Pretenţii. Decizia nr. 611/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 611/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 32197/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 611/2013
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. E. D.
Judecător C. I. C.
Judecător A. G. M.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurentul pârât . împotriva sentinței nr. 3567 din 06.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți A. M. P. și A. C. I., având ca obiect constatare nulitate acțiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurentul pârât . avocat D. B. și intimații reclamanți A. M. P. și A. C. I. reprezentați de avocat R. R.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat D. B., pentru recurenta pârâtă, depune la dosar, ordin de plată nr._/03.10.2013 în sumă de 336 lei și timbru judiciar de 3,3 lei, prin care face dovada satisfacerii taxei judiciare de timbru aferentă recursului și arată că nu mai are cereri de formulat.
Avocat R. R., pentru intimații reclamanți, depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică, copia actului de identitate a intimatului reclamant A. M. P. și arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părților prezente.
Avocat D. B., pentru recurenta - pârâtă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, cheltuielile de judecată pe cale separată.
Avocat R. R. pentru intimații reclamanți, solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând,
Costată că reclamantii A. M. P. și A. C. I., au chemat in judecată pe pârâta ., solicitând instanței să se constate nulitatea clauzelor prevazute de art. 3 lit. d, art. 5 lit. a din Conventia de credit nr._/31.05.2007 și art. 8.1 lit. c si d și art. 10.2 din Conditiile generale ale conventiei, ca fiind abuzive, anularea acestor clauze și obligarea pârâtei la restituirea sumelor incasate drept comision de risc în cuantum de 2439,83 CHF, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantii au arătat ca la data de 31.05.2007, au incheiat cu pârâta conventia de credit nr._ pentru acoperirea cheltuielilor personale curente, în baza căreia au împrumutat suma de 75.000 CHF, pe o perioada de 300 luni.
Reclamantii au arătat ca potrivit prevederilor art.3 lit d „data ajustarii dobânzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicând împrumutatului noua structura a ratei dobânzii, rata astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”, iar aceasta constituie o clauza abuziva in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
A menționat că această clauză pune sub semnul întrebării echilibrul contractul, deoarece banca are dreptul de a stabili noul nivel al dobânzii fără a fi negociat cu clientul.
În ceea ce priveste art. 5 lit. a „ comision de risc: 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zile de scadenta pe toata perioada de derulare a conventiei de credit” este un comision ce este perceput in mod nelegal si totodata este nejustificata plata acestuia. Comisionul de risc nu este definit in mod expres în niciuna din clauzele convenției, acesta fiind doar cuantificat procentual. Nu este justificată perceperea unui asemenea comision de risc, având in vedere că nesocotește drepturile consumatorului, prin acest comision banca creându-și un sistem propriu de garantare a obligațiilor.
De asemenea, se precizează că nu este justificată perceperea unui asemenea comision de risc, având in vedere ca pe de o parte, reclamantii in calitate de împrumutați, au constituit in favoarea acesteia o garantie imobiliara, iar pe de alta parte au cesionat in favoarea bancii o polița de asigurare a imobilului adus in garantie.
Reclamantii susțin că nu se justifică comisionul de risc nici din perspectiva acoperirii riscului valutar, plata făcându-se tot în moneda creditului și nici din perspectiva întârzierii plății creditului, banca aplicând, conform contractului, un comision de penalizare.
Reclamantii mai arata ca art. 8.1. lit. c si d din condițiile generale prevad ca in cazul aparitiei unor situatii neprevazute care in opinia bancii fac sa devina improbabil ca imprumutatul sa-si poata indeplini obligatiile asumate, banca va avea dreptul pe baza unei notificari transmise imprumutatului, codebitorului si garantului, sa declare soldul creditul fiind scadent anticipat, rambursabil imediat impreuna cu dobânda acumulata si toate celelalte costuri datorate bancii conform conventiei.
Cum formulările „situație neprevăzută”, „în opinia bancii”, „să devină improbabil” nu oferă posibilitatea să se aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv, apreciază reclamanții că este abuzivă o astfel de clauză.
Se arata de asemenea, că art. 10.2 din Conditiile generale prevede ca in oricare din cazurile in care din diferite motive, aratate la art. 10.1, costurile legate de acordarea sau punerea la dispozitie a oricarui credit cresc, imprumutatul va plati acesteia in termen de 15 zile de la data la care a fost notificat in scris, sumele suplimentare astfel incât sa compenseze banca pentru cresterea costurilor, clauza fiind abuzivă deoarece creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În aceste condiții, consideră că art.3 lit. d din Convențiile de credit reprezintă o clauză abuzivă în sensul art.4 alin.1 din L 193/2000.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 1, 2, 4, 13 si 14 din Legea nr. 193/2000, art. 948 alin. 4 si art. 966 C.civ.
În scop probatoriu la dosarul cauzei au depus în copie conventii de credit, grafice rambursare credit, sentinte civile, convocarea la conciliere.
La data de 07.01.2013, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. Totodată a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune si exceptia prescriptiei dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate drept comision de risc.
În motivare a arătat că în ceea ce privește clauza prevăzută de art.3 lit.d, aceasta a fost negociată cu reclamanții și nu se creează un dezechilibru semnificativ cât timp pârâta modifică rata dobânzii doar în situația apariției unor situații semnificative pe piața monetară.
Susținerea reclamantilor potrivit căreia prevederile art.3 lit. d din Convenția de Credit sunt abuzive este neîntemeiată deoarece clauza a fost însușită prin semnătură ca urmare a acceptării acesteia.
Nici dispozițiile art. 8.1. lit. c. și d din convenție și art. 10.2 din Conditiile generale nu reprezintă clauze abuzive deoarece stabilește posibilitatea băncii de a declara soldul scadent numai în cazul apariției unor situații semnificative cu privire la capacitatea consumatorului de a rambursa împrumutul.
Prin sentința nr.3567 din 06.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a admis în parte acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor abuzive prevăzute de art. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 8.1 lit.c și d și art. 10.2 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/31.05.2007, fiind obligată pârâta la restituirea sumei de 2439,83CHF, percepută cu titlu de comision de risc, cât și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea privind constatatrea nulității clauzei prevăzute de art.3 lit.d din Convenția de credit nr._/31.05.2007
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin legislația protecției consumatorilor se urmărește un obiectiv de protecție, normele fiind unele de ordine publică, astfel că se protejează un interes general, iar sancțiunea care intervine este nulitatea absolută, acțiunea fiind imprescriptibilă extinctiv.
Totodată instanța de fond a reținut că, la data de 31.05.2007, reclamantii au incheiat cu pârâta conventia de credit nr._ pentru acoperirea cheltuielilor personale, in baza careia reclamantii au imprumutat suma de 75.000 CHF pe o perioada de 300 luni.
În Condițiile speciale ale convenției a fost stipulat la art. 3 – dobânda in cuantum de 4,25% p.a, iar la pct. 3 lit. d că „ banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul în intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii.”.
Convenția de credit nr._ reprezintă un contract ale cărui clauze intră sub incidența Lg.193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianți și consumatori.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1) din Legea nr. 193/2000 „orice contract incheiat intre comercianti si consumatori, pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”.
In alineatul 2) din același articol, se arata că ”in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului”.
Conform alineatului 3) din același articol ”se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”.
Prin art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, se arata ca „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul, va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”.
Totodata, conform alin.1 lit. a din anexa Legii 193/2000 „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract.
Raportat la cele expuse mai sus, instanta a constatat că susținerile reclamantei, în sensul că prevederile art.3 lit. d din Convenția de Credit sunt abuzive sunt neîntemeiate.
La pct. 3 lit. d din Condițiile Speciale s-a prevăzut că rata dobânzii curente poate fi ajustată de bancă în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, cu obligația băncii de a comunica împrumutatului noua rată a dobânzii, care se aplică de la data comunicării, motiv pe care instanța de fond a apreciat ca fiind unul întemeiat în modificarea unilaterală a dobânzii, deoarece acesta poate fi unul verificabil, rezultând că această clauză nu contravine dispozițiilor art. 4 din Legea 123/2000.
Nu se poate aprecia existența clauzei abuzive privind ajustarea dobânzii, de vreme ce aceasta a făcut obiectul unei negocieri directe, despre care reclamanta a avut cunoștință, fiind rezultatul opțiunii acesteia.
Instanța a constatat că prevederile art. 5 lit. a din condițiile speciale, conform cărora reclamanții sunt obligați să achite un comision de risc de 0,1%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derulare a convenției, reprezintă o clauză abuzivă., întrucât în contract nu este definit comisionul de risc, iar motivația perceperii lui nu este indicată nici în condițiile generale, nici în condițiile speciale ale convenției, ci aceasta este doar justificată (ulterior încheierii contractului, prin apărările formulate) prin durata mare a creditului acordat și eventualele modificări ce ar putea surveni pe parcursul derulării acestuia, modificări ținând de factori externi, iar nu de manifestarea de voință a părților contractante.
Chiar dacă s-ar accepta că acest comision este perceput de bancă drept garanție pentru îndeplinirea obligației de restituire a împrumutului (conform susținerilor pârâtei), firesc ar fi ca în contract să fie prevăzute condițiile în care banca poate reține sumele depuse cu acest titlu în contul ratelor, dar și obligația de a le restitui la rambursarea integrală a împrumutului sau în alte situații. Conform clauzelor contractuale însă, comisionul de risc i se cuvine automat băncii, fără vreo obligație corelativă.
Contractul de credit bancar nu este însă un contract aleatoriu în care întinderea sau chiar existența obligației pentru una sau pentru ambele părți nu se cunoaște în momentul încheierii contractului deoarece ar depinde de un eveniment viitor și incert.
D. în contractele aleatorii există șanse de câștig/pierdere pentru părțile contractante, fiecare parte urmărește să realizeze un câștig și să evite suportarea unei pierderi. Contractul de credit bancar este, chiar și când obligațiile debitorului nu sunt îndeplinite, un contract comutativ, întinderea obligațiilor părților fiind determinată la data încheierii acestuia.
În aceste condiții, în speță, s-a reținut că este nejustificată stipularea plății unui comision de risc care să-i acopere băncii "riscurile asumate prin punerea creditului la dispoziția clientului", creditoarea putând să solicite garanții pentru rambursarea împrumutului și să refuze încheierea contractului dacă acestea sunt insuficiente.
Pe de altă parte, perceperea unei sume (comision de risc) de către creditor, fără să ofere în schimb o contraprestație, contravine caracterului sinalagmatic al contractului de credit și reprezintă pentru debitor o obligație lipsită de cauză, fiind nulă, conform art. 966 C.civ.
În ceea ce privește prevederile art. 8.1 lit c și d și art. 10.2 instanța le-a apreciat ca fiind abuzive, reținând că prin exprimarea „situație neprevăzută”, aceasta nefiind în nici un fel definită, ci fiind lăsată la aprecierea băncii (aspect care rezultă fără posibilitate de tăgadă din exprimări ca: „ în opinia băncii”, „să devină improbabil”), se lasă la discreția băncii declararea creditului ca scadent anticipat, fiind creat astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Referitor la art.10.2 din Condițiile generale, se reține că prin înserarea în contract a acestei clauze se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin punerea în sarcina clientului a suportării tuturor creșterilor costurilor de acordare sau de punere la dispoziție a oricărui credit (fără să se precizeze dacă acest credit are sau nu legătură cu contractul părților) sau aceea de a achita sume suplimentare în situația în care banca este obligată să constituie depozite sau rezerve suplimentare.
Având în vedere prevederile art. 966 C.Civ, instanța de fond dispus restituirea comisionului de risc și în consecință a obligat pârâta la restituirea sumei de restituirea sumei de 2439,83 CHF, percepută cu titlu de comision de risc.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că instanța de fond pentru a aprecia în concret caracterul abuziv al clauzelor contractuale contestate trebuia să analizeze mai întâi dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000.
Clauza cuprinsă în art.5 lit a din convenția de credit nu îndeplinește niciuna din cele trei codiții cumulative..
Din analiza sentinței se poate observa că instanța de fond a neglijat a analiza această condiție esențială – clauza să nu se refere la prețul contractului, condiție care dacă era verificată ar fi dus la concluzia la care a ajuns și ICCJ prin decizia pronuțată la 27.11.2012, că nu se impune a se analiza caracterul abuziv al clauzelor contestate întrucât ele se referă la însuși prețul contractului, alcătuit din dobândă și comisoane.
Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept național și comunitare nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport de serviciul furnizat.
Clauzele contractuale contestate au fost cunoscute de reclamanți încă de la semnarea convenției de credit, acestea fiind discutate și negociate direct cu aceștia.
La data încheieri convenției reclamanții și-au însușit graficul de rambursare a creditului în cuprinsul căruia sunt inserate valoarea ratei lunare și sumele care compun această rată respectiv, cât reprezintă dobânda, cât reprezintă comisionul de risc și cât se acoperă din credit.
Totodată a menționat că în mod greșit instanța de fond a reținut ca abuzivă clauza prevăzută la art. 5 lit. a, ce reglementează dreptul de a percepe comisionul de risc. A precizat că nu este o clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât această clauză a fost negociată direct cu reclamanții, a fost citită, explicată și însușită de aceștia prin semnarea convenției de credit, fiind convenită de comun acord astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 969 C.civ.
Pentru a aprecia în concret caracterul abuziv al unor clauze trebuie analizat mai întâi dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în mod expres de art. 4 din Legea nr. 193/2000, respectiv două condiții negative și una pozitivă: să nu fi fost negociate, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului, să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru serviciul prestat. Clauza cuprinsă în art. 3 lit. d nu îndeplinește nici una din cele trei condiții sus arătate deoarece a fost negociată cu reclamanta, modificarea dobânzii fără acordul consumatorului se realizează conform posibilității prevăzute în contract, asumată de părți la semnarea contractului; clauza nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților iar prevederile contractuale nu îngrădesc posibilitatea clienților de a solicita rezilierea contractului.
Totodată a menționat că în mod greșit instanța de fond a reținut ca abuzivă clauza prevăzută la art. 5 lit. a, ce reglementează dreptul de a percepe comisionul de risc. A precizat că nu este o clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât această clauză a fost negociată direct cu reclamanții, a fost citită, explicată și însușită de aceștia prin semnarea convenției de credit, fiind convenită de comun acord astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 969 C.civ.
În mod eronat a reținut instanța de fond că recurenta ar fi trebuit să justifice mai în detaliu clauzele perceperii comisionului de risc, întrucât acestea fac parte din prețul contractului care este format din dobândă și comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Clauza prevăzută de art. 8.1 lit. c și d privind declararea soldului scadent anticipat, este reglementată în condițiile generale ale convenției de creditare și nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea 193/2000 pentru că nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Fiind un contract de credit obiectul acestuia este punerea la dispoziție a unor sume de bani pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț
Deoarece prevederile clauzei 8.1 lit. c stabilesc posibilitatea băncii de a declara soldul creditului scadent numai în cazul apariției unor situații semnificative cu privire la capacitatea consumatorului de a rambursa împrumutul, banca fiind de asemenea obligată să informeze consumatorul, conform art. 7 alin. 2 lit. c din condițiile generale, nu se va putea reține existența vreunui abuz caracterizat de însăși existența clauzei.
Clauza prevăzută de art. 10.2 cu privire la costurile suplimentare, nu este o clauză abuzivă pentru că nu pune în sarcina clientului suportarea tuturor creșterilor costurilor de acordare sau de punere la dispoziție a oricărui credit, așa cum susține instanța. Prin această clauză s-a născut doar vocația băncii de a putea să își recupereze eventualele cheltuieli suplimentare, însă acest fapt nu echivalează cu obligarea împrumutatului la plata unor comisioane suplimentare în mod necondiționat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 312 Cod procedură civilă, Directiva 93/13/CEE precum și toate celelalte acte normative invocate în recurs.
Analizând legalitatea și temeinica sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și având în vedere dispozițiile art. 304 și 3041 C.pr.civ., tribunalul apreciază recursul ca neîntemeiat.
Instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 4 alin 2 din Legea nr. 193/2000, conform cărora o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv, în coroborare cu dispozițiile art. 4 alin 3 teza finală conform căruia dacă un comerciant pretinde că o clauză a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, reglementare care reia dispozițiile art. 3 alin 2 teza finală din Directiva 93/13/CEE.
Pentru a aprecia cu privire la caracterul abuziv al clauzelor denunțate de către reclamanți, instanța de fond a analizat condițiile prevăzute de către art. 4 din Legea 193/2000. Tribunalul reține că aceste clauze creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fapt ce le-a conferit un caracter abuziv. Simplul fapt că respectivele clauze au avut un caracter preformulat și nu au fost negociate cu reclamanții nu constituie temeiul constatării lor ca abuzive, aceasta rezultând din disproporția între drepturile și obligațiile părților pe care l-au generat.
În aceste condiții, Tribunalul consideră că faptul constatării caracterului abuziv al clauzelor invocate de către intimata - reclamantă a fost determinat de o analiză detaliată și concretă, raportată la efectele contratului de credit încheiat între părți, iar nu generică, a acestui caracter.
Aceste elemente ale contractului de credit puteau fi analizate de instanță în condițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193 – „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Se observă astfel că nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193, nici art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb și la exprimarea în mod clar și inteligibil a respectivelor clauze, neputându-se reține nerespectarea acestor dispoziții legale. De altfel, prin hotărârea CJCE din cauza Murciano Quintero, s-a stabilit că instanța este obligată să verifice din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
În ce privește criticile formulate în raport de anularea clauzei având ca obiect comisionul de risc, Tribunalul constată, că acesta nu este definit în Condițiile generale ale contractului, această clauză fiind justificată prin durata mare a creditului acordat și eventualele modificări ce ar putea surveni pe parcursul derulării acestuia, modificări ținând de factori externi, iar nu de manifestări de voință concordante ale părților contractante.
Contractul de credit bancar nu este un contract aleatoriu în care întinderea sau chiar existența obligației pentru una sau pentru ambele părți nu se cunoaște în momentul încheierii contractului. D. în contractele aleatorii există șanse de câștig/pierdere pentru părțile contractante, fiecare parte urmărește să realizeze un câștig și să evite suportarea unei pierderi.
Contractul de credit bancar este, chiar și când obligațiile debitorului nu sunt îndeplinite, un contract comutativ, întinderea obligațiilor părților fiind determinată la data încheierii acestuia. În aceste condiții, în speță este nejustificată stipularea plății unui "comision de risc" care să-i acopere băncii "riscurile asumate prin punerea creditului la dispoziția clientului", creditoarea fiind îndreptățită să solicite garanții pentru rambursarea împrumutului și să refuze încheierea contractului dacă acestea sunt insuficiente.
Pe de altă parte, perceperea unei sume (comision de risc) de către creditor, fără să ofere în schimb o contraprestație, contravine caracterului sinalagmatic al contractului de credit și reprezintă pentru debitor o obligație lipsită de cauză,motiv pentru care reclamanții sunt îndreptățiți să li se restituite sumele încasate de recurentă cu acest titlu.
În consecință, instanța nereținând nici un alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii instanței de fond, prin raportare la dispozițiile art. 304 indice 1 C.proc.civ., apreciază că sentința recurată este temeinică și legală, astfel că în temeiul art. 312 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. recurenta va fi obligată către intimați la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul ca nefondat declarat de recurentul pârât . cu sediul in Bucuresti, sector 2, ., . 10, împotriva sentinței nr. 3567 din 06.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți A. M. P. și A. C. I., ambii cu domiciliul în C., ., ., .
Obligă recurenta către intimați la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2013
Președinte, R. E. D. | Judecător, C. I. C. | Judecător, A. G. M. |
Grefier, A. F. |
Red.jud.A.G.M./04.12.2013
Tehbn.red.A.F.
Red.jud.fond.D.S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 581/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Hotărâre din 11-11-2013, Tribunalul DOLJ → |
|---|
