Decizie de impunere. conţinutul economic real al tranzacţiei economice. lipsa de incidenţă a art. 11 al. 1 cod fiscal. ineficienţa juridică a unor apărări în drept ale autorităţii fiscale, în raport de temeiul legal reţinut în decizia de impunere.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 830 din data de 13.09.2016
Rezumat:
Dată fiind starea de fapt învederată și temeiul legal al deciziei de impunere - art. 11 al 1 pct. 1 din Codul Fiscal, motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 17 din OG nr. 99/2000 sunt lipsite de relevanță, întrucât se invocă un cu totul alt temei legal decât acela reținut în actul administrativ fiscal contestat și o altă situație de fapt. Or, obiectul acțiunii îl constituie decizia de impunere emisă de pârâtă si verificarea aspectelor de fapt și de drept reținute în această decizie nu a altor aspecte relevate prin apărările acesteia. De altfel, ca o mențiune suplimentară, se poate reține că produsele procurate de reclamantă au fost vândute la un preț mai mare decât cel de achiziție.
Nu i se poate impune unui agent economic vânzarea unui produs la un anumit preț în condițiile în care, potrivit art. 135 din Constituție, economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență. Dacă există suspiciuni de evaziune fiscală, se pot antama măsuri ce privesc sfera dreptului penal unde pe baza unui probatoriu mai elaborat și specific se poate stabili dacă s-au ascuns venituri, faptă ce a avut drept consecință diminuarea taxelor și impozitelor. Însă, în speță, în raport de probatoriul prezentat și de temeiul legal indicat în decizia de impunere, nu se poate susține că tranzacțiile efectuate de reclamant nu au un scop sau caracter economic.
Hotărârea:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 5929/86/2015 din data de 08 decembrie 2015, reclamanta SC M. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a solicitat a se dispune:
- anularea Deciziei de impunere nr. 58../12.11.2015 emisă de către pârâtă de soluționare a contestației formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-SV 6../1.07.2013;
- anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-SV 6../1.07.2013 emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F-SV 5../27.06.2013 ce are ca obiect suma de 86.534 lei;
- anularea Raportului de inspecție fiscală nr. F-SV 5../27.06.2013 ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală DT. F-SV 6../1.07.2013;
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 474 din 24 martie 2016, Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași -Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava; a anulat deciziile contestate și Raportul de inspecție fiscală contestat; a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată de 950 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat pe disp. art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, pârâta a arătat că, în fapt în fapt, în urma inspecției fiscale desfășurată pentru perioada 17.06.2009 -31.10.2012 1a S.C. M. S.R.L, organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada februarie 2011- decembrie 2012, petenta a efectuat achiziții întracomunitare de cartofi, bunuri cu risc fiscal mare (fructe și legume) fără a deține spații de depozitare adecvate, fără a avea personal angajat cu contract de muncă care să efectueze operațiunile comerciale și fără să dețină mijloace de transport aferente efectuării de transport de marfă pentru a comercializa cartofii în piețe, târguri și oboare.
Pentru veniturile realizate societatea utilizează aparat de marcat electronic fiscal, pe bază de bonuri fiscale emise de aparat de marcat electronic fiscal, cantitățile vândute pe fiecare bon fiscal fiind între 25 kg - 6.000 kg, iar prețul mediu de vânzare cu amănuntul a fost de 0,39 lei/kg.
Din analiza preturilor medii practicate pe piață în perioada respectivă de altă societate cu activitate similară, precum și din cele comunicate de Direcția de Agricultură Suceava si cele publicate de Ministerul Finanțelor Publice pentru calculul arendei pentru anul 2012, rezultă că societatea reclamantă a vândut mărfurile la prețuri subevaluate.
Organele de inspecție fiscală au procedat la reîncadrarea tranzacțiilor efectuate la prețul cel mai mic practicat pe piață, respectiv la prețul de vânzare cu amănuntul de 0,6 lei/kg., în temeiul dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Conform textului legal sus menționat, la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.
Art. 17 din O.G. nr. 99/2000 rep. privind comercializarea produselor și serviciilor de piață prevede: "Este interzis oricărui comerciant să ofere sau să vândă produse în pierdere, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 16 lit. a) - c), e) - i), precum și în cazul produselor aflate în pachete de servicii. Prin vânzare în pierdere, în sensul prezentei ordonanțe, se înțelege orice vânzare la un preț egal sau inferior costului de achiziție, astfel cum acesta este definit în reglementările legale în vigoare";
Tranzacțiile efectuate de reclamantă nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 16 lit. a) - c)( e) - i) din O.G. nr. 99/2000 rep., astfel încât în mod legal au fost stabilite suplimentar creanțele fiscale cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, cu accesoriile fiscale aferente.
Pentru considerentele învederate, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
În motivare, intimata reclamantă a arătat că obligațiile suplimentare stabilite în sarcina societății sun rezultatul interpretării tendențioase a informațiilor culese de pe piață, cu privire la prețurile practicate la vânzarea de bunuri asemănătoare celor comercializate de contestatoare și fără respectarea principiilor generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, astfel cum sunt acestea menționate în art. 5,6,7 Cod procedură fiscală.
Astfel cum au reținut și organele de control, societatea deține pentru întreaga cantitate de marfă facturi emise cu respectarea dispozițiilor legale, toate aceste documente și operațiunile aferente fiind înregistrate și declarate în evidențele contabile.
Pentru vânzările efectuate, reclamanta a emis bonuri fiscale, iar vânzările s-au efectuat conform principiului pieței libere, societatea obținând profit.
Astfel, intimata reclamantă solicită a se observa că nu există o dispoziție legală care să impună comerciantului să vândă la un anumit preț, chiar și sub cel de achiziție. Mai mult, nu poate fi vorba de vânzare în pierdere, prețul practicat fiind superior prețului de achiziție (0,11 lei, preț de vânzare 0,39 lei) și având în vedere calitatea mărfurilor (categoria a III-a), cartofii fiind mici și nesortați.
Analizând actele si lucrările dosarului Curtea reține că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia de impunere ( f. 14-18 dosar fond), reclamantei i se impută faptul că în perioada februarie 2011 - decembrie 2012 societatea a efectuat achiziții intracomunitare de cartofi, bunuri cu risc fiscal mare (fructe și legume), operațiuni monitorizate conform OPANAF 406 și 506 din 2012.
Pentru veniturile realizate societatea utilizează aparat de marcat electronic fiscal, pe bază de bonuri fiscale emise de aparat de marcat electronic fiscal, cantitățile vândute pe fiecare bon fiscal fiind între 25 - 6000 kg, iar prețul mediu de vânzare cu amănuntul, în perioada februarie 2011 - decembrie 2012 a fost de 0,39 lei/kg.
A apreciat autoritatea fiscală că prețul de 0,39 lei/kg (cartofi) nu este prețul real (acesta fiind de fapt mai mare) și că nu reflectă conținutul economic real al tranzacției economice.
În drept, au fost reținute dispozițiile art. 11 al 1 pct. 1 din Codul Fiscal care prevede că:"La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau unei contribuții sociale obligatorii, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacții/activități pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției/activității.
Organul fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere emisă ca urmare a neluării în considerare a unei tranzacții sau, după caz, ca urmare a reîncadrării formei unei tranzacții, prin indicarea elementelor relevante în legătură cu scopul și conținutul tranzacției ce face obiectul neluării în considerare/reîncadrării, precum și a tuturor mijloacelor de probă avute în vedere pentru aceasta.";
Dată fiind starea de fapt învederată și temeiul legal al deciziei de impunere, motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 17 din OG nr. 99/2000, care interzic vânzarea produselor în pierdere sunt lipsite de relevanță întrucât se invocă un cu totul alt temei legal decât acela reținut în actul administrativ fiscal contestat și o altă situație de fapt. Or, obiectul acțiunii îl constituie decizia de impunere emisă de pârâtă si verificarea aspectelor de fapt și de drept reținute în această decizie nu a altor aspecte relevate prin apărările acesteia. De altfel, ca o mențiune suplimentară, se poate reține că produsele procurate de reclamantă au fost vândute la un preț mai mare decât cel de achiziție.
Nici celelalte motive de recurs nu sunt întemeiate. Autoritatea fiscală a reîncadrat tranzacțiile la prețul cel mai mic practicat de alți agenți economici - 0,6 lei/kg (fiind indicați doar doi agenți în acest sens) fără a se avea însă în vedere faptul că prețul de vânzare a fost mai mare decât cel de achiziție, societatea obținând profit, împrejurare care dovedește scopul economic al tranzacției. De altfel prin decizia de impunere contestată s-a stabilit doar o diferență de impozit pe profit si o diferență de TVA.
Așadar, în condițiile în care societatea comercială a obținut profit din vânzări și a învederat o serie de motive rezonabile pentru care produsele au fost vândute la un preț mai redus, respectiv lipsa depozitelor, a mijloacelor de transport, calitatea inferioară a produselor, instanța apreciază că nu se impunea reîncadrarea tranzacției. Nu i se poate impune unui agent economic vânzarea unui produs la un anumit preț în condițiile în care, potrivit art. 135 din Constituție, economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență. Dacă există suspiciuni de evaziune fiscală, se pot antama măsuri ce privesc sfera dreptului penal unde pe baza unui probatoriu mai elaborat și specific se poate stabili dacă s-au ascuns venituri, faptă ce a avut drept consecință diminuarea taxelor și impozitelor. Însă, în speță, în raport de probatoriul prezentat și de temeiul legal indicat în decizia de impunere, nu se poate susține că tranzacțiile efectuate de reclamant nu au un scop sau caracter economic.
| ← Cerere de retragere a titlului executoriu european | Apel. inadmisibilitatea suspendării de către instanţă a... → |
|---|
