Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 582/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 582/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 7797/197/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 582/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 5 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CAT4:
PREȘEDINTE – A. C. M. - judecător
JUDECĂTOR - C. C. G.
- Grefier: - R. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror șef secție A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 1183 din data de 12 mai 2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, lipsă, S. L., în stare de arest (deținut în Penitenciarul C.), avocat N. D.; lipsă fiind intimata parte responsabilă civilmente . SRL București, prin lichidator judiciar Intercom Management SPRL București și intimata parte civilă A.N.A.F. - Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București prin DGRFP B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, note scrise formulate de Intercom Management S.P.R.L. în calitate de lichidator judiciar al S.C. L. – D. GUARD S.R.L. prin care face cunoscut că procedura de faliment a fost închisă față de această societate.
De asemenea, se constată depusă la dosar, înainte de începerea ședinței de judecată, declarație comunicată prin fax de către Penitenciarul C. prin care intimatul inculpat S. L. solicită să fie judecat în lipsă, potrivit art. 353 alin. 2 și 6 coroborat cu prevederile art. 364 alin. 4 Cod de procedură penală, dar să fie reprezentat de apărătorul ales sau din oficiu.
Întrebați fiind de către instanță, atât apărătorul intimatului inculpat cât și reprezentanta Ministerului Public arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, având în vedere cererea formulată de inculpatul S. L., care solicită judecarea în lipsa sa, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 420 alin. 6 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, arată că critica adusă sentinței penale nr. 1183 pronunțată de Judecătoria B. vizează un singur aspect referitor la modalitatea de soluționare a laturii civile în ceea ce privește infracțiunea pentru care instanța de fond a pronunțat o soluție de condamnare, respectiv modalitatea de a dispune în ce privește art. 397 alin. 5 Cod de procedură penală, în condițiile în care, având în vedere soluția dispusă, de constatare a intervenirii prescripției penale și, văzând dispozițiile art. 25 alin. 5 Cod de procedură penală, în cauză se impunea ca prima instanță să dispună menținerea sechestrului asigurător. Precizează că acesta este singurul motiv pentru care Ministerul Public a formulat apel în cauză și, având în vedere dispozițiile art. 421 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Avocat oficiu N. D., pentru intimatul inculpat S. L., solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Apreciază că prima instanță a făcut o corectă a aplicare a legii și în mod corect a constatat prescripția răspunderii penale și a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată în cadrul procesului penal.
În ceea ce privește măsura asigurătorie instituită asupra autoturismului marca Renault 10 Ministerul Justiției a inculpatului, arată că într-adevăr instanța de fond nu a menționat în mod expres în sentința pronunțată că se ridică această măsură asigurătorie, însă, se precizează că se face aplicarea art. 397 Cod de procedură penală, articol care prevede menținerea măsurilor asigurătorii instituite.
Față de aspectele învederate, apreciază soluția instanței de fond ca fiind legală și temeinică și solicită respingerea apelului formulat în cauză de Ministerul Public.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 1183 din 12.05.2014 a Judecătoriei B. în baza art.16 alin.1 lit.f Noul Cod de procedură penală raportat la art.122 lit.d și art.124 Cod penal din 1968 s-a dispus încetarea procesul penal privind pe inculpatul S. L. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de stopaj la sursă prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968 -6 acte materiale.
În baza art.397 Noul Cod de procedură penală raportat la art.25 alin.5 Noul Cod de procedură penală a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B..
În baza art.274 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că, S.C. L.-D. Guard S.R.L. B. a fost înființată la data de 22.06.2005 de către asociații S. E. (care a avut și calitatea de administrator până la data de 17.10.2005) și învinuitul S. C. S.. Astfel cum rezultă din istoricul acestei societăți, solicitat de la ORC B. (vol.I, filele nr.69-94), în perioada 17.10._06 administrator a fost S. C. S., iar de la data de 23.05.2006 până la 06.11:2006 firma a fost administrată de către învinuitul S. L.. Începând cu luna noiembrie 2006, societatea comercială a fost preluată de către P. E. M., după care a fost radiată de la ORC B. și înmatriculată la ORC București, deoarece sediul social a fost mutat în mun. București - Sector 5, ., . cum rezultă din Fișa sintetică totală editată la data de 04.06.2008 (vol.I, filele nr.140-157) și din Declarațiile „100”- privind obligațiile de plată către bugetul consolidat al statului aferente perioadei februarie 2006-septembrie 2006 (vol.I, filele nr. 166-193) depuse la A. B..
Învinuitul S. C. S. a calculat, reținut și nu a achitat către bugetul consolidat al statului, pentru luna februarie 2006, suma totală de_ lei, din care 6332 lei reprezentând impozit pe venituri din salarii, 9269 lei reprezentând CAS asigurați, 566 lei reprezentând șomaj asigurați și 3000 lei reprezentând CASS asigurați, iar învinuitul S. L. a calculat, reținut și nu a achitat către bugetul consolidat al statului, pentru perioada martie 2006-august 2006, suma totală de_ lei, din care_ lei reprezentând impozit pe venituri din salarii,_ lei reprezentând CAS asigurați, 4772 lei reprezentând șomaj asigurați și_ lei reprezentând CASS asigurați.
Referitor la perioadele în care cei doi învinuiți au desfășurat activitatea infracțională trebuie făcute următoarele precizări:
Învinuitul S. C. S. (administrator al S.C. L.-D. Guard S.R.L. B. de la 17.10.2005 până la 23.05.2006) a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 doar pentru luna februarie 2006, deoarece sumele au fost scadente la data de 25.03.2006, iar termenul de virare la bugetul consolidat al statului a fost până la 25.04.2006. Pentru sumele datorate și neachitate bugetului de stat - aferente perioadei martie 2006 - august 2006 - răspunderea îi revine învinuitului S. L. (administrator de la 23.05.2006 până la 06.11.2006), deoarece acestea au devenit scadente de la 25.04.2006 până la 25.09.2006, ceea ce înseamnă că termenele de virare la bugetul consolidat al statului au fost cuprinse între 25.05.2006 și 25.10.2006.
Inculpatul S. L. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de stopaj la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal (6 acte materiale în perioada martie 2006-august 2006, sancționată la momentul la care se pretinde că ar fi fost săvârșită cu o pedeapsă cuprinsă între 1 la 3 ani închisoare sau amenda.
Potrivit art.124 alin.1 lit.d Cod penal termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, iar potrivit art.124 termenul special de prescripție este de 7 ani și 6 luni, având în vedere și decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012 a Curții Constituționale potrivit căreia prescripția răspunderii penale reprezintă o instituție de drept penal substanțial și orice prorogare a termenelor de prescripție a răspunderii penale sau a momentului împlinirii acestor termene trebuie analizată prin prisma principiului aplicării legii penale mai favorabile.
În speța de față termenul de prescripție a răspunderii penale de 7 ani și 6 luni a început să curgă la data la care se pretinde că ar fi fost săvârșită fapta august 2006 (dată la care infracțiunea continuată s-a epuizat) și s-a împlinit în luna februarie 2014. Având în vedere aceste aspecte în baza art.16 alin.1 lit.f Noul Cod de procedură penală raportat la art.122 lit.d și art.124 Cod penal din 1968 instanța de fond a dispus încetarea procesul penal privind pe inculpatul S. L. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de stopaj la sursă prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968 - 6 acte materiale, constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale. În baza art.397 Noul Cod de procedură penală raportat la art.25 alin.5 Noul Cod de procedură penală s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria B., solicitând admiterea acestuia și în rejudecare să se mențină măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului marca Renault 10 MJ ce aparține inculpatului.
Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin.1 Cod de procedură penală, constată că apelul declarat de parchet este fondat, pentru următoarele motive:
Prin încheierea din 29.03.2012 instanța de fond a admis în parte cererea formulată de A. – Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București și a instituit măsura sechestrul asigurător asupra autoturismului marca Renault 10 MJ, aparținând inculpatului – fila 168 vol. I dos.jud.
Prin sentința apelată, sub aspectul laturii penale s-a constatat intervenită prescripția specială, motiv pentru care în baza art. 16 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală raportat la art. 122 lit. d și art. 124 Cod penal anterior s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul S. L..
Sub aspectul laturii civile, aceasta fiind lăsată nesoluționată, instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la măsurile asigurătorii dispuse în cauză, astfel cum prevăd dispozițiile art. 397 alin. 5 Cod de procedură penală, potrivit căruia „În cazul în care, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 5, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii se mențin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii”.
Față de cele arătate mai sus, curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, analizând apelul potrivit art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, va admite apelul declarat de parchet și în baza art. 397 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 25 alin. 5 Cod de procedură penală se va menține măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului marca Renault 10 MJ, proprietatea inculpatului S. L. dispusă de Judecătoria B. prin încheierea din 29.03.2012 și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 1183 din 12.05.2014 a Judecătoriei B., pe care o desființează, în parte, sub aspectul laturii civile și rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 397 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 25 alin. 5 Cod de procedură penală menține măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului marca Renault 10 MJ, proprietatea inculpatului S. L. dispusă de Judecătoria B. prin încheierea din 29.03.2012.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. C. M. C. C. G.
GREFIER,
R. G.
Red.A.C.M./11.12.2014
Tehnored.R.G./12.12.2014/4 ex.
Jud.fond – L. B.
← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 309/2014.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 197/2014.... → |
---|