Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 50/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 50/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 1124/62/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 50/C Dosar nr._

Ședința publică din data de 29 aprilie 2014

Instanța constituită din:

Complet de judecată CC10:

Președinte: A. M. - judecător

Grefier: D. S.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror M. R. – din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial B..

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de condamnatul P. A. împotriva sentinței penale nr. 113/S din data de 27 martie 2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul condamnat P. A., în stare de deținere, asistat de apărătorul din oficiu, avocat D. I..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul din oficiu, avocat D. I., învederează instanței că luând legătura cu contestatorul, acesta înțelege să-și retragă contestația formulată.

Întrebat fiind, contestatorul P. A., personal, menționează că își retrage contestația formulată.

Apărătorul din oficiu, avocat D. I., solicită a lua act de manifestarea de voință a contestatorului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a lua act de manifestarea de voință a contestatorului P. A..

Contestatorul condamnat P. A., personal, având ultimul cuvânt, menționează că își retrage contestația formulată.

CURTEA,

Constată că prin sentința penală nr. 113 din data de 27 martie 2014 pronunțată de Tribunalul B., a fost respinsă sesizarea privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de P. A., fiul lui A. și V. în prezent aflat în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 39/18.10.2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul penal nr._, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei 65/05.09.2013.

Împotriva acestei hotărâri, condamnatul Pocsona A. a declarat contestație înregistrată la Curtea de Apel B. sub dosar nr._, iar la data de 29 aprilie 2014 în ședință publică, contestatorul P. A. a precizat că înțelege să își retragă contestația promovată împotriva sentinței penale nr. 113 din data de 27 martie 2014 pronunțată de Tribunalul B..

Așa fiind, în baza art. 599 alin. 3 Cod procedură penală, urmează a se lua act de manifestarea de voință a contestatorului condamnat P. A., în sensul că își retrage contestația formulată în cauză.

În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru aceste considerente,

În numele legii,

DECIDE:

Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul P. A. împotriva sentinței penale nr. 113/S/27.03.2014 a Tribunalului B., pronunțată în dosar nr._ .

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului de Avocați B..

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29.04.2014.

PREȘEDINTE

A. M.

Grefier

D. S.

Red.AM/30.04.2014

Tehnoredact. DS/05.05.2014/4 ex.

Jud.fond.R. D.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 50/2014. Curtea de Apel BRAŞOV