Contestaţie la executare. Decizia nr. 279/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 279/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 5154/176/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 279/R/2013
Ședința publică de la 14 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător F. M. C. FLORENȚA
Judecător B. A. A.
Grefier M. U.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de contestatoarea L. M. A. împotriva sentinței civile nr. 4914/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata R. B. S.A.
Obiectul cauzei: contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat C. Indira pentru recurentă și consilier juridic M. A. G. pentru intimată.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier care învederează că la dosar s-au depus următoarele înscrisuri:
La data de 11.03.2013 intimata a depus prin fax întâmpinare.
Avocata recurentei depune chitanța în cuantum, de 97 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar de 5 lei.
Reprezentanta intimatei depune delegația de reprezentare și în original, în 2 exemplare întâmpinarea.
În conformitate cu disp.art.96 Cod procedură civilă, instanța comunică un exemplar din întâmpinare cu avocata recurentei.
În continuare reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile sau alte cereri de formulat, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata recurentei solicită admiterea recursului,casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele detaliate în scris pe care le rezumă oral.
Critică sentința pronunțată de instanța de fond care a pronunțat o soluție fără a intra în cercetarea fondului,respectiv fără a stabili întinderea titlului executoriu, suma reprezentând valoarea creditului achitat și valoarea creanței rămase neachitate după vânzarea apartamentului precum și valoarea dobânzilor.
Consideră că în virtutea rolului activ instanța trebuia să pună din oficiu, în discuție întinderea titlului executoriu, respectiv trebuia să stabilească în baza documentelor de la bancă sau printr-o expertiză contabilă, în sensul de a individualiza ce sumă s-a achitat din credit, cât reprezintă creanța rămasă și cât reprezintă dobânzile.
În continuare arată că valoarea creditului a fost de 145.000 lei, apartamentul a fost evaluat la 160.000 lei dar a fost valorificat de bancă prin licitație publică la valoarea de 104.000 lei.
Mai arată că este de esența contestației la executare stabilirea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului pentru motivele dezvoltate în întâmpinare apreciind sentința instanței de fond temeinică și legală. Învederează instanței că la instanța de fond contestatoarea nu a solicitat angajarea unui apărător, a invocat doar faptul că s-a înființat poprire pentru ½ cotă deși poprirea trebuia efectuată pentru cota de 1/3 și a fost obligată să plătească integral debitul deși mai erau încă 2 codebitori. Concluzionează că sentința instanței de fond este legală și temeinică dată în limitele cu care instanța a fost investită. Fără cheltuieli de judecată.
În replică avocata recurentei arată că, contestatoarea nu se opune să achite împrumutul dar nu înțelege de ce să achite suma de 160.000 lei.
În contrareplică reprezentanta intimatei arată că vânzarea apartamentului a avut loc ulterior soluționării cauzei la prima instanță.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 03.08.2012, sub nr._, contestatoarea L. M. A. a chemat în judecată pe intimata R. B. SA, solicitând anularea actelor de executare silită, întocmite de către executorul judecătoresc B. M. L. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În motivarea cererii formulate contestatoarea a arătat că nu este singura debitoare pentru recuperarea debitului.
A mai arătat că a luat la cunoștință de formele de executare întocmite doar în data de 02.08.2012, ele fiind expediate la locul dumneaei de muncă, nefiind trimise la domiciliu.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare la dosar (filele 128-131), invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc și excepția tardivității introducerii contestației, pe fond solicitând respingerea contestației la executare ca netemeinică și nelegală.
Prin sentința civilă 4914/2012 prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Executorului Judecătoresc B. M. L..
A respins ca nefondată acțiunea având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea L. M. A., cu domiciliul în loc. Tăuți, nr. 32, jud. A. în contradictoriu cu intimata R. B. SA, cu sediul în București, Sector 1, P-ța Charles de Gaulle, nr. 15, .> Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Executorului Judecătoresc B. M. L., instanța a admis-o, întrucât în cadrul contestației la executare, părțile în raportul juridic sunt cele din raportul execuțional (creditorul și debitorul), cu consecința că doar aceștia au și calitate procesuală, iar nu organul de executare silită.
În cadrul executării silite, ca și în cazul contestației la executare, organul de executare nu are interese proprii și, prin urmare, nu poate fi nici parte în proces.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că în anul 2008, contestatoarea și încă două persoane au luat un credit bancar de la Reiffeisen B. S.A. (fila 5).
Întrucât nu s-au plătit ratele, s-a început executarea silită împotriva debitorilor pentru plata sumei de 160.893,42 lei (fila 4).
Contestatoarea a formulat prezenta contestație la executare, arătând că i-a fost poprit salariul până la limita de ½ din venitul net (fila 15), deși în cazul său poprirea se putea efectua doar în limita a 1/3 din veniturile nete.
Instanța a constatat că prevederile art. 409 C.pr.civ. prevăd că salariul poate fi urmărit în limita a 1/3 din venitul net lunar, iar în situația în care debitorul este urmărit silit și de alte persoane, urmărirea nu poate depăși ½ din venitul net al debitorului.
Observând adresa de înființare a popririi adresată de executorul judecătoresc angajatorului contestatoarei, instanța a constatat că aceasta are următoarea formulare:
„În conformitate cu prevederile art. 409 din codul de procedură civilă și art. 164 alin.4 din Codul muncii vă solicităm ca în cazurile prevăzute de lege poprirea să fie făcută până la limita de ½ din veniturile nete realizate de debitor.”
Se poate observa că executorul judecătoresc face referire la prevederile art. 409 C.pr.civ., solicitând angajatorului ca numai în cazurile prevăzute de acest articol poprirea să ajungă la limita de ½ din veniturile debitorului.
Este normal să fie așa, întrucât executorul judecătoresc nu are cum să știe dacă există și alte executări silite împotriva aceluiași debitor. Singurul în măsură să cunoască aceste aspecte este chiar angajatorul persoanei respective, căruia i se comunică adresele de poprire.
Tocmai de aceea, executorul judecătoresc a solicitat angajatorului ca poprirea să ajungă la limita de ½ doar în cazurile prevăzute de lege, adică doar dacă mai există vreo poprire înființată asupra salariului contestatoarei.
Dacă nu există o astfel de poprire, evident că angajatorul trebuie să poprească doar 1/3 din salariul net, după cum prevede art. 409 C.pr.civ., la care executorul judecătoresc face referire în mod expres.
De asemenea contestatoarea a mai arătat că a fost somată să plătească întregul credit, deși mai există încă doi debitori, astfel că suma datorată ar trebui să se împartă la trei. În plus, creditul a fost garantat cu o ipotecă, astfel că banca ar fi trebuit să încerce să valorifice imobilul ipotecat înainte să execute silit pe fiecare dintre debitori.
Instanța constată că în contractul de credit (fila 5), se prevede expres obligația solidară și indivizibilă a contestatoarei cu împrumutatul.
De asemenea, la art. 9 din contract (fila 9), se prevede că „împrumutatul/codebitorul recunosc dreptul Băncii de a alege modalitatea de urmărire și de executare silită a garanțiilor și ordinea executării acestora în cazul în care la scadența finală sumele datorate de acesta în baza prezentului Contract de credit nu sunt achitate integral, precum și în cazul în care Banca declară scadența anticipată a creditului în condițiile art. 8 din Contract.”
Prin urmare, instanța a constatat că banca are dreptul să execute silit pe oricare dintre debitori pentru întreaga datorie. Este evident că banca va alege pe acela dintre debitori care este mai solvabil (care are venituri mai mari), acest lucru fiind perfect legal. Debitorul executat silit va avea posibilitatea să se întoarcă împotriva celorlalți debitori pentru partea din sumă pe care aceia ar fi datorat-o, însă va suporta singur o eventuală insolvabilitate a acestora.
De altfel, executorul judecătoresc a înființat poprire și asupra veniturilor debitorului C. A. T. (filele 116-118), iar celălalt codebitor nu a fost identificat ca având conturi la bancă (fila 116).
În privința imobilului ipotecat, instanța a constatat că nu poate fi obligat creditorul să încerce executarea silită a acestuia și abia apoi să execute silit pe debitori personal.
Rămâne la aprecierea fiecărui creditor modul în care va încerca să-și recupereze creditul, respectiv asupra modului în care se va desfășura executarea silită.
În momentul actual de criză, vânzarea unui imobil la licitație presupune mult timp pierdut, băncile (și nu numai) având dificultăți serioase în a vinde imobilele ipotecate, iar atunci când se întâmplă acest lucru, prețul obținut nu acoperă, în foarte multe cazuri, valoarea datoriei.
De altfel, cu ocazia concluziilor pe fond, banca a adus la cunoștința instanței (fila 142), că s-a reușit, după mai multe încercări, vânzarea imobilului la licitație cu suma de 104.500 lei, rămânând o diferență de peste 60.000 lei de plătit de către debitori.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea solicitând admiterea recursului trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, deoarece instanța nu a intrat în cercetarea fondului, respectiv nu a stabilit întinderea titlului executoriu, adică suma reprezentând valoarea creditului achitat, a valorii creanței rămase neachitate după vânzarea apartamentului, precum și a dobânzilor.
În motivare a arătat că instanța de fond, în virtutea principiului rolului activ, trebuia să pună în discuție întinderea titlului executoriu, respectiv trebuia să stabilească în baza documentelor de la bancă sau printr-o expertiză contabilă, cât anume s-a plătit din credit, cât reprezintă creanța rămasă și cât dobânzile, cu atât mai mult cu cât s-a depus în dosarul execuțional un act din care rezultă că s-ar fi vândut apartamentul său și al fostului soț la licitație. Personal nu i s-a comunicat niciun act de la vânzarea apartamentului, astfel încât nu are cunoștință pe cale oficială de vânzarea acestuia. Instanța de fond constată că, urmare a vânzării apartamentului, a rămas o diferență de peste_ lei de plătit. Art.371/2 Cod proced.civ.impune ca, pentru situația în care prim titlu au fost acordate dobânzi, fară a fi stabilit cuantumul acestora, organul de executare trebuie să Ie calculeze potrivit legii» De altfel, pentru începerea unei executări, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă. Ori a fi lichidă o creanță, presupune determinarea exactă a sumei, prin arătarea compunerii acesteia, în cazul de față, neștiind ce sumă s-a achitat din credit și cât a mai rămas de plătit.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de aceasta împotriva Sentinței Civile nr.4914/22.11.2012 .
În motivare s-a arătat în esență că prima instanța nefiind investita cu cercetarea altor motive de nelegalitate a actelor de executare, nu poate invoca motive de nelegalitate in locul contestatoarei, fiind ținuta de limitele investirii (atat cu privire la obiectul litigiului cat si cu privire la motivele de fapt prin prisma cărora cercetează temeinicia solicitării), a soluționat contestația la executare in conformitate cu principiul roiului activ al judecătorului dar in limitele investirii, cercetând fiecare aspect semnalat de reclamanta si motivandu-si fiecare concluzie in expunerea de motive a sentinței recurate, având în vedere întreg dosarul executional depus in probatiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de petentul recurent și din oficiu conform disp. art. 3041 din codul de procedură civilă tribunalul constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.
Prin contestația formulată contestatoarea a solicitat instanței anularea actelor de executare silita întocmite in Dosarul executional nr.174/2012 al B. Baies M. L. invocând beneficiul de diviziune întrucât nu este singura debitoare pentru recuperarea debitului.
Prin precizarea ulterioară contestatoarea a criticat modalitatea de înființa a popririi pana la limita a 1/2 din venitul net. De asemenea, a solicitat urmărirea cu preferință a garanției imobiliare și nu urmărirea personală prin poprire.
Dezlegarea dată de instanță cu privire la motivele contestației nu a fost criticată de recurentă, iar instanța de control constată că prima instanță a respins în mod corect contestația formulată, cu o corectă aplicare a dispozițiilor art. 409 C. și a clauzelor contractului de credit bancar-titlu executoriu.
Contestația la executare reprezintă un mijloc procedural special prin care se obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare sau chiar anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu. Codul de procedură civilă reglementează la art. 399 contestația la executare propriu-zisă care privește executarea silită însăși sau orice act de executare și contestația la titlu prin care se contestă înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Față de motivele contestației la executare invocate în fața primei instanțe, se observă că în recurs contestatoarea a modificat obiectul acesteia, solicitând stabilirea întinderii titlului executoriu. Mai mult, contestatoarea invocă direct în recurs lipsa caracterului lichid al titlului executoriu, fără ca o asemenea critică să fi fost invocată prin contestația la executare.
Critica privind lipsa caracterului lichid al sumei ce se execută prin arătarea compunerii acesteia, arătându-se că în cazul de față, nu se cunoaște ce sumă s-a achitat din credit și cât a mai rămas de plătit nu este un motiv de ordine publică pentru a fi pus în discuție din oficiu de către instanță.
Criticile contestatoarei privind întinderea și compunea sumei puse în executare puteau și trebuiau invocate prin contestația la executare formulată după înființarea popririi, întrucât odată cu adresa de înființare a popririi a cunoscut și suma pentru care se solicita poprire.
Cu toate acestea, contestatoarea nu a formulat critici privind caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, deși doar contestatoarea putea cunoaște și invoca plățile efectuate sau alte nelămuriri privind debitul total.
Procedura executării silite are o reglementare expresă pentru fiecare act de executare în parte și, deși oferă posibilitatea contestării oricărui act de executare și a executării silite însăși, dreptul la contestare este supus termenelor speciale instituite iar actele pot fi contestate în ordinea efectuării acestora iar legalitatea lor se analizează ca regulă în limitele motivelor invocate de partea interesată. În nici un caz contestația la executare nu dă naștere unei verificări din oficiu a întinderii sau a compunerii sumei puse în executare, eventualele plăți efectuate în contul acestei sume putând fi invocate și dovedite doar de contestator.
Pe cale de consecință, nu poate fi primit motivul de recurs formulat în acest sens privind lipsa rolului activ, instanța neavând obligația de a pune în discuție întinderea titlului executoriu, sau de a stabili în baza documentelor de la bancă sau printr-o expertiză contabilă, cât anume s-a plătit din credit, cât reprezintă creanța rămasă și cât dobânzile.
Dimpotrivă, în lipsa unor critici exprese în acest sens din partea contestatoarei punerea în discuție din oficiu de către instanță a sumei puse în executare s-ar fi făcut cu încălcarea principiului disponibilității și a principiului egalității părților în fața instanței.
Neordonarea din oficiu a expertizei contabile sau a altor probe nu poate fi invocată ca motiv de recurs, fiind expres prohibit de art. 129 al 5 ind 1 C. în condițiile în care contestatoarea nu a propus în condițiile legii administrarea unei asemenea probe în primă instanță.
Aspectele invocate de către recurentă privind neînștiințarea privind vânzarea la licitație publică a imobilului obiect al garanției nu pot fi invocate direct în recurs, întrucât, fiind acte de executare, acestea pot fi atacate pe cale distinctă.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, prezentul recurs va fi respins ca nefondat, constatându-se că sentința recurată este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta L. M. A. împotriva sentinței civile nr. 4914/2012 pronunțată de Judecătoria A. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14.03.2013.
Președinte, M. P. | Judecător, F. M. C. FLORENȚA | Judecător, B. A. A. |
Grefier, M. U. |
Red.15.04.2013/tehnored. 9.05.2013.F.F.
2 ex.
Judecător fond F. D. M.
‚
| ← Pretenţii. Decizia nr. 63/2013. Tribunalul ALBA | Pretenţii. Decizia nr. 907/2013. Tribunalul ALBA → |
|---|
