Pretenţii. Hotărâre din 06-06-2013, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 2763/176/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 684/R/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. Ș.
Judecător C. L.
Judecător C. M. C.
Grefier D. M.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent S.C. B. R. SA împotriva sentinței civile nr. 4612/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în contradictoriu cu intimat F. I. G., intimat F. L. E., intimat S.C. B. R. SA - SUCURSALA A. I., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
La data de 29 mai 2013 recurenta a depus la dosar prin serviciul fax concluzii scrise.
Se constată că, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 30 mai 2013 când pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, Instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 6 iunie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie .
INSTANȚA
Asupra recursului de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 18.04.2012, sub nr. dosar_, reclamanții F. I. G., F. L. E. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. R. SA și S.C. B. R. SA - SUCURSALA A. I., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele:
- să constate că art. 6 pct. 1 lit. a, teza a 2-a din contractul de credit bancar nr. B0001219/27.02.2008 constituie clauza abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
- Să se dispună în temeiul art. 13 din L. 193/2000 modificarea contractului de credit bancar nr. B0001219/27.02.2008, începând cu data de 27.02.2009, în sensul înlăturării clauzei abuzive inserate în art. 6 pct. 1 lit. a, teza a 2-a urmând ca nivelul dobânzii să fie cel de la data încheierii contractului de credit, 6,9% pe an.
- Să se dispună ca sumele plătite în plus de către reclamanți, ca urmare a modificării abuzive a dobânzii să fie imputate asupra debitelor următoare;
- Să se dispună obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin contractul de credit bancar nr. B0001219/27.02.2008 reclamantul a solicitat pârâtei de ordinul II acordarea unui împrumut pentru suma de_ euro pe o perioadă de 300 luni. Dobânda curentă pentru primele 12 luni era într-un cuantum fix de 6,9% pe an, iar apoi variabilă.
Reclamanții au arătat că chiar din momentul încheierii contractului de credit au apărut imperfecțiuni în modul de redactare a contractului în sensul în care, contractul încheiat nu cuprindea în textul sau modalitatea de calcul a dobânzii variabile. Aspectele de modificare a nivelului de dobândă le-a aflat ulterior încheierii contractului, în momentul în care nivelul dobânzii fixe a fost modificat în mod abuziv, fără a fi justificat de vreo prevedere contractuală expresă și explicită. A dedus că art. 6 pct. 1 lit. a, teza a 2-a, redactat incomplet la momentul încheierii contractului se referă la faptul că dobânda variabilă a băncii este compusă din dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja băncii, însă toate aceste elemente nu au fost înscrise în contractul de credit.
După primul an, începând cu 28.02.2009, banca a modificat în mod unilateral contractul de credit aplicându-i o dobândă de 11,3% stabilită pe o modalitate de calcul neprevăzută în contractul de credit semnat inițial.
Reclamanții au apreciat că această clauză este abuzivă în înțelesul art. 4 din L. 193/2000 întrucât în momentul încheierii contractului, banca a fost superficială cu rea-credință pentru că nu a anunțat condițiile în care dobânda poate fi modificată și nu a inserat în contractul de credit elementele care îi permiteau calcularea dobânzii variabile având astfel o conduită abuzivă în raport cu reclamantul. Pe de altă parte, reclamanții au apreciat că, chiar dacă ar presupune că aceste elemente au fost trecute în contractul de credit, acestea ar fi abuzive, pentru că dădeau posibilitatea băncii să modifice unilateral dobânda în mod discreționar, imposibil de controlat de către reclamant. Această clauză nu este explicită, întrucât nu sunt indicate în nici un mod considerentele care permit băncii, modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, iar lipsa raportării la un indice de referință obiectiv și precis pune reclamantul în imposibilitatea de a aprecia dacă majorarea dobânzii este corect dispusă și proporțională cu fluctuația inflației.
De asemenea, reclamanții au precizat că clauzele contractuale nu au fost negociate direct cu reclamantul, întrucât contractul încheiat este unul de adeziune, în care clauzele sunt dinainte stabilite de către bancă, singurele elemente de diferențiere între acestea fiind suma împrumutată și data scadentă.
În drept, reclamanții au invocat prevederile Legii 193/2000.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar următoarele înscrisuri: contractul de credit nr. B0001219 din data de 27.02.2008 (f. 7-9), actul adițional nr. 1/08.09.2010 (f. 10), notificare (f. 11), grafic de rambursare (f. 12-17), adresa nr. 748/23.01.2012 (f. 18-20), adresa nr. 4439/20.10.2010 (f. 21), adresa nr. 799/28.10.2011 (f. 22), adresa nr. 1028/27.09.2010 (f. 23).
Prin serviciul registratură, la data de 23.05.2012, pârâta S.C. B. Românească S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării, pârâta S.C. B. Românească S.A. a arătat, în esență că prevederile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, în baza cărora reclamanții din prezenta cauză își întemeiază acțiunea ce formează obiectul dosarului se aplică numai clauzelor din contractele în derulare.
Astfel, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000 prevăd că clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin organele abilitate de lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua, iar cele ale art. 7 reglementează ca în măsura în care contractul nu își mai produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului putând solicita după caz și daune interese.
De asemenea, pârâta a precizat că la data de 18.04.2012, data investirii acestei instanțe cu prezenta acțiune clauzele contractuale prevăzute la art. 6 „dobânzi” din contractul de credit bancar nr. B0001219/27.02.2008 numai erau în ființă fiind modificate prin act adițional întocmit în baza și în continuare cu prevederile OUG 50/2010 privind contractele de credit încheiate cu consumatorii. Pârâta a menționat că actul adițional la contractul de credit bancar nr. B0001219/27.02.2008 își produce efectele în termenii în care a fost formulat și în prezent, nefiind derulat în termenul de 60 de zile prevăzut de art. II alin. 2 din Legea 288/2010. De asemenea, pârâta a menționat că prevederile art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 invocate de reclamanți se aplică clauzelor contractuale care sunt în ființă, ori, în cazul de față constatarea caracterului abuziv privește o clauză contractuală care este modificată conform legii speciale – O.U.G. nr. 50/2010.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 115-118 Cod procedură civilă, O.U.G. 50/2010 și Legea 193/2000.
Prin serviciul registratură, la data de 02.07.2012, iar ulterior la data de 04.07.2012, pârâta S.C. B. Românească S.A. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii ca nelegală și netemeinică.
În motivare, pârâta a arătat că prevederile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, temeiul de drept invocat de reclamanți în susținerea cererii în constatarea naturii abuzive a clauzei prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. a teza a II-a referitoare la dobânda variabilă din contractul de credit bancar nr. B0001219/27.02.2008 se aplică numai contractelor de credit în derulare. De asemenea, menționează că din cuprinsul prevederilor legale rezultă în mod clar și fără echivoc că pentru a solicita să se constate natura abuzivă a unei clauze contractuale este absolut obligatoriu ca acea clauză să existe, să fie în ființă, respectiv să producă efecte juridice la data la care se solicită a se constata caracterul abuziv al acesteia.
Pârâta a mai menționat că la data investirii instanței cu soluționarea prezentei cereri, adică data de 18.04.2012, prevederile contractului de credit erau modificate prin act adițional întocmit în baza OUG 50/2010.
Prin încheierea de ședință din data de 18.10.2012, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune privind sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată (capătul trei de cerere) achitate cu mai mult de 3 ani în urmă, raportat la data formulării acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 4612/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la sumele de bani solicitate prin cererea ce chemare în judecată cu mai mult de trei ani înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată.
S-a constatat prescris dreptul de a cere sumele de bani plătite ca urmare a modificării contractului de credit cu mai mult de trei ani înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată -18.04.2009-.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții F. I. G. și F. L. E., ambii cu domiciliul procesual ales în A. I., ., ., în contradictoriu cu pârâtele . cu sediul în București, ., ., și . – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., ., jud. A. și în consecință:
S-au constatat abuzive și nule clauzele de la art.. 6 pct. 1 lit. a teza a 2-a din Contractul de credit nr. B0001219/27.02.2008 referitoare la dobânda variabilă și înlătură respectiva clauză abuzivă din contract.
Au fost obligate pârâtele ca sumele plătite în plus de către reclamanți, cu excepția sumelor constatate ca prescrise, să fie imputate asupra debitelor următoare.
Pentru a pronunța această sentința instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința capătului din cererea introductivă prin care s-a solicitat restituirea prestațiilor achitate de reclamanți ca urmare a modificării abusive a dobânzii, instanța a reținut că termenele de prescripție de 3 ani se calculează separat pentru fiecare prestație în parte, conform art.3 și 12 din Decretul 167/1958, respectiv art. 2517 și 2526 NCC, având în vedere că ambele acte normative sunt aplicabile în cauză, datorită succesiunii de legi civile ivite pe parcursul derulării contractului.
Având în vedere că reclamanții au solicitat restituirea prestațiilor mai vechi de 3 ani, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele achitate anterior datei de 18.04.2009.
La data de 27.02.2008 între părți s-a încheiat Convenția de credit nr. B0001219, conform căreia creditul obținut de reclamanți este de_ euro, rambursabil în 300 de luni de la data încheierii contractului.
La art. 6 pct. 1 lit. a din contract s-a prevăzut că pârâții vor plăti “ o dobândă fixă de 6,9000 % pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a BĂNCII, compusă din Dobânda de Referință a Băncii la care se “.
Dispozițiile art.969 din Codul civil conferă putere de lege contractelor legal făcute, ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplină doar contractelor legale făcute.
Potrivit art.948 din Codul civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Cauza unui contract sinalagmatic, cum este contractul de credit în speță, este formată din doua componente și este diferită pentru cele două parți care contractează. Pentru banca cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului de împrumut, or pentru bancă motivul determinant al încheierii contractului de credit îl constituie obținerea de profit, așa cum rezultă din însăși întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Pentru împrumutat, scopul imediat îl constituie obținerea de bani, iar scopul mediat lor banilor în interes personal.
Apoi, una din condițiile de valabilitate a cauzei este ca aceasta să fie licită și morală.
Art.966 din Codul civil prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.
Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.
În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr.193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă. Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr.193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicita, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.
Analizând clauzele contractuale invocate în acțiunea introductivă, raportat la cele anterior menționate, instanța a retinut următoarele:
Scopul mediat al încheierii contractului de credit în speța de față, adică motivul determinant al încheierii, din punctul de vedere al băncii este obținerea de profit, banca urmărind obținerea de profit chiar și cu încălcarea legii pentru următoarele motive:
Contractul de credit în cauză a fost transformat în mod tacit de bancă într-unul de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.
Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În cauză nu s-a făcut dovada ca respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul.
La judecarea cauzei a arătat că, se va avea în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.
Față de cele ce preced, deoarece scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit chiar și cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, instanța a apreciat ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.
Cu privire la art. 6 pct. 1 lit. a teza a 2-a din Convenția amintită, instanța a contatat că aceste clauze sunt abuzive și trebuie interpretate în favoarea consumatorului potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.193/2000, în sensul că în caz de dubii asupra unor clauza contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Prin urmare, din moment art. 6 pct. 1 lit. a stabilește o dobândă variabilă a Băncii fără a se identifica în acest sens criterii obiective de stabilire a acestei dobânzi instanța a constatat că aceste clauze sunt abuzive motiv pentru care le-a înlăturat, urmând ca până la momentul în care părțile vor conveni de comun acord și cu identificarea exactă a criteriilor obiective dobânda să fie cea fixă stabilită de părți la momentul încheierii convenției.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata S.C. B. R. SA solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
În expunerea de motive de recurs critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
Apreciază ca fiind nelegala si neîntemeiata sentința atacată pentru motivul de recurs prevăzuta de art.304 pct.9 Cod proc.civ. si cu invocarea prevederilor art.304 ind.l Cod proc.civ ., solicitând ca prin decizia ce se va pronunța sa se admită recursul și să se dispună modificarea sentinței recurate in sensul respingerii in totalitate a acțiunii formulata de reclamanți F. I. Geroge si F. L. E. ca fiind neîntemeiata si nefondata din următoarele:
În fapt, s-a reținut ca prin cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub nr._ reclamanții F. I. G. si F. L. E. in contradictoriu cu B. Romaneasca SA si cu unitatea operaționala fara personalitate Sucursala A. I. a Băncii Romanești SA au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța sa se constate ca art.6 pct..l lila, teza a 2-a - din Contractul de credit bancar nr.B0001219/2702.2008 constituie o clauza abuziva in sensul art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000;, sa se dispună in temeiul art. 13 din Legea nr.193/2000 modificarea contractului de credit bancar nr. B0001219/27.02.2008 incepand cu data de 27.02.2009 in sensul inlaturarii clauzei abuzive inserate in art.6 pct.l lit.a teza a 2-a urmând ca nivelul dobânzii sa fie cel de la data incheierii contractului de credit, de 6,9% pe an.
Sentința civila nr.4612/2012 pronunțata de Judecătoria A. I. este nelegala si neîntemeiata pentru motivul de recurs prevăzut de art 304 pct.9 Cod proc civ si cu invocarea prevederilor art.304 ind.1 Cod proc.civ fiind data cu aplicarea si interpretarea greșita a legii, deoarece:
• Potrivit analizei făcuta de instanța de fond asupra cauzei si scopului incheierii contractului de credit bancar se ajunge la concluzia halucinanta ca principalul obiect de activitate al instituțiilor de credit (atragerea de depozite si acordarea de credite) este unul ilicit;
• Potrivit aceleiași analize ar trebui desființate instituțiile de credit sau transformarea lor in organizații de caritate;
• Instanța de fond a dat o aplicare si interpretare trunchiata a dispozițiilor Legii nr.193/2000;
• Reclamantul F. I. G., beneficiar al creditului de profesie jurist/ avocat, nu este subiect al protecției consumatorului, legislația din domeniul protecției drepturilor consumatorilor se adresează consumatorului mediu, categorie
In constatarea caracterului abuziv si nul al clauzei contractuale prevăzute la art.6 pct.1 lit.a teza a 2-a din Contractul de credit bancar nr. B0001219/27.08.2008 incheiat cu reclamanții -Intimați in prezenta cale de atac si al înlăturării din contract a acestei clauze, instanța de fond retine si constata ca:
- in raport de prevederile art. 969 ale art 948 si ale art 968 din Codul civil cauza unui contract sinalagamatic cum este contractul de credit bancar din speța de fata, are doua componente fiind diferita pentru cele pentru parti contractante in sensul ca pentru B. cauza proxima sau scopul imediat il reprezintă restituirea împrumutului iar scopul mediat motivul determinant il reprezintă obținerea de profit in timp ce pentru imprumutati scopul imediat il reprezintă obținerea banilor iar scopul mediat folosința banilor in interes personal;
- una din condițiile de validitate a cauzei este ca aceasta sa fie licita si morala;
- prevederile art.966 cod civil stabilesc ca obligația nelicita nu poate avea nici un efect iar dispozițiile art.968 Cod civil stabilesc ca cauza este nelicita cand este prohibita de legi, este contrara bunelor moravuri si ordinii publice ;
-dispozițiile art. 14 din Legea 193/2000 prevăd ca ori de cate ori un consumator este prejudiciat prin incheierea unui contract datorita incalcarii prevederilor Legii nr. 193/2000 el are dreptul de de a se adresa instanțelor judecătorești conform prevederilor Codului civil si ale codului de procedura civila; -incheierea unui contract cu incalcarea prevederilor Legii nr. 193/2000 face ca acel contract sa aiba o cauza ilicita iar cauza ilicita sau imorala atarge nulitatea absoluta a contractului;
- in cazul de fata, Contractul de credit bancar nr.BOO01219/27.02.2008 incheiat cu imprumutati reclamanți are o cauza ilicita si imorala pentru ca banca urmărind obținerea de profit a incheiat un contract cu incalcarea prevederilor Legii nr. 193/2000 in sensul ca Contractul de credit bancar din speța de fata, "a fost transformat in mod tacit de banca in unul de adeziune, deoarece a costat ., ale cărui clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, intregul contract fiind impus in forma respectiva de banca " .Interpretarea si aplicarea prevederilor art.948. 968 si 966 Cod civil data de instanța de fond in soluționarea cererii ce formează obiectul acestui dosar este nelegală pentru ca:
- B. Romaneasca SA ca de altfel orice alta instituție de credit este o societate infiintata conform prevederilor generale din Legea privind societățile comerciale nr.31/1990, in vederea efectuării de acte de comerț si in scopul obținerii de profit, organizata si care funcționează sub controlul si supravegherea Băncii Naționale a României, in conformitate cu prevederile legii speciale - OUG nr.99/2006.
Astfel, fiecare societate prin actele constitutive stabilește ce activități, acțiuni va presta, ceea constituie obiectul de activitate specific, propriu fiecărei societății comerciale . Stabilirea obiectului de activitate are importanta atat in raporturile juridice pe care le va incheia prin contracte societatea comerciala, cat si prin plata obligațiilor fata de bugetul de stat, impozitelor, taxelor, întrucât uneori aceste obligații sunt diferențiate in funcție de domeniul de activitate.
- Scopul general al societăților comerciale este obținerea de profit, respectiv societățile comerciale acționând . in sfera producției, comercializării de mărfuri, servici, etc au ca finalitate obținerea de profit.
- Obiectul de activitate si activitățile permise instituției de credit B. Romaneasca SA -Membra a Grupului N. Bank of Greece (NBG) - sunt cele expres prevăzute de art.18 din OUG nr.99/2006, activități intre care figurează la lit.a) si b) a art.18 din actul normativ sus amintit si anume:"atragere de depozite si alte fonduri rambursabile ; acordarea de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factorina cu sau fara regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetare."
- îndeplinirea obiectului de activitate prevăzut in actele constitutive ale subscrisei si finalitatea urmărita prin realizarea obiectului de activitate si anume obținerea de profit NU poate constitui o cauza ilicita .prohibita de lege, imorala si contrara bunelor moravuri .
Scopul imediat sau causa proxima numit si scopul obligației este un element abstract fiind rezultatul unui proces de generalizare si invariabil întrucât este același, este comun in cadrul unei anumite categorii de acte juridice.
In contractele sinalagmatice cauza consimțământului fiecărei parti consta in reprezentarea, in prefigurarea mintala a contrapretstatiei si anume o parte se obliga știind ca si celalalta parte se obliga la rândul ei.
Scopul mediat (causa remota) sau scopul actului juridic consta in motivul principal ce a determinat încheierea unui act juridic, caracterizandu-se prin aceea ca este concret si variabil de la o categorie la alta de acte juridice.
In speța de fata, cauza obligației scopul imediat, ca rațiune pentru care reclamanții -intimați au încheiat contractul de credit s-a bazat pe interdependenta care exista intre obligațiile reciproce in momentul încheierii contractului, iar scopul mediat a fost finalitatea care a determinat pe fiecare dintre parti sa încheie contractul.
Mobilul concret, cauza determinanta avuta in vedere de reclamanții intimați a fost sa obtina un credit (suma pe care au obtinut-o ) pentru refinantarea (plata cu anticipație ) a unui alt credit -iar a băncii sa presteze acest serviciu financiar (împrumutul de bani), pentru a obține un profit (banca câștiga din dobânzi care reprezintă prețul folosinței banilor, pret plătit in rate de împrumutat pe toata durata de creditare ) si este normal sa fie asa pentru ca realizarea unui castig este de esența comerțului, adică a unei activități comerciale, lucrative.
In cazul de fata, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții prevăzute de art.948 Cod civil sunt îndeplinite de Contractul de credit bancar nr. B0001219/27.02.2008 încheiat de parti, iar împrumutații au cunoscut inca de la momentul incheierii contractului si si-au insusit prin semnătura lor conținutul clauzelor acestui contract.
In acest context nu se poate susține ca la data contractării clauzele au fost valabile iar la data executării obligației de restituire a creditului cu accesoriile convenite, clauza prevăzuta la art.6 pct.1 lila teza a 2-a din contract privind dobânda variabila a băncii si care reprezintă prețul pe care debitorul il plătește creditorului pentru folosința capitalului împrumutat este o clauza abuziva pe motivul ca scopul determinant urmărit de B. la încheierea contractului a fost acela al obținerii unui profit, scop ilicit si contrar bunelor moravuri, ceea ce ar însemna ca contractul de credit a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr.193/2000, in sensul ca contractul ce conține prețul produsului sau serviciului oferit este un contract tipizat un contract de adeziune impus reclamanților din prezenta cauza .
Acest raționament al instanței de fond nu este doar unul ilogic si absolut inedit din punct de vedere juridic, dar este profund nelegal, cat timp acest raționament este de natura sa nesocotească un intreg cadru legislativ care reglementează funcționarea sitemului instituțiilor de credit - banei- pe teritoriu național.
Contractul de credit bancar cu toate clauzele sale a fost asumat de către ambele parti, reclamanții nu au fost obligați in nici un fel sa accepte condițiile de pret ale produsului oferit, aveau posiblitatea sa nu semneze convenția, in cazul in care costurile nu ar fi corespuns intereselor acestora, mai ales ca destinația acestui imprumut era de a plați un altul anterior, in mod sigur "contractat in condiții mai oneroase.
Deci, in considerarea celor sus arătate solicită a se retine si constata nelegalitatea si netemenicia interpretării si aplicării prevederilor art.948, art. 966, art.968 Cod civil data de instanța de fond întrucât:
- nu se poate retine si nici accepta ca dupa ce in mod deliberat ti-ai exprimat un consimțământ ai utilizat împrumutul conform motivului determinant urmărit si anume acela al refinantarii unui alt credit (adică mai exact ai luat banii si ti-ai achitat o datorie mai veche), ca apoi la data executării obligației de restituire Ia termenele scadente a creditului si dabanzilor aferente acestuia sa te adresezi unei instanțe de judecata si sa invoci ca potrivit dispozițiilor art.4 alin.l din Legea nr.193/2000 clauza contractuala prevăzuta la art.6 ce stabilește condițiile si modalitățile de dobânda/ pret ale creditului pus la dispoziție este una abuziva si nula;
- instanța de judecata nu poate sa constate si sa retina ca caluza privind prețul produsului oferit (elementul esențial al oricărui contrcat) este abuziva pe motivația ca banca urmărind obținerea de profit, care in opinia instanței este un scop ilicit si prohibit de lege a- procedat la incheierea unui contract cu incalcarea prevederilor Legii nr.193/2000.
II. In ce privește constatarea naturii abuzive si nule a prevederii contractuale a a art 6 pct.l lit.a teza a 2-a din contract raportata la prevederile legii nr.193/2000, instanța a dat o intrepretare si aplicare gresita dispozițiilor acestei legi, mai precis s-a limitat doar la prevederile art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000 ignorând celelelate prevederi ale art.4 din Legea nr.193/2000.Astfel, conform art.4 alin. 5 din Legea nr.193/2000 in evaluarea naturii abuzive a clauzelor contractuale se va tine seama de natura produselor sau serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii contractului, de toti factorii care au determinat incheierea contractului, de alte clauze ale contrcatuluii sau ale altor contracte de care acesta depinde.
La alin.6 al art4 din Legea nr.193/2000 este prevăzut in mod expres ca: "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb pe de alta parte. in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil".
Din analiza prevederilor art. 4 alin.5 si 6 din Legea nr.193/2000 prevederi ce sunt o transpunere a dispozițiilor Directiva 93/13/CEE rezulta in mod clar si indubitabil faptul ca:
1. caracterul abuziv al unei clauze contrcatuale se evalueza / se apreciază avandu-se in vedere natura bunurilor sau serviciilor pentru care s-a incheiat contractul si se raportează in momentul încheierii contrcatului la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului;
2. Nu pot face obiectul aprecierii / evaluării caracterului abuziv nici clauzele ce privesc definirea obiectului contractului nici caluzele care privesc justețea sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației serviciilor sau bunrilor furnizate .
O interpretare contrara celor prevăzute la art.4 alin.5 si 6 din Legea nr.193/2000 ar contravine dreptului comunitar.
Astfel potrivit art.288 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene "directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins lasand autorităților naționale competenta in ceea ce privește forma si mijloacele " .
In concret, instanța naționala chemata in limitele jurisdicției sale sa aplice prevederi ale dreptului comunitar este obligata sa dea efecte depline acelor prevederi.
In aceasta situație, susține că, instanța este obligata si trebuie sa dea prioritate textului art.4 mult mai clar al Directivei nr.93/13/CEE care a instituie obligația ca clauzele privitoare la prețul
Astfel, art.4 al Directivei 93/13/CEE a fost detaliat in Considerentul 19 astfel:"/.../ in sensul prezentei directive aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/ pret al bunurilor sau serviciilor furnizate {.} acestea pot fi luate in calcul la aprecierea caracterului abuziv al altor clauze."
Or, in speța de fata, instanța de fond a procedat la evaluarea naturii abuzive a clauzelor prevăzute la art.6 din contractul de credit bancar nr. B0001219/27.02.2008 cu ignorarea prevederile exprese ale art.4 alin.5 si 6 din Legea nr.193/2000 si ale textul mult mai clar si mai explicit al Directivei 93/13/CEE pe care era obligata sa il aplice cu prioritate in sensul ca obiectul contractului il constituie acordarea unui credit cu destinația de refinantare alt credite, ca dobânda reprezintă prețul pe care il plătește debitorul creditorului pentru capitalul folosit, si ca prevederea art.6 din contract are ca obiect modalitatea de stabilire a dobânzii datorata pentru creditul pus fa dispoziție, deci are ca obiect prețul produsului financiar - creditul acordat imprumutatului.
Si prin urmare clauza privind variația dobânzii (tipul de dobânda) este exclusa de la analiza/evaluarea caracterului abuziv.
Mai mult decât atat, dispozițiile Legii nr.193/2000 avute in vedere de instanța de fond in constatarea atat a caracterului abuziv cat si al nulității absolute a prevederii contractuale aflata la teza a-II -a a art. 6 pct.l lit.a din contract reprezintă cadrul general al reglementarii/ definirii clauzelor abuzive in contractele încheiate intre comercianți si consumatorii si nu fac absolut ici o referire cu privire la contractele de credit bancar.
Pentru protecția drepturilor consumatorilor in contractele de credit încheiate cu furnizorii de servicii financiare legiuitorul a inteles sa asigure o reglementare distincta prin doua acte normative si anume OG nr.21/1992 si OUG nr.50/2010.
Nici prevederile OG nr.21/1992 in vigoare la momentul încheierii contractului cu reclamanți intimați in prezenta cauza si nici prevederile OUG nr.50/2010 acte normative speciale ce asigura protecția drepturilor consumatorilor in contractele de credit incheitate cu furnizorii de servicii financiare NU impun instituțiilor de credit ca in contractele de credit sa menționeze structura dobânzii bancare ca pret al creditului si nici nu interzic instituțiilor de credit acordarea creditelor cu dobânda variabila.
Singura obligație impusa creditorilor prin OUG nr.l 74/27.11.2008 (care a modificat OG 21/1992) si OUG nr.50/2010 este aceea de a menționa in contractele de credit cu dobânda variabila rata sau indicele de referința al monedei creditului, indice de referința a cărui evoluție determina variabilitatea/ modificarea nivelului dobânzii contractuale curente si datele la care intervin modificări ale nivelului procentual de dobânda contractuala curenta .
Or in speța de fata, la art.6 pct.l lita teza a 2-a din contract este prevăzut in mod clar si precis ca dobânda variabila este compusa din Dobânda de referința a Băncii care determina variabilitatea / modificarea nivelului dobânzi curente contractuale si care este comunicata împrumutatului - art.6 pct.l li.b din contract.
Prin întâmpinarea formulata, aflata la dosarul cauzei si ignorata de instanța de fond B. a explicat ce este aceea dobânda de referința si anume reprezintă costul sursei de finanțare adică dobânda pe care B. o plătește ia deponeri"ti si la alte Banei de la care se imprumuta pe piața bancara si care se raportează la piața interbancara, resurse care au propriile dobânzi in funcție de valuta respectiva ce sunt cotate in funcție de piețele respective, la care se adaugă costul riscului de tara al României si costul cu rezervele minime obligatorii .
In condițiile in care am accepta intervenția unei instanțe de judecata in constatarea nulității absoluta a dobânzii variabile a Banei pe motivul ca nu sunt menționate elementele componente ale Dobânzii de referința ar insemna sa acceptam intervenția instanței si in constatarea nulității absoluta si a dobânzii de referința / baza ale monedei naționale in raport de alte valute publicate zilinic de B. Naționala a României pe motivul ca nu sunt explicate / prezentate elementele care determina aceste cursuri de referința/ de baza ale monedei naționale fata de alte valute, sau a tuturor preturilor produselor destinate consumatorilor, pe rațiunea ca nu este indicata structura prețului respectivului produs.
Prin dispozițiile art. 4 alin.1 din Legea nr.193/200 legiutorul a considerat ca fiind abuziva clauza care obliga consumatorul sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunoștința la data semnării contractului, precum si clauza care da dreptul consumatorului sa modifice unilateral fara acordul consumatorului clauzele contractului.
Ori in speța de fata, din cuprinsul clauzelor prevăzute la art.6 "Dobânzii " din Contractul de credit bancar nr. B0001219/27.02.2008 incheiat prin exprimarea libera si neviciata a consimțământului pârtilor rezulta ca intimații știau ca dobânda creditului are o valoare fixa numai pentru primul an de creditare, iar dupa expirarea acestui termen se aplica o dobânda ariabila, compusa din dobânda de referința a Băncii la care se adaugă marja Băncii si deci aceștia au fost de acord cu aceasta clauza contractuala.
Mai mult decât atat creditul acordat a avut ca destinație refinantarea unor alte credit ceea ce insemana ca intimatul-reclamant de profesie JURIST/AVOCAT nu era la prima experiența in inchheierea de contreate de credit bancare .
De asemenea acesta are propria-i vina pentru ca nimeni si nimic nu 1-a împiedicat sa solicite informații cu privire la elementele componete/ structura dobânzii de referința a Băncii cu atat mai mult cu cat pregătirea sa profesionala aceea de JURIST /AVOCAT ii confereau cunoștințele necesare sa aprecieze consecințele financiare pe care si le asuma la semnarea contractului si in orice caz ca are dreptul de a solcita informații, sau ca are dreptul de afi asistat la încheierea unui contract .
Intimatul reclamant avea posibilitatea reala de a solicita băncii sa i se comunice elementele care intra in structura dobânzii de referința / a prețului produsului financiar creditul precum si modul in care se procedează la calcularea dobânzii de referința a Băncii putând refuza incheierea contractului daca dupa solicitarea si verficarea acestor date considera ca acestea nu corespund nevoilor sale.
Având in vedere cele mai sus arătate, solicită a constata ca sentința recurata a fost data cu interpretarea si aplicare greșita a prevederilor legii nr.193/2000 si pe cale de consecința sa constatați nelegalitatea sentinței.
III. Prin dispozitivul sentinței recurate instanța a admis in partea cererea a constatat ca fiind abuziva si nula clauza de la art 6 pct.l lit a teza a 2 a din contractul de credit bancar nr B0001219/27.02.2008 si a dispus înlăturarea acesteia din contract.
Constatarea caracterului abuziv si nul al clauzei prevăzute la art.6 pct.l lit.a teza 2-a din contrcat si înlăturarea acestei clauze din contract este nelegala si neintemeiata si pentru faptul ca:
- dispozițiile art.6 din Legea nr.193/2000 (art. 6 alin.l din directiva ) prevăd ca clauzele abuzive cuprinse in contract si contatate fie personal, fie prin organele abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua, iar cele ale art.7 reglementează ca in măsura in care contractul nu isi mai produce efectele dupa înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit sa ceara rezilierea contractului putand solicita dupa caz si daune interese ;
- din întreaga economie a prevederilor enunțate rezulta indubitabil ca invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale se poate face pana la momentul in care clauza este in ființa, respectiv produce efecte juridice ;
- or in speța de fata la data de 18.04.2012 data investirii acestei instanțe clauzele contractuale prevăzute la art 6 "Dobânzi" din Contractul de credit bancar nr.BOOOl219/27.02.2008, nu mai erau in ființa, fiind modificate si prin urmare prevederile Legii nr.193/2000 se aplica numai clauzelor din contractele in derulare.
In considerarea celor mai sus expuse, solicită a constata temeinicia motivelor de recurs invocate si pe cale de consecința a le admite si a dispune:
• modificarea in tot a sentinței recurate. in sensul respingerii in totalitate a acțiunii reclamanților .
În drept: dispozițiile art 299 si urm. Cod procedura civila si art 304 Cod procedură civilă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, prin prisma criticilor expuse, dar și din oficiu, în baza art 304 indice 1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prin contractul de credit nr. B0001219/27.02.2008 reclamantul a solicitat pârâtei de ordinul 2, respectiv S.C. B. R. SA - SUCURSALA A. I. acordarea unui împrumut pentru suma de 39.000 euro pe o perioadă de 300 de luni. Dobânda curentă pentru primele 12 luni era întrum cuantum fix de 6,9% pe an, iar apoi variabilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2450/22.06.2011 pronunțată în dosar nr._ din 22 iunie 2011, s-a pronunțat într-o speță asemănătoare celei care face obiectul prezentului litigiu:
S-a reținut că, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului și nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil - așa cum rezultă în cauză în acest sens fiind dispozițiile Legii nr. 193/2000 (art. 4 alin. 6) care au transpus Directiva nr. 93/3/CEE.
Soluția Înaltei Curți tranșează problema de drept în discuție, în sensul că, condițiile pe care Legea 193/2000 le impune pentru a putea califica ca abuzive anumite clauze din contractele de credit analizate nu sunt întrunite în prezentul litigiu.
Astfel, clauzele indicate ca fiind abuzive și a căror anulare se cere se asociază cu obiectul principal al contractului, ele privesc însuși prețul contractului.
Dobânda face parte din prețul contractului, reprezentând contraprestația datorată de clienți băncii pentru serviciile prestate.
Art. 4 al Directivei nr. 93/13/CEE (care a fost transpusă de către Legea 193/2000) a exclus clauzele privind prețului contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin. (2), după cum urmează: (2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Dispoziția corespunzătoare din Legea 193/2000 este cuprinsă în art. 4 alin 6: Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În consecință, modalitatea de determinare a dobânzii, ca element al prețului contractului, nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.
Înalta Curte, în cuprinsul Deciziei nr. 2450/22.06.2011 a statuat de asemenea că:
Dobânda de referință variabilă nu este sinonimă și nu se confundă cu indicele de referință Euribor pentru credite în euro și Libor pentru credite în USD, or pct. 5 din contractul de credit prevede că dobânda curentă este variabilă în funcție de dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile băncii, iar distincția este evidentă potrivit Condițiilor generale de creditare. Anexă la contract, instanța de judecată prin soluția pronunțată nesocotind chiar conținutul contractului prin aplicarea greșită a normelor de interpretare a contractelor prevăzute de Codul Civil în art. 973, art. 966, art. 970 și art. 984.
Într-o speță similară, decizia 812/2012 din dosar nr._ pronunțată în 21 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilește:
Din perspectiva acestui motiv recurentul a susținut că instanța de apel a apreciat greșit că indicarea modului de calcul al dobânzii curente contractuale ar atrage caracterul determinabil al dobânzii câtă vreme procentul de dobândă curentă contractuală se calculează față de un singur element individualizat și anume marja procentuală din dobânda de referință a băncii fiind necunoscută, critică ce nu poate fi reținută.
Astfel, se observă că s-a constatat în mod corect că modalitatea de stabilire a dobânzii a fost stabilită prin contract din care rezultă că pentru creditul contractat de reclamant s-a acordat o dobândă fixă pentru primele 6 luni din perioada de creditare, după care se va plăti dobânda variabilă a băncii compusă din dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii, dobândă ce este comunicată împrumutatului prin intermediul noului grafic de rambursare specificându-se faptul că împrumutatul renunță la orice reclamație ulterioară cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită și se consideră că a acceptat noul procent de dobândă. Se reține că în legătură cu posibilitatea pârâtei de a modifica cuantumul dobânzii, instanța de apel a apreciat în mod corect că dispozițiile art. 6 din contract dau posibilitatea pârâtei, ca după expirarea celor 6 luni în care dobânda a avut un caracter fix, să calculeze cuantumul dobânzii, în funcție de criteriile menționate în această clauză contractuală. Astfel, dobânda variabilă este compusă din dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja, fiind indicat și modul de calcul al dobânzii curente contractuale. Este adevărat că în contract nu a fost indicat nivelul dobânzii de referință a băncii, însă această dobândă este reprezentată de dobânda cea mai bună pe care banca o practică în relația de creditare cu clienții săi, constituind referința pentru toate produsele care se raportează la acest indicator. Dobânda de referință se calculează de către bancă periodic, având în vedere cheltuielile aferente constituirii rezervei minime obligatorii, cheltuielile aferente atragerii fondurilor, condițiile dominante ale pieței și politica băncii de atragere a resurselor, precum și alte criterii care țin de activitatea specifică a unei instituții de credit.
Astfel, cum corect s-a apreciat nivelul dobânzii de referință a băncii nu putea fi individualizat în momentul încheierii contractului, acest nivel fiind stabilit periodic în funcție de anumite criterii. Deoarece băncile au stabilite criterii în funcție de care calculează dobânda de referință, nu se poate susține că obiectul contractului de credit sub aspectul dobânzii nu este determinabil. În situația în care reclamantul avea îndoieli asupra acestui aspect putea solicita băncii să-i comunice modul în care se calculează dobânda de referință, însă la momentul încheierii contractului a acceptat clauzele contractului fără rezerve. Așadar, constatând că, clauza în discuție se referea la modalitatea de calcul a dobânzii (atât pentru primul an de creditare cât și ulterior acestei date) este clar determinată prin chiar prevederile contractului de credit, tipul de dobândă pentru care au optat clienții a impus și regulile specifice care i se aplică, și că clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului și nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil, ceea ce împiedica examinarea clauzei prin prisma art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Tribunalul concluzionează că judecătoria a admis greșit acțiunea neluând în considerare practica Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la clauzele contractuale ce privesc dobânda și modul de schimbare/revizuire a dobânzii prevăzute în contract a fi una variabilă.
Sub acest aspect, în baza art. 312 alin. 2 și 304 pct. 9 Codul de procedură civilă, se impune modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. R. SA și S.C. B. R. SA - SUCURSALA A. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul declarata de pârâta S.C. B. R. SA BUCUREȘTI împotriva sentinței civile 4612/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._:
Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții F. I. G. și F. L. E. ambii cu domiciliul procesual ales în A. I., .. 11a, ., jud. A., în contradictoriu cu pârâtele . cu sediul în București, ., ., și . – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., ., jud. A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2013.
Președinte, F. Ș. | Judecător, C. L. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, D. M. |
concediu de odihnă
semnează P. Grefier
B. A.
Red. CL/30.08.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 55/2013. Tribunalul ALBA | Pretenţii. Decizia nr. 62/2013. Tribunalul ALBA → |
|---|
