Pretenţii. Decizia nr. 44/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 44/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 587/255/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA NR. 44/R/.> Ședința publică din 01 februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. D. V.

Judecător M. C.- președintele instanței

Judecător R. D.

Grefier V. E. E.

Pe rol fiind judecarea recursului comercial înaintat de recurenta . S.R.L., cu sediul în Marghita, ..51/A, județul Bihor, în contradictoriu cu intimata S.C. I. R. S.R.L., cu sediul procesual ales în București, Preciziei Business Center, ., sector 6, împotriva sentinței civile nr. 452/2012 pronunțată de Judecătoria Marghita, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință învederându-se instanței că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 18.01.2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 25.01.2013 și pentru data de 01.02.2013, după care:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr._/2011 Judecătoria Oradea a respins excepția prematurității formulării cererii invocată de pârâtă.

A admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. I. R. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. H & G A. S.R.L.

A obligat pârâta să îi achite reclamantei suma de 9878,45 lei, reprezentând penalități de întârziere, conform facturilor fiscale nr._ din 31.12.2007 1356 din 30.06.2008 si 1401 din 31.03.2008.

A obligat pârâta să îi achite reclamantei suma de 706,71 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Între părți, în data de 25.10.2006, a fost încheiat Contractul de vânzare – cumpărare nr.310-23R6 in 25.10.2006, în baza căruia, s-au desfășurat raporturi comerciale, având ca obiect achiziționarea de echipamente agricole.

Prin contractul încheiat părțile au stabilit ca prețul este de 27.095 Euro, iar în ce privește plata acestuia s-a convenit să fie achitat un avans înainte de livrare în sumă de 2.875 Euro, iar diferența de preț să fie achitată in 7 rate lunare conform scadențarului.

Potrivit dispozițiilor art.15 alin.2 din Contract, pentru orice întârziere peste termenul prevăzut în ceea ce privește plata sumelor scadente cumpărătorul va fi obligat să plătească vânzătorului penalități de 0,2% pe zi de întârziere, totalul penalităților putând depăși cuantumul sumelor facturate.

La data de 25.10.2006 a fost predat pârâtei utilajul agricol achiziționat potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.310-23R6 in 25.10.2006, data la care a fost încheiat și procesul verbal de predare primire (f.13).

Având în vedere cele menționate mai sus, instanța a apreciat că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art.942 Cod civil, reclamanta și-a executat obligațiile contractuale.

În ce privește excepția prematurității cererii invocată de pârâtă, instanța a reținut că reclamanta și-a executat obligațiile contractuale, a predat utilajul agricol, iar pârâta a achitat avansul stabilit, dar în ce privește ratele scadente în data de 25.11.2007, 25.02.2008, acestea au fost plătite după data de 30.06.2008, iar penalitățile au fost calculate conform notei de calcul depuse la dosar.(f.58).

Urmare a calcului efectuat de reclamantă, au fost emise facturile fiscale_ din 31.12.2007 în sumă de 1240.31 lei, nr. 1401 din 31.03.2008 în sumă de 3906.30 lei și nr. 1356 din 30.06.2008 în sumă de 4731.84 lei reprezentând penalități de întârziere, au fost comunicate pârâtei și nu au fost contestate de aceasta.

De asemenea instanța a reținut că reclamanta a convocat pârâta la conciliere în data de 06.12.2010 ora 14,30 în vederea rezolvării pe cale amiabila a litigiului declanșat privind plata penalităților.

Potrivit confirmării de primire (f.17), pârâta a luat la cunoștință de convocare, însă potrivit procesului verbal încheiat în data de 06.12.2010, aceasta nu a dat curs invitației. (f.18).

Având în vedere starea de fapt reținută instanța a respins excepția prematurității cererii invocata de parata.

La data de 25.10.2006 a fost predat pârâtei utilajul agricol achiziționat potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.310-23R6 in 25.10.2006, dată la care a fost încheiat și procesul verbal de predare primire (f.13).

Având în vedere cele menționate mai sus, instanța a apreciat că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art.942 Cod civil, reclamanta și-a executat obligațiile contractuale,.

Pe fondul cauzei, analizând contractul încheiat între părți, facturile depuse în probațiune de reclamantă, instanța a apreciat că facturile au fost acceptate de către pârâtă, nu au fost contestate, aspect care a rezultat atât din semnarea lor de către administratorul societății debitoare S.C. H & G A. S.R.L. cât și din faptul ca a primit invitația la conciliere..

Având în vedere înscrisurile depuse în probațiune, respectiv cele 3 facturi fiscale acceptate de pârâtă, constituind astfel mijloc de probă contra pârâtei, beneficiar al serviciului prestat, instanța a apreciat dovedită obligația de plată a pârâtei față de reclamantă, în baza raporturilor comerciale având ca obiect achiziționarea de echipamente agricole care au existat între părți.

În baza art.274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, a obligat pârâta să îi achite reclamantei suma de 706,71 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta . SRL.

A solicitat admiterea recursului și modificarea in totalitate a sentinței atacate.

Susține că situația descrisa de creditoare nu corespunde realității, deoarece aceasta nu a ținut cont de prevederile contractuale, mai exact punct. 14 si 15 din contractul de vânzare cumpărare.

Potrivit art. 15 din contract, creditorul avea posibilitatea de a declara toate sumele restante ca fiind scadente și putea să întreprindă orice modalitate pe care o considera potrivita, chiar si blocarea echipamentelor, sau recuperarea lor de la cumpărător.

Potrivit art. 15 alin. 3 din contractul-de vânzare-cumpărare, daca creditorul, constata ca 1a momentul achitării debitorul figurează in evidente cu penalități avea posibilitatea de a le retine înaintea debitului, astfel încât ar fi rămas neachitate debitele.

Subliniază faptul ca întârzierea plaților s-a datorat imposibilității de a plăti și că penalitățile de întârziere stabilite prin contract sunt în procent de 0,25% pe zi.

Analizând sentința recurată în conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 c. pr. civ, atât sub aspectul motivelor invocate în recurs cât și sub toate aspectele, constată că recursul este nefondat.

Între cele două părți din proces s-au desfășurat raporturi comerciale in forma contractuala prin semnarea de către părțile contractante a Contractului de vânzare cumpărare nr. 310-23R6 din data de 25.10.2006, având ca obiect achiziționarea de echipamente agricole.

Prețul contractului a fost stabilit la suma de 27.095 Euro, iar în ce privește plata acestuia s-a convenit să fie achitat un avans înainte de livrare în sumă de 2.875 Euro, iar diferența de preț să fie achitată in 7 rate lunare conform scadențarului.

Potrivit art. 15 din contract, dacă o sumă rămâne neachitată mai mult de 15 zile, vânzătorul va fi îndreptățit să termine imediat contractul și să declare toate sumele restante, ori să întreprindă orice altă acțiune pe care o consideră cea mai potrivită.

Potrivit al. 2, pentru orice întârziere peste termenul prevăzut privind plata sumelor scadente, cumpărătorul va fi obligat să plătească vânzătorului penalități de 0,2% pe zi întârziere.

Conform contractului s-a emis factura fiscală nr._ /31.12.2007 in suma de 1240.31 lei, factura fiscală nr. 1401/31.03.2008 in suma de 3906.30 lei si factura fiscală nr. 1356/ 30.06.2008 in suma de 4731.84 lei reprezentând penalități de întârziere, acceptate la plata prin semnare si stampilarea conform confirmărilor de primire.

Cum intimata reclamantă este partea care și-a îndeplinit obligațiile contractuale prin predarea utilajelor agricole pe care le-a înstrăinat recurentei pârâte, iar aceasta din urmă nu, prima este îndreptățită să solicite îndeplinirea întocmai a obligațiilor contractuale asumate de către pârâtă.

A solicitat cumpărătoarei să achite penalitățile de întârziere la plata ratelor, conform prevederilor art. 15 al. 2 din contract, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere.

În acest cadru contractual, susținerea recurentei că penalitățile pe care le putea solicita pârâta sunt în cuantum de 0,1% nu pot fi primite.

Pentru considerente arătate, Tribunalul consideră că sentința atacată este temeinică și legală, neexistând vreun motiv de casare sau modificare din cele prevăzute de art. 304 c. pr. civ.

În temeiul art. 312 c.pr. civ, va respinge recursul declarat de . S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 452 din 23.02.2012 pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care o va păstra în totalitate.

Nu va acorda cheltuieli de judecată în recurs, acestea nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta . S.R.L., cu sediul în Marghita, ..51/A, județul Bihor, în contradictoriu cu intimata S.C. I. R. S.R.L., cu sediul procesual ales în București, Preciziei Business Center, ., sector 6, împotriva sentinței civile nr. 452 din 23.02.2012 pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care o păstrează în totalitate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 01.02.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

E. D. V. M. C. R. D.

aflată în concediu de studii președintele instanței

semnează președintele instanței

Grefier,

V. E. E.

Red.jud. R.D.

Jud.fond. G.M.

Tehnored.V.E.

Nr. ex. – 2 ex.27.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 44/2013. Tribunalul BIHOR