Contract de închiriere. Reziliere. Interes

Reclamanta, fiind asociată în societatea pârâtă, nu are interesul rezilierii contractului de închiriere, măsură prin care pârâta ar fi lipsită de

sediu.

(Secţia comercială, decizia nr. 151/1994)

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta Societatea Comercială “M.F.” - SA. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “I.G.l.” S.R.L. Bucureşti, solicitând a se dispune: rezilierea contractului de închiriere din 23.03.1992, locatară fiind pârâta; obligarea pârâtei Ia 24.132.500 lei, diferenţă chirie neachitată.

Prin sentinţa civilă nr. 441 din 6.07.1994, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea şi a dispus rezilierea contractului de închiriere din 23.03.1992, luând act că reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind diferenţa de chirie, în sumă de 24.132.500 lei.

Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că pârâta nu a respectat clauzele contractului de închiriere.

împotriva sentinţei a declarat apel pârâta.

Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul şi a dispus casarea sentinţei Tribunalului Bucureşti, pe fond respingând acţiunea, şi a obligat intimata reclamantă la cheltuieli de judecată, în sumă de 100.600 lei, către apelanta pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanta este asociată în cadrul societăţii pârâte, astfel că nu are interesul rezilierii contractului de închiriere.

în ce priveşte subînchirierea spaţiilor de către pârâtă, fără acordul reclamantei, instanţa a reţinut că subînchirierea s-a limitat la o lună şi nu a prejudiciat-o pe reclamantă.

S-a reţinut că, prin contract, locatarul şi-a luat obligaţia să amenajeze spaţiul, pentru a corespunde ca sediu şi loc de activitate, urmând ca, cheltuielile să fie deduse din chiria lunară, prevăzându-se, de asemeni, ca subînchirierea să fie făcută numai cu acordul locatorului.

S-a constatat că plata chiriei s-a făcut lunar de către locatar, iar lucrările de reparaţii s-au executat şi au însumat 10.000.000 lei, sumă ce nu a fost dedusă din plata chiriei, datorită refuzului reclamantei locatoare.

Cu privire la indexarea chiriei, s-a constatat că părţile nu au ajuns la un acord, reclamanta renunţând la acest capăt de cerere, neputându-se reţine reaua credinţă a pârâtei în plata chiriei, obligaţia fiind îndeplinită la suma prevăzută în contract.

Cu privire la subînchirierea unei părţi din depozit în perioada 1.02.1993 - 28.02.1993, s-a reţinut că a fost luată de societatea pârâtă, dar nu s-a făcut dovada că reclamanta s-a opus la această măsură.

S-a mai reţinut că reclamanta este parte asociată în procent de 30% în cadrul societăţii pârâte, contractul de închiriere încheindu-se tocmai pentru asigurarea sediului şi activităţii noii societăţi.

Prin rezilierea contractului de închiriere societatea pârâtă ar fi lipsită de sediu - atribut esenţial de identificare a personalităţii juridice, existenţa societăţii fiind astfel periclitată.

Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 274/1995 a Curţii Supreme

de Justiţie - secţia comercială.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contract de închiriere. Reziliere. Interes