Constatare nulitate act. Decizia nr. 177/2013. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii comerciale / 2013

Decizia nr. 177/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 23572/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 177/2013

Ședința publică de la 01 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. C.

Judecător I. O.

Judecător O. P. A.

Grefier A. F.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurenta pârâtă . împotriva sentinței nr._/28.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._

în contradictoriu cu intimații reclamanți M. C., intimat M. S. C. având ca obiect constatare nulitate act

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă ., avocat D. B. și intimați reclamanți - M. C., intimat M. S. C.,personal și asistați de avocat N. A.

Procedura de citare neîndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,

Avocat D. B. pentru recurenta pârâtă, depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică,ordin de plată nr. 4228/28.03.2013 în valoare de 480 lei și timbru judiciar de 3,3 lei,care se anulează la dosar prin care face dovada satisfacerii taxei judiciare de timbru aferentă recursului,precum și act adițional nr. 4 din 01.04.2012 și arată că între părți a fost încheiată o tranzacție.

Avocat N. A. pentru intimații reclamanți,depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică și arată de asemenea că între părți a fost încheiată o tranzacție.

Intimații reclamanți M. C. care se legitimează că CI/./nr._ și - M. S. C.,care se legitimează cu CI . nr._ și avocat D. B., reprezentant convențional al recurentei pârâte au semnat în fața instanței contractul de tranzacție ce a fost atașat la dosar.

Avocat D. B. pentru recurenta pârâtă, solicită să se ia act de tranzacția încheiată între părți.

Avocat A. N. pentru intimați, solicită să se ia act de tranzacția încheiată între părți.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele

Prin acțiunea formulată si înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la 14.09.2012 sub nr._, reclamantii M. C. si M. S. C. au chemat in judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate nulitatea absolută a clauzelor prevazute de art. 3 lit. d, art. 5 lit. a din convenția de credit si lit b din actul aditional nr. 2/19.11.2010 la conventia de credit, art. 8.1 lit. c si d și art. 10 din conventia de credit_/17.03.2008, si de asemenea sa fie obligata pârâta la restituirea sumelor platite reprezentand comision de risc in cuantum de 3765,24 lei si dobânda legala aferenta acestei sume calculată de la data de 21.09.2009.

In motivarea acțiunii reclamantii au arătat ca la data de 17.03.2008, au incheiat cu pârâta conventia de credit nr._ pentru acoperirea cheltuielilor personale, in baza careia reclamantii au imprumutat suma de_ CHF pe o perioada de 300 luni, cu o dobândă de 3,99 % pe an și comision de risc de 0,22% .

Se mai arata ca prin actul aditional nr. 2/19.04.2011 la art. 3 lit. a s-a stabilit o dobânda fixa de 3,49% pe an timp de 80 luni si o dobânda variabila, dupa expirarea celor 84 luni și de asemenea la art. 3 pct. 5 lit. b comisionul de risc a fost stabilit la 0,17% aplicat la soldul creditului platibil lunar pe toata perioada creditului.

Prin actul adițional nr. 3/18.11.2011 s-a stabilit rata dobânzii curente la 5,53 % dobânda fixă până la data de 20.12.2017, ulterior devenind variabilă, comisionul de risc fiind eliminat.

Reclamantii arata ca art. 3 lit d „data ajustarii dobânzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicând imprumutatului noua structura a ratei dobânzii, rata astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”, constituie o clauza abuziva in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.

Se arată că această clauză pune sub semnul întrebării echilibrul contractul, deoarece banca are dreptul de a stabili noul nivel al dobânzii fără a fi negociat cu clientul. Prin modalitatea în care pârâta și-a rezervat dreptul de a ajusta rata dobânzii are loc transformarea contractului în unul aleatoriu, diferența între cele două tipuri de contracte fiind tocmai cunoașterea întinderii prestațiilor părților la momentul încheierii contractului, variația dobânzii nedepinzând de hazard ci exclusiv de voința Băncii.

Susțin reclamanții că, pârâta nu a făcut dovada negocierii cu reclamanții a cluzelor prevăzute de art. 3 lit d și a celor din actele adiționale . De asemeena clauza prevăzuta de art. 3 lit d este în contradicție cu cea prevăzută de art. 3 lit a.

În conformitate cu art. 1 alin a din Anexa la Lg. 193/2000, nu este abuzivă o clauză care dă dreptul furnizorului de a modifica rata dobânzii curente în mod unilateral cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut în contract și cu condiția informării clientului care să aibă posibilitatea de a continua sau rezilia contractul, motivul trebuind să fie suficient de clar, astfel încât clauza să fie previzibilă.

Mentioneaza reclamantii ca motivul “schimbari semnificative pe piata monetara” nu îndeplinește condițiile susmenționate.

In ceea ce priveste art. 5 lit. a „ comision de risc: 0,22 % aplicat la soldul creditului, ulterior 0,17%-potrivit actului adițional, platibil lunar in zile de scadenta pe toata perioada de derulare a conventiei de credit” clauza este abuzivă, în accepțiunea prevederilor Lg. 193/2000.

Arata reclamantii ca clauza prevazuta de art. 5 lit a, din conventia de credit, este considerata abuziva având in vedere ca incalca dispozitiile legii 193/2000.

Se arata ca, comisionul de risc nu este definit in mod expres in niciuna din clauzele conventiei de credit, acesta fiind doar cuantificat procentual, fiind aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata durata de derulare a conventiei de credit.

Totodată se arată că este nejustificată perceperea unui comision de risc atât timp cât a fost constituită în favoarea băncii o garanție reală imobiliară.

Reclamantii arata ca art. 8.1 lit. c si d din conditiile generale prevad ca, in cazul aparitiei unor situatii neprevazute care in opinia bancii fac sa devina improbabil ca imprumutatul sa-si poata indeplini obligatiile asumate, banca va avea dreptul pe baza unei notificari transmise imprumutatului, codebitorului si garantului, sa declare soldul creditul scadent anticipat, rambursabil imediat impreuna cu dobânda acumulata si toate celelalte costuri datorate bancii conform conventiei. Cum formulările „situație neprevăzută”, „în opinia bancii”, „să devină improbabil” nu oferă posibilitatea să se aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv, apreciază reclamanții că este abuzivă o astfel de clauză.

Se arata de asemenea ca art. 10.2 din Conditiile generale prevede ca in oricare din cazurile in care din diferite motive, aratate la art. 10.1 costurile legale de acordarea sau punerea la dispozitie a oricarui credit cresc, imprumutatul va plati acesteia in termen de 15 zile de la data la care a fost notificat in scris, sumele suplimentare astfel incât sa compenseze banca pentru cresterea costurilor, clauza fiind abuzivă deoarece creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 1, 2, 3, 4 din legea nr. 193/2000, Directiva 93/1993.

În dovedire la dosarul cauzei au fost depuse: conventia de credit, extras de cont, calcul comision, convocarea la conciliere, act aditional, practica judiciara in materie.

La data de 25.09.2012, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neintemeiata, iar pe cale de excepție pârâta a invocat prescripția dreptului material la acțiune, prescripția dreptului de a cere restituirea sumelor încasate drept comision de risc din 17.03.2008 si exceptia lipsei obiectului.

Arată pârâta că sancțiunea care intervine în cazul constatării unor clauze ca fiind abuzive este nulitarea relativă, astfel că acțiune supusă judecății este prescriptibilă în teren de 3 ani de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anulării.

În ceea ce privește dreptul de a cere restituirea prestațiilor, acesta se prescrie în 3 ani de la data când s-a produs faptul prejudiciabil.

Referitor la excepția lipsei obiectului, pârâta arată că prin actul adițional nr. 2/19.11.2010 au fost modificate prevederile art. 5 lit a în sensul înlăturării comisionului de risc și introducerii comisionului de administrare, actul fiind acceptat și semnat de către reclamanți.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că clauzele menționate de către reclamanți nu sunt abuzive nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 din Lg. 193/2000.

Astfel clauza înscrisă la art. 3 lit d în Condițiile Speciale a fost negociată, asumată prin semnarea contractului și nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, iar reclamanții au posibilitatea să rezilieze contractul.

De asemenea art. 5 lit a nu este o clauză abuzivă în sensul art. 4 din Lg 193/2000, clauza fiind negociată direct cu reclamanții, iar comisionul de risc face parte din prețul contractului, el nefiind echivalentul garanției reale imobiliare și fiind însușit de către reclamanți prin semnarea convenției.

Pârâta susține că nici art. 8.1 lit c și d și art. 10.2 nu sunt clauze abuzive, art. 8.1 lit. c și d stabilind posibilitatea Băncii de a declara soldul anticipat numai în cazul apariției unor situații semnificative cu privire la capacitatea împrumutatului de a rambursa împrumutul, iar art. 10.2 nu dă naștere la nici un drept, dispoziția fiind doar prefigurarea unei vocații pe care pârâta a are în recuperarea unor costuri suplimentare.

Prin sentința nr._/31.10.2012 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a respins exceptiile, a admis in parte acțiunea formulata de reclamantii M. C., împotriva pârâtei ., a constatat ca art. 3 lit d, 5 lit. a din condițiile speciale ale contractului de credit bancar nr._ din 17.03.2008, art. 3 lit b din Actul Aditional nr. 2 din 19.04.2011 precum si art. 8.1 lit c,d si art. 10 din condițiile generale ale contractului de credit bancar nr._ din 17.03.2008 sunt clauze abuzive și constată nulitatea acestora a obligat pârâta sa restituie reclamantilor suma de 3765,24 CHF reprezentând comision de risc si administrare, a respins cererea privind dobanda legala și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța aceaastă sentință instanța de fond analizând cu precădere excepțiile invocate, instanța reține următoarele:

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța constată că este neîntemeiată și o va respinge, apreciind că legislația consumatorului ocrotește interesul public astfel că încălcarea acestor prevederi legale atrage nulitatea absolută, acțiunea fiind astfel imprescriptibilă.

Referitor la prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlul de comision de risc, instanța constată că nu este întemeiată. Astfel instanța reține că sub aspectul prescriptibilității cererea în restituire ca urmare a anulării unui act juridic, este totdeauna prescriptibilă (încadrându-se în acțiunile bazate pe îmbogățirea fără just temei), dreptul luând naștere însă doar odată cu constatarea ineficienței actului juridic și fiind supus prescripției extinctive de 3 ani, conform art. 3 din decret 167/1958.

În ceea ce privește excepția lipsei obiectului, instanța o va respinge apreciind că obiectul cererii a fost determinat de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine ca la data de 17.03.2008, reclamantii au incheiat cu pârâta conventia de credit nr._ pentru acoperirea cheltuielilor personale, in baza careia reclamantii au imprumutat suma de_ CHF pe o perioada de 300 luni.

În Condițiile speciale ale convenției a fost stipulat la art. 3 – dobânda in cuantum de 3,99 % p.a, iar la pct 3 lit d că „ banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul în intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii.”

La pct 5 lit a s-a precizat existența unui „ comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată durata de derulare a Convenției”.

Convenția de credit nr._ reprezintă un contract ale cărui clauze intră sub incidența Lg. 193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianți și consumatori.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Lg. 196/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. La alin. 2 se arata ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autoritatii nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 92/2007 (Publicat in M.Of nr. 128/2007) ca fiind acel tip de contract redactat in intregime sau aproape in intregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputand modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci avand doar posibilitatea de a le accepta sau nu.

Contractul incheiat de parti este unul preformulat, standard, iar eventualele diferente dintre el si alte contracte nu se datoreaza negocierii cu clientii, ci particularitatilor fiecarui client in parte.

În acest sens instanța are în vedere că Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii și trebuie interpretat în concordanță cu aceasta, iar potrivit art. 6 pct. 2 alin 3 al acestei directive „în cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individul o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei”. În cauză, instanța apreciază că nu a fost făcută o astfel de dovadă.

Instanța are în vedere de asemenea prevederile alin 1 lit a din Anexa la lg. 193/2000, care prevăd că “Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.”

Or, în cauză, se constată că prin contract nu s-au stabilit care sunt motivele întemeiate care dau dreptul băncii să modifice dobânda. Precizându-se doar “schimbări semnificative pe piața monetară” se lasă la aprecierea băncii calificarea unor modificări ca fiind semnificative, ori prin motiv precizat în contract, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la data încheierii contractului, că, dacă aceasta situație se va produce, dobânda va fi majorată.

Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar formulat ca, în eventualitatea majorării dobânzii să se poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a dobânzii, chiar s-a produs.

Motivul “ unei schimbări semnificative pe piața monetară” nu îndeplinește această condiție neputându-se aprecia, conform unor criterii obiective, dacă acesta situație s-a produs.

Astfel, instanța apreciază ca fiind abuzivă clauza prev. de art. 3 lit d din Condițiile Speciale ale convenței.

În ceea ce privește comisionul de risc instanța constată că și acesta intră sub incidența prevederilor lg. 193/2000.

Instanța constată că acesta nu este definit în Condițiile generale ale contractului astfel că nici reclamanții la momentul încheiarii contractului și nici instanța nu poate aprecia asupra legalității perceperii acestui comision, cât timp motivația perceperii lui nu este detaliată nici în condițiile generale nici în condițiile speciale ale convenției.

Cu toate acestea instanța constată că creditul a fost garantat prin constituirea unei ipoteci de rang I asupra unui imobil situat în C., proprietatea reclamanților .

Față de cele reținuite mai sus, instanța apreciază că sunt incidente prevederile art. 4 din Lg. 193/2000, prin perceperea unui comision de risc, deși fusese instiutită ipotecă asupra unui imobil, pentru garantarea creditului, creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”

Pentru a se pronunța astfel, instanța are în vedere și Ordonanta din 16 noiembrie 2010, pronuntata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-70/10, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Krajsky sud v Presove – Curtea regionala din Presov (Slovacia), care priveste interpretarea Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, din motivarea hotararii rezultând concluzia că sistemul de protectie pus in aplicare prin Directiva 93/13 se bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste . inferioritate fata de un vanzator sau un furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il conduce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil de vanzator sau furnizor.

În ceea ce privește prevederile art. 8.1 lit c și d și art. 10.2 instanța le apreciază de asemenea ca fiind abuzive.

Astfel instanța constată că, prin exprimarea „situație neprevăzută”, aceasta nefiind în nici un fel definită, ci fiind lăsată la aprecierea băncii ( aspect care rezultă fără posibilitate de tăgadă din exprimări ca: „ în opinia băncii”, „să devină improbabil”), se lasă la discreția băncii declararea creditului ca scadent anticipat, fiind creat astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Referitor la art. 10.2 din Condițiile generale, instanța constată de asemenea că prin înserarea lui în contract se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin punerea în sarcina clientului a suportării tuturor creșterilor costurilor de acordare sau de punere la dispoziție a oricărui credit (fără să se precizeze dacă acest credit are sau nu legătură cu contractul părților) sau aceea de a achita sume suplimentare în situația în care banca este obligată să constituie depozite sau rezerve suplimentare.

Instanța constată totodată că nu este precizată modalitatea în care vor fi calculate aceste sume suplimentare, ci este lăsată de asemenea la discreția băncii stabilirea acestora, banca doar notificând clientul în legătură cu obligația plății unor sume suplimentare.

În consecință, în considerarea celor de mai sus, instanța constata ca art. 3 lit. d, art. 5 lit. a din conditiile speciale ale contractului de credit bancar nr._/2007, cât si art. 8.1 lit. c si d si art. 10.2 din conditiile generale ale contractului de credit sunt clauze abuzive.

Față de cele reținute mai sus și având în vedere prevederile art. 966 C.Civ, instanța constată nule clauzele prevăzute de art. 3 lit d, art. 5 lit. a, art. 8.1 lit c și d și art. 10.2 din contractul părților.

Un act lovit de nulitate nu poate produce nici un efect, unul din principiile efectelor nulității fiind principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic civil.

Nulitatea, ca sancțiune de drept civil, nu reprezintă altceva decât mijlocul juridic cu ajutorul căruia se restabilește legalitatea care a fost încălcată la data încheierii actului juridic, ceea ce s-a urmărit prin edictarea nulității fiind tocmai înlăturarea efectelor care ar contrazice scopul dispoziției legale încălcate, adică a efectelor sale care ar aduce atingere preeminenței ordinii de drept.

Instanța apreciază că printr-o astfel de interpretare este în deplină concordanță cu prevederile art 6 din Directiva 93/13/CEE care menționează că: “clauzele abuzive într-un contract (…) nu crează obligații pentru consumator “.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanța constată întemeiată cererea reclamanților de restituire a sumei de 3765,24 CHF reprezentând comision de risc si administrare și, în consecință va dispune obligarea pârâtei la restituirea acestei sume.

În ceea ce privește dobânda legală, instanța are în vedere principiul repunerii în situatia anterioara – restitutio in integrum –regula de drept potrivit careia tot ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit astfel încât partile raportului juridic trebuie sa ajunga în situatia în care acel act nu s-ar fi încheiat.

Cum dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, fiind datorată în temeiul art.43 C. . nu este datorată în cauză

În consecință, față de considerentele de mai sus, instanța va admite in parte acțiunea, va constata ca art. 3 lit. d, art. 5 lit. a din conditiile speciale ale contractului de credit bancar nr._ din 17.03._, art. 3 lit.b din Actul Aditional nr. 2 din 19.04.2011, privind comisionul de risc, precum si art. 8.1 lit. c,d si art. 10 din conditiile generale ale contractului de credit bancar nr._ din 17.03.2008 sunt clauze abuzive si constata nulitatea acestora, va obliga pârâta sa restituie reclamantilor suma de 3765,24 CHF reprezentând comision de risc si administrare,va respinge cererea privind dobânda legala.

Împotriva sentinței nr. _/21.10.2012 a declarat recurs pârâta ., solicitând admiterea recursului, admiterea excepției privind prescripția dreptului la acțiune, modificarea sentinței recurate în sensul de a se constata că acțiunea este prescrisă și pe cale de consecință și cererea de restituire a prestațiilor succesive, admiterea excepției privind lipsa de obiect a cererii de chemare în jduecată în ceea ce privește constatarea nulități art. 3 lit d și art. 5 lit a din convenția de credit, modificarea sentinței în sensul, de a se constata că cererea reclamanților privind anularea clauzelor prev. de art 3 lit d și art. 5 lit a, ca rămasă fără obiect, ca urmare a modificării și eliminării clauzelor contestate prin asumarea actului adițional la convenția de credit și pe fond respingerea acțiunii, conform motivelor depuse,

În ceea ce privește motivul de nelegalitate, arată că recent ICCJ prin decizia 753/17.02.2011 a statuat că în sfera de aplicare a art. 304 pct.9 Cod procedură civilă "este inclusă și interpretarea clauzelor contractuale constituite ca probe în dosar, deoarece art. 969 din Codul civil le califică drept "legea părților", iar hotărârea dată cu încălcarea acestora reprezintă un motiv de desființare a acesteia.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, apreciind în mod greșit că acțiunea este imprescriptibilă, dată fiind nulitatea care afectează clauzele abuzive. A arătat că în raport de temeiul juridic invocat - Legea nr. 193/2000, nulitatea clauzelor cuprinse în convenția de credit este o nulitate relativă, normele de drept invocate protejând un interes privat, individual al persoanei care a încheiat contractul. Termenul de prescripție aplicabil acțiunii în anularea clauzelor abuzive este cel instituit de art. 3 din Decretul 167/1958, respectiv termenul general de 3 ani, care începe să curgă potrivit art. 9 din acest termen de la data la care contractantul a cunoscut cauza anulării și întrucât convenția a fost încheiată în anul 2008, iar cererea a fost înregistrată în anul 2012, deci după expirarea termenului de trei ani, astfel că acțiunea formulată de reclamant este prescrisă. Pe de altă parte, întrucât odată cu stingerea dreptului la acțiunea principală, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii, a arătat că este prescrisă și cererea de restituire a prestațiilor succesive efectuate de către reclamanți.

In mod greșit instanța de fond ,în ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate în baza comisionului de la data încheieri convenției de credit,a obligat recurenta la restituirea sumelor de la data invocată de reclamanți,neținând cont de termenul general de prescripție de 3 ani ,instanța nu putea să le acorde decât pe exact ultimii trei ani de la data introducerii acțiunii.

Instanța de fond nu s-a pronunțat în ceea ce privește excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 C.proc.civ. Mai mult nu a analizat valabilitatea Actului Adițional nr. 2/19.04.2011 sub motivele invocate de reclamantă – cauză falsă- ci pentru lipsa de consimțământ derogând astfel de la cadrul procesual și nesocotind apărările făcute sub acest aspect.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, cu privire la constatarea nulității art. 3 lit d și art. 5 lit a din convenția de credit, instanța nu s-a pronunțat deși a fost invocată în mod expres prin întâmpinare astfel că s-au încălcat disp. art. 261 alin 1 lit 3 C.proc.civ. Excepția era întemeiată deoarece banca a înaintat reclamantei Actul adițional nr. 2/19.04.2011, semnat și deci acceptat de reclamantă, astfel că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, aceste clauze contractuale nu se mai regăsesc în convenția de credit, întrucât au fost modificate cu acceptul reclamantei prin semnarea actului adițional la contract, reclamanta solicitând anularea a ceva ce nu mai exista și nu mai producea efecte juridice.

Prin urmare, clauzele indicate în cerere ,cele prev.de art. 3 lit d și art 5 lit a, nu se mai regăsesc în cuprinsul convenției de credit modificată, reclamata solicitând anularea unor clauze care nu mai există, astfel că cererea privind nulitatea acestor dispoziții contractuale a rămas fără obiect și pe cale de consecință este inadmisibil și capătul de cerere referitor la restituirea prestațiilor.

Instanța de fond a analizat excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată din perspectiva altor motive decât cele invocate,nesocotind astfel apărările formulate.

Excepția invocată prin întâmpinare nu viza lipsa de obiect ca urmare a nedeterminării câtimii obiectului cereri de chemare în jduecată,așa cum în mod eronat a reținut isntanța de fond,ci se baza pe lipsa obiectului în sensul că acea clauză pe care reclamanții o contestă nu mai exista în momentul introducerii acțiunii de jduecată,ca urmare a asumării și semnării actului adițional,aceștia solicitând anularea unei clauze inexistente.

Pe fondul cauzei a arătat că clauzele prevăzute în art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din contractul de credit nu sunt clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000. A susținut că art.4 alin1 din Legea nr.193/2000 permite introducerea în contracte a unor clauze standard, preformulate, fără a fi negociate cu consumatorii, acestea fiind abuzive numai cu îndeplinirea următoarelor condiții: să nu fi fost negociate, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului, să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru serviciul prestat. Clauza cuprinsă în art. 3 lit. d nu îndeplinește nici una din cele trei condiții sus arătate deoarece a fost negociată cu reclamanții, modificarea dobânzii fără acordul consumatorului se realizează conform posibilității prevăzute în contract, asumată de părți la semnarea contractului. Prevederile clauzei 3 lit. d stabilesc posibilitatea băncii de a modifica rata dobânzii numai în cazul apariției unor situații semnificative pe piața monetară, Banca fiind de asemenea obligată să informeze consumatorul conform art 7 alin.2 lit c din condițiile generale, astfel că nu se poate reține existența vreunui abuz concretizat de însăși existența clauzei. Prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea clienților de a solicita rezilierea contractului,conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 Cod civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.

Totodată a menționat că în mod greșit instanța de fond a reținut ca abuzivă clauza prevăzută la art. 5 lit. a, ce reglementează dreptul de a percepe comisionul de risc. A precizat că nu este o clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât această clauză a fost negociată direct cu reclamanții, a fost citită, explicată și însușită de aceștia prin semnarea convenției de credit, fiind convenită de comun acord .

Împrumutații au cunoscut de la data semnării contractului cât va fi cuantumul comisionului de risc de plătit pentru toată perioada de derulare a creditului. În plus, deși instanța nu putea analiza prețul, aceasta nu motivează în fapt nici măcar celelalte două condiții, rezumându-se doar să afirme că acestea sunt îndeplinite, dar o justificare concretă nu se reține, aceasta nu reușește să motiveze de ce aceste clauze creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Recurenta a susținut că au fost negociate clauzele pretins abuzive, că acestea nu creează un dezechilibru semnificativ, în mod eronat reținând instanța de fond că recurenta ar fi trebuie să justifice mai în detaliu cauzele perceperii comisionului de risc, întrucât apreciază că acesta reprezintă prețul contractului – care este lege a părților, și prin urmare comisionul de risc a fost un cost asumat și acceptat de către client.

Clauza contractuală ce reglementează dreptul recurentei de a percepe comisionul de risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din legea 193/2000, astfel că clauza reglementată la art. 5 din convenția de Credit a fost negociată, aceasta nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Ca și alte comisioane și comisionul de risc este un element al prețului băncii.

Un alt motiv de recurs privește faptul că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept intern și european relevante în judecarea corectă a speței, referitoare la faptul că toate costurile unui credit sunt incluse în D., acesta reprezentând prețul serviciului prestat de bancă; s-a susținut că instanțele de fond au obligația de a nu aplica prevederile dreptului național contrare directivei, iar traducerea art. 4 alin2 al Directivei 93/13/CEE în legislația românească este una nefericită, iar instanța de fond ar fi trebuit să se prevaleze de textul directivei europene și să o aplice în consecință; astfel, din analiza art 4 alin2. din Directivă se deduce faptul că prețul unui serviciu, așa cum este comisionul perceput de bancă, nu poate face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv, fiind de notorietate că întru –un contract de credit prețul este constituit din dobândă și comisioane, toate incluse în cuantumul dobânzii anuale efective, iar, pe de altă parte,, convenția de credit semnată constituie legea părților, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct.9 C.pr.civ.

Pe fondul cauzei a arătat că clauzele prevăzute în art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din contractul de credit nu sunt clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Clauza prevăzută de art. 8.1 lit.c privind declararea soldului scadent anticipat ,este reglementată în condițiile generale ale convenției de creditare și nu este o clauză abuzivă în înțelesul art.4 din Legea 193/2000 pentru că nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Deoarece prev. clauzei 8.1 lit.c stabilesc posibilitatea băncii de a declara soldul creditului scadent numai în cazul apariției unor situații semnificative cu privire la capacitatea consumatorului de a rambursa împrumutul,banca fiind de asemenea obligată să informeze consumatorul,conform art 7 alin.2 lit c din condițiile generale,nu se va putea reține existența vreunui abuz caracterizat de însăși existența clauzei.

Fiind un contract de credit obiectul acestuia este punerea la dispoziție a unor sume de bani pentru o anumită perioadă de timp,în schimbul unui anumit preț

Clauza prev.de art. 10.2 cu privire la costurile suplimentare,este reglementată în cadrul condițiilor generale ale convenției de credit.

Comisionul privind costurile suplimentare,este,în măsura în care apar costuri suplimentare, parte a costului creditului, fiind datorat pentru operațiile băncii desfășurate în legătură cu avansarea sau solicitarea de avansare a unor cheltuieli în legătură cu,și pentru respectivul credit,și care se poate prezenta sub mai multe forme la rândul său, în funcție de justificarea pe care se bazează.

Astfel prin clauza cuprinsă în cadrul art. 10.2 din condițiile generale ale convenției de credit, s-a născut doar vocația băncii de a putea să își recupereze eventualele cheltuieli suplimentare, însă acest fapt nu echivalează cu obligarea împrumutatului la plata unor comisioane suplimentare în mod necondiționat.

Instanța de fond nu a acordat nici măcar un rând în cuprinsul sentinței cu privire la argumentele prezentate de recurentă și nici nu a motivat decizia de a anula clauzele prevăzute de art 8.1 lit c și art. 10.2 din convenția de credit.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 312 Cod procedură civilă, Directiva 93/13/CEE.

Recursul a fost timbrat cu suma de 480 lei și timbru judiciar de 3,3 lei.

La acest termen de judecată părțile au prezentat instanței tranzacția încheiată în vederea stingerii litigiului. Fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 271 și următ. din Codul de procedură civilă, instanța, luând act de înțelegerea părților, va admite recursul și va modifica sentința judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta pârâtă . cu sediul in Bucuresti, sector 2, ., . 10,

împotriva sentinței nr._/28.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți M. C., intimat M. S. C., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. N. A., cu sediul in C., .. 35, jud. D.

Modifică sentința nr._/2012 a Judecătoriei C. în sensul că ia act de învoiala dintre părți pe care o consfințește conform tranzacției

CONTRACT DE TRANZACȚIE

Partile subscrise:..A. (“BANCA”) cu sediul social in Bucuresti, Sector 2, ., etaj 3-8 si 10, societate administrata in sistem dualist, inregistrata la Registrul Comertului cu nr. J_, Registrul Bancar nr. RB-PJR-048/10.04.2000, cod unic de inregistrare_, prin Sucursala C., inmatriculata la Registrul Comertului sub nr J_, CUI_, cu adresa in C., ., nr.52, ., reprezentata de: Dna S. D. I., in calitate de Director Sucursala C., si de Dna Tusaliu C. M., in calitate de Manager R. Clienti,

IMPRUMUTATI/GARANTI:

Dnul. M. C., casatorit, nascut la data de 10.08.1970, in C., jud.D., identificat cu CI . nr._, eliberata de SPCLEP C., la data de 06.05.2008, CNP_, domiciliat in Mun C., jud D., ., telefon mobil_, e-mail: -,

Dna. M. S. C., casatorita, nascuta la data de 05.03.1974, in Hunedoara, jud. Hunedoara, identificata cu CI . nr._, eliberata de SPCLEP C., la data de 16.10.2006, CNP_, domiciliata in Mun C., jud D., ., telefon mobil_, e-mail: -,

în calitate de CLIENt

denumiți în cele ce urmează, separat, „Parte” și/sau „Partea” și împreună „Părți” și/sau „Părțile”.

Având în vedere următoarele:

a) Părtile au semnat Conventia de credit nr._/17.03.2008 prin care Banca a pus la dispozitia dlor M. S. C. si M. C. un credit în valoare de 73.800 (saptezecisitreimiioptsute) CHF pentru acoperirea cheltuielilor personale curente si refinantarea unui credit acordat de alte banci comerciale, cu o dobândă anuală efectivă (D.) de 6,96 %, Conventie modificată prin Actele adiționale subsecvente, inclusiv cel de implementare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, credit garantat cu garantie imobiliara

b) Între Banca, pe de o parte, și Clienti, pe de altă parte, există la data semnării prezentului Contract („Data Semnării”) o situatie litigioasa („Litigiul”) decurgand din existenta pe rolul Tribunalului D. a dosarului cu nr._ avand ca obiect anularea clauzelor prevazute la art. 3 lit. d) din Conventia de credit, cu privire la data ajustarii dobanzii si a clauzelor prevazute la art. 5 lit. a) referitoare la comisionul de risc si art. 3 lit. b) din Actul Aditional nr. 2/19.04.2011 cu privire la comisionul de administrare precum si restituirea sumelor incasate drept comision de risc, respectiv comision de administrare credit, in cuantum de 3765,24 CHF, la art. 8.1 lit. c) si d) privind declararea scadentei anticipate si la art. 10 referitor la costurile suplimentare.

c) Părțile prezentului Contract, doresc să stingă în mod complet, definitiv și irevocabil toate situațiile (pre)litigioase și potențial litigioase prezente sau viitoare având ca izvor pretențiile prevăzute la pct.b), care își au originea în cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.

În considerarea celor de mai sus, în baza art. 2267-2278 din Codul Civil, a. art. 438-441din Codul de procedură civilă, în urma negocierilor purtate Părțile au convenit în mod liber si neviciat să încheie prezentul Contract, după cum urmează:

Art. 1 – Stingerea Litigiilor

a) În vederea realizării celor prevăzute la pct. (b) de mai sus, Părțile convin convin să stingă pe cale amiabilă Litigiul existent între ele la Data Semnării, prin care se contestă valabilitatea clauzelor contractuale mentionate la lit. b) de mai sus, tinzându-se la anularea acestora, precum și

b) să preîntâmpine orice potențiale situații litigioase similare având cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.

c) În vederea aducerii la îndeplinire a prezentului Contract, Părțile convin în mod expres să modifice Convenția de credit nr._/17.03.2008 potrivit termenilor și condițiilor ce au fost negociați cu bună-credință de către Părți, asa cum rezultă din asa cum rezultă din Actul aditional nr 4/01.04.2013 avand ca obiect modificarea costurilor si clauzelor contractuale. Actul aditional anterior mentionat constituie anexa la prezentul contract de tranzactie.

d) Totodata, in vederea stingerii Litigiului Banca a platit Clientilor in contul nr. RO23VBBU2511DJ_ deschis la Sucursala C. suma de 6482,37 CHF (sasemiipatrusuteoptzecisidoi,37%)prin ordin de plata din data de 10.01.2013 (va rog sa inserati documentul contabil ).

e) Banca si Clientii se obliga reciproc sa nu solicite unul celuilalt cheltuielile de judecata efectuate in cursul procedurilor judiciare avand ca obiect de Conventia de credit nr._/17.03.2008.

f) Prin incheierea Actului aditional mentionate la lit. c) de mai sus la Conventia de credit nr._/17.03.2008 si prin plata sumei de 6482,37 CHF (sasemiipatrusuteoptzecisidoi,37%)de catre Banca, Clientii declara ca nu mai au nici o pretentie prezenta si/sau viitoare asupra Bancii in legatura cu costurile generate de Conventia de credit nr._/17.03.2008.

g) Orice modificare ulterioara de catre Parti a prezentei tranzactii face parte integranta din aceasta fara a fi necesara obtinerea unei hotarari de expedient.

h) Părțile se obligă sa depuna prezentul contract de tranzactie in dosarul nr_ aflat pe rolul Tribunalului D. la termenul din 01.04.2013 pentru a se lua act de acesta si pentru a se consfinti intelegerea lor prin pronuntarea unor hotarari de expedient.

i) Partile cunosc ca, potrivit art. 440 din Codul de procedura civila, hotararile care consfintesc invoiala partilor se dau fara drept de apel, fiind definitive si executorii.

j) In conformitate cu dispozitiile art. 120 din OUG 99/2006 prezenta conventie, inclusiv actele aditionale, constituie titlu executoriu.

Art. 2 – Confidențialitate

(1) Toate informațiile, datele și documentele pe care una dintre Părți le obține de la cealaltă sau pe care le dezvăluie celeilalte în scopul realizării și îndeplinirii obiectului prezentului Contract sau pe durata acestuia, sunt considerate informații confidențiale iar Partea căreia i s-au dezvăluit respectivele informații se obligă să păstreze confidențialitatea pe o durata nelimitată.

(2) Fiecare dintre Părți va folosi informațiile, datele și documentele confidențiale numai în vederea realizării obiectului Contractului, fiind obligată să nu le utilizeze în nici un alt scop.

Prezentul contract, împreună cu anexele ce fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților si înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.

Prezentul contract a fost încheiat la 01.04.2013, într-un număr de 4 exemplare, din care câte unul pentru fiecare parte și unul pentru a fi prezentat in fata instanței de judecată, dacă va fi cazul.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2013.

Președinte,

C. I. C.

Judecător,

I. O.

Judecător,

O. P. A.

Grefier,

A. F.

Red.jud.C.I.C.

Tehn.red./A.F. 03 Aprilie 2013

Red.jud.fond.M.C.V.

← Pretenţii. Hotărâre din 23-09-2013, Tribunalul DOLJ		Radiere. Sentința nr. 103/2013. Tribunalul DOLJ →

Constatare nulitate act. Decizia nr. 177/2013. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act. Decizia nr. 177/2013. Tribunalul DOLJ