Pretenţii. Decizia nr. 764/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 764/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 1886/298/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 764/R/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. L.
Judecător C. M. C.
Judecător F. Ș.
Grefier A. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta S. R. DE RADIODIFUZIUNE, împotriva sentinței_ pronunțată de Judecătoria S., în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
În data de 06.06.2013 intimata a depus la dosar concluzii scrise.
Față de actele aflate la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul JUDECĂTORIEI S., societatea reclamantă S. ROMÂNA DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în București, ..60-64, sector 1, Cod fiscal R08296093, cont nr.R074RNCB_0768 deschis la BCR sector 1, a solicitat, în contradictoriu cu societatea pârâtă ., cu sediul în localitatea S., ..68, jud.A., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, cod fiscal/CUI_, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună obligarea societății pârâte:
-la plata sumei de 806,98 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 720 lei aferentă perioadelor: ianuarie 2010 - mai 2011, august 2011 - decembrie 2011, precum și penalităti de întârziere în cuantum de 86,98 lei stabilite la data de 07.11.2012 ;
-la plata cheltuielilor de judecată.
în motivare se arată că, potrivit art. 40 alin. 3) din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
În aplicarea art. 40 alin. 4 din Legea nr. 41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre aplicabilă la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată și care stabilește, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În conformitate cu prevederile HG nr.977/2003, art. 5 alin. 1 "Taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate".
Potrivit art. 6 alin.1 și 2 din HG nr. 977/2003, "Pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere" iar cuantumul acestora "se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică", instituindu-se o derogare de la prevederile art. 1087 cod civil conform principiului specialia generalibus derogant.
Privind taxa judiciară de timbru, se arată că societatea creditoare nu are obligativitatea achitarea acesteia, având în vedere următoarele:
S. R. de Radiodifuziune în calitate de instituție publică, este scutită de plata taxelor de timbru, potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu prevederile art. 26 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, texte de lege pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere la pronunțarea sentinței.
Astfel, art.17 din Legea nr. 146/1997 prevede faptul că sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi,’ Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.
Ori, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune reprezintă fără tăgadă un venit public, fiind sursa de finanțare a S. R. de Radiodifuziune, ca instituție publică, acest lucru reieșind din prevederile art. 1,4, 40 din Legea nr. 41/1994.
Potrivit textelor menționate S. R. de Radiodifuziune ca serviciu public autonom de interes național, independent editorial, care își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului, având obiective generale de informare, educare și divertisment, este în drept să perceapă taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, iar persoanele juridice sunt obligate să achite această taxă, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Astfel, art. 40 lit.b din Legea nr.41/1994 stipulează în mod clar faptul că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune constituie venit propriu al SRR, rezultând prin urmare că această taxă reprezintă un venit public, fiind o sursă financiară stabilită de legiuitor, necesară desfășurării activității SRR ca instituție publică.
Astfel, având în vedere cele arătate mai sus, se impune admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, și pe cale de consecință a se dispune obligarea societății pârâte la plata sumei de 806,98 lei și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În probațiune, societatea reclamantă, a depus, în fotocopie, la dosar: facturile emise de FFEE Electrica Furnizare Transilvania Sud SA în perioadele: ianuarie 2010 - mai 2011, august 2011 - decembrie 2011; adresa nr._/07.11.2012 emisă de Serviciul Comercial al Societătii Române de Radiodifuziune privind modul de calcul al penalităților.
In drept, au fost invocate dispozițiile: art.112 Cod procedură civilă, art.40 alin.3 și 4 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societătii Române de Televiziune, republicată, Hotărârea Guvernului nr.977/2003.
Prin întâmpinarea formulată și depusă în scris la dosar (f.35), societatea pârâtă ., cu sediul în S., ..68, jud.A., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună respingerea acțiunii formulată de societatea reclamantă ca fiind neîntemeiată.
În motivare se arată că, prin Decizia nr.607/3.02.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.318, partea I, s-a dispus anularea prevederilor legale prin care toate firmele cu sediul în România erau obligate la plata unei taxe lunare pentru serviciile publice de radio și tv.
În mod corect instanța de judecată a statuat că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea surselor de finanțare a principalelor mijloace de informare: radio și televiziunea publică. Așadar, dreptul constituțional la informare nu poate fi transformat într-o obligație.
De altfel între societatea reclamantă și societatea pârâtă nu există nici un contract de furnizare din partea societății reclamante a vreunui serviciu de radiodifuziune, cu atât mai mult cu cât societatea pârâtă nu deține aparate radio sauTV . în aceste condiții nu se poate retine în sarcina societății pârâte obligația de plată a unei taxe impuse pentru utilizarea acestor mijloace de informare, impunându-se respingerea acțiunii.
În drept, au fost invocate dispozițiile: art. 115 Cod procedură civilă, art.242 Cod procedură civilă.
Prin răspunsul la întâmpinare, formulat și depus în scris la dosar (f.38-40), societatea reclamantă S. R. DE RADIODIFUZIUNE a învederat faptul că dovada calității societății pârâtei de beneficiară a serviciului public de radiodifuziune rezultă din conținutul art.40 alin 3 din Legea 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune".
Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși l-a considerat că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe.
În acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că existența unei prezumții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune.
Instituirea unei astfel de prezumții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art.40 al Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a SRTV, prin Legea nr.533/2003.
Această modificare a făcut de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s- a pronunțat prin Deciziile nr.297/2004, nr.331/2006, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.
Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 a reținut prin deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și 331/2006, că art. 31, 134 și 135 alin. 1 din Constituția României nu sunt încălcate, deoarece serviciile publice, definite ca activități desfășurate sau autorizate de administrația publică, prin care se realizează nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatoriu de la dreptul comun. S-a mai arătat că „în funcție de contextul economico-financiar și de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate interveni prin măsuri care să răspundă nevoilor de stimulare anumitor activități, fără ca opțiunea legiuitorului care stabilește destinatarii acestor măsuri să aibă caracter discriminatoriu
De asemenea, înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/02.04.2009, s- a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004.
Astfel, prin decizia amintită, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: „în cazul personelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar ...obligativitatea plății acestor două taxe".
„ De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..." „Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel Cluj au abordat-o".
Prin raportare la dispozițiile art.1 din Legea nr.41/1994 republicată privind organizarea și funcționarea SRR și SRTv, conform cărora SRR este serviciu public autonom de interes național, nu o persoană juridică obligată la încheierea de contracte în vederea stabilirii de raporturi juridice pentru activitățile prestate, coroborat cu dispozițiile art. 40 alin.3 din Legea nr.41/1994 republicată cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora obligația de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune incumbă tuturor persoanelor juridice cu sediul social în România, rezultă în mod evident faptul că serviciile prestate de SRR au temei legal și nu contractual.
Astfel, față de cele arătate mai sus, societatea reclamantă consideră întemeiată acțiunea introductivă și pe cale de consecință se impune respingerea excepției invocate de pârâtă, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată de către S. Româna de Radiodifuziune.
În drept, au fost invocate dispozițiile: Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și orice alte dispoziții legale incidente.
Prin sentinta civila nr 505/2013 JUDECATORIA S. respinge cererea reclamantei S. R. DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în București, ..60-64, sector 1, cod fiscal R08296093, cont nr.R074RNCB_0768 deschis la BCR sector 1, formulată împotriva pârâtei ., cu sediul în localitatea S., ..68, jud.A., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, cod fiscal/CUI_.
Pentru a pronunța aceasta soluție prima instanta constată următoarele:
S. reclamantă S. R. DE RADIODIFUZIUNE a solicitat ca societatea pârâtă ., să fie obligată la plata sumei de 806,98 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 720 lei aferentă
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs S. R. DE RADIODIFUZIUNE (SRR) care a solicitat modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, învederând următoarele:
1.Critică această soluție prin prisma faptului că pârâta, în calitate de persoană juridică, datorează reclamantei taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, obligația fiind una legală, iar nu convențională, fiind expres prevăzută de art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice, indiferent dacă acestea dețin sau nu receptoare radio. SRR este o instituție publică ce desfășoară un serviciu public autonom de interes național potrivit art. 1 din legea de înființare, nu o persoană juridică oarecare obligată la încheierea de contracte pentru stabilirea de raporturi juridice pentru activitățile prestate. Beneficiarul principal al serviciilor prestate de SRR îl reprezintă întreaga populație a României, având în vedere dispozițiile Legii nr. 41/1994, întrucât prin înființarea SRR, aceasta asigură pluralismul, libera exprimare a ideilor și opiniilor publice, nu doar a anumitor persoane în mod particular, societatea romanească de pretutindeni fiind cea care are un real folos din serviciile oferite prin diverse modalități de aceasta, motiv pentru care considerăm total greșită interpretarea făcută de instanță, „calității de beneficiar". Articolul 31 din Constituție prevede dreptul tuturor cetățenilor la informare, iar serviciile publice de radiodifuziune constituie modalitățile principale prin care statul asigură respectarea acestui drept.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca această taxă să fie achitată doar de cei cu privire la care se poate stabili calitatea de beneficiar al serviciului respectiv, cum eronat interpretează instanța, textul de lege ar fi avut un conținut mult mai clar. Legiuitorul ar fi folosit conjuncția „dacă" care din punct de vedere gramatical ar exprima un raport condițional: „dacă beneficiază de aceste servicii", în loc de „în calitate de beneficiari ai acestor servicii", (calitate prezumată pentru toate persoanele juridice, așa cum am arătat mai sus).
Prin prezumția absolută prevăzută expres în condiția legală se stabilește astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși îl consideră că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe. în acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că, existența unei prezumții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune. Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994 art. 40 alin. 3, iar instanța nu poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional. Legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între societățile care dețin și care nu dețin receptoare radio, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar din norma legală amintită doar obligativitatea plății acestor două taxe. De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice (art. 40 alin. 2 din Legea nr. 41/1994 republicată), dar și în această situație excepția de la obligația de plată a taxei pentru cele două tipuri de servicii publice este condiționată de o declarație pe propria răspundere că nu dețin receptoare de radio.
Sintagma „beneficiari ai acestor servicii" (n.n. radio) nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care atât Curtea Constituțională, cât și Curtea de Apel Cluj prin sentința civilă nr. 720/2008 au abordat-o, și nu în modul în care instanța a reținut. Instituirea unei astfel de prezumții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art.40 al Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a SRTV prin Legea nr. 533/2003. Această modificare a făcut de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s- a pronunțat prin Deciziile nr.297/2004, nr.331/2006, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate. Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr.297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.40 alin (3) din Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că
obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice, cade in sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.
Dar pentru a nu se inteipreta în mod eronat sintagma „...celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective...", considerăm că trebuie avute în vedere atât rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea deciziei, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994. In acest sens precizăm, că potrivit Deciziei nr.297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția. Redăm alăturat criticile: „...obligativitatea plății de către toate persoanele juridice române a taxei pentru serviciul public, independent de condiția deținerii de receptoare, este nejustificată, întrucât textul de lege criticat nu ia în considerare ca unele dintre acestea să nu dețină receptoare...". Rezultă din cele prezentate că prin pronunțarea deciziei, Curtea Constituțională a clarificat problema obligativității plătii taxei, indiferent de deținerea sau nu de receptoare, iar prevederile H.G. nr.977/1994 art. 3 alin. 2 nu contravin cu nimic celor prevăzute de art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994.
2.Potrivit Deciziei nr.2102/2009 a maltei Curți de Casație și Justiție, HG nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune s-a modificat prin HG nr. 1012/2009, argumentele I.GQ regăsindu-se în notele de fundamentare ale actului modificator. S-a urmărit astfel corelarea prevederilor normative cu constatările instanțelor judecătorești, astfel că microîntreprinderile aflate in dificultate, care au ales sa își suspende activitatea nu mai au obligația de plată pentru serviciul public de radiodifuziune cât timp au activitatea suspendată conform legii.
Având în vedere cele mai sus menționate, consideră că Legea nr.41/ 1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și HG nr.977/ 2003 cu modificările și completările ulterioare sunt și au fost constatate ca fiind constituționale de către Curtea Constituțională, precum și conforme cu legislația europeană aplicabilă în domeniu, rezultând astfel legalitatea plății taxei radio/ tv. Prevederile art.3 din HG. nr.977/2003 nu sunt de natură să încalce prevederile art.40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 și sunt menite tocmai să organizeze aplicarea acestei norme legale, în conformitate cu prevederile art. 108 alin.2 din Constituția României. Hotărârile de guvern intervin „în măsura în care legea impune adoptarea lor, în măsura în care, fie expres, fie implicit, legea trimite la o hotărâre de punere în aplicare sau practica aplicării legii naște nevoia adoptării unei hotărâri de Guvern". Aceste hotărâri sunt adoptate în baza legii, în limitele acesteia și după ce domeniul respectiv a fost supus unei reglementări legale, ele neputând dispune decât măsuri administrative pentru asigurarea organizării executării legilor.
Instanța trebuie să aibă în vedere faptul că, în materia taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, noțiunea de „beneficiar" a primit alte valențe fată de cele cuprinse în definiția legală a taxei dată de art.2 alin.4 din Legea nr. 500/2002, ori de alte definiții nejuridice cum ar fi cea din Dicționarul explicativ al limbii române, precum și faptul că înțelesul juridic al unui termen diferă de multe ori de înțelesul său comun. Astfel, înțelesul noțiunii de „beneficiar" se regăsește, chiar în prevederile art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994. Astfel, dacă pentru persoanele fizice au fost prevăzute cazuri de exceptare de la obligația de plată a taxei, instituindu-se și o procedură în acest sens, în cazul persoanelor juridice legea nu prevede derogări (exceptând microîntreprinderile cu activitate suspendată), instituind astfel o prezumție legală că toate persoanele juridice sunt beneficiare ale acestui serviciu.
Referitor la obligația persoanelor juridice de a plăti taxa pentru serviciul public de radiodifuziune trebuie avut în vedere și raportul Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Senatului asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.l_ pentru modificarea art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune. Conform raportului, au fost respinse toate propunerile legislative de modificare a art.40 din Legea nr.41/1994 privind persoanele juridice, legiuitorul nedorind exceptările de la plată propuse, ceea ce întărește încă o dată ideea obligativității persoanelor juridice de a plăti taxa pentru serviciul public de radiodifuziune. Propunerea legislativă pentru modificarea H.G. nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de Radiodifuziune și a H.G. nr.978/2003 privind taxa pentru serviciul public pentru televiziune inițiată de domnii deputați N. P., B. Gucă și C. A. în 2005 a primit aviz negativ atât de la Consiliul Legislativ cât și de la Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Inițiatorii doreau completarea art.3 din cele două hotărâri de guvern, la alin.l) și 2) cu sintagma „numai dacă dețin și fac dovada existenței aparatelor de radio și televizor". Din punctul de vedere al Guvernului referitor la această propunere legislativă reținem;,,... propunerile de la art.3 din inițiativa legislativă.... nu sunt realiste, întrucât este puțin probabil ca persoanele juridice respective să declare de bună voie deținerea receptoarelor radio și tv." și concluzionând că nu susține adoptarea acestei inițiative legislative.
Guvernul nu a susținut nici adoptarea propunerii legislative a domnului senator I. U. din 2009 pentru modificarea alin.3) al art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune ce avea ca obiect de reglementare exceptarea de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și a taxei pentru serviciul public de televiziune a persoanelor juridice care declară pe propria răspundere, prin reprezentanții legali, că nu dețin receptoare radio sau de televiziune. Propunerea a primit aviz nefavorabil atât de la Comisia pentru buget finanțe cât și de la Comisia de disciplină și imunități. Respingerea acestor inițiative reflectă voința legiuitorului cu privire la modul de constituire din venituri proprii a resurselor financiare care asigură atât autonomia financiară a celor două instituții cât și posibilitatea de a realiza o informare corecta a cetățenilor țării asupra problemelor de interes public, fără amestecul autorităților publice.
3.De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărîrii, menționează faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio iși găsește reglementarea constituționala in art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare. A.. 2 al acestui articol prevede faptul că autoritate publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome. Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât si obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional. Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea si funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
In baza acestui principiu constituțional a fost reglementată prin lege organică - Legea nr.41/1994 de organizare si funcționare a SRR și a SRTV - si detaliată în ceea ce privește taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, prin HG nr. 977/2003. In acest context, fundamentul plații taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului (cheltuiala privind organizarea si funcționarea SRR, rezultând, după cum am arătat, din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și deci afectarea acestui drept, al oricărui cetățean, persoana fizica sau juridică (fiind cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și persoana juridică este considerată cetățean). De asemenea, mai menționează ca potrivit art. 21-(1) din Codul Fiscal, taxa radio reprezintă o cheltuială deductibilă; art.141 alin.l lit. o din același cod prevede faptul că "activitățile specifice posturilor publice de radio și televiziune, altele decât
activitățile de natura comercială" sunt scutite de TVA, acesta coroborat cu art. 155-(1), pentru operațiunile scutite de TVA nu există obligativitatea emiterii de facturi".
Totodată, potrivit art. 6 alin 1 din HG nr. 977/2003, "Pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere" iar cuantumul acestora "se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică. Prin HG nr. 977/2003 și Legea nr. 533/2003 privind aprobarea OTJG nr. 71/2003 a fost instituită obligația „persoanelor juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii" Având în vedere că pârâta are calitatea de persoană juridică cu sediul în România, îi sunt aplicabile prevederile legale mai sus menționate și îi revine obligația de achitare a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
In drept S-AU INVOCAT dispozițiile art. 299, 3041 316, Cod procedură civilă, Legea nr. 41/1994, HG. nr. 977/2003.
Intimata . legal citata nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul formulat de S. ROMÂNA DE RADIODIFUZIUNE împotriva sentinței civile nr. 322/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar, Tribunalul apreciază că acesta este nefondat, justificat de următoarele considerente:
Se constata ca starea de fapt retinuta prin hotararea instantei de fond s-a intemeiat pe materialul probator aflat la dosarul cauzei,iar încadrarea in drept a acesteia s-a făcut in mod justificat, in sensul aplicarii art. 3 al 2 din HG 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune care prevăd ca persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunitati ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune
Prin sentința civilă nr. 185 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 318 din 9 mai 2011, Curtea De Apel Cluj - Secția Comercială, De C. Administrativ Și Fiscal s-a dispus anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003 și a art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003.
Ulterior prin Decizia nr. 607 din 3 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 318 din 9 mai 2011, înalta Curte De Casație Și Justiție - Secția De C. Administrativ și Fiscal a respins recursurile declarate de Guvernul României și S. R. de Radiodifuziune împotriva Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
In partea relevantă a Deciziei nr. 607/2011 a ÎCCJ s-a reținut că potrivit art. 40 al. 3 din L 41/1994 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii
In speța,recurenta SRR nu a dovedit prin nici o probă faptul că pârâta ar utiliza receptor radio și, astfel societatea în cauză ar avea calitatea de beneficiară a serviciului public de radiodifuziune.
Atât în Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 - menționată de recurentă cât și în Decizia IGCJ nr. 607/2011 se face referire la calitatea reală de beneficiar a serviciilor publice de radiodifuziune și televiziune și nu la prezumția legală potrivit careia toate persoanele juridice ar avea calitatea de beneficiari ai serviciului public de televiziune.
Astfel, în Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 s-a reținut că excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 alin (3) din legea nr. 41/1994 a fost respinsa cu motivarea ca “obligația prevăzută in text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza in diferite modalitati de serviciile publice respective.” Așa cum s-a arătat mai sus,în Decizia nr. 607/2011 a ÎCCJ s-a reținut că potrivit art. 40 al. 3 din L 41/1994 persoanele juridice ... au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Tribunalul reține că legislația comunitară și recomandările europene permit statelor să impună plata unei taxe pentru serviciul de radiodifuziune independent de calitatea de beneficiar real sau doar prezumat. Insă, aceasta rămână o opțiune lăsată la latitudinea fiecărui stat membru și nu o obligație.
Prin legea fundamentală nu s-a impus plata unei taxe de radio independent de calitatea de beneficiar, iar dreptul la informație sub toate aspectele sale, astfel cum este reglementat de art. 31 din Constituție nu pot fi interpretate decât în favoarea cetățeanului
Asa fiind, si întrucât nu se constata din oficiu motive de nelegalitate sau de netemeinicie a soluției primei instante, Tribunalul retine ca nefondat recursul declarat de S. R. DE RADIODIFUZIUNE urmand a dispune respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurenta -reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE -SRR- împotriva sentintei civile nr 505/2013 pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei S. .
F. cheltuieli de judecata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publicăde la 13 Iunie 2013
Președinte, C. L. | Judecător, C. M. C. | Judecător, F. Ș. |
Grefier, A. P. |
Red Ș.F.
Tehnored P.A/2ex/17.07.2013
Jud. fond L. M.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1156/2013. Tribunalul ALBA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
