Contestaţie la executare. Decizia nr. 67/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Decizia nr. 67/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 139/255/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 67/R/.>
Ședința publică din 15 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: D. R.
JUDECĂTOR: D. V. E.
GREFIER: M. M. B.
Pe rol fiind judecarea recursului comercial introdus de recurenta .. cu sediul în Valea lui M., ., Jud. Bihor în contradictoriu cu intimații ..R.L. cu sediul în Valea lui M., .. 6, Jud. Bihor și B. B. I. cu sediul în Oradea, P-cul T., nr. 1, . împotriva Sentinței civile nr. 456/27.02.2012 pronunțată de Judecătoria Marghita, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței, că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezentul recurs este la primul termen de judecată, este motivat și nu este legal timbrat.
Instanței din oficiu invocă excepția de netimbrare a recursului, față de împrejurarea că recurenta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 97 lei și 1,5 lei timbru judiciar.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare a recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 456/27.02.2012 pronunțată de Judecătoria Marghita a fost admisă contestația la executare formulata de contestatorul ., în contradictoriu cu intimata . pe cale de consecință a fost anulată executarea silita pornita in dosarul execuțional nr. 981/2011 al B. B..
A fost anulată fila CEC . 1BF0006934 emisa de contestatoare și a fost obligată intimata la 194 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 84 c.p.c, coroborat cu art 129 alin 5 c.p.c. instanța a recalificat din oficiu cererea formulata de contestatoare aceasta fiind o veritabila contestație la executare.
In baza dosarului execuțional nr. 981/2011 al B. B. I., s-a început executarea silita împotriva contestatorului ., la cererea creditorului .>
La baza executării silite a stat fila CEC . 1BF0006934 emisa de contestatoare.
Instanța de fond a constatat că raportul juridic intre cele doua parți s-a născut ca urmare a semnării contractului numărul 1 din 25.07.2011, in baza căruia s-a transferat dreptul de proprietate asupra autoutilitarei marca IVECO TURBO DAILY, cu nr. de înmatriculare MUGO.
Potrivit art. 4 din contract plata prețului se face prin fila CEC . 1BF0006934, aflata la fila 5 din dosar.
Întrucât la data la care trebuia efectuata plata, contestatoarea nu a dispus de lichidități, s-a dispus potrivit procesului verbal din 04.10.2011, ridicarea si predarea autoutilitarei către vânzător.
Recuperarea s-a efectuat tot in baza acordului părților manifestat in contract, la punctul 4.3.
Instanța a constatat că nu se poate retine apărarea intimatei din întâmpinare potrivit căreia au trecut la executarea filei CEC întrucât autoturismul deși predat a fost avariat.
In situația in care intimata stăruia la executarea filei CEC avea posibilitatea sa lase la dispoziția intimatei camionul achiziționat.
Intimata are deschisa o acțiune in pretenții, pentru recuperarea prejudiciilor suferite daca acestea vor fi dovedite.
Pe cale de consecința, in baza art 371 ind 5 lit a c.p.c., avand in vedere ca nu mai exista nici un temei juridic pentru executarea silita pornita împotriva contestatoarei instanța in baza art 400 c.p.c, a anulat executarea silita, si pe cale de consecinta in baza art 404 C.P.C. si fila CEC . 1BF0006934.
In baza art 274 c.p.c. a obligat intimata la 194 lei cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termenul legal a declarat recurs recurenta .. solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și pe fond respingerea contestației.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 punct 9 Cod Procedură Civilă.
Intimații nu și-au formulat poziția în scris față de recursul formulat.
În ședința publică din 15 februarie 2013 instanța din oficiu a invocat excepția de netimbrare a recursului și a lăsat cauza în pronunțare pe marginea acestei excepții.
Examinând excepția invocată, Tribunalul Bihor constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 20 din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată, dacă nu au fost plătite în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, neîndeplinirea acestei obligații sancționându-se cu anularea acțiunii sau cererii.
Având în vedere că recurenta nu a achitat taxa de timbru datorată pentru exercitarea căii de atac, deși a fost citată cu această mențiune, luând la cunoștință de obligativitatea timbrării recursului, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 9 dosar recurs, și ținând cont că excepțiile referitoare la investirea instanței (cum este excepția de netimbrare) trebuie soluționate cu prioritate, instanța în temeiul dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă, raportat la art. 11 și 20 din Legea nr. 146/1997, va admite ca fondată excepția invocată și va anula ca netimbrat recursul declarat, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
Urmează să se constate că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs din partea intimaților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul introdus de recurenta .. cu sediul în Valea lui M., ., Jud. Bihor în contradictoriu cu intimații ..R.L. cu sediul în Valea lui M., .. 6, Jud. Bihor și B. B. I. cu sediul în Oradea, P-cul T., nr. 1, . împotriva Sentinței civile nr. 456/27.02.2012 pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care o menține în totul.
IREVOCABILĂ.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, D. R. | Judecător, D. V. E. |
Grefier, M. M. B. |
Red. Fond
M. V. V.
RED: M.C.
DAC: M.B.
2 exe/ 19.02.2013
← Pretenţii. Decizia nr. 82/2013. Tribunalul BIHOR | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|