Recurs. pretenţii. acţiune în regres exercitată împotriva persoanei vinovate de cauzarea unui accident de circulaţie pe teritoriul altui stat, fără ca autovehiculul să fie asigurat, pentru plata despăgubirilor achitate victimelor accidentului.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 62 din data de 24.05.2018
Acțiune în regres exercitată împotriva persoanei vinovate de cauzarea unui accident de circulație pe teritoriul altui stat, fără ca autovehiculul să fie asigurat, pentru plata despăgubirilor achitate victimelor accidentului. Posibilitatea instanței de a stabili o altă stare de fapt decât cea rezultată din acordul de stabilire a despăgubirilor încheiat de Biroul competent din statul în care a avut loc evenimentul cauzator de prejudicii. Sarcina probei îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale
Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 62 din 24.05.2018
- Directiva 72/66/CEE
- art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
- art. 21 din Constituția României
- Cauza CJUE C-587/15
- Regulamentul CA nr. 864/2007
- art. 2296 și 2288 alin. 1 Cod civil
Prin Decizia nr. 214/AP/LP din 17 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul (...) a fost admis apelul formulat de apelantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, cu sediul în (...) în contradictoriu cu intimatul (...), având CNP (...), cu domiciliul în (...), (...) (...) împotriva Sentinței civile nr. (...) pronunțată de Judecătoria (...) în dosar nr. (...), schimbată sentința apelată în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, obligat pârâtul (...) la plata sumei de 26.187,48 lei cu titlu de pretenții, la plata dobânzii legale calculate asupra acestei sumei de la data de 02.06.2015 până la plata efectivă și la plata sumei de 1.115,60 lei reprezentând T.V.A, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 1.390,62 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, iar intimatul la plata sumei de 695,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel Tribunalul (...) a reținut că, prin adresa din data de 17.10.2011 UFFICIO CENTRALE ITALIANO - Biroul Național de Asigurări pentru Autovehicule de circulație internațională a informat B.A.A.R. cu privire la faptul că în data de 27.07.2011, în localitatea (...) a avut loc un accident de circulație în care a fost implicat camionul (...) cu nr. de înmatriculare (...) condus de intimatul pârât (...). Totodată, s-au solicitat informații cu privire la numărul de înregistrare și la asigurătorul competent (fila nr. 12, vol. I din dosarul primei instanțe).
Conform informațiilor obținute de B.A.A.R. din baza de date CEDAM, autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) nu era asigurat pentru data de 27.07.2011 (fila nr. 15, vol. I din dosarul primei instanțe).
Ulterior, prin adresa nr. (...), apelantul i-a comunicat intimatului că a fost avizat de Biroul Național Carte Verde din Italia că în data de 27.07.2011, în Italia, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat autovehiculul deținut de intimat cu nr. de înmatriculare (...) care, conform verificărilor efectuate de apelant, nu era asigurat pentru răspundere civilă auto (RCA - Carte Verde) la data producerii accidentului (fila nr. 16, vol. I din dosarul primei instanțe). Prin aceeași adresă i s-a solicitat intimatului ca, în situația în care deține o asigurare valabilă pentru data de 27.07.2011, să transmită o copie a acesteia și, totodată, i s-a solicitat ca în 14 zile de la data primirii adresei, să comunice punctul său de vedere în ceea ce privește circumstanțele producerii accidentului și a consecințelor acestuia. Această adresă a fost comunicată intimatului cu confirmare de primire, însă intimatul nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței (fila nr. 17, vol. I din dosarul primei instanțe). Din probele administrate în cauză nu rezultă că intimatul a răspuns acestei adrese.
Prin adresa nr. (...), B.A.A.R. a comunicat Ufficio Centrale Italiano (U.C.I.) că autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) este înmatriculat în România, fără a fi asigurat la data accidentului, exprimându-și totodată acordul ca U.C.I. să soluționeze dosarul în numele său (fila nr. 18, vol. I din dosarul primei instanțe).
Prin cererea de despăgubire nr. (...), U.C.I. a solicitat plata sumei de 4.088,47 euro cu titlu de despăgubire pentru pagubele produse de autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) condus de intimat, părților vătămate (...) și (...) (filele nr. 33 și 34, vol. I din dosarul primei instanțe). La această cerere au fost anexate adresa emisă la data de 06.09.2012 de (...) SRL, adresa emisă de dl. (...), expert estimări - probe, raportul Corpului de Carabinieri încheiat la data de 26.07.2011, raport medical din data de 19.06.2012, dovadă transfer bancar pentru suma de 3200 euro, contract de tranzacție și chitanță, scrisoare de mandat, factura nr. (...), declarație martor, deviz estimativ, foaie de observație, chitanță nr. (...)(filele nr. 34- 46, vol. I din dosarul primei instanțe).
La data de 16.11.2012, B.A.A.R. a virat în contul indicat de U.C.I. suma de 4.098,47 euro (fila nr. 48, vol. I din dosarul primei instanțe).
Raportat la împrejurarea că suma solicitată de apelantă a fost achitată de aceasta cu titlu de despăgubire pentru pagubele produse de un autovehicul înmatriculat în România (stat membru UE) într-un accident de circulație care a avut loc în Italia (stat membru UE), tribunalul a apreciat că, în speță, sunt aplicabile dispoziții comunitare în materia asigurării de răspundere civilă auto, conform art. 1, 2 și 3 din Directiva 72/66/CEE. Dintre acestea, tribunalul a reținut că prin art. 3 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor (Apendicele 1 la Decizia Comisiei din 28 iulie 2003 privind aplicarea Directivei 72/66/CEE a Consiliului privind controlul asigurării de răspundere civilă auto) s-a reglementat procedura de gestionare a cererilor de despăgubire formulate pentru pagube rezultate din accidente auto produse pe teritoriul unui stat membru de un autovehicul înmatriculat într-un alt stat membru.
Astfel, potrivit alineatului 1 al acestui text legal, în cazul în care un birou este informat cu privire la producerea unui accident pe teritoriul țării în care este competent, în care este implicat un vehicul care provine dintr-o altă țară, acesta trebuie să efectueze, fără a aștepta o cerere formală de despăgubire, o anchetă asupra împrejurărilor accidentului. Biroul comunică aceste informații, cât mai repede posibil, asigurătorului care a emis carte verde sau polița de asigurare sau, după caz, biroului în cauză. Conform alineatului 2, în cazul în care nu există un corespondent autorizat al asigurătorului, la primirea unei cereri de despăgubire biroul informează de îndată asigurătorul care a emis cartea verde sau polița de asigurare sau, după caz, biroul în cauză, cu privire la faptul că a primit o cerere de despăgubire și că o va investiga sau va asigura investigarea ei de către un agent a cărui identitate o comunică.
Așa cum rezultă din art. 3 alin. 4, fiecare cerere de despăgubire trebuie tratată de către birou în mod autonom și în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile în țara în care s-a produs accidentul privind răspunderea, despăgubirea părților prejudiciate și asigurarea auto obligatorie, reprezentând cât mai bine interesele asigurătorului care a emis cartea verde sau polița de asigurare sau, după caz, ale biroului în cauză. Numai biroul este competent în toate problemele privind interpretarea legii aplicabile în țara în care s-a produs accidentul și pentru soluționarea cererii de despăgubire.
Întrucât, așa cum rezultă din verificările efectuate de B.A.A.R, autovehiculul condus de intimat nu era asigurat pentru răspundere civilă auto la data producerii accidentului, iar accidentul de circulație a avut loc în Italia, rezultă că, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 2 și 4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, numai Biroul din Italia avea competența de a soluționa cererea de despăgubire prin stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de producerea accidentului raportat la dispozițiile legale din dreptul italian, ceea ce înseamnă că este nelegală hotărârea primei instanțe prin care, ținând cont de dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală în dreptul român, a stabilit că intimatul nu răspunde pentru prejudiciile pentru care apelanta solicită, în regres, plata despăgubirii achitate.
Coroborând cererea de despăgubire formulată de Ufficio Centrale Italiano nr. (...) cu adresa emisă de (...) SRL, cu adresa emisă de dl. (...), expert estimări - probe, tribunalul constată că biroul național al asigurătorilor din Italia (U.C.I.) a investigat prin agentul (...) SRL cererea de despăgubire formulată de persoanele vătămate (...) și (...) concluzionând că, potrivit dispozițiilor legale din dreptul italian, persoana care a condus autovehiculul (...) cu nr. de înmatriculare (...) răspunde civil pentru pagubele produse prin accidentul care a avut loc în localitatea (...) în data de 27.07.2011.
Întrucât, așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 alin. 4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, numai biroul din țara în care s-a produs accidentul este competent în toate problemele privind interpretarea legii aplicabile în țara în care s-a produs accidentul și pentru soluționarea cererii de despăgubire, rezultă că instanțele din țara în care este înmatriculat autovehiculul nu pot stabili o altă stare de fapt cu privire împrejurările producerii accidentului și la obligația de despăgubire.
În consecință, constatând că Biroul Național al Asigurătorilor din Italia a stabilit, potrivit procedurii reglementate de art. 3 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, că persoana care a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) răspunde civil pentru pagubele produse prin accidentul care a avut loc în localitatea (...) în data de 27.07.2011 coroborat cu faptul că din probele administrate în cauză rezultă că la data respectivă intimatul a condus autovehiculul sus menționat, iar acest autovehicul nu era asigurat pentru răspundere civilă auto la data producerii accidentului, precum și cu împrejurarea că biroul național al asigurătorilor din România a achitat suma calculată cu titlu de despăgubire de biroul național al asigurătorilor din Italia, tribunalul a apreciat că cererea în regres formulată de apelant având ca obiect plata sumei achitate cu titlu de despăgubire și cheltuieli legate de plata acesteia este întemeiată, dată fiind calitatea acestuia de garant pentru plata despăgubirii.
În ceea ce privește dobânda legală, întrucât așa cum s-a arătat mai sus B.A.A.R a achitat despăgubirea în calitate de garant, tribunalul a apreciat că acesta este îndreptățit să primească dobânda legală aferentă sumei achitate în numele intimatului de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă.
De asemenea, referitor la suma de 1.115,6 lei solicitată de apelantă cu titlu de T.V.A., tribunalul a apreciat că din moment ce conform art. 127 și 137 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 571/2003, apelanta va achita această sumă cu titlu de obligație fiscală, acesta reprezintă un prejudiciu viitor cert, apelanta fiind astfel îndreptățită și la acoperirea acestei sume.
Având în vedere toate aceste motive, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, tribunalul a admis apelul și a schimbat sentința apelată în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă și în temeiul art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă, a obligat intimatul, ca parte care a pierdut procesul, la plata sumei de 1.390,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și la plata sumei de 695,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, ambele sume reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul intimat (...), solicitând instanței admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate cu trimitere spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
Prin precizarea la recursul formulat, înregistrată la data de 11 aprilie 2018, recurentul solicită instanței casarea deciziei recurate, cu reținere spre rejudecare, precizare care de altfel s-a invocat în ședința publică din 5 aprilie 2018.
În motivarea cererii de recurs, se arată următoarele:
Hotărârea dată de instanța de apel este nelegală fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material astfel că recursul este fondat prin prisma dispozițiilor art.488 (1) pct.8 Cod procedură civilă. Obiectul cauzei îl constituie pretenții. Acțiunea a fost promovată de reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA recurentul având calitatea de pârât.
Prin Sentința civilă nr.(...), pronunțată de Judecătoria (...) acțiunea a fost respinsă, instanța de fond motivând prin aceea că potrivit art.2305 pe care și-a întemeiat reclamantul cererea, fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului. Însă, potrivit art.2288 Cod civil, fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligație valabilă. Atâta vreme cât obligația principală întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, nu este valabilă, nici fidejusiunea nu poate exista, prin urmare, în mod corect instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.
Instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada săvârșirii vreunei fapte ilicite de către pârât, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie fiind necesare întrunirea cumulativă a condițiilor, respectiv: existența unei fapte ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat și vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. În lipsa unuia dintre elementele răspunderii, în speță lipsa unei fapte ilicite care să poată fi reținută în sarcina pârâtului, nu poate antrena răspunderea civilă delictuală a acestuia.
Astfel, instanța a constatat că reclamantul a achitat Biroului de Carte Verde din Italia suma de 4088,77 euro, în baza solicitării și înscrisurilor depuse la dosar de către acesta, fără însă a face minime verificări cu privire la starea de fapt care, în mare parte rezultă chiar din documentele puse la dispoziție de Biroul Național de Carte Verde din Italia. De asemenea instanța de fond, a reținut că, față de procedura pe care trebuia să o urmeze în astfel de situații, așa cum a fost prezentată la fila 169 din dosar (vol. I), Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România nu a făcut dovada comunicării notificării pârâtului, în așa fel încât acesta să poată transmite declarații cu privire la circumstanțele producerii accidentului, astfel cum este menționat la pct.6 al procedurii.
Din raportul Legiunii de Carabinieri Campania din (...)(filele 35, 36) care a efectuat intervenția la fața locului, în urma unei cereri efectuate la serviciul 112 prin care s-a reclamat faptul că "un autoturism (...) de culoare gri este urmărit de o utilitară de culoare albă rezultă că pârâtul (...), conducătorul autoutilitarei a spus că a cerut ajutorul unor italieni pentru a ajunge la (...) și că aceștia s-au oferit să facă acest lucru, spunându-i să-i urmeze cu autoutilitara.
În același raport s-a mai menționat că unul dintre tinerii italieni care apelase serviciul 112 le-a arătat polițiștilor "niște daune foarte ușoare la nivelul portierei autoturismului";, spunând că acestea se datorează impactului dintre autoutilitară și autoturism. S-a mai reținut că șoferul autoutilitarei (pârâtul (...) nu a spus nimic legat de eventuala coliziune dintre autoutilitară și autoturism, iar tinerii din autoturism nu au contestat cele spuse de conducătorul autoutilitarei. Polițiștii au mai consemnat că, deși a fost efectuat un control extern al autoutilitarei, care se prezenta într-o stare foarte proastă în partea din față, nu au putut fi identificate daune evidente.
Din declarația martorului (...) (fila 205), care s-a aflat cu numitul (...) în mașină la data presupusului eveniment rutier (aspect rezultat și din Raportul polițiștilor italieni, care au comunicat datele de identitate ale acestuia) rezultă că pârâtul (...) a fost oprit pe autostradă de poliția italiană care i-a ajutat să găsească drumul deoarece s-au rătăcit. Polițiștii italieni le-au cerut și documentele și, în urma controlului acestora, le-au fost restituite fără a li se aplica vreo amendă. Martorul (...) a mai arătat că nu a asistat la vreun eveniment rutier în care ar fi fost implicat pârâtul, iar mașina acestuia nu era lovită, nu se vedea nici o urmă de accident. Aspectele relatate de martor sunt confirmate de starea de fapt reținută în raportul polițiștilor italieni menționat anterior.
În fața instanței de fond pârâtul (...) a arătat că nu a fost implicat în niciun accident de circulație pe teritoriul Italiei și nici nu a cunoscut solicitările B.A.A.R. până la data la care a fost citat în instanță calitate de pârât în contradictoriu cu B.A.A.R.
În aceste condiții instanța de fond a solicitat reclamantului să depună probe cu privire la implicarea pârâtului (...) în presupusul accident de circulație din Italia. Astfel, în motivarea respingerii cererii reclamantului, în mod corect instanța de fond a reținut că, deși i s-au solicitat reclamantului B.A.A.R. înscrisuri, evident provenind de la autoritățile italiene și nu din partea persoanelor interesate, din care să rezulte producerea evenimentului rutier, respectiv, declarațiile celor doi conducători auto implicați în accident, poze efectuate la fața locului, schița accidentului, proces-verbal de constatare sau orice alte înscrisuri, reclamantul nu a putut depune la dispoziția instanței înscrisurile solicitate pentru că nu s-a produs nici un accident de circulație.
Astfel că, din înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant nu rezultă că pârâtul (...), ar fi provocat accidentul rutier invocat de către Biroul Național de Carte Verde din Italia. La solicitarea instanței, cu privire la intervenția efectuată la data presupusului eveniment rutier, autoritățile italiene au comunicat răspunsul de la fila 26, vol. II din dosar din care rezultă că intervenția adresată la 112 al Comandamentului de Carabinieri (...) din data de 25.07.2011 a fost făcută pentru un presupus jaf (care nu s-a confirmat) nu pentru un accident rutier.
Prin urmare, instanța de fond a stabilit că atât din raportul poliției depus în probațiune de reclamant cât și din adresa Comandamentului de Carabinieri (...), nu s-a putut reține că pârâtul (...) ar fi determinat producerea evenimentului rutier invocat de către Biroul Național de Carte Verde din Italia. Având în vedere considerentele prezentate, în mod corect instanța de fond a apreciat că B.A.A.R. nu a făcut dovada săvârșirii vreunei fapte ilicite de către numitul (...).
Consideră că Tribunalul (...) a făcut o aplicare greșită a legii, inclusiv a dispozițiilor art. 2288 alin.1 Cod civil, aplicabile speței, potrivit căruia fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligație valabilă. Atâta vreme cât obligația principală nu este valabilă, nici fidejusiunea nu poate exista.
În motivarea sa, instanța de apel aplică în mod greșit chiar dispozițiile la care face referire, și în baza cărora a admis apelul formulat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, respectiv art.3 alin.4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, precizând în fila 13 alin.2 din Decizia recurată că fiecare cerere de despăgubire trebuie tratată de către birou în mod autonom și în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile în țara în care s-a produs accidentul privind răspunderea, despăgubirea părților prejudiciate și asigurarea auto obligatorie, reprezentând cât mai bine interesele asigurătorului care a emis cartea verde sau polița de asigurare sau, după caz, ale biroului în cauză. Numai biroul este competent în toate problemele privind interpretarea legii aplicabile în țara în care s-a produs accidentul și pentru soluționarea cererii de despăgubire.
Este de observat că textul de lege evocat de instanța de apel face referire la cererea de despăgubire în cazul producerii unui accident și nicidecum în cazul în care nu s-a produs nici un accident. Or în dosar nu există nici o dovadă a producerii vreunui accident pe teritoriul Italiei la data de 27.07.2011, de care să se facă răspunzător numitul (...), cetățean român. Ba mai mult, se subliniază la pct.4 lit. a) din Preambulul Regulamentului General al Consiliului Biroului, că (a) "scopul sistemului, a cărui denumire comună este "sistemul de carte verde auto", este acela de a facilita circulația internațională a autovehiculelor făcând ca asigurarea de răspundere civilă auto să răspundă criteriilor impuse de țările vizitate și în cazul producerii unul accident de a garanta despăgubirea părților prejudiciate în conformitate cu reglementările țării respective. Așa cum rezultă din dispozițiile mai sus citate din Regulamentului General al Consiliului Biroului în temeiul căruia instanța de apel admite cererea de apel, doar în situația producerii unui accident asigurarea de răspundere civilă auto trebuie să răspundă criteriilor impuse de țările vizate și să garanteze despăgubirea părților prejudiciate în conformitate cu reglementarea țării respective.
Astfel, în mod corect, instanța de fond, în baza documentelor depuse de către B.A.A.R. a constatat că reclamantul a achitat Biroului de Carte Verde din Italia suma de 4088,77 euro, în baza solicitării și înscrisurilor depuse la dosar de către acesta, fără însă a face minime verificări cu privire la starea de fapt, în sensul de a stabilii dacă a avut sau nu un accident pe teritoriul Italiei în care să fie implicat numitul (...) cetățean român.
În situația în care B.A.A.R. ar fi lecturat documentele trimise de Biroul de Carte Verde din Italia (nu era necesar să efectueze verificări în acest sens) ar fi constatat că nici reglementările din Italia, țara în care s-a produs presupusul accident nu permit despăgubiri, pentru presupusele victime. Nu există nici o probă că recurentul pârât ar fi fost implicat în vreun accident pe teritoriul Italiei.
În acest sens, exemplifică: documentul intitulat Raport medical din 19.06.2012. al dr. (...) - medic specialist asigurări (document anexat de către B.A.A.R. cererii de chemare în judecată), care precizează că leziunile suferite de (...) nu pot fi despăgubite potrivit dispozițiilor Legii nr.27/24.03.2012 (reglementare legală a statului italian). Potrivit pct. 10 din Raportul medical mai sus indicat intitulat "OBSERVAȚII ȘI SUGESTII" - " Leziunile suferite de persoana supusă expertizei (Traumatism cervical) în condițiile în care nu au fost constatate prin mijloace instrumentale și nu au fost evidențiate în urma unor examene sau cu instrumente medicale care să aibă caracter obiectiv (de ex. prin radiografie a coloanei cervicale), nu pot fi despăgubite, conform prevederilor Legii nr.27 din 24/03/2012 (pagina 2 din 04.04.2012)". Cu toate acestea se poate observa că atât (...) cât și ocupantul mașinii (...) sunt despăgubiți, iar B.A.A.R., fără să observe aceste aspecte, este întrutotul de acord cu solicitările UFFICIO Centrale Italiano (U.C.L) și achită sumele de bani solicitate de aceștia. De asemenea, nu există nici un document, respectiv proces-verbal de constatare încheiat de organele de poliție italiene din care să rezulte implicarea cetățeanului român (...), în vreun accident de circulație pe teritoriul Italiei, ori o constatare amiabilă încheiată între cei doi conducători auto a autovehiculelor implicate în presupusul accident.
În orice țară din UE, existența unui accident de circulație este constatată printr-un proces-verbal încheiat de organele competente (în care se descrie fapta, locul săvârșirii acesteia, persoanele implicate, împrejurările comiterii faptei, persoana vinovată de producerea accidentului), ori printr-o constatare amiabilă (în situația în care părțile implicate în accident se înțeleg). În cazul de față se poate observa că nu rezultă din nici un document depus la dosar că cetățeanul român (...), ar fi fost implicat în vreun accident de circulație la data de 27.07.2017, așa cum greșit reține instanța de apel și astfel să fie aplicabile dispozițiile legale evocate de instanța de apel, în baza căruia s-a admis cererea de apel. Chiar sit-ul oficial al B.AA.R. la rubrica întrebări frecvente, face precizări cu privire la documentele care atestă că o persoană a fost sau nu implicată într-un accident rutier pe teritoriul altui stat, precizând că trebuie să existe un document în care să se consemneze circumstanțele producerii accidentului date despre autovehiculele implicate, date despre asigurări și despre șoferi. Totodată precizează că acest document poate fi un proces-verbal încheiat de organele de poliție sau o constatare amiabilă de accident încheiată între cei doi șoferi implicați. Din documentele atașate cererii și chiar ca urmare a solicitării exprese a instanței de fond reclamantul nu a depus nici un document din care să rezulte că numitul (...) ar fi fost implicat în vreun accident de circulație.
Consideră că în această situație, reclamantul B.A.A.R., înainte de a plăti o sumă de bani pretinsă de U.C.I., trebuia să verifice dacă din documentele trimise de autoritățile italiene, rezultă sau nu vreun accident de circulație la data de 27,07.2011, în care să fi fost implicat (...), cetățean român, și doar în aceste condiții, după respectarea procedurii privind notificarea acestuia să efectueze plata. În temeiul art. 2296 Cod civil, reclamantul B.A.A.R. în calitate de fidejusor, putea să opună creditorului toate mijloacele de apărare pe care le putea opune debitorul principal. Atâta timp cât nu există nici o dovadă că s-a produs un accident, respectiv un proces verbal în care să se consemneze circumstanțele producerii accidentatului, date despre autovehiculele implicate ori nu există o constatare amiabilă de accident nu se poate vorbi despre un prejudiciu pe care B.A.A.R. ar fi fost ținut să-l repare în baza documentelor pe care le invocă, respectiv a Acordului Multilateral de Garantare și Regulamentul General al Consiliului Birourilor, fiindcă obligația de reparare presupune obligatoriu săvârșirea unui accident.
Este adevărat că aceste documente stabilesc în sarcina B.A.A.R. anumite obligații, însă condiția esențială este aceea ca un autovehicul înmatriculat în România să fi fost implicat într-un accident de circulație pe teritoriul altui stat. În acest sens art.10 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor prevede că: "Birourile la care se aplică prevederile acestei secțiuni vor garanta, pe bază de reciprocitate în totalitate, rambursarea tuturor sumelor plătibile conform acestui Regulament și care provin din orice accident ce implică un vehicul staționat în mod normal pe teritoriul statului pentru fiecare dintre aceste birouri are competență, fie că este vehicul asigurat sau nu". În concluzie, rambursarea se face pentru sume plătite care provin din accident. Atâta timp cât recurentul nu a fost implicat în nici un accident pe teritoriul statului Italian, B.A.A.R, dacă nu ar fi tratat cu superficialitate analiza documentelor trimise de Biroul U.C.L. din Italia, ar fi putut să constate că nu există nici un act care să-l oblige să plătească pentru un așa zis accident, care în realitate, așa cum a arătat și în întâmpinare a fost "construit";, în mod gradual, de către partea italiană.
Documentul pe care reclamantul l-a atașat cererii și l-a intitulat proces verbal, în realitate sunt niște note, întocmite la data de 26 iulie 2011 de către doi agenți din cadrul echipei mobile a Unității Operaționale și Mobile.
Se poale constata cu ușurință că în notele încheiate de cei doi agenți la data de 26 iulie 2011, nu sunt descrise circumstanțele producerii vreunui accident, ori că recurentul (...) s-ar face vinovat de vreun accident pe teritoriul Italiei. Ba mai mult prin răspunsul furnizat la data de 10.01.2017, autoritățile italiene subliniază că nu au participat la constatarea vreunui accident de circulație. Este logic că în situația în care ar fi participat la constatarea unui eveniment rutier aceștia îi puneau la dispoziție documentele din care să rezulte că numitul (...) ar fi fost implicat în vreun accident de circulație pe teritoriul Italiei. Recurentul nu se face vinovat de implicarea în vreun accident de circulație, astfel că nu poate fi obligat să repare vreun prejudiciu pe care nu l-a produs. În această situație B.A.A.R. înainte de a plăti o sumă de bani pretinsă de U.C.I., trebuia să facă minime verificări ale documentelor trimise de autoritățile din Italia, documente, pe care dacă le-ar fi analizat, ar fi putut să observe, că existau motive temeinice de a refuza plata solicitată, ori să solicite date legate de accident, respectiv, un proces verbal de constatare încheiat la fața focului, schița accidentului, fotografii, declarațiile persoanelor implicate în accident.
Este de observat faptul că în răspunsul la întâmpinare, reclamantul B.A.A.R. arată că, cauza determinantă pentru intervenția acestora în calitate de garant nu a fost cea referitoare la lipsa asigurării "ci a fost provocarea accidentului în sine din culpa pârâtului". În cauza de față se pun firesc mai multe întrebări, respectiv: Cine a stabilit că s-a produs vreun accident în care să fi fost implicat? Cine a stabilit culpa recurentului? Dar mai presus de toate, cine a stabilit existența unei obligații? În situația în care B.A.A.R. ar fi verificat documentele trimise de Biroul U.C.I. Italia, (obligație ce le incumba), ar fi constatat că recurentul nu se face vinovat de implicarea în vreun accident de circulație pe teritoriul Italiei și ar fi refuzat de la plată o solicitare fără bază reală. B.A.A.R., avea obligația ca la primirea documentelor și deschiderea dosarului de daună, să verifice aspecte legate de producerea sau nu a accidentului și numai după aceea să plătească sumele stabilite de autoritățile italiene.
În concluzie apreciază că sumele achitate de reclamant, nu erau datorate, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că s-ar fi produs un accident de circulație în care să fie implicate autovehiculele (...) de culoare gri, model coupe cu număr de înmatriculare (...) și Autoutilitara (...) de culoare albă, cu număr de înmatriculare (...), proprietatea numitului (...), iar acesta din urmă nu se face vinovat de producerea vreunui accident pe teritoriul Italiei. Această concluzie rezultă fără putință de tăgada din probatoriul administrat în această cauză.
În drept au fost invocate prevederile art. 488 (1) pct.8 Cod procedură civilă, articolele invocate în prezenta cerere.
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, prin înscrisul înregistrat la data de 23 aprilie 2108, intitulat ";răspuns la întâmpinare";, solicită instanței respingerea recursului și menținerea în totalitate a Deciziei nr.214, pronunțată de Tribunalul (...).
Referitor la admiterea recursului arată că, potrivit Regulamentului Roma II (864/2007) legea, aplicabilă acțiunii de regres este legea română dar pentru stabilirea și întinderea prejudiciului este legea germană. Referitor la aceste susțineri, faptul că acțiunea reclamantului nu este o acțiune în răspundere civilă delictuală ci este o acțiune în regres, o acțiune a garantului (fidejusorului) împotriva debitorului (pârâtului din prezenta cauză) pentru sumele plătite în numele și pentru acesta, acțiunea reclamantului a fost întemeiată în principal pe prevederile art. 2305 - 2306 alin. 2 din Noul cod civil și pe prevederile legislației europene în materia răspunderii civile ce rezultă din folosirea autovehiculelor.
Calificarea ca act ilicit a faptei pârâtului (...) de a produce accidentul de circulație pe teritoriul Italiei, angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia la repararea prejudiciului produs precum și întinderea prejudiciului său au fost stabilite în baza legii italiene legea statului în care s-a produs actul ilicit de către Biroul Național din această țară conform competenței conferite de art. 3.4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, reclamantul intervenind în raportul obligațional de natură delictuală născut între pârât și persoanele care au suferit prejudicii ca urmare a faptei ilicite săvârșite de acesta și care a achitat despăgubirile pe care pârâtul le datora, în considerarea calității de garant al obligației de despăgubire.
În acest sens arată faptul că Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România funcționează în baza acordurilor încheiate în cadrul Sistemului Carte Verde, dar prin însăși aceste acorduri s-a obligat să garanteze despăgubirea persoanelor prejudiciate prin accidente produse pe teritoriul altui stat membru prin intermediul unor autovehicule neasigurate înmatriculate în România. Dacă această garanție nu ar exista din partea Biroului, nu ar răspunde cerinței C.E. de eliminare a controlului documentelor de asigurare, fapt ce ar fi de neacceptat pentru un stat membru al U.E.
Având în vedere aceste aspecte Biroul Național Carte Verde din Italia a stabilit angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului iar după soluționarea cazului de daună a transmis documentele doveditoare inclusiv Procesul Verbal al Legiunii de Carabinieri
Compania din (...) respectiv declarația martorului (...).
După primirea avizării B.A.A.R. a deschis dosarul de daună cu referința BAAR/(...) și a verificat situația asigurării autovehiculului (...) în baza de date CEDAM care este o bază de date comună a asigurătorilor administrată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
În privința angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, solicită instanței să constate că aceasta a fost stabilită de Biroul Național din Italia în baza competenței conferite de prevederile art. 3 alin. 4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, prevederi care sunt în acord și cu prevederile art. 107 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat (în vigoare la data respectivă).
Referitor la existența și cuantumul prejudiciului, solicită instanței să constate că Biroul Național din Italia a dobândit competentă deplină și a soluționat cazul de daună ca mandatar al reclamantului, în baza "Acordului Multilateral încheiat între birourile naționale din statele membre ale Spațiului Economic European și ale altor state" așa cum s-a arătat pe larg în cererea introductivă de instanță, după soluționarea cazului, acesta i-a pus la dispoziție documentele justificative pe care la rândul său le-a depus în probatoriu la dosarul cauzei (anexa 7 la cererea introductivă de instanță).
Așa cum a arătat și anterior în fața instanței de fond referitor la acest caz solicită a se constata că pârâtul nu a procedat el însuși la repararea prejudiciului pe care l-a cauzat prin fapta sa, cu toate că a fost notificat de reclamant cu privire la pretențiile formulate de persoanele prejudiciate și cu privire la consecințele pe care le-ar avea neonorarea acestora. Mai mult decât atât, la notificările reclamantului, pârâtul nu a invocat nicio excepție inerentă obligației, nu a contestat în nici un fel obligația sa și nu a invocat nici un motiv prin care să susțină că obligația nu ar exista, că nu ar fi la nivelul pretențiilor sau că ar fi fost stinsă. Pârâtul deși a fost notificat nu s-a prezentat la Oficiul Poștal pentru a ridica notificările reclamantului.
Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată solicită instanței respingerea cererii formulate de pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea de apel analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate a reținut că este fondat, urmând ca în baza prevederilor art. 498 alin.2 Cod procedură civilă să dispună admiterea lui și casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecare la aceeași instanță, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul intimat BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA a solicitat obligarea pârâtului recurent (...) la plata sumei de 26.187,48 lei cu titlu de pretenții, la plata dobânzii legale calculate asupra acestei sumei de la data de 02.06.2015 și până la plata efectivă, precum și la plata sumei de 1.115,60 lei reprezentând T.V.A.
Acțiunea formulată a fost respinsă de către prima instanță ca neîntemeiată, însă în calea de atac a apelului, instanța de apel a dispus schimbarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata sumelor solicitate de către reclamant, apreciind că nu poate stabili o altă stare de fapt în afara celei rezultate din acordul de stabilire a despăgubirilor încheiat de biroul competent din statul în care a avut loc evenimentul cauzator de prejudicii.
Prin recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, pârâtul recurent invocă nelegalitatea deciziei pe considerentul că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, prin prisma dispozițiilor art. 488 pct.8 Cod procedură civilă.
Analizând modalitatea în care instanța de apel a aplicat normele de drept material incidente cauzei deduse judecății, curtea a constatat că motivele de recurs invocate sunt fondate, instanța de apel interpretând eronat dispozițiile legale aplicabile cu consecința neanalizării fondului cauzei prin prisma probatoriului administrat la prima instanță.
Astfel, curtea a constatat că litigiul are ca obiect acțiunea în regres pe care reclamantul a demarat-o împotriva pârâtului pentru plata despăgubirilor pe care le-a achitat în urma unui accident de circulație produs pe teritoriul statului italian către victimele accidentului respectiv.
În acest sens, s-a reținut că prin adresa emisă la data de 17.10.2011, UFFICIO CENTRALE ITALIANO - Biroul Național de Asigurări pentru Autovehicule de circulație internațională a informat B.A.A.R. cu privire la faptul că în data de 27.07.2011, în localitatea (...) a avut loc un accident de circulație în care a fost implicat camionul (...) cu nr. de înmatriculare (...) condus de intimatul pârâtul (...), solicitând informații cu privire la numărul de înregistrare și la asigurătorul competent. Din informațiile obținute de B.A.A.R. din baza de date CEDAM, a rezultat că autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) nu era asigurat pentru data de 27.07.2011.
Prin adresa nr. (...), B.A.A.R. a comunicat Ufficio Centrale Italiano (U.C.I.) că autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) este înmatriculat în România, dar nu era asigurat la data accidentului, exprimându-și acordul ca U.C.I. să soluționeze dosarul de daună în numele său.
Prin cererea de despăgubire nr. (...), U.C.I. a solicitat plata sumei de 4.088,47 euro cu titlu de despăgubire pentru pagubele produse de autovehiculul condus de recurent părților vătămate (...) și (...), fiind anexate adresa emisă la data de 06.09.2012 de (...) SRL, adresa emisă de dl. (...), expert estimări - probe, raportul Corpului de Carabinieri încheiat la data de 26.07.2011, raportul medical din data de 19.06.2012, dovada transferului bancar pentru suma de 3200 euro, contractul de tranzacție și chitanța, scrisoarea de mandat, factura nr. (...), declarația martorului, devizul estimativ, foaia de observație și chitanță nr. (...).
La data de 16.11.2012, B.A.A.R. a virat în contul indicat de U.C.I. suma de 4.098,47 euro, iar prin acțiunea formulată în prezenta cauză s-a îndreptat cu acțiune în regres împotriva recurentului pârât.
Referitor la normele de drept incidente cauzei, curtea a constatat că despăgubirile solicitate de către intimata reclamantă s-au stabilit în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile Directivei 72/66/CEE și ale Apendicelui 1 la Decizia Comisiei din 28 iulie 2003 privind aplicarea Directivei 72/66/CEE, norme care reglementează procedura de gestionare a cererilor de despăgubire formulate pentru pagube rezultate din accidente auto produse pe teritoriul unui stat membru de un autovehicul înmatriculat într-un alt stat membru.
Potrivit acestor dispoziții, în cazul în care un birou este informat cu privire la producerea unui accident pe teritoriul țării în care este competent și în care este implicat un vehicul care provine dintr-o altă țară, acesta trebuie să efectueze, fără a aștepta o cerere formală de despăgubire, o anchetă asupra împrejurărilor accidentului. Biroul comunică aceste informații, cât mai repede posibil, asigurătorului care a emis cartea verde sau polița de asigurare sau, după caz, biroului în cauză. În cazul în care nu există un corespondent autorizat al asigurătorului, la primirea unei cereri de despăgubire biroul informează de îndată asigurătorul care a emis cartea verde sau polița de asigurare sau, după caz, biroul în cauză, cu privire la faptul că a primit o cerere de despăgubire și că o va investiga sau va asigura investigarea ei de către un agent a cărui identitate o comunică.
Din prevederile art. 3 alin. 4 ale directivei rezultă că fiecare cerere de despăgubire trebuie tratată de către birou în mod autonom și în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile în țara în care s-a produs accidentul privind răspunderea, despăgubirea părților prejudiciate și asigurarea auto obligatorie, reprezentând cât mai bine interesele asigurătorului care a emis cartea verde sau polița de asigurare sau, după caz, ale biroului în cauză. De asemenea, se stipulează că numai biroul este competent în toate problemele privind interpretarea legii aplicabile în țara în care s-a produs accidentul și pentru soluționarea cererii de despăgubire.
Instanța de apel interpretând dispozițiile art. 3 alin. 4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, a reținut că numai biroul din țara în care s-a produs accidentul este competent în toate problemele privind interpretarea legii aplicabile în țara în care s-a produs accidentul și pentru soluționarea cererii de despăgubire, instanțele din țara în care este înmatriculat autovehiculul neputând stabili o altă stare de fapt cu privire împrejurările producerii accidentului și la obligația de despăgubire.
Analizând dispozițiile comunitare mai sus arătate, în temeiul cărora s-au stabilit despăgubirile și nu s-a procedat la cercetarea fondului cauzei de către instanța de apel, curtea a constatat că acestea prevăd o procedură de stabilire pe cale amiabilă a despăgubirilor solicitate de către partea vătămată, la care nu participă în mod direct și persoana vinovată de producerea accidentului. Acesta are doar posibilitatea de a prezenta punctul său de vedere asupra circumstanțelor producerii accidentului în urma notificării emise în acest sens de către biroul competent din statul său, care transmite informațiile obținute la biroul competent din statul producerii evenimentului asigurat, însă fără a se stabilii în cadrul directivei dacă acesta are dreptul de a solicita administrarea de probe în susținerea punctului său de vedere ori în ce modalitate s-ar administra acestea.
Într-adevăr normele statuate în cadrul directivei stabilesc o obligație de diligență în sarcina biroului competent în vederea soluționării cererii de despăgubire, în sensul de a lua măsurile necesare pentru investigarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul cauzator de prejudicii în conformitate cu dispozițiile legale din statul respectiv, însă în cadrul directivei nu se prevede dacă persoana nemulțumită de rezultatul investigațiilor efectuate ori de soluția dată asupra cererii de despăgubire are dreptul de a contesta rezultatul respectiv la o instanță de judecată independentă și imparțială.
Ori, potrivit prevederilor art.47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, orice persoană ale cărui drepturi și libertăți sunt garantate de dreptul Uniunii are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unui instanțe judecătorești, precum și dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege.
De asemenea, prevederile art. 21 din Constituția României garantează liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale oricărei persoane.
Date fiind aceste prevederi comunitare și constituționale, nu se poate reține că persoana vinovată de producerea unui accident cauzator de prejudicii nu ar avea dreptul să invoce apărări ori să formuleze cereri în probațiune în raport circumstanțele producerii evenimentului și paguba solicitată a fi reparată, în fața instanței de judecată investită cu soluționarea acțiunii în regres introdusă împotriva sa de către biroul din statul care a plătit despăgubirile, câtă vreme procedura înlăuntrul căreia s-au stabilit daunele solicitate s-a desfășurat fără participarea sa directă și fără garanția posibilității de a administra probe în apărare ori de a contesta deciziile luate în cadrul procedurii amiabile în fața unei instanțe de judecată.
Prin urmare, curtea a reținut că Regulamentul general al Consiliului birourilor nu poate fi interpretat în sensul că acesta impune executarea automată a unui acord de soluționare pe cale amiabilă, încheiat fără participarea persoanei considerate responsabile în statul membru în care s a produs accidentul, împotriva persoanei respective în statul membru în care a fost înmatriculat autoturismul, fără acordarea posibilității de a formula apărări și probe în cadrul litigiului în regres demarat de biroul din statul membru unde a fost înmatriculat autoturismul.
În acest sens, s-a statuat de către CJUE în cauza C-587/15 - Lietuvos Respublikos transporto priemonių draudikų biuras, având ca obiect întrebarea preliminară adresată Curții cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și despăgubirile aferente de către Curtea Supremă a Lituaniei. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Lietuvos Respublikos transporto priemonių draudikų biuras (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Lituania, denumit în continuare "Biroul B";), pe de o parte, și domnul (...) și doamna (...), resortisanți lituanieni, pe de altă parte, în legătură cu o acțiune subrogatorie prin care Biroul B solicită obligarea pârâților din litigiul principal, care nu își îndepliniseră obligația de asigurare de răspundere civilă auto atunci când au fost implicați într un accident de circulație produs în Germania, să îi ramburseze sumele plătite Biroului Național German al Asigurătorilor (denumit în continuare "Biroul A";) cu titlu de rambursare a sumelor plătite de acest birou ca despăgubire celeilalte părți implicate în accidentul menționat.
Prin hotărârea Curții pronunțată la data de 15 iunie 2017, s-a statuat că "Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005, Directiva 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/14, și Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ale Consiliului și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că nu se opun, consecințelor care rezultă din jurisprudența instanței de trimitere potrivit căreia revine Lietuvos Respublikos transporto priemonių draudikų biuras (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Lituania), în scopul exercitării acțiunii subrogatorii, sarcina probei referitoare la ansamblul elementelor care stabilesc răspunderea civilă a pârâților din litigiul principal pentru accidentul produs la 20 iulie 2006";.
Date fiind aceste statuări, curtea a reținut că intimatului reclamat îi revine sarcina probei îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale ale pârâtului recurent în cadrul prezentului litigiu, cu respectarea garanțiilor prevăzute de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 21 din Constituția României în favoarea pârâtului chemat în judecată, dispoziții care consacră dreptul oricărei persoane la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime. Câtă vreme pârâtul nu a participat în mod direct la încheierea acordului de soluționare amiabilă a cererii de despăgubire formulate de persoanele vătămate, acestuia trebuie să i se ofere posibilitatea de a se apăra și a solicita administrarea de probe în fața instanței investite cu acțiunea în regres cu privire la circumstanțele producerii accidentului, starea de fapt invocată, daunele solicitate a fi achitate, etc.
Pe de altă parte, normele comunitare stipulate în Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II ) consacră dreptul persoanelor vătămate printr-o faptă ilicită de a se adresa unei instanțe de judecată în vederea recuperării prejudiciului produs prin fapta respectivă, situație în care este echitabil și just ca și persoanele acuzate de săvârșirea faptei ilicite și de producerea prejudiciului să se bucure de aceleași garanții procesuale ca și persoanele vătămate.
De asemenea, posibilitatea de a se contesta valabilitatea obligației principale garantate de către fidejusor este prevăzută și în legea română aplicabilă acțiunii în regres, care la art. 2296 Cod civil, stipulează că fidejusorul va putea să opună creditorului toate mijloacele de apărare pe care le va putea opune debitorul principal, câtă vreme fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligație valabilă, potrivit prevederilor art. 2288 alin.1 Cod civil.
Ori, în aceste condiții, cu atât mai mult subzistă dreptul persoanei chemate în judecată de a-și apăra drepturile și interesele sale legitime în cadrul acțiunii în regres formulate împotriva sa, prin orice mijloace de probă prevăzute de lege.
Concluzionând, curtea a constatat că instanța de apel, în mod greșit nu a analizat îndeplinirea sau nu a condițiilor răspunderii civile delictuale ale pârâtului chemat în judecată în acțiunea în regres formulată de către reclamant prin prisma probatoriului administrat, apreciind că nu se mai poate stabilii o altă stare de fapt cu privire la împrejurările producerii accidentului și la obligația de despăgubire datorită interpretării eronate a dispozițiilor comunitare mai sus arătate.
În consecință, curtea a reținut că motivele de recurs invocate de recurent sunt fondate, motiv pentru care a dispus admiterea recursului și casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecare la aceeași instanță deoarece soluționarea procesului în apel a avut loc fără a se intra în judecata fondului cauzei.
La rejudecarea cauzei, instanța de apel va avea în vedere considerentele prezentei decizii, aspectele legate de fondul cauzei invocate în recurs de către părți în virtutea efectului devolutiv al căi de atac a apelului, precum și eventualele cheltuieli de judecată solicitate de către acestea.
| ← Procedura insolvenţei. deschidere procedură. apel exercitat... | Apel. procedura insolvenţei. cerere de deschidere a procedurii... → |
|---|
