Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 5 din data de 15.01.2018

Pentru atragerea răspunderii în temeiul art. 169 alin. 1 din Legea 85/2014 este necesar, mai întâi, să se dovedească săvârșirea de către pârât a uneia dintre faptele menționate.

De asemenea, se poate observa că, potrivit art. 169 al. 1 din Legea 85/2014, se cere condiția expresă, ca faptele să fi cauzat starea de insolvență. Este subliniată astfel una dintre condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv legătura de cauzalitate dintre faptă și starea de insolvență.

Prin Decizia civilă nr. 219/A/29.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a Civilă, a fost respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 5/15.01.2018 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. …, având ca obiect atragerea răspunderii fostului administrator al societății debitoare în temeiul art. 169 din legea nr. 85/2014.

Au fost menționate următoarele considerente pentru care a fost pronunțată această decizie:

Prin sentința civilă apelată Tribunalul Arad a respins cererea formulată de reclamantă în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, împotriva pârâtului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că se solicită să se atragă răspunderea pârâtului în baza art. 169, alin. 1, lit. a), c) , d) , e) și g) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 "(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori";.

Astfel cum practica judiciară a conturat, răspunderea instituită de art. 169 din Legea nr. 85/2014 este foarte apropiată de răspunderea civilă delictuală, împrumutând o mare parte dintre elementele acesteia: vinovăția civilă (care poate să îmbrace și forma culpei cele mai ușoare, cu excepția literei h care nu intră în discuție în prezenta cauză), prejudiciul, fapta să fie prevăzută de lege și să se demonstreze un raport de cauzalitate direct între elementele răspunderii delictuale.

Particularitatea pe care răspunderea instituită de art. 169 din Legea nr. 85/2014 o are este însă dată de rezultatul care trebuie să apară, respectiv raportul de cauzalitate să aibă o legătură directă cu apariția stării de insolvență, așa cum rezultă din prevederea însăși a art. 169 din lege.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă, judecătorul sindic a constatat că debitoarea a avut ca și asociat pe pârât care a avut și calitatea de administrator statutar, potrivit înscrisului de la fila 8 dosar, prin urmare, acesta are calitatea procesuală cerută de lege pentru a putea să fie pârât în cauza de față.

La data deschiderii procedurii insolvenței însă, reprezentant legal al debitoarei era alt practician în insolvență, desemnată în această calitate la data de 07.12.2015.

Este adevărat că de la data deschiderii procedurii - 26.09.2016 au trecut mai puțin de doi ani, astfel că acțiunea de față, deși privește datorii vechi, nu este prescrisă, deoarece, potrivit art. 170 din Legea nr. 85/2014 "Acțiunea prevăzută la art. 169 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de insolvență.";, însă ceea ce s-a impus a se analiza aici este fiecare element al răspunderii pentru fiecare dintre faptele pentru care se cere atragerea răspunderii.

Astfel, prima dintre faptele pentru care se solicită atragerea de răspundere este, în opinia judecătorului-sindic, fapta prevăzută de litera d) a art. 169 "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă;";.

Este de netăgăduit că, după comunicarea, la data de 07.03.2017, au fost strânse toate documentele societății și predate lichidatorului judiciar care a emis comunicarea, predarea având loc la data de 21.04.2017, astfel cum chiar reclamantul recunoaște.

Mai mult, o analiză a acestor documente a fost efectuată de reclamant și expusă pe larg în precizarea de acțiune, însă, cu privire la aceste aspecte, judecătorul-sindic a observat că niciodată nu a fost citat fostul lichidator, deși acesta este cel care a formulat acțiunea de deschidere a procedurii, prin urmare, acesta avea sarcina întocmirii anumitor situații financiare și depunerii lor la autorități.

Potrivit art. 233 din Legea nr. 31/1990 în vigoare la data numirii lichidatorului la ORC "(1) Dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării. (…). (2) Din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot întreprinde noi operațiuni. În caz contrar, aceștia sunt personal și solidar răspunzători pentru acțiunile întreprinse. (3) Interdicția prevăzută la alin. (2) se aplică din ziua expirării termenului fixat pentru durata societății ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea generală sau declarată prin sentință judecătorească. (4) Societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia.";

Având în vedere cele de mai sus, judecătorul-sindic nu a putut reține în nicio situație faptul că nu s-au predat actele societății către noul lichidator judiciar desemnat de judecătorul-sindic - reclamant în prezenta cauză, deoarece, de la data de 05.11.2010 debitoarea a fost dizolvată.

De asemenea, din actele din dosarul de bază, rezultă că și lichidatorul menționat a înlocuit pe alt lichidator -care, de asemenea, nu a fost niciodată notificat de reclamantă pentru a preda documentele contabile ori situațiile întocmite.

Primul lichidator a fost desemnat la cererea A.N.A.F. - D.G.F.P.R. Timișoara - A.F.P. Arad, tocmai pentru că societatea avea datorii către bugetul de stat care, conform actelor depuse în acest dosar, dar și în cel de bază, erau de aproximativ 18.000 lei.

Cu toate că reclamanta a avut un lichidator, că nu mai avea un sediu valabil, A.N.A.F. a insistat să comunice diferite înscrisuri și somații la sediul de mai sus, niciodată la sediul lichidatorului, facilitând în acest mod creșterea datoriei față de sine prin adăugarea de dobânzi, majorări, penalități de întârziere, care, în cazul datoriilor către această entitate nu sunt de neglijat și se adaugă pentru fiecare zi de întârziere la plată.

Cum nici reclamantul, nici o altă entitate nu a susținut că pârâtul ar fi întreprins alte activități în afara celor de lichidare efectivă, iar datoria lichidatorului desemnat la Registrul Comerțului era de a întocmi situații financiare, potrivit art. 237 alin. 6, 7 și 8 din Legea nr. 31/1990 "(6) După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi. Oficiul Național al Registrului Comerțului, la cererea oricărei persoane interesate, inclusiv a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, procedează la numirea unui lichidator înscris în Tabloul Practicienilor în Insolvență. Remunerarea lichidatorului se face din averea societății dizolvate sau, în lipsă, din fondul de lichidare, constituit potrivit legii. Remunerația lichidatorului este în cuantum fix de 1.000 lei, decontul final al cheltuielilor efectuate de lichidator în legătură cu lichidarea societății urmând a se face, pentru situația în care nu există bunuri în averea societății dizolvate, de către Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, la solicitarea lichidatorului.

(7) Rezoluțiile pronunțate în condițiile alin. (6) se comunică electronic lichidatorului numit, se publică pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și pe portalul de servicii on-line al acestuia și se înregistrează în registrul comerțului. În exercitarea atribuțiilor sale de lichidare, atunci când lichidatorul este numit de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, la cererea oricărei persoane interesate, acesta este scutit de orice taxă, tarif, comision, taxă judiciară de timbru și altele asemenea.

(8) Dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii definitivă a hotărârii de dizolvare nu s-a formulat nici o cerere de numire a lichidatorului potrivit prevederilor alin. (6), Oficiul Național al Registrului Comerțului sau orice persoană interesată poate solicita tribunalului radierea societății din registrul comerțului.";

Având în vedere și faptul că lichidatorul desemnat în condițiile mai sus menționate primește onorariu pentru activitatea desfășurată, rezultă că prezumția relativă invocată în cazul pârâtului nu funcționează, nu el era cel care trebuia să țină o evidență fiscală specifică operațiunii de lichidare, ci practicianul desemnat, astfel că, lipsește cu desăvârșire culpa pârâtului cu privire la acest aspect.

De asemenea, prezumția nu poate funcționa în acest caz, tocmai pentru că celui ce îi revenea obligația să țină contabilitatea unei societăți aflată în lichidare era lichidatorul desemnat de ANAF.

Având în vedere cele de mai sus, judecătorul sindic a respins acțiunea pentru lit. d a art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Cu privire la lit. a din art. 169 a Legii nr. 85/2014 "au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;"; judecătorul-sindic a constatat că creditele bancare și de leasing au fost achitate din sumele obținute din activitatea curentă a societății către bănci, respectiv societățile de leasing, inclusiv cu sumele de bani obținute din vânzarea autoturismului societății debitoare, care a avut loc la data de 14.06.2009.

De asemenea, așa cum reține în analiza documentară făcută de reclamant, toate bunurile societății au fost vândute, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata datoriilor societății, inclusiv a împrumutului acordat de către administratorii statutari, această din urmă plată fiind făcută doar parțial, în sumă de 10.000 lei în loc de 22.600 lei, așa cum de altfel rezultă din bilanțul contabil la 31.01.2006.

De asemenea, marfa nevândută a fost returnată furnizorilor, iar mașinile neachitate au fost restituite societăților de leasing.

Prin urmare, fapta nu a fost probată, dimpotrivă a fost dovedit faptul achitării datoriilor constând în credite bancare și de leasing, vânzări de bunuri și plata creditorilor, mai puțin o parte din creanța datorată unicului creditor înscris la masa credală.

O dovadă a acestor fapte este chiar situația potrivit căreia niciun alt creditor nu s-a mai înscris la masa credală, deci nu este dovedită nici o altă datorie.

Având în vedere cele de mai sus, judecătorul sindic a respins cererea întemeiată pe art. 169, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2014.

Cu privire la lit. c) "au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți";, judecătorul-sindic a constatat că societatea a fost dizolvată la data de 05.11.2010, deci cu mult înainte de apariția stării de insolvență, iar simplul fapt al acumulării de accesorii la datoria bugetară a dus la apariția stării de insolvență.

De asemenea, deși prevederile mai sus citate au fost incluse în lege încă din luna iunie 2015, lichidatorul desemnat, deși avea în favoarea sa o practică favorabilă, în loc să ceară direct radierea debitoarei din evidențele sale, a solicitat deschiderea procedurii de insolvență după ce creanța creditorului a crescut semnificativ, vechea creanță nefiind suficient de mare ca să atragă insolvența.

Prin urmare, nici această faptă nu a putut fi reținută în sarcina pârâtului care nu "a continuat"; o activitate care ducea la încetarea de plăți apte să atragă insolvența, astfel că judecătorul sindic va respinge cererea și pentru această faptă.

Cu privire la art. 169, alin. 1, lit. e "au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;";, judecătorul-sindic a constatat că nu a fost administrată nici o dovadă care să demonstreze că pârâtul a ascuns active ori că a mărit fictiv pasivul societății, dimpotrivă, lichidatorul desemnat la ORC a așteptat să crească datoria bugetară suficient cât să poată demara o acțiune în insolvență, prin urmare datorită atitudinii pasive a acestuia valoarea creanței bugetare a ajuns la valoare din tabelul de creanțe, mai mare decât valoarea prag instituită de art. 5, punctul 72 al Legii nr. 85/2014.

Prin urmare, a respins cererea întemeiată pe art. 169, alin. 1, lit. e din Legea nr. 85/2014.

Cu privire la fapta prevăzută de art. 169, alin. 1, lit. g) "în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori;";, judecătorul-sindic, analizând documentele contabile depuse la dosar precum și analiza făcută chiar de reclamantă, a constatat că încetarea de plăți a intervenit în anul 2009, an în care aproape toate datoriile au fost achitate, mai puțin o sumă de aproximativ 18.000 lei, mult mai mică decât valoarea-prag prevăzută la art. 5, punctul 72 din Legea nr. 85/2014.

Prin urmare, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 169, alin. 1 din Legea nr. 85/2014 al existenței unui raport de cauzalitate între faptă, prejudiciu și culpă, deoarece suma de 18.000 lei datorie nu putea aduce societatea în starea de insolvență.

Legiuitorul a mai făcut precizarea potrivit căreia fapta nu trebuie să depășească legătura directă de cauzalitate între insolvență, culpă și prejudiciu, prin urmare, judecătorul-sindic nu a putut reține că încetarea de plăți a adus insolvența.

Dimpotrivă, așa cum s-a menționat mai sus, majorarea datoriei inițiale cu mai mult de jumătate s-a produs din culpa exclusivă a lichidatorilor pasivi care au așteptat fără a întreprinde nimic, ca societatea debitoare să aibă o creanță suficient de mare ca să poată solicita deschiderea procedurii, iar o astfel de faptă nu poate fi imputată pârâtului.

Cu privire la alte fapte menționate de către reclamantă, cum ar fi creditarea societății "pentru activități curente";, care nu înseamnă neapărat creditare pentru plata datoriei față de asociați, ori luarea unor mașini în leasing, nu sunt de natură să demonstreze vinovăția pârâtului în a crea premisele insolvenței, ci pot fi incluse doar în sfera deciziilor manageriale neinspirate sau prea optimiste, având în vedere și faptul că nu s-a dovedit cu nici un document că mașinile în leasing nu ar fi fost utilizate în interesul exclusiv al debitoarei, ori sumele de bani luate cu credit bancar ar fi fost utilizate în scopuri străine activității societății debitoare.

Analiza celor doi ani anteriori deschiderii procedurii nu a fost făcută, în fapt de reclamantă, ci aceasta a analizat fapte datate în anul 2009, prin urmare, nu a fost remarcată nicio altă faptă de natură să impună atragerea răspunderii pârâtului în baza art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Cum judecătorul-sindic nu a putut să stabilească, pe baza probelor administrate, niciun fel de legătură de cauzalitate dintre soldul de casierie nepredat la care face referire reclamanta și ajungerea debitoarei în starea de insolvență, iar elementele acțiunii civile delictuale în raport direct de cauzalitate cu insolvența, au relevat nedovedirea elementelor răspunderii instituite de art. 169 din Legea nr. 85/2014, pentru fiecare dintre situațiile pentru care a fost formulată prezenta acțiune, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a hotărârii atacate ca fiind netemeinică, admiterea acțiunii în răspundere patrimonială, obligarea pârâtului la plata către debitoarea insolvență a sumei de 45.906 lei reprezentând pasivul societății și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar.

În motivare, arată că instanța de fond în mod eronat a constatat că nu există un raport de cauzalitate între fapta debitorului și apariția stării de insolvență.

Astfel, așa cum a fost precizat și în cererea de chemare în judecată, fapta ilicită a debitorului care a condus și a favorizat apariția stării de insolvență, constă în "nepredarea documentelor contabile către lichidatorul judiciar", în speța de față.

Pârâtul în calitate de administrator social al debitoarei, nu a depus la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență coroborat cu art. 82 din Legea nr. 85/2014, respectiv: bilanțul și copii după registrele contabile curente; o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; o listă a numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate sau contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile de preferință; o listă cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive; contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii; o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în procedura simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale.

Menționează că, în calitate de lichidator judiciar desemnat de către unicul creditori înscris la masa credală, a procedat la notificarea debitorului privind numirea sa, și la solicitarea de a se preda documentele contabile, prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

De asemenea, a transmis notificarea menționată anterior, cu solicitarea expresă de a se preda documentele contabile ale debitoarei, către administratorul social .

Ambele notificări au avut confirmare de primire.

Având în vedere faptul că administratorul social și asociatul au primit notificările transmise, aceștia nu se pot prevala de faptul că nu sunt informați despre starea societății debitoare și despre obligațiile legale prevăzute în sarcina acestora prin Legea nr. 85/2014.

Conform art. 169 lit. d) din Legea nr. 85/2014 "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: [...] d) au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă [...];"

Așadar, se poate observa că instanța în mod greșit a reținut că toate documentele societății au fost predate lichidatorului în data de 07.03.2017, deoarece la acea dată, așa cum a menționat în răspunsul la întâmpinare, au fost predate doar parțial documentele contabile, fiind de altfel predare incompletă a acestora, care echivalează cu o nepredare.

De asemenea, nu poate fi de acord cu precizarea instanței, conform căreia "lipsește cu desăvârșire culpa pârâtului cu privire la acest aspect și nu poate funcționa prezumția de culpă întrucât obligația de a ține contabilitatea revenea lichidatorului". Contabilitatea nu putea fi ținută de către apelant deoarece documentele prezentate erau incomplete și din documentele predate nu putea fi realizată o contabilitate relevantă.

Omisiunea pârâtului de a nu prezenta documentele contabile în termen, după multiple notificări, echivalează cu reaua credință a acestuia, de unde rezultă și prezumția de culpă.

Mai mult decât atât, în Decizia civilă nr. 556/A pronunțată în data de 25.09.2017 de către Curtea de Apel Timișoara, secția a II - a civilă, se statuează că soluția legislativă instituită prin dispozițiile art. 169 alin. l lit. d) din Legea nr. 85/2014 este defectuoasă, întrucât se referă in terminis numai la prezumția de culpă și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, în realitate intenția legiuitorului fiind aceea de a institui prezumția și cu privire la fapta în sine, orice altă interpretare lipsind textul de finalitate. Astfel prin nepredarea documentelor contabile (refuzul de preda - omisiunea de a preda), lichidatorul judiciar se află în imposibilitate de a analiza modul în care a fost organizată și condusă activitatea debitoarei.

Sub imperiul vechiului cod, instanțele judecătorești refuzau să antreneze răspunderea deoarece nu putea fi asimilat refuzul/omisiunea predării cu fapta.

Așadar, singura interpretare aptă să producă consecințe, este aceea că prezumția vizează și existența faptei, numai o asemenea premisă fiind aptă să facă posibilă aplicarea prezumției cu privire la culpă și legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Prin urmare, tot Curtea constată că, odată dovedită calitatea pârâtului de administrator la acel moment, al declanșării procedurii de insolvență, în sarcina acestuia există obligația de predare a documentelor contabile către lichidatorul judiciar.

Art. 73 din Legea nr. 31/1990 modificată și republicată, art. 10 și art. 20 din Legea Contabilității nr. 82/1991 prevăd obligația administratorului social de a ține registrul jurnal, registrul inventar și registrul cartea mare prevăzute de lege și de a urmări efectuarea corectă a evidențelor și mențiunilor din aceste documente și de asemenea, indică răspunderea administratorului social pentru organizarea și conducerea contabilității.

Totodată, Legea nr. 85/2014, la art. 169 lit. d) statuează că membrii organelor de conducere ce "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea." se fac vinovați de aducerea persoanei juridice în imposibilitate de plată, astfel existând posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a acestora în vederea acoperii prejudiciului cauzat creditorilor de bună-credință.

Mai mult decât atât, referitor la cele precizate de instanță și de pârât, și anume, că vinovăția pârâtului nu a fost dovedită calificând-o ca pe o decizie managerială neinspirată și că nu există vinovăția sub forma intenției, și că dacă ar fi existat, această prezumție a fost răsturnată prin dorința de predare și predarea efectivă a documentelor, trebuie făcute anumite precizări.

În primul rând, în această speță este incidență forma de răspundere delictuală din dreptul comun, fiind îndeplinite toate condițiile necesare antrenării răspunderii așa cum prevede și art. 1349 din Noul Cod Civil: existența prejudiciului; existența faptei ilicite; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul; existența vinovăției. Așadar, vinovăția poate îmbrăca orice formă, inclusive culpa.

Mai mult decât atât, nu este niciunde specificat în mod expres, inclusiv în Legea 85/2014 că este necesară intenția ca formă a vinovăției pentru angajarea răspunderii delictuale patrimoniale.

Faptele săvârșite de administratorul social au favorizat ajungerea în stare de încetare de plăți. Aceste fapte sunt determinante în lipsirea societății de lichiditățile necesare achitării masei credale, tocmai pentru că societatea a fost administrată cu rea - credință și neglijență, ceea ce a condus la imposibilitatea creditorilor de a-și recupera creanțele.

Este faptă ilicită nu numai acțiunea, dar și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către administratorul social.

Efectele negative pe care societatea le-a suferit ca rezultat al săvârșirii faptei ilicite a administratorului social menționate anterior sunt evidente, prejudiciul creat constând în ajungerea societății în stare de insolvență, așa cum aceasta este definită de dispozițiile art. 5 pct. 29 din Legea 85/2014: "[...] insolvență este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile [...]", acest prejudiciu fiind și cuantificat și dovedit în mod clar prin cuantumul masei credale al debitoarei, în speță 45,906 lei. Totodată trebuie precizat faptul că până la data prezentei prejudiciul este unul cert și necontestat.

Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă de angajare a răspunderii administratorului social, deoarece are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente către creditori și implicit prejudicierea acestora.

Față de cele prezentate, consideră că sunt întrunite condițiile de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului social, respectiv: fapta ilicită, care se încadrează în ipotezele enumerate de lege, prin care s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență, prejudiciul cert și direct, dovedit atât sub aspectul existenței cât și sub aspectul întinderii, cauzat în mod direct și nemijlocit de fapta ilicită dovedită, raportul de cauzalitate, respectiv dovedirea faptului că prin aceste fapte s-a contribuit la ajungerea debitorului în starea de insolvență și existența vinovăției, răspunderea putând fi antrenată indiferent de forma de vinovăție constatată.

Arată că, din documentele predate de către reprezentantul administratorului social reiese faptul că, deși debitoarea era dizolvată încă din anul 2006, societatea a desfășurat activitate până în anul 2009, sub controlul administratorului social pârât.

Astfel, cu privire la constatările judecătorului-sindic, referitoare la incidența art. 169 lit. a din Legea nr. 85/2014 conform căruia au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, precizează că, din analiza documentelor contabile din perioada 31.12.2005-30.10.2009, se observă că activitatea economică inițiată de către societatea debitoare în anul 2005 a rezultat cu un profit de 1.994, urmând ca la nivelul anului 2006 să fie înregistrat un rezultat financiar - un profit considerabil de mare de 32.451 lei.

Din cauza unei gestiuni ineficiente, contractarea de credite bancare utilizate pentru restituirea creditării acordate de către pârât, precum și din cauza manifestării pasivității în analiza și elaborarea unei strategii financiare, analiza pragului de rentabilitate, societatea debitoare a ajuns în starea de incapacitate de plată a datoriilor, înregistrarea unor pierderi considerabil de mari.

Din analiza bilanțurilor contabile din perioada 2007-2008, se observă că prima pierdere rezultată din activitatea economică desfășurată de debitoare a fost de 4.189 la nivelul anului 2007, pierdere care a fost acoperită din profitul nerepartizat din perioada 2005-2006, respectiv 32.451 (capitalurile proprii ale debitoarei la data de 31.12.2007 fiind de 30.457 lei).

La data de 31.12.2008, conform bilanțului contabil, debitoarea înregistrează rezultatul financiar sub formă de pierdere de 61.808 lei (pierdere majorată de aprox. 15 ori față de nivelul înregistrat în anul 2007). Astfel, la nivelul anului 2008, capitalurile proprii ale debitoarei devin negative, respectiv de 31.351 lei.

Din analiza bilanțului contabil întocmit la data de 31.12.2008, se observă că societatea debitoare înregistrează disponibilități bănești în casierie și conturi bancare în cuantum de 47.195 lei, stocuri în valoare de 19.475 lei, creanțe comerciale de 12.059 lei, toate acestea reprezentând resurse financiare și materiale suficiente pentru plata la termen a obligațiilor fiscale restante în sumă de 4.050 lei, obligații neplătite conform Titlului executoriu nr. 1/30.12.2008 anexat la cererea de înscriere la masa credală a unicului creditor bugetar.

De asemenea, conform balanței de verificare aferente lunii octombrie 2009, societatea înregistrează disponibilități în casierie 41.695,84 lei, sumă care ar fi fost suficientă pentru plata obligațiilor fiscale restante la data de 30.10.2009 respectiv:

- obligații fiscale de plată în sumă de 4.050 lei, conform Titlului executoriu nr. 1/30.12.2008;

- obligații de plată în sumă de 6.195 lei, conform Titlului executoriu nr. 75/28.01.2009;

- obligații de plată în sumă de 10 lei, conform Titlului executoriu nr. 195/13.02.2009;

- obligații de plată în sumă de 3.954 lei, conform Titlului executoriu nr. 286/04.03.2009;

- obligații de plată în sumă de 994 lei, conform Titlului executoriu nr. 686/28.05.2009;

- obligații de plată în sumă de 4.572 lei, conform Titlului executoriu nr. 818/29.06.2009;

- obligații de plată în sumă de 1.317 lei, conform Titlului executoriu nr. 897/01.09.2009;

- obligații de plată în sumă de 1.315 lei, conform Titlului executoriu nr. 1247/19.11.2009.

Referitor la afirmațiile instanței, cum că toate bunurile au fost vândute, iar sumele au fost folosite pentru plata datoriilor societății, arată că potrivit balanței de verificare aferente lunii iunie 2009, societatea debitoare vinde autoturismul Dacia persoanei fizice (…)cu suma de 3.344,00 lei, conform facturii fiscale nr. 0904544/14.06.2009.

Contravaloarea autoturismului vândut a fost încasată în numerar în casieria societății debitoare, conform chitanței nr. 4935737/14.06.2009. Totodată, conform documentului contabil - Registru Jurnal aferent lunii iunie 2009, la data de 14.06.2009, societatea scoate din evidență autoturismul Dacia la valoarea de 4.033,62 lei,amortizarea cumulată de 1.344,54 lei și partea din valoarea activului valorificat de 2.689,08 lei sub formă de cheltuieli privind cedarea activului incomplet amortizat.

Astfel, din analiza documentelor contabile, se poate afirma că debitorul a valorificat o parte din activul patrimonial, veniturile, respectiv disponibilitățile bănești obținute, nu au fost utilizate pentru achitarea datoriilor restante la bugetul consolidat al statului privind contribuțiile la asigurările și protecția socială, taxa pe valoare adăugată, respectiv a utilizat disponibilitățile bănești existente în casieria societății în interes personal.

Referitor la incidența articolului 169 din Legea nr. 85/2014 "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/ sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: [...1 c)au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți", putem face următoarele precizări.

Din analiza documentelor contabile din perioada 31.12.2005-30.10.2009, se observă că activitatea economică inițiată de către societatea debitoare în anul 2005 a rezultat cu un profit de 1.994, urmând ca la nivelul anului 2006 să fie înregistrat un rezultat financiar - un profit de 32.451 lei.

Din cauza unei gestiuni ineficiente, contractarea contracte de leasing financiar - auto, contractarea de credite bancare utilizate pentru restituirea creditării acordate de către pârât, precum și din cauza manifestării pasivității în analiza și elaborarea unei strategii financiare, analiza pragului de rentabilitate, societatea debitoare a ajuns în starea de incapacitate de plată a datoriilor, înregistrarea unor pierderi considerabil de mari.

Prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență, se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. De asemenea se cere ca persoana răspunzătoare să fi desfășurat personal sau să fi dispus, în virtutea puterilor sale, desfășurarea unei activități neprofitabile având ca efect încetarea de plăți a persoanei juridice sau insolvabilitatea acesteia. Sfera de aplicare a textului de lege include atât luarea unei decizii privind continuarea desfășurării unei activități de afaceri, cât și omisiunea de a lua decizia de a sista activitatea de afaceri care conducea în mod vădit la starea de insolvență. Consecința continuării activității, încetarea de plăți, trebuie să fie una vădită, deci evidentă raportată la standardele de diligentă și prudență în conducerea afacerii de către administratorul social.

Tribunalul Harghita, prin sentința nr. 1942 din 15 septembrie 2008, a decis, printre altele, următoarele: se poate susține că administratorul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți dacă acesta a manifestat pasivitate în achitarea datoriilor fiscale, precum și dacă nu a efectuat analizele necesare determinării pragului de rentabilitate care exprimă acel volum al activității pentru care cheltuielile efectuate să fie cel puțin egale cu veniturile obținute.

Referitor la incidența art.169, alin.1 lit. g) conform căruia "în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor în dauna celorlalți creditori" - Analiză recuperare credit acordat de asociat unic -, arată că potrivit fișei analitice a contului 4551 "Asociați conturi curente", la data de 31.12.2005 debitoarea înregistrează, sume datorate asociaților, reprezentând creditare primită - sold final (rămas de restituit) de 22.600,00 lei.

Conform documentului contabil registru jurnal întocmit pentru luna ianuarie 2006. societatea debitoare înregistrează o restituire parțială a creditării menționate anterior, pârâtului în valoare 10.000,00 lei - numerar plătit din casieria societății.

Astfel, conform balanței de verificare din data de 31.01.2006, societatea debitoare înregistrează sume datorate asociaților - 12.600,00 lei (conform soldului final al contului 4551 Asociați conturi curente).

Evoluția creditării și a recuperării creditării acordate debitoarei de către pârât:

- La data de 28.02.2006, sume datorate asociaților - 19.791,41 lei (sold final conform Fișa analitică a contului 4551);

- La data de 31.03.2006, sume datorate asociaților - 21.591,41 lei (sold final conform Fișa analitică a contului 4551);

- La data de 30.04.2006, sume datorate asociaților - 21.591,41 lei (sold final conform Fișa analitică a contului 4551);

- La data de 31.05.2006, sume datorate asociaților - 26.591,41 lei (sold final conform Fișa analitică a contului 4551);

În luna mai 2006, societatea debitoare contractează un credit în valoare de 14.500 lei, pentru capital de lucru/alte investiții, dobânda anuală de 19% (conform Contract de credit nr. 62301/22.05.2006).

Conform fișei analitice a contului 1621 "Credite bancare pe termen lung și mediu", societatea înregistrează încasarea creditului bancar în valoare de 14.500,00 lei.

- în luna iunie 2006, ulterior încasării creditului bancar, societatea debitoare înregistrează restituirea parțială a creditului acordat de către pârât, în sumă de 10.000,00 lei prin operațiunea de retragere a numerarului din casieria societății. Creditarea rămasă de restituit la data de 30.06.2006 este de 16.591,41 lei.

În cursul lunii iunie 2006, este rambursată tranșa de 540,53 lei din creditul bancar primit.

- La data de 31.07.2006, sume datorate asociaților - sold final de 20.591,41 lei (asociatul creditează firma în cursul lunii iulie 2006 cu suma de 4.000 lei).

În cursul lunii iulie 2006 este rambursată tranșa de 503,97 lei pentru creditul bancar primit, soldul final de 13.455,50 lei (rămas de restituit conform Fișa analitică a contului 1621 Credite bancare pe termen mediu și lung la data de 31.07.2006).

- La data de 31.08.2006, sume datorate asociaților - sold final de 22.391,38 lei (în cursul lunii august 2006 asociatul creditează firma cu suma de 3.000 lei).

Soldul final de plată pentru creditul bancar primit - 12.936,40 lei.

- în luna septembrie 2006, societatea debitoare restituie creditarea pârâtului în sumă de 20.000,00 lei, prin retragerea de numerar din casierie, creditarea rămasă de restituit asociatului - 2.391,38 lei.

Soldul final de plată pentru creditul bancar la 30.09.2006 - 12.429,39 lei (conform fișei analitice a contului 1621).

- La data de 30.10.2006, sume datorate asociaților - sold final de 4.391,38 lei (asociatul creditează firma în cursul lunii cu suma de 2.000 lei). în luna octombrie 2006, asociatul creditează firma cu suma de 2.000,00 lei.

Sold final de plată pentru creditul bancar primit - 11.881,32 lei.

- La data de 31,12.2006, sume datorate asociaților - sold final de 391,38 lei (în cursul lunii decembrie 2006, societatea restituie asociatului suma de 4,000,00 lei),

Sold final de plată pentru creditul bancar primit - 10.803,55 lei.

- La data de 28.02.2007, sume datorate asociaților - sold final de 4.391,38 lei (în cursul lunii februarie 2007, asociatul creditează firma cu suma de 4.000 lei).

Sold final de plată pentru creditul bancar primit - 9.673,38 lei. (Sold cont 1621).

- La data de 31.03.2007, sume datorate asociaților - 5.391,38 lei.

În luna aprilie 2007, societatea debitoare contractează un credit bancar în valoare de 20.000,00 lei, pentru capital de lucru și investiții, pe termen de 24 luni, cu rata dobânzii anuale de 18,5% (conform Contract de credit nr. 45064908/ 17.04.2007).

Astfel, în luna aprilie 2007, societatea înregistrează încasarea creditului respectiv în valoare de 20.000,00 lei, respectiv rambursarea tranșei de 582,62 lei, sold final de plată pentru creditele bancare primite este de 28.502,52 lei (conform Balanța de verificare aferentă lunii aprilie 2007).

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2007, asociatul creditează firma cu suma de 4.000,00 lei și recuperează suma de 5.000,00 lei. (Sold final al contului 4551 la data de 30.04.2007 este de 4.391,38 lei).

Conform ultimei balanțe de verificare aflate la dispoziția lichidatorului judiciar - Balanța de verificare aferentă lunii octombrie 2009, societatea prezintă sume datorate asociaților de doar 306,55 lei.

Apelanta concluzionează faptul că în perioada analizată pârâtul a reușit recuperarea aprox. în întregime a creditării acordate debitoarei. plătind cu preferință creditul acordat de asociat în detrimentul plăților la bugetul de stat în cuantum de aproximativ 15.792 lei conform bilanț fiscal întocmit la nivelul exercițiului financiar 2008.

În temeiul motivelor enunțate anterior, consideră îndreptățită antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, în calitate de administrator al debitorului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul-intimat a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

În motivare, arată că prin cererea de apel, lichidatorul încearcă să reitereze argumentele aduse în fața instanței de fond cu toate că acestea au fost analizate în detaliu și pe bună dreptate înlăturate de instanța de fond.

La baza formulării cererii de atragere a răspunderii și a apelului stau două ipoteze, din care nici una nu este adevărată.

Astfel, lichidatorul susține în continuare că intimatul-pârât a refuzat cu rea credință să predea actele contabile și că ar fi continuat activitatea societății cu rea credință, în interes personal prevăzând că va ajunge astfel la o încetare de plăți. Se mai susține că ar fi utilizat bunurile societății în interes personal.

Starea de fapt descrisă de lichidator este un incompletă și poate duce la serioase confuzii chiar fără vina nici uneia din părțile implicate.

Astfel, este adevărat că fostul lichidator l-a notificat, însă intimatul a luat legătura cu reprezentanții societății care i-au comunicat că vor prima dată să vadă în ce măsură vor păstra calitatea de lichidator, practica A.N.A.F. de a impune în dosarele în care dețineau calitatea de creditori majoritari a practicienilor în insolvență ce câștigau licitațiile organizate periodic fiind bine cunoscută. Se pare că rezerva practicianului a fost cât ce poate de întemeiată, acesta fiind înlocuit cu semnatarul prezentei acțiuni.

Privitor la cea de a doua notificare, recepționată de pârâtul-intimat în martie 2017, arată că urma să îi dea curs, s-a apucat să sorteze actele, să le aranjeze pentru a putea fi opisate și predate. Arată că în prezent lucrează ca și agent comercial, iar de actele anterior indicate s-a putut ocupa doar după ce ajungea acasă de la serviciu.

Înainte însă de a putea lua legătura cu lichidatorul a primit deja cererea de chemare în judecată, fapt care nu l-a împiedicat însă să solicite societății de avocați care îl reprezintă să răspundă la notificare și cu scopul de a preda lichidatorului întreaga contabilitate, lucru care a și avut loc așa cum apelanta însăși a recunoscut.

În ce privește bunurile societății și continuarea activității, arată că acestea au fost valorificate în perioada 2008-2009 pentru a plăti creditorii societății.

Chiar din acțiune rezultă clar că majoritatea covârșitoare a datoriilor sunt istorice (datorii foarte vechi la bugetul de stat în valoare de aproximativ 18.000 lei) iar ele au ajuns la cuantumul de azi doar prin adăugarea de penalități și majorări. Intimatul a plătit cât de mult a putut din datoriile societății însă de la un punct a rămas cu suma de aproximativ 18.000 lei pentru care pur și simplu nu a avut resurse, nici societatea și nici el ca persoană fizică. Arată că nu a continuat nici o activitate, ci pur și simplu nu a putut închide firma cu datorii. A sperat că va putea până la urmă plăti și acești bani, însă acumularea de dobânzi și penalități a făcut acest demers imposibil.

Ulterior dizolvării societății nu a mai ținut de el pretinsa continuare a activității astfel că toate susținerile în acest sens trebuie înlăturate.

Așa cum a arăta deja, pârâtul-intimat a păstrat și ulterior a predat cu bună credință toate actele legate de societate, inclusiv, așa cum reiese din procesul-verbal deja depus la dosar, o serie de acte care nici măcar nu sunt amintite de Legea 85/2014.

Dacă e ceva ce nu a depus înseamnă că acel act nu există.

Astfel cu titlu exemplificativ arată că nu putea indica o listă cu operațiunile și plățile din cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii deoarece societatea nu a mai desfășurat activitate din 2009.

Pentru că activitatea de plăți a fost una cât se poate de firească a întocmit, și prezentat mai jos, un tabel cu plățile cele mai importante din ultimele luni de funcționare:

Astfel, analizând activitatea societății pentru perioada anterioară anului 2009 (moment din care nu s-au mai făcut activități comerciale) rezultă că plățile au fost onorate atât pentru furnizori cât si pentru bugete, până în ultimul moment; la fel s-a întâmplat și cu dobânda la credite; marfa rămasă a fost returnată la furnizori când a observat că nu se mai vinde, deci nu a fost de rea-credință; a avut 3 magazine în 3 localități, deci e clar ca nu a făcut acest efort pentru a da faliment; se poate observa că în tot acest timp a făcut și plățile către bugetul de stat.

Analizând cu atenție susținerile apelantei, ele dovedesc chiar contrariul afirmațiilor făcute de acesta, din ele rezultă că intimatul a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a minimiza impactul asupra creditorilor a greutăților financiare.

În acest context rezultă că a încercat să redreseze până în ultimul moment societatea, în luna ianuarie încercând se desfășoare activitate cât se poate de apropiată de normal, societatea având ca obiect comerțul cu mobilier.

Mai mult, a returnat marfa nevandabilă furnizorului. Din această operațiune intimatul nu a încasat sume concrete de bani ci a compensat datorii. Astfel, nu se susține afirmația că ar fi favorizat acest creditor în dauna bugetului de stat., în condițiile în care A.N.A.F. nu încasează creanțe în mobilier ci doar în bani.

Privitor la operațiunile de compensare cu alte societăți din luna iulie arată că acestea se înscriu tot în reducerea firească a datoriilor societății și rezultă, probabil, din retururi de marfă. Privitor la valoarea disponibilului de casă arată că acesta nu a fost adus la zi din lipsa banilor de a mai plăti serviciile unei societăți de contabilitate.

Cu titlu de exemplu arată că în data de 24.11.2008 s-a îndatorat personal pentru firmă cu suma de 12.000 EURO (echivalentul a 44.760 lei la acel moment). Din acei bani a virat chiar în ziua respectivă în contul firmei suma de 24.784 lei. Restituirea acestui împrumut nu a fost reglat contabil.

Astfel, societatea a încercat să își onoreze cu bună credință măcar o parte din datorii (și cec-urile care intrau la plată): plata de 22.855,52 lei la (…) cu OP 111/25.11.2008; plata de 5.710,81 lei la (…)cu CEC 31427/25.11.2008; plata de 3.286 lei la Bugetele de stat si asigurări sociale cu OP 91,92,93,94 din 26.11.2008.

Lăsând la o parte faptul că în 2009 nu avea cum să bănuiască că în 2014 legiuitorul va adopta o normă (art. 169 alt. lit. g) care pune în discuție modul în care efectuează plățile pentru niște datorii reale și legal angajate, din starea de fapt rezultă foarte clar că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de acest text.

Astfel, este de observat că pârâtul-intimat nu a favorizat un creditor în dauna celorlalți, a returnat marfa și a efectuat compensări cu toți furnizorii dispuși să recupereze marfa aflată la el.

Cu privire la întrunirea în speță a condițiilor pentru antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere, arată că acțiunea în atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, având calificarea juridică a unei acțiuni în angajarea răspunderii civile delictuale speciale presupune întrunirea cumulativă a condițiilor generice ale angajării acesteia, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și culpa, cu aspecte de specificitate ce decurg din reglementarea specială din domeniu, și anume prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere care se încadrează într-unui din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. a - h din Lg. 85/2014, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, respectiv culpa persoanei a cărei răspundere se invocă (îmbrăcând forma intenției).

Or, analizând circumstanțele particulare ale cauzei, având în vedere argumentele concrete expuse întru justificarea antrenării răspunderii fostului administrator al falitei, apreciază că nu se întrunesc cumulativ premisele angajării răspunderii prescrise de art. 169 din Lg. 85/2014.

Astfel, cu privire la fapta ilicită, arată că în cazul răspunderii civile delictuale speciale reglementată de dispozițiile art. 169 din Lege, fapta ilicită trebuie să constea în săvârșirea uneia dintre cele enumerate în mod expres și limitativ de art. 169 alin. 1 lit. a - h din Lege, aceasta reprezentând o trăsătură esențială a acestui tip special de răspundere delictuală care o particularizează, din acest punct de vedere, față de răspunderea delictuală din dreptul comun.

Rezultă că săvârșirea oricărei alte fapte cu caracter ilicit decât cele prevăzute de textele amintite nu poate atrage răspunderea delictuală specială, chiar dacă au fost săvârșite de către membrii organelor de supraveghere/conducere, aceștia putând fi trași la răspundere potrivit dreptului comun în materie.

Mai mult, apreciază că, dat fiind caracterul special al normei de reglementare, interpretarea acesteia se face stricto senso, analogiile în contra persoanei pretins răspunzătoare fiind prohibite.

Or, analiza ipotezelor "concrete" prezentate de lichidator, în calitate de titular al acțiunii în atragerea răspunderii, nu se subsumează motivelor pentru angajarea răspunderii membrilor de conducere (art. 169 pct. a - d), neconstituind temei pentru atragerea răspunderii pârâtului.

Ceea ce se impută de facto pârâtei este omisiunea de a fi predat administratorului judiciar documentele contabile ale societății, prejudiciul fiind cauzat de "nepredarea documentelor justificative". Subliniază că prezumția de culpă privitoare la această faptă este una relativă iar intimatul, prin dorința lui de a preda actele (un refuz mi a existat niciodată) a reușit să răstoarne această prezumție.

Or, apreciază că cele imputate pârâtei nu intră în categoria acțiunilor ilicite prescrise de art. 169 alin. 1 lit. a din Lg. 85/2014. Astfel, fapta prescrisă de normele antecitate presupune utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau a creditelor acordate debitorului persoană juridică fie de către instituțiile de credit, fie de către asociați/acționari sau membrii grupului de interes economic, fie de alte persoane juridice. Textul analizat mai prevede că utilizarea acestor bunuri sau credite să se fi făcut în interes propriu sau în interesul altei persoane, fie că este vorba de o persoană fizică, fie că este vorba de o persoană juridică.

În aplicarea prevederilor antemenționate jurisprudențial s-a opinat în sensul că este vinovat de săvârșirea faptei ilicite ante menționate administratorul social care a făcut ca societatea să îi acorde avansuri sau care a garantat cu averea debitorului datoriile sale personale sau care a încasat pentru sine efecte de comerț în care apărea ca beneficiar societatea, precum și acel administrator social care a utilizat în interes personal creditul bancar obținut pentru societate. în același sens s-a mai statuat că încasarea în numerar, de către administratorul social al debitorului persoană juridică, a sumelor reprezentând costul serviciilor prestate și neevidențierea în contabilitate a acestor sume generează o prezumție de utilizare a bunurilor în interes propriu de natură să atragă răspunderea administratorului .

Analizând ipoteza concretă avansată în acțiunea introductivă în motivarea acesteia - omisiunea de a fi predat lichidatorului documentele contabile, apreciază că nu se poate reține pe seama pârâtei folosirea unor bunuri sau credite ale persoanei juridice în interes personal, ci cel mult o omisiune de comunicare a unor înscrisuri, care, prin ea însăși, nu suportă încadrarea în ipoteza tip a faptei ilicite reglementată de art. 169 din Lg. 85/2014. Prin urmare, de vreme ce este unanim admis în doctrina modernă că tipicitatea faptei imputate constituie o cerință intrinsecă a angajării răspunderii, apreciază că această cerință nu e întrunită în cauză.

De altfel, pentru aplicarea prevederilor art. 169 alin. 1 lit. a din Lege este necesar să se facă dovada certă că membrii organelor de conducere au utilizat bunurile sau creditele debitorului persoană juridică în interesul propriu sau al unei alte persoane .

Cu privire la întrunirea celorlalte condiții ale antrenării răspunderii, apreciază că nici celelalte condiții ale angajării răspunderii pârâtei în baza art. 169 din Lg. 85/2014 nu sunt întrunite în cauză.

Astfel, vinovăția, ca element al răspunderii reglementate de art. 169 din Lg. 85, trebuie să îmbrace forma intenției. Toate faptele ilicite enunțate în art. 169 alin. 1 din Legea insolvenței sunt fapte intenționale, care exclud culpa ca formă a vinovăției.

Or, în cauză, o atare vinovăție nu numai că nu a fost probată dar nici nu există, pârâta acționând sub aspect volitiv și intelectiv cel mult cu neglijență, dar în niciun caz cu rea credință. Astfel, intimatul a făcut toate demersurile pentru a preda actele contabile.

În sfârșit arată că în practica judiciară s-a arătat că lipsa unei strategii manageriale viabile, omisiunea de a achita debitele restante, neglijența în administrarea societății nu sunt de natură a atrage răspunderea patrimonială a fostului administrator. Or, și în cazul societății debitoare, apreciază că intrarea în insolvență s-a cauzat unor factori cumulativi, combinați, dar în niciun caz de activitatea intenționată a fostului administrator, aspectele imputate acestuia nefiind generatoare ale stării de insolvență.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Se constată că apelanta-reclamantă a solicitat atragerea răspunderii intimatului-pârât, în temeiul 169 alin. 1 lit. a,b,d și h.

Potrivit art. 169 al. 1 lit. d din Legea 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă.

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori;

Pentru atragerea răspunderii intimatului-pârât în temeiul art. 169 alin. 1 din Legea 85/2014 este necesar, mai întâi, să se dovedească săvârșirea de către acesta a uneia dintre faptele menționate.

Faptele prevăzute în această normă nu sunt apte prin ele însele să provoace starea de insolvență, neputându-se stabili o relație de necesitate între acestea și insolvență, context în care sarcina probei revine celui care o invocă, prezumțiile legale fiind expres și limitativ prevăzute de lege.

Referitor la nepredarea actelor contabile și neținerea contabilității conform legii, pentru a opera prezumția culpei și legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, prevăzută de art. 169 alin. 1 lit. d din Legea 85/2014, era necesar să se probeze că pârâtul-intimat, deși a luat la cunoștință de solicitarea de a depune actele contabile, nu s-a conformat.

În mod judicios prima instanță a reținut că pârâtul-intimat a predat la data de 7.03.2017 actele contabile ale societății. De altfel, motivele invocate de apelanta-reclamantă atât la prima instanță cât și în apel nu puteau fi susținute în lipsa actelor contabile.

Apelanta-reclamantă a arătat că nu au fost predate toate actele contabile ale societății, iar o predare parțială echivalează cu o nepredare.

În aprecierea Curții, prezumția menționată mai sus nu este înlăturată doar în situația în care sunt depuse exhaustiv toate înscrisurile menționate de art. 67 din Legea 85/2014.

Intenția legiuitorului nu este de a sancționa prin instituirea prezumției culpei și legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu neținerea contabilității în mod ireproșabil, ci nepredarea actelor contabile existente în contabilitatea societății, printr-o asemenea omisiune putând fi afectată grav derularea procedurii insolvenței.

Neținerea contabilității potrivit cu reglementările legale poate constitui o faptă care să conducă la atragerea răspunderii, dar prezumția menționată mai sus nu mai operează.

În aceste condiții, ar fi trebuit ca în prezentul litigiu să se probeze că pârâtul-intimat ar fi săvârșit vreuna dintre faptele menționate în textul legal, respectiv că a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

De asemenea, trebuiau dovedite și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția, aspectul prin faptele respective s-a cauzat intrarea societății debitoare în insolvență și s-a provocat un anumit prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre faptă și aceste consecințe.

În ceea ce privește susținerile apelantei-reclamante potrivit cărora pârâtul-intimat a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, în mod corect prima instanță a reținut că obligațiile debitoarei au fost achitate din sumele obținute de aceasta prin activitatea curentă și prin înstrăinarea unor active, fiind plătiți toți creditorii, cu excepția celui care figurează în tabelul de creanțe.

Faptul că într-o anumită perioadă societatea a înregistrat profit, iar ulterior pierderi nu prezintă relevanță, întrucât răspunderea întemeiată pe art. 169 din Legea 85/2014 nu operează pentru gestiunea necorespunzătoare a societății, cu excepția situației în care administratorul este de rea-credință. De asemenea, intrarea în insolvență se poate datora și unor cauze externe, independente de voința administratorului și cu toate că aceste depune diligențe pentru ca activitatea societății să fie una profitabilă.

Modalitatea de înregistrare în contabilitate a înstrăinării autoturismului societății nu reprezintă un aspect esențial, în condițiile în care operațiunea figurează în evidențele acesteia, iar prețul a intrat în patrimoniul societății, nedovedindu-se însușirea vreunei sume de bani de către pârâtul-intimat.

Cu privire la susținerile apelantei-reclamante potrivit cărora pârâtul-intimat a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, se arată că societatea debitoare a ajuns în stare de incapacitate de plată a datoriilor, înregistrând pierderi deosebit de mari.

Se menționează că la data de 31.12.2008, debitoarea înregistrează rezultatul financiar sub formă de pierdere de 61808 lei, majorată de aproximativ 15 ori față de nivelul înregistrat în anul 2007.

Curtea constată că nu există nici pentru această faptă condițiile atragerii răspunderii pârâtului-intimat.

Astfel, în mod judicios prima instanță a constatat că societatea a fost dizolvată la data de 05.11.2010, cu mult înainte de apariția stării de insolvență, iar simplul fapt al acumulării de accesorii la datoria bugetară a dus la apariția stării de insolvență.

Pe de altă parte, ar fi trebuit ca apelanta-reclamantă să dovedească că pârâtul-intimat a dispus în interes personal continuarea unei activității societății debitoare, aspect ce nu a fost probat în speță.

Referitor la fapta prevăzută de art. 169 alin. 1 lit. e din Legea 85/2014, respectiv deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia, în mod corect judecătorul-sindic a observat că nu s-au dovedit asemenea acțiuni ale pârâtului-intimat.

Astfel, nu s-a probat că ar fi existat bunuri sau alte active în patrimoniul societății debitoarei care să fie ascunse de către acesta și nici că ar fi mărit pasivului societății cu datorii fictive.

Cu privire la fapta prevăzută de art. 169 alin. 1 lit. g din Legea 85/2014, apelanta-reclamantă susținând că în luna precedentă încetării plăților, pârâtul-intimat a plătit sau a dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori, făcându-se referire în special la restituirea unor creditări ale acestuia, Curtea constată că anterior dizolvării societății, societatea debitoare și-a achitat obligațiile către toți creditorii și furnizorii ei, rămânând doar o datorie față de creditoarea din cauza de insolvență a debitoarei, dosar de bază, sub pragul valorii minime. În aceste condiții, nu se poate reține nici săvârșirea acestei fapte de către pârâtul-intimat.

Curtea constată că în cauză nu s-au dovedit de către apelanta-reclamantă condițiile atragerii răspunderii pârâtului-intimat.

Pe cale de consecință, reținând că prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală, Curtea a respins apelul ca nefondat.

← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment		Apel. procedura insolvenței. contestație tabel preliminar.... →

Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment