Contract de asociere. Dobânzi legale. Acţiune separată

Reclamanta are posibilitatea formulării unei acţiuni distincte pentru plata dobânzilor legale pe perioada întârzierii la plata veniturilor aferente contractului de asociere.

(Secţia comercială, decizia nr. 16/1995)

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta Societatea Comercială “M.” - SA. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “G:” S.R.L. Bucureşti, solicitând a se dispune obligarea pârâtei la: plata unui procent de 2% din valoarea vânzărilor lunare pe perioada august-decembrie 1992 şi ianuarie-iuniel993; dobânzile legale cuvenite de la data introducerii acţiunii, precum şi cheltuieli de judecată.

Ulterior, cu adresa nr. 2.815/1994, reclamanta a precizat că suma pe care o solicită este de 10.042.144 lei, pentru care a depus şi taxa aferentă.

Prin sentinţa civilă nr. 290 din 1.06.1994, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 10.042.144 lei şi la 1.001.754 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că între părţi a intervenit un contract de asociere, prin care reclamanta a pus la dispoziţie spaţiul comercial, mobilier şi s-a obligat să plătească salariul personalului, iar pârâta s-a obligat să asigure fondul de marfă. Veniturile realizate urmau să fie împărţite, reclamantei revenindu-i 2% din valoarea mărfurilor, care pentru perioada în litigiu însumau 10.042.144 lei.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile, reţinând că, prin precizările ulterioare, reclamanta a solicitat de la pârâtă suma de 10.042.144 lei, pentru care a plătit taxa de timbru de 1.001.754 lei, fără să menţioneze că solicită şi dobânzi legale.

S-a mai reţinut că aceste precizări constituie o modificare a acţiunii, iar reclamanta, fără a face o menţiune expresă, a renunţat să mai solicite dobânzile.

S-a arătat că reclamanta are posibilitatea formulării unei acţiuni distincte pentru plata dobânzilor legale pe perioada întârzierii în plata veniturilor aferente contractului de asociere. «

Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 651/1995 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia comercială.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contract de asociere. Dobânzi legale. Acţiune separată