Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 1171 din data de 25.11.2015
Reglementarea prezumției - ca mijloc de probă - se regăsește în Codul de procedură civilă, unde, la art. 327, se arată că "Prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut";.
În continuare, legiuitorul clasifică prezumțiile în două categorii: prezumții legale (art. 328) și prezumții judiciare (art. 329).
În ceea ce privește prezumțiile legale - acestea scutesc de dovadă pe cel în favoarea căruia sunt instituite, de îndată ce se dovedește faptul cunoscut, vecin și conex, pe care se întemeiază. În cazul prezumțiilor judiciare, însă, acestea pot fi validate numai dacă au greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins.
În speță, prezumția de care se prevalează apelanții este una judiciară (întrucât nu este instituită printr-o dispoziție legală), așa încât aceasta trebuie să aibă greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins.
Prin Decizia civilă nr. 189/08.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, a fost respins apelurile formulate împotriva sentinței civile nr. 1171 din 25 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. , cu următoarea motivare:
Prin sentința apelată, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins acțiunea reclamantului ... - în calitate de administrator judiciar al debitoarei ..., în contradictoriu cu pârâții .. și ... - prin administrator special ..., având ca obiect anulare plată; a respins, totodată, în fond, cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului formulată de creditoarea intervenienta ..
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut, în esență, că din contabilitatea debitorului ..., respectiv, din fișa contului 4551 "Asociați -conturi curente";, rezultă că în perioada ...-... au avut loc restituiri de creditare în valoare de ... lei fără a exista documente care să identifice persoana care a ridicat aceste sume; chemarea în judecată a pârâtei ... se bazează pe prezumția că, în calitate de asociat unic al debitorului, era singura persoană care putea ridica sume cu titlu de restituire creditare.
Judecătorul-sindic reține că responsabil cu înregistrările din contabilitate debitorului este administratorul acestuia iar nu asociatul debitorului, acestuia din urmă nefiindu-i opozabile înregistrările făcute de o altă persoană.
În condițiile în care administratorul debitorului nu a indicat înscrisuri care să ateste că suma amintită a fost ridicată de pârâta ... și care să fie opozabile acesteia, judecătorul-sindic a apreciat că acțiunea este nefondată și se impune a fi respinsă.
Împotriva sentinței menționate, în termen legal, au declarat apel reclamantul ... - în calitate de administrator judiciar al debitoarei ... și intervenienta ..., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii, în sensul anulării plăților în valoare totală de ... RON efectuate de către ... către ..., în perioada , potrivit expertizei extrajudiciare, precum și a eventualelor operațiuni care au stat la baza plăților efectuate; ca urmare a anulării operațiunii de plată, obligarea intimatei ... la restituirea sumei de către ...; cu cheltuieli de judecată.
În susținerea apelurilor, reclamantul și intervenienta învederează că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, întrucât din raportul de expertiza contabilă efectuat de către expertul ..., rezultă că:
a. în perioada . s-au efectuat restituiri de creditare în valoare totală ... lei;
b. din suma menționată la litera a), a fost transferată în total suma de ... RON; aceste operațiuni au fost înregistrate ca fiind o achitare a datoriei către asociați.
Or, solicită a se observa că, așa cum reiese din extrasul ONRC al societății ..., începând cu data de ..., singurul asociat al societății este pârâta ....
Apelanții susțin că transferul a fost efectuat în lipsa unei juste cauze, fiind catalogat drept stingeri ale unor datorii a căror existență nu poate fi dovedită, fapt confirmat în expertiza efectuată; arată că din analiza documentelor contabile ale debitoarei nu s-a putut depista vreun act sau fapt în baza căruia aceste transferuri să fi fost justificate.
Raportat la cele de mai sus, consideră că se poate concluziona în sensul că a fost transferată o sumă de bani către asociatul unic ... fără a exista vreun temei juridic pentru efectuarea plății.
Subliniază că o parte din aceste transferuri (... lei) au avut loc în perioada cuprinsa între ..., insolvența debitoarei fiind declarată la doar 11 zile după efectuarea ultimului transfer.
Sub aspectul persoanei responsabile cu înregistrările contabile, arată că, deși această răspundere revine administratorului, ceea ce este relevant pentru soluționarea prezentei cauze este identificarea persoanei care a fost beneficiarul sumei de bani, raportul juridic de drept material legându-se între debitoarea în insolvența și această persoană; or, concluziile expertizei extrajudiciare sunt clare, în sensul că suma ar fi fost restituită asociaților ..., or singurul asociat era ...
Nu în ultimul rând, apreciază că dacă prima instanță ar fi avut dubii cu privire la concluziile expertizei extrajudiciare, ar fi trebuit să admită cererea da efectuare a expertizei contabile, care ar fi stabilit, fără echivoc, beneficiarul plății.
Prin urmare, consideră că în mod eronat prima instanță a respins acțiunea, constatând răspunderea administratorului pentru înscrierile în contabilitate, în cauză problema care se ridică fiind aceea plății efectuate; însă, beneficiarul plății este ..., așa încât, în mod corect acțiunea a fost îndreptată împotriva acestei persoane, care este ținută la restituirea plății efectuate în frauda creditorilor.
Raportat la cele de mai sus, solicită a se constata că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 79, art. 80 alin. 1 lit. a, c și alin.2 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care solicită admiterea apelului și anularea plăților frauduloase, cu consecința reîntoarcerii sumelor încasate fără temei în averea debitoarei.
Pârâta intimată ... a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelurilor ca fiind nefondate, susținând, sub un prim aspect, că la efectuarea expertizei nu s-au avut în vedere actele contabile care au stat la baza înscrierilor efectuate în contul 455; sub un aspect secund, susține că nu a creditat niciodată societatea ... și, cu atât mai mult, niciodată nu i s-a rambursat vreo sumă din contul societății.
Cu referire la prima dintre susținerile sale, pârâta învederează că, în chiar cuprinsul raportului de expertiză extrajudiciară efectuat de expert ..., s-a menționat că, "datorită faptului că nu am avut la dispoziție o situație analitică a acestui cont nu am putut să identificăm persoanele cu care s-au derulat aceste operațiuni"; totodată, că "pentru verificarea operațiunilor cu asociații sau administratorii .. am analizat fișa contului 4551..." (penultima pagina a raportului de expertiză); din întreg cuprinsul raportului de expertiză rezultă, astfel, că expertei nu i s-au pus la dispoziție toate documentele contabile ale societății.
Mai învederează că, întrucât expertiză este una extrajudiciară, aceasta nu îi este opozabilă.
În drept, pârâta-intimată a invocat prevederile art. 205 Cod procedură civilă.
Examinând apelul declarat în cauză, în condițiile art. 477 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat și se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:
În esență, apelul pendinte ridică problema condițiilor de valorificare a prezumției ce de desprinde, în opinia apelanților, din împrejurarea că în evidențele contabile ale debitoarei ... au fost înregistrate, în perioada ..., restituiri de creditare în valoare totală ... lei, coroborată cu faptul că, începând cu data de ..., singurul asociat al societății este pârâta .... Aceasta, în condițiile în care pârâta - neavând calitatea de administrator statutar, nu a operat respectivele înregistrări - și contestă atât creditarea societății, cât și încasarea vreunei sume de bani din conturile debitoarei.
Reglementarea prezumției - ca mijloc de probă - se regăsește în Codul de procedură civilă, unde, la art. 327, se arată că "Prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut";.
În continuare, legiuitorul clasifică prezumțiile în două categorii: prezumții legale (art. 328) și prezumții judiciare (art. 329).
În ceea ce privește prezumțiile legale - acestea scutesc de dovadă pe cel în favoarea căruia sunt instituite, de îndată ce se dovedește faptul cunoscut, vecin și conex, pe care se întemeiază. În cazul prezumțiilor judiciare, însă, acestea pot fi validate numai dacă au greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins.
În speță, prezumția de care se prevalează apelanții este una judiciară (întrucât nu este instituită printr-o dispoziție legală), așa încât aceasta trebuie să aibă greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins
Reclamantul și intervenienta nu au dovedit, însă, elemente care să justifice acest caracter fundamental al prezumției, susținerile lor bazându-se, exclusiv, pe faptul că în contabilitatea debitoarei apar înregistrate unele restituiri de creditări, într-o perioadă în care singurul asociat al acesteia este pârâta.
Curtea nu poate primi concluzia apelanților și consideră că pentru a valida o atare prezumție sunt necesare elemente suplimentare, din care să rezulte că pârâta încasat, efectiv, respectivele sume de bani, întrucât simpla evidențiere în contabilitate a unor asemenea operațiuni nu permite nici identificarea titularului și nici stabilirea realității plăților; aceasta, cu atât mai mult, cu cât, în perioada de referință, calitatea de administrator - responsabil, potrivit art. art. 72 alin1 lit. c) și e) din Legea nr. 31/1990 și art. art. 1 alin.1) și art. 2 alin.1) din Legea nr. 82/1991, de realitatea și conformitatea respectivelor înregistrări contabile - o avea numitul ... și nu există nicio dovadă în sensul că asociatul unic ar fi aprobat situația financiară anuală și l-ar fi descărcat pe acesta de gestiune.
Nu poate fi primită susținerea apelanților, în sensul că asociatul și-ar fi însușit înscrierile în contabilitate efectuate sub supravegherea administratorului statutar, de vreme ce nu le-a contestat, întrucât o atare însușire nu operează decât în momentul aprobării situației financiare anuale și a descărcării administratorului de gestiune.
Or, acesta este un fapt pozitiv și se dovedește prin înfățișarea hotărârii adoptate în condițiile art. 191 și art. 194 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 31/1990 - republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Cum în speță, o atare hotărâre nu a fost prezentată, Curtea apreciază că elementele invocate de apelanți nu au puterea de a susține prezumția judiciară a transferului sumelor respective către pârâtă, motiv pentru care apelul acestora apare ca nefondat și se impune a fi respins, conform dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.
| ← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment | Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment → |
|---|
