe dispozițiile art. 1, art. 3 si art. 4 din Legea 193/2000 si anume pe faptul ca, clauzele prevazute in contractul de credit nu au fost negociate cu consumatorul si ca, clauzele invocate creaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părtilor.
Considera ca pct. 3 lit. d din “Condiții speciale”, nu poate constitui o clauza abuziva. Intimatii au avut posibilitatea de a citi si studia contractul de credit pe care si l-au insusit prin semnătură ca urmare a acceptarii tuturor clauzelor existente in cuprinsul acestuia. Sigur ca, contractele de credit sunt contracte preformulate (la toate institutiile bancare), in care, de principiu, este continuta oferta băncii cu care clientul, dupa analiza acesteia, iar decizia sa incheie contractul, data fiind tocmai natura relațiilor contractuale specifice ce implica analize bancare, financiare si economice, insa conventiile și clauzele mentionate nu au fost impuse intimatilor, asa cum susțin aceștia, in condițiile in care banca nu deține un monopol pe piața iar acordarea creditelor, oferta din acest punct de vedere fiind una variata, clientul putandu-se adresa băncii a cărei oferta o considera mai avantajoasa.
Considera ca, in lipsa dovedirii unei eventuale vicieri a consimtamantului intimatilor la data incheierii convenției, trebuie facuta aplicarea principiului conținut de art. 969 cod civil potrivit caruia convențiile legal facute au putere de lege intre părțile contractante si trebuie executate cu buna credința de către acestea.
Potrivit art. 1 lit .a paragraful 2 din Anexa la Legea 193/2000, nu sunt considerate clauze abuzive, acele clauze in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii platibile de către,consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fâra o notificare prealabila, daca exista o motivație întemeiata, in condițiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curând posibil despre aceasta celeilalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prin urmare din moment ce la pct. 3 lit. d din Condițiile speciale se prevede ca rata dobânzii curente-poate fi ajustata de banca in cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetara, cu obligația băncii de a comunica imprumutatului noua rata a dobânzii, care se aplica de la data comunicării, motiv care poate fi unul întemeiat in modificarea dobânzii, rezulta ca aceasta clauza este conforma cu dispozițiile legale.
La art. 3.11 din Condițiile generale se prevede faptul ca, D. (dobanda anuala efectiva) care reprezintă costul format din toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si oricice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul, poate fi modificata in condițiile modificării ratei dobânzii precum și în condițiile prevazute de Secțiunea “Costuri suplimentare” sau prin acordul partilor.
Atâta timp cât în contract este prevăzută posibilitatea modificării anumitor costuri in funcție de modificarea anumitor indici independenti de voința băncii, considera ca este normal sa se modifice si D., care la semnarea contractului a fost prevăzută la clauza 3 lit. e din Condițiile speciale, deci intimatii au avut cunostinta despre costul total al creditului contractat. Având in vedere aceste aspecte considera ca aceasta clauza nu se poate considera ca fiind una abuziva si in consecința nula absolut. De asemenea intimatii nu au putut face dovada modificării D. pe parcursul derulării contractului.
In ceea ce privește clauzele prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale si clauzele prevăzute la pct. 3.5 din Condițiile generale, de asemenea acestea nu sunt clauze abuzive iar intimatii le-au cunoscut si acceptat la încheierea contractului.
In primul rand, comisionul de risc a fost inclus in D., care reprezintă costul total al creditului si este format din toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul. Rata anuala a dobânzii, comisionul de risc si toate celelalte taxe si comisioane au fost prevăzute distinct in cuprinsul convenției de credit pentru ca reclamanții in calitate de consumator sa cunoasca din ce este cuprinsa D. (dobanda anuala efectiva).
Clauzele referitoare la comisionul de risc sunt clar precizate si sunt dimensionate in funcție de valori concrete, verificabile si anume la soldul creditului. Considera ca nu se poate susține ca banca si-a asigurat excesiv riscul la care se supune prin perceperea unei sume de bani lunar, desi imprumutul este acordat în CHF și este ipotecar, deoarece orice moneda si orice activ sunt supuse riscului devalorizării într-o perioadă de 300 luni. Nu este necesar ca suma astfel ceruta sa compenseze o pierdere concreta fiind legitim pretinsa si pastrată cu simplul titlu de pret al posibilității de pierdere.
Buna credința a băncii rezulta si din faptut ea intimatii nu au putut face dovada ca acest cornision de risc ar fi suferit modificări pe perioada de derulare a contractului, asa incat acesta are valoarea avuta in vedere de catre intimati la semnarea contractului, atunci cand au-fost de acord cu o dobanda anuala efectiva.
Art.4 al directivei europene nr. 93/13/CEE exclude prețul contractului de la caracterul controlului abuziv. Comisionul de risc este parte integranta a D. care reprezintă costul total al creditului si este o notiune acceptate de toate băncile si tarile europene. In aceasta situatie consideră că instanta de judecata nu poate constata caracterul abuziv al unei clauze care privește o componenta a prețului.
Contractele de credit sunt contracte preformulate (la toate institutiile bancare), insa convențiile si clauzete mentionate in contract nu au fost impuse intimaților, banca nedetinand un monopol pe piața la acordarea creditelor, clienții putandu-se adresa oricărei banei a cărei oferta o consideră mai avantajoasă.
Potrivit art.4 alin.6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea contractului și nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de omparte, nici cu produsele și serviciile, oferite in schimb pe de alta parte, in masura in care
aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Prin urmare atât comisionul de risc cat si dobanda, ca si componenta a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate, in speța, de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, inrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al contractului de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, in asa fel incat sa conducă la concluzia ca, la momentul acordului de voința, consumatorilor nu le-a fost ascunsa inserarea lor in cuprinsul convenției, iar termenii utilizati pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili si apti de a fi intelesi cu ajutorul gândirii logice.
În lipsa dovedirii unei eventuale vicieri a consimtamantului intimatilor la data încheierii convenției, trebuie facuta aplicare principiului continut de art. 969 Cod civil potrivit caruia convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante si trebuie executate cu buna credința de către acestea.
Mai mult, intimatii nu au făcut dovada dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, pe care il produc clauzele referitoare la comisionul de risc, mai ales ca acest comision face parte din prețul contractului si a fost acceptat la încheierea acestuia.
In ceea ce privește constatarea ca prin act adițional banca a modificat in mod abuziv contractul, in sensul in care a transformat comisionul de risc in comision de administrare, trebuie observat ca este nefondata.
Ulterior apariției OUG 50/2010, pentru a pune în acord cu litera legii, banca a modificat contractele, astfel încât ele să fie în concordanță cu dispozițiile acestei norme. În acest sens, intimații au fost notificați cu privire la modificarea convenției de credit.
Potrivit art.36 alin. 1 din OUG 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe un comision de administrare credit. Conform alin. 3 al aceluiași articol, in cazul in care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Dupa cum rezulta din articolele de lege mai sus indicate, clauza privind introducerea unui comision de administrare in cuprinsul unui contract de credit nu poate fi considerata una abuziva.
În urma acceptării actului adițional de către client, banca nu a perceput in același timp comisionul de administrare cu comisionul de risc. Practic de la momentul acceptării actelui adiționale s-a perceput doar comisionul de administrare.
Este absolut firesc ca acest comision sa ramana valabil, atâta timp cat acesta face parte din costul total al creditului adică din D.. In cazul in care acesta ar fi eliminat, s-ar produce un dezechilibru contractual in defavoarea băncii, consecința fiind diminuarea semnificativa a D., cu care împrumutații au fost de acord la semnarea contractului.
În drept, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, art. 299 și urm. C.proc.civ., precum și celelalte prevederi legale la care s-a făcut referire în recurs.
Probe: înscrisuri.
Prin concluziile scrise, reclamanții au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâta recurentă și din oficiu conform disp. art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Art.4 alin.1 din același act normativ prevede că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța de judecată a fost sesizată pentru aplicarea dispozițiilor Legii 193/2000, cu privire la mai multe clauze din contractul de credit bancar încheiat între reclamanți și pârâtă, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a legii. Astfel, toate criticile formulate urmează a fi respinse.
Prima instanță a motivat amplu hotărârea, argumentând judicios soluția dată, arătând în concret motivele de fapt și de drept pentru care a considerat abuzive aceste clauze contractuale atât raportat la legislația națională cât și la cea comunitară.
În speță sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de legislația națională cât și de cea comunitară pentru ca acele clauze să fie considerate abuzive, și anume: să nu fi fost negociate direct cu consumatorul; să fie contrare bunei credinte și prin ele însele, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Faptul că reclamanții au cunoscut că banca și-a rezervat dreptul de modifica în mod unilateral rata dobânzii curente și că vor plăti un comision de risc și cuantumul acestuia, nu duce la concluzia că acele clauze care le reglementează sunt legale și că nu îi pot fi aplicabile dispozițiile Legii 193/2000.
Este adevărat că dobânda bancara reprezintă prețul produsului financiar (creditul) si că include în componenta sa, atât costuri cât și profitul băncii.
Obținerea profitului de către bancă, prin perceperea dobânzii nu se poate realiza însă cu încălcarea legii și în detrimentul intereselor consumatorului ca beneficiar al creditului.
Perceperea dobânzii nu reprezintă un abuz în sine, însă în măsura în care prin clauzele stipulate în contract, banca creditoare își arogă în mod unilateral dreptul de a o modifica în absența unor criterii obiective și transparente care să fi fost stabilite de comun acord cu împrumutatul încă de la momentul încheierii contractului, se creează un dezechilibru nejustificat între drepturile și obligațiile părților contractante, în sensul că dobânda devine o sarcină exorbitantă pentru împrumutat, fiind de natură să aducă atingere însuși scopului pentru care acesta a contractat creditul respectiv.
Evoluția pieței monetar financiare reprezintă într-adevăr o cauza independentă de voința băncii. Însă, atâta timp cât nu au fost prevăzute în concret criterii obiective și transparente precis individualizate care să permită băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aceasta clauza încalcă prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa îl prejudicieze pe consumator, cu atâta mai mult cu cât potrivit clauzei prevăzute la pct. 3 lit. d) din condițiile speciale, rata dobânzii astfel modificată se va aplica în mod automat de la data comunicării, fără a oferi consumatorului vreo alternativă.
O astfel de modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proporționala scopului urmărit. Piața financiară evoluează diferit în funcție de indici la care se raportează iar banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale dar care nu este cunoscut de consumator.
Cu privire la comisionul de risc, buna credință a băncii este exclusă în condițiile prin clauza prevăzută la pct. 3.5 din condițiile speciale ale convenției de credit, aceasta a stabilit pur și simplu că împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului, însă fără a preciza în concret ce reprezintă acest comision, respectiv care este riscul ce se tinde a fi asigurat prin perceperea lui, și fără a menționa criteriile in funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
Legislația română nu interzice existența contractelor de adeziune, însă acest lucru nu presupune în mod obligatoriu că aceste contracte conțin întotdeauna clauze care nu pot atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 193/2000. Astfel, cei care își desfășoară activitatea în temeiul acestui gen de contracte, trebuie să se asigure că toate clauzele inserate sunt legale si respecta principiile executării obligațiilor cu buna credința, in sensul reglementat de art. 970 alin. 2 din Codul civil, potrivit căruia, convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar si la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea, dă obligației după natura sa.
Potrivit doctrinei in materie, teoria impreviziunii își are aplicabilitate în cazul contractelor pecuniare cu executare succesivă sau afectate de un termen suspensiv de executare, atunci când apar împrejurări aleatorii ale căror origini se află în conjunctura economică, mai ales în fluctuațiile monetare. În cazul apariției acestor fenomene economice, în caz de impreviziune este posibilă refacerea echilibrului prestațiilor la care părțile s-au obligat, adică adaptarea clauzelor contractului la noua situație economică și monetară din societate. Această adaptare se poate face pe cale legală prin norme imperative sau convențional, părțile pot face anticipat acest lucru, ca măsură de prevedere, prin clauzele stipulate în cuprinsul contractului.
În speța, nu se contesta faptul ca parata a stabilit unilateral dobânda fixă, ci, posibilitatea modificării cuantumului acesteia in mod unilateral, de către banca, fara acordul reclamantului si fara se stabili criteriile funcție de care ar putea opera aceasta modificare. Situația este similara si in cazul comisionului de risc, care nu este prevăzut in mod clar si inteligibil, deoarece acesta nu este definit si nici nu se menționează criteriile in funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
Așa fiind clauzele contractuale în discuție, privind dobânda legala si respectiv comisionul de risc, nu pot fi considerate ca fiind clauze de impreviziune sau de indexare, ele neprevăzând refacerea echilibrului prestațiilor, adică adaptarea clauzelor contractului la nouă situație economică și monetară din societate, ce nu putea fi prevăzută de părți, ci, așa cum s-a arătat deja, conțin doar formularea echivocă a posibilității băncii de a modifica dobânda, respectiv posibilitatea băncii de a percepe comision de risc. Nu se arată nici care ar fi fenomenul economic sau financiar de impreviziune, nici care este modalitatea de refacere a echilibrului prestațiilor. De altfel, de esența unei astfel de clauze de indexare sau impreviziune este chiar prevederea unui etalon, agreat de părți, care să facă aplicarea automată a contractului, funcție de respectivul etalon, aspect de care clauzele contractuale în discuție nu fac vorbire, tocmai lipsa unui astfel de etalon fiind de esența reproșului consumatorului, pus în situația de a se afla la dispoziția completă a băncii, care pe de o parte poate modifica rata dobânzii fără a ține seama de indicii de piață bancară, precum și de interpreta orice situație în favoarea sa, în lipsa unor elemente contractuale obiective și care să nu depindă deloc de voința părților, iar pe de alta parte beneficiază si de comisionul de risc.
Chiar daca scopul pârâtei este obținerea de profit, finalitatea si scopul in vederea realizarii caruia fiinteaza un subiect de drept nu pot fi avute in vedere in detrimentul garantarii efective a drepturilor altui subiect de drept si cu atat mai mult nu pot justifica mentinerea unor clauze abuzive, intrucat, obtinerea profitului trebuie sa fie fundamentata pe raporturi juridice obligationale licite.
Este adevărat că în cauză nu s-a făcut dovada că pe parcursul derulării contractului D. ori cuantumul comisionului de risc au suferit modificări, însă acest aspect este lipsit de orice relevanță raportat la incidența dispozițiilor Legii 193/2000.
Pârâta recurentă nu a facut dovada negocierii clauzelor contractuale considerate abuzive, desi sarcina probatiunii îi revenea, potrivit art. 1169 din Codul civil, cu atat mai mult cu cat obligatia de a negocia clauzele respective este una de rezultat si nu de mijloace.
Este de natura evidentei ca structura de baza a clauzelor contractuale nu se schimba functie de preferintele reclamantilor, cata vreme modalitatea de acordare si conditiile generale de acordare a unui anumit tip de credit, sunt parte componenta a politicii bancii, dovada in acest sens fiind existenta acelor Conditii Generale ale Conventiei.
Or, daca negocierea Contractului de credit cu fiecare cocontractant imprumutat in parte, si ca atare si cu reclamantii ar fi o chestiune efectiva, atunci, in mod logic nu s-ar mai justifica existenta acelor Conditii generale, la care se face trimitere in contractul de credit si, care, de fapt, sunt impuse de banca consumatorilor, ca parte integranta a contractului de credit, fara distinctie, dupa ce negociaza cu acestia, Conditiile speciale.
Or, negocierea efectiva si nu iluzorie, de aparenta si de circumstanta a unui contract, implica negocierea nu numai a Conditiilor speciale ci a intregului contract, astfel ca, ., nici macar nu s-ar mai justifica existenta unor Conditii Generale, ale caror clauze pun la adapost practic banca de orice dezechilibre de natura a-i afecta profitul scontat prin incheierea contractului cu consumatorul.
In esenta, insasi existenta celor doua categorii de Conditii, cele Speciale, despre care se sustine ca sunt negociate si cele Generale, despre care insasi recurenta invedereaza ca li se comunica clientilor, ceea ce nu echivaleaza negociere, denota ca nu toate clauzele contractului se negociaza, ci, odată agreate Conditiile Speciale, consumatorii, (clientii), practic adera la Conditiile Generale.
Or, notiunile de negociere si respectiv aderare se exclud reciproc.
În cauză nu s-a semnat de către consumatori nici un act adițional prin care aceștia să fi beneficiat de o reducere a consturilor.
Faptul că pârâta si-a indeplinit obligatia de a pune de indata la dispozitia consumatorilor reclamanti o suma importanta ce urmeaza a fi achitata ., nu inseamna automat ca, riscul contractual apare ca fiind transferat consumatorului, de vreme ce banca, in aprecierea performantei creditului acordat, si-a instituit garantiile impuse de ea insasi si apreciate ca necesare si suficiente, tocmai in ideea asigurarii indestularii creantei pe care o detine asupra patrimoniului reclamantilor debitori.
Ca atare, intervenirea unor situatii neprevazute, trebuie suportată in egala masura de catre partile contractante ale unui contract sinalagmatic si nu poate constitui un motiv care sa transforme obligatiile uneia din partile contractante, in speta reclamantii, . si aceasta tocmai datorita faptului ca in situatia contractelor sinalagmatice, obligatiile corelativ asumate de parti se caracterizeaza prin interdependenta, ceea ce inseamna ca obligatiile uneia din parti, reprezinta cauza juridica a obligatiilor celeilalte parti. A accepta contrariul, in sensul ca riscurile care ar putea aparea pe parcursul derularii contractului de credit, sunt in mod natural transferate consumatorilor, iar banca se ocupa de administrarea lor, inca din momentul acordarii creditului si pana la rambursarea integrala, ceea ce i-ar permite perceperea comisionului de risc, ar insemna ca o situatie imprevizibila sa produca efecte si sa destabilizeze doar patrimoniul uneia din partile contractante, in conditiile in care nu suntem in prezenta unui contract aleatoriu. Cata vreme suntem in prezenta unui contract sinalagmatic, cum este cel de credit, riscul de credit, nu poate fi privit si ca atare nici nu poate produce efectele unui factor alea, contractul de credit nefiind unul aleatoriu. Aceasta cu atat mai mult cu cat, potrivit art. 983 din Codul Civil, aplicabil si in materie contractuala, cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui care se obliga, in speta in favoarea reclamantilor ca titulari ai obligatiei de restituire a imprumutului acordat lor de parata recurenta.
Împrejurarea că reclamanții și-au asumat contractul prin semnătură, contract în care era reglementat comisionul de risc, nu înseamnă automat că raportat la acel contract nu poate fi vorba de un dezechilibru semnificativ, iar acest dezechilibru s-a raportat la valoarea comisionului și prin urmare este dovedit.
În speta, pentru a se putea concluziona că o clauză este abuzivă, trebuie analizat obligatoriu și riscul contractului, în condițiile în care, chiar pârâta prin motivele de recurs a susținut că deși împrumutul este acordat în CHF și este ipotecar, orice monedă și orice activ sunt supuse riscului devalorizării într-o perioadă de 300 luni.
Or, nu poate fi ignorat faptul ca, raportat la garanțiile aduse de reclamantii împrumutați, acestia au suportat inca de la incheierea contractului riscul de credit, prin aducerea drept garantie a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat in favoarea bancii.
Potrivit art. 969 din Codul Civil, au putere de lege conventiile legal facute, deci nu cele care contin clauze abuzive, sau, contrarii bunelor moravuri, (art. 968 Cod Civil), ori, care nu sunt executate cu buna credinta (art.970 Cod Civil), iar din interpretarea prevederilor art. 970 alin.2 din Codul Civil, instanta de control judiciar retine ca partile - in speta reclamantii nu pot fi tinuti sa execute mai mult decat echitatea impune raportat la conventia incheiata si natura obligatiilor asumate. Așa cum s-a arătat anterior, raportat la legislația aplicabilă în cauză cu privire la clauzele abuzive, pârâta recurenta nu se poate apăra în sensul că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză.
În ce privește posibilitatea reclamanților de a nu semna convenția și deci de a se orienta către altă ofertă a altor bănci de pe piața bancară, această împrejurare nu poate fi un argument solid pentru a se ajunge la concluzia că, în fapt, nu mai poate fi analizat caracterul abuziv al unor clauze contractuale. Mai mult, în relațiile contractuale nu poate fi avut în vedere doar principiul libertății contractuale ci și principiul loialității contractuale, în condițiile în care, în cauză este vorba de un contract cu clauze standard preformulate.
În speta, prima instanta a facut o corecta aplicare a legii, cata vreme, a argumentat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, prin aceea ca, acest comision nu este indicat suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție.
Si în recurs se retine ca art.5 litera a din Conditiile speciale, respectiv art. 3.5 din Conditiile generale, nu ofera o definitie si criterii inteligibile, functie de care se stabileste procentul comisionului. De pilda, art.3.5, inscris in Sectiunea nr.3, intitulata Costuri, din Conditiile generale ale conventiei, face trimitere la Conditiile speciale in ceea ce priveste modul de calcul si scadenta comisionului de risc, care nici macar nu este definit, banca limitandu-se sa mentioneze ca acesta este datorat pentru punerea la dispozitie a creditului si ca se aplica la soldul creditului. In ceea ce priveste Conditiile Speciale, referitor la comisionul de risc, acestea stipuleaza doar ca, este un comision in legatura cu acordarea si utilizarea creditului, stabilit procentual, fiind aplicat la soldul creditului, platibil lunar, la scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit. Deci nimic nou sau edificator raportat la informatiile furnizate cu privire la comisionul de risc in Conditiile Generale. Or, potrivit art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CE, interdictia de a aprecia caracterul abuziv al clauzelor, se refera exclusiv la cele care sunt redactate in mod clar si inteligibil.
Libertatea de exprimare a consimtamantului la incheierea unui contract, nu exclude posibilitatea pentru partea cu privire la care acesta se dovedeste a deveni pagubos, functie de factori independenti de vointa ei, de a cere si obtine constatarea si anularea clauzelor abuzive.
In ceea ce priveste obiectul conventiei, instanta de control judiciar retine ca, in Conditiile speciale, acesta este definit prin prisma: destinatiei creditului, valorii creditului, monedei creditului, perioadei si modului de utilizare a creditului, pentru ca, in Conditiile Generale, creditul sa fie definit ca reprezentand suma principala, (imprumutul), pusa de banca la dispozitia imprumutatului, . multe transe, costul total al creditului primind o definitie distincta (in sensul ca reprezinta toate costurile pe care imprumutatul trebuie sa le plateasca pentru credit, inclusiv dobanda si celelalte cheltuieli) pentru ca, apoi, la Sectiunea nr.3 din Conditiile Generale, intitulata Costuri, sa fie enumerate si definite dobanzile si comisioanele, inclusiv D., comisionul de risc si comisionul de administrare.
Din cele ce preced, o singura concluzie se degaja, aceea ca, cel putin in modalitatea in care a fost redactat si asumat de banca si parti, contractul de credit in discutie, consacra doua notiuni distincte, aceea de obiect al contractului de credit si aceea de costuri ale contractului, cea de costuri nefiind inclusa in acceptiunea de obiect al contractului, astfel ca, in conditiile in care clauzele contractuale asumate de parti nu fac vorbire si despre notiunea de pret al contractului si cu atat mai mult nu o definesc, parata recurenta nu se poate prevala de existenta unor clauze contractuale exprimate clar si inteligibil, in ceea ce priveste pretul contractului de credit si, ca atare nu poate pretinde nici excluderea clauzelor contractuale referitoare la D., comisionul de risc si comisionul de administrare, de la controlul de excesivitate.
In opinia instantei, consecvent cu cele mai sus expuse, comisionul de risc nu face parte din prețul contractului, având în vedere că banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art.11 din Regulamentul BNR nr.5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit. Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat. Din punct de vedere fiscal, provizioanele de risc sunt deductibile la calculul profitului impozabil, în sensul că se diminuează impozitul pe profit cu sumele aferente provizioanelor de risc constituite pe seama cheltuielilor în cf. cu regulamentul BNR 5/2002, astfel încât, în limitele menționate, aceste instituții financiare au posibilitatea să suporte astfel de provizioane (implicit și pierderile în final, dacă aceste provizioane rămân definitive) pe seama cheltuielilor, nefiind justificată încasarea unui comision cu aceeași destinație (acoperirea pierderilor, respectiv a riscurilor) de la clienții instituțiilor financiare respective (conform art. 22 pct.1 din Legea 571/2003 privind codul fiscal: contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel: d) provizioanele specifice, constituite de instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul general ținut de Banca Națională a României, de instituțiile de plată persoane juridice române care acordă credite legate de serviciile de plată, de instituțiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române, care acordă credite legate de serviciile de plată, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice, potrivit legilor de organizare și funcționare. Mai mult pârâta recurenta, pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, a avut posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului. Chiar dacă pârâta avea obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și posibilitatea constituirii unor provizioane de risc suplimentare, iar în plus putea să-și asigure creditul, aceasta a preferat să transfere tot acest risc asupra reclamanților, cu toate că aceștia din urmă au suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.
De altfel, și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art. 4 al Directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
Practica Curții Europene de Justiție ( C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98), este în sensul că instanța este obligată de a examina chiar din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Cu o minima diligenta si prudenta, care trebuie sa o caracterizeze ca si comerciant, (actualmente profesionist), Banca trebuia să se asigure că toate clauzele standard preformulate și nesupuse negocierii cu clienții sunt legale, iar în momentul în care a inserat în contracte anumite clauze și-a asumat riscul ca unele dintre acestea să fie declarate abuzive, risc care, in mod evident, nu poate fi transferat consumatorilor, intrucat nemo auditur propriam turpitudimen allegans, (nimeni nu se poate prevala de propria culpa pentru a obtine un folos material).
Pentru aceleași considerente, instanta de control judiciar, retine legalitatea si temeinicia sentintei primei instante si in ceea ce priveste constatarea nulitatii absolute a clauzei prin care, prin act aditional paratele au transformat comisionul de risc in comision de administrare.
Reclamanații nu au semnat actul adițional întocmit de intimate.
Comisionul de risc, reprezinta astfel cum s-a arătat anterior, o clauza abuziva in contractele de credit, or, transformarea comisionului de risc in comision de administrare - prin redenumire, reprezinta in esenta tot o clauza abuziva, nu schimba cu nimic situatia în condițiile în care nici cu privire la acest act nu s-a dovedit negocierea părților.
In fine, consecvent cu toate cele anterior expuse, nu pot fi primite nici criticile axate pe justificarea legitimitatii comisionului de risc, prin devalorizarea in timp a valorii imobilului adus garantie si aceasta intrucat:
P. la acest moment in speta nu s-a pus problema neexecutarii sau executarii cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiilor contractuale asumate de reclamant.
Apoi, chiar daca s-ar porni de la acceptiunea bancii privind riscul la care se expune in situatia neachitarii in timp a ratelor creditului si devalorizarii imobilului garantie, se retine ca chiar si asa, dezechilibrul contractual este rupt inca de la bun inceput, cata vreme comisionul de risc a fost perceput inca de la momentul acordarii creditului, fiind platibil lunar, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit, deci independent de achitarea sau nu a ratelor de credit, fara a exista vreo clauza contractuala (sau cel putin nu a fost invocata de banca direct interesata la aceasta), care sa prevada obligatia bancii de restituire a sumelor percepute cu titlul de comision de risc, in situatia executarii corespunzatoare a obligatiilor contractuale de catre imprumutati sau, in situatia in care valorificarea garantiei a permis indestularea ratelor restante.
Ca atare, se ajunge ca la finalul unui contract de credit onorat corepunzator de catre imprumutati, sumele percepute cu titlul de comision de risc sa ramana fara suport juridic si contractual, or, este stiuta interdependemta obligatiilor asumate de parti prin contractele sinalagmatice.
Având în vedere considerentele expuse, în baza disp. art. 312 alin.1 din codul de procedură civilă prezentul recurs va fi respins ca nefondat, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică.
Întrucât recursul a fost respins, pârâta fiind în culpă procesuală, potrivit disp. art. 274 alin. 1 cod procedură civilă va fi obligată să achite reclamanților suma de 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru avocat conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta V. ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr. 30/2013 a Judecătoriei Alba Iulia.
Obligă pârâta-recurentă la plata în favoarea reclamanților intimați a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 30.05.2013.
Președinte, M. P. | Judecător, F. M. C. FLORENȚA-C.O. Semnează Președinte Tribunal | Judecător, B. A. A. |
Grefier, M. U. |
Red./tehnored. FF
2 ex. 11.06.2013
Jud.fond.N.D.
| ← Obligatia de a face. Sentința nr. 32/2013. Tribunalul ALBA | Pretenţii. Decizia nr. 632/2013. Tribunalul ALBA → |
|---|
