Deschiderea procedurii insolvenței. calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 254 din data de 16.09.2016
Rezumat:
Analiza temeiniciei unei cereri de declanșare a procedurii insolvenței formulată de către creditor, presupune în mod necesar două direcții: analiza creanței acestuia din perspectiva condițiilor impuse de art. 5 pct. 20 și 72 din Legea nr. 85/2014 și, în cazul în care această condiție este îndeplinită, cercetarea apărărilor debitorului de natură a infirma puterea prezumției de insolvență instituită prin lege.
Ca urmare, dacă creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, creditorul nu are calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
Hotărârea:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția a II-a civilă sub nr. 1165/86/2016 din 16.03.2016, creditorul P.I.a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea A.B.E., având în vedere creanța certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 98.600 lei.
Prin sentința nr. 355 din 30 mai 2016, Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă a admis contestația formulată de debitoare și, respingând cererea formulată de creditor, ca neîntemeiată, l-a obligat pe acesta la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că între debitoare, în calitate de împrumutat și creditorul P.I., în calitate de împrumutător, s-au încheiat mai multe contracte de împrumut, astfel cum rezultă din susținerile coroborate ale părților și extrasele de cont ale societății, prin însumarea sumelor tranzacționate rezultând că valoarea totală a sumelor virate în contul societății cu titlu de împrumut este de 176.800 RON, iar sumele restituite sunt în cuantum de 206.000 RON și că susținerile creditorului în sensul că ar fi împrumutat societatea debitoare și cu alte sume care nu au fost evidențiate în extrasele de cont și care depășesc valoarea sumelor restituite nu pot fi reținute, întrucât acestea nu au niciun suport probator.
Astfel, a constatat judecătorul sindic că, deși din înscrisuri rezultă că suma restituită este superioară celei împrumutate, împrejurare ce confirmă în parte susținerile creditorului, pentru a fi îndeplinite condițiile de certitudine, lichiditate și exigibilitate a creanței este nevoie ca debitul invocat de către creditor să rezulte din înscrisuri, or, față de împrejurarea că singurele înscrisuri depuse în probațiune sunt reprezentate de extrasele de cont, doar sumele plătite prin virament bancar au caracter cert.
În ceea ce privește solicitarea creditorului de a administra proba cu înscrisuri constând în balanța de verificare și situația contului 455, sume datorate asociaților, instanța a considerat că o astfel de probă nu este concludentă, deoarece, chiar în ipoteza în care din înscrisuri ar rezulta existența unor sume datorate asociaților, nu s-ar dovedi prin acestea și identitatea asociatului care a creditat societatea și prin urmare, din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că creditorul deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva societății debitoare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel creditorul P.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a arătat, în esență, că soluția instanței de fond se bazează doar pe susținerile debitoarei, fără a fi confirmate prin înscrisuri sau alte mijloace de probă, apreciind că dacă într-adevăr, cuantumul sumelor restituite de către aceasta ar fi depășit valoarea sumelor cu care a împrumutat societatea, ar figura ca debitor în contabilitatea acesteia, însă, în realitate, debitoarea nu a procedat la restituirea tuturor sumelor pe care i le-a acordat cu titlu de împrumut, acest aspect putând fi dovedit cu balanța de verificare și situația contului 455, judecătorul sindic reținând în mod eronat că aceste înscrisuri nu ar face dovada identității asociatului care a creditat societatea.
Astfel, susține apelantul că din situația detaliată a conturilor 455 (sume datorate asociaților - ANALITIC) și 462 (creditori diverși - ANALITIC) sub forma fișelor de cont pentru perioada noiembrie 2011-noiembrie 2013, reiese cu certitudine și identitatea asociatului care a creditat societatea, nu numai cuantumul sumelor datorate asociaților și de altfel, a solicitat J.K.L.- care ține contabilitatea debitoarei, să îi pună la dispoziție toate aceste înscrisuri, precum și balanțele lunare pentru aceeași perioadă, bilanțurile pentru lunile iunie 2011, decembrie 2011, iunie 2012, decembrie 2012 și iunie 2013, însă aceasta a refuzat, cu precizarea că situația detaliată a contului 455 și 462 a fost depusă la dosar.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a prev. art. 476 alin. 2 NCod de proc. civ. care consacră efectul devolutiv al prezentei căi de atac , Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, scopul acesteia este "instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia";, iar în conformitate cu prevederile art. 70 alin. 1 din același act normativ, "orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezentul titlu poate introduce o cerere de deschidere a procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență, în care va preciza: a) cuantumul și temeiul creanței; b) existența unui drept de preferință, constituit de către debitor sau instituit potrivit legii; c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare";, existența stării de insolvență putând fi contestată sau recunoscută de debitor în condițiile art. 72 alin 3 din lege.
Pe de altă parte, potrivit art. 5 pct. 29 din Legea cadru în materie, "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului, care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";, fiind prezumată atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor.
Așadar, deținerea de către un creditor a unei creanțe îndeplinind condițiile sus-menționate, împotriva debitorului și neplătită de către acesta din urmă, prezumă iuris tantum starea de insolvență în care se află debitorul, conform art. 5 pct. 29 lit. a) din Legea nr. 85/2014, iar răsturnarea acesteia, în condițiile art. 328 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, se face prin orice mijloc de probă de natură să ateste că lichiditățile disponibile ale debitorului depășesc valoarea creanței ce face obiectul cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Altfel spus, Curtea subliniază că analiza temeiniciei unei cereri de declanșare a procedurii insolvenței formulată de către creditor, presupune în mod necesar două direcții: analiza creanței acestuia din perspectiva condițiilor impuse de art. 5 pct. 20 și 72 din Legea nr. 85/2014 și, în cazul în care această condiție este îndeplinită, sub forma prezumției de insolvență instituită prin lege, cercetarea apărărilor debitorului de natură a infirma puterea acesteia.
În cauză, după cum rezultă fără echivoc din ansamblul probator, cererea introductivă privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei A.B.E. formulată de creditorul P.I.nu îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile imperative ale textelor legale citate, de strictă interpretare și aplicare.
Astfel, potrivit dispozițiilor legale enunțate mai sus, creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă da mai mult de 60 de zile, această definiție determinând în principal cerințele pe care trebuie să le îndeplinească creanțele, în vederea introducerii cererii.
Creanța certă este definită de art. 5 pct.20 din Legea nr.85/2014 ca fiind acea ";creanță a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creditorii vor putea să ceară deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată va depăși valoarea prag";.
Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însăși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță ori și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui, în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
De asemenea, creanța este exigibilă atunci când a ajuns la scadență.
Ori, așa cum a reținut și judecătorul sindic, în speță creditorul nu a făcut dovada că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile, care să-i confere calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, din actele și înscrisurile depuse la dosar rezultând că sumele cu care acesta pretinde că a împrumutat societatea au fost restituite.
De asemenea, și criticile apelantului referitoare la greșita respingere de către judecătorul sindic a cererii de probe, constând în obligarea creditoarei de a prezenta balanțele lunare, bilanțurile și situația detaliată a conturilor 455 și 462 pentru perioada 2011 - 2013 sunt neîntemeiate.
Astfel, atâta timp cât chiar prin cererea de deschidere a procedurii acesta a susținut că a împrumutat societatea cu diverse sume de bani în perioada 2007 - 2009 , indicând și ordinele de plată prin care au fost acordate aceste împrumuturi, cu date cuprinse între 4.06.2009 - 27.11.2009, depunând la dosar și extrase de cont referitoare la acea perioadă, era lipsită de relevanță situația conturilor pentru o perioadă ulterioară celei indicate, mai ales în contextul în care debitoarea a depus la dosar probe din care rezultă că sumele solicitate au fost restituite, astfel că această probă apărea ca fiind neconcludentă.
Este adevărat că potrivit principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, enunțat de art. 22 C.pr.civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie în aflarea adevărului, însă aceasta nu înseamnă că judecătorul se substituie părților și trebuie să suplinească automat pasivitatea părții care pretinde sau se apără.
Ori, atâta timp cât creditorul a afirmat că a notificat de mai multe ori debitoarea cu privire la restituirea acestei datorii și că prin răspunsurile sale debitoarea a recunoscut existența datoriei, dar nu a depus aceste înscrisuri, față de perioada indicată de creditor ca perioadă a acordării împrumutului dar și de înscrisurile depuse în apărare de debitoare, judecătorul sindic nu era ținut să efectueze probe suplimentare, neexistând neclarități care să impună acest lucru.
Față de cele ce preced, constatând că sentință atacată este legală și temeinică și că, nici din oficiu nu există motive de nulitate, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod proc. civ., va respinge apelul, ca nefondat.
| ← Apel. procedura insolvenţei. confirmare prelungire durată şi... | Recurs. procedura insolvenţei. cerere antrenare răspundere.... → |
|---|
