Ordonanţă preşedinţială. Suspendarea efectelor clauzelor abuzive din contractele de credit.
| Comentarii |
|
Admisibilitatea cererii înainte de finalizarea procedurii iniţiate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului. Neîndeplinirea condiţiilor privind caracterul urgent şi ne-prejudecarea fondului. Aparenţa dreptului
Nu se poate reţine inadmisibilitatea cererii reclamanţilor privind suspendarea obligaţiei de plată a ratelor scadente, a dobânzii şi a celorlalte costuri aferente convenţiilor de credit, pe motiv că Legea nr. 193/2000 nu ar permite consumatorilor să se adreseze direct instanţei judecătoreşti decât după momentul în care faza iniţiată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului în fata instantei a fost finalizată, deoarece art. 14 din Legea nr. 193/2000 prevede posibilitatea ca persoanele care acţionează în calitate de consumatori prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea dispoziţiilor acestei legi să se adreseze direct instanţelor judecătoreşti, în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.
Măsura nu are caracter urgent, întrucât paguba nu este una iminentă şi nici imposibil de reparat. Analiza clauzelor pretins abuzive presupune prejudecarea fondului.
în condiţiile în care reclamanţii nu solicită doar suspendarea plăţii sumelor ce ar fi efectul clauzelor contractuale abuzive (o parte din dobânzi şi comisioane), ci şi a părţii din rate ce reprezintă capitalul împrumutat, cererea de ordonanţă preşedinţială este neîntemeiată, fiind de neconceput ca împrumutaţii să fie autorizaţi să nu achite la scadenţă capitalul împrumutat.
Trib. Bucureşti, s. a Vl-a corn, sent. nr. 202 din 7 ianuarie 2011, Irevocabilă prin dec. nr. 1144/R din 30 iunie 2011 a C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com.,
Prin ccrcrca înregistrată, reclamanţii A.E., C.Z. şi alţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC X. SA, ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună suspendarea obligaţiei de plată a ratelor scadente, a dobânzii şi a celorlalte costuri aferente convenţiilor de credit menţionate în Anexa 1, stabilite prin clauzele abuzive supuse acţiunii ce face obiectul dosarului de fond, până la soluţionarea irevocabilă, pe fond, şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000 şi art. 6 din Directiva 93/13/CEE, consumatorul
poate să constate personal sau prin organele abilitate caracterul abuziv al unor clauze contractuale, acestea încetându-şi efectele în privinţa consumatorului. In această situaţie toate efectele juridice ale clauzelor abuzive constatate personal sunt oprite, urmând ca ulterior prin soluţionarea litigiului pe fond să se stabilească modalitatea în care clauzele declarate abuzive vor fi înlocuite/modificate în vederea unei eventuale continuări a contractului.
Reclamanţii au argumentat în sensul că sunt îndeplinire cerinţele de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale. Condiţia referitoare la ncprejudccarea fondului este îndeplinită, deoarecc măsura solicitată urmează să fie efectivă doar până la soluţionarea acţiunii pe fond. Instanţa învestită cu soluţionarea ordonanţei preşedinţiale nu este desemnată să se pronunţe asupra caracterului abuziv şi asupra nulităţii clauzelor contractuale, ci doar asupra suspendării efectelor lor pe o perioadă determinată. Cerinţa caracterului vremelnic este îndeplinită, întrucât măsura solicitată a fi dispusă nu are un caracter definitiv, suspendarea efectelor clauzelor contractuale pro-ducându-şi efectele până la soluţionarea litigiului pe fond. Reclamanţii au apreciat că măsura solicitată a fi dispusă este urgentă şi este justificată de necesitatea păstrării unui drept care ar fi păgubit prin întârziere.
Dreptul pe care reclamanţii doresc să îl păstreze este dreptul de a dispune de sumele pe care ar trebui să le plătească lunar băncii, conform graficelor de rambursare emise de aceasta. S-a susţinut că sumele ce trebuie achitate lunar băncii sunt percepute într-o proporţie covârşitoare în temeiul unor clauze abuzive şi în temeiul unui act juridic la care reclamanţii nu consideră că sunt parte, banca lipsind lunar, fară temei reclamanţii de dreptul de a dispune de acele sume de bani pe care trebuie să i le achite. Clauze abuzive au existat încă de la momentul încheierii convenţiei de credit. Ceea ce înrăutăţeşte şi mai mult situaţia reclamanţilor este menţinerea clauzelor abuzive în convenţiile de credit în prezent. Prin actele adiţionale de implementare a O.U.G. nr. 50/2010, banca a menţinut clauzele abuzive existente în convenţia de credit şi a inserat clauze interzise prin O.U.G. nr. 50/2010. SC X. SA a inserat o formulă de calcul a dobânzii constând dintr-un indice şi o marjă, a continuat perceperea comisionului de risc, pe care l-a redenumit însă „comision de administrare credit”. Relevanta clauzelor mentionate este dată de faptul că mai mult de 50% din sumele pe care reclamanţii le achită lunar către bancă reprezintă dobândă (calculată ca dobândă variabilă, în condiţiile în care dobânda reclamanţilor era dobândă fixă) şi comisioane (stabilite prin clauze abuzive, unele încălcând flagrant O.U.G nr. 50/2010).
Reclamanţii nu sunt parte în actele adiţionale pe care banca le-a emis în vederea aplicării O.U.G. nr. 50/2010, deoarece nu şi-au exprimat acordul în acest sens. SC X. SA a trecut la aplicarea acestor acte adiţionale, iar în prezent, datoriile reclamanţilor faţă de bancă sunt cele menţionate în graficele de rambursare ataşate la actele adiţionale emise în aplicarea O.U.G. nr. 50/2010. O.U.G nr. 50/2010 prevede faptul că acceptarea tacită operează în caz de „nesemnare” şi doar dacă sunt implementate „modificări impuse prin legislaţie”. „Nesemnarea” este însă echivalentă cu absenţa exprimării consimţământului, şi nu cu exprimarea unui refuz.
S-a arătat că dreptul reclamanţilor ar fi păgubit prin întârziere, deoarece primul termen de judecată pentru acţiunea de fond a fost stabilit la un an de la introducerea acţiunii, iar gradul de încărcare al instanţelor de judecată şi complexitatea cauzei nu vor permite, în mod obiectiv, ca soluţionarea să intervină într-un viitor foarte apropiat. Prin obligarea reclamanţilor la plata unor sume lunare, în mod nejustificat din punct de vedere juridic, reclamanţii nu pot beneficia de folosinţa sumelor percepute, astfel fiind diminuat lunar gradul de satisfacere a nevoilor personale şi familiale. Lipsirea de sumele de bani pe care reclamanţii le achită în mod nejustificat băncii produce un impact mai puternic în contextul crizei economice actuale. Menţinerea obligaţiei de a rambursa ratele în temeiul actului adiţional emis de către bancă în aplicarea O.U.G. nr. 50/ 2010 poate conduce la pierderea dreptului de proprietate asupra bunurilor pe care reclamanţii le au în patrimoniu.
în baza actului adiţional emis în aplicarea O.U.G. nr. 50/2010, dobânda reclamanţilor a devenit variabilă. Structura dobânzii variabile cuprinde un indice variabil şi o marjă fixă. In prezent, indicii folosiţi la calculul dobânzii se află la un minim istoric. Consecinţele valorii scăzute a indicilor sunt stabilirea unei marje la o valoare mai mare şi probabilitatea creşterii constante a dobânzii ca efect al creşterii indicilor. Prin creşterea ratei dobânzii se va ajunge la imposibilitatea obiectivă de a achita ratele aferente creditelor, fapt ce va determina scadenţa anticipată a acestora, cu consecinţa executării silite a garanţiilor şi pierderea dreptului de proprietate asupra acestora sau a altor bunuri din patrimoniul reclamanţilor. In măsura în care reclamanţii nu îşi vor achita obligaţiile lunare către bancă, aceasta va proceda la înscrierea lor în sisteme de evidenţă a persoanelor cu risc bancar precum Centrala Riscurilor Bancare sau Biroul de Credit SA. înscrierea reclamanţilor în aceste baze de date va influenţa accesul lor la surse financiare pe o perioadă lungă de timp.
Urgenţa prezentei ordonanţe preşedinţiale este justificată şi prin prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Paguba constă în lipsa veniturilor care, în loc să fie utilizate în alte scopuri, personale, familiale sau de business, sunt virate nedatorat, lună de lună, la bancă şi se poate concretiza în pierderea dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniu ce intervine în situaţia executării silite a reclamanţilor ca efect al declarării scadenţei anticipate pentru neplata creditului. Cu privire la imposibilitatea de a se repara paguba, se arată că lipsirea reclamanţilor de sumele de bani pe care le achită în mod nedatorat către bancă are ca efect pierderea definitivă a dreptului de a investi aceste sume de bani în creşterea şi educaţia copiilor, în concedii, în oportunităţi de business, aspecte care configurează o pierdere care nu s-ar putea repara. O pagubă imposibil de reparat apare şi sub aspectul executării silite, deoarece bunurile ce vor face obiectul executării silite vor intra în patrimoniul adjudecatarilor în mod definitiv. Chiar în situaţia în care reclamanţii ar obţine o hotărâre favorabilă pe fondul cauzei, desfiinţarea actului de adjudecare nu este posibilă.
S-a arătat că aparenţa dreptului trebuie examinată prin prisma aparenţei veridicităţii celor solicitate în acţiunea de fond. Sc arată că s-a invocat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor referitoare la dobândă şi anume a clauzelor care permit băncii modificarea ratei dobânzii în mod unilateral, a clauzelor din actele adiţionale, notificările sau comunicările care au modificat rata dobânzii sau tipul acesteia din fixă în variabilă, a clauzelor referitoare la calculul dobânzii anuale raportat la o perioadă de 360 de zile, a clauzelor referitoare la comisionul de risc, inclusiv după redenu-mirea acestuia „comision de administrare”.
Articolul 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 stabileşte că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fară a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale. Clauzele ce formează obiectul acţiunii se circumscriu în aceste prescripţii legale, deoarece contractele din care fac parte sunt contracte de adeziune şi condiţiile generale de vânzare sunt preformulate.
Dezechilibrul contractual pe care îl generează clauzele atacate este evident, deoarece cuantumul dobânzii este lăsat la discreţia exclusivă a băncii, care şi-a rezervat şi exercitat dreptul de a modifica cuantumul acesteia în mod arbitrar, afectând astfel interesele legitime ale reclamanţilor în calitate de consumatori. Reaua-credinţă a pârâtei este demonstrată de evoluţia cuantumului dobânzii în comparaţie cu evoluţia indicilor bancari. In perioada în care indicii EURIBOR, LIBOR şi ROBOR au avut creşteri pârâta a majorat cuantumul dobânzii, în schimb în momentul în care aceşti indici au scăzut banca nu a diminuat cuantumul dobânzii, creând astfel un dezechilibru contractual major.
Cu privire la calculul dobânzii, reclamanţii au susţinut că pârâta face erori de calcul în favoarea băncii, crescând cu doar câteva zeci de lei sarcina lunară a fiecărui împrumutat. Dezechilibrul pe care-l generează plata unor comisioane de risc calculat la soldul creditului este dat de injusteţea perceperii acestora faţă de costurile suportate de bancă în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului.
Aparenţa dreptului mai este probată prin declaraţiile venite din partea specialiştilor financiari. Reclamanţii au arătat că pârâta a ignorat poziţia autorităţilor cu privire la măsurile care trebuie luate şi dispoziţiile acestora prin care a fost amendată şi prin care i s-a pus în vedere să adapteze contractele şi să restituie sume încasate ilegal, pârâta continuând să perceapă sume în mod abuziv. în drept, au fost invocate prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000 şi art. 581 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia de necompetenţă materială, excepţia inadmisibilităţii şi a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale. (...)
Tribunalul a respins excepţia necompetenţei materiale a tribunalului faţă de caracterul comercial şi neevaluabil în bani al litigiului şi dispoziţiile art. 581 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. şi a încuviinţat administrarea în cauză a probei cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că reclamanţii au încheiat cu pârâta SC X. SA contracte de credit, iar prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar s-a solicitat, în baza art. 581 C. proc. civ., suspendarea plăţii ratelor scadente, a dobânzii şi a celorlalte costuri aferente contractelor de credit până la soluţionarea irevocabilă a cauzei pe fond aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii afirmând că acestea au fost stabilite prin clauze abuzive în sensul art. 6 din Legea nr. 193/2000.
Tribunalul apreciază că susţinerea pârâtei potrivit căreia cererea reclamanţilor ar fi inadmisibilă, deoarece Legea nr. 193/2000 nu ar permite consumatorilor să se adreseze direct instanţei judecătoreşti decât după momentul în care faza iniţiată de A.N.P.C. în faţa instanţei a fost finalizată nu poate fi primită, deoarece art. 14 din Legea nr. 193/2000 prevede posibilitatea ca persoanele care acţionează în calitate de consumatori prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea dispoziţiilor acestei legi să se adreseze direct instanţelor judecătoreşti, în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.
Potrivit art. 581 C. proc. civ., „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”. Din acest text legal rezultă că pentru a fi admisă, cererea de ordonanţă preşedinţială trebuie să îndeplinească anumite condiţii: măsura solicitată să fie vremelnică, să fie urgentă, să nu prejudece fondul, iar aparenţa dreptului să fie în favoarea reclamanţilor.
In prezenta cauză nu sunt întrunite cumulativ aceste condiţii. Deşi se solicită să se dispună o măsură vremelnică, respectiv suspendarea plăţii ratelor până la soluţionarea cererii pe fond, cererea de ordonanţă preşedinţială nu îndeplineşte cerinţele ca măsura să fie urgentă, să nu se prejudece fondul cauzei şi ca aparenţa dreptului să fie în favoarea reclamanţilor.
Condiţia ca măsura solicitată să fie urgentă trebuie analizată din perspectiva scopului acesteia, măsura trebuind să fie luată „pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”. Reclamanţii au arătat că dreptul păgubit prin întârziere ar fi acela de a dispune de sumele pe care ar trebui să le plătească lunar băncii, conform graficelor de rambursare emise de aceasta, iar paguba iminentă şi care nu s-ar putea repara ar consta în lipsa veniturilor virate nedatorat către bancă, ce ar putea fi utilizate în alte scopuri, precum şi în pierderea dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniu în situaţia executării silite a reclamanţilor ca efect al declarării scadenţei anticipate pentru neplata creditului.
Atât dreptul despre care reclamanţii afirmă că ar fi păgubit prin întârziere, cât şi paguba ce constă în lipsirea de o parte din venituri nu ar fi imposibil de reparat, deoarece în situaţia în care se va dovedi că reclamanţii au plătit băncii sume în plus, nedatorate, aceştia au posibilitatea recuperării lor pe calea unei cereri în justiţie, scutită de plata taxelor judiciare de timbru, formulată ulterior sau concomitent cu acţiunea în constatarea nulitătii clauzelor abuzive. De
* * asemenea, pericolul ca reclamanţii să piardă dreptul de proprietate asupra bunurilor proprii din cauza neplăţii ratelor nu este iminent, ci reprezintă doar o ipoteză lansată dc reclamanţi, în cauză nefacân-du-se proba că pârâta ar fi declarat scadenţa anticipată a vreunuia dintre contractele de crcdit şi nici că ar fi întreprins vreo măsură de executare silită asupra bunurilor reclamanţilor, astfel încât se constată că măsura solicitată nu este urgentă.
De asemenea, măsura solicitată de reclamanţi este de natură să prejudece fondul cauzei, deoarece pentru ca aceasta să fie dispusă este necesară analizarea clauzelor despre care reclamanţii afirmă că sunt abuzive din perspectiva art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Nici aparenţa dreptului nu este în favoarea reclamanţilor, care, beneficiind de acordarea unor credite, s-au obligat la plata către bancă a ratelor ce cuprind suma împrumutată, dobânzi şi comisioane, solicitarea de suspendare a plăţii ratelor fiind în contradicţie cu principiul forţei obligatorii a contractului, consacrat prin art. 969 C. civ., potrivit căruia „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. De asemenea, se observă faptul că reclamanţii solicită suspendarea temporară a plăţii ratelor, deşi doar despre o parte din sumele datorate cu titlu de rate se afirmă că ar fi abuzive (respectiv o parte din dobândă şi comisioane).
Cum reclamanţii nu solicită doar suspendarea plăţii sumelor ce ar fi efectul clauzelor abuzive, ci şi a părţii din rate ce reprezintă capitalul împrumutat, tribunalul apreciază că cererea de ordonanţă preşedinţială este şi neîntemeiată, fiind de neconceput ca împrumutaţii să fie autorizaţi să nu achite la scadenţă capitalul împrumutat.
De asemenea, trebuie observat că pârâta este o bancă, deci un comerciant al cărui obiect de activitate constă în acordarea de împrumuturi, astfel încât este firesc ca aceasta să perceapă dobânzi şi comisioane, împrumuturile nefiind acordate cu titlu gratuit.
| ← ANULARE ACT ADMINISTRATIV. Jurisprudență Acte ale... | RECURS LITIGII CU PROFESIONISTI. Procedura insolventei.... → |
|---|
