Apel. inadmisibilitatea suspendării de către instanţă a deciziilor consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 183 din data de 09.06.2016
Apel. Inadmisibilitatea suspendării de către instanță a Deciziilor Consiliului de Administrație al unei societăți comerciale pe acțiuni.
Decizia nr. 183/C/2016 - A din 09.06.2016
Dosar nr. 1353/111/C/2016 - A
- art. 114 alineat 3, art. 131 și art. 137 din Legea nr. 31/1990
Prin Sentința nr. (...)/LP/21.04.2016, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei de interes a reclamantei (...) SRL, cu sediul în (...), cu sediul profesional în (...), invocată de către pârâta (...) SA ORADEA, cu sediul în (...) CUI RO (...), înmatriculată la ORC sub nr. (...)/1991.
A admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei (...) SRL, invocată de pârâta (...) SA ORADEA și pe cale de consecință:
A respins cererea de Ordonanță Președințială formulată de către reclamantă ca fiind inadmisibilă.
A respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut raportat la excepțiile invocate de către pârâtă, că reclamanta pe calea Ordonanței Președințiale a solicitat suspendarea executării Hotărârii CA nr. 4/17.12.2015 prin care s-a dispus de către Consiliul de Administrație al (...) SA suspendarea drepturilor de vot pentru un număr de 567.417 acțiuni, cu un procent de 79,3094% din capitalul social al (...) SA ale (...) SRL, până la ținerea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților care să statueze cu privire la anularea/ratificarea acestei hotărâri, adunare a cărei convocare a fost solicitată de către reclamantă.
Raportat la excepția lipsei de interes a reclamantei pentru formularea cererii, invocată de către pârâtă, raportat la faptul că această hotărâre nu mai produce efecte deoarece a fost limitată la AGOA din anul 2015, instanța a respins-o ca neîntemeiată deoarece prin Sentința nr. (...)/COM/2016 pronunțată de Tribunalul Bihor in dosarul nr. (...)/111/2016 s-a dispus anularea hotărârii AGOA nr. 1/18.12.2015, iar hotărârea Consiliului de Administrație își produce efectele întrucât prin hotărârea contestată s-a dispus suspendarea dreptului de vot al reclamantei pentru un număr de 567 417 acțiuni până la clarificarea juridică a tranzacțiilor efectuate de către reclamantă pentru cumpărarea de acțiuni în cadrul pârâtei.
În sprijinul respingerii excepției lipsei de interes invocată de către pârâtă, instanța a reținut că potrivit art. 101 din Legea nr.31/1990 modificată și republicată, orice acțiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Or, chiar prin hotărârea atacată organul administrativ al pârâtei recunoaște că reclamanta deține acțiuni în cadrul pârâtei și prin urmare reclamanta justifică un interes pentru promovarea acțiunii de suspendare a executării hotărârii Consiliului de Administrație pentru a-și exercita dreptul de vot în cadrul hotărârii AGOA sau după caz AGA.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii, instanța a reținut că pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii motivat de faptul că fiind un organ colegial de conducere al societății, Consiliul de Administrație emite decizii care nu sunt asimilate hotărârilor adunării generale și nu pot fi atacate în justiție, cu excepția unor atribute de delegare, iar menținerea unei decizii a Consiliului de Administrație este strict atributul Adunării Generale a acționarilor în virtutea activității de control a gestiunii administratorilor.
În conf. cu art. 137 din Legea nr. 31/1990 Consiliul de Administrație este organ colegial de conducere a societății pe acțiuni, iar deciziile administratorilor capătă natură deliberativă și nu sunt asimilate hotărârii adunării generale, iar menținerea sau invalidarea unei decizii este atributul adunării generale în virtutea activității de control a gestiunii și nu pot fi atacate in Justiție de către acționari ci doar hotărârea adunării generale a acționarilor care s-a pronunțat asupra valabilității unei decizii a Consiliului de Administrație in conformitate cu art. 131 din Legea nr. 31/1990.
Având în vedere că nu pot fi atacate în justiție în mod direct deciziile Consiliului de Administrație, în mod firesc și suspendarea Deciziilor Consiliului de Administrație nu pot face obiectul suspendării, atât pe calea dreptului comun cât și pe calea ordonanței președințiale.
În conformitate cu art. 998 din Noul Cod de procedură civilă, cererea de Ordonanță Președințială se soluționează de instanța care soluționează pe fond litigiul, astfel că instanța nefiind competentă să soluționeze suspendarea pe dreptul comun a hotărârii Consiliului de Administrație, față de considerentele anterior expuse, a admis ca întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei (...) SRL, invocată de pârâta (...) SA ORADEA și pe cale de consecință a respins cererea de Ordonanță Președințială formulată de către reclamantă ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitată de către pârâtă, instanța a constatat că la dosar nu există nici un document justificativ care să ateste înregistrarea de cheltuieli de către pârâtă, considerente față de care în baza art. 452 din Noul Cod de procedură civilă a respins ca nedovedite cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și legal timbrat, a declarat apel apelanta petentă (...) SRL, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii apelate și evocarea fondului procesului, în conformitate cu art. 480 alin. 3 teza 1 din Noul Cod de procedură civilă, iar cu ocazia soluționării fondului cererii de emitere a ordonanței președințiale, admiterea acesteia potrivit motivelor prezentate în fața primei instanțe.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta petentă a arătat că în mod greșit judecătorul fondului a admis excepția inadmisibilității acțiunii introductive, acesta lăsându-se atras în capcana întinsă de reprezentantul pârâtei care a depus la dosar practica ICCJ, acceptată de altfel, în sensul că Deciziile CA nu sunt direct atacabile în contencios judecătoresc, fiind supuse cenzurii AGA.
A exemplificat Legea Contenciosului Administrativ, unde legiuitorul a înțeles să prevadă chiar o procedură specială de suspendare a efectelor actului administrativ, premergător depunerii acțiunii în instanță. Adică, petentul depune plângerea prealabilă în fața autorității administrative investită cu controlul ierarhic al actului, iar până la soluționarea acesteia poate obține suspendarea actului prin hotărâre judecătorească și în această procedură actul organului de control (în cazul său hotărârea AGEA) este supusă controlului din partea instanței de contencios administrativ, iar nu actul inițial (Hotărârea CA în cazul său).
A susținut că a urmat procedura legală, a cerut convocarea AGEA (organul competent) pentru exercitarea controlului societar cu privire la actul contestat în calitate de acționar și a solicitat instanței de judecată suspendarea actului până la validarea / invalidarea lui de forul competent și instanța de judecată.
Din punctul său de vedere, soluționând cauza în primă instanță, judecătorul a adăugat la lege, când a reținut că, dat fiind că nu pot fi atacate în justiție direct hotărârile CA, în mod firesc nici suspendarea lor nu poate face obiectul ordonanței președințiale.
Potrivit art. 996 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, "ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nici nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. Or, a solicitat ca ordonanța să își producă efectele până la ", până la ținerea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților care să statueze cu privire la anularea/ratificarea acestei hotărâri". Și dacă nu a fi indicat acest termen limită (în condițiile în care deja solicitase convocarea AGEA), efectele ordonanței ar fi durat până la soluționarea acțiunii, având dreptul să o formuleze împotriva hotărârii AGEA.
Dacă în Legea 31/1990 sau în Legea 297/2004 nu există o interdicție expresă în sensul obținerii suspendării hotărârii CA, nu înțelegem rațiunea pentru care judecătorul fondului a edictat această interdicție. O asemenea împiedicare la accesul controlului jurisdicțional trebuie să fie expresă, legiferată și să aibă la bază argumente solide (fiind o îngrădire la accesul la justiție). Tot cu titlu de exemplu înțelege să indice dispozițiile OG 9/2003 (fostul Cod de procedură fiscală) unde se prevedea expresis-verbis imposibilitatea obținerii suspendării actului administrativ fiscal pe calea ordonanței președințiale. Prin urmare interdicția trebuie să fie expres stipulată în lege.
Deci, modul de a proceda al judecătorului nu a fost în conformitate cu legea, el adăugând la lege.
În plus, ca și argument al nelegalității (caracterului abuziv) al hotărârii CA din 17.12.2015, a arătat că acest act a fost emis de Consiliul de Administrație al (...) SA care are mandatul expirat din 18.04.2015.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata pârâtă SC (...) SA a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a Sentinței nr. (...)/LP/21.042016 pronunțată de Tribunalul Bihor.
În apărare, a susținut că cererea de emitere a ordonanței președințiale de suspendare a efectelor unei hotărâri CA a fost respinsă de instanța de fond ca și inadmisibilă, invocând inadmisibilitatea acestei cereri raportat la două perspective.
A considerat că inadmisibilitatea acestei cereri se manifestă pe două planuri, pe de o parte, raportat la calitatea deciziilor/hotărârilor CA de a fi analizate și desființate doar în cadrul AGA, iar pe de altă parte, sub aspectul neîndeplinirii condițiilor generale și speciale de admitere a unei cereri de emitere a unei ordonanțe președințiale.
A arătat că, Consiliul de Administrație este un organ colegial de conducere a al societății pe acțiuni. În acest caz, deciziile administratorilor capătă natura deliberativă. Aceste decizii luate nu sunt asimilate hotărârilor adunării generale si nu pot fi atacate în justiție cu anumite excepții, în caz de delegare de atribuții inaplicabile în speța de față. Menținerea sau invalidarea unei decizii a CA este strict atributul adunării generale in virtutea activității de control a gestiunii administratorilor. Cu excepția cazurilor prevăzute de art. 114 din Legea 31/1990, deciziile Consiliului de Administrație nu pot fi atacate în fata instanței de judecată, fiind supuse controlului de legalitate în fața Adunării generale a societății si abia după ce se pronunța AGA asupra acestora, aceasta hotărâre AGA poate fi supusă controlului instanțelor de judecată în temeiul art. 132 din Legea 31/1990.
În Legea 31/1990 nu este prevăzută posibilitatea controlului de legalitate a deciziilor CA de către instanța de judecată decât în cazurile limitativ prevăzute de art. 114 din Legea 31/1990, controlul de legalitate putând fi făcut doar în cadrul AGA. În acest sens, este și practica judiciară unitară în domeniu. Prin urmare legalitatea Deciziei nr. 4/17.12.2015 nu poate fi analizata de către instanța de judecata. Având în vedere că suspendarea efectelor actului este o consecința subsecventă dreptului de a cere anularea acestui act și având în vedere că actul în sine nu poate fi anulat de către instanța de judecată, a considerat că și o acțiune de suspendare a efectelor actului este inadmisibilă. Deciziile Consiliului de Administrație rămân strict sub controlul Adunărilor Generale ale Acționarilor și numai ulterior eventual cenzurii instanțelor de judecată sub forma atacării Hotărârii AGA în care s-a discutat legalitatea sau oportunitatea adoptării unei decizii CA. Din această perspectivă o cerere de suspendare pe calea unei ordonanțe președințiale a efectelor unei hotărâri CA este inadmisibilă.
Reclamanta prin modul de redactare a cererii de chemare în judecată și din motivarea sa, este evident că solicită instanței de judecată și analiza legalității deciziei CA, ceea ce echivalează cu o prejudecare a fondului și încalcă și caracterul provizoriu al măsurilor care pot fi luate pe calea unei ordonanțe președințiale.
Această inadmisibilitate rezultă și din analiza prevederilor art. 997 din Noul Cod de procedură civilă care stabilește competența de soluționare a cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale și aceasta ar aparține instanței competente să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului. Or, fondul dreptului ar fi analiza legalității hotărârii CA nr. 4/17.12.2015, analiză care nu este în competența unei instanțe de judecată, ci este în competenta AGA conform textelor de lege, argumentelor indicate și practicii judiciare anexate.
Dacă litigiul asupra fondului nu este de competența instanțelor judecătorești, cererea de ordonanța președințială va fi respinsă ca inadmisibilă pentru aceste motive.
A mai susținut că pentru admiterea unei cereri de emitere a ordonanței președințiale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții, respectiv afirmarea de către reclamant a aparentei unui drept; caracterul provizoriu al masurilor dispuse pe calea ordonanței (alin. 1 și 5 din art. 996 Noul Cod de procedură civilă; caracterul urgent (art. 996 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă) și cerința neprejudecării fondului (alin. 5 teza 1 al art. 996 Noul Cod de procedură civilă).
Cu privire la aparența dreptului, a arătat că aceasta este în favoarea reclamantului daca poziția acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.
În situația de față dreptul cu privire la care se impune analiza, este legalitatea hotărârii nr. 4/17.12.2015 a Consiliului de Administrație al SC (...) SA. Aparenta dreptului se analizează raportat la fondul dreptului. Or, prin această ordonanța se solicita luarea unor masuri provizorii de suspendare a efectelor unei decizii CA până când se va analiza legalitatea și /sau oportunitatea acestei decizii. Prin urmare instanța de judecata este chemata sa analizeze aparenta dreptului cu privire la legalitatea acestei hotărâri CA. AGA poate analiza legalitatea acestei hotărâri fiind scoasa de sub controlul instanțelor de judecata, considerând că instanța de judecată nu poate analiza nici aparența acestui drept.
Mai mult, prin cererea de emitere a unei ordonanțe președințială, se solicita suspendarea efectelor acestei decizii până la ținerea AGEA care să statueze cu privire la anularea/ratificarea acestei hotărâri, or în condițiile în care pe ordinea de zi a AGOA sau AGEA din datele de 21/22.04.2016 nu este trecut un astfel de punct, nu înțelege cum se poate vorbi de un drept efectiv, darămite de analiza aparentei dreptului. Nu exista un fond de analiza, astfel ca nu se poate analiza aparența.
Aparenta se apreciază raportat la fondul dreptului, ori având în vedere ca se solicita suspendarea efectelor hotărârii CA până la analiza în AGA a legalității sale, evident că ceea ce este supus analizei este legalitatea acestei hotărâri. A nu se confunda acest lucru cu aparenta dreptului de vot, deoarece nu acesta este dreptul aparent care se solicita a fi analizat.
Cu privire la caracterul provizoriu al masurilor dispuse pe calea ordonanței președințială, a susținut că termenul provizoriu are o dublă semnificație și este de esența ordonanței președințiale. Pe de o parte, se referă la conținutul reversibil al masurilor luate, în condițiile în care pe calea ordonanței nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt, pe de altă parte se refera la durata limitată temporar a acestor măsuri.
În prezenta AGEA nu este trecut pe ordinea de zi analiza legalității hotărârii CA nr. 4/17.12.2015, astfel încât o eventuala măsură de suspendare ar avea un caracter nelimitat în timp și nu ar mai avea un caracter provizoriu. De asemenea, printr-o eventuala suspendare s-ar antama dreptul AGEA de a analiza aceasta hotărâre și instanța de judecată s-ar pronunța anterior înaintea AGEA asupra legalității acesteia. Astfel instanța de judecată s-ar subordona AGA în analiza controlului hotărârilor CA, ceea ce ar contravine legii.
În ceea ce privește caracterul urgent, a susținut că acesta trebuie stabilit prin raportare la dreptul a cărui păstrare s-ar păgubi prin întârziere.
La aprecierea urgenței, instanțele vor avea în vedere și caracterul cert al viitoarei pagube care s-ar produce, ori nu s-a indicat care ar fi paguba în cazul în care nu s-ar suspenda efectele acestei hotărâri CA care viza oricum o AGOA din data de 18.12.2015, efectele sale fiind limitate la aceasta, iar aceasta a avut deja loc. Textul de lege de la art. 996 nu se referă la posibile pagube ci la unele certe. Reclamantul nu a dovedit care ar fi paguba certă care ar rezulta din nesuspendarea unui act, care oricum nu mai produce efecte juridice. Și din această perspectivă cererea de chemare în judecată este inadmisibilă.
Referitor la neprejudecarea fondului, a arătat că această condiție este în strictă legătură cu prima și anume aparența dreptului. Aceasta prevedere legală exclude din domeniul de aplicare cererile de luare a unor măsuri care presupun realizarea definitivă a dreptului.
Prin luarea acestei masuri chiar în pragul ținerii AGOA și AGEA, măsura devine definitivă deoarece nu există nici o modalitate prin care se poate întoarce.
În drept, a invocat prevederile art. 205-208, art. 466 și urm. din Noul Cod de procedură civilă, art. 996 și urm. din Noul Cod de procedură civilă, Legea nr. 31/1990, Codul Depozitarului, Legea 297/2004 și textele de lege indicate în motivarea întâmpinării.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes a apelantei invocată de către intimată, instanța a apreciat-o ca nefondată deoarece prin hotărârea CA nr.4/17.12.2015 nu s-a dispus suspendarea dreptului de vot al reclamantei doar pentru adunarea generală ce a avut loc, ci până la clarificarea juridică a unor tranzacții, or din probele de la dosar nu reiese că aceste tranzacții ar fi fost clarificate.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului s-a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art.114 alin.3 din Legea nr. 31/1990 "În cazul în care consiliul de administrație, respectiv directoratul este mandatat să îndeplinească măsurile prevăzute de art. 113 lit. b) și c), dispozițiile art. 131 alin. (4) și (5), ale art. 132, cu excepția alin. (6) și (7), precum și prevederile art. 133 se aplică deciziilor consiliului de administrație, respectiv celor ale directoratului, în mod corespunzător.";
Este adevărat că nu interzice expres posibilitatea atacării direct în instanță a acestor decizii sau suspendarea lor pe calea ordonanței președințiale, însă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor mai sus citate, rezultă că deciziile consiliului de administrație nu pot fi suspendate pe calea ordonanței președințiale decât în situațiile expres prevăzute de lege.
Dacă intenția legiuitorului ar fi fost aceea de a permite ca orice decizie a consiliului de administrație să poată fi suspendată pe calea ordonanței președințiale, ar fi lipsit de orice logică să fie reglementată distinct posibilitatea suspendării acestora în situațiile expres prevăzute de art.114 alin.3 din Legea nr.31/1990.
Atunci când legiuitorul a dorit să confere asociaților posibilitatea de a solicita în instanță anularea sau suspendarea hotărârilor adunărilor asociaților și a deciziilor consiliului de administrație a reglementat ca regulă generală condițiile și procedura în care acestea se pot obține.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că atât timp cât deciziile consiliului de administrație, cu excepția situațiilor prevăzute expres în Legea nr. 31/1990, nu pot fi atacate în justiție în mod direct, acestea nu pot face obiectul unor cereri de suspendare nici pe calea dreptului comun și nici pe cale de ordonanță președințială întrucât dacă adunarea generală este singurul organ competent să se pronunțe asupra valabilității deciziilor consiliului de administrație, consecința logică este că tot acest organ poate lua și măsura suspendării deciziilor consiliului de administrație.
Trimiterea apelantei la dispozițiile Legii nr.554/2004 este lipsită de relevanță deoarece acestea se aplică doar actelor administrative sau asimilate acestora, ceea ce nu este cazul în speță, și nu pot fi aplicate, prin analogie, deciziilor consiliului de administrație, care sunt supuse dispozițiilor Legii nr.31/1990.
Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea a apreciat că sentința atacată este legală și temeinică, apelul fiind nefondat astfel că a fost respins ca atare în baza art.480 raportat la art.1000 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de către intimată.
| ← Decizie de impunere. conţinutul economic real al tranzacţiei... | Recurs. procedura insolvenţei. contestaţie raport asupra... → |
|---|
