Conflict de competenţă. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 1668/833/2011

ROMANIA

TRIBUNALUL BIHOR

Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscală

DOSAR NR. 1668/111/ 2011

SENTINȚA COMERCIALĂ_ /2013

Ședința camere de consiliu din data de 05-06-2013

Judecător: C. M.

Grefier: D. M.

Pe rol, examinarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Oradea și Judecătoria Salonta în privința cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. Uniqua A. S.A. cu sediul în București . în contradictoriu cu pârâtul B. R. domiciliat în . nr. 136, jud. Bihor.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pârâtul, lipsă fiind reclamanta.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Pârâtul solicită ca cererea să fie judecată de Judecătoria Oradea.

Considerând cauza lămurită instanța declară închise dezbaterile.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND:

Constată că prin sent. nr. 174/2012 pronunțată de Judecătoria Salonta a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.C. Uniqua A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B. R. în favoarea Judecătoriei Oradea.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că potrivit art. 5 C. proc. civ cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanța reședinței sale din țară, iar dacă nu are nici reședință cunoscută, la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului.

Codul de procedură civilă stabilește pentru cererile care izvorăsc dintr-un fapt ilicit o competență alternativă, în afară de instanța de la domiciliul pârâtului fiind competentă conform art. 10 pct. 8 C. prc. Civ. și instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt.

Instanța reține că prezenta cerere are ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală, fapta ilicită fiind săvârșită așa cum rezultă din procesul verbal de contravenție și adresa IPJ Bihor (filele 13-15) pe raza localității Oșorhei, localitate care se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Oradea.

În consecință, instanța constată întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Salonta, potrivit art. 158 și 159 C.pr.civ., urmând a-și declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea – Secția Civilă.

În urma declinării de competență, în data de 05.04.2011 s-a înregistrat la la Judecătoria Oradea dosarul nr._, în cauză fiind acordate mai multe termene pentru pregătirea apărării.

La termenul de judecată din 25.03.2013, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea.

Referitor la această excepție, instanța reține faptul că reclamanta a introdus o acțiune în regres, în temeiul art. 22 Lg. 136/1995, art. 998-999 Cod civil.

Raportat la prevederile art. 13-16 C. și în lipsa unei legi speciale care să instituie o competență teritorială absolută în pricinile având ca obiect acțiune în regres, instanța reține că la Judecătoria Salonta a fost invocată din oficiu excepția necompetenței teritoriale relative, de ordine privată.

Potrivit art. 159 ind. 1 alin. 3 C., necompetența de ordine privată poate fi invocat doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Având în vedere obiectul cauzei, întâmpinarea era obligatorie, dar pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale relative cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată din 31.01.2012. Se reține și faptul că la termenul din 31.01.2012 și nici anterior acestui termen de judecată, pârâtul nu a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării. După acest termen, pârâtul este decăzut din dreptul de a invoca această excepție, care nu este de ordine publică, potrivit art. 136 C..

Pentru aceste motive, în temeiul art. 159 ind. 1 alin. 3, raportat la art. 136 C., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Salonta.

Avand in vedere conflictul negativ de competenta nascut, in temeiul art. 21 Cod procedura civila va suspenda judecarea cauzei si va inainta dosarul Tribunalului Bihor in vederea solutionarii conflictului negativ de competenta.

Asupra conflictului negativ de competență tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. Uniqua A. S.A. s-a solicitat obligarea pârâtului B. R. la plata sumei de 641 lei și a dobânzii aferente, cu cheltuieli de judecată.

Instituind regula actor sequitur rei forum art. 5 C.pr.civ. stabilește că cererea se face la domiciliul pârâtului. Determinarea caracterului competenței ( de ordine publică sau privată ) impune raportarea la prevederile art. 19 C.pr.civ. potrivit cărora părțile pot conveni, prin înscris sau declarație verbală, ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât cele potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13-16.

Aplicând regula de interpretare per a contrario se poate trage concluzia că în ipoteza în care se urmărește valorificarea unui drept de creanță ( ca și în cererea formulată de reclamanta S.C. Uniqua A. S.A. ) competența teritorială este reglementată prin norme de ordin privat. O asemenea calificare determină incidența prevederilor art. 159 1 alin. 3 C.pr.civ. conform cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățisare.

Aplicarea acestor prevederi legale fac imposibilă invocarea de către instanța de judecată a excepției de necompetență teritorială relativă, astfel încât Judecătoria Salonta în mod greșit a ridicat excepția de necompetență. Chiar dacă reclamanta ar fi trebuit să se adreseze Judecătoriei Oradea, intervenția decăderii din dreptul a mai invoca excepția de către pârât determină în mod direct învestirea Judecătoriei Salonta cu soluționarea pricinii. Tocmai de aceea, va stabili că acestei instanțe în revine competența de soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.C. Uniqua A. S.A. cu sediul în București . în contradictoriu cu pârâtul B. R. domiciliat în . nr. 136, jud. Bihor în favoarea Judecătoriei Salonta.

Definitivă.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședință publică astăzi 05.06.2013.

Judecător, Grefier,

C. M. D. M.

Red. C.M./D.M.

3 ex/ 07.06.2013

Se va comunica cu: reclamanta S.C. Uniqua A. S.A. cu sediul în București . pârâtul B. R. domiciliat în . nr. 136, jud. Bihor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR