Constatare nulitate act. Sentința nr. 21/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 25325/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 11/2013
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. M.
Judecător T. I. H.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind apelul declarat de apelantul reclamant . împotriva sentinței nr._/21.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți C. DE C. B. - SOCIETATE C., . și banca tras B., având ca obiect constatare nulitate act ANULARE FILE CEC.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru apelantul reclamant . consilier juridic C. G., lipsind intimații pârâți - C. DE C. B. - SOCIETATE C., . și B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții prezente.
Consilier juridic C. G., pentru apelantul reclamant, învederează instanței că suma a fost achitată, fila cec nu a fost introdusă la plată. A solicitat admiterea apelului, schimbarea ordonanței și constatarea nulă a filelor CEC, care au fost pierdute de salariat. A precizat că nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând,
Constată că la data de 02.10.2012, reclamanta S.C. S. T. SRL în contradictoriu cu pârâții C. DE C. B. și . a solicitat constatarea nulității filelor CEC . nr._ și . nr._ EMISE DE C. de Cosum B., girate de . către S. T. SRL, cu sumele de 820,45 lei, respectiv 1095,97 lei.
În motivarea cererii a arătat că cele două file CEC au fost pierdute, iar scadența acestora este la data de 01.10.2012, respectiv 05.10.2012.
În drept, cererea nu a fost motivată.
În scop probatoriu, reclamanta a depus în copie filele CEC a căror anulare o solicită.
La data de 09.10.2012, pârâta . a depus note de ședință prin care învederează instanței că a luat la cunoștință despre pierderea celor două file CEC, că este de acord cu constatarea nulității acestora, menționând că suma pentru care au fost emise cele două file a fost integral achitată.
La aceeași dată a depus note de ședință și pârâta C. de C. B. achiesând la pretențiile reclamantei.
La data de 15.10.2012, reclamanta a formulat precizare la cererea inițial formulată, solicitând ca în temeiul art.67 și următoarele din in Legea 59/1934 constatarea nulității celor două file CEC din cauza pierderiii acestora, menționând totodată că ambele cecuri au fost emise de C. de C. B., banca trasă fiind B., iar beneficiar S.C. S. T. SRL, ambele fiind girate de . .
În motivarea cererii a arătat că între S.C. S. T. SRL în calitate de vânzător și . în calitate de cumpărător, a existat convenția conform căreia . să facă plata prin emiterea unor cecuri. În vederea efectuării plății pentru mărfurile livrate . a girat către S.C. S. T. SRL cele două cecuri emise de C. DE C. B., acestea fiind înmânate la data de 01.10.2012 agentului de vânzări S. D., angajat al reclamantei care a și anunțat pierderea cecurilor.A precizat că banca trasă a fost înștiințată despre piederea celor două file CEC.
La dosarul cauzei reclamantul a depus în copie adresele nr. 2998/02.10.2012, nr. 2999/02.10.2012 și nr.3000/02.10.2012 emise către C. DE C. B., . și B., cât și cererea formulată de numitul S. D..
Prin sentința nr._ din 31.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. S. T. SRL, în contradictoriu cu pârâții C. DE C. B. și ..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 59/1934 declararea nulității instrumentului de plată va fi făcută în situația în care acesta fost pierdut, sustras sau distrus, iar conform art. 1169 din Codul civil, reclamantul are obligația de a proba susținerile din cererea de chemare în judecată, ceea ce în speță nu s-a realizat, nefiind făcute în cauză dovada faptului că filele CEC au fost pierdute, a împrejurărilor și datei la care au fost pierdute, cu atât mai mult cu cât este vorba de două file CEC, emise la date diferite, deși instanța în exercitarea rolului activ consacrat de dispozițiile art. 129 alin 5 cod procedură civilă, a pus în vedere reclamantei necesitatea lămurii acestor aspecte esențiale în stabilirea unei situații de fapt concrete și corecte.
Mai mult, din copiile filelor CEC depuse la dosar și din notele de ședință depuse de către pârâtele C. De C. B. Și ., rezultă că cele două file CEC au fost emise la data de 01.10.2012, respectiv 05.10.2012, iar cererea cu care a fost învestită instanța privitoare la declararea nulității celor două instrumente de plată a fost formulată la data de 02.10.2012, deci anterior emiterii uneia din filele CEC, respectiv fila CEC nr. RNCB1BG_.
De asemenea, se mai constată că, în cuprinsul celor două file CEC atașate la dosar nu apar mențiunile privitoare la persoana în beneficiul căreia au fost emise iar potrivit dispozițiilor 107-102 din Norma BNR 7/1994 posesor poate fi orice persoană, situație în care se apreciază că, în speță nu se face fără echivoc dovada că reclamantul este posesorul legitim al filelor CEC și implicit nu se face dovada de posesor, în sensul prevederilor art.67 din Legea nr. 69/1934 a titularului cererii de chemare în judecată,.
Din această perspectivă, și de principiu, potrivit dispozițiilor pct.317 din Norma BNR nr.7/1994, după 15 zile este autorizată plata CEC către posesorul legitim, beneficiar al hotărârii judecătorești.
Ca ultim aspect s-a mai reținut că în lipsa oricăror elemente de identificare, nu s-a făcut dovada aspectelor referitoare la caracterul de transmisibil sau dimpotrivă netransmisibil a filelor CEC, pentru ca instanța să poată decide în consecință, în raport de dispozițiile art.330 din Norma BNR nr.7/1994.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea a arătat că în primă instanță judecata s-a făcut în lipsa unei părți care nu a fost legal citată, respectiv B., care are calitatea de bancă trasă a celor două file CEC.
Totodată a menționat că potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului „Cecul stipulat plătibil unei anumite persoane, cu sau fără clauza expresă la ordin, este transmisibil prin gir...Girul poate fi făcut chiar în folosul trăgătorului sau a oricărui alt obligat. Aceștia pot să gireze din nou cecul."
Cele 2 file cec au fost înmânate, in data de 01.10.2012, agentului de vânzări S. D., angajat al subscrisei S.C. S. T. S.R.L., care a anunțat-o că nu le mai găsește si le-a pierdut în împrejurări necunoscute, arătând ca, dupa ce le-a primit de la ., le-a pus in mapa de serviciu si cand a ajuns la sediul societății angajatoare, pentru a le depune la serviciul contabilitate, nu le-a mai găsit.
Pentru a putea identifica cele doua file cec pierdute, agentul de vânzări S. D., a făcut demersuri de obținerea unor copii ale acestora.
. i-a pus la dispoziție xerocopiile pe care le deținea ale celor doua file cec sus menționate, dar acestea fuseseră copiate dupa ce le-a primit de la C. DE C. B. - SOCIETATE C., si înainte de a fi completate cu girul către beneficiarul S.C. S. T. S.R.L., neintuind ca urmează a fi pierdute de către reprezentantul acestuia din urma. Tocmai datorita acestor imprejurare, pe xerocopiile celor 2 file cec depuse la dosar - pe care le-am obținut de la . -, nu apar mențiuni privitoare la persoana in beneficiul căreia au fost emise. Banca trasă, respectiv B., a fost instiintata despre pierderea celor 2 file cec sus menționate, prin adresa nr. 3000/02.10.2012, însoțita de confirmarea de primire, ambele acte aflându-se la dosarul cauzei.
Totodată, in calitate de posesor al celor 2 file cec pierdute, a instiintat despre pierderea acestora atat emitentul lor, respectiv C. DE C. B. - SOCIETATE C., prin adresa nr. 2998/02.10.2012, cat si clientul nostru care a efectuat girarea către noi si ne-a predate cele 2 file cec, respectiv ., prin adresa nr. 2999/02.10.2012.
Emitentul celor 2 file cec, C. DE C. BALS - SOCIETATE C., cat si girantul ., au depus intampinari la dosar prin care arata ca li s-a adus la cunoștința pierderea celor 2 file cec sus amintite si ca sunt de acord cu constatarea nulității acestora.
Tocmai pentru ca a inteles situația nedorita a pierderii celor 2 file cec sus amintite, girantul . arata ca facturile care trebuiau achitate cu cele 2 file cec, le-a achitat integral, in numerar, către ., dar girantul se afla, astfel, in imposibilitatea de a-si incasa banii de la C. DE C. BALS - SOCIETATE C., datorii pierderii instrumentelor de plata sus menționate.
Apelanta mai arată că a probat susținerile din cererea de chemare in judecata precizata cu actele existente la dosar, făcând dovada faptului ca filele cec au fost pierdute de salariatul subsrisei, a împrejurărilor si datei la care au fost pierdute, precum si a calității de posesor, contrar celor reținute de prima instanța.
Ulterior pierderii, subscrisei i-au fost achitate in numerar facturile a căror plata ar fi trebuit sa se faca prin cele 2 file cec sus menționate, girate si pierdute, însă are obligația legala, in calitate de posesor al celor 2 file cec pierdute de salariatul său, sa solicite anularea acestora in caz de pierdere, potrivit art. 67 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului.
F. de motivarea primei instanțe referitoare la data emiterii uneia dintre cele 2 file cec, respectiv 05.10.2012, arătă că a solicitat lămuriri in acest sens agentului de vânzări care a primit cele doua file cec sus amintite. Acesta a declarat ca, in practica, majoritatea comercianților completează filele cec cu data scadenta.
Pe de altă parte, menționează apelanții, verificarea completării corecte sau incorecte a celor doua file cec sus amintite de către emitent, face parte din atribuțiile băncii trase, iar in cazul in care fila cec este completata incorect sau eronat, banca emite refuz de plata pentru motivul concret invocat si nu decontează instrumental de plata in cauza.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 282-298 Cod procedura civila Legea nr. 59/1934 asupra cecului, republicată în M.Of. 119 bis din 14 iunie Legea nr. 394/1943, Legea nr. 515/1946, O.G. nr. 11/1993, Legea nr. 83/1994 . O.U.G. în MOF nr. 284 din_ .
Deși legal citați intimații nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinare.
La data de 15.04.2013, în temeiul art.67 din Legea nr. 59/_, instanța a dispus citarea B. SA – banca trasă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, instanța văzând și dispozițiile art.295 C.pr.civ. apreciază apel ca fiind întemeiat.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 59/_, cecul este înscrisul prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci la care are disponibil bănesc, numită tras, să plătească, la prezentarea titlului o sumă de bani altei persoane numită beneficiar.
Potrivit legii, cecul stipulat plătibil unei anumite persoane, cu sau fără clauză expresă " la ordin" este transmis prin gir ( art.15 din lege).
Conform dispozițiilor art.67 din Legea nr. 59/_, posesorul unui cec pierdut poate cere anularea cecului printr-o cerere în care să fie cuprinse mențiunile obligatorii al cecului. Posesorul poate notifica trasului cererea de anulare introdusă la judecătorie privind pierderea cecului, precum și termenul fixat pentru judecata cauzei.
În cauză cele două file CEC . nr._ și . nr._( pentru suma de 1095,97 lei și respectiv 820,45 lei) au fost emise de C. DE C. B.( trăgător), trasul B., la ordinul .( beneficiar). Potrivit, mențiunilor din filele CEC și notele scrise depuse la dosar, filele CEC au fost girate de . în favoarea reclamantului . .
Conform declarației extrajudiciare a numitului S. D., angajat al ., la data de 01.10.2012 după ce a primit cele două file cec girate de
. pentru plata mărfii, le-a pus în mapa de serviciu, însă atunci când a ajuns la sediul societății reclamante pentru a le preda nu le-a mai găsit.
Prin adresele nr. 2998/02.10.2012, nr. 2999/02.10.2012 și nr.3000/02.10.2012 . a făcut cunoscută pierderea filelor cec atât băncii trase, trăgătorului C. DE C. B., cât și ., prin notele de ședință depuse la dosar, . arătând că plata sumelor menționate în filele cec a fost efectuată integral.
Având în vedere că potrivit probelor administrate în cauză cele două file CEC au fost emise în favoarea ., care ulterior le-a girat către ., acestea pierzându-le, instanța apreciază că în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada pierderii filelor cec și a datei la care au fost pierdute, astfel încât în temeiul art.296 C.pr.civ. va admite apelul, va schimba sentința pronunțată în sensul că va constata nulă fila CEC . nr._ și fila CEC . NR._.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul reclamant . cu sediul în comuna C., ..14, județul D. împotriva sentinței nr._ din 21.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți C. DE C. B. cu sediul în B., ..5, jud.O. - și . cu sediul în C., ..75, jud.D. și B. cu sediul în București, Regina E., nr.5.
Schimbă sentința nr._ din 31 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria C., în sensul că admite cererea și constată nulă fila CEC . nr._ și fila CEC . NR._.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2013
Președinte, A. G. M. | Judecător, T. I. H. | |
Grefier, A. F. |
Red.jud.A.G.M.
Tehn.red.A.F. 15.07.2013
Red.jud.fond.R.M.D.
| ← Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 399/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








