Contestaţie la executare. Decizia nr. 490/2013. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 490/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 4133/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 490/2013

Ședința publică de la 23 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. V.

Judecător L. D.

Judecător T. I. H.

Grefier A. F.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurenții contestatori B. V., și B. F. împotriva sentinței nr. 3707/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat pârât . SA, având ca obiect contestație la executare

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul nu a fost timbrat corespunzător.

Se constată depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare formulată de intimat pârât.

Instanța, invocă din oficiu, excepția netimbrării și reține cauza spre soluționare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele,

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.02.2013, contestatorii B. F. și B. V. au formulat, în contradictoriu cu intimata . SA, contestație la executare împotriva începerii procedurii de executare silită asupra cotei devălmașe a lui B. F. din imobilul sub A1 pentru suma de 22.928,04 lei, compusă din 19.814,27 lei, reprezentând debit plus 3.113,77 lei – cheltuieli de executare, executare începută de către B. M. CI, prin somația nr. 1463/D/2012.

În drept, cererea nu a fost motivată.

În susținerea cererii, au fost depuse înscrisuri, în copie.

Cererea de chemare în judecată nu a fost legal timbrată.

Legal citată, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

Prin rezoluția judecătorului de complet din data de 06.02.2013, s-a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a timbra cererea cu 194 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării, obligație procesuală neîndeplinită de către contestatoare.

La termenul de judecată din 08.03.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 3707/08.03.2013 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a admis excepția netimbrării cererii, invocată de instanță din oficiu și a anulat cererea formulată de contestatorii B. F. și B. V., împotriva intimatei . SA, ca netimbrată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond analizând cu precădere, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) Cod proc. civ., excepția menționată anterior, instanța a constatat că,

Prin rezoluția judecătorului de complet din data de 06.02.2013, s-a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a timbra cererea cu 194 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării, obligație procesuală neîndeplinită de către contestatoare.

Având în vedere dispozițiile art. 1 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, potrivit cărora acțiunile și cereriile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Constatând că, deși această obligație a fost adusă la cunoștința contestatoarei, aceasta nu a fost îndeplinită, instanța urmează să admită excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, să anuleze cererea, ca netimbrată.

Împotriva sentinței nr.3707/2013 au declarat recurs contestatori B. V., și B. F. ,solicitând admiterea,modificarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare,iar în subsidiar admiterea și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivare recurenții arată că ședința de la instanța de fond a fost anunțată pentru ora 10,30,însă în mod surprinzător și fără a primi citație în acest sens,de a se modifica ora de începere a ședinței, completul de judecată a intrat în ședință la ora 8,30,astfel că la termenul când s-a luat în pronunțare dosarul a fost lipsă de procedură,deoarece au fost citați pentru ora 10,30.

De asemenea, mai arată că în mod greșit s-a dispus notarea începerii proceduri de executare silită asupra cote din imobil pentru suma de_,04 lei,în condițiile în care societatea și-a recuperat autoturismul Opel Vivaro,fără a-i comunica vreun proces verbal de ridicare și de vânzare ulterioară a autoturismului.

La termenul din 23 septembrie 2013 intimata . SA a formulat întâmpinare,prin care a invocat excepția netimbrării cererii de recurs,excepția nulității cererii,iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat,cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că recurenții nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru,astfel că se impune admiterea excepției și pe cale de consecință anularea recursului.

În cauză cererea de recurs a fost formulată de ambii recurenți însă a fost semnată decât de unul dintre aceștia.

Pentru termenul de judecată din data de 23 septembrie 2013,tribunalul a dispus citarea recurentului cu mențiunea de a timbra corespunzător cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, constatându-se la acest termen că recurentul nu și-a îndeplinit această obligație.

În ședința publică de astăzi 23.09.2013, instanța de recurs din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului și a reținut cauza spre soluționare cu privire la excepție.

Potrivit art.11 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.9 din O.G.nr.32/1995 privind timbrul judiciar, tribunalul a pus în vedere recurentului ca pentru termenul de judecată de astăzi 23.09.2013 să timbreze recursul cu taxa de timbru în suma de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, fiind citat cu această mențiune, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare existentă la fila 7 dosar recurs, însă se constată că recurentul nu și-a îndeplinit această obligație a satisfacerii taxei de timbru și timbru judiciar.

În atare situație, devin incidente dispozițiile art.20 al.3 din Legea 146/1997, potrivit cărora, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii, și pe cale de consecință, tribunalul va anula ca netimbrat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenții contestatori B. V., și B. F., ambii cu domiciliul în C., .. 104, ., ., împotriva sentinței nr. 3707/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat pârât . SA, cu sediul în G., ., județul G.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 23 Septembrie 2013

Președinte,

V. V.

Judecător,

L. D.

Judecător,

T. I. H.

Grefier,

A. F.

Red.jud.V.V.

Tehn.red.A.F.

Red.jud.fond.R.G.Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 490/2013. Tribunalul DOLJ