Pretenţii. Decizia nr. 572/2013. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 572/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 34863/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 572/2013

Ședința publică de la 28 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M.

Judecător I. O.

Judecător O. P. A.

Grefier A. F.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurent reclamant B. L. F. împotriva sentinței nr.5214/29.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți . BUCUREȘTI, și . C. 1, având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică ,a răspuns recurent reclamant B. L. F. reprezentat de avocat C. M. B., lipsind - intimat Pârât - . C. 1 și - intimat Pârât - . BUCUREȘTI

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Avocat C. B.,pentru recurent reclamant, depune la dosar chitanța nr._-289-0230/16.10.2013 în sumă de 40 lei,care se anulează la dosar,prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului și arată că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente.

Avocat B. C. pentru recurent,solicită admiterea recursului conform motivelor formulate, a achitat factura în aceiași zi, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat în cuantum de 920 lei.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.12.2012 la nr._, reclamantul B. L. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. O. V.. SA. București prin S. D., obligarea acesteia la plata sumei de 870,63 lei reprezentând despagubire dauna datorata in baza contractului de asigurare facultativa tip CASCO . nr._ privind autoturismul Renault cu nr.de inmatriculare_ precum si dobanda legala aferenta, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între acesta si parata a fost încheiat un contract de asigurare facultativa, denumit generic CASCO, iar in data de 04.11.2012, in timp ce se afla pe A1 catre București i-a sarit o piatră în parbriz de la un alt autoturism care se deplasa pe banda a II a cu o viteza mai mare .. Ca urmare a intervenirii riscului asigurat in perioada de valabilitate a politei de asigurare a solicitat paratei in calitate de asigurator despagubiri in baza contractului de asigurare . Față de faptul că de la data formularii cererii de despagubire inregistrata de catre parata sub nr.1572/29.11.2012, trecand mai mult de 15 zile, termen in care asiguratorul trebuia sa faca plata a inteles sa apeleze la forta coercitiva a statului in vederea obligarii paratei la executarea obligatiilor contractuale .

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, art.2214 si urmat C.civ., art.969 C.civ, art.112 C.pr.civ și Legea nr.136/1995

În dovedirea susținerilor, reclamanta a depus la dosar mai multe înscrisuri: polita de asigurare . nr._/20.06.2006, copie CI, copie certificat inmatriculare, cerere despagubire, factura fiscala, deviz, ordin de reparatie

La data de 20.03.2013 parata a depus intampinare, solicitand respingerea cererii ca neintemeiata, intrucat in urma deschiderii dosarului de dauna nr._, dupas realizarea operatiunilor de reparare a autoturismului avariat aceasta a achitat contravaloarea despagubirilor in luna decembrie 2012.

Prin incheierea din 01.02.2013, instanța a incuviintat reclamantului proba cu inscrisurile atasate la dosar precum si interogatoriul paratei, raspunsul la chestionarul cu intrebari fiind depus la data de 20.03.2013.

Prin sentința nr.5214/29.03.2013 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a respins cererea formulată de către reclamantul B. L. F. , în contradictoriu cu pârâtele . GROUP S.A. și . - S. C. .

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în fapt, reclamantul a dedus judecății un raport juridic izvorât din polita de asigurare . nr._/20.06.2006, având ca obiect asigurarea facultativă de avarii a autoturismului său, marca Symbol Renault, cu nr. de înmatriculare_, asigurare încheiată pe timp de 84 luni, de la 21.06.2006 până la 20.06.2013.

Reclamantul a formulat cerere de despagubire in urma evenimentului rutier declarat, cerere inregistrata sub nr.1572/29.11.

Constata ca parata a achitat despagubirea pretinsa de catre reclamant, astfel cum reiese din extrasul de cont aflat la fila 24. In ceea ce priveste capătul de cerere privind dobanda legala, instanta il va respinge ca neîntemeiat pentru motivele ce vor fi expuse in cele ce urmează:

Astfel, din extrasul de cont anterior mentionat reiese ca despagubirea solicitata de catre reclamant a fost achitata la data de 15.01.2013 prin OP nr._/15.01.2013, îndeplinirea obligației de despăgubire a asiguratului, urmare a producerii evenimentului asigurat avand loc dupa mai bine de 40 de zile de la înregistrarea cererii.

Însă, pentru a aprecia asupra exigibilității obligației de despăgubire trebuie ca instanta sa verifice daca partile au stabilit in contractul de asigurare – condiții generale - termenul in care asiguratorul este obligat sa acorde despagubirea dupa ce a fost investita cu cererea de despăgubire. Or, in speță, reclamanta nu a facut dovada susținerilor sale conform carora parata era obligata la despagubiri in termenul de 15 zile in conformitate cu disp.art .1169 C.civ.1864

Împotriva sentinței nr. 5214/2013 a declarat recurs reclamant B. L. F., solicitând admiterea,modificarea sentinței în sensul admiterii acțiuni așa cum a fost formulată și p cale de consecință obligarea pârâtelor la plata sumelor evidențiate în petitul cererii de chemare în judecată.

Instanța de fond în mod greșit a apreciat că prin plata făcută de către pârâtă în contul unității reparatoare, aceasta ar fi eliberată de plată.

Pârâta ea obligată la plata către recurent și nu către unitatea reparatoare, aceasta neputându-se libera de obligația de a plăti indemnizația de asigurare printr-o plată făcută unei terțe persoane.

Într-adevăr, dacă pârâta ar fi eliberat accept de plata unității reparatoare, unde a reparat autoturismul, în baza convenției de lucru încheiată între acestea, și ar fi putut lua mașina din service, în baza acestui accept de paltă, fără a fi nevoit să plătească reparația, atunci nu ar fi fost îndreptățit să solicite plata indemnizației de asigurare, acest drept revenind unității reparatoare.

La o săptămână după ce mașina fusese reparată,asiguratorul nu eliberase încă un accept de plată unității reparatoare, situație în care a fost nevoit să achite service-ului contravaloarea reparației și să solicite asiguratorului plata indemnizației cuvenite, ca urmare a achitării facturii reprezentând contravaloarea reparației autoturismului.

Instanța de fond, în mod greșit, a reținut în motivarea sentinței, faptul că pârâta s-ar fi liberat prin plata făcută prin op-ul din data de 15.01.2013, întrucât nu a avut în vedere faptul că această plată a fost făcută unei terțe persoane și nu creditorului.

De asemenea, este greșită susținerea instanței de fond potrivit căreia, ar fi avut loc îndeplinirea obligației de despăgubire a asiguratului,însă cu o întârziere de peste 40 de zile. Reiterează afirmația că această paltă nu a fost făcută creditorului obligație, potrivit dispozițiilor art. 1475 Cod civil, această plată neprofitând recurentului creditor, în nici un fel, mai mult,în cauza neputând fi invocate nici măcar prev.art. 1478 cod civil, din moment ce pârâta avea cunoștință de faptul că achitase contravaloarea reparației, potrivit facturii și chitanței atașate cereri de despăgubire înregistrată la sediul pârâtei.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată că recursul este fondat din următoarele motive:

Potrivit art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și asigurările, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită "indemnizație", rezultată din contractul de asigurare încheiat, în limitele și la termenele convenite.

În speță, intimatele pârâte au achitat la 15.01.2013 suma de 3.254,80 lei ., astfel cum rezultă din extrasul de cont nr. 24/16.01.2013 emis de BCR SA. Aceasta din urmă nu este însă persoană îndreptățită să încaseze indemnizația în temeiul contractului încheiat cu recurentul – reclamant conform art. 9 din Legea nr. 136/1995.

Pe de altă parte, din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâtele ar fi fost delegate de către reclamant (delegant) să plătească ceea ce acesta datora . (delegator) pentru repararea autoturismului asigurat (art. 1132-1133) pentru a evita efectuarea unor plăți succesive.

În consecință, împrejurarea că intimatele - pârâte au achitat o sumă de bani unității service nu le liberează de obligația de a plăti despăgubirea convenită prin contractul încheiat cu reclamantul (asigurat), în limitele și la termenele convenite.

În speță, prima instanță nu a stabilit corect situația de fapt și a pronunțat o hotărâre fără temei legal apreciind că obligația pârâtelor față de reclamant s-a stins prin plata făcută de ele unității service. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 312 (3) Cod procedură civilă va fi admis recursul reclamantului și vor fi obligate intimatele pârâte la plata către acesta a despăgubirii în sumă de 870,63 lei, și a dobânzii legale calculate la respectiva sumă începând cu data de 27.12.2012 (data formulării acțiunii prin care pârâtele au fost puse în întârziere) și până la achitarea efectivă a debitului.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată . la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 920 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurent reclamant B. L. F. cu domiciliul ales, "Cabinet Avocat – C. M. –B. ", cu sediul în C., ., nr.25, . D. împotriva sentinței nr. 5214/29.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți . BUCUREȘTI, și . C. cu sediul ales -CABINET INDIVIDUAL AV.P. D., București, ..1, ..3 ,biroul A3, ,Sector 5 .

Modifică sentința nr. 5214/29.03.2013 a Judecătoriei C. în sensul că admite acțiunea

Obligă intimata pârâtă la plata sumei de 870,63 lei către recurentul reclamant și la plata dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data de 27.12.2012 până la plata debitului.

Obligă intimata pârâtă la plata sumei de 920 lei cheltuieli de judecată către recurentul reclamant

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2013

Președinte,

L. M.

Judecător,

I. O.

Judecător,

O. P. A.

Grefier,

A. F.

Red.jud.L.M.

Tehn.red.A.F.

Red.jud.fond.M.O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 572/2013. Tribunalul DOLJ