Procedura insolvenţei. deschidere procedură. apel exercitat împotriva încheierii de respingere a cererii debitoarei de obligare a creditoarei la consemnarea unei cauţiuni. inadmisibilitatea apelului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 134 din data de 24.05.2018
Apel exercitat împotriva Încheierii de respingere a cererii debitoarei de obligare a creditoarei la consemnarea unei cauțiuni. Inadmisibilitatea apelului
Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 134 din 24.05.2018
- art. 72 alineat 1 din Legea nr.85/2006
- art. 235 și art. 466 alin. 5 Cod de procedură civilă
Prin Încheierea de ședință din (...), Tribunalul (...) a amânat judecarea cauzei pentru data de (...), pentru când părțile au termenul în cunoștință, potrivit art.42 alin.(8) și (10) din Legea 85/2014.
A respins cererea de obligare a creditoarei la consemnarea unei cauțiuni.
A respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, referitoare la sintagma "nu mai mult de 40.000 lei";, prevăzută la art.72 alin.1 din Legea 85/2014.
A constatat că s-au depus la dosar Note de ședință, prin care s-au invocat o serie de excepții, a prorogat aceste discuții (inadmisibilitatea cererii reconvenționale, excepție de necompetență funcțională la reconvențională) la un alt termen de judecată.
A pus în vedere debitoarei ca pentru termenul următor să depună la dosar balanțele sintetice la data de 31.12.2017, respectiv la data de 31.03.2018.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ce privește cererea de obligare a creditoarei la plata unei cauțiuni, din susținerile părților instanța nu a putut reține reaua credință a creditoarei.
Fără a se pronunța pe fondul raporturilor dintre părți, judecătorul sindic a constatat că, creditoarea a formulat cererea în baza unui Contract de credit și a Actelor Adiționale la acesta, astfel că, doar în urma analizării caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, respectiv al stării de insolvență invocată în speță, se va putea aprecia, eventual și asupra bunei sau rele credințe a creditoarei.
Nu în ultimul rând instanța a reținut că creditoarea este una din băncile cele mai importante din sistemul bancar național, iar acoperirea eventualelor pagube invocate de debitoare nu este limitată doar la cauțiunea care s-ar depune în acest dosar.
În aceste condiții instanța a apreciat că nu se impune obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni, sens în care a respins cererea debitoarei.
Având în vedere că instanța a respins cererea de obligare a creditoarei la plata unei cauțiuni, s-a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de debitoare nu are nicio legătură cu soluționarea prezentei cauze, excepția ar fi fost admisibilă, în condițiile în care judecătorul sindic ar fi admis cererea de obligare a creditoarei la plata cauțiunii prevăzute de art.72 alin.1 din Legea nr.85/2014.
În aceste condiții, judecătorul sindic în baza art.29 alin.1 și alin.5 din Legea 47/1992 a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel debitoarea (...) SA solicitând admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul obligării băncii la plata unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoarea creanței afirmate și respingerii excepției de inadmisibilitate și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 72 alin. 1 teza I partea finală din Legea nr. 85/2014, în ceea ce privește sintagma "dar nu mai mult de 40.000 lei";, raportat la dispozițiile art. 16 și 21 din Constituție și art. 29 din Legea nr. 47/1992 - față de al doilea capăt de cerere fiind dispusă recalificarea căii de atac din apel în recurs, disjungerea lui și formarea unui nou dosar de recurs, asociat, ce a fost reluat în complet de recurs.
În ceea ce privește cererea de apel formulată în sensul obligării intimatei (...) la plata unei cauțiuni, apelanta invocă prevederilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, apreciind că rolul cauțiunii este acela de a credibiliza intenția creditorului, ea urmând a fi folosită ulterior, pentru acoperirea prejudiciilor materiale și de imagine provocate debitorului, dacă se adeverește că cererea de deschidere a procedurii insolvenței este neîntemeiată și a îmbrăcat haina abuzului de drept.
Iar în ceea ce privește cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de bancă, se arată că aceasta nu poate primi protecția instanței, întrucât a fost gnerată de un scop ilicit, o
eventuală deschidere a procedurii insolvenței neputând să îi profite creditorului care, în cazul în care ar considera că deține o creanță certă și exigibilă, ar putea să-și materializeze creanța mult mai ușor prin respectarea prevederilor din contractul de credit și, ulterior, în eventualitatea în care această procedură nu ar da roade, demararea unor proceduri de executare silită.
Apreciind că scopul băncii nu este de a-și recupera creanța, ci de a determina, cu orice preț, intrarea debtioarei în procedura insolvenței, apelanta susține că o astfel de atitudine creează grave prejudicii societății debitoare prin menținerea pe rolul instanțelor de judecată a unor cereri de deschidere a procedurii insolvenței profund neîntemeiate, motiv pentru care cererea de obligare a băncii la achitarea unei cauțiuni de 10% din suma pretinsă apare ca fiind, în mod evident, întemeiată.
Totodată, apelanta susține că cererea băncii reprezintă un grav abuz de drept și urmărește ca prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței, debitoarea să fie forțată să achite o sumă de bani ce nu este scadentă, sens în care invocă dispozițiile art. 12 Noul Cod de procedurăcivilă, art. 54 din Constituție și art. 15 din Noul cod civil care conduc la aceeași concluzie, anume că drepturile trebuie exercitate cu bună credință.
În ceea ce privește cele două elemente ale abuzului de drept procesual apelanta arată că elementul subiectiv - reaua-credință se identifică întocmai cu comportamentul petentei, care uzează de cererea de deschidere a procedurii insolvenței nu potrivit scopului în vederea căruia acest drept este recunoscut de lege, ci doar ca mijloc de presiune și șantaj a debitoarei, iar elementul obiectiv ce constă în deturnarea dreptului de la finalitatea sa legală, constă în deturnarea scopului Legii 85/2014 care instituie o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Prin întâmpinarea formulată, intimata (...) a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibil a apelului, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiat.
Sub aspectul inadmisibilității, intimata arată că prin soluția dată de Tribunalul (...) cu privire la cererea debitoarei de obligare a (...) la plata unei cauțiuni, instanța a soluționat o chestiune incidentală, în pregătirea judecării pe fond a cauzei. Pe cale de consecință, asupra cererii de stabilire a unei cauțiuni, instanța se pronunță prin încheiere premergătoare.
Deși posibilitatea stabilirii de către judecător a obligației de plată a unei cauțiuni în sarcina celui ce promovează o cerere de deschidere a procedurii insolvenței este consacrată de art. 72 din Legea 85/2014, textul legal nu instituie o cale de atac distinctă, specială, în ceea ce privește soluția instanței cu privire la acest aspect.
Pe cale de consecință, pentru a determina când și cum poate fi atacată soluția instanței cu privire la cererea de stabilire a unei cauțiuni, intimata susține că trebuie făcută aplicarea dispozițiilor art. 466 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Așadar, în lipsa unor prevederi speciale, încheierea prin care judecătorul dispune cu privire la cerere de stabilire a unei cauțiuni poate fi atacată cu apel doar odată cu fondul, respectiv odată cu soluția pe care instanța o va da cu privire la cererea principală de deschidere a procedurii insolvenței cu privire la debitoare.
În acest context, apelul promovat de debitoare în acest moment, respectiv înainte de soluționarea pe fond a cauzei cu care instanța a fost investită, împotriva soluției Tribunalului (...) cu privire la cererea de stabilire a unei cauțiuni apare drept o cale de atac neprevăzută de lege, deci inadmisibilă.
Examinând apelul declarat în cauză, prin prisma excepției inadmisibilității, invocată de intimată, instanța a reținut următoarele:
În fapt, apelanta a exercitat calea de atac în cauză împotriva măsurii judecătorului sindic de respingere a cererii de obligare a creditoarei la consemnarea unei cauțiuni, inserată în încheierii de ședință din (...).
Problema esențială ce se impune a se clarifica în cauză este aceea de a stabili dacă, împotriva dispoziției judecătorului sindic la care ne referim, cuprinsă în încheierea de ședință menționată, se poate exercita, separat, calea de atac ordinară.
Conform art. 72 alin. 1) teza întâi din Legea 85/2014, în cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditor, la cererea debitorului, exercitată în termenul prevăzut la alin. (3), respectiv de 10 zile de la primirea cererii de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic poate dispune, prin încheiere, în sarcina creditorului consemnarea la o bancă a unei cauțiuni de până la 10% din valoarea creanței, dar nu mai mult de 40.000 lei.
Așadar, în situația în care, creditorul a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de debitor, acesta, în termen de 10 zile de la primirea cererii poate solicita instanței obligarea celui dintâi la plata unei cauțiuni.
Curtea a observat că, potrivit art. 466 alin. 4 Cod procedură civilă, încheierile premergătoare nu pot fi atacate cu apel separat, afară de cazul când legea dispune altfel.
De asemenea, art. 235 Cod procedură civilă stabilește că instanța nu este legată de încheierile premergătoare, cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii și definește încheierile interlocutorii, ca fiind acelea prin care, fără a se hotărî în tot asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor legale enunțate, s-a apreciat că încheierea pronunțată are un caracter interlocutoriu, deoarece, prin intermediul ei, fără a se tranșa în totalitate asupra litigiului, s-a soluționat o chestiune litigioasă, respectiv s-a soluționat cererea debitoarei de obligare a creditoarei la plata unei cauțiuni, legând instanța de măsura pe care a ordonat-o, în sensul că nu mai poate reveni asupra ei printr-o încheiere ulterioară sau prin hotărârea finală.
Astfel, doar în urma soluționării cererii în discuție cu privire la plata cauțiunii solicitate de către debitoare, deci după rezolvarea aceste chestiuni litigioase prealabile, judecătorul sindic poate să se pronunțe cu privire la cererea de deschidere a procedurii insolvenței, aceasta formând, de fapt, obiectul principal al litigiului dedus judecății pe care trebuie să-l tranșeze.
În acest context, pe bună dreptate a afirmat intimata că, încheierea atacată nu poate fi atacată decât odată cu fondul.
Nu poate fi primită astfel, apărarea apelantei conform căreia, prin art. 466 alin. 4 Cod procedură civilă, se prevede că încheierile premergătoare nu pot fi atacate cu apel separat, afară de cazul când legea dispune altfel, or, Codul insolvenței la art. 43 alin 1 reglementează că, hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic pot fi atacate cu apel la Curtea de apel.
În acest sens, se reține că, Legea 85/2014, prin art.45 alin. 1 și 2, stipulează atribuțiile judecătorului sindic în cadrul procedurii, stabilind cererile pe care le soluționează, printre ele, fiind și aceea de deschidere a procedurii insolvenței.
Prin urmare, cum solicitarea debitoarei de obligare a creditoarei introductive la plata unei cauțiuni, reprezintă o cerință prealabilă ce trebuie analizată pentru soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, este clar că orice obiecție cu privire la aceasta nu poate fi formulată decât odată cu exercitarea căii de atac a apelului împotriva acestei hotărâri și nu pe cale separată, din moment ce, Codul insolvenței, cu privire la această fază a procedurii prevede că, judecătorul sindic pronunță motivat hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței.
Pentru ansamblul argumentelor redate, apreciind că observațiile apelantei sunt nefondate, instanța în baza art. 248 coroborat cu art.480 alin. 1 Cod procedură, a admis excepția inadmisibilității apelului, formulată de intimata (...) SA și în consecință a respins ca inadmisibil apelul formulat.
| ← Apel. acţiune în daune delictuale, exercitată de beneficiarul... | Recurs. pretenţii. acţiune în regres exercitată împotriva... → |
|---|
