Contestaţie la executare. Sentința nr. 9211/2014. Tribunalul GALAŢI

Tribunalul GALAŢI - Sentințe și decizii comerciale / 2014

Sentința nr. 9211/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 21610/233/2011***

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIA A II-A CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 142/2014

Ședința publică de la 17 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE:P. P.

Judecător:R. M.

Judecător:S. L.

Grefier:G. G.

Pe rol judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 9211/10.10.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ privind pe recurentul R. F. domiciliat în G. ., . în contradictoriu cu intimata B. R. cu sediul în G. .. 2, având ca obiect „contestație la executare „.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent avocat Oteliță C. cu delegație de reprezentare depusă la dosar și pentru intimată avocat C. D. cu delegație de reprezentare depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată după transpunerea cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de către instanța de fond cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată a intimatei. Depune la dosar concluzii scrise.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului cu mențiunea că dobânda penalizatoare nu reprezintă o clauză penală.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de fata;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 07.11.2011, contestatorul R. F. a formulat în contradictoriu cu intimata creditoare B. R. sucursala G. contestație la executare solicitând constatarea nulității clauzelor din contract privitoare la modificarea unilaterală a dobânzii, dobânda D., clauza penală, obligarea intimatei la recalcularea ratelor,emiterea unui nou grafic de rambursare și restituirea sumelor încasate în plus. Totodată a solicitat constatarea nulității actelor de executare silită privind măsurile asiguratorii precum și suspendarea executării până la soluționarea contestației.

În motivarea contestației a arătat că între părți a intervenit contractul de împrumut nr._/2006 pentru un credit de 31.000 lei, iar clauzele cuprinse în contract referitoare la modificarea unilaterală a dobânzii, dobânda D., clauza penală sunt abuzive.

În continuare, contestatorul a arătat că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru instituirea de către executorul judecătoresc a măsurilor asiguratorii, întrucât nu există o hotărârea judecătorească în acest sens.

A mai precizat contestatorul că pentru debitul restant de_ lei, în ianuarie 2011 s-a convenit un program de reeșalonare a ratelor, iar în baza acestui acord contestatorul a plătit 10 rate a câte 600 lei. Cu toate acestea prin somația din 26.10.2011 a constatat că plățile efectuate nu au dus la diminuarea corespunzătoare a debitului, în actul de executare fiind menționată suma de_,26 lei.

Prin sentința civila nr.9211 din 10.10.2013 Judecătoria G. a fost respinsă cererea având ca obiect „contestație la executare” formulata de contestatorul R. F. - G., ., ., Cod poștal_, J. G. in contradictoriu cu intimata B. R. - G., .. 2, Cod poștal_, J. G., ca neîntemeiată.

S-a reținut în motivarea hotărârii că prin cererea creditorului B. R. SA adresată B. M. P. L., s-a trecut la executarea obligației stabilite în sarcina debitorului R. F. G. prin titlul executoriu contract de credit nr._/26.04.2006. (fila 34)

Prin Încheierea nr. 6731/ES/14.12.2010, pronunțată de Judecătoria G., instanța a admis cererea formulată de B. M. P. L. și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/2006, la cererea creditoarei ., împotriva debitorului R. F..(fila 37)

Conform somației din data de 27.12.2010 contestatorul înregistra un credit restant în valoare totală de_ lei, iar potrivit proceselor verbale întocmite la aceeași dată în temeiul art. 371⁷ Codul de Procedură Civilă, au fost stabilite cheltuieli de executare în valoare totală de 3868,66 lei. (filele 38,39)

La data de 18.11.2010 debitorul contestator formulează o solicitare de aprobare acord plată pentru debitul de_ lei (fila 40) iar potrivit somației imobiliare emisă la data de 26.10.2011 cuantumul debitului era de_,26 lei. (fila18)

În drept, potrivit art. 399 alin. 3 codul de procedură civilă în cazul în care executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă legea nu prevede în acest scop o cale de atac.

Referitor la caracterul abuziv al clauzelor privind modificarea unilaterală a dobânzii, dobânda D., clauza penală cuprinse în contractul de credit nr._/2006 instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a opta între a se adresa direct, organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă (art. 14) și a sesiza organele competente să controleze respectarea dispozițiilor legii, anume Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor, precum și specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice (art. 8,9).

În prezenta speță, contestatorul are calitatea de consumator în sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 iar intimata B. R. SA, are calitatea de comerciant - împrumutător încheind contractul de credit în cadrul activității sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin.2 din aceeași lege. Instanța reține că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută.

Potrivit art. 4 alin 1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuziva dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va ti considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.

Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate se impune o analiză a dispozițiilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.

Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

La art. 4 alin.6 din lege se prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară, prevăzută la art. 4 alin. 2 conform căreia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil".

Clauzele referitoare Ia dobânzi și penalități sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.

Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE:

(g) „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să Ie suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale...".

(i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total a! creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului...".

În speță, instanța a reținut că debitorul contestator nu a fost obligat să se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora.

Pe de altă parte pentru reținerea caracterului abuziv al unei clauze nu este suficient ca aceasta să aibă caracter oneros și nici să determine creșterea obligațiilor financiare pentru consumator pe parcursul contractului ( între altele în condițiile deprecierii monedei în care obține venituri raportat la moneda creditului) ci reclamanții ar fi trebuit să dovedească că respectiva clauză a creat prin ea însăși sau împreună cu alte clauze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, existent încă de la momentul contractului chiar dacă s-a manifestat ulterior, sub acest aspect revenindu-le sarcina probei.

Contractul de credit dintre părți a presupus o executare succesivă a prestațiilor din partea contestatorului, însă o executare uno icto din partea băncii, aspect ce trebuie luat în considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract.

Astfel, banca și-a îndeplinit obligația asumată, remițând suma împrumutată, ceea ce dă naștere dreptului acesteia născut la data încheierii contractului, de a primi de la reclamant prețul ce incumbă acestuia și care include comisionul de risc în cuantumul stabilit de părți ca element constitutiv al prețului.

Pentru aceste motive instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite în speță condițiile prevăzute de lege pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind modificarea unilaterală a dobânzii, dobânda D., clauza penală cuprinse în contractul de credit nr._/2006.

Referitor la capătul de cerere privind constatarea nulității actelor de executare silită privind măsurile asiguratorii, instanța a reținut că în cadrul dosarului de executare nr. 313/2010 al B. M. P. L. nu au fost instituie măsuri asigurătorii.

Astfel, procesul verbal de situație întocmit la data de 20.10.2011 (fila 46) a fost emis în temeiul art. 496 C.p.c. potrivit căruia în vederea identificării imobilului urmărit, executorul judecătoresc se va deplasa la locul unde este situat acesta și va încheia un proces verbal de situație. Procesul-verbal va cuprinde, pe lângă datele prevăzute la art. 504 alin.1 pct. 1-3,5, 6 și 14 și descrierea cât mai amănunțită a imobilului urmărit.

Totodată, executorul judecătoresc, în temeiul art. 497 alin. 1 C.p.c. a emis la data de 26.10.2011 somația imobiliară cu privire la imobilul apartament situat în G., ., . contestator (fila 48), iar în temeiul art. 497 alin. 2 C.p.c. executorul judecătoresc a comunicat somația către OCPI în vederea înscrierii acesteia în cartea funciară.

În ceea ce privește cuantumul creanței care se execută, instanța a reținut că, urmare a neexecutării obligațiilor de către debitorul-contestator, intimata, în temeiul art.13 din Contract a declarat întreg creditul scadent, iar potrivit cererii de executare, la data de 02.11.2010 suma restantă era de_ lei.

La data de 18.11.2010 debitorul contestator formulează o solicitare de aprobare acord plată pentru debitul de_ lei (fila 40), recunoscând astfel cuantumul creanței.

Referitor la plățile efectuate de către contestator instanța a reținut că, potrivit adresei din data de 25.07.2013 emisă de B. M. P. L., pe parcursul executării silite, debitorul a achitat suma de 6600 lei, care a fost imputată atât asupra debitului cât și asupra cheltuielilor de executare.

Astfel, suma de_,26 lei menționată în somația de plată din data de 26.10.2011 este compusă din suma de_ lei reprezentând debit restant (_ lei, conform cererii de executare silită – 5400 lei, plătiți de către contestator în cursul executării silite) și 3462,26 lei reprezentând cheltuieli de executare (3868,66 lei conform procesului verbal din data de 27.12.2010+ 793,6 potrivit procesului verbal din 26.10.2011– 1200 lei, plătiți de către contestator în cursul executării silite)

Așadar, la calcularea sumei menționată în somația de plată contestată au fost avute în vedere plățile efectuate de către debitorul contestator.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul motivând ca hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7,9 Codul de Procedură Civilă.

In motivare recurenta arata ca în mod greșit dispozițiile art.4 alin.6 din Legea 193/2000, care transpun in plan intern dispozițiile art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, au fost interpretate in sensul ca, ab mito, exclude comptetentei instanței de judecata de a cenzura contractul de credit de consuma încheiat intre consumatorul persoana fizica si comerciantul profesionist, doar, pe motiv ca, nu se poate interveni in convenția pârtilor asupra prețului care constituie obiect principal al contractului, oricare ar fi elementele din care se compun si indiferent de conținutul clauzelor deformare a acestora, respective, dobânzi, dobânda D., penalități, comisioane etc.

Se arată că în practica judiciara, constant, in spete similar, in baza hotărârilor Curții de Justiție a Comunității Europene, s-a statuat ca, dispozițiile art.4 alin.6 din Legea 193/2000, ce transpun in plan intern dispozițiile art.4 alin26 ale Directivei 93/13/CEE, au făcut deja interpretarea Curții in sensul ca, nu exclude controlului instanței clauzele abuzive ce stabilesc elementele prețului, iar aplicabilitatea dreptului comunitar se impune cu o asemenea evident incat nu mai lasă loc unei îndoieli rezonabile (Tribunalul S., sentința civilă nr.309/21 aprilie 2011, dosar_ ).

Se mai arată că într-o alta speța similara, s-a statuat ca nici dispozițiile art.4 alin.2 ale Directivei 93/13/CEE, si nici cele ale art.4 alin.6 din Legea 193/2000, nu exclude automat si nediferentiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci, fac referire la adecvarea dintre pret si serviciile sau produsele oferite in schimb - fiind necesar sa existe o contraprestatie corespunzătoare prețului perceput, precum si la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la pret sa fie exprimata in mod clar si inteligibil (Tr. Iași, sentința civilă din 06.03.2013, dosar_/99/2011). Si Înalta Curte de Casație și Justiție, . pronunțata . la competenta instanței de a cenzura clauzele abuzive din contractele de credit, a statuat ca, Legea 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea in legislația romaneasca a Directivei 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudentei Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publica.

Tot in acest sens, in cauza C-76/10 Prohotvost" r.s. o. Vs Iveta Corcokovska, in considerentul 50 s-a precizat ca "dat fiind natura si importanta interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva 93/13/CEE o asigura consumatorilor, art.6 din aceasta trebuie considerat ca o norma de echivalenta cu normele naționale care ocupa, in cadrul ordinii interne, rangul de ordine publica. In același sens, in cauza Salvat Edîtores SA v. Jose Sancez Alcon Prades C-241/98, Curtea de Jutitie a Uniunii Europene a arătat ca, recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, "ca nule, clauzele abuzive ale unui contract", arătând totodată ca aceasta putere "se incadreaza pe deplin in contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde sa o recunoască interesului colectivității, care, facand parte din ordinea publica economica, depășește interesele specifice unor parti. Exista, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si producă efectele". De altfel, potrivit considerentelor de la pct.44 al hotărârii CJUE-C-484/08-Caja de AhorRos y Monte de Pîedad de Madrid Piedad, "dispozițiile art.4 alin.2 si 8 din Directiva 93/13/CEE, trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari care autorizează un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractual, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, iar pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil" (I.C.C.J., sect.ll civ. Decizia 686/12 aprilie 2013- portalul instanțelor, jurisprudenta)

In jurisprudenta sa, Curtea de Justiție a Comunității Europene s-a pronunțat in repetate rânduri asupra Directivei 93/13/CCE privind clauzele abuzive in contracție încheiate cu consumatorii (Hotărârea din 27.07.2000 in cauza Oceano Groupo Editorial SA vs. Rocio Murcino Quintero Curtea de Justiție C240/S in sensul ca protecția acestui act normativ, conferă judecătorului național de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale in măsura in care este investita cu formularea unei cereri intemeiate pe ia. In același sens (Hotărârea din 26.10.2006 in cauza E. M. Claro c. Centro Movil I Milenium SL, Hotărârea din 4 iunie 2009 in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet Susticne G.). Având in vedere dispozițiile constituționale privind obligativitatea normelor si jurisprudentei comunitare si situațiilor interne, jurisprudența CJUE este obligatorie pentru instanțele românești si in consecința, au competenta să analizeze caracterul abuziv al acestor clauze abuzive. Se susține că hotărârea de fond este data cu interpretarea si aplicarea greșita a dispozițiilor ari.969 C.civ.,

Se consideră că sunt total nejustificate susținerile instanței de fond prin care s-a acordat prioritate principiului pacta sunt servanda reglementat de art.969 C. civ. In practica judiciara s-a statuat in sensul ca, legiuitorul național si cel comunitar a urmărit in anumite ipoteze atenuarea acestui principiu, dând instanței de judecata posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de al anula in măsura in care constata ca acesta conține clauze abuzive ( Tr. S., speța menționata). In motivare se arata ca "o asemenea intervenție nu este de natura sa infranga principiul forței obligatorii a contractului așa cum rezulta din art.969 alin.l C. civ., intrucat libertatea contractuala nu este identica cu una absoluta sau discreționara de a contracta. Un contract are putere de lege intre parti intrucat este prezumat a fi dominat de buna credința si utilitate pentru pentru părțile contractante. Forța juridical deplina este recunoscuta numai acelor convenții care nu intra in conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe si cu bunele moravuri. In caz contrar ele nu pot fi opuse pârtilor, terților sau instanței de judecata. Mai mult de atât, nu trebuie omis faptul ca art.969 C. civ., nu are o existent de sine stătătoare in ansamblul dispozițiilor Codului civil, ci, el este inseparabil de art.970 alin.l C. civil, executarea cu buna credința a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract ramane legea pârtilor numai in măsura in care nici una din parti nu ignora sau nu incalca cu buna știința îndatoririle care ii revin potrivit asumării si executării cu buna-credința a prestațiilor. Principiul foitei obligatorii trebuie examinat si interpretat in strânsa legătura cu solidarismul contractual intrucat esența contractului este alcătuita nu numai din voința pârtilor contractante, ci si din interesul contractual al fiecăruia dintre ele".

Nici faptul ca a avut loc o executare a contractului, chiar prin prestații succesive din partea consumatorului, . executare uno icto din partea băncii, nu constituie un motiv de exceptare de la analizarea caraterului abuziv al contractului, asa cum greșit retine instant de fond. Pentru ca, asa cum se retine in speța mai sus prezentata a Tr. S., o examinare a caracterului abuziv al unor clauze, presupune in principal existent unui contract semnat de cele doua parți, chiar daca si-au produs integral sau parțial din efecte, si este neîndoielnic ca executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor de către consumator, nu poate împiedeca verificarea conținutului sau de către instant de judecata. In același sens, ., cu privire Ia limitele obligativității convențiilor pentru părțile contractante in baza art.969 C. civ., si indisolubila corelare cu celelalte dispoziții ale C. civil, s-a pronunțat si Curtea de Apel Bacău, Dec. civ.2/13.01.2011, dosar_ . Cu privire la nulitatea clauzei dobânzii art. 7pct. 3-4 de modificare unilaterala a dobânzii. Clauza este una profund abuziva intrucat nu a fost negociata cu consumatorul.

Clauza de la pct.3 art.7-D0BANZI, din contractual de credit_/2006, prin care banca isi rezerva dreptul de a modifica unilateral dobânda inițiala de 10% convenita de parti (pct.1 a) functie de evoluția pieții monetar financiare care justifica o astfel de măsura (pct 3), cu aplicabilitate de la data modificării, fara posibilitatea nici unei intervenții din partea consumatorului, consideram ca este una profund abuziva.

Se arată că deși reprezintă un element al costului, fata de temeiul legal si de considerentele expuse, mai sus, nu intra sub incidența art.4 alin 2 din Directiva 93/13/CEE si art.4 alin.6 din Legea 193/2000, de exceptare de la controlul instanței.

Potrivit Legii 193/2000, o clauza contractual care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerate abuziva daca, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ in drepturile si obligațiile pârtilor (art.4 alin.l). O clauza contractual va fi considerate ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa infiuenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respective (art.4 alin.2). In caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractual, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului

Se arată că clauza nu a făcut obiectul unei negocieri directe. După cum se poate constata, contractual este unul de adeziune. Contractul este unul preformulat clauzele sunt standard, cu aplicabilitate generala, deosebirile intervenind după caz doar in ceea ce privește creditul si perioada de rambursare. Intimata nu face nici o dovada in sensul negocierii clauzei, deși o asemenea sarcina probei ii incumba acesteia in baza art.4 alin.3 din Legea 193/2000 (Tr. S., Decizia amintita). Prin aceasta clauza, banca intimata isi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii, fara nico o justificare, adică, fara a se raporta la anumiți indici bancari sau alti indicatori obiectivi. In practica judiciara, in mod constant s-a decis ca este abuziva clauza, prin care împrumutătorul are dreptul de a modifica unilateral dobânda fără a fi raportata la un indicator precis individualizat, face ca respective clauza sa fie interpretata doar in favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispus si daca era necesara si proporțional scopului urmărit (Curtea de Apel Iasi, Sect. corn. Dec. nr.8/25 ian. 2010, portalul instanțelor jurisprudența). In același sens ca o clauza ce nu a făcut obiectul negocierii este abuziva prin rezervară dreptului exclusive al băncii de a modifica unilateral dobânda,( Tr. Satu M., dosar_, Judecătoria C., sentința Civilă_/10 iulie 2010, dosar_/215/2010, Tr. B., Dec. civ. 186/R/15.12.2013, Tribunalul Iasi, Dec. din o6.03.2013, dosar_/99/2011, portalul instanțelor, jurisprudența).

Se susține că clauza nu este lipsita de echivoc. Formularea clauzei pct.3 art.7, prin care banca majorează dobânda sin cazul in care evoluția pieții justifica o astfel de măsura, este una extrem de generica, fara o fundamentare obiectiva si rezonabila, lăsând loc arbitrariului băncii.

Conform art. l alin.l din Legea 193/2000, orice contract încheiat intre un comerciant si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractual clare, fara echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Contractul nu conține explicații cu privire Ia evoluția pieții monetar financiare, in consecința, acest dubiu este interpretat in favoarea consumatorului. Clauza de modificare unilateral a dobânzii, creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, in detrimental consumatorului, In speța sunt întrunite si condițiile art.4 alin.2 din le deoarece, contrar buni credințe, modificarea ratei dobânzii pe durata executării contractului de la 10% 2006, la 28% in 2011 - ceea ce semnifica o creștere de 2,8 ori in decurs de jumătate din termenul de executare - creaza un dezechilibru major intre drepturile si obligațiile pârtilor, dezechilibru reliefat in detrimental consumatorului prin creșterea ratei împrumutului de rambursat. B. intimata nu a actio in spiritual bunei-credinte când a majorat astfel dobânda, B. nu a făcut nici cea mai mica dovada evoluția pietii si situații monetar financiara a justificat o asemenea majorare a dobânzii.

Ori, arată recurenta, in situația când dobânda de referința a fost redusa constant de BNR, pe motivul crizei economice, care s-a reflectat si in sistemul financiar bancar, nu justifica majorarea cu de 2,8 ori dobânda inițiala de 10% negociata. Se mai susține că și aceasta clauza este abuziva, contravenind dispozițiilor art.4 alin 1 si 2 din Legea 193/2000.

In primul rând, aceasta nu a făcut obiectul unei negocieri directe, fiind impus de banca care a profitat c poziția sa dominant din contract cat si de nevoia consumatorului pentru lipsa de bani. Pe de alta parte, clauza penala, creaza un dezechilibru major intre drepturile si obligațiile pârtilor. Clauza de la art.8 dobânzi penalizatoare, după modul cum este formulata, si după modul cum a fost aplicata, scoate in evident faptul ca penalitățile depășesc nivelul dobânzii care reprezintă elementul principal al prețului. Astfel, teza a doua pct.2 art.7, stipulează o dobânda penalizatoare egala cu dobânda curenta contractual, plus 50% din dobânda curenta contractual. La un calcul estimative, penalitățile sunt egale 28% dobânda curenta + 50% dobânda curenta - 42% penalitati/zi care, potrivit tezei unu a p art.8 se aplica pentru fiecare zi întârziere atât asupra soldului ratelor de credit cat si a dobânzilor scadente neachitate. 42%/zi x 356 zile= o dobânda care nu ar mai putea fi achitata niciodată.

Faptul daca este sau nu abuziva clauza penala, a făcut obiectul practicii judiciare. Prin OG 9/2000, a fost reglementata dobânda legala atât in raporturile civile ca si cele comerciale, precum si posibilitatea stipulări de pari a unei clauze penale. Însa, aceasta nu s-a cumulate niciodată cu dobânda. Prin Decizia nr. XI/24 octombrie 2005, emisa de ICCJ, in Recursul in Interesul Legii, s-a decis ca in aplicarea art.l 2si ale art. 3 alin.l si 2 din OG 9/2000, cu modificările si completările ulterioare, clauza penala prin care se stabilește obligația restituirii la scadenta a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractual convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.

In apărare intimata a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea recursului ca nefondat.

Verificând legalitatea sentința civila nr. 9211 din 10.10.2013 a Judecătoriei G., prin prisma motivelor de recurs invocate, dar si sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 ind. 2 Codul de Procedură Civilă, instanța de control judiciar retine ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Referitor la caracterul abuziv al clauzelor privind modificarea unilaterală a dobânzii, dobânda D., clauza penală cuprinse în contractul de credit nr._/2006 instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a opta între a se adresa direct, organelor judecătorești în conformitate cu prevederile codului civil și ale Codului de procedură civilă (art. 14) și a sesiza organele competente să controleze respectarea dispozițiilor legii, anume Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor, precum și specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice (art. 8,9).

Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE:

(i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total a! creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului...".

În speță, instanța reține că debitorul contestator nu a fost obligat să se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora.

Funcție de aceste considerente ,Tribunalul urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 9211/10.10.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ privind pe recurentul R. F. domiciliat în G. ., . în contradictoriu cu intimata B. R. cu sediul în G. .. 2, având ca obiect „contestație la executare „ ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2014.

Președinte,

P. P.

Judecător,

R. M.

Judecător,

S. L.

Grefier,

G. G.

Red. PP/06.05.2014

Dact. GG/27.05.2014

← Pretenţii. Decizia nr. 99/2014. Tribunalul GALAŢI		Pretenţii. Sentința nr. 8752/2014. Tribunalul GALAŢI →

Contestaţie la executare. Sentința nr. 9211/2014. Tribunalul GALAŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9211/2014. Tribunalul GALAŢI