Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 1054 din data de 03.11.2015
Conform art.5 pct. 69 și art.110 alin.2 din Legea nr.85/2014, în tabelul preliminar se înscrie inclusiv rangul creanței, atunci când acesta există. Potrivit art.151 alin.8 din OG nr.92/2003 - Codul de procedură fiscală prin sechestrul înființat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândește un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun iar conform dreptului comun prioritatea constituirii unei garanții și asigurarea publicității și opozabilității acesteia, asigură rangul acesteia în raport de alte garanții constituie anterior sau ulterior cu privire la aceleași bunuri.
Prin Decizia civilă nr. 62/26.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, a fost admis apelul împotriva sentinței civile nr. 1054/3 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.1020/108/2015/a2, având ca obiect contestație la tabelul preliminar de creanțe, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis contestația formulată de creditoarea ANAF, dispunându-se înscrierea acesteia în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei S.C. Z.T. SRL și cu suma de 12.000 de lei cu titlu de creanță bugetară, precum și înscrierea aceleași creditoare cu suma de 369.657 lei în categoria creanțelor garantate, având rang II de preferință, după creditorul garant de rangul I - ING Bank Sucursala Timișoara.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.1054/3 noiembrie 2015, pronunțată în dosar nr. 1020/108/ 2015/a2, Tribunalul Arad a respins contestația formulată de creditorul ANAF împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitorului SC Z.T. SRL, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că, astfel cum reiese din conținutul tabelului preliminar al creanțelor debitorului rectificat, administratorul judiciar E SPRL Arad a îndreptat eroarea materială strecurată, în sensul că ANAF București este trecut ca și creditor al debitorului SC Z.T. SRL Arad, aspect confirmat și de notificarea nr.930/14.07.2015, efectuată de către administratorul judiciar în temeiul art.110 al.4 din Legea 85/2014.
S-a mai reținut că neînscrierea în tabelul preliminar al creanțelor debitorului a sumei de 369.657 lei cu rangul stabilit de art.159 al.1 pct.3, coroborat cu art.5 pct.15 din Legea 85/2014, este justificată, întrucât, astfel cum reiese din conținutul proceselor-verbale de sechestru, bunurile sechestrate fac obiectul contractului de garanție reală mobiliară nr. 10057/G3/22.11.2013 încheiat cu ING Bank Sucursala Timișoara, prin urmare, sunt bunuri destinate urmăririi și satisfacerii cu prioritate a creanței garantate a creditorului ING Bank.
Cum creanța bugetară în sumă de 12.000 lei, solicitată prin suplimentul cererii de admitere a creanței nr.23895/22.06.2015, a fost transmisă prin fax instanței la data de 13.07.2015, iar tabelul preliminar al creanțelor debitorului a fost întocmit în data de 14.07.2015, în aprecierea judecătorului-sindic este evident că despre aceasta nu a avut cunoștință administratorul judiciar, fiind sunt incidente prevederile art.105 al.2 din Legea 85/2014.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea ANAF, solicitând modificarea în tot sentinței atacate, în sensul admiterii contestației împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitorului SC Z.T. SRL.
În motivare, creditoarea-apelantă a reluat starea de fapt și a reiterat capetele de cerere cu care a învestit instanța de fond, învederând că deși administratorul judiciar a susținut că ar fi corectat eroarea materială strecurată în tabel, nici până la data redactării apelului în prezentul dosar, tabelul corectat nu a fost publicat în Buletinul procedurilor de Insolvență, invocând în acest sens art.42 alin.1 și alin.10 din legea nr.85/2014.
Cu privire la înscrierea suplimentară a sumei de 12.000 lei la categoria de creanțe bugetare, creditoarea a susținut că a transmis această creanță în termenul legal de 60 de zile, conform art. 102. alin. 1 din Legea 85/2014, precizând că prin hotărârea atacată, deși s-a respins contestația, s-a menționat în considerente că această sumă va fi înscrisă în tabelul definitiv, în măsura în care creanța este din categoria prev. de art.105 al. 2 din Legea nr. 85/2014. În această privință, creditoarea-apelantă a mai subliniat că deschiderea procedurii insolvenței a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență la data de 26 mai 2015, iar suplimentul privind suma de 12.000 de lei a fost transmis prin fax la dosarul cauzei la data de 13 iulie 2015, adică înăuntrul termenului de 60 de zile.
În ce privește solicitarea de înscriere a sumei de 369.657 lei cu rangul stabilit de art.159 alin.1 pct.3 coroborat cu art.5 pct.15 din legea nr.85/2014, creditoarea-apelantă a susținut că deține o garanție de rang inferior față de ING Bank Sucursala Timișoara, opinând că într-o asemenea ipoteză o soluție ar putea fi înscrierea sa în tabel la categoria solicitată, la un rang inferior sub condiție rezolutorie, urmând ca în care din prețul obținut ca urmare a valorificării garanției ar mai rămâne lichidități, după deplina îndestulare a creditorului cu garanție de prim rang, să redobândească titlul de garantat și creditorul care are garanție de rang inferior și să primească diferența din suma încasată din vânzarea bunului în contul creanței sale.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 43 alin. 2, coroborate cu cele ale art. 46, alin. 1 din Legea nr. nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de Insolvență și ale art. 470 din Codul de procedură civilă, precum și celelalte prevederi invocate în prezentul apel.
Prin întâmpinarea formulată, E SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. Z.T. SRL, a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat si pe cale de consecința, menținerea în tot a sentinței apelate.
În motivare, a susținut că potrivit art.102 alin.1 ultima teza din Legea nr. 85/2014, creditorul bugetar are posibilitatea înregistrării unui supliment la declarația de creanța inițială prin are să solicite înscrierea creanței de 12.000 de lei. Pe de altă parte, a învederat că ANAF a transmis la dosarul cauzei in data de 13.07.2015 un supliment al cererii de admitere a creanței nr. 23895/22.06.2015 prin care a solicitat înscrierea unei creanțe suplimentare de 12.000 lei, care însă face referire la un Proces-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor seria A nr.0133141/29.06.2015, care însă nu a fost comunicat administratorului judiciar decât odată cu contestația, astfel că această creanță nu avea cum să fie cuprinsă în tabelul preliminar al creanțelor întocmit si depus la data de 14.07.2015 la dosarul cauzei si transmis concomitent spre publicare in BPI.
În ce privește opozabilitatea invocată de către apelant de la publicarea în BPI, administratorul judiciar arată că înscrierea sumei de 12.000 lei se va face în cuprinsul tabelului definitiv în măsura în care, urmare a examinării, această creanță rezultă fi una din categoria celor prevăzute de art. 105, alin. 2 din Legea nr. 85/2014 vizând verificarea creanțelor înregistrate, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 85/2014 nu prevede o publicare a unui tabel sau a unei modificări a acestuia între tabelul preliminar și cel definitiv, consecința fiind cuprinderea în tabelul definitiv a creanțelor de natura celor prevăzute la art.102 alin.1, ultima teza din Legea nr. 85/2014, solicitate după întocmirea tabelului preliminar.
Intimatul a reiterat faptul că data depunerii tabelului preliminar indicată prin notificarea deschiderii procedurii a fost stabilită la 14.07.2015, în condițiile în care ANAF a înregistrat la dosarul cauzei suplimentul de creanță de 12.000 lei la data de 13.07.2015, el nefiind comunicat și administratorului judiciar, care a luat cunoștința de acesta abia la termenul de judecata din 14.07.2015.
În ce privește neînscrierea creanței conform declarației de creanță, respectiv suma de 369.657 lei, ca și creanță garantată, administratorul judiciar al debitoarei a arătat că prin notificarea transmisă creditorului contestatar sub nr.930/14.07.2015, a sesizat creditorul apelant că nu a regăsit între documentele anexate de către creditor, dovezi ale înscrierii potrivit rangului prevăzut de art.159 alin. 1 pct.3 din Legea nr. 85/2014 și că documentele depuse de creditoare în susținerea declarației de creanță nu au permis administratorului judiciar o examinare a creanței în conformitate cu prevederile art. 106 din Legea nr. 85/2014 și, astfel cum a indicat și prin notificarea transmisă creditorului, nu s-a putut efectua o examinare și coroborare a documente a unor sume.
Intimatul a mai arătat că s-a instituit sechestru prin cele două procese-verbal invocate și depuse pentru un cuantum total de 791.782 lei, în condițiile în care declarația de creanță se referă la obligații neachitate de către debitoare în sumă de 763.162 lei, iar valoarea totală a bunurilor sechestrate fiind de 997.507, 04 lei.
Concluzionând, intimatul a învederat că din niciunul din documentele depuse în susținerea declarației de creanță nu rezultă pe ce se bazează cererea creditoarei cu privire la înscrierea sumei de 369.657 lei, ca și creanță garantată în temeiul art.159 alin.1 pct.3 din Legea nr. 85/2014 si nici modul în care aceasta a fost determinată.
În opinia administratorului judiciar, aceste chestiuni au rămas neclarificate chiar și prin apelul formulat, creditorul ANAF rezumându-se să susțină că bunurile ce fac obiectul proceselor verbale de sechestru în baza cărora instituția a solicitat înscrierea cu rangul de preferința stabilit de art.159 alin. 1 pct.3 din Legea nr. 85/2014 fac obiectul și al contractului de garanție mobiliară nr.10057/G3/22.11.2013 încheiat cu ING Bank suc. Timișoara, fără însă a detalia natura și componența sumei pretinsă ca fiind garantată, în timp ce documentele care au stat la baza acestei creanțe, în condițiile în care procesele verbale de sechestru ale ANAF (nr.114/09.04.2015 si 132/11.05.2015) sunt încheiate pentru suma totală de 791.782 lei, iar suma pretinsă ca garantată este de 369.657 lei.
Analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de apel și în limitele devolutive ale apelului, consacrate de art.477-478 C. pr.civ., Curtea apreciază că apelul este fondat, soluția primei instanțe fiind consecința unei greșite interpretări a materialului probator administrat și a dispozițiilor legale incidente.
La o primă analiză a materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanța de fond a înfrânt în parte principiul disponibilității ce guvernează raporturile de drept privat inclusiv în plan procesual civil, deoarece, prin notele de ședință depuse la data de 13 octombrie 2015 în fața instanței de fond, E SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei insolvente S.C. Z.T. SRL s-a arătat de acord cu admiterea în parte a contestației, în ce privește rectificarea denumirii creditorului din tabelul preliminar și cu înscrierea sumei suplimentare de 12.000 de lei în tabelul definitiv, în măsura în care aceasta este constatată printr-un titlu executoriu necontestat.
Dacă în privința denumirii corecte a creditorului ce trebuia înscris în tabelul preliminar, părțile au un punct de vedere comun, și anume că dintr-o eroare s-a înscris ANAF - DGRFP Timișoara - AJFP Arad, în locul denumirii creditorului real ANAF, cu privire la suma de 12.000 de lei, Curtea constată că aceasta reprezintă o sumă provenită din amendă contravențională iar procesul verbal de sancționare a contravenției a fost transmis la dosarul cauzei anterior expirării termenului de 60 de zile la care se referă art.102 alin.1 din Legea nr.85/2014 și anterior publicării tabelului preliminar de creanțe, adică la data de 13 iulie 2015.
Fiind un proces verbal de contravenție, acesta este supus regimului juridic consacrat de O.G. nr.2/2001, fiind titlu executoriu conform art.37 din acest act normativ în măsura în care nu este atacat în termenul de 15 zile la instanță și nu este modificat prin hotărâre judecătorească.
În prezenta cauză nu există nicio dovadă că acest proces verbal de constatare și sancționare a contravenție a fost atacat la instanța competentă, fiind astfel titlu executoriu, ceea ce impunea înscrierea sumei în tabelul preliminar de creanțe. Pe de altă parte, Curtea subliniază că eventuala atacare a procesului verbal de contravenție cu plângere în condițiile art.31 din OG nr.2/2001 nu ar fi fost de natură a permite administratorului judiciar a analiza această creanță în temeiul art.105 alin.2 din Legea nr.85/2014. Este adevărat că acest text de lege sustrage de la analiza administratorului judiciar numai creanțele bugetare rezultate din titluri executorii necontestate în termenele prevăzute de legi speciale, însă simpla contestare a unor astfel de titluri, cu consecința învestirii instanței de judecată ori a unui organ administrativ-jurisdicțional, nu poate declanșa un control concomitent și paralel al administratorului judiciar, singura soluție pe care Legea nr.85/2014 o oferă în astfel de situații fiind înscrierea în tabel a creanței contestate fie sub forma "creanță sub condiție";, dacă titlul care o constată nu este încă titlu executor, fie sub forma "creanță în litigiu";, atunci când suma contestată este înscrisă într-un titlu executoriu (art.5 pct.69 din lege).
Cât privește problema înscrierii creditoarei cu suma de 369.657 lei în tabelul de creanță al debitoarei ca și creanță garantată, Curtea observă că atât administratorul judiciar cât și instanța de fond au ignorat principiul disponibilității care guvernează procesul civil. Este adevărat că sechestrul aplicat pe bunurile debitoarei insolvente s-a instituit pentru recuperarea unei creanțe de 791.782 de lei iar declarația inițială de creanță formulată în dosar a fost pentru suma de numai 763.162 lei. Acest aspect este însă lipsit de relevanță, câtă vreme este posibil ca o parte din creanța pentru care s-a instituit sechestrul s-ă fi fost plătită ori să se fi stins printr-un alt mod prevăzut de lege. Din niciun document de la dosarul cauzei nu rezultă însă că acea creanță cuprinsă în declarația de creanță ar fi alta decât cea cu privire la care s-a instituit măsura sechestrului, pentru a fi necesare lămuririle suplimentare solicitate de către administratorul judiciar. Pe de altă parte, este la fel de lipsit de relevanță, faptul că valoarea bunurilor sechestrate depășește valoarea creditorului bugetar, în condițiile în care, oricum, aceasta reprezintă o valoare estimată în timp ce solicitarea creditorului bugetar de a înscrie creanța sa în categoria creanțelor garantate numai până la concurența sumei de 369.657 lei reprezintă tot o expresie a principiului disponibilității.
Ceea ce rezultă însă incontestabil din dosar este că în temeiul mai multor titluri executorii ce reprezintă creanțe bugetare sau fiscale, cu privire la care nu rezultă că ar fi fost achitate, ANAF a instituit sechestrul asigurător asupra unor bunuri ale debitoarei care anterior au mai făcut obiectul unei convenții de garantare, în favoarea ING Bank Sucursala Timișoara, ceea ce nu împiedică însă constituirea unor garanții suplimentare asupra lor, cu mențiunea că cele ulterioare vor avea un rang de preferință subsecvent.
Astfel conform art.5 pct. 69 și art.110 alin.2 din Legea nr.85/2014, în tabelul preliminar se înscrie inclusiv rangul creanței, atunci când acesta există. Potrivit art.151 alin.8 din OG nr.92/2003 - Codul de procedură fiscală prin sechestrul înființat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândește un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun iar conform dreptului comun prioritatea constituirii unei garanții și asigurarea publicității și opozabilității acesteia, asigură rangul acesteia în raport de alte garanții constituie anterior sau ulterior cu privire la aceleași bunuri.
Or, din această perspectivă, simpla împrejurare că ING Bank - Sucursala Timișoara este creditor gajist de rangul I, nu înlătură posibilitatea înscrierii ANAF, titular al unei drept de gaj în condițiile art.151 alin.8 din Codul de procedură fiscală, de a fi înscris în tabel ca și creditor garantat în limita creanței care a fost garantată, dar cu rang de prioritate subsecvent față de garanțiile constituite anterior. Această înscriere nu va afecta însă aplicarea art.103 alin.1 din Legea nr.85/2014, creanțele garantate, în ordinea rangului lor, urmând a fi înscrise în tabelul definitiv de creanțe numai în limita valorii de piață a bunurilor asupra cărora poartă garanția, valoare ce va fi stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar și efectuată de un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61 din lege.
În raport de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea a făcut aplicarea art.480 alin.2 C. pr.civ. și a admis apelul conform celor mai sus reținute, fără cheltuieli de judecată.
← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment | Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment → |
---|