Contestaţie la executare. Hotărâre din 04-11-2013, Tribunalul DOLJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 2669/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 586/2013

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. I. H.

Judecător L. D.

Judecător C. R.

Grefier N. A.

*****

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă . împotriva sentinței civile nr. 8978/07.06.2013 pronunțata de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. L. IFN SA și terții popriți P. B., O. B. ROMÂNIA SA, B.R.D GROUPE S. GENERALE S.A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recurs, iar intimata pârâtă B. L. IFN a depus întâmpinare, prin care a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art.242 c.p.civ.

Instanța, din oficiu,invocă excepția de netimbrare a cererii și reține cauza spre soluționare pe excepție.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând asupra recursului constată următoarele:

La data de 29.01.2013 contestatoarea . a formulat contestația la executare în contradictoriu cu intimata B. L. IFN SA, împotriva actelor de executare din cadrul dosarului de executare nr. 542/E/2010 al B. D. D. M., solicitând anularea acestora.

În motivarea contestației, contestatoarea a invocat în baza disp. Art. 399 al. 3 C.P.CIV. nulitatea clauzei penale inserate în cuprinsul art. 11 pct. 7 lit. a și pct. 9 lit. c din contractul de leasing.

Contestatoarea a apreciat că suma de 686.441,08 lei care se execută nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Mai mult, contractul de leasing este reziliat, prin urmare nu mai avea caracter de titlu executoriu.

În speță, creditorul nu face dovada că sumele care se execută reprezintă rate de leasing sau garanții constituite în scopul garantării obligațiilor asumate.

Obiectul executării nu poate constitui rate de leasing sau garanție, având în vedere că creditorul precizează că sunt pretenții.

În speță, contractul de leasing nu constituie titlu executoriu, fiind desființat, creanța reprezentată de suma inserată în clauza penală nefiind una certă, potrivit art. 379 al. 3 C.P.CIV.

Prin urmare, actele de executare întocmite în dosarul de executare încalcă disp. Art. 372 C.P.CIV., înscrisul în temeiul căruia s-a pornit executarea silită neconstituind titlu executoriu.

Nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 4 Legea 193/2000 atrage nulitatea absolută a clauzelor contractuale din discuție.

Cu privire la art. 11 pct. 7 lit. a și pct. 9 lit. c care prevăd achitarea în întregime a valorii contractului, contestatoarea apreciază că această clauză este abuzivă.

Pe de altă parte, prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor de către debitoare nu rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor interese menționate, creditorului fiindu-i restituite echipamentele contractate și obținând toate sumele datorate până la data restituirii bunurilor inclusiv penalitățile aferente.

Solicită admiterea contestației la executare.

La dosar s-au depus în copie următoarele acte: împuternicire avocațială, somație, proces-verbal privind cheltuielile de executare, contract de leasing financiar nr._/20.05.2008, situație detaliată penalizări, facturi fiscale, adresa nr. 517B/_/2012, adresa nr. 73858R/2013, adresa din 28.01.2013, acte din dosarul de executare nr. 542/E/2012 al B. D. D. M..

La data de 27.02.2013 intimata a formulat întâmpinare, solicitând anularea contestației la executare ca informă, solicitând instanței să-i pună în vedere contestatoarei să precizez concret care sunt motivele pentru care înțelege să conteste actele de executare.

Prin sentința nr._/07.06.2013 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria C. a respins contestația formulata de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata B. L. IFN SA, terții popriți P. B., O. B. ROMÂNIA SA și B.R.D.GROUPE S. GENERALE S.A..

Pentru a pronunța aceasta sentința instanța de fond a reținut că între . calitate de utilizator, și intimata . SA, în calitate de finanțator, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr._/20.05.2008, având ca obiect achiziționarea în sistem leasing a autovehiculului Iveco Trakker AD410T45+ B., contractul având durata de 60 de luni și o valoare inantata de 125.000 euro fara TVA. Contractul a rămas în ființă până la data de 07.01.2010 cand a intervenit rezilierea acestuia astfel cum reiese din adresa nr.329/07.01.2010, aspect necontestat de catre reclamanta.

Prin încheierea nr.8302/27.12.2012 pronuntata in dosarul nr._/215/2012 instanța a încuviințat executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/20.05.2008, iar prin somatia emisa la data de 10.01.2013 de catre B. D. D. M. in dosarul de executare nr.542/E/2012 a fost declansata executarea silita impotriva contestatoarei debitoare . fiind somata sa achite catre intimata creditoare . SA suma totala de_,38 lei din care_,08 lei debit restant si suma de_,30 lei cheltuieli de executare silita.

In speță, contestatoarea a invocat nelegalitatea clauzei prev.de art.11 pct.a și c, privind obligatia care ar fi instituita in sarcina utilizatorului in caz de reziliere culpabila a sa, respectiv predarea bunului și achitarea in intregime a valorii contractului . Din analiza clauzelor contractuale, instanta observa că, partile nu au prevazut o asemenea clauza. In cuprinsul prevederilor art.11, pct.6 lit.a s-a prevazut clauza conform careia, in toate situațiile de reziliere pentru neîndeplinirea obligatiilor de catre utilizator, acesta se obliga sa restituie locatorului autovehiculul in stare tehnica si functionala avuta la data preluarii mai putin uzura aferenta exploatarii normale, penalitati de intarziere in valoare de 0,5% pe zi de intarziere calculate la valoarea de intrare a autovehiculului si daune interese de 1,5 ori valoarea pieselor lipsa sau deteriorate, la pretul existent la momentul preluarii.

Ori, aceasta clauza nu pa putut fi apreciata de catre instanta de fond ca fiind abuziva. Sub acest aspect, judecătoria are în vedere că potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 se interzice comercianților (profesionistilor) stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Însă, se va retine în același timp că, aceste prevederi sunt aplicabile doar în ceea ce privește contractele încheiate cu consumatorii, respectiv cu acele persoanele fizice sau grupurile de persoane fizice constituie în asociații, care, în temeiul unui contract intră sub incidența prezentei legi si acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberate.

În cauza de față, contractul de leasing a fost încheiat cu utilizatorul . juridică care la rândul ei are calitate de comerciant, neputând fi încadrat în categoria persoanelor limitativ prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 și care definește categoria consumatorilor.

Cat privește susținerea conform căreia creanța pentru care a fost pornita executarea silita nu ar fi certa lichida si exigibila, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiata, întrucât aceasta este detaliata in cuprinsul facturilor fiscale aflate la filele 27-31 dar si a - fisei client - depusa la dosar de catre intimata creditoare ( filele 23-26)

Împotriva sentinței nr. 8978/2013 a declarat recurs reclamanta ., criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivare arată că instanța de fond în mod eronat a apreciat că facturile existente la dosarul cauzei la filele 27-31 reprezintă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pentru care a fost pornita executarea având în vedere că aceste facturi chiar însumate nu reprezintă suma de 686.441,08 lei reprezintă creanța ce se cere executată. Astfel, facturile cu nr._/01.10.2009, nr._/02.11.2009, nr._/02.12.2009, nr._/04.01.2010, nr._/03.05.2010 existente la filele 28-31 ar reprezenta un debit maxim de 230.086,76 lei care nu reprezintă suma de 686.441,08 lei.

A susținut că la data de 07.01.2010 contractul de leasing a fost reziliat și prin urmare la data rezilierii reclamanta avea o datorie certă, lichidă și exigibila în cuantum de 54.913,50 lei, ulterior, la data de 03.05.2010 s-a emis în afara cadrului contractual factura nr._ în cuantum de 63.520,99 lei reprezentând sold precedent de 54.913,50 lei la care se adaugă soldul curent de 8.607,49 lei rezultând un total de plata de 63.520,99 lei.

În consecință, apreciază că în mod eronat instanța a apreciat că facturile existente la filele 27-31 din dosarul de fond reprezintă o creanță de 686.441,08 lei ce se cere a fi executată având in vedere că acestea reprezintă o creanță de 63.520,99 lei.

Mai mult decât atât, având în vedere că raporturile contractuale au încetat la data de 07.01.2010 apreciază ca factura nr.,_ emisă la 03.05.2010 având un sold curent de 8.607,49 lei nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă cu caracter executoriu, drept pentru care la data de 07.01.2010 soldul recurentei către creditorul B. L. este de 54.913,50 lei.

În ceea ce privește înscrisul existent la fila 23 denumit fișa client arată că la punctele 7.4 lit. a și g este prezentat un sold în cuantum de 831.614,28 lei, sold care nu a fost facturat și care mai mult reprezintă TVA.

A mai susținut că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei, aceasta neanalizând niciuna dintre criticile reclamantei cu privire la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței solicitate a fi executate.

Mai mult decât atât, instanța de fond a nesocotit prevederile legale referitoare la faptul că un contract de leasing reprezintă titlu executoriu decât pentru ratele de leasing și doar atâta timp cât este în vigoare.

În ceea ce privește analiza incidență a clauzelor penale inserate în cadrul contractului instanța de fond a reținut că în contract au fost menționate și alte clauze fără a preciza când acestea intervin și dacă în funcție de momentul intervenirii lor sunt sau nu datorate în absența unul titlu executoriu reprezentat de contractul de leasing, hotărâre judecătorească de constatare a acestora si/sau punere în întârziere.

Totodată a apreciat că în mod greșit instanța de fond a respins cererile de probatorii formulate, având în vedere că astfel reclamanta nu a putut să demonstreze contestația formulată.

În concluzie a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea cercetării fondului sub toate aspectele existente sau nu a unui titlu executoriu, întinderea acestuia prin efectuarea expertizei tehnice în specialitatea contabilitate, iar într-o teză subsidiară, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației la executare formulate.

La data de 01 noiembrie 2013, intimata pârâtă B. L. IFN SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond și implicit a măsurii de executare silită.

Pentru termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2013, tribunalul a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a timbra corespunzător cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, constatându-se la acest termen că recurentul nu și-a îndeplinit această obligație.

Cererea de recurs nu a fost timbrata.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 neîndeplinirea obligației de plata a taxei judiciare de timbru pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Deși legal citat pentru termenul de judecata din data de 04.11.2013 cu mențiunea de a depune taxa judiciara de timbru pentru recurs in valoare de 97 lei și timbrul judiciar în cuantum de 0,3 lei recurenta reclamant nu si-a îndeplinit obligația, astfel încât, văzând si dispozițiile legale mai sus menționate, instanța urmează a anula ca netimbrat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta reclamantă ., cu sediul în C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 8978/07.06.2013 pronunțata de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. L. IFN SA cu sediul în București, ., nr. 8, . și terții popriți P. B., cu sediul în București, .-64, ., sector 1, O. B. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .-68, sector 1 și B.R.D GROUPE S. GENERALE SA., cu sediul în București, b.dul I. M. turn BRD, nr. 1-7, sector 1, având ca obiect contestație la executare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2013.

Președinte,

T. I. H.

Judecător,

L. D.

Judecător,

C. R.

Grefier,

N. A.

Red.jud.T.H./2 ex-

Tehnored. N.A. 08 Noiembrie 2013

Jud.fond M.O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 04-11-2013, Tribunalul DOLJ