Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 113/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 113/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 382/1372/2014/a6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.113/C DOSAR NR._
Ședința publică din data de 12 septembrie 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CFJC3:
Președinte - S. F.
- Grefier - C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror R. V. – din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial B..
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de inculpatul S. C. A., împotriva încheierii de ședință din 08 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul nr._ 14.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul inculpat S. C. A., în stare de arest ( deținut în Penitenciarul C.) asistat de apărători aleși, avocat T. I. și avocat N. I..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În temeiul art. 372 Cod procedură penală, instanța procedează la identificarea contestatorului inculpat S. C. A. cu datele de stare civilă de la dosarul cauzei.
Întrebate fiind părțile dacă au cereri de formulat în prezenta cauză, apărătorul ales al contestatorului inculpat S. C. A., respectiv avocat T. I., solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri. Precizează că dorește să depună la dosarul cauzei un certificat constatator, o procură specială autentificată la data de 07.04.2014 și un extras din registrul general de evidență al salariaților activi la data de 11.09.2014 la ..
Instanța, pune în vedere apărătorului ales al inculpatului, respectiv avocat T. I. să precizeze temeiul de drept al acestei cererii în probațiune raportat la faza la care suntem și la dispozițiile art. 100 și următoarele din Codul de procedură penală.
Avocat T. I., arată că a observat motivele invocate și reținute de către judecătorul fondului prin care s-a respins această contestație, respectiv se susține în încheiere că unul dintre motivele pentru care se respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului domiciliar este că inculpatul are domiciliul pe ., adresă la care își desfășoară activitatea . care are ca obiect de activitate același pe care l-a avut și în anul 2007 și anume salon de masaj. Din prezentarea stării de fapt în rechizitoriu rezultă că în cadrul acestei societăți comerciale s-ar fi săvârșit infracțiuni de trafic de persoane, consideră că atâta timp . ca persoană juridică nu are nicio calitate în acest dosar, nu s-a început urmărirea penală pe această persoană juridică, nu au fost dispuse niciun fel de măsuri asiguratorii pe această societate comercială iar din rechizitoriu rezultă că s-a disjuns cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, dosarul aflându-se la P. Tribunalului B.. Vor să demonstreze cu adresa depusă la dosar de la Inspectoratul Teritorial de Muncă B. că nici una dintre persoanele vătămate nu lucrează la ., deci nu ar avea cum să se întâlnească cu inculpatul în imobilul din ., demonstrează că din luna aprilie 2014 atribuțiile specifice calității de administrator au fost delegate soției inculpatului S. M., practic ea este cea care administrează în acest moment societatea ., inculpatul nemaiavând nici un fel de amestec în desfășurarea acestei afaceri.
Avocat N. I., pentru inculpatul S. C. A., cu privire la temeiul de drept al acestei cererii în probațiune arată că art.98 din Codul de procedură penală vorbește de obiectul probațiunii, faptele și împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii și orice împrejurare necesară pentru justa soluționare a cauzei, iar art. 100 din Codul de procedură penală, vorbește de administrarea probelor în tot cursul procesului penal, din acest punct de vedere ne găsim în prezența unei contestații care vizează aplicarea legii în ceea ce privește înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Pentru a dovedi netemeinicia argumentației instanței de fond s-a recurs la acest mijloc de a se dovedi cu înscrisuri că unele dintre reținerile instanței de fond sunt nefondate. Din punctul lor de vedere admisibilitatea probei are suport în dispozițiile referitoare la probe în codul de procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public, pune concluzii de admitere a înscrisurilor care au fost astăzi prezentate în instanță, având în vedere faptul că se dorește a se combate un punct de vedere exprimat de instanța de fond prin hotărârea atacată.
Având în vedere că prin înscrisurile menționate se urmărește combaterea motivării instanței de fond, instanța admite cererea privind depunerea înscrisurilor la dosar.
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului S. C. A., respectiv avocat N. I., având cuvântul arată că ne găsim în prezența unei contestații în care cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, a fost respinsă în considerarea unor argumente pe care le găsește neîntemeiate. Instanța de fond a reținut obligarea la masaj erotic în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea persoanelor vătămate T. C., F. A. și C. C. L., este o preluare a afirmaților din rechizitoriu, dacă ne găsim în prezența unui cadrul legal privind angajarea și salarizarea ar trebui să știe care este cadrul legal și care sunt prevederile legii în acest domeniu. Nici rechizitoriu și nicio probă din dosar nu vorbesc nimic despre acest cadru legal și despre cel al angajării și al salarizării. Cum se poate spune că nu s-a respectat cadrul legal în cele 2 domenii dacă nu au făcut referire la cel mai concrete norme aplicabile în acest domeniu, era vorba de reguli din codul muncii, urmărirea penală avea la dispoziție contractele de muncă, fișele postului, statele de salarii pe care însă nu le-a depus în acest dosar. Dacă persoanele vătămate au fost încadrate cu contract de muncă pe care l-au semnat, au avut atribuiții stabilite prin fișa postului, au avut un regulament de ordine interioară, ne găsim într-o situație în care afirmațiile instanței nu au acoperire în probele dosarului. Despre chestiunea cu obligare este o afirmație, ca să oblig niște persoane să practice o muncă în afara cadrului legal, obligarea trebuie să fie anterioară implicării angajării în acea activitate sau eventual concomitente nicidecum posterioare, din acest punct de vedere chestiunile legate de obligare iar nu au suport în probele cauzei, niciuna dintre declarațiile administrate în cursul urmăriri penale nu dovedește că inculpatul le-ar fi obligat să facă activitatea pe care au făcut-o. În toate cazurile inițiativa prezentării la salonul de masaj erotic a aparținut masezelor, nu se poate spune că inițiativa a aparținut inculpatului. Ele au acceptat condițiile stabilite condiții care au fost și respectate pentru că în toate cazurile s-a stabilit un anumit mod de remunerare, niciuna dintre victime nu a reclamat că nu s-a respectat modul de remunerare, sub acest aspect obligarea prin constrângere a persoanelor vătămate nu are acoperire, cel puțin în cazul celor trei despre care a făcut referire. Al doilea argument, se reține că în vara anul 2010 inculpatul a exploatat-o pe M. M. – M., în aceleași condiții, abuzând de autoritatea față de această victimă, autoritate dată de calitatea lui de administrator și de vulnerabilitatea evidentă a victimei, sub acest aspect relevă că în dosar există grave contradicții între susținerile persoanelor care conformă prezența acestei minore la sediul societății. T. C. este una dintre cele care susține acest lucru numai că din evidența întocmită după contractele de muncă dovedește că exact în acea perioadă ea nu a lucra acolo, în vara anului 2010. Aceeași afirmație o face și V. M. care tot potrivit evidenței din Revisal nu lucra în vara anului 2010, coroborând aceste contradicții dintre declarațiile lui T. și V. cu declarațiile celeilalte maseze care au lucrat în aceiași perioadă care nu conformă prezența minorei, spune că incertitudinea în ceea ce privește existența acestei fapte este mare. Cu atât mai mult cu cât chiar din ceea ce a declarat minora și prietenul ei există neconcordanțe atât în ceea ce privește maniera în care minora a ajuns la salon cât și perioada în care ar fi lucrat, sunt neconcordanțe care dau naștere unor dubii serioase. Despre A. E. D. s-a reținut că s-ar fi desfășurat în aceleași condiții activitate de masaj erotic la un alt salon a lui A. C. în 2010 – 2013, în declarația sa nu spune nimic compromițător sau nimic împotriva inculpatului. La dosar este o conversație între A. și inculpatul S. posterioară încetării activității la salonul Enigma, din care rezultă o relație de deplină amiciție, este greu de crezut că după ce A. a fost constrânsă prin violență și amenințare de către inculpat să presteze masaj erotic la salonul lui A. aceasta să converseze în condițiile în care au conversat acolo. Este evident că implicarea lui A. în această cauză are la origine declarațiile lui A. și în măsura în care au servit intereselor organelor de urmărire a cărui țintă era inculpatul S.. Se mai vorbește despre faptul că au fost constrânse să presteze munci umilitoare, din declarații rezultă că s-a discutat ce trebuie să facă și ele au acceptat să facă acest lucru. Instanța de fond mai reține că nu este în măsură să pună la îndoiala veridicitatea declarațiilor persoanelor vătămate. A arătat câteva dintre contradicțiile existente între persoanele vătămate agreate de D. și de prima instanță și înscrisurile existente la dosar. Mai există o multitudine de alte persoane care au prestat muncă în aceleași condiții și care au declarat că nu s-au simțit constrânse, amenințate. Alt argument pentru care declarațiile unora dintre persoanele ascultate sunt credibile sunt pentru că au fost ascultate cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. S-au făcut presiuni de către una dintre martore T. C. care a căutat-o pe C. și a încercat să o lămurească să spună ceva despre minora M. M., în aceste condiții nu se poate spune că nu există nici o suspiciune. Starea de temere a tras-o instanța din declarația lui B. M., Drop I., Berszan Imea, S. I., Panti S., P. C., sunt personaje care nu au spus absolut nimic în legătură cu obiectul învinuirii. A mai indicat instanța încă 2 persoane, respectiv T. R. și L. E. care au lucrat la un alt salon decât la salonul inculpatului. S-a dat ca relevantă declarația lui C. C., în aceste condiții apreciază că respingerea acestei cererii este nemotivată în mod temeinică, că de fapt între arestarea la domiciliu și arestarea la locul de detenție nu este o mare diferență, că de fapt este aceeași măsură și existând control asupra mișcării inculpatului nu se poate întâmpla nimic pentru desfășurarea procesului penal.
Apărătorul ales al inculpatului S. C. – A., respectiv avocat T. I., solicită admiterea contestației, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie și, pe fond să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul domiciliare. La acest moment ne aflăm la mai bine de 5 luni de zile de la data la care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului văzând dispozițiile art. 202 raportat 223 alin.2 Cod procedură penală, constatându-se că acesta prezintă o stare de pericol pentru societate motiv pentru care s-a considerat la acel moment că trebuie înlăturat din cadrul comunității în care trăia și depus într-un regim de detenție. Consideră că în momentul în care se va face analiza acestei contestați și a cererii lor de înlocuire trebuie să se raporteze la momentul procesual la care ne aflăm cu cercetarea judecătorească debutată, parcurgând primul termen al fondului cauzei și să se constate că amânarea de la primul termen nu i se datorează inculpatului, inculpatul era pregătit să dea declarație, să se apere și să formuleze întrebări în cazul în care persoanele vătămate erau audiate. În opinia lor se încalcă principiul echității procesului penal, iar în condițiile în care ne aflăm în prezența unor amânări care nu le sunt imputabile lor consideră că se creează o stare de prejudiciu față de inculpat din imposibilitatea lămuririi stării de fapt cu care este acuzat de către parchet și prin imposibilitatea formulării unor răspunsuri la întrebările inevitabil care apar în urma unei audieri. Unul dintre motivele avute în vedere de către judecătorul fondului a fost analizat de către colegul lui, celelalte două motive privesc în primul rând posibilitatea influențării de către inculpat a participanților la procesul penal, adică a persoanelor vătămate și a martorilor care urmează fie audiați, considerând judecătorul fondului că dispozițiile art. 202 nu pot fi îndeplinite cu inculpatul aflat în stare de libertate. Or, este o eroare foarte mare, față de inculpat s-a dispus măsura arestării preventive exclusiv pe alin.2 și nu pe alin.1 al art. 223 din Codul de procedură penală, parchetul nu a solicitat niciodată prelungirea, menținerea pe noi temeiuri pentru a adăuga acest temei de influențare a participaților la procesul penal, iar din dosarul cauzei nu există nicio probă care să ne demonstreze că ar exista o astfel de atitudine din partea inculpatului. Mai mult a se observa că de la început cererile în apărare au fost formulate în vederea audierii tuturor persoanelor evidențiate în acel program Revisal, administrat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă care atestă persoanele angajate cu contract de muncă la . perioade despre care parchetul susține că s-ar fi săvârșit infracțiuni. Măsura arestului domiciliar impune anumite restricții în sarcina inculpatului de a nu lua legătura cu persoanele interesate în această cauză. A se constata potrivit adresei de la ITM pe care a depus-o azi persoanele care lucrează în acest moment la . au calitatea de persoane vătămate în acest dosar, iată că motivul reținut de către instanța de fond nu este plauzibil. În ceea ce privește motivul potrivit căruia inculpatul are același domiciliu cu sediul social și cu adresa la care . activitate a subliniat în momentul în care a susținut teza probatorie a înscrisurilor depuse azi faptul că acest motiv nu este pertinent pentru că . face subiectul unei urmării penale, unei măsurii preventive și nici unei alte procedurii de drept penal. Toate aceste conexiuni pe care instanța de fond, judecătorul fondului le realizează între domiciliul inculpatului și sediul social al . simple speculații care nu au acoperire în nicio instituție de drept și nu are acoperire nici în probele aflate în fața instanței. Consideră că măsura arestului domiciliar poate exista la acest moment în sarcina inculpatului tocmai prin prisma dispozițiilor art. 202 Cod procedură penală. Nu au susținut niciodată că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a dispărut în totalitate, probabil cu cât se va intra în cercetarea judecătorească, natura juridică se va modifica dar până atunci solicită să se constate că arestul domiciliar este măsura preventivă care permite instanței să asigure buna desfășurare a procesului penal atâta timp cât nu există date, probe că inculpat ar încerca să se sustragă, ar încerca să influențeze vreun participat, consideră că, cadrul legale pentru înlocuirea măsurii și probatoriul pentru înlocuirea acestei măsurii există în dosar, astfel încât cererea lor este oportună și solicită să fie admisă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației formulată împotriva încheierii Tribunalului pentru Minori și Familie B., prin care s-a respins cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Își însușesc cele expuse de către instanța de fond când a dispus respingerea acestei cererii de înlocuire. În mod corect instanța de fond la analizarea acestei cererii a pornit de la dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură penală și a apreciat că o altă măsură preventivă nu ar fi suficientă pentru îndeplinirea scopului prevăzut de art.202 alin.1 Cod procedură penală, analizând corelativ și dispozițiile art. 218 alin.1, 2 Cod procedură penală, care reglementează măsura preventivă a arestului la domiciliu. Instanța de fond în mod corect a analizat toate elemente care duc la concluzia că se impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv și a avut în vedere infracțiunii pentru care s-a dispus inițial luarea măsurii arestării preventive și trimiterea în judecată și printre care 5 infracțiuni de trafic de persoane și o infracțiune de trafic de minori. A se avea în vedere numărul infracțiunilor, multitudinea infracțiunilor cât și gradul de pericol social ridicat al acestora, durata activității infracționale 2007-2011 precum și modalitatea de comitere a infracțiunilor, stadiul în care se află dosarul – debutul cercetării judecătorești și s-a analizat acel risc de influențare a persoanelor vătămate care nu au fost audiate încă de instanța de fond. S-a mai analizat și acel aspect legat de domiciliul inculpatului care coincide cu sediul social al . și s-a ridicat acea temere că ar putea fi un element de presiune la adresa persoanelor care lucrează la acea societate la acel moment și care vor fi chemate eventual să dea declarații în cauză în calitate de martori. Pentru toate aceste considerente apreciază că instanța a analizat în mod corect starea de arest preventiv a inculpatului și pune concluzii de respingere a contestației.
Inculpatul S. C. A., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și, pe cale de consecință înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru a fi alături de familie.
CURTEA
Asupra contestației penale de față:
Prin încheierea din data de 8 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B., a fost respinsă cererea formulată de inculpatul S. C. A. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, potrivit art. 242 al. 2 Cod procedură penală, reținându-se, în esență, că este necesară și pentru atingerea scopului prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, că durata arestării preventive (de aproximativ cinci luni de zile) nu a depășit un termen rezonabil, prin raportare la gravitatea sporită a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, respectiv complexitatea relativ ridicată a probatorului ce ar putea fi administrat în cauză, în condițiile în care inculpatul se află în stare de arest preventiv din data de 7 aprilie 2014 iar cercetarea judecătorească nu a început încă. Durata procedurii nu a suferit amânări sau întârzieri nejustificate, iar amânarea judecării cauzei de la primul termen de judecată acordat după finalizarea procedurii de cameră preliminară – 5 septembrie 2014 – nu îi este imputabilă inculpatului dar nu se datorează nici vreunei stări de pasivitate sau culpe a instanței, astfel că acest motiv nu poate fi reținut ca și justificare a înlocuirii măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat contestație inculpatul S. C. A. care asolicitat admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, arătând că cererea a fost respinsă în considerarea unor argumente neîntemeiate; instanța de fond a reținut obligarea la masaj erotic în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea persoanelor vătămate T. C., F. A. și C. C. L., ceea ce reprezintă o preluare a afirmaților din rechizitoriu, deoarece există un cadrul legal privind angajarea și salarizarea. Nici rechizitoriul și nicio probă din dosar nu vorbesc nimic despre acest cadru legal al angajării și al salarizării, astfel că nu se poate spune că nu s-a respectat cadrul legal în cele 2 domenii, dacă nu s-a făcut referire la cel mai concrete norme aplicabile în acest domeniu (era vorba de reguli din codul muncii), la urmărirea penală au existat dispoziție contractele de muncă, fișele postului, statele de salarii pe care însă nu le-a depus în acest dosar. Dacă persoanele vătămate au fost încadrate cu contract de muncă pe care l-au semnat, au avut atribuiții stabilite prin fișa postului, au avut un regulament de ordine interioară, ne găsim într-o situație în care afirmațiile instanței nu au acoperire în probele dosarului.
În legătură cu obligarea, este o simplă afirmație; pentru a obliga niște persoane să practice o muncă în afara cadrului legal, obligarea trebuie să fie anterioară implicării angajării în acea activitate sau eventual concomitente, nicidecum posterioare, niciuna dintre declarațiile administrate în cursul urmăriri penale nu dovedește că inculpatul le-ar fi obligat să facă activitatea pe care au făcut-o. În toate cazurile inițiativa prezentării la salonul de masaj erotic a aparținut masezelor, nu se poate spune că inițiativa a aparținut inculpatului. Ele au acceptat condițiile stabilite și care au fost și respectate pentru că în toate cazurile s-a stabilit un anumit mod de remunerare, niciuna dintre victime nu a reclamat că nu s-a respectat modul de remunerare, astfel că obligarea prin constrângere a persoanelor vătămate nu are acoperire, cel puțin în cazul celor trei (T. C., F. A. și C. C. L.).
Al doilea argument invocat de inculpat: se reține că în vara anul 2010 a exploatat-o pe M. M.-M., în aceleași condiții, abuzând de autoritatea față de această victimă, autoritate dată de calitatea lui de administrator și de vulnerabilitatea evidentă a victimei: la dosar există grave contradicții între susținerile persoanelor care confirmă prezența acestei minore la sediul societății. T. C. este una dintre cele care susține acest lucru, numai că din evidența întocmită după contractele de muncă dovedește că exact în acea perioadă ea nu a lucrat acolo în vara anului 2010. Aceeași afirmație o face și V. M. care tot potrivit evidenței Revisal nu lucra în vara anului 2010, coroborând aceste contradicții dintre declarațiile lui T. și V. cu declarațiile celeilalte persoane care a lucrat în aceeași perioadă care nu confirmă prezența minorei, rezultă că incertitudinea în ceea ce privește existența acestei fapte este mare. Cu atât mai mult cu cât chiar din ceea ce a declarat minora și prietenul ei există neconcordanțe atât în ceea ce privește maniera în care minora a ajuns la salon cât și perioada în care ar fi lucrat, sunt neconcordanțe care dau naștere unor dubii serioase.
Despre A. E. D. s-a reținut că ar fi desfășurat în aceleași condiții activitate de masaj erotic la un alt salon a lui A. C. în 2010-2013; în declarația sa nu spune nimic compromițător sau nimic împotriva inculpatului. La dosar există o conversație între A. și inculpatul S. posterioară încetării activității la salonul Enigma, din care rezultă o relație de deplină amiciție și este greu de crezut că după ce A. a fost constrânsă prin violență și amenințare de către inculpat să presteze masaj erotic la salonul lui A., aceasta să converseze în condițiile în care au conversat acolo. Se mai vorbește despre faptul că au fost constrânse să presteze munci umilitoare, din declarații rezultă că s-a discutat ce trebuie să facă și ele au acceptat să facă acest lucru. Instanța de fond mai reține că nu este în măsură să pună la îndoiala veridicitatea declarațiilor persoanelor vătămate. Mai există o multitudine de alte persoane care au prestat muncă în aceleași condiții și care au declarat că nu s-au simțit constrânse, amenințate. Alt argument pentru care declarațiile unora dintre persoanele ascultate sunt credibile sunt pentru că au fost ascultate cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. S-au făcut presiuni de către una dintre martore T. C. care a căutat-o pe C. și a încercat să o lămurească să spună ceva despre minora M. M., în aceste condiții nu se poate spune că nu există nici o suspiciune. Starea de temere a fost stabilită de instanță din declarațiile date de B. M., Drop I., Berszan Imea, S. I., Panti S., P. C., care sunt personaje ce nu au spus absolut nimic în legătură cu obiectul învinuirii. A mai indicat instanța încă 2 persoane, respectiv T. R. și L. E. care au lucrat la un alt salon decât la salonul inculpatului. S-a apreciat ca relevantă declarația dată de C. C. și în aceste condiții inculpatul a precizat că respingerea cererii este nemotivată, în mod temeinică, că de fapt între arestarea la domiciliu și arestarea la locul de detenție nu este o mare diferență, fiind aceeași măsură și existând control asupra mișcării inculpatului nu se poate întâmpla nimic pentru desfășurarea procesului penal.
Prin al doilea avocat ales, inculpatul a solicitat admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul domiciliare, precizând că la acest moment au trecut mai bine de 5 luni de la data la care s-a dispus arestarea preventivă, constatându-se că acesta prezintă o stare de pericol pentru societate motiv pentru care s-a considerat, la acel moment, că trebuie înlăturat din cadrul comunității în care trăia și depus într-un regim de detenție. Analiza acestei contestații trebuie să se raporteze la momentul procesual la care ne aflăm cu cercetarea judecătorească debutată, parcurgând primul termen al fondului cauzei și să se constate că amânarea de la primul termen nu a avut loc din cauza inculpatului, acesta era pregătit să dea declarație, să se apere și să formuleze întrebări în cazul în care persoanele vătămate erau audiate. Inculpatul a arătat că se încalcă principiul echității procesului penal, iar în condițiile în care ne aflăm în prezența unor amânări care nu le sunt imputabile, se creează un prejudiciu inculpatului, rezultat din imposibilitatea lămuririi stării de fapt cu care este acuzat de către parchet și prin imposibilitatea formulării unor răspunsuri la întrebările inevitabile ce apar în urma unei audieri. S-a mai arătat că judecătorul fondului a motivat că dispozițiile art. 202 nu pot fi îndeplinite cu inculpatul aflat în stare de libertate, ceea ce este eronat, deoarece față de inculpat s-a dispus măsura arestării preventive exclusiv în temeiul alin.2 și nu alin.1 al art. 223 Cod de procedură penală, parchetul nu a solicitat niciodată prelungirea, menținerea pe noi temeiuri pentru a adăuga acest temei de influențare a participanților la procesul penal, iar din dosarul cauzei nu există nicio probă care să demonstreze că ar exista o astfel de atitudine din partea inculpatului.
Mai mult, inculpatul a precizat că, de la început, cererile în apărare au fost formulate în vederea audierii tuturor persoanelor evidențiate în programul Revisal, administrat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă care atestă persoanele angajate cu contract de muncă la . perioade despre care parchetul susține că s-ar fi săvârșit infracțiuni. Măsura arestului domiciliar impune anumite restricții în sarcina inculpatului de a nu lua legătura cu persoanele interesate în această cauză. Potrivit adresei de la ITM pe care a depus-o la dosar cu prilejul susținerii contestației, persoanele care lucrează în acest moment la . au calitatea de persoane vătămate în acest dosar, astfel că motivul reținut de către instanța de fond nu este plauzibil.
În ceea ce privește motivul potrivit căruia inculpatul are același domiciliu cu sediul social și cu adresa la care . activitatea, s-a subliniat că acest motiv nu este pertinent, pentru că . face subiectul unei urmării penale, unei măsurii preventive și nici unei alte procedurii de drept penal. Toate aceste conexiuni pe care instanța de fond, judecătorul fondului le realizează între domiciliul inculpatului și sediul social al . simple speculații ce nu au acoperire în nicio instituție de drept și nu are acoperire nici în probele aflate în fața instanței. În consecință, măsura arestului la domiciliu poate exista la acest moment în sarcina inculpatului tocmai prin prisma dispozițiilor art. 202 Cod procedură penală. Nu s-a susținut niciodată că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a dispărut în totalitate, probabil cu cât se va intra în cercetarea judecătorească, natura juridică se va modifica dar până atunci trebuie să se constate că arestul la domiciliu este măsura preventivă care permite instanței să asigure buna desfășurare a procesului penal atâta timp cât nu există date, probe că inculpatul ar încerca să se sustragă, ar încerca să influențeze vreun participant.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată lipsa de temei a contestației, pentru următoarele considerente:
Inculpatul contestator S. C.-A. a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 14/7 aprilie 2014 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel B. și trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs real, a infracțiunilor de: trafic de minori, prevăzută de art. 211 raportat la art. 210 al. 1 lit. a și b Cod penal, trafic de persoane, prevăzută de art. 210 al. 1 lit. a Cod penal, (5 fapte), violarea secretului corespondenței, prevăzută de art. 302 al. 6 Cod penal și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal și art. 5 Cod penal.
Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, sub control judiciar, a inculpatului A. C. pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 al. 1 lit. a Cod penal.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului arestat S. C.-A. următoarea stare de fapt:
- în vara anului 2010, pe o durată de trei luni, a găzduit-o și exploatat-o pe victima minoră M. M.-M. (16 ani la data faptei), prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic) în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea și, abuzând de autoritatea pe care o avea față de minora aflată în stare vădită de vulnerabilitate, a obținut în urma acestei activități suma de aproximativ 5.715 lei;
- în toamna anului 2010, împreună cu A. C., a exercitat acte de violență față de victima A. E.-D. și asupra martorei Vitu A. M., determinând-o astfel pe A. E.-D. să își desfășoare activitatea în calitate de maseuză la Salonul „Enigma” până în luna mai 2013, iar pe această durată a tras foloase în valoare totală de 75.000 Euro de pe urma activității victimei împreună cu A. C.;
- în perioada decembrie 2008 – septembrie 2011 a exploatat-o, prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic) în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea, pe victima T. C. și, prin constrângere exercitată cu violență și amenințări, a tras foloase de pe urma exploatării victimei în cuantum total de peste 350.000 lei;
- în perioada septembrie 2007 – iunie 2011 a exploatat-o prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic) în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea pe victima C. A. și, prin constrângere exercitată cu violență și amenințări, a tras foloase de pe urma exploatării victimei în cuantum de aproximativ 375.000 lei;
- în perioada septembrie 2008 – august 2011 a exploatat-o, prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic) în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea, pe victima F. A. și, prin constrângere exercitată cu amenințări, a tras foloase de pe urma exploatării victimei în cuantum de aproximativ 250.000 lei;
- în perioada aprilie 2007 – decembrie 2008 a exploatat-o, prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic) în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea, pe victima C. C.-L. și, prin constrângere exercitată cu violență și amenințări, a tras foloase de pe urma exploatării victimei în cuantum de aproximativ 90.000 lei;
- a deținut echipamente destinate preluării disimulate a sunetului ambiental și al imaginilor, echipamente găsite, cu ocazia percheziției domiciliare la Salonul de masaj „Anadi”, într-un dressing aflat în living-ul unui corp de clădire, în colțul unei încăperi pe a cărei ușă era inscripționat „Salon masaj femei” și pe holul de acces către clubul salonului;
- a deținut în incinta Salonului de masaj „Anadi” un pistol cu aer comprimat marca „Gamo”, armă ce putea fi procurată și deținută doar cu obținerea prealabilă a unei autorizații.
În sarcina inculpatului A. C. s-a reținut ca stare de fapt, prin același rechizitoriu, împrejurarea că, în toamna anului 2010, împreună cu S. C.-A., a exercitat acte de violență față de victima A. E.-D. și asupra martorei Vitu A. M., determinând-o astfel pe A. E.-D. să își desfășoare activitatea în calitate de maseuză la Salonul „Enigma” până în luna mai 2013, iar pe această durată a tras foloase în valoare totală de 75.000 Euro de pe urma activității victimei împreună cu S. C.-A..
În ce privește necesitatea și proporționalitatea măsurii preventive, prima instanță a indicat, în mod concret, care sunt mijloacele de probă care susțin bănuiala legitimă, în sensul că, inculpatul ar fi săvârșit faptele de care este acuzat, pe care Curtea nu le va relua, acestea fiind corect stabilite de Tribunalul pentru Minori și Familie B. și din care rezultă că există probe suficiente care să contureze bănuiala legitimă că acesta ar fi comis infracțiunile imputate.
Curtea precizează faptul că, la acest moment procesual nu se realizează o analiză amănunțită a mijloacelor de probă, deoarece nu se stabilește vinovăția inculpatului, această operațiune juridică, urmând a se realiza la momentul analizei pe fond a cauzei.
În susținerea contestație au fost invocate anumite transcrieri ale unor convorbiri între inculpat și două persoane vătămate, care ar duce la concluzia că acestea nu ar fi fost exploatate, Curtea are a observa că în cauză, Ministerul Public a formulat acuzații cu privire la mai multe persoane vătămate, inclusiv o persoana vătămată minoră, iar cele două conversații nu sunt în măsură, ca prin ele însele, să conducă la concluzia că niciuna din acestea nu a fost exploatată. De altfel, cu prilejul analizării cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, instanța nu are a analiza în mod exhaustiv declarațiile date (deși în cauză nu s-a procedat la administrarea probatoriului) ori fragmente din conversații purtate pe rețelele de socializare, cu atât mai mult cu cât acestea nu înlătură bănuiala legitimă ce există în continuare, în sensul că inculpatul ar fi comis faptele imputate.
Împrejurarea că inculpatul a susținut că nu s-a probat faptul că s-ar face vinovat de săvârșirea infracțiunilor imputate și nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție, dar într-o analiză atentă pe care un magistrat judecător trebuie să o facă cu privire la cea mai aspră măsură preventivă ar trebui să analizeze cu mare atenție fondul cauzei și să vadă apărările, nu poate fi luată în considerare la acest moment și nu la verificarea menținerii măsurii preventive.
Aceste aspecte țin de probele și mijloacele de probă ce au fost sau vor fi administrate în cauză, iar din analiza acestora Curtea constată că există, în continuare, bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis infracțiunile imputate.
În ceea ce privește susținerile apărătorului inculpatului S. C.-A. în sensul că activitățile desfășurate de persoanele care lucrau cu carte de muncă la salonul de masaj erotic „Anadi”, sens în care au fost depuse extrase REVISAL, contracte de muncă și astfel, nu s-ar încadra în dispozițiile art. 182 Cod penal, care definesc noțiunea de exploatare a unei persoane, instanța de control judiciar reamintește că, pentru luarea/prelungirea/menținerea unei măsuri preventive, este necesar să existe probe care să contureze suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune, asemenea probe existând, astfel cum s-a arătat mai sus, aspectele legate de înțelesul unor termeni și expresii prevăzute de norma de incriminare urmând a fi analizate cu prilejul judecății pe fond.
În continuare, se constată că declarațiile persoanelor vătămate nu sunt singulare în ansamblul probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, acestea coroborându-se și cu depozițiile martorilor care confirmă susținerile victimelor referitor la presupusele activități de exploatare desfășurate de inculpat, prezumtivele agresiuni de natură fizică și constrângerile psihice realizate de acesta în scopul determinării persoanelor vătămate să adopte o conduită în folosul inculpatului, precum și starea de temere în care se aflau victimele aflate în anturajul inculpatului. Relevante în acest sens sunt și depozițiile martorilor B. M., Drop I. A., Berszan Imea, S. I.-L., Panti S., P. C.-N., T. R.-G., L. E.-D., care descriu aspecte pertinente din care s-ar putea deduce presupunerea rezonabilă a implicării inculpatului Stolerul C.-A. în activitatea infracțională descrisă în actul de sesizare.
De altfel, celelalte persoane vătămate au precizat modalitatea în care erau exploatate, activitate ce se poate realiza și în condițiile existenței unor contracte de muncă și plata tuturor taxelor și impozitelor aferente acestei activități (de muncă), astfel încât extrasele REVISAL și contractele de muncă încheiate nu pot conduce la înlăturarea noțiunii de exploatare. Încercarea de a transgresa această conduită pe tărâmul dreptului muncii nu poate fi avută în vedere de instanță, câtă vreme, activitatea de exploatare se poate derula și in condiții de aparentă legalitate din perspectiva dreptului muncii. De pildă, se poate exploata o persoană angajată cu contract de muncă, în evidența ITM, dar aceasta este plătită pentru 4 ore de lucru, dar în realitate, aceasta lucrează 10-12 ore pe zi, însă nu aceasta este esența cauzei deduse judecății, ci activitatea de exploatare a persoanelor vătămate fie în afara unui cadru legal, fie prin supunerea la amenințări sau chiar la violențe.
De asemenea, Curtea are constata, similar primei instanțe, că declarațiile persoanelor vătămate nu sunt singulare în ansamblul probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, acestea coroborându-se și cu depozițiile martorilor care confirmă susținerile victimelor referitor la presupusele activități de exploatare desfășurate de inculpat, prezumtivele agresiuni de natură fizică și constrângeri psihice realizate de acesta în scopul determinării persoanelor vătămate să adopte o conduită în folosul inculpatului, precum și starea de temere în care se aflau victimele aflate în anturajul inculpatului. Relevante în acest sens sunt și depozițiile martorilor B. M., Drop I. A., Berszan Imea, S. I.-L., Panti S., P. C.-N., T. R.-G., L. E.-D., care descriu aspecte pertinente din care s-ar putea deduce presupunerea rezonabilă a implicării inculpatului Stolerul C.-A. în activitatea infracțională descrisă în actul de sesizare.
Relevante în acest sens sunt și declarațiile persoanei vătămate C. C.-L., care a arătat în cursul urmăririi penale că nu ar fi dat aceste declarații dacă inculpatul ar fi fost liber, întrucât i-ar fi fost frică de acesta, contrar celor susținute de inculpat cu prilejul susținerii contestației. Or, chiar dacă măsura arestului la domiciliu reprezintă o restrângere a libertății inculpatului, iar nu o stare de deplină libertate a acestuia, posibilitatea ca inculpatul să exercite presiuni asupra victimelor sau a martorilor prin intermediul unor interpuși (aspect care nu poate fi controlat de instanță), un asemenea modus operandi al inculpatului reieșind din declarațiile unei persoane vătămate, este evidentă, astfel că arestul la domiciliu al inculpatului nu ar reprezenta, în aceste condiții, o măsură suficientă pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal și, implicit, al aflării adevărului în cauză.
Cu privire la persoana vătămată minoră, într-adevăr, simpla împrejurare că aceasta era minoră, este suficientă pentru a conduce la existența infracțiunii (cu condiția ca toate celelalte trăsături esențiale ale infracțiunii, tipicitate, antijuridicitate și imputabilitate, să fie îndeplinite).
Totodată, durata foarte mare în timp pe care s-a întins presupusa activitate infracțională a inculpatului S. C.-A. pe linia traficului de minori și a traficului de persoane (între anii 2007-2011) și multitudinea de fapte de care acesta este acuzat (opt infracțiuni, pentru șase dintre acestea fiind îndeplinite condițiile enunțate de lege pentru a se dispune arestarea preventivă) constituie o componentă importantă în aprecierea gravității infracțiunii reținute în sarcina acestuia.
Bănuiala legitimă și rezonabilă, cerută de art. 202 Cod procedură penală în sensul că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile de care este acuzat, rezultă din mijloacele de probă ce au fost judicios analizate de prima instanță la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, analiză pe care Curtea și-o însușește integral și nu va fi reluată, câtă vreme aceste considerente sunt corecte.
Prin urmare, Curtea reține că, există probe la dosarul cauzei care conturează bănuiala legitimă în sensul că, inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile de care este acuzat.
Este adevărat că regula este reprezentată de starea de libertate a persoanelor acuzate de diferite infracțiuni, iar starea de arest (preventiv sau pedeapsă) este excepția și de la această regulă, Curtea pornește în analiza necesității și proporționalității măsurii preventive luate și menținute în cauză.
Potrivit art. 202 alin. 1 Cod de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă, că inculpatul ar fi săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal. Potrivit art. 211 Cod de procedură penală, măsura arestului la domiciliu sau o altă măsură mai blândă poate fi dispusă dacă prin ea se asigură realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 noul Cod de procedură penală. De altfel, orice măsură preventivă se ia numai dacă sunt îndeplinite condițiile anterior menționate.
Așa cum am arătat, la dosarul cauzei sunt mijloace de probă care susțin bănuiala legitimă, în sensul că, inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile reținute în actul de sesizare, fiind îndeplinită prima teză a art. 202 alin. 1 noul Cod de procedură penală. Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare pericol concret pentru ordinea publică; în acest sens, Curtea are în vedere următoarele:
- gravitatea infracțiunilor ce i se impută inculpatului, natura acestor fapte penale, consecințele și traumele pe care le produc astfel de fapte, față de împrejurarea că acestea s-ar fi derulat pe o perioadă mare de timp, inclusiv față de o persoana vătămată minoră, prin exercitarea de amenințări și violențe, abuzând de autoritatea pe care o avea față de minora aflată în stare vădită de vulnerabilitate, a obținut în urma acestei activități sume importante de bani, amploarea acestui fenomen, aspecte ce conturează pericolul pentru ordinea publică, având în vedere natura acuzației și anume trafic de persoane și trafic de minori, fapte ce fac parte dintre cele enumerate în mod expres de legiuitor printre infracțiunile grave care pot conduce la luarea măsurii arestării preventive, atunci când din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o asemenea infracțiune, potrivit art. 223 al. 2 Cod procedură penală.
Așa cum judicios a precizat Tribunalul pentru Minori și Familie B., gravitatea faptei de care trebuie să se țină cont la luarea/menținerea măsurii arestării preventive, conform art. 223 al. 2 Cod procedură penală, rezultă nu doar din aceea că legiuitorul a înțeles să includă infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori printre cele pentru care evaluarea condiției limitei de pedeapsă nu se impune, dar reiese și din modul de comitere a prezumtivelor infracțiuni – prin constrângerea persoanelor vătămate exercitată prin acte de violență sau amenințări, una dintre victime fiind minoră, ceea ce conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul a profitat de starea de vulnerabilitate a acesteia pentru a o determina să efectueze activități lucrative, constând în masaj erotic, în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea. Toate aceste aspecte reies din probatoriul administrat până la acest moment în cursul urmăririi penale, în principal din declarațiile persoanelor vătămate, fiecare dintre acestea făcând referire la violențele și amenințările exercitate de inculpat pentru a le determina să presteze diverse munci umilitoare, în vederea obținerii de avantaje materiale care reveneau, în parte, inculpatului. La acest moment, nu se procedează la evaluarea amănunțită a declaraților persoanelor vătămate, în condițiile în care se constată că relatările nu prezintă contradicții de natură a contura dubii cu privire la presupusa activitate infracțională a inculpatului, precum și raportat la faptul că victimele au fost ascultate în cursul urmăririi penale cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, în prezența unui apărător și a unui reprezentant al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, acestea urmând a fi audiate și în fața instanței, astfel că nu se conturează în cauză, pentru moment, nicio suspiciune cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra presupuselor victime de către organele de urmărire penală.
La toate acestea se adaugă și faptul că domiciliul inculpatului este identic cu sediul salonului de masaj erotic „Anadi” coordonat de acesta (mun. B., .), locație unde s-a desfășurat și epuizat presupusa activitate infracțională pe linia traficului de persoane și a traficului de minori, astfel că plasarea inculpatului în imediata proximitate a locului faptelor ar constitui un element de presiune la adresa persoanelor care lucrează acolo și la acest moment, și care ar fi eventual chemate să dea declarații în cauză.
Acest aspect nu poate fi considerat ca fiind fără relevanță, așa cum a solicitat inculpatul, deoarece această adresă este strâns legată de chiar locul de comitere a infracțiunilor de care este acuzat acesta.
Durata procedurii nu a suferit amânări sau întârzieri nejustificate, iar amânarea judecării cauzei de la primul termen de judecată acordat după finalizarea procedurii de cameră preliminară (5 septembrie 2014) nu îi este imputabilă inculpatului, dar nici vreunei stări de pasivitate sau culpe a instanței, astfel că acest motiv nu poate fi reținut ca justificare a înlocuirii măsurii arestării preventive, așa cum a solicitat inculpatul.
Raportat la considerentele expuse, Curtea constată că, și prin prisma termenului de 5 luni scurs de la luarea măsurii (prin raportare la complexitatea faptelor, a probatoriului administrat), nu se poate considera că acesta a depășit durata unui termen rezonabil, în sensul impus de practica instanței de contencios european și nu se impune cercetarea în libertate a inculpatului.
Prin prisma dispozițiilor noului cod de procedură penală, infracțiunea de trafic de persoane și trafic de minori, este prevăzută și catalogată de legiuitor ca fiind una gravă, chiar dacă au fost reduse limitele speciale de pedeapsă, cu precizarea că limitele anterioare erau mult exagerate, conducând la luarea măsurii arestării preventive, dacă sunt indicii că respectiva persoană ar fi săvârșit o astfel de infracțiune, și dacă lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În acest sens, sunt dispozițiile coroborate ale art. 223 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală.
Chiar dacă pedepsele au fost reduse, fără a se minimaliza gravitatea acestor infracțiuni, subliniată relativ la infracțiunea de trafic de minori și de Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului, Directivă ce a definit traficul de persoane, a precizat gravitatea acestor infracțiuni și măsurile ce vor trebui luate de statele membre pentru combaterea acestuia; din această perspectivă, gravitatea acuzației este definită de acest act normativ european, termenul de implementare fiind împlinit.
Prin urmare, Curtea constată că, privarea de libertate a inculpatului, la acest moment procesual este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și proporțională cu gravitatea acuzației (art. 223 alin. 2 teza finală din noul Cod de procedură penală) și că nu sunt îndeplinite condițiile pentru înlocuirea măsurii preventive impuse de art. 242 alin. 2 Cod procedură penală.
Cu privire la aspectul invocat de inculpat în sensul că măsura preventivă a fost luată în temeiul art. 223 alin. 2 și nu el al art. 223 alin. 1 Cod procedură penală, instanța are a observa că dispozițiile alin. 2 al art. 223 nu sunt separate de cele prevăzute în alin. 1 al aceluiași articol, diferența fiind dată de faptul că în ipoteza infracțiunilor enumerate în alin. 2, arestarea preventivă se poate dispune fără îndeplinirea condițiilor impuse la lit. a-d, dar cu îndeplinirea condițiilor expuse la alin. 2 și a condițiilor generale prevăzute la art. 202 Cod procedură penală, astfel că susținerea inculpatului este lipsită de relevanță din această perspectivă și nu poate conduce la soluția înlocuirii măsurii preventive cu o alta mai ușoară, în lipsa îndeplinirii condițiilor cerute în mod expres de legiuitor pentru înlocuire în dispoziția art. 242 alin. 2 Cod procedură penală.
Aspectele de ordin personal nu pot conduce singure la cercetarea acestuia în libertate și nu justifică luarea unor măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate, în acest moment doar arestarea preventivă este măsura necesară și proporțională cu scopul pentru care a fost luată, celelalte măsuri nu ar fi proporționale și nici nu ar conduce la înlăturarea stării de pericol anterior menționată de instanță.
De asemenea, impactul major și cu privire la comunitatea în care ar urma să se întoarcă inculpatul, se circumscrie noțiunii de pericol pentru ordinea publică și este avut în vedere de instanță la această evaluare, pentru a observa dacă există necesitatea menținerii măsurii preventive și nu un aspect ce nu ar trebui luat în considerare de instanță.
În mod asemănător, pentru condamnarea suferită pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la omor s-a împlinit termenul de reabilitare și din acest motiv, se remarcă împrejurarea că în prezent inculpatul beneficiază de toate consecințele și beneficiile ce rezultă din faptul reabilitării, nemaiputându-se menționa trecutul său infracțional în actualul context.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 208 Cod de procedură penală, va respinge, ca nefondată contestația și va menține încheierea atacată.
Față de prevederile art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația declarată de inculpatul S. C. A. împotriva încheierii de ședință din data de 8 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul nr._ 14, pe care o menține.
Obligă inculpatul S. C. A. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2014.
PREȘEDINTE
S. F.
GREFIER
C. G.
Red.S.F./28.11.2014
Dact.C.Gh./05.12.2014
2 ex.
Jud fond/R. D. S.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 531/2014. Curtea de... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
