Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 27/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 8/64/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
SENTINȚA PENALĂ NR. 27/F DOSAR NR._
Ședința publică din data de 14 februarie 2014
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CF2:
Președinte – M. D. - judecător
- Grefier – D. C.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – A. P. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea plângerii formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției procurorului din data de 30 octombrie 2013 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel B. în dosarul nr. 447/P/2013, precum și împotriva rezoluției procurorului general din 16 decembrie 2013 din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. în lucrarea nr. 919/II/2/2013.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 7 februarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 14 februarie 2014, când,
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față;
La data de 6 ianuarie 2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, plângerea împotriva rezoluției procurorului de la P. de pe lângă Curtea de Apel B. nr. 447/P/2013, confirmată prin rezoluția Procurorului General nr. 919/II/2/2013.
Plângerea petentului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 278 indice 1 Cod procedură penală, în vigoare la momentul formulării și sesizării instanței.
În motivarea și susținerea plângerii petentul a arătat următoarele:
Procurorul de caz a refuzat să efectueze cercetări cu privire la afirmațiile mincinoase făcute de judecătorul A. S., respectiv „aspectele contestate de petent nu au reprezentat motiv determinant în respingerea acțiunii formulate de petent, temeiul de fapt și de drept care a justificat soluția fiind lipsa calității de proprietar a acesteia.”
Petentul a arătat că într-adevăr, în extrasul de carte funciară numai figurează ca proprietar, însă acest extras se referă la o situație care nu mai există de 40 de ani. A mai arătat că în momentul judecării acțiunii civile de către magistratul A. S., petentul încă era proprietar asupra unei cote de ½ din imobilul a cărui restituire a solicitat-o, respectiv părțile de uz comun din acesta.
În susținerea acestei plângeri, adresată instanței în temeiul art. 278 indice 1 Cod procedură penală, petentul a depus următoarelor înscrisuri: carte funciară nr._, anexa 1 la această carte funciară, certificat de urbanism nr. 214/2000, note de ședințe (filele 12-13).
Prin urmare, petentul a arătat că doamna judecător a făcut afirmații mincinoase, când în considerentele sentinței civile pronunțate, a arătat că, nu era proprietar asupra părților de uz comun în cota de ½ dosarul instanței acest imobil.
Analizând actele dosarului prin prisma plângerii formulate, Curtea reține următoarele:
Prin rezoluția procurorului de caz nr. 447/P/2013, s-a dispus în temeiul art. 10 lit. a Cod penal, neînceperea urmăririi penale față de judecătorul S. A..
Pentru a pronunța această rezoluție, procurorul a reținut următoarele:
Numitul C. N. a formulat plângere penală împotriva judecătorului A. S. din cadrul Judecătoriei B. solicitând tragerea la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 289 Cod penal.
In expunerea de motive, petentul a învederat că în considerentele sentinței civile nr. 8530/20.05.2013, hotărâre pronunțată cu ocazia judecării dosarului civil nr._ al Judecătoriei B., magistratul reclamat a atestat împrejurări de fapt neconforme cu realitatea. Astfel, analizând actele dosarului, acesta a reținut în mod nereal că, cota de 1/2 în favoarea lui C. M. I. și C. Florella Thalia a fost „atribuită ca urmare a ieșirii din indiviziune prin sentința civilă nr. 15.128/02.12.2002 a Judecătoriei B., dată în dosarul civil nr. 8478/2001 al acestei instanțe, așa cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 4/R/MF/2005 a Curții de Apel B...."
Petentul a subliniat că noțiunea de „atribuire" este neconformă cu realitatea, întrucât prin sentința civilă nr. 15,128/02.12.2002 a Judecătoriei B. s-a „constatat" că asupra cotei de 1/2 parte din imobilul situat în B., .. 9 sunt coproprietari numiții C. M. I. și C. Florella Thalia iar prin decizia civilă nr. 4/R/MF/2006 a Curții de Apel B. dată în dosarul civil nr. 370/R/C/MF/2005 nu s-a adus nicio modificare dispozitivului sentinței civile nr. 15.128/2002 a Judecătoriei B..
Examinând actele administrate în cauză, s-a reținut că:
La data de 28.03.2012, pe rolul Judecătoriei B. s-a înregistrat sub nr._ acțiunea civilă formulată de reclamantul C. N. împotriva pârâtei C. V. C. Liviuca prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să i se restituie cota ideală de 1/2 din imobilul aflat în coproprietate forțată înscris în CF nr._, nr. top 5862/1/2/b/l cotă atribuită pe nedrept pârâtei.
Apreciind că acțiunea dedusă judecății este o acțiune în revendicare, prin sentința civilă nr. 8530/20.05.2013, judecătorul A. S. a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată cu motivarea ca reclamantul nu a făcut dovada calității de proprietar tabular care să îl îndreptățească a promova acțiunea în revendicare. Instanța a motivat soluția, arătând că acțiunea în revendicare este definită ca fiind acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar ori din actele administrate nu a reieșit că reclamantul ar avea calitatea de proprietar tabular, calitate care se dovedește exclusiv cu înscrierea sa în cartea funciară.
Criticile aduse sentinței civile nr. 8350/20.05.2013 a Judecătoriei B., prin prezenta plângere penală, vizează modul în care instanța de fond a expus modalitatea în care imobilul de pe .. 13 a fost partajat cu ocazia judecării dosarului civil nr. 8478/2001 al Judecătoriei B. în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 15.128/02.12.2002 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 4/R/MF/20.01.2006.
O cerință esențială a infracțiunii de fals intelectual este aceea ca atestarea nereală să privească împrejurări determinante, producătoare de consecințe juridice ori analizând considerentele hotărârii judecătorești se constată că argumentele logice ce au dus la respingerea acțiunii civile au vizat îndeplinirea condițiilor acțiunii în revendicare, respectiv întrunirea cerinței calității de proprietar a reclamantului. Aspectele care sunt contestate de petent nu au reprezentat motiv determinant în respingerea acțiunii formulate de numitul C. N., temeiul de fapt și de drept care a justificat soluția fiind lipsa calității de proprietar a acestuia, drept pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât aspectele vizate nu se circumscriu infracțiunii de fals intelectual.
Împotriva acestei rezoluții a formulat petentul plângere la Procurorul General, care prin rezoluția nr. 919/II/2/2013, a respins-o ca nefondată.
Procurorul General, în rezoluția anterior arătată a subliniat fapul că nemulțumirile petentului sunt mai degrabă critici specifice unei căi de atac, iar procurorul de caz a depus toate demersurile necesare în vederea lămuririi stării de fapt, în prezenta cauză.
Curtea constată că, petentul C. N. a formulat plângere penală împotriva judecătorului A. S., solicitând anchetarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 Cp, deoarece magistratulo cercetat ar fi atestat în sentința civilă nr. 8530/2013 a Judecătoriei Bv împrejurări de fapt neconforme cu realitatea.
În plângerea penală, petentul a arătat că în mod mincinos s-a arătat de către judecătorul S. A., în sentința anterior amintită că, o cotă de ½ din imobil a fost atribuită ca urmare a ieșirii din indiviziune când în mod real prin sentința civilă nr._/2002 a Judecătoriei B. s-a constatat că asupra unei cote de ½ din imobil sunt coproprietari C. M. și C. Florella.
Cu privire la acțiunea civilă soluționată de judecătorul A. S. Curtea reține următoarele:
Petentul C. N. a formulat o acțiune civilă în contradictoriu cu pârâta C. V., prin care a solicitat să i se restituie cota ideală de ¼ din imobilul aflat în coproprietatea forțată nr. Top 5862/1/2/b/1.
Prin sentința civilă nr. 8530/2013, judecătorul A. S. a respins acțiunea ca neîntemeiată cu motivarea că reclamantul C. N. nu a făcut dovada calității de proprietar tabular, calitate care îndreptățea la formularea unei acțiuni în revendicare. Instanța a arătat din actele administrate că nu a rezultat ca reclamantul să aibe calitate de proprietar.
Criticile pe care petentul le-a formulat cu privire la sentința civilă, pronunțată de doamna judecător A. S. vizează modul în care aceasta a expus modalitatea de partajare a unui imobil din .. 13. Petentul a solicitat, așa cum am arătat, restituirea unei cote ideale din acest imobil (părțile de uz comun) prin intermediul acțiunii civile soluționate de judecătorul cercetat în această cauză.
Potrivit art. 289 Cp, falsul intelectual presupune “falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări”.
Curtea constată că, în mod judicios, s-a apreciat de către Procurorul General faptul că, motivele invocate de către petent, atât în plângerea penală, dar și în plângerea împotriva rezoluției procurorului de caz, sunt mai degrabă critici pe care petentul le putea formula în calea de atac ordinară împotriva sentinței pronunțate de judecătorul A. S.. Potrivit dispozitivului sentinței civile nr. 8530/2013 a Judecătoriei B., aceasta putea fi atacată cu recurs.
Examinând această din urmă sentință civilă, Curtea constată că ea a fost motivată într-o manieră explicită de către judecător, arătându-se în concret motivele pentru care acțiunea civilă a fost respinsă.
Curtea constată că, modul de redactare al unei sentințe civile, terminologia utilizată de magistrat în redactarea acestor considerente, folosirea termenului de atribuire în loc de constatare, nu poate atrage răspunderea penală a judecătorului care a redactat respectiva sentință civilă.
Așa cum rezultă, în mod evident, din considerentele sentinței civile pronunțate de doamna judecător, respingerea acțiunii civile în revendicare promovată de petent, s-a datorat, lipsei calității de proprietar. Pentru a ajunge la această concluzie, s-a avut în vedere, așa cum rezultă din considerentele sentinței civile, extrasul CF de la fila 9 din dosarul civil în care s-a pronunțat respectiva sentință civilă.
În mod temeinic, s-a arătat în rezoluția procurorului de caz că aspectele contestate de petent și la care am făcut referire anterior, nu au fost un motiv determinant pentru respingerea acțiunii în revendicare de către judecătorul A. S.. Înscrisurile depuse de petent în fața acestei instanțe nu dovedesc caracterul fals al afirmației doamnei judecător din considerentele sentinței, ci dimpotrivă o susțin deoarece din acestea nu rezultă, așa cum susține petentul, calitatea sa de proprietar asupra respectivei cote din părțile de uz comun.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 278 indice 1 alin. 8 lit. A cpp va respinge ca nefondată plângerea petentului împotriva celor două rezoluții.
Având în vedere soluția de respingere a plângerii, termenele de judecată acordate în cauză, dar și prevederile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga petentul sla plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 278 ind.1 alin 8 pct. a Cod procedură penală respinge ca nefondată, plângerea formulată de către petentul C. N. împotriva rezoluției nr. 447/P/2013, din data de 30.10.2013 dată de către procurorul de la P. de pe lângă Curtea de Apel B., confirmată de către Procurorul General, prin rezoluția nr. 919/II/2/2013, pe care le menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul să plătească suma de 30 lei, reprezentând, cheltuielile judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 februarie 2014.
Președinte,Grefier,
M. DarabanăDenis C.
Red.M.D./25.02.2014
Dact.D.C./07.03.2014/2 exemplare
| ← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... | Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
