Pretenţii. Decizia nr. 474/2013. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 474/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 22937/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 474/2013

Ședința publică de la 16 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. O.

Judecător O. P. A.

Judecător L. M.

Grefier A. F.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurent reclamant . împotriva sentinței nr. 2170/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți P. A. G., și P. D., având ca obiect

pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns pentru recurent Reclamant - . avocat D. B. și intimații pârâți reprezentați de avocat Salplanta N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Avocat D. B., pentru recurenta reclamantă, depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică,ordin de plată nr.7972 în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei,care se anulează la dosar,prin care face dovada satisfacerii taxei judiciare de timbru aferentă recursului.

Avocat Șalplanta N.,pentru intimații pârâți,depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică și întâmpinare din care un exemplar se comunică recurentei prin reprezentant convențional.

Avocat D. B.,pentru recurentă,arată că nu solicită termen în vederea observării întâmpinării și nu mai are cereri de formulat.

Avocat Șalplanta N,pentru intimații pârâți arată că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente.

Avocat D. B., pentru recurentă,solicită admiterea recursului,desființarea în totalitate a sentinței iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii formulate ca fiind temeinică și legală cu cheltuieli de judecată de la fond și recurs.

Avocat Șalplanta N.,pentru intimații pârâți, solicită respingerea recursului ca nefundat,menținerea ca fiind legală și temeinică,recurenta la instanța de fond a fost reprezentată de consilier juridic și nu de avocat,care nu a solicitat cheltuieli de judecată

INSTANȚA

Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.09.2012, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții P. A.-G. și P. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 744 lei (600 lei + TVA), reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată, conform contractului de asistență juridică nr. 284/01.03.2012 și facturii fiscale nr. 265/10.03.2012, la plata contravalorii cheltuielilor determinate de procedura prealabilă efectuată de reclamantă prin care pârâții au fost puși în întârziere cu privire la achitarea sumei de 744 lei, cheltuieli în cuantum de 124 lei, efectuate în baza contractului de asistență juridică nr. 546/27.08.2012 și a facturii fiscale nr. 632/27.08.2012; cu cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, onorariu perceput de avocat în valoare de 868 lei (700 lei + TVA) în baza contractului de asistență juridică și orice alte cheltuieli determinate de desfășurarea prezentului litigiu și suportate de către reclamantă.

În motivarea cererii, s-a arătat că, în fapt, la data de 01.11.2010, P. A.-G. și P. D. au formulat acțiune prin care au solicitat instanței de judecată să constate ca abuzivă clauza cuprinsă la art. 5.a din convenția de credit nr._/18.01.2008, obligarea reclamantei la eliminarea comisionului de risc, restituirea acestuia, precum și obligarea reclamantei la încheierea unui act adițional modificator la convenția de credit, solicitare care a format obiectul dosarului nr._/215/2010 al Judecătoriei C..

Prin sentința civilă nr. 5234/18.03.2011, Judecătoria C. a respins acțiunea formulată, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței amintite, P. A.-G. și P. D. au formulat recurs, trimis spre soluționare Tribunalului D. – dosar nr._/215/2010.

Conform, deciziei din data de 23.01.2012, Tribunalul D. a respins recursul formulat de P. A.-G. și P. D., menținând ca temeinică și legală soluția instanței de fond.

Pe cale de consecință, având în vedere faptul că instanța de recurs a reținut culpa procesuală a lui P. A.-G. și P. D., prin respingerea irevocabilă a acțiunii promovate în contradictoriu cu reclamanta, conform dispozițiilor art. 274 C., aceasta din urmă solicită restituirea cheltuielilor efectuate pentru pregătirea apărării în cadrul dosarului nr._/215/2010.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 274, art. 720 ind. 1 și urm. C., cu aplicarea art. 242 C..

În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, atașând la dosarul cauzei, în copie: contract de asistență juridică nr. 284/10.03.2012, factura fiscală nr. 265/10.03.2012, extras de cont, contractul de asistență juridică nr. 546/27.08.2012, factura fiscală nr. 632/27.08.2012, notificare, confirmare de primire, proces-verbal de conciliere.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

Pârâții, legal citați, au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția netimbrării acțiunii introductive de instanță, care s-a dovedit ca fiind rămasă fără obiect, întrucât reclamanta a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru, atașând în acest sens ordin de plată emisă la 25.10.2012 (fila nr. 42 din dosar), iar pe fondul cauzei – au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Instanța, din oficiu, a dispus atașarea la dosarul cauzei a dosarului nr._/215/2010 al Judecătoriei C..

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisurile de la dosar.

Prin sentința nr. 2170/08.02.2013 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a respins cererea formulată de reclamanta ., împotriva pârâților P. A.-G. și P. D..

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin cererea introductivă de instanță reclamanta solicită obligarea pârâților la plata sumei de 2.356 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente soluționării dosarului nr._/215/2010 dovedite cu contractul de asistență juridică nr. 284/01.03.2012 și factura fiscală nr. 265/10.03.2012, contravaloarea cheltuielilor de judecată determinate de procedura prealabilă și contravaloarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Se poate observa că, în cauză, contractul de asistență juridică nr. 284/01.03.2012 are data ulterioară finalizării irevocabile a procesului, respectiv 01.03.2012, față de data de 23.01.2012 – data pronunțării de către Tribunalul D. a deciziei nr. 44/23.01.2012, ceea ce înseamnă că petitul cererii prin care se solicită cheltuieli de judecată în baza contractului de asistență juridică nr. 284/01.03.2012 nu este întemeiat.

Mai mult, în practicaua încheierii de amânare a pronunțării din data de 16.01.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2010 (fila nr. 33), se reține faptul că intimata-pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

De asemenea, din observarea contractului de asistență juridică nr. 284/01.03.2012, de care se prevalează reclamanta din prezenta cauză, la mandatul acordat este trecută ca activitate: redactare recurs, în condițiile în care reclamanții au fost cei care au avut calitatea de recurenți.

În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile ocazionate de procedura prealabilă, instanța reține că redactarea și transmiterea notificării către pârâți s-a realizat la data de 14.08.2012, deci la o dată anterioară semnării contractului de asistență juridică – 27.08.2012.

Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată aferente soluționării prezentei cauze, se poate observa faptul că pentru recuperarea cheltuielilor de judecată aferente soluționării dosarului nr._/215/2010 reclamanta avea posibilitatea să le solicite în cadrul acelui dosar, situație în care nu mai era necesară efectuarea procedurii prealabile și achitarea unei taxe de timbru suplimentare.

Procedând de asemenea manieră, reclamanta nu se poate prevala de o prezumtivă culpă procesuală a pârâților.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că cererea reclamantei este neîntemeiată, urmând a o respinge.

Împotriva sentinței nr. 2170/2013 a declarat recurs reclamant . solicitând admiterea,desființarea în totalitate a sentinței,iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii formulate ca fiind temeinică și legală și obligarea intimațior la plata sumei de 744 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată determinate de soluționarea dosarului nr._/215/2010,conform contract de asistență juridică, achitată conform extras de cont, sumei de 124 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor determinate de procedura prealabilă efectuată în baza contractului de asistență juridică precum și a sumei de 868 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea la fond a prezentului litigiu.

În motivare arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat pe de o parte obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea dosarului nr._/215/2010 iar pe de altă parte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în acest dosar.

Potrivit dispoz. art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.,iar dacă partea nu a pretins în cursul procesului câștigat cheltuielile de judecată la care era îndreptățită, o va putea face printr-o acțiune separată,în termenul de prescripție general.

În speță, în dosarul nr_/215/2010, intimații pârâți sunt părțile care au căzut în pretenții prin respingerea irevocabilă a acțiunii ca inadmisibilă.

Analizând actele și lucrările cauze, tribunalul constată că recursul nu este fondat.

Astfel, prin sentința civ.2170/8.02.2013, Judecătoria C. a respins cererea reclamantei . de obligarea pârâților P. A. G. și D. la plata cheltuielilor de judecată în dosarul_/215/_.

În mod corect prima instanța a reținut că dovada cheltuielilor de judecată nu poate fi făcută de reclamantă cu contractul de asistență juridică 284/1.03.2012, încheiat ulterior pronunțării dec.44/23.01.2012 a Tribunalului D. prin care a fost finalizat irevocabil litigiul în dosar._/215/2010. Pe de altă parte, chiar și redactarea și transmiterea notificării au fost realizate anterior încheierii contractului de asistență juridică mai sus menționat

Chiar dacă reclamanții "au căzut în pretenții" potrivit art. 274 Cod procedură civilă în dosarul_/215/2010, ei nu pot fi obligați decât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în mod real de către pârâtă.

În consecință, recursul formulat împotriva sent.civ.2170/8.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurent reclamant . cu sediul în București, ., . 10, sector 2 împotriva sentinței nr. 2170/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți P. A. G., și P. D., ambii cu domiciliul în C., ., ., ..

Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli judecată către intimați

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2013

Președinte,

I. O.

Judecător,

O. P. A.

Judecător,

L. M.

Grefier,

A. F.

Red.jud.L.M.

Tehn.red./A.F. 19 Septembrie 2013

Red.jud.fond.R.G.Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 474/2013. Tribunalul DOLJ