Pretenţii. Sentința nr. 1357/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 1357/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 1375/120/2014

DOSAR NR._ pretenții

ROMANIA

TRIBUNALUL DAMBOVITA

SECTIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 1357

Ședința publică din 3 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. D.

GREFIER: R. O.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul T., cu sediul în orașul T., ., nr. 1, județul Dâmbovița, reprezentată de T. N., având funcția de primar, în contradictoriu cu pârâtul D. I., domiciliat în orașul T., ., județul Dâmbovița, CNP_, având ca obiect „pretenții”, prin care se solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 461.537,69 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Dezbaterile și lucrările dosarului au fost consemnate în încheierea de ședință din 26 septembrie 2014, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 alin.1 Noul Cod Procedură Civilă, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, se rețin următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița- Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fsical la data de 21.03.2014, sub nr._, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul T., cu sediul în orașul T., ., nr. 1, județul Dâmbovița, reprezentată de T. N., având funcția de primar, în contradictoriu cu pârâtul D. I., domiciliat în orașul T., ., județul Dâmbovița, CNP_, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 461.537,69 lei cu titlu de despăgubiri civile; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în fapt, că paratul a fost primarul orașului T. până în luna iunie 2012, iar în perioada mandatului sau, respectiv la data de 27.09.2005, a fost încheiat cu Societatea Comerciala ROMLUX LIGHTING CO SA Targoviste Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de iluminat public prin concesiune in orașul T.. Valoarea inițiala si provizorie a lucrărilor ce urmau sa fie efectuate a fost stabilita de parti ca fiind de 688.032 Euro la care se adaugă TVA in suma de 130.726 Euro, ce urma fie plătită de beneficiar in 8 ani, respectiv in 96 de rate lunare egale stabilite prin anexa la contract.

Ulterior părțile au mai incheiat două acte adiționale la acest contract si anume:

-Actul adițional nr.l din 01.07.2007 având ca obiect executarea de către . SA Targoviste a lucrărilor de reabilitare si modernizare sistem de iluminat de la stadionul orășenesc si realizare instalații luminoase la intrările in oras,valoarea acestora fiind de 492.728 Euro plus TVA in suma de 93.618,32 Euro ;

-Actul adițional nr.2 din 22.08.2012 având ca obiect executarea de către . SA Targoviste de lucrări suplimentare de extindere a iluminatului public conform anexei nr.7,valoarea acestor lucrări fiind de 118.147,42 Euro plus TVA de 22.448 Euro.

Se mai arată că lucrările au fost recepționate conform procesului verbal de recepție si punere in funcțiune inregistrat la Primăria T. sub nr. 2311 din 22.02.2007 și întrucât pe parcursul derulării contractului au apărut neintelegeri intre parti cu privire la modul de indeplinire a obligațiilor asumate prin contract in cursul anului 2010 Primăria orașului T.,din dispoziția primarului-paratul D. I. a refuzat sa mai achite facturile lunare emise de . SA Targoviste conform prevederilor convenite prin contract, ajungându-se ca, tot la propunerea primarului, Consiliul local T., prin HCL nr.155 din 16.12.2010, să rezilieze contractul sus menționat.

Ca urmare a acestor situații . SA T. a chemat in judecata Consiliul Local T. si Orașul T., acțiune ce a fost admisă în parte prin sentința nr.2187/2012/F.CA din 10 iulie 2012 pronunțata de Tribunalul B. in dosarul nr._, care a fost atacata cu recurs atât de reclamanta, cât si de Consiliul Local T. si Orașul T. prin primar, însă prin Decizia nr.2698/27.05.2013 Curtea de Apel G. a admis recursul formulat de . SA Targoviste si practic a admis acțiunea reclamantei asa cum se formulase, respingând recursurile formulate de Consiliul Local T. si Orașul T..

Prin aceasta decizie a fost anulata HCL nr.155/16.12.2010 si s-a dispus rezilierea contractului din vina exclusiva a Consiliului Local T..

Se mai arată, că in urma concilierilor avute s-a reușit eșalonarea plații sumelor respective pana in anul 2016.

Astfel, întrucât fostul primar D. I. a fost cel din dispoziția căruia au fost refuzate la plata facturile emise de . SA iar HCL nr.l55/2010 (anulata de instanța de judecata) a fost adoptata tot la inițiativa acestuia, penalitățile la care a fost obligat sa le platesca Orașul T. reprezintă o paguba produsa din culpa fostului primar, motiv pentru care au formulat acțiunea de fata, pentru a fi angajata răspunderea civila a paratului D. I. pentru modul in care a manageriat aceasta problema.

Se mai arată că prin cele doua hotărâri judecătorești pronunțate penalitățile urmau sa fie calculate si plătite pana la plata efectiva a sumelor datorate in baza contractului insa in urma negocierilor s-a convenit ca acestea sa fie calculate doar pana la data de 01.09.2013, cuantumul lor fiind de 461.537,69 lei, pentru care răspunzător este fostul primar D. I..

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.998-999 din Codul Civil de la 1864 si pe cele ale art.128 din Legea administrației publice locale nr.215/2001.

Au fost anexate, în xerocopii, următoarele înscrisuri: Hotărârea nr. 490/21.06.2004 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. 1015/2004 privind validarea alegerii ca primar a d-lui D. I.; Sentința nr. 1902/_ pronunțată de Judecătoria Răcari; Contract de delegare a gestiunii serviciilor de iluminat public prin concesiune în orașul T., nr. 7430/27.09.2005, cu 5 anexe; Act Adițional nr. 1 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de iluminat public prin concesiune în orașul T. Nr. 7430 din 04.07.2006, cu anexe; Act Adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de iluminat public prin concesiune în orașul T. Nr. 7430 din 04.07.2006, cu anexe; HCL nr. 155/2010 și actele care au stat la baza emiterii; cererea de chemare in judecata formulata de . SA; Sentința nr.2187/2012/F.CA din 10 iulie 2012 pronunțata de Tribunalul B. in dosarul nr._ ; Decizia nr.2698/27.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; duplicat de pe convenția de eșalonare a plații sumelor stabilite prin cele doua hotărâri judecătorești încheiată cu . SA.

La data de 25 aprilie 2014 pârâtul D. I. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lisei calității procesual pasive, motivat de faptul că cererea de chemare în judecată este formulată în contradictoriu cu o persoană fizică, în condițiile în care parte semnatară a Contractului de delegare a gestiunii serviciilor de iluminat public prin concesiune în orașul T., din care izvorăsc pretențiile reclamantei, este Consiliul Local al Orașului T., în calitate de cedent, parte cu care sunt semnate și contractele adiționale.

De asemenea, se susține că nici din întocmirea proiectului Hotărârii nr. 155/16.12.2010 prin care s-a aprobat rezilierea de delegare a gestiunii SIP nu rezidă calitatea sa procesual pasivă, decizia nefiind rezultatul direct al întocmirii proiectului de hotărâre, acesta trecând prin filtrul Consiliului Local și fiind admis prin vot de membrii acestuia.

În continuare, pârâtul a mai arătat că plata cu întârziere a facturilor emise de concesionar nu s-a realizat ca urmare a dispoziției primarului de la acea vreme; competența în privința operațiunilor de plată a facturilor aparținea compartimentului contabil, acesta nefiind influențat în niciul fel de fostul primar, în sensul sistării plăților. Nu există nici un act constatator al culperi sale în neplata/plata cu întârziere a facturilor emise de concesionar.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 Primarul este un organ executiv.

Pe fondul cauzei, se solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta nu face dovada plății acestor sume către concesionar și nu arată nici calculul în urma căruia a ajuns la valoarea solicitată.

La data de 20 mai 2014 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtul D. I., solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, având în vedere că pârâtul, în calitate de primar al orașului T. avea obligația de a executa acest contract, respectiv de a dispune efectuarea la termenul scadent a plăților facturilor emise de concesionar.

În continuare se arată că pârâtul, în calitatea de primar și ordonator de credite, nu numai că nu a dispus plata facturilor la termenele scadente, dar acesta a refuzat efectiv plata lor.

Se apreciază că prin conduita sa, în calitate de primar și de ordonator de credite, pârâtul a prejudiciat bugetul local și pentru acest motiv a fost chemat în judecată, el având deplina calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, precizează că așa cum rezultă din hotărârile judecătorești anexate, Consiliul Local T. a fost obligat la penalități pentru plata cu întârziere a facturilor emise de concesionar, pentru fiecare capăt de cerere, penalități calculate până la data de 08.04.2011 și în continuare, până la plata efectivă a sumelor datorate, însă numai ca urmare a diligențelor depuse de actuala conducere a primăriei orașului T. s-a reușit să se convină cu concesionarul eșalonarea plății sumelor datorate în 23 de rate și acesta a fost de acord ca penalitățile să fie calculate doar până la data de 01.09.2013, renunțând la penalitățile la care ar fi fost îndreptățit conform hotărârilor judecătorești până la achitarea efectivă a debitului.

Cât privește îndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului, aceasta rezultă implicit din motivele cererii de chemare în judecată, iar în situația în care acesta înțelege să conteste suma pretinsă prin acțiune, acesta poate solicita efectuarea unei expertize judiciare contabile, care să stabilească dacă suma pretinsă este reală sau nu.

Se solicită respingerea apărărilor formulate de pârât și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept, răspunsul la întâmpinare a fost întemeiat pe dispozițiile art. 201 Cod procedură civilă:

Analizând cererea de chemare în judecată, prin prisma motivelor invocate, a textelor legale incidente, a actelor depuse la dosar, se rețin cele ce vor urma:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fsical la data de 21.03.2014, sub nr._, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul T., în contradictoriu cu pârâtul D. I., a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 461.537,69 lei cu titlu de despăgubiri civile și cu cheltuieli de judecată.

Ca situație de fapt, instanța reține următoarele:

Este de necontestat că pârâtul a fost primarul orașului T. până în luna iunie 2012, iar în perioada mandatului său, respectiv la data de 27.09.2005, a fost încheiat cu Societatea Comerciala ROMLUX LIGHTING CO SA Târgoviște contractul de delegare a gestiunii serviciilor de iluminat public prin concesiune în orașul T., valoarea inițiala si provizorie a lucrărilor ce urmau sa fie efectuate a fost stabilita de părți ca fiind de 688.032 Euro la care se adaugă TVA in suma de 130.726 Euro, ce urma fie plătită de beneficiar in 8 ani, respectiv in 96 de rate lunare egale stabilite prin anexa la contract (contract nr. 7430/2005, fila 13 a dosarului ).

La contractul inițial, părțile au mai încheiat două acte adiționale, astfel:

Actul adițional nr. l din 01.07.2007 (fila 37)având ca obiect executarea de către . SA Târgoviște a lucrărilor de reabilitare si modernizare sistem de iluminat de la stadionul orășenesc si realizare instalații luminoase la intrările in oraș, valoarea acestora fiind de 492.728 Euro plus TVA in suma de 93.618,32 Euro ;

Actul adițional nr.2 din 22.08.2012 (fila44) având ca obiect executarea de către . SA Târgoviște de lucrări suplimentare de extindere a iluminatului public conform anexei nr.7,valoarea acestor lucrări fiind de 118.147,42 Euro plus TVA de 22.448 Euro.

Prin sentința nr.2187/2012/F.CA din 10 iulie 2012 pronunțata de Tribunalul B. in dosarul nr._, acțiunea formulată reclamanta . SA T. împotriva Consiliul Local T. si Orașul T., a fost admisă în parte. Hotărârea pronunțată a fost atacata cu recurs iar prin decizia nr. 2698/27.05.2013, Curtea de Apel G. a admis recursul formulat de . SA Târgoviște în sensul că a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată, respingând recursurile formulate de Consiliul Local T. si Orașul T..

Prin această decizie a fost anulata HCL nr.155/16.12.2010 si s-a dispus rezilierea contractului din vina exclusiva a Consiliului Local T..

Prin convenția încheiată între părți (fila 82 a dosarului) s-a stabilit eșalonarea plății sumelor de bani datorate de orașul T. către Romlux Lighting Company S.A., până în anul 2016.

Consiliul Loca l reprezintă o autoritate a autonomiei locale cu caracter deliberativ )(art. 121 din Constituție) iar primarul reprezintă autoritatea administrației publice cu caracter executiv.

În drept:

Prin disp. art. 128 din legea 215/2001 privind administrația publică locală, se instituie o răspundere administrativă, civilă, contravențională sau penală pentru faptele săvârșite de primar în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, iar prin disp. art. 63 din aceeași lege, se enumeră categoriile de atribuții ale acestuia, în care se include, în relația cu consiliul local, obligația primarului de a prezenta acestui organ un raport anual privind starea economică, socială și de mediu, atribuții referitoare la bugetul local, în exercitarea acestora primarul exercitând funcția de ordonator principal de credite

precum și atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor.

În cauză, având în vedere dispozițiile legale enunțate, constată Tribunalul, răspunderea civilă delictuală a fostului primar al orașului T. ar putea fi angajată pentru pagubele produse unității administrativ-teritoriale pentru pretinsa îndeplinire cu caracter defectuos a contractului încheiat cu reclamanta, în cazul în care ar fi îndeplinite condițiile specifice acestui fel de răspundere anume, existența unei fapte ilicite, vinovăția celui în cauză și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, elemente ce vor fi analizate de către instanță prin prisma disp. art. 998-999 Cod Civil (se aplică codul civil din anul 1864, conform principiului tempus regit actum).

Raportat la disp. art. 248 Cod de Procedură Civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe noi ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. I., urmează a fi respinsă având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, primarul (și fostul primar) poate răspunde civil având în vedere disp. art. 128 din Legea 215/2001 iar în raportul juridic concret, dedus judecății, acesta este titularul obligațiilor reclamante a fi valorificate în justiție.

Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul constată, în primul rând că, prin probele administrate, nu s-a evidențiat faptul că primarul D. I. a fost cel din dispoziția căruia au fost refuzate la plată facturile emise de către . SA pe de o parte, iar pe de altă parte, rezilierea contractului a fost dispusă de către Consiliul Local prin HCL (organ cu atribuții deliberative, așa cum s-a arătat anterior) iar nu de către primarul D. I..

Astfel, neplata facturilor și rezilierea contractului reprezintă aspecte relevante, care au condus la producerea prejudiciului pretins de către reclamantă și care au fost valorificate de către Curtea de Apel Galații la pronunțarea decizia nr. 2698/27.05.2013, de obligare la plată a unității administrativ-teritoriale T. către Societatea Comerciala ROMLUX LIGHTING CO SA Târgoviște.

Ca atare, nu se poate reține că pârâtul este autorul faptei ilicite pretinsă în justiție de către reclamantă și, concluzionând, Tribunalul reține că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de disp. art. 998 – 999 Cod Civil, acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul T., în contradictoriu cu pârâtul D. I., având ca obiect „pretenții”, urmând să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul T., cu sediul în orașul T., ., nr. 1, județul Dâmbovița, reprezentată de T. N., având funcția de primar, în contradictoriu cu pârâtul D. I., domiciliat în orașul T., ., județul Dâmbovița, CNP_, având ca obiect „pretenții”.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 3 10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. D. R. O.

Red. M.D.

Tehnored. R.O.

4 ex./20.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1357/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA