Pretenţii. Decizia nr. 369/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 369/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 10122/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 369/2013
Ședința publică de la 03 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. C.
Judecător I. O.
Judecător O. P. A.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurent reclamant . MANAGEMENT SRL CA MANDATAR . împotriva sentinței nr. 9510/20.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat pârât L. M. L., având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, iar recurenta a soluționat judecarea cauzei în lipsă, după care,instanța a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele,
Prin actiunea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei C. la 27.04.2012 sub nr._, reclamanta . prin mandatar C. R. Credit Management Services SRL a chemat in judecata pe pârâtul L. M. Lautaru, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2647,05 lei reprezentând recuperare energie electrica, dobânda legala calculata până la data achitarii integrale a debitului, precum si actualizarea debitului cu indicele de inflatie, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii s-a arătat ca in urma verificarii instalatiei electrice de alimentare la locul de consum apartinând pârâtului, inspectorii din cadrul . au intocmit nota de constatare nr._/11.01.2011, fiind semnata si necontestata de catre pârât.
Arata reclamanta ca pârâtul consuma energie electrica fara ca aceasta sa fie inregistrata de aparatul de masura, fapt evidentiat si in nota de constatare.
Se mai arata ca s-a procedat cu acordul pârâtului la inventarierea aparatelor de consum energie electrica, urmând a se stabili consumul in conformitate cu art. 142 alin 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori din data de 25.06.2004, aprobat prin HG 1007/2004 potrivit caruia in cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de un an pentru consumatorii casnici si de 6 luni pentru ceilalti consumatori, acest consum fiind evidentiat in nota de calcul a energiei electrice consumata si neinregistrata.
In ceea ce priveste expedierea facturilor reprezentând recuperare energie electrica agenti economici, respectiv verificare si constatare consum neinregistrat, reclamanta arata ca aceasta se realizeaza cu operatorul national din domeniul serviciilor postale si care se afla in proprietatea statului român, institutia mentionata fiind furnizor unic al acestui serviciu universal in orice punct de pe teritoriul Romaniei, . respectând intreaga legislatie in domeniu.
De asemenea, reclamanta arata ca valoarea prejudiciului este in suma de 2647,05 lei, in acest sens fiind emise facturile nr._/2011 si_/2011.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 112 si urm C., art. 1357 si urm C.civ, art. 1516 si art. 1521 C.civ, art. 142 alin 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori din 25.06.2004, aprobat prin HG 1007/2004, Legea nr. 13/2007, OG nr. 13/2011.
In sustinerea cererii au fost depuse la dosar copii de pe urmatoarele acte: nota de constatare, facturi, nota de calcul, notificare.
La termenul de azi, instanta a invocat din oficiu exceptia dovezii lipsei calitatii de reprezentant a mandatarului reclamantei.
Prin sentința nr. 9510/20.06.2012 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a anulat cererea formulata de reclamanta . prin mandatar C. R. Credit Management Services SRL, impotriva pârâtului L. M. Lautaru.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond analizând exceptia invocata, instanta retine ca cererea de chemare în judecată a fost formulată de C. R. Credit Management Services SRL în calitate de mandatară a ..
În dovedirea calității sale, C. R. Credit Management Services SRL, a depus la dosarul cauzei "Procură specială" autentificată sub nr. 2887/30.11.2011.
Conform procurii, mandatul de reprezentare a fost dat pentru recuperarea pe cale extra-judiciară și judiciară a sumelor datorate de către "debitorii restanți încredințați Mandatarului".
La data de 23.05.2012 instanța a citat reclamanta prin mandatar, cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant, în sensul de face dovada că pârâtul face parte din debitorii încredințați conform procurii, dovada care însă nu a fost făcută.
Față de cele reținute mai sus, instanța constată întemeiată excepția invocată din oficiu și făcând aplicarea prevederilor art. 161 C., va anula cererea ca fiind formulată de o persoană care nu face dovada calității de reprezentant.
Împotriva sentinței 9510/20.06.2012 a declarat recurs reclamanta . MANAGEMENT SRL ca MANDATAR al . solicitând admiterea și desființarea sentinței, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
În motivare arată că a depus diligențe pe lângă societatea creditoare în vederea obținerii înscrisului care să dacă dovada deplină a mandatului în cauza dedusă judecății și sunt în situația de a complini lipsul procedura.
Recursul a fost timbrat corespunzător.
Deși legal citată intimat pârât nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare.
Analizând legalitatea si temeinicia sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenta reclamanta si având in vedere dispozițiile art. 304 si 304 ind.1 C.proc.civ ,tribunalul constată ca recursul este nefondat.
Motivele de recurs invocate, sunt susținerile potrivit cărora procura specială autentificată sub nr. 2887/30.11.2011 i-ar conferi calitatea de reprezentant al ., deoarece prin aceasta a fost mandatată ca în numele și pe seama . să efectueze demersurile necesare recuperării pe cale judiciară a sumelor datorate și neachitate de debitori.
Potrivit dispozițiilor art. 67 alin. 1 C. proc. civ, art. 68 alin. 1 si art. 83 C. proc. civ., părțile pot sa-si exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, procura pentru exercitarea dreptului de chemare in judecata sau de reprezentare, trebuind a fi făcuta prin înscris sub semnătura legalizată si alăturată cererii.
Mandatul dat sub forma unei procuri generale nu dă dreptul de a reprezenta pe mandant în justiție, fiind deci nevoie ca procura să prevadă expres acest lucru. Așadar, referitor la conținutul mandatului judiciar, trebuie să fie o procură ad litem, adică o procură dată pentru exercitarea dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 1 C. proc. civ., când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, instanța poate da un termen pentru îndeplinirea acesteia.
In speță, cererea de chemare in judecata a fost formulata de C. R. Credit Management Services SRL in calitate de mandatara a creditorului ., solicitându-se obligarea paratei la repararea prejudiciului cauzat, la plata dobânzii legale, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
La cererea de chemare in judecata a fost atașat, in copie, mandatul intitulat "procura specială" autentificată sub nr. 2887/30.11.2011, conform căreia . SA a dat un mandat de reprezentare C. R. Credit Management Services SRL pentru ca aceasta, în numele si pe seama sa, să efectueze demersurile necesare in vederea recuperării pe cale extra-judiciara si judiciara a sumelor datorate si neachitate de câtre debitorii săi restanți încredințați mandatarului.
La termenul din data de 17.10.2012, instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant in sensul de a face dovada ca parata face parte din debitorii încredintati prin mandat, din dovada existenta la dosarul cauzei rezultând ca reclamanta a primit citația la data de 29.10.2012.
Or, in condițiile in care reclamanta nu a înțeles să facă o astfel de dovada, adică în sensul că parata face parte din debitorii încredintati prin mandat, în mod legal instanța de fond a făcut in cauză aplicarea dispozițiilor art. 161 alin. 2 C. proc. civ., anulând cererea de chemare in judecata. În cazul în care partea este persoană juridică, dreptul de reprezentare a acesteia revine fie avocatului, fie consilierului juridic, angajat al respectivei părți – persoană juridică.În ceea ce privește reprezentarea prin mandatar neavocat, din prevederile art. 67 – 72 Codul de procedură civilă, rezultă următoarele caracteristici:− calitatea de reprezentant se dovedește prin procură; dacă însăși cererea de chemare în judecată se face prin mandatar, aceasta trebuie să conțină precizare expresă în acest sens;− procura trebuie să fie una ad litem (art. 68 alin. (1), teza 1 Codul de procedură civilă); așadar este vorba despre o procură în formă autentificată și specială – din punct de vedere al conținutului; dacă există totuși o procură generală ea trebuie să cuprindă dispoziție expresă, de natură ad litem (art. 67 alin. (2) Codul de procedură civilă);− sfera de întindere a dreptului de reprezentare vizează toate actele procedurale, Dovada calității de reprezentant – atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice – se face prin: procură specială ad litem – pentru mandatarul neavocat, împuternicire avocațială (în baza contractului de asistențăjuridică) – pentru mandatarul avocat, împuternicire (în baza Statutului profesiei de consilier juridic) –pentru consilierul juridic care reprezintă persoana juridică. Lipsa dovezii calității de reprezentant a fost invocată pe cale de excepție în temeiul art. 161 Codul de procedură civilă,neregularitate care nu a fost acoperită în termenul acordat de către instanță în acest scop ,în mod corect fiind anulată cererea Întocmirea ulterioară a unei procuri generale,nu este de natură să conducă la casarea soluției primei instanțe astfel încat, față de considerentele mai sus expuse și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 raportat la art. 304 pct 9 C.proc.civ. Tribunalul va respinge recursul ca nefondat . În temeiul art.274 C.pr.civ. recurentul va fi obligat către pârâtă la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. |
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent reclamant . MANAGEMENT SRL CA MANDATAR . cu sediul in Bucuresti, .. 39, . împotriva sentinței nr. 9510/20.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat pârât L. M. L. cu domiciliul in C., ., jud. D.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2013
Președinte, C. I. C. | Judecător, I. O. | Judecător, O. P. A. |
Grefier, A. F. |
Red.jud.C.I.C.
Tehn.red./A.F. 05 Iunie 2013
Red.jdu.fond.M.C.V.
| ← Obligatia de a face. Sentința nr. 1184/2013. Tribunalul DOLJ | Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... → |
|---|








