Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1352/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 1352/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 3753/120/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA nr. 1352

Ședința publică de la 2 octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. E.

Grefier: R. M.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect „ordonanță de plată” formulată de creditoarea Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deșeurilor solide în județul Dâmbovița” cu sediul în Târgoviște, ., nr 2, județ Dâmbovița în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Bilciurești-prin Primar cu sediul în Bilciurești, județ Dâmbovița.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei conform chitanței nr_/13.08.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează stadiul pricinii.

Instanța, considerându-se lămurită cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 NCPC, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, creditoarea Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deșeurilor solide în județul Dâmbovița”, a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei U. Bilciurești, prin care să fie obligată la plata sumei totale de 38.738,91 lei din care:

- 406,91 lei reprezintă cotizație membru, conform facturii nr.103 emise la 17.10.2011;

- 29.512 lei reprezintă cotizație suplimentară, conform facturii nr.191 emise la 16.01.2012;

- 7.620 lei reprezintă cotizație suplimentară, conform facturii nr.279 emisă la 16.01.2012;

- 1.200 lei reprezintă cotizație membru, conform facturii nr.370 emisă la 20.01.2012.

În motivarea cererii, se arată faptul că în baza Statutului Asociației și a Hotărârii nr.66/27.12.2011, art.1 și art.3, toate U. urile care sunt membre ale asociației, vor datora și o cotizație suplimentară lunară de 1 leu/gospodarie, beneficiara a programului. Numărul de gospodării pe unitate administrativ teritorială va fi cel stabilit pe baza declarației pe proprie răspundere.

Prin Hotărârea nr.66/27.12.2011 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară s-a stabilit și aprobat cuantumul cotizației suplimentare ce revine fiecărei unități administrativ teritoriale în sumă de 1 leu/ lună/gospodarie, calculată conform anexei ce face parte integrantă din hotărâre.

Se susține faptul că în baza art.5 și 6 a Hotărârii nr.66/27.12. 2011 asociația va factura unităților administrativ teritoriale cotizația suplimentară ce revine fiecăruia în conformitate cu numărul de gospodării declarat de fiecare U. în parte.

Prin urmare, debitorul datorează suma de 849.074,99 lei cotizație suplimentară, reprezentând suma datorata în cuantumul cotizației suplimentare de 1 leu/gospodarie pentru gospodării și instituții.

Suma totală ce reprezintă contravaloare plan de disponibilitate și dobânzi și penalități de întârziere datorate Codului de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, se actualizează în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.

Se menționează faptul că este certă, lichidă și exigibilă creanța, adică existența creanței este certă, fermă constatată prin Anexa nr.1 la Hotărârea nr.66/27.12. 2011. Lichidă- atunci când are un cuantum bine determinat prin Hotărârea nr.66/27.12. 2011, cuantumul taxei de habitat cu destinație specială de salubrizare în sumă de 1 leu/lună/gospodarire, act însușit de toate unitățile administrativ teritoriale ale județului Dâmbovița prin ștampilă și semnătură. Exigibilă- atunci când s-a ajuns la scadență, potrivit Metodologiei de instituire și colectare a taxei de habitat, se specifică că termenul de plată al facturilor este de 30 de zile de la data la care acestea au fost emise de către A..

În drept, au fost invocate disp. art.1013 NCPC.

În dovedirea cererii, au fost depuse, în copie, următoarele înscrisuri: somația nr.4511/21.05.2014, situație clienți, nota de inventar, facturi, Anexa nr.1 la Hotărârea nr.16/17.09.2010, Hotărârea nr.66/27.12.2011, situație plăți de disponibilitate, procesul verbal încheiat la data de 27.12.2011.

Analizând cererea creditoarei prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a textelor legale incidente, se apreciază că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce vor urma.

Creanța solicitată de creditoare are ca izvor Hotărârea nr.66/27.12.2011 adoptată de creditoarea Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deșeurilor solide în județul Dâmbovița, debitoarea fiind membru ala acestei asociații, conform Statului depus la dosar, fiind emise facturile 103/2011; 191/2012; 279/2012; 370/2012.

Penalitățile au fost calculate conform Anexei 1 la Hotărârea nr.66/27.12.2011.

Procedura ordonanței de plata reglementată în art. 1013-1024 din NCPC, se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Potrivit art. 662 din NCPC, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

In speța dedusa judecății, sunt îndeplinite cumulativ aceste condiții deoarece, .

Creanța este atât certă cât și lichida, deoarece câtimea acesteia este determinata prin facturile emise conform Hotărârii nr.66/27.12.2011.

Caracterul exigibil al creanței rezulta din Anexa 1 la Hotărârea nr.66/27.12.2011.

Mai mult debitoarea nu a depus întâmpinare, fapt, pentru care având în vedere și dispozițiile art. 1018 alin 3 NCPC, instanța, îl consideră ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.

Față de cele de mai sus, urmează a admite cererea și a obliga debitoarea U. Bilciurești să plătească creditoarei, în termen de 20 de zile suma de 38.738,91 lei, c/valoarea facturilor 103/2011; 191/2012; 279/2012; 370/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deșeurilor solide în județul Dâmbovița” cu sediul în Târgoviște, ., nr 2, județ Dâmbovița în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Bilciurești-prin Primar cu sediul în Bilciurești, județ Dâmbovița.

Obligă debitoarea U. Bilciurești să plătească creditoarei, în termen de 20 de zile suma de 38.738,91 lei, c/valoarea facturilor 103/2011; 191/2012; 279/2012; 370/2012.

Cu drept la cerere în anulare pentru debitor, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 2 octombrie 2014.

PREȘEDINTE Grefier

F. E. R. M.

Red. EF

Tehn. RM

4 ex/ 28 X 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1352/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA