Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 2077/2013. Tribunalul TULCEA

Sentința nr. 2077/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 4062/88/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2077

Ședința publică de la 15 martie 2013

Completul constituit din:

JUDECĂTOR SINDIC:F. ȘURCULESCU

Grefier:D. B.

S-a luat în examinare acțiunea având obiect atragere răspundere patrimonială în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 formulată de reclamantul E. G. I.P.U.R.L., cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. S. FASHION S.R.L., cu sediul în mun. Tulcea, ., ., în contradictoriu cu pârâta P. A., cu domiciliul în mun. Tulcea, ..1, ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns lichidatorul judiciar, prin practician în insolvență Frangeti R., lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează părțile, obiectul cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că pârâta a depus la dosar întâmpinare, un exemplar s-a comunicat reclamantului, după care:

Față de declarația părții prezente, prin reprezentant, că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat în completarea cercetării judecătorești, judecătorul sindic, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fondului cauzei.

Lichidatorul judiciar, prin practician în insolvență Frangeti R., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, respectiv să fie obligată pârâta să suporte pasivul neacoperit al debitoarei S.C. S. FASHION S.R.L. până la concurența sumei de 22.671 lei.

Judecătorul sindic, în temeiul dispozițiilor art. 150 cod proc. civ. declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Sub nr._ din 21.01.2013, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea având obiect atragere răspundere patrimonială în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 formulată de reclamantul E. G. I.P.U.R.L. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. S. FASHION S.R.L., în contradictoriu cu pârâta P. A., prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22.671 lei, sumă ce reprezintă totalul creanțelor înregistrate în tabelul definitiv consolidat al creditorilor.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 17.08.2012, prin încheierea nr. 4470/1012 a Tribunalului Tulcea s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea S.C. S. FASHION S.R.L., fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar E. G. I.P.U.R.L.

A mai arătat lichidatorul judiciar că, în baza atribuțiilor stabilite de lege a efectuat numeroase demersuri pentru a intra în posesia documentelor societății, însă fostul administrator nu s-a prezentat să depună actele financiar contabile, refuzând în mod nejustificat să se achite de obligațiile ce-i revin potrivit art.44 din legea insolventei, astfel că, nedepunerea actelor prevăzute de art.28 din legea insolvenței, conduce la concluzia că debitoarea fie a ținut o contabilitate fictivă, fie nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.

De asemenea, lichidatorul judiciar a mai arătat că, neprezentarea documentelor contabile de către fostul administrator face imposibilă verificarea situației economice a societății comerciale intrată în insolventa, creându-se astfel prezumția de fraudare a patrimoniului acesteia.

Totodată, a mai arătat lichidatorul judiciar că, dizolvarea societății, în temeiul art.237 alin.(l) lit.b) din Legea 31/1990 a intervenit ca o consecință directă a nerespectării de către administratorul societății a obligațiilor legale, acesta nedepunând situațiile financiare anuale la ORC, nefiind respectate dispozițiile art.28 și 35 din Legea contabilității 82/1991, precum și ale art.201 din Legea 31/1990.

În concluzie, lichidatorul judiciar a apreciat că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile generale prevăzute în cuprinsul art.138 alin.l litera d) din Legea 85/2006, precum și dispozițiile Legii contabilității nr.82/1991, O.G.nr.92/2003, ale Legii 31/1990 și art.998-999 Cod civil, motiv pentru ca a solicitat atragerea răspunderii personale materiale a fostului administrator al acesteia, P. A., pentru plata sumei de 22.671 lei, suma ce reprezintă pasivul neacoperit al debitoarei ..

În drept, a fost invocate dispozițiile art 138 lit. d din Legea nr. 85/2006

În probațiune, lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei, în copii, încheierea civilă nr. 4470/2012, tabel definitiv creanțe, notificare debitoarei raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei . (filele 4-9).

Pârâta, legal citată, a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale formulată de către E. G. IPURL, precum și respingerea procedurii de insolvență, ca fiind netemeinice.

În susținere, pârâta a arătat că începând cu luna iulie 2010 i-a comunicat contabilei societății că S. FASHION SRL nu mai desfășoară niciun fel de activitate, solicitându-i să depună toate actele financiar contabile la instituțiile abilitate, respectiv D.G.F.P.Tulcea, întrucât urmează să plece din România.

Aceasta i-a comunicat că, având în vedere că societatea nu mai desfășoară activitate va depune toate declarațiile contabile pe 0.

A mai arătat pârâta că, deși a încercat să ia legătura telefonic cu contabila societății, aceasta nu i-a mai răspuns la telefon și, având în vedere că toate documentele contabile ale societății se găsesc la aceasta, apreciază că nu dă dovadă de rea credință, întrucât nu desfășoară nicio activitate clandestină la societate, nemaiaflându-se în România de peste 2 ani și 7 luni.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115-118, 274 cod proc. civ.

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și pe cele ale dosarului nr._, instanța reține următoarele:

Societatea debitoare S.C. S. FASHION S.R.L. cu sediul în mun. Tulcea, ., ., ., jud. Tulcea, a fost înființată în anul 2008 avându-l ca administrator pe P. A..

Din relațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea rezultă că societatea debitoare a fost dizolvată în temeiul art. 237 din Legea nr. 31/1990, prin rezoluția nr. 2785/27.06.2011 pronunțată de Directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea, a fost desemnat în calitate de lichidator E. G. IPURL Tulcea.

Prin Încheierea nr. 4470 din 17.08.2012, Tribunalul Tulcea a dispus deschiderea procedurii de insolvență în formă simplificată în temeiul art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar E. G. I.P.U.R.L.

Acesta a întocmit și depus la grefa tribunalului tabelul preliminar și pe cel definitiv cuprinzând toate obligațiile asupra averii debitoarei în care a fost înscrișii creditorii D.G.F.P. Tulcea, cu o creanță în sumă de 20.385 lei și Primăria Tulcea cu o creanță în valoare de 2.286 lei.

Urmare demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar a rezultat că societatea debitoare nu deține bunuri, iar pârâtul în calitate de administrator al debitoarei nu a predat lichidatorului documentele financiar-contabile.

Pornind de la premisele instituite de articolul 10 din Legea nr. 82/1991, republicată, conform căruia „Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului”, administratorul statutar al S.C. S. FASHION S.R.L. avea obligația conform art. 5 să organizeze și să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situațiile financiare anuale, să efectueze conform art. 7 din aceeași Lege nr. 82/1991, inventarierea patrimoniului societății cel puțin o dată pe an, să întocmească, conform art.20 din lege, registrele de contabilitate obligatorii, Registrul-jurnal, Registrul-inventar și Cartea mare.

Totodată, art. 25 din Legea nr. 82/1991 republicată stabilește că „documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 (administratori) timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului în cursul căruia au fost întocmite”. Conform art. 80 din Codul de procedură fiscală privind regulile pentru conducerea evidenței contabile și fiscale vor fi păstrate, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului, la sediile secundare ale acestuia, inclusiv pe suport electronic, sau pot fi încredințate spre păstrare unei societăți autorizate, potrivit legii, să presteze servicii de arhivare.

Prin nedepunerea situațiilor financiare, nu au fost respectate dispozițiile art. 28, 35 din Legea contabilității nr. 82/1991, precum și ale art. 201 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, potrivit cărora „Situațiile financiare vor fi depuse de administratori la direcțiile generale ale finanțelor publice competente, în termenele prevăzute de lege. Un exemplar al situației financiare anuale va fi depus la oficiul registrului comerțului. Acesta va face anunțul prevăzut la art. 185 alin. 2”.

Nerespectarea prevederilor referitoare la obligația membrilor organelor de administrație, conducere și supraveghere de a întocmi și publica situațiile financiare anuale, constituie, în temeiul art. 41 pct. 5 din Legea Nr. 82/1991, contravenția fiind sancționată cu amendă.

Iar conform art. 73 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, „Administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

In genere, se acceptă că răspunderea civilă în temeiul art. 138 din lege presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil, respectiv ale răspunderii civile delictuale, și anume prejudiciul și fapta ilicită, și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

In speță, sunt îndeplinite aceste condiții.

Prejudiciul este reprezentat în speța de față de starea de insolvență a S.C. S. FASHION S.R.L. concretizată în aducerea societății în incapacitate de plată a creanțelor bugetare în valoare de 22.671 lei, astfel cum au fost admise în tabelul creanțelor înregistrate împotriva debitoarei.

Faptele ilicite care au produs acest prejudiciu sunt, așa cum s-a arătat, cele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, ce se referă la persoanele care „au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.

Nerespectarea obligațiilor instituite de lege în sarcina administratorilor sociali prin neținerea unei evidențe referitoare la obligațiile de plată nu au permis redresarea situației financiare a debitoarei, conducând la deturnarea activității de la realizarea scopului pentru care a luat ființă societatea, cu prejudicierea creditorilor, starea de insolvență a S.C. S. FASHION S.R.L. fiind o consecință a faptelor ilicite săvârșite de administratorul acesteia.

Vinovăția administratorului statutar al S.C. S. FASHION S.R.L. rezultă din eludarea prevederilor Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, Legii contabilității nr. 82/1991 republicată, Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, referitoare la obligațiile și răspunderile administratorilor sociali.

Având în vedere toate aceste considerente, judecătorul sindic, urmează a admite acțiunea privind pe reclamantul E. G. I.P.U.R.L., lichidator la S.C. S. FASHION S.R.L., în contradictoriu cu pârâta P. A. fost administrator al S.C. S. FASHION S.R.L. având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori conform art.138 din Legea 85/2006.

În consecință, va obliga pârâta P. A. să suporte pasivul neacoperit al debitoarei S.C. S. FASHION S.R.L. județul Tulcea până la concurența sumei de 22.671 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea privind pe reclamantul E. G. I.P.U.R.L., cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, LICHIDATOR LA S.C. S. FASHION S.R.L., în contradictoriu cu pârâta P. A., cu domiciliul în mun. Tulcea, ..1, ., ., fost administrator al S.C. S. FASHION S.R.L., având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori conform art.138 din Legea 85/2006.

Obligă pârâta P. A. să suporte pasivul neacoperit al debitoarei S.C. S. FASHION S.R.L. județul Tulcea până la concurența sumei de 22.671 lei.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15.03.2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

F. ȘURCULESCU D. B.

Redactat jud.Ș.F./19.03.2013

Tehnoredactat gref. D.B./21.03.2013/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 2077/2013. Tribunalul TULCEA