Sesizarea instanţei judecătoreşti de către ANPC, privind constatarea existentei în contractele de credit supuse controlului efectuat de un agent constatator din cadrul reclamantei a clauzelor abuzive
| Comentarii |
|
Sesizarea instanţei judecătoreşti de către ANPC, privind constatarea existentei în contractele de credit supuse controlului efectuat de un agent constatator din cadrul reclamantei a clauzelor abuzive, obligarea pârâtei la eliminarea din contractele de credit a acestora şi aplicarea sancţiunii corespunzătoare. Cerere reconvenţio-nală formulată de pârâta comerciant, având ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Aplicarea principiului disponibilităţii produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat şi eficient pentru a conchide în sensul existenţei sau inexistenţei situaţiei care constituie motiv pentru majorarea dobânzii. Motivul „unei schimbări semnificative pe piaţa monetară” nu îndeplineşte această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele la care se raportează. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiţia „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Dacă o astfel de posibilitate nu este prevăzută în contracte, clauza analizată este abuzivă.
2. Clauzele contradictorii referitoare la comisionul de risc, prin care în partea specială a contractului este determinată clar perioada de plată a comisionului de risc ca fiind de 12 luni, în timp ce în partea generală se conferă băncii dreptul de a decide unilateral prelungirea acestei perioade, de la caz la caz, sunt considerate abuzive, întrucât dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale. Terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condiţiilor generale ale contractelor încheiate pentru ca împrumutaţii să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, nici instanţa nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestor clauze, din moment ce motivaţia perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condiţiilor speciale, nici în cel al condiţiilor generale ale contractelor analizate.
poată îndeplini obligaţiile asumate conform convenţiei” pentru a nu fi considerată abuzivă ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părţi, iar nu cele încheiate de client cu alte unităţi de creditare sau chiar cu aceeaşi bancă, pentru că scadenţa anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Astfel, consumatorul se vede în situatie în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obţinut, cu toate că plata ratelor se face constant şi la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deşi neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze neimputabile împrumutatului.
Formulările generale şi echivoce folosite în clauzele contractuale pentru alte situaţii de declarare anticipată a scadenţei, respectiv „situaţie neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, oferă băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanţa învestită cu verificarea legalităţii unei astfel de măsuri să se poată pronunţa într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde.
4. Clauza referitoare la costurile suplimentare, potrivit cu care „referitor la convenţie pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementări aplicabile creează de asemenea, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-cre-dinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
5. Chiar dacă toate clauzele declarate abuzive se găsesc în toate convenţiile de credit supuse analizei, anularea acestora nu se poate face decât din acele contracte în care a fost solicitată, potrivit principiului disponibilităţii procesului civil, în baza căruia instanţa judecătorească este obligată să se pronunţe numai cu privire la ce a fost învestită şi nu poate acorda mai mult decât s-a cerut.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, s. civ., sent. nr. 5337 din 11 mai 2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 12.11.2009, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - l.R.P.C. Bucureşti - Ilfov a chemat în judecată pe pârâta V.R. SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să se constate existenţa în contractele de credit supuse controlului efectuat de către un agent constatator din cadrul reclamantei a clauzelor abuzive, să fie obligată pârâta la eliminarea din contractele de credit a acestora şi să i se aplice o sancţiune corespunzătoare.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 02.02.2010, reclamanta A.N.P.C. - l.R.P.C. Bucureşti - Ilfov a indicat motivele de fapt şi de drept ale sesizării sale, învederând că, la data de
07.10.2009, a dispus efectuarea verificărilor care se impuneau ca urmare a sesizărilor venite din partea consumatorilor, în sensul prevederilor art. 9 din Legea nr. 193/2000, fiind consemnată în procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 48/1259 existenţa clauzelor abuzive din contractele de credit încheiate de către clienţi, în calitate de consumatori, şi pârâta V.R. SA, în calitate de operator economic bancar. Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a apreciat că în cauză există indicii clare şi neechivoce de a considera anumite clauze contractuale ca intrând sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive. Reclamanta a subliniat că din lecturarea contractelor de credit supuse controlului se poate desprinde cu claritate concluzia că acestea sunt contracte de adeziune, deoarece conţin clauze prestabilite de către bancă, fară a se da posibilitatea consumatorilor de a le modifica sau de a le înlătura, atrăgând astfel incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 193/2000.
S-a arătat că o primă clauză abuzivă este dată de aceea privitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda curentă contractuală, fară a se indica vreun criteriu care să-i ofere băncii acest drept, lăsând la libera apreciere a acesteia majorarea dobânzii, producând astfel clienţilor grave prejudicii de ordin material. De aceea, este justificată calificarea aspectelor consemnate de către agenţii constatatori în procesul-verbal de control ca fiind fapte contravenţionale cu caracter continuu, fiind vorba despre contracte de credit cu executare succesivă, producătoare de efecte juridice în timp. De asemenea, reclamanta a arătat că nu pot fi acceptate nici clauzele conform cărora banca are dreptul de a modifica în tot sau în parte tarifele şi comisioanele, precum şi modalitatea prin care aceste majorări sunt aduse la cunoştinţă clienţilor. Semnătura clienţi lor înscrisă pe formularele de contracte de credit nu este de natură a suplini acordul lor şi asupra modificărilor ulterioare survenite, asupra necesităţii acestor modificări existând suspiciunea de a nu fi corect şi legal informaţi.
Prin cererea reconvenţională introdusă prin serviciul Registratură la data de 22.03.2010, pârâta-petentă V.R. SA a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria XXX nr. 0297415 (nr. ...), încheiat la data de
07.10.2009, solicitând anularea acestuia ca fiind nelegal şi netemeinic întocmit şi respingerea ca neîntemeiată a sesizării înaintate de reclamanta-intimată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - CRPC Bucureşti - Ilfov. (...)
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa a constatat că, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria XXX nr. 0297415 (nr. ...), încheiat la data de
07.10.2009 de către reclamanta-intimată A.N.P.C. - I.R.P.C. Bucureşti - Ilfov, s-a reţinut în sarcina pârâtei-petente V.R. SA stipularea în contractele de credit examinate, pe baza unor reclamaţii primite de la consumatori, a unor clauze abuzive referitoare la dreptul băncii de a majora rata dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară; de a percepe comision de risc pe toată durata de valabilitate a convenţiei de credit sau de a decide, de la caz la caz, perceperea comisionului de risc şi în cel de-al doilea an de la momentul încheierii convenţiei; de a declara scadenţa anticipată a creditului în cazul în care împrumutatul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a sumei precizate, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate conform altor convenţii încheiate de împrumutat cu banca sau conform altor convenţii de credit încheiate de împrumutat cu alte societăţi financiare de credit ori în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate conform convenţiei; de a percepe costuri suplimentare, în anumite situaţii enumerate, astfel încât să compenseze banca pentru creşterile costurilor sau altor rambursări.
La întocmirea procesului-verbal sus-menţionat au stat 19 reclamaţii transmise de consumatori şi 19 contracte de credit încheiate între aceştia şi banca pârâtă-petentă. Considerând că există indicii cu privire la faptul că prevederile contractuale anterior menţionate încalcă dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, întrucât creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor prin faptul că sunt formulate astfel încât operatorul economic are libertatea de a decide oricând majorarea dobânzilor şi prelungirea perceperii comisionului de risc, reclamanta-pârâtă A.N.P.C. - I.R.P.C. Bucureşti - Ilfov a înaintat instanţei judecătoreşti procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria XXX nr. 0297415 (nr. ...), încheiat la data de 07.10.2009, pentru a se pronunţa asupra caracterului abuziv al clauzelor contractuale menţionate, de a le elimina din cuprinsul convenţiilor analizate şi de a aplica pârâtei-petente V.R. SA o sancţiune contravenţională corespunzătoare. Totodată, societatea bancară a considerat că procesul-verbal întocmit de agenţii constatatori este nelegal şi netemeinic întocmit, înţelegând să formuleze plângere contravenţională împotriva acestui act.
In raport de cele arătate, instanţa a considerat că sesizarea înaintată de către reclamanta-intimată este întemeiată şi în mod corelativ a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de pârâta-petentă.
Pentru justa soluţionare a cererii principale şi a plângerii contravenţionale, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, în conformitate cu care: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fară a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard pre-formulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.
Verificând aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 în cazul contractelor de crcdit care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, a constatat că acestea sunt contracte de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorii, ci au fost preformulate de către bancă, în condiţiile generale de creditare practicate de aceasta. O atare concluzie rezultă din examinarea celor 19 convenţii de credit ataşate la dosar, care sunt similare, sunt standard în privinţa condiţiilor de creditare, ceea ce atrage incidenţa prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.
Procedând la analizarea clauzelor invocate ca fiind abuzive, instanţa a constatat că acestea se înscriu în definiţia legală dată de art. 4 alin. (1) din actul normativ indicat, pentru argumentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Prima clauză criticată este cuprinsă în art. 3 lit. d) din condiţiile speciale ale convenţiei - data ajustării dobânzii, potrivit cu care „banca îşi rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se aplică de la data comunicării”. Cu toate acestea, în art. 3 lit. a) din aceleaşi condiţii speciale, în contractele examinate, părţile au stipulat că rata dobânzii curente este de „5,95% p.a. dobânda fixă”. Se constată astfel o primă inadvertenţă, întrucât, deşi prin acordul comun părţile au stabilit perceperea unei dobânzi într-un procent fix, totuşi într-un paragraf ulterior s-a stipulat dreptul băncii de a modifica rata dobânzii curente, în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară.
O atare clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei-petente dreptul discreţionar de a revizui rata dobânzii curente, fară ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înştiinţat. Conform art. 1 lit. a) din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. Or, motivul întemeiat prevăzut în contractele supuse analizei este acela al „intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară”, fară prezentarea altor elemente de identificare. Pentru a reţine stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situaţii clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaşte de la înccput că, dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită. Doar astfel opţiunea lui de a contracta este liberă, perfect conştientă şi cu reprezentarea corectă a consecinţelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat şi eficient pentru a conchide în sensul existenţei sau inexistenţei situaţiei care constituie motiv pentru majorarea dobânzii. Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, tot astfel o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce, atât timp cât convenţia reprezintă legea părţilor, conform art. 969 C. civ.
Motivul „unei schimbări semnificative pe piaţa monetară” nu îndeplineşte această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele la care se raportează. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fară a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă era necesară şi proporţională scopului urmărit. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiţia „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractele de faţă, astfel că, indiferent de alte consideraţii, clauza analizată este abuzivă.
Alte clauze invocate ca fiind abuzive se referă la comisionul de risc, întrucât în art. 5 lit. a) din condiţiile speciale ale convenţiei -comision de risc se prevede „... aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a prezentei convenţii de credit”, iar în art. 3 pct. 5 din condiţiile generale ale convenţiei - comision de risc se stipulează că „pentru punerea la dispoziţie a creditului, împrumutatul poate datora băncii un comision de risc, aplicat la valoarea creditului tras, care se plăteşte lunar, în primele 12 luni ale perioadei de credit; modul de calcul şi scadenţa/scadenţele plăţii acestuia se stabilesc în condiţiile speciale; în cazul în care în primul an de derulare a convenţiei de credit (primele 12 luni) există întârzieri la plata ratelor scadente, banca poate decide, de la caz la caz, perceperea comisionului de risc şi în cel de-al doilea an (următoarele 12 luni)”. Or, cele două clauze sunt contradictorii, deoarece în partea specială este determinată clar perioada de plată a comisionului de risc ca fiind de 12 luni, în timp ce în partea generală se conferă băncii dreptul de a decide unilateral prelungirea acestei perioade, de la caz la caz, ceea ce înseamnă că s-a lăsat la discreţia împrumutătorului perioada pentru care consumatorul datorează comision de risc.
Mai mult decât atât, conform art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fară echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. Potrivit lit. g) din anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale. Astfel, în primul rând, instanţa constată că terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condiţiilor generale ale contractelor încheiate de pârâta-petentă pentru ca împrumutaţii să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, nici instanţa nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestor clauze, din moment ce motivaţia perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condiţiilor speciale, nici în cel al condiţiilor generale ale contractelor analizate. Prin urmare, instanţa consideră că şi aceste clauze contractuale privitoare la comisionul de risc sunt abuzive şi intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000.
Tot abuzive sunt şi clauzele cuprinse în art. 8.1 lit. a) liniuţa a 2-a şi a 3-a şi art. 8.1 lit. c) din condiţiile generale ale convenţiei, care se referă la dreptul băncii de a declara scadenţa anticipată a creditului în cazul în care „împrumutatul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a sumei precizate, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate conform altor convenţii încheiate de împrumutat cu banca, sau conform altor convenţii de credit încheiate de împrumutat cu alte societăţi financiare de credit” sau „în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care în opinia băncii face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate conform convenţiei”. Or, aceste clauze pentru a nu fi abuzive ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părţi, iar nu cele încheiate de client cu alte unităţi de creditare sau chiar cu aceeaşi bancă, pentru că scadenţa anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Astfel, consumatorul se vede în situaţia în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obţinut, cu toate că plata ratelor se face constant şi la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deşi neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situaţie nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziţie defavorabilă faţă de banca împrumută-toare, care are la discreţie stabilirea momentului scadenţei anticipate, inclusiv în situaţii care exced culpei creditorului său în sens contractual.
De asemenea, caracterul abuziv al dispoziţiilor art. 8.1 lit. c) transpare din formulările generale şi echivoce folosite pentru alte situaţii de declarare anticipată a scadenţei, respectiv „situaţie neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. în realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fară ca instanţa învestită cu verificarea legalităţii unei astfel de măsuri să se poată pronunţa într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde.
In fine, instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 10.1 şi art. 10.2 din condiţiile generale ale convenţiei referitoare la costurile suplimentare, potrivit cu care „referitor la convenţie pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementări aplicabile, care: lit. a) supun banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligaţiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală şi dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenţie cu privire la creditele acordate sau la obligaţia sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcţionează şi este organizată banca; lit. b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezervă, depozit special sau orice cerinţă similară (de ex. în corelaţie/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele băncii, constituite cu sau pentru costurile băncii sau care impun băncii orice altă condiţie care afectează creditele acordate sau obligaţia sa de a acorda credite; lit. c) al căror rezultat este: I. creşterea costurilor băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziţie a oricărui credit; II. reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanţe a
a
Băncii, în baza convenţiei”. „In oricare din cazurile mai sus menţionate în termen de 15 zile de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare astfel încât să compenseze banca pentru creşterile costurilor, sau altor rambursări”.
Conform acestei clauze, în situaţiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, această creştere este suportată exclusiv de client. O astfel de clauză creează, de asemenea, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creştere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărţit între bancă şi client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma, în virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.
Faţă de cele arătate, instanţa a considerat că sesizarea înaintată de reclamanta-intimată este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria XXX nr. 0297415 (nr. ...) din data de 07.10.2009 este temeinic, corespunzător realităţii şi încheiat în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 193/2000, clauzele invocate fiind abuzive şi necesitând înlăturarea acestora.
Sub aspectul legalităţii procesului-verbal contestat, instanţa a apreciat că motivele de nulitate invocate de pârâta-petentă sunt neîntemeiate şi nu pot conduce la anularea actului, deoarece acesta respectă dispoziţiile art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, îndeplinind condiţiile de fond şi de formă prevăzute pentru încheierea valabilă a procesului-verbal. Astfel, deşi banca a invocat descrierea necorespunzătoare a faptei contravenţionale, se constată totuşi că inspectorul din cadrul reclamantei-intimate a efectuat o descriere corespunzătoare a clauzelor considerate abuzive, indicând conţinutul acestora, contractele din care fac parte, numele persoanelor care au calitatea de împrumutaţi şi al reclamaţiilor formulate de aceştia, astfel încât activitatea contravenţională imputată pârâtei-petente a fost descrisă în mod corespunzător, în acord cu art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 şi art. 11 din Legea nr. 193/2000, permiţând un control judiciar adecvat şi eficient asupra legalităţii şi temeiniciei actului de constatare a contravenţiei.
în ceea ce priveşte neindicarea textelor de lege pretins încălcate, s-a constatat că agentul care a întocmit procesul-verbal a făcut referire la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, apreciind că prevederile contractuale enumerate creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor, astfel că exigenţele art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 şi art. 11 din Legea nr. 193/2000 au fost respectate şi sub acest aspect. In orice caz, pârâta-petentă nu a indicat că ar fi suferit vreo vătămare prin pretinsa omisiune şi care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, în acord cu Decizia în inte-resul legii nr. 22/2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Verificând şi celelalte menţiuni ale procesului-verbal atacat, instanţa a constatat că acesta cuprinde toate elementele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
în raport de cele arătate, a rezultat că procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria XXX nr. 0297415 (nr. ...) din data de
07.10.2009 a fost legal şi temeinic întocmit, ceea ce atrage aplicarea art. 13 din Legea nr. 193/2000, în conformitate cu care „instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, aplică sancţiunea contravenţională conform art. 16 şi dispune, sub sancţiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în fiinţă, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune-interese, după caz”. In baza acestui articol, ţinând seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, a fost aplicată pârâtei-petente amenda contravenţională în cuantum maxim de 1.000 de lei, faţă de gravitatea sporită a faptei dedusă din importanţa valorii sociale ocrotite prin norma juridică încălcată, stipularea de clauze abuzive în mod repetat în contractele încheiate cu consumatorii, dar şi perioada întinsă de timp în care s-a derulat activitatea contravenţională a băncii.
Referitor la celelalte măsuri pe care le poate lua instanţa, pârâta-petentă a susţinut că nu se poate dispune eliminarea unei clauze, atât timp cât legea prevede doar opţiunea modificării acesteia. Această susţinere nu poate fi primită, având în vedere că instanţa are inclusiv posibilitatea de a desfiinţa întregul contract, deci, cu atât mai mult, doar o parte din acesta, chiar dacă, în legătură cu clauzele privite individual, legiuitorul a folosit termenul de „modificare”. Interpretarea teleologică a textului duce la concluzia că, în măsura în care este posibil, contractul trebuie să rămână în fiinţă, esenţială fiind doar înlăturarea părţii abuzive din acesta.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 13 şi art. 16 din Legea nr. 193/2000, coroborat cu art. 4 din acelaşi act normativ, instanta a admis sesizarea făcută de reclamanta-intimată A.N.P.C. -
C.R.P.C. Bucureşti - Ilfov, în contradictoriu cu pârâta-petentă SC V.R. SA, a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria XXX nr. 0297415 (nr. 48/1259), încheiat la data de 07.10.2009, a constatat existenţa clauzelor abuzive în contractele analizate, cu precizarea că pentru fiecare contract în parte s-au declarat abuzive doar acele clauze la care s-a făcut referire în actul sancţionator şi în sesizarea adresată de reclamanta-intimată, în acord cu principiul disponibilităţii procesului civil în baza căruia instanţa judecătorească este obligată să se pronunţe numai cu privire la ce a fost învestită şi nu poate acorda mai mult decât s-a cerut. Astfel, chiar dacă toate clauzele declarate abuzive se găsesc în toate convenţiile de credit supuse analizei, anularea acestora nu se poate face decât din acele contracte în care a fost solicitată. Totodată, instanţa a aplicat pârâtei-petente amendă contravenţională în cuantum de 1.000 de lei şi a obligat-o să modifice contractele analizate în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
| ← Clauze abuzive, jurisprudența CJUE | ANULARE ACT ADMINISTRATIV. Jurisprudență Acte ale... → |
|---|
