Pretenţii. Decizia nr. 184/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 184/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 1757/232/2013*
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL DAMBOVITA SECTIA I CIVILA
DECIZIA NR.184
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29 mai 2014
Instanța constituită din:
Președinte: - M. M.
Judecător: - L. B.
Grefier: - N. P.
Pe rol fiind judecarea apelului civil promovat de apelantul reclamant V. L., domiciliat în Găești, ..61, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2340 din 14 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, intimată pârâtă fiind S.C. C. I. cu sediul în . Demisol, nr.5-7, București, sector 1, dosarul având ca obiect pretenții.
Apel legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 210 lei, conform chitanței nr._/25.02.2014 și timbre judiciare în valoare de 3 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat apelantul reclamant V. L., lipsă fiind reprezentantul intimatei pârâte S.C. C. I..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află pricina, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
După referatul cauzei, președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând că este legal îndeplinită.
Tribunalul, având în vedere că prezenta cauză este un litigiu între profesioniști invocă din oficiu excepția necompetenței funcționale a Secției I- Civilă a Tribunalului Dâmbovița pe care o pune în discuția părții prezente.
Apelantul reclamant V. L. având cuvântul cu privire la excepția pusă în discuție de instanță arată că lasă la aprecierea instanței.
Tribunalul rămâne în deliberare asupra excepției invocate din oficiu.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 21.05.2013 sub nr._ reclamantul V. L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. I. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata unei sume reprezentând penalități în sumă de 3076,32 lei calculate conform art. 37 CSA - 0,2% pe zi de întârziere și 2058,28 lei contravaloarea lipsei de folosință a vehiculului avariat.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 19 ianuarie 2013 având autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, proprietatea sa, parcat în fața blocului la adresa unde are domiciliul, un asigurat al C. I. cu polița RCA ./25/C25/HP nr._ aflat în mers cu autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ a lovit o mașină Audi cu nr. de înmatriculare_ în partea dreaptă spate, intrând apoi în partea dreaptă a autoturismului său parcat, împingându-l circa 3 m într-un zid ornamental, provocând avarii și pe partea stângă. Reclamantul a susținut că la data înregistrării dosarului 22.01.2013 inspectorul de daune i-a solicitat Anexa 2 de la poliție, anexă care a fost depusă la dosar la data în aceeași zi, iar la data de 23.01.2013 a fost întocmită constatarea. A mai arătat că la data de 21.02.2013 și nu în jurul datei de 01.02.2013, conform pct. 6 din art. 36 a normelor CSA, a primit calculul valorii maxime de despăgubire cu care nu a fost de acord, astfel că la 26.02.2013 a formulat obiecții la valoarea de despăgubire, iar la 5.03.2013 a primit al doilea calcul al valorii maxime de despăgubire cu care de asemenea nu a fost de acord, motiv pentru care a introdus o reclamație on line către comisia de supraveghere a asigurărilor, la data de 10.04.2013 primind răspunsul corect la care consideră că era îndreptățit.
S-a mai menționat de către reclamant că asiguratul C. I., conform Pct.3 din art. 36 Normele CSA, nu poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în condițiile în care respectivul accident face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice. Susține că asiguratorul C. I. nu a comunicat în scris nici vreo intenție de a desfășura investigații sau de a întârzia cu plata, astfel că tergiversarea datei de plată a valorii de despăgubire se datorează exclusiv asiguratorului care a diminuat nejustificat valoarea despăgubirii.
A mai arătat că la data de 22.01.2013 dosarul conținea toate elementele de identificare necesare stabilirii dreptului la despăgubire și a cuantificării daunei, iar în maxim 10 zile adică la 01.02.2013, asigurătorul RCA dacă nu diminua nejustificat despăgubirea așa cum reiese și din adresa CSA trebuia să plătească suma cu titlu de daună. A susținut că suma de_,75 lei a intrat în cont în data de 13.05.2013 și că suma pretinsă cu titlu de contravaloare lipsă folosință a vehiculului avariat este constituită din contravaloarea ratei lunare de 514,47 lei pentru perioada de 4 luni iar suma pretinsă cu titlu de penalități rezultă din calculul numărului de zile – 102 raportat la 30,16 lei penalități de 0,2 % pe zi de întârziere.
La data de 12.08.2013 pârâta S.C. C. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, a susținut că reclamantul V. L. a dat la 18.04.2013 o declarație numită „declarația persoanei păgubite”, prin care acesta, ca urmare a primirii sumei de bani solicitată de la C. I. –_,75 lei se obliga să nu mai aibă și alte pretenții față de C. I. cât și față de persoana vinovată de producerea accidentului. Tot din declarația dată de reclamant la data de 18.04.2013 a reieșit faptul că suma de bani primită de asiguratul I. reprezintă despăgubirea integrală pentru pagubele suferite în urma accidentului de circulație. S-a mai arătat în întâmpinare că reclamantul a depus cererea de despăgubire care reprezintă avizarea de daună în data de 18.04.2013, iar pârâta C. I. a efectuat plata sumei solicitate de către reclamant în termenul de 3 luni, instituit de art.36 din Ordinul CSA 14/2011, la 09.05.2013.
În drept au fost invocate disp. art.205 alin 2 Cod proc.civilă.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare.
A susținut că cererea de despăgubire a fost depusă și semnată la înregistrarea dosarului, în data de 22.01.2013, moment din care a început să curgă termenul de 3 luni prevăzut de art. 36 Ordinul CSA 22 din 2012, astfel că la 22.04.2013 se împlinea, în condițiile în care virarea banilor în cont a avut loc la data de 13.05.2013. A mai arătat că dacă criteriile inițiale de evaluare a prejudiciului nu erau în defavoarea sa cu 45%, acceptul de plată putea fi semnat în 21.02.2013. A susținut că semnarea acceptului de plată în data de 18.04.2013 s-a datorat exclusiv asigurătorului care a diminuat nejustificat despăgubirea.
Prin sentința civilă nr. 2340/14.11.2013 Judecătoria Găești a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. I. și a obligat reclamantul la 1.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă, reprezentând onorariu avocat redus.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 22.01.2013 reclamantul V. L. a depus la societatea pârâtă, declarația prin care a adus la cunoștința asigurătorului accidentul petrecut în data de 19.01.2013, în urma căruia a rezultat avarierea autoturismului având numărul de înmatriculare_, proprietatea sa.
La data de 23.01.2013 a fost întocmită nota de constatare a avariilor.
Asiguratorul C. I. a calculat și emis către reclamant, la data de 21.02.2013, calculul valorii maxime de despăgubire, în cuantum de_ lei.
Reclamantul a formulat obiecții la calculul valorii de daune conform adresei înregistrate sub nr. 116/26.02.2013.
Prin adresa nr. 122/28.02.2013 asiguratorul a adus la cunoștința reclamantului o nouă valoare maximă de despăgubire, în valoare de 10.407 lei.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România, ca urmare a sesizării în legătură cu dosarul de daună RCA/DB/008/2013, a stabilit valoarea maximă de despăgubire finală calculată la suma de 15.078,75 lei.
La data de 18.04.2013 reclamantul a depus cerere de despăgubire RCA în dosarul de daună RCA/DB/008/2013, înregistrată sub nr. 1828, prin care a solicitat plata despăgubirii în valoare de 15.078,75 lei. Conform acestui înscris, reclamantul V. L. a declarat pe propria răspundere că nu mai are alte pretenții față de C. I. și față de persoana vinovată de producerea accidentului, suma de 15.078,75 lei, reprezentând despăgubirea integrală pentru daunele suferite ca urmare a accidentului din data de 19.01.2013.
Potrivit art. 38 din Ordinul CSA 14/2011, pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despăgubire la asigurătorul RCA cu care proprietarul sau utilizatorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului a încheiat asigurarea obligatorie RCA iar depunerea cererii de despăgubire reprezintă avizare de daună. Art. 36 din Ordinul CSA 14/2011 arată că în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat asigurătorul RCA formulează o ofertă de despăgubire.
Considerând că declarația inițială ar putea constitui avizare de daună se reține că ofertele de despăgubire formulate de asigurător în datele de 26.02 și respectiv 28.02 au fost întocmite în termenul de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat.
Constatând că persoana prejudiciată în speță reclamantul a formulat obiecții la calculul valorii de daune, obiecții care pot fi considerate întemeiate față de conținutul adresei nr._ din 05.04.2013 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România, se presupune în mod rezonabil că acesta a avut în vedere efectul acestui demers anume întârzierea plății sumei pretinse cu titlu de despăgubire.
Potrivit cererii de despăgubire RCA în dosarul de daună RCA/DB/008/2013, înregistrat sub nr. 1828 din 18.04.2013, reclamantul V. L. a solicitat plata sumei de 15.078, 75 lei și a declarat pe propria răspundere că nu mai are alte pretenții față de C. I. și față de persoana vinovată de producerea accidentului, suma arătată reprezentând despăgubirea integrală pentru daunele suferite ca urmare a accidentului din data de 19.01.2013. În aceste condiții, a arătat instanța de fond, nu se poate da eficiență revenirii reclamantului asupra manifestării de voință cu consecința obligării pârâtei la plata unei sume de bani, cu titlu de prejudiciu produs ca urmare a accidentului de circulație, deoarece declarația părții că nu mai are alte pretenții are valoarea unui act juridic unilateral cu caracter irevocabil.
În privința cheltuielilor de judecată având în vedere disp. art. 453 C.pr.civ. potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța de fond a obligat reclamantul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței 99/04.09.2013, aflată la dosar la fila 84, către pârât, sumă redusă în condițiile art. 451 alin. 2 C.pr.civ., deoarece suma pretinsă este vădit disproporționată față de valoarea și complexitatea cererii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, arătând că pârâta asigurător nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la art. 36 din Ordinul nr. 14/2011-Norme privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, modificat și completat prin Ordinul 22/2012 (denumit în continuare Norme CSA).
A mai arătat reclamantul-apelant că pretențiile formulate sunt întemeiate atât pe dispozițiile speciale ale Legii 136/1995 privind asigurările și reasigurările, actualizată, cadru legal completat de Ordinul CSA nr. 14/2011-Norme privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule modificat prin Ordinul 22/2012, conform art. 8 alin. 1 din legea menționată, cât și pe dispozițiile de drept comun ale Noului Cod Civil.
Apelantul a susținut că deși instanța de fond punctează că s-a încadrat corect în etapele stabilite de legea specială cu privire la alcătuirea dosarului de daună și este îndreptățit la recuperarea prejudiciului produs atât de întârzierea plății daunelor cât și de lipsa de folosință a bunului avariat - prin prisma neacordării în termen legal a daunelor stabilite - în mod neașteptat și facil a acordat credit apărărilor nefondate ale părții pârâte și nu a respectat principiul rolului activ al instanței, ignorând întregul material probator administrat.
A mai precizat apelantul că instanța de fond și-a format convingerea și a adoptat greșita apreciere asupra identității momentului procedural al avizării de daună și deschidere a dosarului de daună cu cel al formulării acceptului de plată. Normele CSA prevăd la art. 38 alin.2 că cererea de despăgubire RCA reprezintă instrumentul inițierii și deschiderii dosarului de daună, neputându-i fi imputată dezordinea administrării documentelor și formularelor specifice din cadrul dosarului de daună, produsă exclusiv din vina asigurătorului și neputând aprecia dacă în mod voit societatea de asigurări i-a oferit spre completare și semnare formularul intitulat „Cerere de despăgubire RCA” în loc de un formularul privind „Acceptul de plată”, așa cum indică art. 64 din Normele CSA, fiind în sarcina asigurătorului să respecte procedurile obligatorii stabilite de Norme și nu în sarcina reclamantului, de unde rezultă că s-a încercat inducerea în eroare în vederea preconceperii probei pe care o folosește în debutul apărării.
Apelantul a mai arătat că instanța de fond a apreciat cu prea mare ușurință asupra situației de fapt, apreciind ca fiind mai bine încadrată legal apărarea pârâtei, neputându-se încadra în situațiile prevăzute de art. 36 alin. 1 și 2 ci punctual în dispozițiile alin. 4, 5 și 6 ale art. 36 din Normele CSA, apreciind că instanța de fond a preluat interpretarea amputată și încadrarea greșită a Normelor CSA de către pârâtă raportate la dispozițiile art. 38(2) coroborate cu dispozițiile art. 36 alin. 1 și 2 din aceleași norme și a reținut în mod nejustificat cum că depunerea cererii de despăgubire reprezintă avizare de daună cum prevede numai prima parte din pct.2 al art. 38 - nefiind situația reclamantului, pentru că descrie o altă situație specială a legii: "depunerea cererii de despăgubire reprezintă avizare de daună și (există un si) obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună ", deschiderea dosarului reclamantului de daună fiind făcută la data de 22.01.2013. așa cum a arătat mai sus.
S-a mai precizat de către apelant că deși instanța de fond constată că "persoana prejudiciată... a formulat... obiecții care pot fi considerate întemeiate", în mod inexplicabil și în același context instanța sancționează în mod brutal atitudinea absolut justificată a persoanei prejudiciate, de a nu accepta așa zisa valoare maximă de despăgubire oferită de asigurător, arătând la finalul aceluiași alineat că "se presupune în mod rezonabil că acesta a avut în vedere efectul acestui demers anume întârzierea plății sumei pretinse cu titlu de despăgubire". Firesc era că instanța să respecte și în consecință să rețină dreptul legal al oricărei persoanei prejudiciate atât de a verifica calculul despăgubirilor cuvenite prin aplicarea modului de calcul stabilit de Normele CSA art. 58 lin. 3 și 4 și art. 59, cât și dreptul legal subiectiv al oricărei persoane de a-și apăra drepturile în cazul încălcării acestora.
Referitor la Declarația persoanei păgubite prin care aceasta, ca urmare a primirii sumei de 15.079 lei se obligă să nu mai aibă alte pretenții față de asigurător cât și față de persoana vinovată de producerea accidentului, apelantul a arătat că este vorba de fapt despre o cerere de despăgubire, în subsolul căreia este inserată declarația de care se face în mod malițios vorbire, inducând imaginea unui act juridic unilateral, inserarea mențiunii lipsei altor pretenții având caracter pur formal, scopul principal al înscrisului invocat fiind acela de a indica modalitatea de plată a despăgubirilor și contul bancar personal.
S-a mai menționat de către apelant că la data la care a formulat primele obiecțiuni dovedit îndreptățite la calculul valorii minime a despăgubirii conform datei aplicării ștampilei de primire nr. 116/26.02.2013 a societății de asigurări, pe pg.3 a înscrisului a formulat în scris precizarea privind rezervarea dreptului de a solicita daune pentru lipsa de folosință și penalizări de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, împrejurare legală care dă posibilitatea formulării pe cale separată a eventualelor obiecții referitoare la cuantumul despăgubirilor, (conform art. 65 pct.3). din Normele CSA.
Apelantul a mai invocat dolul și eroarea de drept ca viciu de consimțământ obiectiv în desființarea actului juridic creat de cealaltă parte și implicit a efectelor mențiunii declarării renunțării la pretențiile formulate și de asemenea, strict în combaterea apărărilor esențiale ale pârâtei, a invocat conținutul Codului Consumului care sancționează folosirea clauzelor abuzive și interzice practicarea înscrierilor cu litere foarte mici, plasarea acestora în subsolul înscrisurilor, folosirea limbajului mult prea tehnic cu trimiteri la diverse dispoziții legale specifice, raporturile contractuale fiind supuse obligației de a cuprinde clauze clare, tară echivoc, pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate.
În ceea ce privește dovada lipsei de folosință a bunului avariat a solicitat instanței de apel încuviințarea probei cu acte noi și anume copie a primei pagini a Contractului de credit nr._ din data de 13.12.2006 încheiat cu societatea creditoare BRD Groupe Societe Generale, contract având ca obiect acordarea unui credit în scopul achiziționării auto Nou marca L., împreună cu copie a Graficului costuri totale de rambursare a creditului în rate, reclamația online nr. RO-_/05.03.2013 și adresa emisă de CSA, nr. RP/MB/_/_/_, privind prelungirea termenului de soluționare a reclamației din vina exclusivă a Societății de asigurare - Reasigurare C. I. SA.
Apelantul a mai precizat că în cazul de față nu este posibilă nici măcar încercarea supozării intervenirii unui act juridic unilateral cu caracter irevocabil, unica modalitate de a obține cuantumul despăgubirilor printr-un act juridic unilateral irevocabil fiind o eventuală declarație autentificată notarial de primire a cuantumului despăgubirilor și renunțare la orice alte pretenții legate de evenimentul rutier din data de 19.01.2013, ca unică modalitate incidență de stopare la un moment dat al dosarului de daună, sau renunțare din voința exclusivă a persoanei prejudiciate la procedura de acordare a daunelor.
În concluzie, a solicitat instanței admiterea cererii de apel, rejudecarea cauzei și schimbarea în tot a hotărârii instanței fondului în sensul obligării pârâtei la plata sumei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 2955,68 lei ((_.75 x 0,2%) x 98 zile) conform dispozițiilor art. 37 din Normele CSA, si a sumei de 1719,88 lei ((519,82:28zile) X 9 zile din rata precedentă + 519,82 + 519,82 + 513,24) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință până la achitarea despăgubirii de daună totală a autoturismului avariat, precum și la cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare la cererea de apel formulată.
În ședința publică din data de 29.05.2014, instanța din oficiu a pus în discuție excepția necompetenței funcționale a Secției I Civile a Tribunalului, având în vedere că pârâta – intimată este o societate de asigurări care efectuează acte de comerț, fiind așadar un litigiu între profesioniști.
Apelantul a lăsat la aprecierea instanței cu privire la soluționarea acestei excepții.
Examinând excepția invocată, tribunalul reține că pârâta – intimată este o societate de asigurări care efectuează acte de comerț, fiind așadar un litigiu între profesioniști, competența aparținând în acest caz Secției a II-a Civile și de C. Administrativ și Fiscal a instanței.
Prin urmare, se va admite excepția necompetenței funcționale și în temeiul dispozițiilor art.132 raportat la art.136 din Noul Cod de procedură civilă, va declina competența de soluționare a apelului în favoarea Secției a II-a Civilă și de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Dâmbovița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția necompetenței funcționale a Secției I- Civilă a Tribunalului Dâmbovița invocată din oficiu.
Declină soluționarea competența de soluționare a apelului promovat de apelantul reclamant V. L., domiciliat în Găești, ..61, ., împotriva sentinței civile nr. 2340 din 14 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, intimată pârâtă fiind S.C. C. I. cu sediul în . Demisol, nr.5-7, București, sector 1, la Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Dâmbovița.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2014 .
Președinte Judecător
M. M. L. B.
Grefier
N. P.
Jud.fond: A. M. O.
Dosar nr._
Judecătoria Găești
Red.L.B./Tehnored.O.N.
2 ex/06.06..2014
| ← Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 702/2014.... | Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 50/2014.... → |
|---|
