Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 124/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 124/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 3315/63/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 124/2013
Ședința din Camera de Consiliu de la 18 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Judecător L. D.
Judecător T. I. H.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind cererea formulată de SOCIETATEA DE A. REASIGURARE ASTRA SA în contradictoriu cu intimat S. D. F., privind restituirea cauțiunii.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Se constată depus la dosar prin serviciul registratură al instanței cerere formulată de SOCIETATEA DE A. REASIGURARE ASTRA SA prin care solicită judecarea cauzei în temeiul art. 242 al.2 Cod procedură civilă, după care, s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Constată că la data de 05 februarie 2013 s-a înregistrat pe rolul instanței cererea formulată de SOCIETATEA DE A. REASIGURARE ASTRA SA. Prin care solicită restituirea cauțiunii în sumă de 2261 lei,consemnată cu recipisa nr._/22.04.2010 în dosarul nr._ .
În motivare arată că în cadrul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului D. – Secția Comercială și de C. Administrativ și Fiscal, având ca obiect recursul declarat în contradictoriu cu intimatul S. D. F., împotriva sentinței nr. 421/15,01,2010 pronunțată de Judecătoria C. a formulat cerere de suspendare a executării sentinței recurate până la data soluționării recursului.
Instanța de recurs a apreciat că obiectul cauzei este evaluabil în bani, astfel că a stabilit în temeiul art. 300 al.3 Cod procedură civilă o cauțiune în cuantum de 2261 lei,originalul recipisei de consemnare fiind înaintat la Camera de valori a Tribunalului D..
Ulterior, prin încheierea irevocabilă din data de 10.05.2010, s-a admis cererea de suspendare a executării sentinței recurate până la soluționarea recursului.
Analizând cererea formulată, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.7231 C.proc.civ., cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei.
Din interpretare acelui text de lege rezultă că pentru formularea cererii de restituire cauțiune, trebuie îndeplinite, în prealabil, două condiții, respectiv, hotărârea de fond să fie irevocabilă, pe de o parte, iar pe de altă parte, partea interesată să nu fi formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauțiune.
În speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.7231 alin.(3) C. proc. civ. deoarece hotărârea instanței de fond este irevocabilă prin respingerea recursului și partea interesată nu a formulat cerere pentru plata despăgubirilor cauzate prin întârzierea executării silite a sentinței comerciale nr. 421/2010 a Judecătoriei C., din sumele plătite cu titlu de cauțiune.
În consecință, tribunalul va admite cererea formulată și va dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 2261 lei achitată de petenta Societatea de A. Reasigurare ASTRA SA cu recipisa nr._/1/22.04.2010 la CEC BANK în dosar nr._ a Tribunalului D.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea formulată de SOCIETATEA DE A. REASIGURARE ASTRA SA. Cu sediul în C., ., nr. 28, jud. D. în contradictoriu cu intimatul pârât Ș. D. F..
Dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 2261 lei achitată de petentă cu recipisa nr._/1/22.04.2010 la CEC BANK în dosar nr._ a Tribunalului D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2013.
Președinte, V. V. | Judecător, L. D. | Judecător, T. I. H. |
Grefier, A. F. |
Red.jud.T.I.H.
Tehn.red./A.F. 19 Martie 2013
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Obligatia de a face. Decizia nr. 28/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








