Taxa de timbru. Apel. Netimbrare. Anularea cererii

întrucât pârâta nu a dat curs obligaţiei legale de a timbra, apelul său urmează a fi anulat.

(Secţia comercială, decizia nr. 109/1995)

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta Societatea Comercială “B.” - SA Cisnădie a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “T.R.S.” - SA. Bucureşti şi pe terţul poprit B.C. -S.M.B., solicitând a se dispune obligarea la: plata a 14.745.223 lei, preţ marfă lipsă; 6.628.887 lei, penalităţi de întârziere în decontare; 19.897.863 lei, daune (devalorizarea leului); instituirea popririi asigurătorii pe sumele din contul pârâtei, până la concurenţa celor de mai sus; cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 717 din 25.10.1994, Tribunalului Bucureşti a admis acţiunea, a obligat pârâta la 14.745.223 lei, contravaloare marfă, plus penalităţi legale de întârziere în decontare aferente debitului, cu începere de la 8.05.1994, până la achitarea efectivă a facturii şi la 11.050 lei, cheltuieli de judecată, dispunând şi blocarea contului pârâtei deschis la B.C.R. - S.M.B., până la concurenţa sumei datorate şi până la achitarea debitului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâta nu a achitat preţul produselor ce i-au fost livrate, pe baza raporturilor contractuale dintre părţi, Fiind antrenată astfel răspunderea sa, prin obligarea la penalităţi legale.

împotriva sentinţei a declarat apel pârâta.

Curtea de Apel Bucureşti a anulat, ca netimbrat, apelul.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, deşi pârâtei apelante i s-a pus în vedere să timbreze apelul cu 5.000 lei, aceasta nu a dat curs obligaţiei legale de timbrare.

S-a constatat că pârâta a fost legal citată, iar timbrajul apelului a fost corect indicat de instanţă şi, nedând curs în nici un fel obligaţiei sale de timbraj, potrivit dispoziţiilor legale privind plata taxelor de timbru, apelul a fost anulat.

Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 419/1995 a Curţii Supreme

de Justiţie - secţia comercială.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Taxa de timbru. Apel. Netimbrare. Anularea cererii