Pretenţii. Sentința nr. 1356/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1356/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 4413/120/2013
Dosar nr._ pretenții
ROMANIA
TRIBUNALUL DAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 1356
Ședința publică din 3 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. D.
GREFIER: R. O.
Pe rol fiind soluționarea cauzei formulată de reclamantul S. C. D. D., domiciliat în municipiul Târgoviște, ., ., în contradictoriu cu pârâta . Târgoviște-Dâmbovița SA, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 50, județul Dâmbovița, înregistrată la ORC Dâmbovița sub nr. J_, având CUI_, cauză venită prin declinare de la Judecătoria Târgoviște potrivit sentinței nr. 688/06.02.2013 pronunțată în dosarul nr._ .
Dezbaterile și lucrările dosarului au fost consemnate în încheierea de ședință din 26 septembrie 2014, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 alin.1 Noul Cod Procedură Civilă, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr.5743/120 din 18 iulie 2012 reclamantul S. C. D. D., domiciliat în Târgoviște, . 2, . în contradictoriu cu pârâta . TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, ., nr.50, județul Dâmbovița a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata unei sume de bani reprezentând dublul drepturilor bănești cuvenite în baza contractului de mandat nr. 7720/30.04.2008 pentru perioada 21.07.2009 – 30.04.2012, drepturi bănești constituite din remunerația cuvenită în baza contractului de mandat la care se adaugă premiul anual aferent, la plata dobânzii pentru perioada 21.07.2009 – 30.04.2012 urmând ca dobânda să fie calculată până la achitarea efectivă a debitului precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că și-a desfășurat activitatea la societatea pârâtă din anul 1994 unde a îndeplinit funcția de director tehnic iar începând cu anul 1999 de director general, că a desfășurat această activitate prin contract de muncă, contract de performanță iar apoi prin contract de mandat începând cu 30.04.2008 până în aprilie 2008, că în mod neîntemeiat pârâta prin Hotărârea nr., 10/21.07.2009 a Consiliului de Administrație a dispus revocarea sa din funcția de director general și încetarea contractului de mandat .
A mai arătat reclamantul că față de această situație, potrivit dispozițiilor art. 10 alin.2 din contractul de mandat, în cazul în care mandatarul este revocat din motive neimputabile, Directorul General urmează să fie despăgubit cu o valoare echivalentă cu dublul drepturilor bănești cuvenite până la expirarea termenului contractual de 4 ani. Cum în mod nelegal, arată reclamantul, s-a motivat Hotărârea Consiliului de Administrație în sensul că nu s-au realizat indicatorii economico-financiari prevăzuți în BVC, în condițiile în care pentru BVC aferent anului 2009 nu există un document prin care să-și însușească și să se oblige să respecte indicatorii financiari, societatea pârâtă îi datorează aceste despăgubiri în cuantumul stabilit prin contractul de mandat.
A mai arătat reclamantul că acel Consiliu de Administrație care a dispus revocarea sa din funcție a fost convocat telefonic de președinte, fără a aduce la cunoștință membrilor că pe ordinea de zi se afla și revocarea sa din funcția de director general, astfel prin această modalitate de convocare s-au încălcat prevederile art. 141 alin 4 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale cu completările și modificările ulterioare, s-au încălcat prevederile actului constitutiv al societății pârâte precum și prevederile Contractului de mandat .
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art.10 alin.2 din contractul de mandat, art. 63, art.141 alin4, art. 143 1 alin.4 din Legea nr. 31/1990, art. 24 alin 5 din actul constitutiv al . SA.
În dovedirea acțiunii au fost anexate următoarele înscrisuri: contractul de mandat nr. 7720/30.04.2008, hotărârea nr. 10/21.07.2009 a Consiliului de Administrație al . SA, hotărârea A. nr.5 din 27 mai 2009, raport privind constatările „Consiliului de administrație asupra activității desfășurate de conducerea Companiei de A. Târgoviște în perioada trimestrului IV - trimestrului I 2009”, actul constitutiv al . SA .
La data de 6 septembrie 2012 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița – Secția civilă - complete specializate în materie de litigii de muncă. A arătat pârâta în susținerea excepției că potrivit art. 1 din contractul de mandat, actul juridic încheiat este guvernat de dispozițiile art. 1532 și urm. din Codul civil la acea dată precum și dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, astfel că față de voința manifestă a părților și având în vedere dispozițiile art. 56 din Codul comercial în vigoare la data încheierii contractului, competența materială generală revine judecătoriei .
De asemenea prin întâmpinare s-a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune avându-se în vedere obiectul cererii formulată de reclamant. În motivarea acestei excepții sunt invocate dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 în conformitate cu care pretențiile bănești se prescriu în termen de 3 ani de la data când ele erau datorate.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere împrejurarea că mandatarul a fost cel care nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile.
La termenul de judecată din data de 24.09.2012 s-a pus în discuția contradictorie a părților excepția de necompetență materială a tribunalului în judecarea cauzei, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare. Cu privire la excepția netimbrării s-a apreciat că, în situația dată, deși de obicei excepția netimbrării primează, instanța urmează a stabili cu prioritate dacă este vorba sau nu de un litigiu de muncă întrucât, dacă ar fi un litigiu de muncă, reclamantul nu ar datora taxă de timbru.
Prin sentința mr. 1850/24.09.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Dâmbovița-Secția I Civilă a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul S. C. D. D. domiciliat în Târgoviște, ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. TÂRGOVIȘTE, DÂMBOVIȚA S.A. cu sediul în Târgoviște, ., nr. 50, județul Dâmbovița în favoarea Judecătoriei Târgoviște, reținând că reclamantul S. C. D. D. a chemat în judecată pârâta . TÂRGOVIȘTE solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata unei sume de bani reprezentând dublul drepturilor bănești cuvenite în baza contractului de mandat nr. 7720/30.04.2008 pentru perioada 21.07.2009 – 30.04.2012, drepturi bănești constituite din remunerația cuvenită în baza contractului de mandat la care se adaugă premiul anual aferent, la plata dobânzii pentru perioada 21.07.2009 – 30.04.2012 urmând ca dobânda să fie calculată până la achitarea efectivă a debitului precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 158 Cod procedură civilă astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă iar dacă se declară necompetentă, dosarul va fi trimis instanței competente de îndată.
În conformitate cu dispozițiile art. 159 Cod procedură civilă, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
Coroborând aceste dispoziții legale cu dispozițiile art. 1 din codul de procedură civilă în conformitate cu care judecătoriile judecă în primă instanță toate cererile și procesele în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe și cu dispozițiile art. 1 din contractul de mandat nr. 7720/30.04.2008 încheiat între părți, rezultă că în cauză este vorba de un litigiu civil și nu de un litigiu ce privește drepturi salariale.
Astfel, tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din contractul de mandat nr. 7720/30.04.2008 încheiat între părți, actul juridic este guvernat de dispozițiile art. 1532 și urm. din Codul civil de la 1864 și de dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale iar potrivit art. 8 din același contract de mandat părțile răspund potrivit legii civile și comerciale. În aceste condiții, constată instanța de judecată, părțile au înțeles a încheia un contract civil și nu un contract de muncă, situație în care regulile aplicabile sunt cele de drept civil și nu regulile din legislația muncii.
De asemenea, tribunalul a constatat că, față de estimarea orientativă făcută de reclamant, valoarea acestor pretenții fiind sub 100.000 lei, instanța competentă din punct de vedere material este judecătoria în conformitate cu dispozițiile art. 1 pct. 1 coroborat cu art. 2 pct.1 Cod procedură civilă.
Tribunalul nu a putut primi punctul de vedere al reclamantei în sensul că dacă veniturile obținute din contractul de mandat sunt asimilate salariului în vederea impozitării, acestea devin drepturi salariale. Asimilarea respectivă are loc doar în vederea stabilirii și plății obligațiilor fiscale și nu transformă natura juridică a veniturilor din venituri civile în venituri salariale.
Ca urmare a declinării competenței de soluționare a cererii formulate, cauza a fost înregistrată la data de 18.07.2012 pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ .
Prin sentința nr. 688/06.02.2013 s- a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște, excepție invocată de instanță din oficiu, s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul S. C. D. D. cu domiciliul în mun. Târgoviște, ., apt. 4, jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. de A. Târgoviște-Dâmbovița S.A. cu sediul în mun. Târgoviște, ., nr. 50, jud. Dâmbovița, înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI-_, în favoarea Tribunalului Dâmbovița Secția a II-a Civilă.
De asemenea, s-a constatat existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Dâmbovița și Judecătoria Târgoviște, s-a suspendat judecarea cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel Ploiești în vederea soluționării conflictului negativ de competență astfel ivit.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Târgoviște a reținut că pretențiile deduse judecății prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, au ca temei răspunderea contractuală rezultată din contractul de mandat nr. 7720/30.04.2008, pentru prejudiciul produs ca urmare a pretinsei revocări abuzive a reclamantului de la conducerea S.C. C. de A. Târgivște-Dâmbovița S.A. prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 10/21.07.2009.
Astfel, contractul de mandat încheiat între părți apare ca fiind supus dispozițiilor legale speciale de natură comercială, în vigoare la momentul încheierii acestuia, acest contract cu o natură mixtă având un evident caracter oneros, fiind încredințat pentru tratarea unor afaceri comerciale.
Ca atare, în ceea ce privește răspunderea invocată în susținerea pretențiilor, au fost invocate și apar ca fiind incidente dispozițiile speciale prevăzute de art. 1431 alin. 4 din Legea nr. 31/1990R, dispoziții care consacră dreptul consiliului de administrație de a revoca oricând directorii, însă, în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptățit la plata daunelor interese. Totodată apar ca fiind incidente și disp. art. 391 C. ., mandantul care, fără justă cauză întrerupe executarea mandatului, răspunde pentru daune-interese.
Ori, dată fiind natura comercială a contractului de mandat încheiat între părți cât și supunerea acestuia regimului special instituit prin dispozițiile de art. 1431 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiului dedus judecății apar ca fiind aplicabile dispozițiile speciale ale art. 63 din Legea nr. 31/1990, dispoziții care instituie o competență materială specială în favoarea tribunalului în circumscripția căruia își are sediul societatea, dispoziții care nu au fost avute în vedere de instanța sesizată inițial, instanță care, deși a calificat corect contractul ca nefiind unul de muncă ci unul de mandat, ar fi trebuit, dată fiind natura comercială a contractului și supunerea acestuia dispozițiilor speciale din Legea nr. 31/1990, doar să transpună cauza la secția corespunzătoare din cadrul tribunalului, competentă să soluționeze litigii în materie comercială.
Totodată, constatând incidența disp. art. 20 pct. 1 din C.pr.civ. în sensul existenței unui conflict negativ de competență (conflictul existând chiar dacă declinarea de competență vizează o altă secție din cadrul tribunalului decât cea care s-a pronunțat inițial), în vederea soluționării acestuia a apreciat că se impune suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Curtea de Apel Ploiești, instanță competentă a soluționa acest conflict.
Prin decizia nr. 22 CC/17.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești- Secția I Civiă în dosarul nr._ având ca obiect „conflict negativ de competență”, s-a constatat că nu există conflict negativ de competență în ceea ce privește judecarea acțiunea formulată de reclamantul S. C. D. D., domiciliat în Târgoviște, ., apt. 4, jud. Dâmbovița în contradictoriu cu pârâta . TÂRGOVIȘTE-DÂMBOVIȚA S.A., cu sediul în Târgoviște, ., nr. 50, județ Dâmbovița, reținându-se, în esență, că în prezenta cauză, pornind de la competența de atribuțiuni al cărui criteriu obiectiv de determinare este natura litigiului, secția a II-a civilă (instanță de contencios administrativ) și secția I civilă (care are complete specializate în litigii de muncă și asigurări sociale) sunt considerate instanțe specializate în materiile respective.
Prin urmare, nu există o declinare reciprocă de competență, tribunalul – secția specializată în judecarea litigiilor de muncă – și-a declinat competența în favoarea judecătoriei, iar acesta din urmă și-a declinat competența în favoarea tribunalului, dar secția specializată în contencios administrativ și fiscal, cele două secții ale tribunalului având caracterul unor instanțe diferite, dată fiind specializarea în ce privește natura pricinilor judecate și competențele diferite.
Înaintată la Tribunalul Dâmbovița, cauza a fost înregistrată la data de 08.07.2013 la Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ .
În ședința publică din 4 aprilie 2014 instanța a luat act că reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul majorării pretențiilor la suma de 234.594 lei.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și expertiză contabilă.
Analizând cererea de chemare în judecată, prin prisma motivelor invocate, a textelor legale incidente, a actelor depuse la dosar, se rețin cele ce vor urma:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul S. C. D. D. în contradictoriu cu pârâta . Târgoviște-Dâmbovița SA, a solicitat obligarea acesteia la plata unei sume de bani reprezentând dublul drepturilor bănești cuvenite în baza contractului de mandat nr. 7720/30.04.2008 pentru perioada 21.07.2009 – 30.04.2012, drepturi bănești constituite din remunerația cuvenită în baza contractului de mandat la care se adaugă premiul anual aferent, la plata dobânzii pentru perioada 21.07.2009 – 30.04.2012, urmând ca dobânda să fie calculată până la achitarea efectivă a debitului precum și la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 4 04. 2014 (fila 221), reclamantul și-a modificat câtimea cuantumului pretențiilor arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 234 594 lei, sumă ce rezultă din raportul de expertiză.
Reclamantul a solicitat plata remunerațiilor cuvenite conform contractului de mandat iar nu dublul acestora, așa cum reiese din contractul de mandat, cu aplicarea unei diminuări de 25% calculată de către expertul contabil și dobânda legală.
În fapt, Tribunalul reține următoarele aspecte:
La data de 30 04. 2008, între . Târgoviște și reclamantul S. C. D. în calitate de director general, a fost încheiat contractul de mandat nr. 7720 prin care i-a fost încredințată organizarea, conducerea și gestionarea activității Companiei de A., pe baza unor obiective și criterii de performanță, în schimbul unei plăți, conform disp. art. 2 din contract.
La pct. B al contractului, au fost enumerate obligațiile reclamantului în calitate de director al Companiei de A., una din obligații fiind acea de a aduce la îndeplinire obiectivele și criteriile de performanță ale societății, prevăzute în BVC aprobat de C. de A. Târgoviște Dâmbovița SA.
Potrivit disp. art. 10 alin. 2 din contractul de mandat, în cazul în care mandatarul este revocat din motive neimputabile, directorul general urmează să fie despăgubit cu o valoare echivalentă cu dublul drepturilor bănești cuvenite până la expirarea termenului contractual de 4 ani.
Prin hotărârea CA nr. 10/21 07. 2009 98 Fila 11 din dosar nr._ ) s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de director general al . și încetarea contractului de mandat nr. 7720/30 04.2008.
În cuprinsul hotărârii de revocare s-a luat act de raportul asupra activității economico – financiare a societății în perioada IV. 2008 – trim I 2009 (fila 30 a dosarului) și asupra indicatorilor economico – financiari la 30 06.2009 și s-a constatat că aceștia nu sunt realizați la data de 30 06. 2009.
În motivarea hotărârii se mai reține că soluția de revocare a fost adoptată în temeiul disp. art. 22 lit. I din actul constitutiv al societății, urmare a concluziilor raportului privind constatările Consiliului de Administrație asupra activității desfășurate de conducerea Companiei de A. Târgoviște D-ța SA, în perioada trim IV 2008 – trim I 2009.
Ca urmare a revocării din funcție, s-a dispus încetarea contractului de mandat încheiat între societate și reclamant.
Practic, se constată că revocarea din funcție a fost dispusă pentru nerespectarea indicatoriloreconomici în perioada, trim. IV 2008 – trim I 2009.
Tribunalul reține că pretențiile deduse judecății prin cererea de chemare în judecată, au ca temei răspunderea contractuală rezultată din contractul de mandat pentru prejudiciul produs ca urmare a pretinsei revocări abuzive a reclamantului de la conducerea . Târgoviște – Dâmbovița SA.
Contractul de mandat încheiat între părți are natură comercială, cu un regim juridic instituit de dispozițiile art. 143 ind. 1 alin. 4 din Legea 31/1990R, dispoziții potrivit cu care consiliul de administrație poate revoca directorii iar în cazul în care revocarea este dispusă fără justă cauză, directorul în cauză, este îndreptățit la plata daunelor-interese.
Se rețin ca aplicabile și diap. art. 391 Cod Comercial potrivit cu care, mandantul care, fără justă cauză, întrerupe executarea mandatului, răspunde pentru daune-interese.
În primul rand, raportat la disp. art. 137 Cod de Procedură Civilă, Tribunalul se va pronunța asupra excepției prescripției acțiunii invocată de către pârât în cuprinsul întâmpinării:
Sub acest aspect, se reține că dreptul solicitat a fi valorificat pe cale judecătorească, reprezintă un drept de creanță, supus dispozițiilor art. 3 din Decret 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Chiar partea care a invocat excepția a arătat că termenul de prescripție a dreptul la acțiune pentru valorificarea drepturilor bănești a început să curgă de la data revocării mandatului anume, data de 21 07.2009, când reclamantul a luat cunoștință de hotăîrârea nr. 10/21 07. 2009 a Consiliului de Administrație al . Târgoviște
În cauză, acțiunea a fost înregistrată la Judecătoriea Târgoviște la data de 18 07.2012 deci, cu respectarea termenului de prescripție de trei ani prevăzut de lege, motiv pentru care instanța va respinge excepția prescripției extinctive.
Cu privire la fondul cauzei, reclamantul a invocat mai multe motive de nulitate care susțin, în opinia sa, hotărârea de revocare a contractului de mandat, motive ce vot fi analizate de instanță în raport de probele administrate în cauză
Se arată că încetarea contractului de mandat nu a fost justificată, nu s-a arătat care au fost criteriile și indicatorii de performanță care nu au fost realizați în această perioadă, că pentru activitatea din anul 2008 s-a obținut descărcarea de gestiune prin hotărâre Adunării Generale a Acționarilor nr. 5/27 05.2009 iar pentru anul 2009 nu a existat nici un document, anexă la contractul de mandat, care să cuprindă criteriile și indicatorii de performanță.
Sub aspectele invocate, Tribunalul reține că potrivit disp. art. 3 din OUG 79/2008, cu incidență în cauză, ”Criteriile și obiectivele înscrise în contractul de mandat, se actualizează anual, în termen de 30 de zile de la data aprobării bugetului de venituri și cheltuieli.
În contractul de mandat încheiat între părți, în cuprinsul disp. art. 12, se prevede că orice modificare a obiectivelor, criteriilor și indicatorilor de performanță se revizuiesc odată cu aprobarea unui nou BVC.
În cauză, criteriile și indicatorii de performață ce au fost avute în vedere la perfectarea contractului sunt stabiliți în baza unui BVC rectificat pentru anul 2008. Acești indicatori au fost confirmați prin Hotărârea CA nr. 4/6/30 04.2008.
Singura Hotărâre A. în care a fost aprobată rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2008 este Hotărârea nr. 3/30 12.2008 – fila 202 expertiză; a fost rectificat BVC, anexă a contractului de mandat.
Cu privire la rectificarea BVC din 2008, Tribunalul constată justețea concluziei expertului contabil, în sensul că această modificare, din data de 30 12. 2008, nu era de natură de a stimula/orienta activitatea societății spre indicatori mai performanți, întrucât nu mai era timpul efectiv, calendaristic, necesar, pentru alte realizări.
Or, nivelul de respectare a indicatorilor economici aflați în sarcina directorului general a fost stabilit, așa cum rezultă din raportul Consiliului de Administrație, raportat la BVC aferent anului 2008, așa cum a fost modificat în luna decembrie. Acest fapt echivalează cu nelegalitatea criteriilor folosite dat fiind că modificarea BVC a intervenit ulterior finalizării activității directorului general în anul 2008.
Referitor la evaluarea nivelului de performanță a activității reclamantului pentru anul 2009, conform și celor susținute de către reclamant, deși pârâta pretinde existența unui BVC aprobat, acesta nu a fost depus la dosarul cauzei și nici înaintat expertului contabil, deși prin hotărârea nr. 10, prin care s-a dispus revocarea, s-a stabilit “ia act de raportul asupra activității economico-financiare a societății în perioada 1 10.2009 – 31 05.2009 și asupra indicatorilor economico – financiari la 30 06.2009 și constată că aceștia nu sunt realizați față de cei prevăzuți în PVC”.
Având în vedere aspectele reținute, asupra pretinsei neîndepliniri a indicatorilor de performanță aferenți anului 2009, Tribunalul constată că aceștia nu au fost conveniți între părțile semnatareale contractului de mandat nr.7720/30 04.2008.
În cuprinsul raportului de expertiză contabilă administrat în cauză s-a concluzionat în sensul că, lipsa unui BVC aferent trim. IV al anului 2008 și, respectiv, trim I al anului 2009, nu se poate realiza analiza indicatorilor de performanță după criteriile solicitate.
Sub acest aspect, Tribunalul observă că în raportul privind constatările CA asupra activității desfășurate de conducerea Companiei de A. Târgoviște în perioada trim. IV 2008 – trim. IV 200, nu se regăsește decât comparativitatea de performanță de la nivelul anului 2008 luând în considerare BVC modificat la 30 12.2008
În plus, hotărârea Consiliului de Administrație, a fost emisă în contextul în care, prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor având nr. 5 din 27 05.2009 au fost aprobate situațiile finanaciare ale societății pentru anul 2008, dipunându-se descărcarea de gestiune a directorilor și administratorilor.
D. fiind această situație, cu privire la indicatorii de performanță realizați de către reclamant în ultimul trimestru al anului 2008 și trimestrul patru al anului 2009, expertul contabil a procedat totuși, la analizarea comparativă față de indicatorii inițiali de la contractul de mandat precum și cu cei stabiliți, prin rectificare, la data de 30 12.2008 – fiind singurele criterii ce au putut fi folosite.
Din prezentarea acestei situații, expertul a concluzionat că procentul global de realizare a indicatorilor de performanță a fost realizat atât față de indicatorii inițiali sau cei rectificați la data de 30 12.2008, cât și cei analizați la 5 luni 2009, gradul de realizare fiind influențat de modul de analiză și cuantificare a fiecărui indicator, în funcție de unitatea de măsură în care era exprimat – procente sau valori absolute (fila 205 a dosarului ); se atașează, în acest sens, un tabel cu valorile calculate.
Concluzia expertului contabil în sensul că procentul global de performanță a fost realizat, în lipsa altor criterii legale la care instanța s-ar putea raporta, va fi apreciată ca concludentă pentru soluționarea cauzei. Ca urmare, criticile pârâtului în sensul că o parte din indicatorii de performanță nu au fost realizați, vor fi înlăturate ținându-se seama și de faptul că expertul, din culpa pârâtului, a fost nevoit să se raporteze la criterii care nu mai erau de actualitate.
Se va avea în vedere și formularea generală a prevederii contractuale care vizează revocarea. Din cuprinsul contractului nu reiese neândeplinirea căror/câtor indicatori de performanță înseamnă neîndeplinire a obligațiilor contractuale, motiv pentru care această clauză va fi interpretată în favoarea debitorului acestor obligații.
În final, Tribunalul concluzionează că revocarea contractului de mandat a fost dispusă din motive care nu pot fi imputate reclamantului, acesta urmând să fie despăgubit conform disp. art. 10 alin. 2 din contract.
Faptul că reclamantul nu a contestat hotărârea nr. 10/21 07. 2009 de revocare a mandatului, deși au trecut mai mult de trei ani de la data luării acelei hotărâri, contrar opiniei pârâtei, nu denotă justețea măsurii și nu este de natură a împiedica partea, care nu are interes în a se dispune anularea actului, să solicite numai despăgubirile ce pretinde că i se cuvin.
Pe de altă parte, deși reclamantul nu a solicitat anularea hotărârii nr. 10 a Consiliului de Administrație, invocă anumite cauze de nulitate a acesteia, raportat la dispoziții cuprinse în actul constitutiv a . Târgoviște, la dispozițiile Legii 31/1990 a societăților comerciale, aspecte care sunt apreciate de instanță fără concludență față de de obicetul prezentei cauze, motiv pentru care nu vor fi analizate în cuprinsul acestei hotărâri.
Concluzionând, se constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata remunerației ce s-ar fi cuvenit începând de la data eliberării din funcție, 21 07.2009 și până la expirarea mandatului acestuia 30 04.2012, cu o diminuare de 25%, așa cum rezultă din legea 118/2010 ( nu solicită dublul remunerației, cum se prevede în contract) .
Remunerația cuvenită reclamantului pentru perioada anterior menționată, a fost calculată de expert ca având valoarea de 123 391 lei, sumă ce urmează a fi plătită de către pârâtă. De asemenea, pârâta va fi obligată la plata dobânzii legale
,reprezentând daune – interese compensatori.Cuantumul acestor dobânzi calculate de expert pentru perioada 21 07._12, este de 7593 lei, urmând să fie obligat pârâtul și la plata dobânzii legale ce va fi calculată până la data plății efective.
Cu privire la premiul anual,, art. 4, alin. 1. lit b) din contractul de mandat, prevede următoarele: Conducătorul are dreptul să primească, după aprobarea bilanțului contabil, pentru realizarea obligațiilor asumate prin prezentul contrat și pentru îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță, un premiu anual de cel mult 12 remunerații brute lunare - proporțional cu gradul global de depășire a obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite, avizat de Consiliul de Administrație și aprobat A..
Din interpretarea acestor clauze, se deduce, fără îndoială, că acest premiu s-ar fi cuvenit părții în cazul în care ar fi avut rezultate excelente în exercitarea funcției sale, prin depășirea obiectvelor și criteriilor de performanță, constate și avizate de Consiliul de Administrație și aprobat A..
Or, situațiile privind îndeplinirea criteriilor de performanță întocmite periodic de către C. de A. ( filele 113-12) necontestate de către părți și raportul de expertiză întocmit în cauză (anexele de la fila 205), nu au evidențiat o depășire a tuturor indicatorilor de perfomanță de către reclamant în activitatea desfășurată în perioada 30 04.2008 – 21 07.2009. Conform acestor evidențe o parte din indicatori au fost îndepliniți în parte, anumiți indicatori nu au fost îndepliniți, alți indicatori au fost depășiți și o mică parte, nu au fost realizați.
Sub aspectul premiului pretins cuvenit reclamantului, constatarea expertului în sensul că analiza indicatorilor de performanță nu este relevantă decât pentru stabilirea procentului de diminuare a premiului anual, contravine clauzelor contractuale. Așa cum s-a reținut anterior, premiul anual se acordă numai în cazul în care s-ar fi constatat depășirea criteriilor de performanță. Pare de neconceput ca în situația în care anumiți indicatori nu au fost realizați sau doar parțial realizați, să se acorde acest premiu, prevăzut doar pentru o activiatate cu rezultate performante. Un argument în plus constă în cuantumul ridicat a acestui premiu, valoarea sa ridicându-se la nivelul valorii cumulate a salariilor cuvenite reclamantului pentru un an întreg de muncă.
Mai mult, în contextual în care reclamantul a fost de acord să i se acorde drepturile salariale cu o diminuare de 25%, justețea acordării premiului anual pentru performanțe deosebite, nu se mai regăsește.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata premiului aferent perioadei 30 04.2008 – 21 07.2009.
În temeiul disp. art. 453 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, instanța va obliga pârâtul, ca parte căzută parțial în pretenții, la plata către reclamant, a sumei de 5 217 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru, onorariu de expertiză și onorariu de avocat. Aceste cheltuieli au fost stabilite proporțional cu limita în care a fost admisă cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. C. D. D., domiciliat în municipiul Târgoviște, ., ., în contradictoriu cu pârâta . Târgoviște-Dâmbovița SA, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 50, județul Dâmbovița, înregistrată la ORC Dâmbovița sub nr. J_, având CUI_.
Respinge excepția prescripției extinctive.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 115 789 lei reprezentând diferență de remunerație pentru perioada 21 07.2009 – 30 04. 2012, a sumei de 7593 lei reprezentând reprezentând dobânda legală calculată pentru perioada 21 07.2009 – 30 04.2012 și la plata dobânzii legale, ce urmează a fi calculată de la data de 30 04.2012 până la data efectivă a plății.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata contravalorii premiului anual aferent perioadei 30 04.2008 – 21 07. 2009.
Admite în parte cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 5 217 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru, onorariu de avocat și onorariu de expertiză.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3 10.2014.
Președinte, Grefier,
M. D. R. O.
Red. M.D.
Tehnored. R.O.
4 ex./18.12.2014
| ← Opoziţie. Sentința nr. 628/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Pretenţii. Decizia nr. 97/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
