Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 106/2013. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 106/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 4999/107/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 106/.>

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. A. A.

Grefier R. C.

Pe rol se află judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe creditoarea . ADM JUD CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA SPRL în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect ordonanță de plată - art.1013 C. ș.u.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Mersul dezbaterilor a fost consemnat in Incheierea Sedintei publice din 20.11.2013, cand instanta, din lipsa de timp pentru deliberare, in temeiul art. 396 din Noul Cod de Procedura Civila, a amanat pronuntarea pentru data de azi.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin cererea inregistrata la data de 14.10.2013, in dosarul cu nr. de mai sus al acestei instante, Casa de Insolvență TRANSILVANIA SPRL în calitate de administrator judiciar al S.C. C. A. S.R.L. - în reorganizare-, a solicitat emiterea ordonanței de plata împotriva debitoarei ., pentru suma de 4.318.528,72 RON cu titlu de debit restant.

In sustinerea cererii, au fost invocate in esenta urmatoarele:

Prin sentința comercială nr. 174//FCC/2011 pronunțată în data de 06.07.2011, în dosarul nr._/107/2010 aflat pe rolul Tribunalului A., a fost deschisă procedura insolvenței în formă generală împotriva debitoarei ., la cererea acesteia și desemnată în calitate de administrator judiciar Casa de Insolvență TRANSILVANIA SPRL. Prin sentința nr. 168/F/2013 a fost confirmat planul de reorganizare a activității societății debitoare, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței, astfel că pe perioada reorganizării debitoarea și-a continuat activitatea sub supravegherea administratorului judiciar.

In baza facturilor emise, anexate prezentei, . a livrat marfa necesară . urmând ca debitoarea ., să plătească prețul produselor primite, plată pe care aceasta nu a mai efectuat-o.

Facturile emise de C. A. SRL sunt următoarele: nr. 7697/01.07.2011 nr. 7698/04.07.2011 nr. 7699/05.07.2011 nr. 7700/06.07.2011 nr. 7701/08.07.2011 nr. 7702/11.07.2011 nr. 7703/12.07.2011 nr. 7704/13.07.2011 nr. 7705/14.07.2011 nr. 7706/15.07.2011 nr. 6323/18.07.2011 nr. 6324/19.07.2011 nr. 6325/20.07.2011 nr. 6326/21.07.2011 nr. 6327/22.07.2011 nr. 6328/25.07.2011 nr. 6329/26.07.2011 nr. 6330/27.07.2011 nr. 6331/28.07.2011 nr. 6332/29.07.2011 nr. 6333/01.08.2011 nr. 6334/02.08.2011 nr. 6335/03.08.2011 nr. 6336/04.08.2011 nr. 6337/05.08.2011 nr, 6338/08.08.2011 nr. 6339/09.08.2011 nr. 6340/10.08.2011 nr. 6341/11.08.2011 nr. 6342/12.08.2011 nr. 6343/16.08.2011 nr. 6344/17.08.2011 nr. 6345/19.08.2011 nr. 6346/22.08.2011 nr. 6347/23.08.2011 nr. 6348/24.08.2011 nr. 6349/25.08.2011 nr. 6350/26.08.2011 nr. 6351/29.08.2011 nr. 6352/30.08.2011 nr. 6353/31.08.2011 nr. 7738/01.09.2011 nr. 7739/02.09.2011 nr. 7740/05.09.2011 nr. 7741/06.09.2011 nr. 7742/07.09.2011 nr. 7743/08.09.2011 nr. 7744/09.09.2011 nr. 7745/12.09.2011 nr. 7746/13.09.2011 nr. 7747/14.09.2011 nr. 7748/15.09.2011 nr. 7749/16.09.2011 nr. 7750/19.09.2011 nr. 7751/20.09.2011 nr. 7752/21.09.2011 nr. 7753/22.09.2011.

Având în vedere că debitul total de recuperat de la societatea P. C. SRL este de 4.318.528,72 RON, administratorul judiciar prin intermediul somației de plată nr. 9847 din 19.09.2013 a notificat debitoarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul acesteia de pe Oficiul Național al Registrului Comerțului, și anume Municipiul T., .. 102, județ Cluj, solicitând debitoarei în conformitate cu art. 1014 alin.l din N.Cod Pr.Civ., ca în termen de 15 zile de la data primirii somației să plătească sumele certe, lichide și exigibile datorate, totodată învederând debitoarei că neplata lor va duce la sesizarea instanțelor de judecată competente.

La această somație administratorul judiciar, în calitate de reprezentant al . nu a primit nici un răspuns. Totodată nu a fost făcută nici o plată în contul unic al procedurii de insolvență R029 CECE B317 30RO N240 5449 deschis la CEC BANK București.

Pentru aceste motive, considerand că la data prezentei, 07.10.2013, deține un drept de creanță cert, lichid și exigibil în sumă de 4.318.528,72 RON, în conformitate cu art. 1015 N. Cod Pr. Civ., solicită instanței de judecată să someze debitoarea . la a plăti către creditoarea ., suma totală de 4.318.528,72 RON, reprezentând debit restant.

În dovedirea celor enunțate au fost anexate în copie următoarele inscrisuri:

- sentința comercială nr. 174//FCC/2011 pronunțată în data de 06.07.2011 prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei .;

- sentința nr. 168/F/2013 prin intermediul căreia a fost confirmat planul de reorganizare a activității societății debitoare .;

-facturile neîncasate emise de creditoare;

-somația cu conținut declarat și confirmarea de primire nr. 9847/19.09.2013; extras de pe Oficiul Național al Registrului Comerțului cu privire la ..

În drept, au fost invocate dispozitiile art._ și următoarele din N.Cod Pr.Civ, prevederile contractelor părților, art.77 Legea 85/2006.

Debitoarea nu a depus intampinare.

Analizand actele si lucrarile cauzei, prin prisma admisibilitatii cererii de emitere a ordonantei de plata, instanta a retinut urmatoarele:

La termenul de judecata din 20.11.2013, in temeiul art. 22 alin.2 coroborat cu art. 224 din Codul de Procedura Civila, respectiv cu art. 1014 si art. 1016 alin.2 din acelasi act normativ, fata de lipsa partilor, instanta a ramas in pronuntare asupra inadmisibilitatii cererii de emitere a ordonantei de plata, raportat la modalitatea in care, creditoarea a inteles sa faca dovada comunicarii somatiei cu debitoarea.

Astfel, la dosarul cauzei, filele 72.73, 74, 159-160, 161, au fost depuse dovezi din care rezulta ca, somatia expediata recomandat debitoarei ., la adresa din T., .. 102, jud. Cluj, a fost returnata administratorului judiciar al creditoarei, adresa debitoarei mentionata pe plicul de expeditie fiind taiata, ceea ce denota ca recomandata nu a ajuns la destinatar.

Din extrasul ORC depus de catre creditoare, existent la filele 75 si 162, ale dosarului cauzei, rezulta ca, adresa la care i-a fost expediata recomandat cu confirmare de primire somatia debitoarei, reprezinta sediul expirat al acesteia, sediul fiind expirat inca din data de 01.09.2012, in conditiile in care somatia a fost expediata la data de 19.09.2013.

Desi instiintata in etapa de regularizare a cererii sa depuna –printre altele- certificat constatator ORC la zi privind debitoarea, creditoarea, prin administrator judiciar a depus doar un extras care se limiteaza a releva sediul social – expirat- nu si alte detalii privind debitoarea, (fl.162), astfel ca, prin diligente proprii, accesand site-ul ORC, instanta a listat la data de 20.11.2013, un certificat ORC care furnizeaza informatii extinse privind debitoarea si din care rezulta ca exceptand sediul social expirat la data de 01.09.2012, debitoarea are si un sediu secundar –punct de lucru, situat in satul Nojag, ., nr. 1a, jud. Hunedoara, pe care-l detine in baza unui contract de comodat, data de inceput a valabilitatii pentru dovada de sediu fiind 15.11.2011, iar data expirarii dovezii de sediu fiind 14.11.2013.

Aceasta inseamna ca, creditoarea, desi avea obligatia sa acceseze informatii complete de pe site-ul ORC, sau sa solicite ORC furnizarea unor asemenea informatii privind debitoarea, cu atat mai mult in situatia in care nu i-a fost confirmata primirea somatiei ci, dimpotriva plicul de expeditie al acesteia i-a fost restituit cu adresa de expeditie taiata, (fl.72-73, 159-160) asadar in aceste conditii, creditoarea s-a limitat sa considere indeplinita obligatia stipulata in sarcina sa de art. 1014 alin.1 si de art. 1016 alin.2 din Codul de Procedura Civila, texte de lege in conformitate cu care:

Art. 1014 alin.1- Comunicarea somației- (1) Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

Art. 1016 alin.2 –Cuprinsul cererii- (2) La cerere se anexează înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate și orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Dovada comunicării somației prevăzute la art. 1.014 alin. (1) se va atașa cererii sub sancțiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă.

Asadar, prin prisma celor mai sus expuse, instanta retine ca creditoarea avea posibilitatea ca anterior datei 14.10.2013 – data care reprezinta data sesizarii instantei cu cererea pentru emiterea ordonantei de plata, sa expedieze somatia la sediul secundar al debitoarei, sediu care a expirat abia la data de 14.11.2013, deci ulterior investirii instantei.

Rezulta ca, in speta, creditoarea nu a facut dovada comunicării cu debitoarea a somației prevăzute la art. 1.014 alin. (1) din Codul de Procedura Civila, cata vreme, la dosarul cauzei nu a fost depusa vreo dovada de confirmare a primirii acesteia nici la sediul social –care expirat fiind inca din 01.09.2012, nici nu putea fi depusa o asemenea dovada, dar nici de la sediul secundar-punct de lucru, care la data expedierii somatiei la sediul social expirat, era valabil, valabil fiind si la data investirii instantei.

Faptul ca pana la termenul de judecata stabilit pentru data de 20.11.2013 si sediul secundar expirase, este lipsit de relevanta, cata vreme, ceea ce intereseaza este ca creditoarea sa faca dovada comunicarii recomandate a somatiei catre debitoare la un sediu valabil, neexpirat, fie el si secundar – punct de lucru, sediu care, furnizat fiind de evidentele ORC este singurul opozabil tertilor.

Or, prin comunicarea somatiei la un alt sediu decat cel valabil la data comunicarii somatiei, comunicare de altfel nici macar nu a fost primita de debitoare, (evident din motive neimputabile debitoarei), creditoarea nu a facut dovada comunicării cu debitoarea a somației prevăzute la art. 1.014 alin. (1) din Codul de Procedura Civila, fiind explicabil si evident, faptul ca nu a primit niciun raspuns de la debitoare, (cum de altfel arata si in actiune), cata vreme serviciile postale nu au avut cum sa indeplineasca serviciul de expediere a recomandatei la un sediu invalid.

Pentru toate cele ce preced, in temeiul art. 1016 alin.2 teza finala, din Codul de Procedura Civila, va respinge ca inadmisibila, cererea de emitere a ordonantei de plata, formulata de Casa de Insolventa Transilvania SPRL, in calitate de administrator judiciar al ., (in reorganizare), in contradictoriu cu ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibila, cererea de emitere a ordonantei de plata, formulata de Casa de Insolventa Transilvania SPRL, cu sediul in Cluj N., Calea Dorobantilor, nr.48, Silver Business Center, ., in calitate de administrator judiciar al ., (in reorganizare), in contradictoriu cu ..

Definitiva.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2013

Președinte,

B. A. A.

Grefier,

R. C.

Red.ABA/20.12.2013/Tehnored. ABA./Ex.4/20.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 106/2013. Tribunalul ALBA