Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment

Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 980 din data de 21.10.2015

Potrivit art. 142 alin. 7 CPF ";față de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabilește de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.

Prin urmare, preferința fiscului va fi asigurată numai în măsura în care bunurile asupra cărora se constituie gajul sunt menționate în AEGRM, potrivit disp. art. 2328 NCC.

Prin Decizia civilă nr. 7/A/11.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 326/108/2015/a1, a fost respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 980/21.10.2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul antemenționat, cu următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 980/21.10.2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 326/108/2015/a1, s-a respins contestația formulată de DGRFP Timișoara - AJFP Arad la tabelul preliminar de creanțe din procedura insolvenței debitorului SC R.C.P. SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Creditorul DGRFP Timișoara - AJFP Arad a formulat cerere de înscriere a creanțelor pentru suma de 26.213 lei, din care 3.125 lei cu rangul de preferință prevăzut de art. 161, alin. 1, pct. 5 din Legea nr. 85/2014 și 23.088 lei cu rangul de preferință prevăzut de art. 161, alin. 1, pct. 3 din Legea nr. 85/2014, arătând că creditorul a îndeplinit o serie de măsuri de executare, fără a le arăta în concret.

Anexat declarației de creanță s-a depus un proces-verbal de sechestru pentru bunuri mobile, suma garantată fiind de 23.088 lei. În anexa procesului-verbal figurează un autoturism marca Opel Vectra B Caravan. Totodată s-a consemnat că bunul a fost dat în custodia unui terț.

Garanția instituită de creditorul-contestator nu este înscrisă în AEGRM.

Practicianul în insolvență a înscris în tabelul preliminar de creanțe întreaga sumă de 26.213 lei ca și creanță bugetară.

În cursul procedurii, bunul asupra căruia s-a instituit sechestrul nu a fost identificat faptic de către practicianului în insolvență, în dosarul de bază judecătorul-sindic dispunând practicianului în insolvență să facă demersuri pentru identificarea faptică a acestuia.

Art. 151 din Ordonanța Nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală stabilește ce bunuri ale debitorului pot fi urmărite silit în vederea recuperării creanței și posibilitatea instituirii sechestrului asupra acestora, Aliniatul (8) prevede expres că:

"(8) Prin sechestrul înființat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândește un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.";

Conform art. 2482 Cod civil, ca normă de drept comun, prevede că publicitatea gajului bunurilor mobile se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului la AEGRM.

Creditorul-contestator nu a îndeplinit niciuna din cele două condiții alternative. Astfel, în procesul verbal de sechestru se arată că bunul mobil este în custodia reprezentantului administratorului debitorului, persoană ce nu reprezintă creditorul, ci debitorul, neputându-se deci reține că debitorul a fost deposedat de bun. De asemenea, creditorul-contestator nu a înscris garanția sa la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Constatând că creditorul-contestator nu a înscris la AEGRM garanția sa și nici nu a deposedat debitorul de bunul mobil, deci nu a făcut opozabilă celorlalți creditori măsura sa asigurătorie, judecătorul-sindic a respins contestația.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel DGRFP Timișoara - AJFP Arad, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii contestației formulate de creditoare împotriva tabelului preliminar al creanțelor față de debitoare și admiterii cererii de înscriere în tabelul preliminar a creditoarei, în calitate de creditor garantat, pentru suma de 23.088 lei.

În motivare arată că, în ceea ce privește înscrierea la masa credală a AJFP Arad ca fiind creditor garantat pentru suma de 23.088 lei, există în acest sens procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. 78685/15.10.2014, devenit executoriu prin emiterea somației.

Consideră că prima instanță, în mod greșit a ignorat procesul verbal de sechestru pe care recurenta - creditoare l-a anexat contestației, pronunțând, astfel, o hotărâre nelegală. De asemenea, consideră că prima instanță trebuia să constate că măsura administratorului judiciar încalcă și dispozițiile art. 2328 Noul cod civil potrivit căruia ,,preferința acordată statului și unităților administrativ - teritoriale pentru creanțele lor se reglementează prin legi speciale" și art. 2333 din același act normativ potrivit căruia ,,privilegiul este de preferința acordată de lege unui creditor în considerarea creanței sale."

În drept, invocă prevederile art. 466 Cod procedură civilă; art. 159 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței; art. 151 alin. 8 din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală; art. 2328, art. 2333 Noul Cod civil.

Intimata SC R.C.P. SRL prin lichidator judiciar C.I. IPURL a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat în cauză, ca nefondat, având în vedere că nici în cadrul prezentului apel, apelanta nu a făcut dovada îndeplinirii vreuneia dintre condițiile cerute de lege pentru constituirea garanției invocată în cuprinsul cererii de admitere a creanței.

În drept, invocă prevederile art. 151 Cod procedură fiscală, art. 2481-2482 Cod civil, art. 161 din Legea nr. 85/2014.

Analizând apelul de față, prin prisma criticilor formulate de apelantă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, Conform art. 2328 NCC preferința statului și a unităților administrativ teritoriale se impune legislațiilor speciale.

Același NCC fixează însă și limitele în care legea specială poate reglementa această cauză de preferință, art. 153 din Legea de punere în aplicare prevăzând că ";preferința acordată statului și unităților administrativ-teritoriale pentru creanțele lor, nu va fi opozabilă terților înainte de momentul în care a fost făcută publică prin înregistrarea în registrele de publicitate. O asemenea preferință va dobândi rang de prioritate de la momentul la care preferința a fost făcută publică.";

Trebuie reținut că norma din art. 2328 NCC este una de trimitere, ea nu instituie o cauza de preferință , ci doar menționează faptul că în domeniul creanțelor statului și ale unităților administrativ teritoriale eventualele cauze de preferință vor fi stabilite prin legi speciale.

Preferința acordată creditorilor fiscali este reglementată de Codul de procedură fiscală.

Astfel, conform art. 151 alin. 4 CPF executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea și valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terț. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal";, iar potrivit art. 151 alin. 8 CPF ";prin sechestrul înființat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândește un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alți creditori acelorași drepturi ca și dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun"; .

Prin urmare, preferința acordată statului și unităților administrativ-teritoriale pentru creanțe bugetare (așa cum este ea reglementată de Codul de procedură fiscală) rezultă din instituirea unui gaj legal asupra bunurilor ale debitorului.

Conform art. 151 alin. 1 CPF ";sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepțiile prevăzute de lege";, iar conform art.151 alin. 6 CPF ";executorul fiscal (…) este obligat să sechestreze orice bunuri ale debitorului (decât cele care se găsesc la locul aplicării sechestrului), în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanței";.

Dispozițiile sus citate conturează mecanismul de funcționare a preferinței acordate statului pentru creanțele fiscale, reieșind că, creditorul fiscal dobândește un drept de gaj asupra bunurilor debitorului care au făcut obiectul unui sechestru aplicat de organele fiscale.

per a contrario, celelalte bunuri ale debitorului care nu au făcut obiectul sechestrului nu se cuprind în asieta acestui drept de gaj. Gajul dobândit de către un creditor este un drept de gaj în sensul prevederilor dreptului comun, al urmând să se supună dispozițiilor art. 2480-2486 NCC.

În același timp dispozițiile art. 2423 rămân pe deplin aplicabile, iar preferința fiscului va dobândi rang de la data la care ea este făcută publică față de terți prin înregistrarea sa la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

În acest sens trebuie interpretate prevederile art. 142 alin. 7 CPF conform cărora ";față de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabilește de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.

Însă, de vreme ce preferința fiscului este limitată la anumite bunuri (menționate în procesul-verbal de sechestru), simpla identificare a creanței preferate nu este de natură să ofere celorlalți creditori o imagine clară asupra sarcinilor ce grevează patrimoniul debitorului comun.

Prin urmare, preferința fiscului va fi asigurată numai în măsura în care bunurile asupra cărora se constituie gajul sunt menționate în arhivă.

În situația în care debitorul este supus procedurii insolvenței, semnificația art. 2328 NCC trebuie înțeleasă astfel:

Legea insolvenței instituie o preferință specială pentru creanțele bugetare în cadrul procedurii falimentului.

Art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 plasează creanțele bugetare înaintea creanțelor chirografare în ordinea creanțelor ce sunt achitate urmare a lichidării averii debitorului.

Textul trebuie citit și prin prisma prevederilor art. 121 din același act normativ care instituie regula preferinței acordate creditorilor beneficiari ai unei garanții reale, cu precizarea că această din urmă preferință vizează sumele rezultate din valorificarea bunului afectat garanției reale.

În termenii art. 2326 NCC, fiscul poate beneficia în anumite condiții de o cauză de preferință asupra unui bun (mobil) ca efect al gajului fiscal instituit asupra acelui bun, în vreme ce creditorii bugetari se bucură de un privilegiu general asupra averii debitorului.

Înscrierea la arhivă a creanței bugetare are drept efect perfectarea privilegiului general al creditorului bugetar asupra tuturor bunurilor (mobile) ale debitorului. Acest privilegiu nu conferă preferință raportat la garanțiile reale (ipoteci mobiliare, gajuri) constituite asupra anumitor bunuri ale debitorului în favoarea creditorilor garantați, el conferă doar preferința de a poziționa pe creditorul bugetar în categoria menționată de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006.

Pe de altă parte însă, constituirea gajului fiscal (prin instituirea sechestrului) conferă fiscului preferința stabilită de orice garanție reală (și în acest sens trebuie înțeleasă referirea din art. 171 alin. 1 CPF la ";creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii";), deci poziția la care se referă art. 121 din Legea nr. 85/2006. În plus, dacă acest gaj este înscris la arhivă (împreună cu descrierea bunurilor sechestrate), conferă titularului rang de la data înscrierii și poate surclasa eventualele ipoteci mobiliare înscrise ulterior.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, raportat la prevederile art. 480 NCPC, Curtea a respins apelul.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment